Introducere în sintaxă

Sintaxa este acea parte a gramaticii care se ocupă cu studiul unităților sintactice, al relațiilor dintre ele
și al mijloacelor cu ajutorul cărora se exprimă aceste relații. Ea privește regulile de combinare a cuvintelor în
propoziții și a propozițiilor în fraze. Are două părți:
1. Sintaxa propoziției are ca obiect de studiu propoziția privită independent de legătura ei cu altele,
precum și părțile de propoziție și raporturile dintre acestea.
2. Sintaxa frazei are ca obiect de studiu modalitățile de îmbinare a propozițiilor în frază și raporturile
dintre ele.

Unitățile sintactice
I. Propoziția este unitatea fundamentală a sintaxei care presupune întotdeauna un singur predicat exprimat
sau subînțeles. După aspectul predicatului, propozițiile sunt de două tipuri:
1. Propoziții analizabile, la care se pot distinge elementele componente din punct de vedere al funcției
lor sintactice. La rândul lor, propozițiile analizabile se clasifică astfel:
sb. pv. pv.
a) propoziții simple, formate numai din subiect și predicat sau numai din predicat: Maria cântă. Ninge.
b) propoziții dezvoltate, care pe lângă subiect și predicat sau pe lângă predicat conțin cel puțin o parte
sb. at. pv.
secundară de propoziție (atribut, complement, element predicativ suplimentar): Câinele fioros latră.
ccl. pv.
Afară plouă. – propoziție dezvoltată.
sb. multiplu pn. = vb. cop. + np. multiplu
Ioana, Andreea și Maria sunt harnice, cuminți și inteligente. – propoziție simplă.
2. Propoziții neanalizabile, care nu pot fi studiate din punct de vedere al organizării lor sintactice: Au!,
Ioane!.

II. Partea de propoziție reprezintă cea mai mică unitate sintactică redată printr-o parte de vorbire cu sens
lexical deplin, însoțită sau nu de un instrument gramatical, unitate care se află în raporturi sintactice cu alte părți
componente ale propoziției. În tradiția gramaticii românești se vorbește despre 5 părți de propoziție: subiect,
predicat, atribut, complement, element predicativ suplimentar.
Din punct de vedere semantic, părțile de propoziție se clasifică astfel:
1. Părți principale de propoziție (subiect, predicat), care constituie minimul necesar pentru existența
unei propoziții.
2. Părți secundare de propoziție (atribut, complement, element predicativ suplimentar), care au caracter
de elemente subordonate și se definesc în raport cu termenul regent.
Din punct de vedere formal, părțile de propoziție se clasifică astfel:
1. Părți de propoziție simple, redate printr-o singură parte de vorbire cu sens autonom, însoțită sau nu de
un instrument gramatical.
2. Părți de propoziție multiple, alcătuite din două sau mai multe unități cu aceeași funcție, coordonate
între ele. Predicatul este singura parte de propoziție care nu poate fi niciodată multiplă, adică nu se poate
coordona un predicat cu un alt predicat: Citesc1/și scriu2/.
3. Părți de propoziție dublate, adică reluate sau anticipate prin elemente cu aceeași funcție și cu același
c.d.
referent: Pe Ionuț îl admiră toți.
4. Părți de propoziție dezvoltate/ complexe , redate prin structuri c.d.alcătuite din părți de vorbire cu sens
dezvoltat = pron. + inf. rel.

lexical autonom, care împreună îndeplinesc o anumită funcție sintactică: N-am ce face. Fiind obosită, a lipsit
c.c. cauză dezvoltat = vb. cop (ger.) + n.p. (adj.)
de la antrenament.

III. Fraza este unitatea sintactică alcătuită din două sau mai multe propoziții între care există raporturi
sintactice și semantice și dintre care cel puțin una este obligatoriu propoziție principală.

1
 Nu totdeauna numărul cuvintelor dintr-o propoziție este egal cu numărul părților de vorbire și cu cel al
părților de propoziție.
sb. atr. p.v. c.d. atr. – 5 părți de propoziție
Studenții harnici obțin note mari. – 5 cuvinte
subst. adj. verb subst. adj. – 5 părți de vorbire

sb. atr. p.v. c.ag. atr. – 5 părți de propoziție

Ursul din poveste a fost păcălit de o vulpe șireată. – 10 cuvinte
subst. prep. subst. verb (d. pas.) prep. art. subst. adj. – 8 părți de vorbire

Noi= sb. inclus p.v. c.c.t. – 3 părți de propoziție

Plecăm mâine. – 2 cuvinte
vb. adv. – 2 părți de vorbire

Raporturile sintactice
Raporturile sintactice vizează legăturile de natură gramaticală existente între două sau mai multe unități și
marcate lingvistic.

I. Coordonarea presupune un raport de egalitate între două sau mai multe unități sintactice care stau pe
același plan. La nivelul propoziției, coordonarea se manifestă între:
- părți de propoziție de același fel, cu excepția predicatului: Mănânci fructe sau bomboane?
- părți de propoziție diferite, cu condiția să aibă același termen regent: Aici și acum am aflat adevărul.
- o parte de propoziție și o propoziție subordonată cu aceeași funcție sintactică: Citim romanec.d. PP1/ și
ce ne mai recomandă profesorul CD2/. (Citim romane și recomandări.); Caut un loc de muncă siguratr.
PP1
/ și care îmi va aduce bani AT2/. (Caut un loc de muncă sigur și aducător de bani.).
Coordonarea folosește două procedee sub aspectul formei:
- juxtapunerea sau parataxa – asocierea a două sau mai multe unități sintactice fără vreun element
de relație: De atunci au trecut zile, săptămâni, ani.
- joncțiunea sau hipotaxa presupune existența unor elemente de relație plasate între unitățile
sintactice între care se stabilește un raport. În propoziție, coordonarea prin joncțiune se manifestă cu
ajutorul conjuncțiilor și al locuțiunilor conjuncționale coordonatoare.

II. Subordonarea se stabilește între doi termeni inegali dintre care unul îl determină pe celălalt. În
propoziție, subordonarea se stabilește între părțile secundare de propoziție (atribut, complement, element
predicativ suplimentar) și elementele lor regente, privite ca unități morfologice la care nu interesează funcția
sintactică. Subordonarea are mijloace variate de manifestare:
A) Mijloace sintactice:
- juxtapunerea marcată sau nemarcată prin virgulă: Toamna se numără bobocii.– c.c.t. subordonat
nemarcat.
- joncțiunea. În propoziție, subordonarea prin joncțiune presupune prezența prepozițiilor și a
locuțiunilor prepoziționale: Drumul până la cabană e obositor. – atr. subordonat cu ajutorul prep.
compuse; L-am văzut dincolo de râu. – c.c.l. subordonat cu ajutorul loc. prep.
- topica (ordinea părților de propoziție în enunț): Vulpea vede câinele.
B) Mijloace morfologice:
- acordul presupune expresia formală pe care și-o potrivesc anumite unități legate între ele spre a
intra în concordanță: rochie albastră.

2
 - regimul sau recțiunea înseamnă impunerea de către termenul regent a unei anumite caracteristici
morfologice la termenul subordonat, caracteristică pe care însă regentul nu o are (de ex. verbele
tranzitive impun substantivului cu rol de c.d. să stea în cazul acuzativ).
C) Mijloace fonetice:
- accentul sau intonația reprezintă rezultatul variațiilor de înălțime și de intensitate ale secvenței
fonice în timpul comunicării orale: Andrei începe școala. / Andrei, începe școala!
- pauza presupune întreruperea de durată variabilă a fluxului sonor care reprezintă comunicarea, fapt
redat în scris prin semnele de punctuație.

III. Raportul de interdependență / inerență se manifestă doar la nivelul propoziției între subiect și
predicat ca părți principale de propoziție care au un grad maxim de solidaritate, implicându-se reciproc unul pe
celălalt din punct de vedere funcțional, semantic și structural. Relația de interdependență se manifestă formal
prin acord, predicatul preluând de la subiect informația gramaticală de persoană și număr.

IV. Raportul opozitiv se stabilește între două unități care desemnează același referent: opoziția și
termen bază opoziție
termenul-bază: Adriana, prietena mea, sosește azi. Raportul opozitiv poate fi marcat prin următoarele mijloace:
 mărci gramaticale numite opozeme (semiadverbe sau locuțiuni adverbiale cu rol explicativ, fără funcție
sintactică (adică, anume, și anume, bunăoară, cu alte cuvinte);
 mărci prozodice: intonația și pauza;
 mărci grafice: virgulele, liniile de pauză, paranteze, două puncte;

V. Raportul de incidență – relație zero implică absența oricărui raport sintactic între elementele
incidente și restul comunicării. În planul propoziției, în această categorie se încadrează substantivele în vocativ,
construcțiile exclamative cu valoare interjecțională, cuvintele de umplutură și ticurile verbale. Raportul de
incidență poate fi marcat prin intonație, pauză, semne de punctuație adecvate.

Predicatul
Predicatul este partea principală de propoziție care atribuie subiectului o acțiune, o stare sau însușire,
arătând ce se spune despre subiect (ce face, ce este, cine este sau cum este).
După natura morfologică a expresiei sale, tradiția gramaticii românești distinge două subclase de
predicate: nominal și verbal. Sunt asimilate predicatului verbal predicatele exprimate prin adverbe și locuțiuni
adverbiale predicative, precum și cele exprimate prin anumite categorii de interjecții. Dimpotrivă, gramatica
modernă distinge alte două tipuri de predicate: adverbial și interjecțional.

I. Predicatul verbal atribuie subiectului o acțiune și arată ce face subiectul. Se exprimă în primul rând
printr-un verb predicativ la orice mod personal și la orice diateză. Dintre modurile nepersonale, se admite că
infinitivul și supinul pot avea funcția sintactică de predica verbal în propoziții principale independente, în care
se formulează o prescripție, adică atunci când au sens de imperativ (De consultat volumul 10!). Predicatul
verbal se poate observa și printr-o locuțiune verbală cu verbul din structura sa la mod personal și la orice
diateză (Au luat-o la sănătoasa spre casă.).

