PRONUMELE

Def. Pronumele-parte de vorbire flexibilă care înlocuieşte substantive sau se referă la

participanţii dintr-un act de comunicare.
Pronumele se împarte în două mari clase:
- pronume care disting persoana: pronumele personale propriu-zise, de politeţe,
reflexive, posesive, de întărire
- pronume nepersonale: demonstrative, nehotărâte, negative, interrogative,
relative

1. PRONUMELE PERSONAL

• este pronumele care, fără a da alte informaţii, desemnează participanţii la

un act de comunicare: eu/tu/noi/voi şi pe cei care nu participă direct la
actul de comunicare (referenţii): el/ea/ei/ele
Are o flexiune bogată, cunoscând distincţii de persoană, număr, gen, caz şi formă
(accentuată=nonclitică şi neaccentuată = clitică)

! Pronumele personale eu, ea, el, ei, ele se pronuntă corect cu i initial: [ieu, ia, iel, iei,
iele];
!! Pronumele personale au cazul genitiv numai pentru persoana a treia, iar fomele sunt
omonime cu cele de dativ: lui, ei, lor
!!!Pronumele personale au cazul vocative numai pentru persoana a II-a: tu!, voi! (forme
omonime cu cele de nominativ)
!!!! Distincţia de forma nonclitică (tine) – clitică (te; -te) este caracteristică doar
pronumelor de acuzativ şi de dativ.
Formele clitice manifestă diverse grade de dependenţă faţă de cuvântul-suport. Fonetic şi
grafic pot fi neataşate (te vede), sau ataşate cu cratimă: (te-am văzut, ţi-am vorbit),
 Şi pronumele însul, însa, înşii, însele fac parte din clasa pronumelui personal, el apărând
doar în combinaţie cu prepoziţii: dintr-însul, dintr-însa, prin-însele)
Posibilităţi combinatorii
Pronumele personale au diverse funcţii sintactice:
- subiect: El era trist ultima oară când l-am văzut.
- complement direct: Nu te-am văzut. Iat-o, a ajuns!
- complement indirect: Mi-a spus să plec. Bravo lor! Se comport aidoma lui.
- complement posesiv: Imi străluceşte părul. [părul meu]; I-am auzit vocea
[vocea ei]
- nume predicativ: Prietenul meu cel mai bun este el.
- atribut: Plecarea ei m-a întristat. Cărţile lor erau noi. Frumoasa-i casă era pe
deal.
- Complement direct: Pe tine nu te cunoaşte nimeni.
- Complement prepoziţional: Se teme de voi.
- Circumstantial: A ajuns la mine. După tine a venit şi Ion. Vorbeşte ca mine.

Situaţii în care pronumele personal NU are funcţie sintactică:

o În componenţa unor expresii, când nu evocă un referent: A luat-o la
sănătoasa. Le zice bine. Tot îi dă cu gura. Ii trage cu băutura.
o Cliticele în dativ care marchează implicarea afectivă puternică a
vorbitorului şi implicarea ascultătorului: Mi-l luă şi mi-l pregăti de
plecare. Mi ţi l-a trosnit de nu s-a văzut. (dativul etic)- specific
limbajului popular.

Anticiparea şi reluarea prin clitice pronominle

Substantivele şi grupurile substantivale, pronumele cu funcţie sintactică de complement
direct şi indirect pot fi dublate prin pronume clitice. Această dulare se realizează prin:
- anticipare (forma clitică precedă complemetul dublat): L-am văzut pe Ion. I-am
dat vestea lui Ion.
- reluare(pronumele clitic reia complementul dublat): Mariei i-am vorbit despre
tine.
! Complementul dublat şi pronumele clitic ocupă o singură poziţie
sintactică şi se analizează împreună : I-am povestit lui întâmplarea. [i-…lui]-
complement indirect

2. PRONUMELE REFLEXIV

• este pronumele care exprimă, de obicei, identitatea de referent între

obiectul direct sau indirect şi subiect, având, aşadar, întotdeauna aceeaşi
persoană şi acelaşi număr cu verbul.
➢ Are doar două cazuri: acuzativ şi dativ
➢ Are forme proprii numai pentru persoana a treia ; persoanele 1 şi a 2-a
împrumută formele pronumelui personal:
mă vezi în oglindă/mă analizez în oglindă

Forme şi flexiune

- Are forme accentuate (sie, sie, sieşi) şi forme clitice (se, -se, s-, îşi, -şi, şi-)
- Nu au forme distincte de gen şi de număr;
- Formele clitice pot fi neataşate: Ion îşi spune şieşi tot felul de întrebări. sau ataşate:
Ion şi-a pierdut cămaşa.
- Forma accentuate de acuzativ poate devein, prin conversiune substantive: un
sine/sinea

Posibilităţi combinatorii; valorile şi funcţiile sintactice ale reflexivului

2 categorii:
A. Reflexive cu funcţie sintactică:

- Complement direct: Nu te-ai văzut în oglindă când ai plecat de acasă?

