În grădina Ghetsemani / Lostrița

Vasile Voiculescu
Vasile Voiculescu este unul dintre cei mai mari scriitori pe care literatura română i-a
dat de-a lungul anilor. Opera sa are la bază, în special motive biblice, Voiculescu fiind
recunoscut, în special, pentru acest lucru. Este important de spus că pe lângă faptul că a fost
un mare scriitor, Voiculescu a fost și un medic respectat. De asemenea, el a fost ales membru
al Academiei Române postmortem.
Opera lui Vasile Voiculescu se încadrează în curentul literar numit tradiționalism.
Tradiționalismul este o mișcare literară manifestată în secolul XX, în perioada interbelică și
cuprinde alte trei curente înrudite: poporanism, gândirism și sămănătorism. Așa cum îi spune
și numele, principala trăsătură a acestui curent este promovarea tradiției, în special a
tradițiilor rurale, tradiționalismul opunându-se modernizării citadine. O altă trăsătură
definitorie este faptul că tradiționaliștii se raportează aproape mereu la credință, religie sau
motive biblice. Alte trăsături importante ale acestui curent sunt promovarea valorilor
naționale, utilizarea excesivă a arhaismelor și conservarea prozodiei clasice. Bineînțeles,
tradiționalismul se raportează la folclor, istorie și natură.
Cei mai importanți reprezentanți ai acestui curent literar sunt Vasile Voiculescu, Ion
Pillat, George Coșbuc, Mateiu Caragiale, Gala Galaction și alții.
O primă operă asupra căreia o să-mi opresc atenția este În grădina Ghetsemani. Opera
a apărut în volumul intitulat Parga. Această operă este una dintre cele mai importante opere
ale lui Voiculescu, fiind o poezie de tip iconografic care are la bază motivul biblic al
rugăciunilor lui Iisus de pe muntele măslinilor. Această scenă este relatată în Evanghelia după
Luca.
În grădina Ghetsemani se încadrează în curentul numit tradiționalism. O primă
trăsătură care arată apartenența operei la acest curent literar este faptul că autorul s-a inspirat
din Evanghelia după Luca, astfel opera are un caracter religios. Tradiționaliștii se inspiră
adeseori din biblie sau din religie în general. Motivul biblic devine la Voiculescu un suport
metafizic al neliniștii omului în aspirația sa spre Dumnezeu.
O a doua trăsătură care arată apartenența acestei opere la tradiționalism este lexicul
poetic bogat în arhaisme sugestive și păstrarea prozodiei clasice. Voiculescu evită înnoirile
prozodice și lexicale promovate de moderniști.
Titlul acestei opere este unul foarte sugestiv, ducându-ne cu gândul la scena biblică
din Evanghelia după Luca, respectiv cina cea de taina. Titlul nu fixează doar cadrul fizic al
acțiunii ci denumește și spațiul sacru unde are loc purificarea lui Iisus.
Tema acestei opere o reprezintă rugăciunea lui Iisus, opera fiind de inspirație
religioasă, aparținând lirismului obiectiv prin lipsa mărcilor lexicale specifice prezenței eului
liric. Fiind de factură religioasă, opera este o poezie iconografică.
Motivele care susțin tema enunțată mai sus sunt numeroase, iar dintre acestea putem
aminti câteva, după cum urmează: destinul și lupta cu el, paharul, cupa, mierea, ulii, îngerii,
sângele sau veninul. Toate acestea, dar și altele, susțin în mod particular tema enunțată mai
sus.
Din punct de vedere al structurii, opera se împarte în patru strofe, toate fiind catrene,
fapt ce dovedește și dorința autorului de a păstra prozodia clasică. Aceste patru catrene
alcătuiesc trei secvențe lirice. Prima secvență lirică are la bază prima strofă, a doua secvență
lirică are la bază strofele doi și trei, iar a treia secvență lirică are la bază strofa patru care este
și ultima strofă a poeziei.
Prima secvență lirică compune o imagine a lui Iisus, o imagine iconică în Grădina
Ghetsemani, în care acesta luptă cu destinul. Această luptă interioară pe care o duce Iisus este
redată prin intermediul verbelor la persoana a III-a, spre exemplu: “lupta / se împotrivea / nu
primea”. Toate acestea arată tragismul și suferința îndurată de Iisus. Poetul ne spune cum îi
curgeau „sudori de sânge” pe “chipu-i alb ca varul”. În acest context, sângele este simbolul
vieții, iar albul este simbolul purității. Această secvență este marcată de suferință și durere.
Strofele doi și trei compun ce-a de-a doua secvență a operei. În această secvență se
dezvoltă tragedia Omului înspăimântat de patimile crucificării, dar în același timp, vedem și
modul în care Iisus depășește acest moment, înțelegând sensul divin al acestui proces.
Dumnezeu își îndeamnă fiul “să bea paharul” cu băutura care semnifică păcatele lumești ale
omenirii, păcate ce trebuie răscumpărate prin jertfă. Această secvență este construită în jurul
metaforei “grozava cupă”, aceasta având mai multe semnificații: păcat, ispită, viață, dar și
lupta cu moartea a lui Iisus, care până la urmă își înțelege destinul, acceptând că trebuie să se
jertfească pentru omenire.