II. Predicatul nominal atribuie subiectului o însușire sau o calitate, arătând cum este, ce este sau cine este
subiectul. Predicatul nominal este alcătuit dintr-un verb copulativ la mod personal și unul sau mai multe
nume predicative.
Exprimarea morfologică a numelui predicativ:
 substantiv – N.: Ea este Cristina.
- Ac.: Inelul meu este din aur.
- D.: Acțiunile lor au fost conform programului stabilit.
3
 - G.: Noi suntem împotriva violenței. Caietul este al studentului.
 pronume – N.: Câștigătorul întrecerii este acesta.
- Ac.: Florile sunt pentru tine.
- D.: Reușita este datorită vouă.
- G.: Tu ești contra lor. Acest cadou este al tuturor.
 numeral – N.: Ei păreau zece. Efortul a fost întreit. Colega noastră a ieșit a treia la concurs.
 adjectiv – N.: Fata pare veselă.
! Numele predicativ exprimat prin adjective variabile se acordă în gen, număr și
caz cu un subiect în nominativ. Numele predicativ nu se poate exprima prin
adjective pronominale decât dacă este vorba de adjective pronominale posesive
în acuzativ însoțite de prepoziții ale genitivului care își modifică regimul cazual.
 verbe la moduri nepersonale:
- infinitiv: Învățatul nu înseamnă a memora.
- supin: Această problemă pare de nerezolvat.
 adverb de mod: Tu pari altfel decât ceilalți.
 interjecție: E vai de ei!
Numele predicativ poate apărea și pe lângă un verb copulativ laCCTmod nepersonal împreună cu care
intră în componența unor părți de propoziție dezvoltate sau complexe (Înainte de a ajunge medic a făcut
C.C. cauză
eforturi mari. Fiind foarte supărată, nu m-a căutat azi.).

III. Predicatul adverbial este predicatul exprimat prin adverbe și locuțiuni adverbiale predicative
(desigur, firește, negreșit, bineînțeles, pesemne, poate, fără îndoială, fără doar și poate, cu siguranță, de bună
seamă) urmată de o conjuncție subordonatoare care introduce totdeauna o propoziție subiectivă (Fără îndoială
1
/ că te voi vizita 2/).

IV. Predicatul interjecțional este predicatul exprimat prin interjecții predicative de tipul iată, uite, na,
poftim, hai, dar și prin interjecțiile onomatopeice atunci când acestea substituie un verb de acțiune (Hai
acasă! El poc! o palmă. Hop! și tu. Iepurele tuști! în tufiș.).

Acordul predicatului cu subiectul

Predicatul verbal se acordă cu subiectul în persoană și număr (Studenții s-au plimbat prin parc.).
Predicatul nominal se acordă cu subiectul astfel: verbul copulativ în persoană și număr, iar numele
predicativ exprimat prin adjectiv variabil în gen, număr și caz (Ele sunt vesele.).

Topica și punctuația predicatului

De obicei, predicatul stă după subiect sau după grupul sintactic al subiectului, dar în propozițiile
interogative și exclamative poate sta pe primul loc (Vrei și tu? Frumoasă e vara!).
Numele predicativ stă de regulă după verbul copulativ, dar dacă este exprimat prin pronume interogative
și relative sau prin adverbul cum, el se află în fața verbului copulativ (Ce înseamnă asta? Cum e vremea?).
Predicatul nu se desparte prin virgulă de subiect decât în situația unor intercalări.

Subiectul
Subiectul este partea principală de propoziție despre care se spune ceva cu ajutorul predicatului.
Arată:
- cine face acțiunea exprimată de un predicat verbal activ sau reflexiv (Fata știe toate detaliile. Participanții
s-au gândit la recompense.);

4
- cine suferă acțiunea exprimată de un predicat verbal pasiv (Amânarea meciului a fost hotărâtă de
federație.);
- cui i se atribuie o calitate sau o însușire exprimată de numele predicativ din structura predicatului nominal
(Aceste informații sunt foarte utile.).
Există situații în care forme verbale nepersonale de infinitiv sau de gerunziu au propriul subiect, diferit
de cel al propoziției din care fac parte. În asemenea cazuri, subiectul respectiv arată cine face acțiunea
exprimată de verbul respectiv la mod nepersonal, fără însă a se pune problema relației de interdependență
cct. cct.
(Turiștii au ajuns la cabană înainte de a apune soarele. Stând ploaia, fetele au ieșit în oraș.).

Clasificarea subiectului
1. După cum e prezent sau absent în propoziție, subiectul este de două tipuri:
 subiect exprimat (prezent nemijlocit în propoziție);
 subiect neexprimat (a cărui expresie este absentă din propoziție).
Exprimarea morfologică a subiectul:
- substantiv comun sau propriu, simplu sau compus ori locuțiune substantivală în cazul nominativ: Elevii
cântă. Mihai Georgescu e profesorul nostru de matematică. Părerile de rău nu mai au rost acum.;
- substantiv provenit prin conversiune dintr-o altă parte de vorbire: Leneșul mai mult aleargă. Nimicurile
acestea nu mă interesează. Zecele primit azi l-a bucurat. Rănitul a fost dus la spital. Cântatul la pian nu e o
joacă. Iubirea e cel mai important lucru. Binele învinge mereu. Oful meu este altul. Pe este prepoziție.;
- pronume, cu excepția celor de întărire și a celor reflexive, precum și locuțiuni pronominale în nominativ:
Noi muncim. Ai noștri au câștigat. Aceasta e părerea mea. Ceva nu se potrivește. Nu se întâmplă nimic.
Cine a venit? Domnia Sa a făcut declarații.;
- numeral în nominativ: Amândoi au plecat. Al treilea a rămas aici.;
- verb la mod nepersonal: infinitiv (A învăța nu înseamnă memorare.), gerunziu (În depărtare se vede
fulgerând.), supin (E greu de crezut.);
- interjecție: La ușă se aude cioc-cioc!.
2. După structură, subiectul exprimat este de patru tipuri:
a) subiect simplu, redat printr-o singură unitate lexico-gramaticală cu sens autonom: Cad frunzele.
b) subiect multiplu, exprimat prin două sau mai multe unități lexico-gramaticale cu sens autonom
coordonate între ele: Vine Ioana sau Maria?
N. Ac.
Ioana cu Andreea sosesc azi.
sb. c.c. sociativ
Ioana cu Andreea sosește azi.
c) subiect reluat, adică dublat în aceeași propoziție cu ajutorul unui pronume personal sau demonstrativ,
fenomenul având rol afectiv și fiind limitat ca utilizare la anumite registre ale limbii: Concurenții au contribuit
și ei la succesul echipei. Oamenii serioși, aceia sunt de încredere.
d) subiect dezvoltat sau complex este subiectul exprimat prin construcții infinitivale relative în
vecinătatea unui predicat exprimatconstrucție
prin infinitivală
verbrelativă
predicativ impersonal sau subiect redat prin verb copulativ la mod
nepersonal și nume predicativ: Nu-i ce mânca. A fi student presupune frecventarea cursurilor.

Cazul subiectului
Când au funcția sintactică de subiect, substantivele și substitutele sale stau în cazul nominativ. De la această
regulă există și excepții în sensul că uneori subiectul poate sta în alt caz decât nominativ sau numai pare să nu
fie în nominativ.
Excepții propriu-zise sau reale:

5
 A. Subiect exprimat prin pronume relative sau nehotărâte compuse cu particula ori poate sta în cazurile
G.
genitiv, dativ sau acuzativ, având în vedere dublul rol al pronumelor respective: Premiul va fi 1/ al cui va
D. Ac.
răspunde corect. 2/ Îi ofer flori 1/ cui merită. 2/ Ajut 1/ pe cine mă ajută. 2/
B. Subiectul stă în cazul acuzativ când este construit cu prepoziția la într-o structură ce redă ideea de
cantitatea mare și nedeterminată: S-a băut la vin! Au venit la oameni!
C. Subiectul coordonat cu un alt subiect poate sta uneori în acuzativ fiind precedat de prepoziția cu sau de
N. + Ac. sb. multiplu
locuțiunea prepozițională împreună cu: Tu cu mine suntem surori. Andreea împreună cu Ioana au participat la
subst. propriu în Ac.
preselecții.
Excepții aparente:
A. Subiectul exprimat prin pronume semiindependent în nominativ poate fi urmat de un atribut genitival,
dând impresia falsă este că subiectul ar fi exprimat prin substantiv sau prin pronume în cazul genitiv: Ai casei
sunt plecați la București. Ai lui îl sună zilnic.
! Ai noștri au câștigat concursul.
pron. posesiv în N

B. Subiectul neexprimat e urmat de o construcție cu rol de atribut realizată cu prepoziții ale acuzativului de
atr. personal prep. atr. subst. prep. atr. pron. demonstrativ prep.

tipul din, dintre, de: Au mai dispărut din ei. Au mai plecat dintre oameni. S-au mai întâmplat de-astea.
C. Subiectul neexprimat e urmat de o construcție prepozițională cu rol de atribut în propozițiile unde
predicatul e redat prin verbele predicative a fi, a se găsi, a ieși: Nu e de lucru. Acolo se găsește de mâncare. Ne
iese de două beri.
D. Subiectul subînțeles sau inclus este confundat cu un complement circumstanțial de mod exprimat prin
pronume nehotărât: toți, toate cu aspect articulat precedate de prepoziția cu: (Ei) Au plecat cu toții la școală.
(Noi) Am venit cu toții la curs.

Subiectul neexprimat
a. Subiectul subînțeles se referă la situația când într-o frază apar mai multe propoziții care au același subiect,
PP C. concesivă
el fiind exprimat într-una dintre ele și subînțelegându-se în celelalte: Fără să -și dea seama 1/ fata a continuat 2/
CD
să facă greșeli. 3/
Numai predicatele exprimate prin verbe la persoana a III-a pot avea subiecte subînțeles, forma verbală
nefiind totdeauna capabilă să indice dacă subiectul este el/ ea, ei/ ele.
b. Subiectul inclus vizează propozițiile al căror predicat e un verb la persoana I sau a II-a singular sau plural,
forme verbale care indică persoana și numărul subiectului a cărui exprimare nu mai este necesară decât dacă
dorim să insistăm asupra lui: (Eu) Imediat plec. (Tu) Cânți frumos. (Voi) Munciți cu spor.
c. Subiectul nedeterminat. Autorul acțiunii nu poate fi identificat ori precizat sau nu e nevoie să fie
cunoscut atunci când accentul cade pe acțiunea propriu-zisă și nu pe indicarea autorului ei: A spus la televizor.
L-a dus la spital. Sună la ușă. Scrie în ziar. Trage-l pe geam. Arde la vecini.
Propoziția exprimă o acțiune care poate fi atribuită oricărei persoane sau o maximă, o cugetare: La
pomul lăudat să nu te duci cu sacul.
Verbul predicat e la persoana a III-a singular, diateza reflexivă, iar acțiunea are caracter general și
nedeterminat: În timpul sesiunii se studiază. Aici se muncește cu spor.
d. Subiectul inexprimabil se referă la situația când predicatul propoziției e un verb cu sens impersonal care
denumește un fenomen atmosferic, acțiunea lui neputând fi atribuită unui autor cu funcție de subiect (plouă,
ninge, trăsnește, fulgeră, se înserează). Situațiile cu subiect inexprimabil nu trebuie confundate cu acelea în
care subiectul este reprezentat de o propoziție subordonată subiectivă: Se poate 1/ să mai greșim. 2/

Topica și punctuația
De obicei, subiectul stă în fața predicatului, dar poate ocupa și locul de după predicat sau poate fi plasat
între elementele care alcătuiesc predicatul: Este ea vinovată de situație?
6
 Subiectul nu se desparte prin virgulă de predicat decât în situația unor intercalări.