- Complement indirect: Mi-am impus diverse restricţii. Daunele cauzate sieşi
nu ot fi recuperate.
- Complement posesiv: Mi-am pierdut paltonul. Iţi poţi auzi vocea în ecou.
- atribut: Te binedispui cu gândurile-ţi luminoase.
- Complement direct: SE cunoaşte bine pe sine.
- Complement prepoziţional: Omul sigur de sine inspiră încredere.
- Circumstantial: Mi-a făut loc lângă sine. Omul trebuie să lucreze nu numai
pentru sine, ci şi pentru binele comunităţi.

B. Reflexive fără funcţie sintactică:

- ca marcă sintactică în structura predicatului, cu formă unică de persoana a treia:

Cărţile se vând bine toamna, la începutul şcolii. Dimineaţa devreme se merge la
pescuit.
 - Ca formant al verbelor obligatoriu reflexive, cu reflexive în acuzativ (a se gândi,
a se bosumfla, a se văita) sau în dativ (a-şi închipui, a-şi bate joc, a-şi da
seama). Un număr limitat de verbe, verbe reflexive impersonale, apar doar la
persoana a treia: a se cuveni, a se cădea, a se înnopta, a se întâmpla.

Verbe la care între forma reflexivă/nonreflexivă apar diferenţe de sens: a se

gândi (a reflecta la )- a gândi (a concepe)

Doar reflexivele cu funcţie sintactică pot apărea ca forme accentuate,

permit dublarea, reflexivele fără funcţie sintactică NU permit dublarea:
o Eu mă cunosc îndeajuns de bine pe mine ca să ştiu când greşesc. –
complement direct.
o M-am impus mie însemi restricţii. – complement indirect
o M-am gândit la proiect [*pe mine]- nu are funcţie sintactică
o Mi-am închipuit cum va arăta casa. [*mie]- nu are funcţie sintactică
Anticiparea şi reluarea funcţionează la fel ca la pronumele personal: Ion se apreciază
doar pe sine. Pe tine te-ai forţat mai mult decât pe ceilalţi.

Pronumele reflexive cu valoare reciprocă

- Apar în prezenţa unui subiect multiplu sau a unui subiect realizat prin
substantiv/pronume la plural;
- Semantic, marchează o relaţie simetrică între participanţi;
- Pentru a nu confunda reflexivul reciproc cu cel propriu-zis se verifică
posibilitatea prezenţei locuţiunilor pronominale reciproce:Ion şi Gheorghe îşi
zâmbesc unul altuia. Băieţii se cunosc unul pe altul., a construcţiilor
prepoziţionale sau adverbiale: Fetele s-au ascultat între ele. Ei s-au ajutat
reciproc.

3. ADJECTIVUL PRONOMINAL DE INTĂRIRE

• Însoţeşte un sprnume sau un substantive şi are rol de emfatizare a regentului

FORME ŞI FLEXIUNE
 - -

- Are flexiune internă dublă: primul component marchează genul, numărul, cazul (însu-
, însă-, înşi-, înse-), iar al doilea component marchează persoana (-mi, -ţi, - şi, -ne, -vă,
-şi, -le)
- există două forme pentru persoana a 3-a feminine plural: înseşi/însele
! Adjectivele pronominale de întărire sunt la origine cuvinte compuse, formate din
pronumele personal arhaic însu(l), însă, înşi, înse şi formele clitice de dativ ale
personalului sau reflexivului : -mi, ţi, -şi, -ne, -vă, -şi, -le.
! Adjectivul pronominal de întărire se acordă în gen, număr şi caz cu regentul său: fata
însăşi/băiatul însuşi. Frecvenţa greşelilor de acord este ridicată la acest adjective
pronominal.