Ultima strofă care reprezintă și ultima secvență, completează cadrul tradițional
evanghelic din prima strofă cu imaginea măslinilor care “păreau că vor să fugă”,
amplificându-se astfel tragismul existențial. Natura vine să completeze tabloul cu o furtună
care prevestește ceea ce urmează să se întâmple și anume, apropierea morții. Finalul nu este
totuși unul pesimist deoarece prin moarte se realizează mântuirea păcatelor oamenilor.
O caracteristică a limbajului identificată în acest text este ambiguitatea. Ambiguitatea
limbajului reiese din interpretarea semantică a aripilor: “bătăi cu aripi”. Aripile pot semnifica
atât prezența îngerilor care zboară cât și prezența uliilor care prevestesc moartea.
Nicolae Manolescu spune despre Vasile Voiculescu că “este un perfect tradiționalist”.
Această părere este împărtășită și de ceilalți mari critici ai literaturii române și acest fapt
poate fi demonstrat foarte ușor, identificând doar trăsăturile definitorii ale operelor sale care
se confundă cu trăsăturile curentului literar numit tradiționalism. Tudor Vianu spunea despre
Voiculescu că este un “poet religios”. Spusele lui Vianu sunt susținute de operele lui
Voiculescu care sunt inspirate și motive biblice și istorice.
Cea de-a doua operă asupra căreia o să mă opresc este Isus pe ape. Opera a apărut în
volumul Poeme cu îngeri. Această operă, la fel ca și prima operă analizată, este o poezie de
factură religioasă, specifică curentului literar numit tradiționalism, aceasta fiind și prima
trăsătură care arată apartenența operei la acest curent literar.
O altă trăsătură a modernismului identificată în acest text este utilizarea arhaismelor.
Prin raportarea la evenimentele istorice sau biblice, poetul utilizează inevitabil și arhaisme.
Câteva exemple din text sunt: lespezi, doage, gâtlej, plutia, trosnia și altele.
Titlul acestei opere, Isus pe ape este unul foarte sugestiv, ducându-ne cu gândul la
minunile înfăptuite de Mântuitor în perioada în care a trăit pe pământ. Una dintre aceste
minuni s-a înfăptuit în momentul în care Isus a mers pe ape, de aici și numele operei.
Tema acestei opere este o meditație pe motivul raportului dintre Dumnezeu și om.
Iisus, venit pe pământ pentru a mântui lumea, săvârșește o serie de minuni, minuni care
contravin legilor firii, legilor fizice, cu alte cuvinte, nu pot fi explicate.
 Motivele care susțin această operă sunt numeroase, dintre acestea putem aminti
câteva, după cum urmează: corabia, malul, valurile, apa, marea, furtuna. Toate acestea susțin
în mod particular tema enunțată mai sus.
Din punct de vedere al compoziției, această operă a lui Vasile Voiculescu, ca și
precedenta analizată, respectă elementele prozodiei clasice, fiind structurată pe patru strofe,
toate fiind catrene.
Opera are la bază întâmplarea descrisă în Evanghelie, mai concert, o minune făcută de
către Iisus. Iisus mergea pe ape spre corabia ucenicilor săi ignorând, am putea spune, toate
legile gravitației. Același lucru îl face și Sfântul Petru, chemat de Iisus să vină cu el,
oferindu-i și lui posibilitatea de a merge pe ape ca pe uscat.
Iisus nu se oprește aici cu minunile, el reușind să liniștească marea învolburată și să
oprească valurile care loveau corabia cu putere. Prin toate acestea, poetul scoate în evidență
neputința umană în fața naturii dezlănțuite, imagine care se conturează foarte bine în a doua
strofă a poeziei.
Marea și stihiile ei devin neputincioase în fața lui Iisus, toate acestea datorită faptului
că el este creatorul lor. Aceasta este marea lecție pe care Iisus o dă apostolilor lui, dar nu
numai lor, ci și nouă tuturor. Aceasta este, de fapt, și lecția pe care marele poet Vasile
Voiculescu o transmite cititorilor lui.
Proiecția simbolică a Mântuitorului în final vizează o transformare a întregii lumi prin
sacrificiul de sine al Mântuitorului nostru, Domnul Iisus Hristos.
O caracteristică a limbajului identificată în acest text este expresivitatea. Această
caracteristică a limbajului se realizează prin intermediul limbajului artistic, iar în această
operă, limbajul artistic se manifestă prin intermediul figurilor de stil. Figurile de stil sunt
prezente în această operă, iar dintre acestea putem aminti inversiunea imensa cruce sau
uriașa nălucă, epitetul pulberea amară sau metafora tăind și cer și ape.
Ion Pop spune despre opera lui Voiculescu că: “În Poeme cu îngeri s-a văzut, pe drept
cuvânt, momentul de vârf al poeziei lui Vasile Voiculescu”. Opera Isus pe ape face parte din
acest volum și vine să susțină spusele criticului Ion Pop. Întreg volumul la care face referire
Ion Pop este unul de o imensă valoare. Tot Ion Pop spune că “la Voiculescu tema nu e
iubirea, e poezia iubirii”. Poeziile lui Voiculescu nu au ca temă iubirea, ci poezia este iubire.
În concluzie, după cele afirmate mai sus, se poate afirma, fără echivoc că Vasile
Voiculescu este unul dintre cei mai mari scriitori din literatura română, iar opera sa este de o
valoare inestimabilă, încadrându-se în curentul literar numit tradiționalism.