Atributul
Este partea secundară de propoziție care determină un substantiv sau un substitut al acestuia (pronume,
numeral, părți de vorbire substantivizate) indiferent de forma morfologică sau de funcția sintactică a regentului:
omul bun, una ca asta, doi dintre studenți, un mare bine.

Clasificarea atributului
După natura morfologică a expresiei sale, gramatica tradițională clasifică atributul în șase categorii:
atribut substantival, atribut adjectival, atribut pronominal, atribut verbal, atribut adverbial și atribut
interjecțional.
1. Atributul substantival se exprimă prin substantive, locuțiuni substantivale sau părți de vorbire
substantivizate: fata babei, zădărnicia părerilor de rău, rudele răniților. În funcție de cazul termenului cu rol
de atribut, distingem atribute substantivale în genitiv, în dativ și în acuzativ.
a) atributul substantival în genitiv este de două tipuri:
- atribut substantival genitival exprimat prin substantiv sau parte de vorbire substantivizată în
genitiv fără prepoziție, însoțite sau nu de marca genitivului, articolul posesiv genitival al, a, ai, ale:
prep. atr. subst. gen.
notele studenților, niște note ale studenților, victoria binelui, ! notele a trei studenți;
- atribut substantival prepozițional construit cu prepoziții sau locuțiuni prepoziționale specifice
genitivului: lupta împotriva corupției, omul din spatele grădinii.
b) atributul substantival în dativ este de două tipuri:
- atribut substantival datival, care în limba română cunoaște două aspecte:
o primul caracterizează limba veche și presupune ca regent al atributului un substantiv
obligatoriu nearticulat care denumește grade de rudenie, profesii, relații, poziții sociale:
nepoată cumnatei mele;
o celălalt caracterizează limba actuală și presupune ca regent al atributului un substantiv
atr. subst. prep.

obligatoriu articulat hotărât și urmat de încă un atribut cu prepoziție: acordarea de diplome

atr. subst. dat.
câștigătorilor.
- atribut substantival prepozițional, construit cu prepoziții specifice dativului: plecarea conform
planului, reușita grație muncii.
c) atributul substantival în acuzativ este prepozițional și se construiește cu prepoziții și locuțiuni
prepoziționale specifice acuzativului: bancă de lemn, grija față de prieteni.
2. Atributul adjectival se exprimă prin:
- adjectiv propriu-zis, la orice grad de comparație: femeie frumoasă;
- locuțiune adjectivală: profesor de treabă;
- adjectiv provenit din participiu: cărți citite;
- adjectiv provenit din gerunziu (acordat): mână tremurândă;
- adjectiv invariabil provenit din adverb: asemenea colegi, așa prietenă;
- adjectiv provenit din substantiv: un țăran filosof, „câini mai bărbați” ;
- adjective pronominale: demonstrativ – acea seară; nehotărât – vreo veste; de întărire – băiatul
însuși; posesiv – fiica ta; negativ – nicio problemă; interogativ – Câți ani ai?; relativ – Nu știu care
preț e mai bun.;
- numeral cu comportament similar adjectivului: numeral cardinal – doi băieți; ordinal – clasa a
patra; multiplicativ – eforturi înzecite; colectiv – ambii părinți; distributiv – câte două pachete.
7
 Atributul adjectival exprimat prin unități variabile se acordă în gen, număr și caz cu termenul regent.
subst. (V.) atr. adj. (V.)
Școală dragă, te iubim!
3. Atributul pronominal se exprimă prin diferite tipuri de pronume sau prin locuțiuni pronominale:
amintirile fiecăruia, oamenii Măriei Sale. În funcție de cazul pronumelui cu rol de atribut, există atribute
pronominale în genitiv, în dativ și în acuzativ.
a) atributul pronominal în genitiv este de două tipuri:
- atribut pronominal genitival exprimat prin diverse tipuri de pronume în genitiv fără prepoziție,
însoțite sau nu de articolul posesiv genitival al, a, ai, ale: copiii lui, victoria alor noștri, necazurile
P.P. AT . P.P.
nimănui, ! Fata 1/ aiatr.cărei pron. gen.
părinți au sosit azi 2
/ e vecina mea. 1
/;
- atribut pronominal prepozițional: sosirea înaintea tuturor, oamenii din jurul lui.
b) atributul pronominal în dativ este de două tipuri:
- atribut pronominal datival, întâlnit fie în construcții asemănătoare atributului substantival datival
(nu ești prieten nimănui, acordarea de burse tuturor), fie exprimat prin formele neaccentuate de
dativ ale pronumelor personale sau reflexive în construcții numite dativul cu sens posesiv: fața-mi
senină, interesanta-ți carte.
 ! În limba română actuală, atributul pronominal datival exprimat prin pronume neaccentuate
apare foarte frecvent la distanță de substantivul regent, mai bine zis în vecinătatea unui verb:
Și-a spălat mașina.
 Atributul pronominal datival exprimat prin formele neaccentuate de dativ ale pronumelor
personale și reflexive nu trebuie confundat cu un complement indirect. Astfel, pronumele în
dativ este atribut dacă sensul construcției e idee de posesie, iar pronumele poate fi substituit
cu un adjectiv pronominal posesiv sau cu un pronume în genitiv. Dimpotrivă, pronumele e
complement indirect dacă se poate dubla prin forma sa accentuată de dativ.
 I-am admirat rochia. (Am admirat rochia sa.) – atr. pron. dat.
 I-am adus o veste bună.(Lui i-am adus o veste bună.) – c.i.
 Și-a spart ochelarii. (A spart ochelarii săi.) – atr. pron. dat.
 Și-a impus să slăbească. (Sieși și-a impus să slăbească.) – c.i.
 Gramatica Academiei, ediția 2005, și lucrările apărute ulterior arată că atunci când se află în
vecinătatea unui verb, dar se raportează ca sens tot la un substantiv, atributul pronominal
datival ar trebui considerat mai degrabă complement posesiv, întrucât pronumele e situat
formal în grupul verbal.
 Se gândea la tinerețea-i trecută. – atribut pronominal datival
 I-am admirat curajul. – complement posesiv
- atribut pronominal prepozițional se realizează cu prepoziții specializate cu dativul: Obținerea
permisului datorită ție l-a stimulat și mai mult.
c) atributul pronominal în acuzativ este prepozițional: lauda de sine, atenția față de toți.
4. Atributul verbal se exprimă prin:
- verb la infinitiv cu prepoziție: ideea de a pleca;
- verb la supin: mașină de spălat;
- verb la gerunziu neacordat: răni sângerând;
- locuțiune verbală cu verbul din structura ei la mod nepersonal: dorința de a o lua la sănătoasa.
5. Atributul adverbial se exprimă prin:
- adverb cu sau fără prepoziție: ziua de azi, plecarea acasă;
- locuțiune adverbială: venirea din când în când, plimbare de colo până colo, dragoste cu de-a sila;
- numeral adverbial: citirea de două ori a lecției.

8
6. Atributul interjecțional se întâlnește sporadic, mai ales în limbajul popular, în registrul colocvial și în
stilul beletristic: Halal prieten!, O rochie he-he!

! problemă greu de rezolvat

c.c.m. atr. vb.

Apoziția
În gramatica Academiei, ediția 2005, și în lucrările de specialitate mai noi, apoziția e considerată o parte
de propoziție cu statut special care reia înțelesul unui termen-bază fără a se subordona lui și fără a se coordona
cu el, situându-se cu acesta pe același plan logic și semantic.
Termenul la care se referă apoziția al cărui conținut îl reia și îl precizează poate fi reprezentat de diferite
părți de vorbire:
- un substantiv: Gheorghe, preotul, ne așteaptă la biserică.
- un pronume: Ea, Mihaela, nu a spus nimic.
- un numeral: Primul, un neastâmpărat, alerga foarte repede.
- un adjectiv: Era liniștită, adică pașnică.
- un verb la mod nepersonal: Muncind zilnic, adică trudind, vei termina lucrarea.
- un adverb: Mâine, marți, ne întâlnim în parc.
- o propoziție întreagă pe care apoziția o rezumă: Doarme toată ziua, fapt 1/ care mă îngrijorează. 2/

Exprimarea morfologică a apoziției:

- substantiv în oricare dintre cele cinci cazuri: Colega mea, Andreea, zâmbește mereu. (N.); M-am ascuns în
locul meu preferat, adică în grădină. (Ac.); Am vizitat casa unei rude îndepărtate: a unui unchi. (G.); Ei,
bunicii, îi datorez multe. (D.); Băiete, năzdrăvanule, unde te-ai ascuns? (V.).
- pronume: Eu și cu tine, adică noi, ne înțelegem excelent.
- numeral: Elena, a doua, a primit și ea un premiu.
- adjectiv: Ea părea palidă, adică bolnavă.
- verb la mod nepersonal: A-ți toci creierii, adică a învăța, nu e prea comod.
- adverb: La noi, aici, s-au întâmplat multe lucruri.

Apoziția poate fi semnalată în enunț printr-o serie de mijloace:

- mărci lexico-gramaticale care se numesc apozeme: adică, anume, și anume, bunăoară, cu alte cuvinte;
- mărci prozodice: intonația și pauza;
- mărci grafice: virgule, linii de pauză, paranteze rotunde, două puncte.

După structură, apozițiile pot fi:

- apoziție simplă, exprimată printr-o singură unitate lexico-gramaticală cu sens autonom;
- apoziție multiplă, realizată prin două sau mai multe unități coordonate între ele și care se referă la același
termen-bază: Se adunase tot satul: copii, femei, bătrâni.
- apoziție dezvoltată, reprezentată de o structură alcătuită din centru de grup și determinările acestuia,
analizabile sub raport funcțional: M-am întâlnit cu Raluca, vecina de la etajul al treilea.
În lucrările noi de gramatică se operează o distincție clară între apoziție și adevăratul atribut substantival
în nominativ, numit atribut substantival categorial. El presupune ca regent un substantiv comun generic
(denumește o clasă de obiecte), obligatoriu articulat hotărât, care denumește grade de rudenie, funcții, entități
geografice, instituții, opere ș.a.m.d. Rolul atributului este acela de a denumi explicit unul dintre obiectele
gramaticale desemnate de clasa regentului: unchiul Vasile, profesorul Popescu, poetul Lucian Blaga,
municipiul Timișoara, râul Bega, firma Vodafone, domnul profesor, luna mai, vocala a, cifra trei, sala 202.
Atributul categorial stă de cele mai multe ori în cazul nominativ, mai rar în vocativ:
9
  Ce mai faci, vere Ion? – atr. subst. categorial, subst. în N.
 Ce mai faci, vere Ioane? – atr. subst. categorial, subst. în V.
Atributul categorial are topică fixă, adică stă după termenul regent, nu poate fi însoțit de apozeme, nu
admite separarea printr-un semn de punctuație și nu are caracter explicativ ca apoziția.
În unele gramatici, se amintește și o clasificare a atributului care ține seama de sensul și de punctuația
acestuia, distingându-se atribute izolate/ explicative (Maria, fericită, se îndrepta spre școală.) și atribute
neizolate/ determinative (Podul de piatră s-a dărâmat.)
După structură, atributele pot fi:
- simple: cer cu stele;
- multiple: fată frumoasă și deșteaptă;
- dezvoltat/ complex: speranța de a fi mai bun.
De obicei, atributul stă după termenul regent, dar este posibilă și antepunerea, majoritatea atributelor
având din acest punct de vedere un statut mixt. Punctuația vizează calitatea atributelor de a fi izolate sau
neizolate, în sensul că virgula este obligatorie în situația unui atribut izolat.

Complementul
Complementul este partea secundară de propoziție care determină un verb (Afară ninge.), o locuțiune
verbală (Au luat-o la sănătoasa prin pădure.), un adjectiv (Acesta e un gest demn de laudă.), un adverb
(Locuiesc foarte aproape de centru.) sau o interjecție (Iată rezultatele!).
În funcție de conținutul complinirii și de mijloacele proprii de realizare, tradiția gramaticii românești
delimitează două grupe mari de complemente: complementele circumstanțiale și complementele
necircumstanțiale.
Complementele circumstanțiale arată în ce împrejurări se săvârșește o acțiune sau se manifestă o
însușire. Ele au un conținut mai concret decât cele necircumstanțiale, sunt mai ușor de definit și prezintă o mai
mare varietate de valori, forme și construcții, clasificându-se în funcție de conținut.
Complementele necircumstanțiale nu exprimă circumstanțe, ci fac referire la acțiunea sau la
însușirea redată de termenul regent, ele fiind angajate în raportul ce se stabilește între subiect, acțiune și
obiectul acțiunii. De asemenea, complementele necircumstanțiale au un conținut mai abstract decât cele
circumstanțiale, sunt mai greu de definit și sunt implicate într-o strânsă relație cu termenul regent.
În Gramatica Academiei, ediția 2005, și în lucrările apărute ulterior, se face o distincție netă între
complement, pe de o parte, și circumstanțial, pe de altă parte, ele fiind considerate poziții sintactice diferite pe
baza unor trăsături de natură semantico-sintactică.

Complementele necircumstanțiale
Complementul direct este partea secundară de propoziție ce arată obiectul asupra căruia se
răsfrânge direct o acțiune sau rezultatul acesteia.
Elemente regente:
- un verb tranzitiv la orice mod și timp: Am înțeles explicația. Înțelegând explicația, am răspuns.
 Foarte rar, complementul direct determină un verb impersonal propriu-zis: Mă plouă.
 Există și verbe intranzitive construite în mod excepțional și accidentat cu un complement direct
intern care exprimă conținutul acțiunii verbului respectiv: A lupta o luptă dreaptă. A plânge lacrimi
multe. A dormi un somn adânc. A merge cale lungă.
- o locuțiune verbală tranzitivă: Nimeni nu mă în seamă.
- o interjecție cu regim similar verbelor tranzitive și cu funcție sintactică de predicat interjecțional: Uite
școala! „Lupul haț! pe ied de gât.”
10
 Exprimarea morfologică a complementului direct:
- substantiv în acuzativ cu sau fără prepoziția pe: Mâncăm fructe. O sun pe Ioana.
- pronume în acuzativ cu sau fără prepoziția pe: N-am aflat nimic. Ajut pe oricine.
- numeral în acuzativ cu sau fără prepoziția pe: Am găsit două dintre cărțile recomandate. Pe al treilea din
rând îl cheamă Andrei.
- verbe la moduri nepersonale – infinitiv: Ei au început a vorbi fără rost.; gerunziu: Auzim cântând în
camera alăturată.; supin: Am terminat de citit.
- interjecție: Am auzit trosc!
Complementul direct exprimat prin substantiv în acuzativ se poate construi mai rar, ca și subiectul, cu
prepoziția la, construcția exprimând ideea de cantitate mare și nedeterminată: Am băut la vin!
După structură, complementul direct poate fi:
- simplu: Îl admir.
- multiplu: Am cumpărat ghiozdan, pixuri și caiete.
- dezvoltat/ complex: El poate deveni medic. N-am ce face.(constr. infinitivală relativă)
- dublu exprimat – o trăsătură a limbii române. Complementul direct poate fi reluat sau anticipat printr-o
anticipare
c.d. reluare
formă neaccentuată c.d.de acuzativ a pronumelui personal sau reflexiv: Pe Ion l-am așteptat în stație. L-am
așteptat în stație pe Ion. Reluarea și anticiparea complimentului direct nu anulează unicitatea acestuia
îm asemenea situații. Fenomenul dublării implică folosirea unei forme pronominale cu aceleași
caracteristici gramaticale ca și complementul pe care îl dublează.
Topică și punctuație: În mod obișnuit, complementul direct stă după termenul regent, deși este posibilă
și antepunerea, și nu se desparte prin virgulă de regentul său.
Complementul secundar este partea secundară de propoziție care determină un verb tranzitiv
dintr-o structură ternară din care face parte și un complement direct subordonat aceluiași verb. În tradiția
gramaticii românești, complementul secundar este interpretat drept un complement direct al lucrului/
materiei. În gramatica actuală, el este considerat o poziție sintactică distinctă de complementul direct pe baza
următoarelor argumente:
- nu acceptă niciodată construcția cu prepoziția pe;
- nu se poate dubla sau substitui cu un clitic pronominal de acuzativ;
- nu se poate coordona cu un complement direct;
- dacă verbul tranzitiv regent trece la diateza pasivă, complementul secundar nu suferă nicio modificare,
ci se păstrează ca atare.
c.d. c. sec.
Profesorul îi învață pe studenți gramatică.
c.. ag. c. sec.
Studenții sunt învățați de profesor gramatică.
Elemente regente: Complementul secundar determină un număr limitat de verbe tranzitive personale
folosite la orice mod și timp: a învăța, a anunța, a întreba, a ruga, a sfătui, a asculta, a vesti (pe cineva ceva):
I-am anunțat pe turiști data plecării. L-am întrebat ceva important.
Exprimarea morfologică:
- substantiv inanimat în acuzativ fără prepoziție: Ghidul ne-a anunțat traseul excursiei.
- pronume cu sens inanimat în acuzativ fără prepoziție: Asta m-a întrebat. Îl rog orice. Nu mă învață nimic.
Ce mă sfătuiești?
- verb la infinitiv: El ne-a învățat a respecta regulile de conduită.
Complementul secundar determină verbe tranzitive care au în vecinătatea lor un complement direct
c.d.
exprimat. În absența complementului direct, fostul complement secundar va prelua această funcție: El mă
c. sec. c.d.
învață poezii. El învață poezii.

11
 Topică și punctuație: În mod obișnuit, locul complementului secundar este după verbul tranzitiv regent
și după complementul direct al acestuia, dar în enunțurile marcate stilistic, poate fi plasat și pe primul loc: Asta
m-a întrebat. Complementul secundar nu se desparte prin virgulă de verbul regent.
Complementul indirect este partea secundară de propoziție ce arată obiectul gramatical căruia i se
atribuie o acțiune sau o însușire. În gramatica actuală, este considerat complement indirect numai complementul
care arată beneficiarul unei acțiuni sau al unei însușiri. Complementul indirect cu prepoziție, precum și cel redat
prin forme verbale nepersonale sunt incluse la o altă poziție sintactică, numită complement prepozițional pe
baza următoarelor argumente:
- complementul indirect și cel prepozițional pot determina același verb, dar nu se pot coordona tocmai pentru
că sunt funcții sintactice diferite;
- spre deosebire de complementul indirect, complementul prepozițional nu se poate dubla sau substitui printr-
c.i. c. prep.
un clitic pronominal: Lui Ion nu-i pasă de nimic.
Elemente regente:
- verb tranzitiv sau intranzitiv la orice mod și timp și la orice diateză: Mariei i-am dat o veste bună. Fetei îi
place pictura.
- locuțiune verbală: Dădea târcoale casei.
- un adjectiv: Acesta este un obiect necesar familiei.
- un adverb: S-a comportat asemănător colegilor săi.
- o interjecție: Bravo ție! Adio vacanței!
Exprimarea morfologică:
- substantiv, pronume sau numeral în dativ fărăc.i. prepoziții: Le-am trimis colegilor un mesaj. Le-a povestit
alor săi. Nu fac rău nimănui. El este studentul 1/ căruia i s-a acordat o șansă. 2/ Amândurora le-am oferit
sprijin.
- numeral însoțit de prepoziția la în construcții echivalente cu dativul, acolo unde nu există o flexiune
propriu-zisă de dativ: Li s-au acordat distincții la doi dintre câștigători.
Complementele indirecte pot fi dublate prin reluare sau prin anticipare de forme neaccentuate de dativ
c.i. reluare anticipare c.i.
ale pronumelor personale sau reflexive: Fiului meu i-am dat bani. I-am dat bani fiului meu.
Topică și punctuație: Complementul indirect are o topică liberă, putând sta atât în fața, cât și în urma
termenului regent și nu se desparte prin virgulă de acesta.
Complementul prepozițional este partea secundară de propoziție care arată obiectul, destinatarul,
sursa sau rezultatul unei acțiuni.
Elemente regente:
- un verb: Discutăm despre examen. Mă bucur de succes.
- o locuțiune verbală: Ne-am dat seama de greșeală.
- un adjectiv: Este dornic de afirmare.
- un adverb: Locuim foarte aproape de școală.
- o interjecție: E vai de noi!
Exprimarea morfologică:
- substantiv, pronume sau numeral în acuzativ cu prepoziții de tipul la, de, din, cu, în, despre: Premiul
constă în bani. Seamănă cu tine. Mă gândesc la amândoi.
- substantiv, pronume sau numeral în genitiv cu prepozițiile asupra, contra, împotriva: Toți s-au pronunțat
împotriva drogurilor. Niciodată n-am luptat contra lor. Câinii s-au repezit asupra primului dintre hoți.
- adjectiv în acuzativ cu prepoziția din: Din roșu s-a făcut galben la față.
- verb la mod nepersonal: infinitiv – Atitudinea lor se limitează la a se opune sugestiilor noastre. supin – S-
a apucat de fumat. gerunziu – Nu se mai săturau admirând peisajul.
12
 Topică și punctuație: Complementul prepozițional poate sta atât în fața, cât și urma termenului regent
și nu se desparte prin virgulă de acesta.

Complementul posesiv este partea secundară de propoziție care se actualizează într-o structură
ternară și exprimă posesorul printr-o formă neaccentuată a pronumelui personal sau reflexiv, ce trimite la
animate, stabilit prin intermediul verbului o relație semantică de posesie cu un alt nominal care exprimă
obiectul posedat.
Elemente regente: Complementul posesiv poate sta în vecinătatea unor verbe la moduri personale sau
nepersonale, a unor locuțiuni verbale sau a unor interjecții predicative: Și-a încheiat discursul. Nu este rău a-ți
spune părerea. Și-a tras pe sfoară prietenii. Uite-ți colegii!
Exprimare morfologică: Complementul posesiv se exprimă prin formele neaccentuate de dativ ale
pronumelor personale și reflexive: Strângeți-vă lucrurile. I s-au terminat banii.
Topică și punctuație: Complementul posesiv se găsește în imediata vecinătate a unui verb sau a
substitutelor sale și nu se desparte prin virgulă de restul enunțului.
I s-au terminat banii. – c. pos.
Se gândește la tinerețea-i trecută. – atr. pron. dat.

Complementul de agent este partea secundară de propoziție care arată cine este autorul acțiunii
exprimate de un verb la diateza pasivă sau de o construcție cu sens pasiv.
Elemente regente:
- un verb la diateza pasivă la mod personal sau nepersonal: Hoții au fost urmăriți de către polițiști. Fiind
lăudat de ai noștri, era foarte bucuros.
- participiu cu sens pasiv: Notele obținute de studenți se trec în carnete.
- locuțiuni verbale la diateza pasivă: A fost luat peste picior de prietenii săi.
- verb la diateza reflexivă cu sens pasiv: Țevile se sudează de către muncitori.
- adjectiv derivat cu sufixul -bil care exprimă sensul de posibilitate pasivă: Acesta este un instrument
manevrabil de către specialiști.
Exprimarea morfologică:
- substantiv, pronume sau numeral în acuzativ precedat de prepoziția simplă de sau de prepoziția compusă de
către: Proiectul realizat de tine e foarte bun. Ea n-a fost ajutată de nimeni. Soluția problemei a fost
descoperită de către amândoi.
Topică și punctuație: În mod obișnuit, complementul de agent stă după termenul regent, dar dacă este
exprimat prin pronume relative și interogative sau dacă se insistă asupra lui se află în fața elementului regent:
De cine e pictat acest tablou? De mine ai fost ajutat, nu de altcineva. Complementul de agent nu se desparte
prin virgulă de termenul regent.
Complementul comparativ este partea secundară de propoziție care indică termenul cu rol de
reper cu care se stabilește o comparație referitoare la caracteristicile de obicei graduale ale unui obiect sau ale
unui proces. Elemente regente:
- un verb: Nu toți procedează ca noi.
- o locuțiune verbală: Își bate joc ca o fraieră.
- un adjectiv: E mai bun decât tine.
- un adverb: Azi am lucrat mai bine decât ieri.
Tipuri semantice de complemente comparative:
1. Comparația de egalitate redă termenul unei comparații de același grad, iar complementul de comparație
se exprimă prin nominal în acuzativ sau în dativ, precedat de ca, ca și, cât, precum, asemenea: Era negru ca
smoala. Ești mare cât casa. Vorbea minunat, asemenea unui profet.

13
2. Comparația de inegalitate exprimă termenul unei comparații de superioritate sau de inferioritate, iar
complementul comparativ se exprimă prin nominale în acuzativ sau prin verbe la moduri nepersonale și prin
adverbe, toate precedate de prepozițiile ca, decât sau locuțiunile prepoziționale față de, în comparație cu: Ei
au fost mai pregătiți în comparație cu ai noștri. Are mai mult de citit decât de scris. Mai bine vin azi decât
mâine.
3. Comparația între calități: L-am găsit mai mult mort decât viu. E mai degrabă tânăr decât bătrân.
(structuri antonimice).
4. Comparația partitivă presupune specificarea domeniului de comparație, iar complementul comparativ se
exprimă printr-un substantiv ori un substitut al acestuia în acuzativ, precedat de prepozițiile din, dintre, între
sau printr-un adverb cu prepoziția de: Cântă cel mai bine dintre concurenți. E cea mai frumoasă de acolo.
Topică și punctuație: În mod obișnuit, complementul comparativ stă după termenul regent și nu se
desparte prin virgulă de acesta.
Complementele circumstanțiale
Complementul circumstanțial de loc este partea secundară de propoziție care arată locul
acțiunii (Evenimentul s-a desfășurat la Timișoara.), direcția (Mergem spre oraș.), punctul de plecare (Venim de
la munte.), limita spațială (Așa au mers până la pod.), spațiul străbătut (Umblau din casă în casă.).
Elemente regente:
- un verb: Vino aici!
- o locuțiune verbală: Au luat-o la sănătoasa prin pădure.
- un adjectiv: Acesta este un obiect util în bucătărie.
- o interjecție: Hai acasă!
Exprimarea morfologică:
- substantiv în acuzativ cu prepoziții și locuțiuni prepoziționale de tipul în, la peste, spre, sub, către, prin,
din, între, lângă, până la, de la, de prin, dincolo de: M-am ascuns sub masă. Fata m-a așteptat dincolo
de pod.
- substantiv în genitiv cu prepoziții și locuțiuni prepoziționale de tipul înaintea, înapoia, deasupra,
înăuntrul, dedesubtul, în fața, în jurul, în spatele, în susul etc.: Păsările zboară deasupra cuibului. În
spatele grădinii am sădit un pom.
- substantiv în dativ fără prepoziții (dativul locativ) în limbajul popular: Stai locului!
- pronume în acuzativ sau în genitiv însoțit de o prepoziție sau de o locuțiune prepozițională: Ei locuiesc
lângă noi. Ne-am așezat în spatele tuturor.
- numeral în acuzativ sau în genitiv în construcții asemănătoare substantivului: Cheile le-am găsit în al doilea
dintre sertarele dulapului. Ne-am așezat în fața amândurora.
- verb la supin: Vine de la pescuit. S-a întors de la scăldat.
- adverb cu sau fără prepoziție și locuțiune adverbială de loc: Afară plouă. Au ajuns până acolo. Din loc în
loc se văd urme. Mă uit în jur. Am parcat în față.
Topică și punctuație: Complementul circumstanțial de loc poate sta atât în fața, cât și în urma
termenului regent și în mod obișnuit nu se desparte prin virgulă de acesta.

Complementul circumstanțial de timp este partea secundară de propoziție care arată:

- timpul în care se petrece o acțiune: Toamna se numără bobocii.
- durata: Toată ziua doarme.
- limita în timp: Așteptăm până mâine.
- punctul de plecare în timp: Școala a început de azi.
Elemente regente:

14
- un verb: Umblă prin oraș de ore întregi.
- o locuțiune verbală: Întotdeauna îi dăm o mână de ajutor.
- un adjectiv: Studenții sunt atenți în cursul explicațiilor.
- o interjecție: Iată acum un alt exemplu. Hai azi!
Exprimarea morfologică:
- substantiv în acuzativ fără prepoziție: Bucuria n-a ținut multă vreme.
- substantiv în acuzativ cu prepoziții și locuțiuni prepoziționale de tipul de, în, din, prin, spre, către, de la,
până la, înainte de, în vreme de, în timp de și altele: În tinerețe a făcut sport. Până la vară terminăm
licența. Lucrurile sunt nesigure în vreme de criză.
- substantiv în genitiv cu prepoziții și locuțiuni prepoziționale de tipul înaintea, în urma, în cursul, de-a
lungul: Înaintea examenului de LRC nu avem emoții. De-a lungul anilor am întâlnit tot felul de oameni.
- adjectiv propriu-zis referitor la vârstă în acuzativ însoțit de prepoziția de: De mică i-a plăcut pictura.
- pronume în acuzativ sau în genitiv cu prepoziții și locuțiuni prepoziționale întâlnite și la substantiv: Am
venit la spectacol înaintea celorlalți, iar ele au ajuns abia după noi.
- verb la mod nepersonal: infinitiv cu prepoziția până sau cu locuțiunea prepozițională înainte de: Am plecat
înainte de a afla rezultatul. „Ne vom vedea până a nu muri.”; gerunziu: Trecând pe potecă, am auzit un
zgomot.; supin: Parchetul se lăcuiește după rașchetat.
- adverb cu sau fără prepoziție și locuțiune adverbială de timp: Uneori mă gândesc la vacanță. Vom termina
până mâine. Ne vizitează din când în când.
Topică și punctuație: Complementul circumstanțial de timp poate sta atât în fața, cât și în urma
termenului regent și se desparte prin virgulă atunci când se exprimă prin verb la gerunziu așezat la începutul
propoziției: Citind, mă gândeam la multe întâmplări reale.

Complementul circumstanțial de mod este partea secundară de propoziție care arată cum se
desfășoară o acțiune sau cum se prezintă o însușire.
Elemente regente:
- un verb: Se pricepe bine la repararea televizoarelor.
- o locuțiune verbală: Greu și-a dat seama de greșeală.
- un adjectiv: Acestea sunt proiecte realizabile ușor.
- o interjecție: Hai repede!
Exprimarea morfologică:
- substantiv în acuzativ cu prepoziții de tipul cu, în, după, fără: Mă privea cu amărăciune. Lucrează în
liniște. Vorbește fără teamă.
- substantiv în dativ cu prepozițiile conform, contrar, potrivit: Totul a decurs conform planului.
- verb la mod nepersonal: infinitiv cu prepoziția fără: Ai intrat fără a sări gardul.; gerunziu: Venea țopăind.
- adverb de mod sau locuțiune adverbială de mod: Ea a procedat altfel. Cântă frumos. Nu poți să mă
convingi cu de-a sila.
- interjecție: A intrat pâș-pâș.
Topică și punctuație: Complementul circumstanțial de mod poate sta atât în fața cât și în urma
termenului regent și nu se desparte prin virgulă de acesta.
Gramatica Academiei, ediția 2005, arată că din punct de vedere semantic, complementul circumstanțial
de mod este de două tipuri: complement circumstanțial de mod propriu-zis , indicând o caracteristică a
procesului (Doarme bine.), și complement circumstanțial de modalitate, indicând o evaluare a propoziției
din care face parte (Doarme negreșit.). Circumstanțialul de modalitate se exprimă cel mai adesea printr-un
adverb sau o locuțiune adverbială cu sens modalizator și poate apărea ca izolat sau neizolat prin virgulă de
restul contextului.
15
 Complementul circumstanțial cantitativ. Gramatica actuală distinge un tip aparte de
complement circumstanțial numit circumstanțial cantitativ care exprimă o caracterizare cantitativă a
termenului regent. El se realizează ca propriu-zis când exprimă o caracterizare cantitativă în mod
nediferențiat, adică în termeni globali (Muncește enorm.), sau de măsură când exprimă o caracterizare
cantitativă prin raportare la unități de măsură (Inelul cântărește zece grame.).
Elemente regente:
- un verb: Prețurile au crescut cu 5%.
- un adjectiv: Ea este o persoană prea puțin simpatică.
- un adverb: Învață destul de bine.
Exprimarea morfologică:
- structură complexă alcătuită din substantiv și un termen cu sens cantitativ: Cartea costă zece lei.
- substantiv fără prepoziție devenit adverb în construcții de tipul: beat turtă, gol pușcă, singur cuc.
- numeral cu sau fără prepoziție, inclusiv în întrebuințări adverbiale: Muncește dublu. Lecția am citit-o de
două ori.
- adverb cu sens cantitativ: Am mâncat suficient.
Topică și punctuație: Circumstanțialul cantitativ poate fi postpus sau antepus regentului său și nu se
desparte prin virgulă de acesta.

Complementul circumstanțial de cauză este partea secundară de propoziție care arată cauza
unei acțiuni, a unei stări sau a unei însușiri.
Elemente regente:
- un verb: A tresărit de spaimă.
- o locuțiune verbală: De frică am luat-o la sănătoasa.
- un adjectiv: Era mort de foame.
Exprimarea morfologică:
- substantiv sau pronume în acuzativ cu prepozițiile din, de, pentru sau mai rar cu locuțiunile prepoziționale
din cauză de, din pricină de, pe motiv de, în lipsă de: A pierdut totul din neglijență. Era mâhnit pentru
pierderea meciului. Acuzatul a fost eliberat în lipsă de probe. N-o să mori tu din asta.
- adjectiv în acuzativ sau adverb însoțit de prepoziția de: De proastă ce e, dă în gropi. De încet ce vorbea, nu
îl auzeam.
- verb la mod nepersonal: infinitiv perfect: A fost sancționat pentru a nu fi asigurat paza imobilului.;
gerunziu: Întârziind, n-am mai intrat. Neînvățând, nu am luat examenul.; supin: S-a îmbolnăvit de mâncat
prea mult.
- locuțiunile adverbiale de aceea, de asta, de aia, pentru aceea, pentru asta, pentru aia, de ce, pentru ce:
Are un motiv întemeiat și de aceea întârzie. Nu se știe de ce nu ne-a anunțat.
Topică și punctuație: Complementul circumstanțial de cauză stă atât în fața, cât și în urma termenului
regent și se desparte obligatoriu prin virgulă atunci când este exprimat prin verb la gerunziu așezat la începutul
propoziției: Întârziind, n-am mai intrat.

Complementul circumstanțial de scop este partea secundară de propoziție care arată scopul
unei acțiuni. Elemente regente:
- un verb: Statuia s-a ridicat în amintirea eroilor.
- o locuțiune verbală: Am luat loc în sală pentru a urmări spectacolul.
- o interjecție: Hai la cumpărături!
Exprimarea morfologică:

16
- substantiv în acuzativ cu prepoziții de tipul în, la, după, pentru, spre: Am fost la bibliotecă după cărți.
Comisia se întrunește pentru evaluări. Cartea am cumpărat-o spre păstrare.
- substantiv în genitiv cu locuțiunea prepozițională în vederea: Ne pregătim în vederea sesiunii.
- verb la mod nepersonal: infinitiv prezent cu prep. pentru/spre: M-a căutat spre a obține informații.;
supin: Mergem la pescuit. Umblă după cerșit. Rufele le-am dus pentru spălat.
- adverbele anume, înadins, dinadins și locuțiunile adverbiale într-adins, dintr-adins, de aceea, de asta,
de aia, pentru aceea, pentru asta, pentru aia, de ce, pentru ce: Anume le-a vorbit de rău, ca să-l
discrediteze. De aceea studiază, ca să obțină bursă.
Topică și punctuație: Complementul circumstanțial de scop poate sta atât în fața, cât și în urma
termenului regent și în mod obișnuit nu se desparte prin virgulă de acesta.

Complementul circumstanțial condițional este partea secundară de propoziție ce arată condiția

de care depinde realizarea unei acțiuni sau existența unor însușiri.
Elemente regente:
- un verb: În caz de accident, chemăm ambulanța.
- o locuțiune verbală: În caz de pericol, o luăm la fugă.
- un adjectiv: În locul vostru, am fi fost mai atenți.
- o interjecție: În caz de zgomot, iepurele țuști în tufiș!
Exprimare morfologică:
- substantiv în acuzativ precedat de prepoziția fără sau de locuțiunea prepozițională în caz de: Ce ar face
unii fără politică?
- substantivele caz, condiția, eventualitate, ipoteză în acuzativ precedate de prepozițiile în/cu: În cazul
acesta, ne vom retrage din concurs. În eventualitatea unui eșec, nu trebuie să renunți. Te poți înscrie numai
cu condiția de a fi împlinit 18 ani.
- substantive sau pronume în genitiv cu locuțiunea prepozițională în locul: În locul fratelui meu, eu aș fi
reacționat altfel.
- verb la mod nepersonal: infinitiv cu prep. fără: Nu aș fi rezolvat problema fără a primit ajutorul tău.;
gerunziu: Numai având răbdare, vei afla adevărul.
- adverbele altfel, altminteri și locuțiunile adverbiale în caz contrar folosite ca rezumat al unei presupuneri
contrare după ce se indică singura posibilitate existentă: Învață, căci altfel nu iei examenul.
Topică de punctuație: Complementul circumstanțial condițional stă de obicei în fața termenului regent,
iar punctuația sa depinde de exprimarea morfologică.

Complementul circumstanțial concesiv este partea secundară de propoziție care arată un fapt
ce ar fi trebuit să împiedice realizarea unei acțiuni sau existența unei însușiri, dar nu le împiedică (în ciuda cărui
fapt?). Denumirea lui este improprie, întrucât nu complementul exprimă ideea de concesie, ci regentul său: Era
încă puternic, în ciuda necazurilor.
Elemente regente:
- un verb: Cu toate insistențele mele, nu l-am convins.
- un adjectiv: Echipa noastră a fost victorioasă în ciuda așteptărilor.
- o interjecție: Cu toată supărarea mea, poftim o înghețată.
Exprimarea morfologică:
- substantiv în acuzativ precedat de locuțiunile prepoziționale cu tot, cu toată, cu toate, indiferent de: Cu
tot efortul depus nu a ajuns la performanță. Indiferent de vreme, excursia nu se amână.
- substantiv în genitiv precedat de prepozițiile împotriva și în contra sau de locuțiunile prepoziționale în
ciuda, în pofida, în dauna: Împotriva speranțelor noastre, ea nu s-a vindecat complet. E încă viguros în
pofida vârstei.
17
- substantiv în dativ cu prepoziția contrar: Contrar obiceiului tău, azi ai dormit până la prânz.
- verb la mod nepersonal: infinitiv cu prepoziția fără: Fără a cunoaște orașul, s-a descurcat excelent.;
gerunziu: Chiar mărind viteza, nu-l vei depăși.
- adverbele tot, totuși și locuțiunile adverbiale cu toate acestea, cu toate astea: Totuși ai avut dreptate. A
pierdut meciul, dar, cu toate acestea, nu a renunțat.
Topică și punctuație: Complementul circumstanțial concesiv are în general topică liberă și de regulă se
desparte prin virgulă de regentul său, indiferent de poziția ocupată în enunț.

Complementul circumstanțial consecutiv este partea secundară de propoziție care arată

urmarea, consecința unei acțiuni sau a unei însușiri.
Elemente regente:
- un verb: Planul i-a reușit de minune.
- un adjectiv: Sunt destul de atenți pentru a nu greși răspunsul.
- un adverb: Câștigă destul pentru a se întreține singur.
Exprimare morfologică:
- substantiv în acuzativ precedat de prepozițiile de, spre, până la: M-am împiedicat de scări, spre hazul
tuturor. Era meticulos până la enervare.
- verb la mod nepersonal: infinitiv cu prepozițiile pentru, spre, până la: E suficient de inteligentă spre a
înțelege situația. Nu se umilește până la a plânge.; gerunziu: S-au certat atât de rău, ajungând aproape la
bătaie.; supin: Mănâncă de speriat.
- locuțiune adverbială: Ei lucrează de mai mare dragul. (loc. adv. de mod)
Topică și punctuație: Complementul circumstanțial consecutiv stă de obicei după termenul regent, iar
punctuația sa depinde de exprimarea morfologică.

Complementul circumstanțial instrumental este partea secundară de propoziție care arată

mijlocul prin care se săvârșește o acțiune sau se manifestă o însușire (prin intermediul cui? prin mijlocirea cui?
cu ajutorul cui?). Din punct de vedere semantic, mijlocul prin care se realizează acțiunea sau se manifestă
însușirea poate fi: un lucru/obiect (Am tăiat pâinea cu cuțitul.), un instrument propriu-zis (Cântă la vioară.), o
persoană (Ți-am trimis cursurile printr-un coleg.), materia (Ferestrele sunt pictate cu var.), o acțiune (Și-a
chemat câinii fluierând.).
Elemente regente:
- un verb: L-am plimbat cu bicicleta. Cântă la vioară.
- o locuțiune verbală: Prin exerciții repetate ți-ai dat seama de greșeli.
- un adjectiv: Aceasta este o boală vindecabilă prin tratament balnear.
- o interjecție: Hai cu autobuzul! Poc cu ciocanul!
Exprimare morfologică:
- substantiv în acuzativ precedat de prepoziții precum la, cu, în, din, prin, după, dintru,
printru: Tabloul se fixează în cuie. L-am recunoscut după haine. Se înțelegeau din priviri. I-a răspuns
printr-o scrisoare. Zâna torcea dintr-o furcă de aur. Sensul negativ al complementului circumstanțial
instrumental se exprimă cu ajutorul prepoziției fără, semnalând faptul că mijlocul care trebuia utilizat în
realizarea acțiunii nu a fost folosit: Fără cheie nu putem deschide ușa.
- substantiv în dativ cu prepozițiile grație, mulțumită, datorită: Am reușit grație ajutorului primit. Recolta
se dezvoltă datorită ploilor.
- pronume în acuzativ sau în dativ în construcții similare substantivului: A rezolvat problema prin altcineva.
Mulțumită vouă, am avut succes.

18
- verb la mod nepersonal: infinitiv cu prepoziția prin: A început prin a prezenta argumentele comisiei.;
gerunziu: Am slăbit făcând sport.; supin: Trăiau din cerșit. L-am recunoscut după mers. Prin citit îți
lărgești orizonturile.
Topică și punctuație: Complementul circumstanțial instrumental are o topică liberă, putând sta atât în
fața, cât și în urma termenului regent și de obicei nu se desparte prin virgulă de acesta.

Complementul circumstanțial sociativ este partea secundară de propoziție indicând obiectul

gramatical care însoțește subiectul sau un complement în desfășurarea acțiunii.
Elemente regente:
- un verb: Am venit la meci împreună cu colegii mei.
- o interjecție predicativă: Hai cu noi!
- un adjectiv: Aceasta este o casă recuperabilă cu tot cu dependințe.
Exprimarea morfologică:
- substantiv în acuzativ însoțit de prepoziția cu sau de locuțiunile prepoziționale împreună cu, laolaltă cu, la
un loc cu, cu tot cu, cu … cu tot: I-am invitat pe toți cu familiile lor. A plecat la munte împreună cu
prietenii. Apartamentul l-am cumpărat cu mobilă cu tot. Sensul negativ al complementului circumstanțial
sociativ se exprimă cu ajutorul prepoziției fără, semnalând faptul că ideea de însoțire nu s-a putut realiza:
S-a dus la proces fără martori.
- pronume în acuzativ în construcții similare substantivului: Împreună cu cine ați călătorit? Să nu veniți fără
ai voștri.
- numeral în acuzativ în construcții similare substantivului: Cu al treilea dintre concurenți a venit și
directorul școlii.
Topică și punctuație: Complementul circumstanțial sociativ poate sta atât în fața termenului regent, cât
și după acesta și nu se desparte prin virgulă de elementul determinat.

Complementul circumstanțial de relație este partea secundară de propoziție indicând obiectul,

persoana, situația sau partea dintr-un întreg la care se referă prin limitare o acțiune ori o însușire sau din ce
punct de vedere este emisă comunicarea. Chei de control: în ce privință?, din ce punct de vedere?, încadrarea
în sintagma în ceea ce privește ….
Elemente regente:
- un verb: A crescut în înălțime.
- un adjectiv: Era nedumerită asupra gălăgiei.
- un adverb: Vorbim corect gramatical.
Exprimarea morfologică:
- substantiv sau substitut al acestuia în acuzativ cu prepozițiile de, după, în, la, despre, pentru, cu, din sau
cu locuțiunile prepoziționale cât despre, cu privire la, referitor la, în legătură cu, legat de, în materie
de, apropo de: Ești bun de fotbalist. Ești bun la gramatică. După opinia mea, nu ai dreptate. Stă bine cu
sănătatea. Să ne întrecem din fugă. Pentru noi, examenele nu pun probleme. Cât despre modă, e
trecătoare. Cu privire la doi dintre concurenți, nu mi-a spus încă nimic.
- substantiv în genitiv cu prepoziția asupra sau locuțiunea prepozițională din partea: Nu ne pronunțăm
asupra vinovăției sale. Din partea lui, nu ne facem nicio grijă.
- substantiv în dativ cu prepozițiile conform, potrivit: Potrivit legii, pentru asta nu se dau aprobări.
- adjectiv în acuzativ precedat de prepoziția de: De frumoasă, e frumoasă. Gardul este cât casa de înalt.
- verb la mod nepersonal: infinitiv cu prepoziția în: Era neîntrecut în a spune bancuri.; supin: De învățat,
am învățat. În materie de pescuit, este un as.
- adverb cu sau fără prepoziția de: De bine, e bine cum ai făcut. Statistic, situația nu corespunde așteptărilor.

19
 Topică și punctuație: În general, complementul circumstanțial de relație nu are o topică fixă, dar dacă
este exprimat prin adjectiv, adverb sau verb la supin presupunând prezența prepoziției de, stă în fața termenului
regent și atunci se desparte obligatoriu prin virgulă de acesta.

Complementul circumstanțial opozițional este partea secundară de propoziție indicând

obiectul, persoana sau situația care se opune celor exprimate printr-o altă parte de propoziție.
Elemente regente:
- un verb: În loc de a mă primi cu bucurie, s-a supărat.
- o locuțiune verbală: În loc de a-mi răspunde, a luat-o la sănătoasa spre pădure.
- o interjecție predicativă: Iată 50 în loc de 30.
Exprimarea morfologică:
- substantiv în acuzativ precedat de adverbul decât sau de locuțiunea prepozițională în loc de, ori în genitiv
cu locuțiunea prepozițională în locul: În loc de Mircea l-am trimis pe Radu. Beau altceva decât ceai. În
locul fetei a venit sora ei.
- pronume sau numeral în acuzativ ori în genitiv în construcții similare substantivului: În loc de cinci, am
avut zece musafiri. În loc de asta, fă altceva! În locul lui am adus pe altcineva.
- adjectiv în acuzativ cu locuțiunea prepozițională în loc de: Ne-am cumpărat pantofi negri în loc de albi.
- adverb: Vino azi în loc de mâine!
- verb la mod nepersonal: infinitiv: În loc de a învăța, ea se plimbă. Departe de a o aproba, ei chiar au
contrazis-o. Echipa a jucat bine tot meciul, pentru a pierde în final. S-a străduit mult, fără a reuși ceva. Am
acum altă treabă decât a spăla vasele.; supin: În loc de mâncat, s-a apucat de fumat.
Topică și punctuație: Topica complementul circumstanțial opozițional este în general liberă, depinzând
însă și de construcția acestuia, la fel cum se întâmplă și în ceea ce privește construcția sa.
Din punct de vedere semantic, raportul opozițional echivalează cu raportul de coordonare adversativă
marcat prin conjuncția ci: El citește versuri în loc de proză. (El citește nu versuri, ci proză.)

Complementul circumstanțial cumulativ este partea secundară de propoziție care arată lucrul,
ființa sau situația cărora li se adaugă conținutul exprimat printr-o altă parte de propoziție. Denumirea sa este
oarecum improprie pentru că, din punct de vedere semantic, nu complementul circumstanțial cumulativ
exprimă cumulul, ci partea de propoziție care i se adaugă: Pe lângă cărți, citește și reviste.
Elemente regente:
- un verb: Pe lângă a juca fotbal, el mai și schiază.
- o locuțiune verbală: În afară de a mă jigni, m-a și tras pe sfoară.
- o interjecție: Na și pâine pe lângă bani!
Exprimare morfologică:
- substantiv în acuzativ precedat de prepozițiile pe lângă, peste sau de locuțiunile prepoziționale afară de, în
afară de, dincolo de și de adverbul decât: Pe lângă franceză, știe și engleză. Peste toate celelalte calități,
ea este și o bună prietenă. În afară de prieteni, are și dușmani. Dincolo de efort, mai trebuie și talent. Au
venit și alții decât colegii lui.
- substantiv în genitiv cu locuțiunea prepozițională în afara: În afara concertelor, mai frecventează și
teatrele.
- pronume sau numeral în acuzativ ori în genitiv în construcții similare substantivului: Am mai cumpărat și
alte cărți decât astea. În afara lui s-a mai prezentat încă un concurent. În afară de primul, a primit o
diplomă și al doilea participant.
- adjectiv în acuzativ: Pe lângă palidă, e și slabă. Am pulovere și de alte culori decât albe.
- verb la mod nepersonal: infinitiv: Are și alte pasiuni în afară de a pescui.; supin: Pe lângă fumat, mai și
bea.
20
- adverb: În afară de azi, mai venim și mâine.
Topică și punctuație: Topica circumstanțialului cumulativ este în general liberă, depinzând însă și de
construcția acestuia. Punctuația circumstanțialului cumulativ variază în funcție de tipul construcției, de topică și
de gradul legăturii cu regentul, folosirea virgulei fiind obligatorie în situația unor intercalări: L-au ajutat, pe
lângă prieteni, și câțiva colegi.
Complementul circumstanțial cumulativ presupune în context prezența unui corelativ adverbial de
tipul și, mai și, încă, cu scopul de a evidenția ideea de cumul. În acest caz, acestea sunt semiadverbe fără
funcții sintactice, cu rol de întărire.
Din punct de vedere semantic, raportul cumulativ este echivalent cu raportul de coordonare copulativă
marcat prin conjuncția repetată și: Pe lângă cărți, am cumpărat și reviste. (Am cumpărat și cărți, și reviste.)

Complementul circumstanțial de excepție este partea secundară de propoziție indicând

obiectul, ființa, situația care constituie o excepție sau o abatere față de cele de exprimate prin alte părți de
propoziție. Din punct de vedere semantic, complementul circumstanțial de excepție poate avea:
® sens pozitiv atunci când determină un verb la formă negativă: El nu citește nimic în afară de romane.
® sens negativ atunci când determină un verb la formă afirmativă: Au plecat toți în afară de ei.
Exprimare morfologică:
- substantiv în acuzativ, precedat de locuțiunile prepoziționale în afară de, afară de, sau adverbul restrictiv
decât: În afară de fotbal, nu îmi place niciun sport. Nu m-a căutat nimeni decât vecina mea.
- substantiv în genitiv, cu locuțiune prepozițională în afara: Nu mă uit la nicio emisiune în afara știrilor.
- pronume sau numeral în acuzativ ori în genitiv în construcții similare substantivului: N-a câștigat nimeni, în
afară de ai noștri. Am note destul de bune, în afara câtorva. Nimeni n-a fost nemulțumit, decât primul de pe
lot.
- adjectiv în acuzativ: Maria nu are alt gen de pantofi în afară de negri.
- verb la mod nepersonal: infinitiv: Nu știe altceva în afară de a cânta toată ziua.; supin: Nu are niciun viciu
în afară de fumat.
- adverb: Nu-i priește nicăieri decât aici.
Topică și punctuație: Complementul circumstanțial de excepție are o topică liberă, dar dacă se
construiește cu adverbul decât stă obligatoriu după elementul regent. Punctuația complementului circumstanțial
de excepție depinde de construcția lui, de topică, dar și de gradul legăturii cu regentul.

Elementul predicativ suplimentar

Elementul predicativ suplimentar (e.p.s.) este partea secundară de propoziție care însoțește un verb
(mai rar, o locuțiune verbală ori o interjecție predicativă), exprimând o caracteristică sau o acțiune simultană cu
acțiunea verbului și referitoare la un nume cu diferite funcții sintactice pe lângă acel verb. Referirea la un nume
nu se face direct, ci prin intermediul verbului și, de aceea, e.p.s. este o parte de propoziție cu dublă
subordonare sintactică și semantică: atât față de un verb, cât și, concomitent, față de un nominal (substantiv,
pronume, numeral). Denumirea acestei părți de propoziție sugerează că un anumit element a putut fi sau poate
deveni (prin contragere, respectiv, prin expansiune) predicatul verbal sau numele predicativ al unei propoziții
virtuale: Ea venea veselă. = Ea venea și era veselă când venea., Eu te văd scriind. = Eu te văd și tu scrii în
acest timp. E.p.s. nu are întrebări specifice, ci se identifică în context prin caracteristicile sale: dubla referire
(dependență) simultană și posibilitatea de disociere a enunțului în două propoziții. Poate fi considerat un
rezumat a două propoziții.
Elementul predicativ suplimentar poate exprima:
- o însușire simultană cu acțiunea și referitoare la: subiect (Apele curgeau limpezi. = Apele curgeau. + Apele
erau limpezi în timp ce curgeau.) ; complementul direct (Fructele le mâncăm spălate.= Fructele le

21
 mâncăm. + Fructele sunt spălate atunci când le mâncăm); complementul prepozițional (Îmi aminteam de
ea tânără și sănătoasă. = Îmi aminteam de ea. + Ea era tânără și sănătoasă atunci când mi-o aminteam.);
complementul de agent (Profesorii apreciază exercițiile rezolvate singuri de elevi.= Profesorii apreciază
exercițiile rezolvate de elevi. + Elevii erau singuri.).
- o acțiune simultană cu acțiunea principală și referitoare la: subiect (Fata venea cântând. = Fata venea. +
Fata cânta în timp ce venea.); complementul direct (L-am zărit așteptând în stație= L-am zărit. + El
aștepta în stație când l-am zărit.) ; complementul prepozițional (Ne-am trezit cu el invitându-ne la o
cafea= Ne-am trezit cu el. + El ne invita la o cafea când ne-am trezit cu el.); complementul de agent (Asta
este o întâmplare povestită de ea râzând. = Asta este o întâmplare povestită de ea. + Ea râdea în timp ce
povestea.).
Elemente regente de tip verbal: Printre verbele (la moduri personale sau nepersonale) care se
construiesc mai frecvent cu e.p.s. se numără următoarele: verbe de percepție (a auzi, a simți, a vedea: O simt
încordată.), verbe ce desemnează procese cognitive (a-și aminti, a (re)cunoaște, a ști: Nu-l știam prea
curajos.), verbe voliționale (a dori, a prefera, a vrea: Părinții l-au vrut avocat.), verbe de direcționare (a
expedia, a trimite: A fost trimis ca delegat.), de observare (a observa, a remarca, a găsi, a se uita: Ele s-au
privit nedumerite.), de apreciere (a analiza, a aprecia, a caracteriza, a cataloga, a (se) considera, a (se) socoti, a
crede, a estima, a interpreta: L-am socotit mai bun decât mine.), verbe cauzative (a face, a lăsa: Asta îl făcea
de neînvins.), verbe de deplasare/mișcare (a curge, a se înălța, a se întoarce, a se înapoia, a trece, a veni, a
sosi, a pleca, a se duce, a intra, a ieși, a se apropia, a se depărta etc.: Al tău sosește primul. Maria se apropie
zâmbind.), dar, mai rar, și locuțiuni verbale (Și-a dat seama singură de greșeală.) sau interjecții predicative
(Ea țuști! sprintenă. Iată-ne profesori!).
Exprimare morfologică:
- substantiv, pronume, numeral în nominativ, indiferent de cazul numelui regent: Eu mă consider șefă. Noi te
știam medic bun. El s-a angajat inginer. Mi te imaginam prezentatoare de televiziune. În ultima vreme, eu
te văd alta. Noi te considerăm al nostru. După haine, l-am crezut altcineva. Studenții au luat toți examenul.
Am plecat cinci și ne-am întors doi. Fata a terminat prima, iar băiatul a reușit al doilea. Ele vin
întotdeauna amândouă. Datorită posibilității de disociere a enunțului în două secvențe, în care e.p.s. devine
nume predicativ în nominativ, el trebuie considerat în nominativ și când se referă la un nume în acuzativ
(Eu te văd alta. = Eu te văd. + Tu ești alta.)
- substantiv, pronume, numeral în acuzativ, însoțit de prepoziții și locuțiuni prepoziționale, precum ca, drept
( cu sens calitativ), de, dintre, fără, în, cu, printre, cât, (de) la, în calitate de, în chip de etc.: Lucrează ca
doctor. S-a înapoiat acasă cu fruntea umbrită de tristețe. Îl credea la cursuri, dar el nu era acolo. Pe tigru
îl prefer între gratii. Te știam printre premianți. Pe ea mi-o închipui lângă copii. Îl credeam cât ușa.
- substantiv, pronume, numeral în genitiv, cu sau fără prepoziție: Eu îl știam al dracului. Îl dorea pe băiat
numai al ei. Noi îl credeam împotriva acestor aranjamente.
- adjectiv (propriu-zis sau provenit din participiu) în nominativ: El s-a însurat bătrân. Trenurile se opreau
leneșe în fața gării aglomerate. Ne-am apropiat liniștiți de interlocutorul nostru. Nu te-am văzut niciodată
nervos. A găsit-o împușcată. Legumele le mâncăm fierte. El umblă beat. Ei privesc atenți ecranul. Îl
credeam mai curajos.
- verb la mod nepersonal: gerunziu: Te-am văzut mergând la bibliotecă.; infinitiv: Nu te știam a înjura atât
de urât.; supin: Opera e socotită de neînlocuit.
- adverb de mod (cu conținut de calificare): Nu te știam așa. O consideram altfel.
- interjecție: M-a lăsat paf! M-a făcut paf!
Din punct de vedere formal, e.p.s. poate fi simplu (vezi supra), multiplu (Se ducea spre ei tăcută și
supărată. L-am găsit fumând și citind.), dezvoltat/complex (Îl socoteau a fi unul dintre cei mai buni.).

22
 Topică și punctuație: E.p.s stă întotdeauna după regentul de tip verbal la care se referă, dar, într-o
comunicare afectivă (enunțuri emfatice, texte poetice), atunci când este accentuat, poate fi antepus: Zece ne-am
dus acolo! Vesel mai vine Ion! De obicei, indiferent de topică, nu se desparte prin virgulă de elementul regent.
Observații:
1. Denumirea de e.p.s. poate fi apropiată de aceea de nume predicativ (acordul, referirea la un nume cu
funcția sintactică de subiect și posibilitatea de a deveni n.p. într-o propoziție obținută prin transformare aproprie
e.p.s. de n.p.). Diferența dintre ele este esențială dacă le privim din perspectiva verbului pe care îl însoțesc: n.p.
însoțește totdeauna un verb copulativ (cu care formează predicatul nominal sau o parte de propoziție complexă),
iar e.p.s. determină un verb predicativ (cu sens lexical autonom) și nu intră alături de el în structura predicatului
propoziției: Fetița mea e fericită. (n.p.); Fetița mea se joacă fericită. (e.p.s.).
2. E.p.s. exprimat prin adjectiv poate fi confundat cu un complement circumstanțial de mod exprimat prin
adverb. E.p.s. exprimat prin adjectiv se acordă cu numele la care se referă în gen și număr, în timp ce c.c.m.
exprimat prin adverb e invariabil: Apa curge lin. (c.c.m., adverb); Apa curge lină. (e.p.s., adjectiv) Niciunul
n-a răspuns corespunzător. (c.c.m., adverb).
3. E.p.s. exprimat prin adjectiv poate fi confundat cu un atribut adjectival. Spre deosebire de atributul
adjectival, a cărui dependență de numele regent este directă, e.p.s. exprimat prin adjectiv se subordonează unui
nume prin intermediul verbului, exprimând o caracteristică simultană cu acțiunea acestuia: Fata tristă venea
spre cămin. (atribut adjectival); Fata venea tristă spre cămin. (e.p.s.).
4. E.p.s. exprimat prin verb la gerunziu poate fi confundat cu un c.c.m., iar distincția se operează în plan
semantic. Astfel, pentru a fi c.c.m., verbul la gerunziu trebuie să exprime o acțiune care poate caracteriza
acțiunea principală (o modalitate de realizare a acțiunii verbului regent); dimpotrivă, gerunziul-e.p.s. trebuie să
aibă sens lexical care să nu poată caracteriza acțiunea verbului regent, ci să exprime o acțiune referitoare la un
nume, care să fie simultană/paralelă cu cea a regentului verbal: Vine țopăind. (c.c.m.), Vine cântând. (e.p.s.),
Merge șchiopătând. (c.c.m.), Merge râzând. (e.p.s.).
5. E.p.s. nu trebuie să fie confundat nici cu complementul direct: Se consideră un bun specialist în
informatică (e.p.s.), Caută un bun specialist în informatică (C.D.), nici cu complementul comparativ: Ne-a
vorbit ca doctor. (e.p.s.), Ne-a vorbit mai bine ca un doctor. (c.comp.), nici cu subiectul: După doi ani s-a
întors inginer. (e.p.s.), După doi ani s-a întors inginerul. (sb.).
6. E.p.s. exprimat prin adjectiv se acordă cu subiectul sau cu complementul la care se referă numai în gen și
număr și stă întotdeauna în cazul nominativ, lucru pe care îl dovedește faptul că, prin expansiune, e.p.s.-
adjectiv se transformă în nume predicativ în nominativ: Eu te văd veselă. = Eu te văd și tu ești veselă când te
văd. Prin hipercorectitudine, se ajunge la acordul greșit în caz când e.p.s. exprimat printr-un adjectiv de genul
feminin, numărul singular, determină un participiu de același gen și număr, care e atributul acordat al unui
substantiv în genitiv sau în dativ. Sunt corecte construcțiile: M-am adresat unei persoane considerate
competentă. Lectura unei cărți socotite celebră.
7. Printre construcțiile prepoziționale în care prepozițiile se asociază cu un nominal, un loc aparte îl ocupă
cele formate cu elementele ca, de, drept + un substantiv-e.p.s. indicând o calitate socială. În locul prepoziției
drept sau al locuțiunii prepoziționale echivalente în calitate de, se folosește adeseori, nejustificat, gruparea ca
și (Am primit această carte ca și cadou. Ca și studenți, avem multe de făcut.), nerecomandabilă nici în situațiile
în care e folosită pentru evitarea unei cacofonii. Cacofonia se poate evita prin folosirea altor elemente lexicale
cu statut de prepoziție (drept, în calitate de) sau prin substituirea cuvântului precedat de ca printr-un sinonim
(Am primit această carte drept cadou.). Prepoziția ca este sinonimă cu ca și în construcțiile care exprimă o
comparație de egalitate (Ești la fel de bun ca mine. = Ești la fel de bun ca și mine.).

23
La examen:
Definiți și exemplificați (exemple în context)
Exercițiu de construcție.
Exercițiu de explicare a diferențelor.
Exercițiu de analiză gramaticală.
Exemplificarea mai multor funcții sintactice cu aceeași prepoziție.
Exemplificarea funcțiilor sintactice ale unui pronume/verb etc.

24