Posibilităţi combinatorii
Obs. In limba română actuală, aceste forme de întărire funcţionează doar ca adjective,
indeplinind funcţia sintactică de atribut. In fazele mai vechi ale limbii, apăreau
pronume de întărire: Va veni însuşi pentru pace.
Pronominalul de întărire apare ca atribut:
- al unui substantiv articulat hotărât sau însoţit de alte determinări attributive:
omul însuşi, băiatul acesta însuşi, Maria însăşi
- al unor forme de pronume personale, reflexive, demonstrative: tu însăţi, acestea
însele, pe sine însuşi.
Când precedă regentul, are rol semantic de intensificare, de focalizare a regentului şi
este echibalent cu adverbul chiar: însuşi băiatul=chiar băiatul
 4. PRONUMELE DE POLITEŢE
• se foloseşte pentru a marca în mod corespunzător raporturile între
interolocutori şi pentru a respecta normele şi uzanţele sociale;
• marcarea raporturilor de politeţe este diferită de la o cultură la alta,
chiar de la o epocă la alta;
• adresarea politicoasă se realizează şi prin folosirea formelor verbal de
persoana a doua plural: Doriţi şi nişte cafea?
- nu are forme decât pentru personae a doua şi a treia;
- distincţii de gen apar doar la persoana a treia;
- unele dintre forme sunt, da fapt, locuţiuni pronominale de politeţe, formate din
substantive articulat hotărât+adjectiv posesiv/pronume personale posesiv în
genitiv: Domnia Ta (dumneata), Domnia Voastră (dumneavastră), Domnia Lui
(dumnealui);
- In clasa pronumelor de politeţe au fost incluse mai recent şi formele: dânsul,
dânsa, dânşii, dânsele;
- Alte forme regionale sau populare: mata, matale, mătăluţă, mătălică
- Expresii ceremonioase: Excelenţa Sa/Voastră (ambasadori), Sfinţia Voastră/Sa,
Preasinţia Sa, Eminenţa Voastră (pentru prelaţi), Alteţa Voastră/Sa, Maiestatea
Voastra/Sa (membri ai familiilor regale)

Abrevierea în scris a pronumelor de politeţe: dumneavoastră- dv.; dvs.;d-

voastră;/ dumneata- d-ta; d-tale

Posibilităţi combinatorii
Au aceleaşi funcţii sintactice pe care le îndeplineşte şi pronumele personal:

5.PRONUMELE ŞI ADJECTIVUL PRONOMINAL POSESIV

• Au rolul de a exprima posesia;
 • Adjectivele pronominale posesive evocă posesorul (cartea mea), iar
pronumele posesive evocă simultan posesorul şi obiectul posedat (ale
sale- bagajele turistului);
• In structura pronumelui posesiv apare articolul posesiv (genitival) al, a ,
ai, ale care ţine locul obiectului posedat; acesta poate apărea, în anumite
situaţii, şi în structura adjectivului pronominal posesiv: acest prieten al
meu.

Forme şi flexiune

! Formele de masculine plural, persoanele 1 şi a 2-a se scriu cu un singur i final,

nu cu 2: noştri, voştri.
! Nu există forme de persoana a treia care evocă mai mulţi posesori. Pentru acest
context, se foloseşte pronumele personal :lor
! Formele posesive apar în competiţie cu formele personale la persoana a treia, un
singur posesor: său/sa/săi/sale/ lui, ei lor

Pe lângă substantive care denumesc grade de rudenie, apar forme modificate ale
adjectivelor pronominae posesive: frate-miu, taică-tu…

In structura adjectivului pronominal posesiv, poate apărea şi articolul posesiv (care se

acordă în gen şi număr cu obiectul posedat) atunci când:
- regentul substantival este nearticulat: prieteni ai mei, eleve ale tale;
- regentul este separate de adjectivul posesiv printr-un alt atribut: un vechi
prieten al meu
- în structuri cu inversiune: pe-al nostru steag e scris Unire…

In structura pronumelui posesiv, articolul posesiv are forma alor la genitiv şi dativ
plural: casa alor mei, le-am spus alor noştri
 Posibilităţi combinatorii
Pronumele posesiv poate avea diverse funcţii sintactice specfice formelor accentuate
ale pronumelor cu categoria persoanei:

5. PRONUMELE ŞI ADJECTIVUL PRONOMINAL

DEMONSTRATIV
 • Arată modul în care vorbitorul percepe obiectul determinat pe o axă a
apropierii-depărtătii (acesta-acela) sau a identităţii-diferenţierii (
acelaşi-celălalt)

Demonstrativele de apropiere şi de depărtare

- Includ câte o formă folosită în limba literară standard: acesta/acela şi câte una
folosită în limba popular şi în limba vorbită: ăsta/ăla
-

Demonstrativele de identitate şi de diferenţiere

- demonstrativul de identitate este format din demonstrativul de depărtare plus

particular invariabilă -şi.
- demonstrativul de diferenţiere este tot compus: din forma redusă a
demonstrativului de depărtare: (a)cel(a) plus pronumele alalt dispărut din limba
literară
! Greşite formele: celălant, cealantă, ceilanţi, celelante

In limba nonstandard circulă şi forme compuse cu demonstrativul ăla :ălălalt,

ailaltă sau forme compuse cu demonstrativele de apropiere: cestălalt, ăstălalt.

Posibilităţi combinatorii
Pronumele demonstrative au diverse funcţii sintactice:

Adjectivul pronominal demonstrativ îndeplineşte funcţia sintactică de atribut şi

se acordă în gen, număr şi caz cu substantivul regent: băiatului aceluia, fetei
aceleia NU băiatului acela, fetei aceea

CEL- articol demonstrativ, pronume

semiindependent
1. Articol demonstrativ- cel, cea, cei, cele, celui, celei, celor- contexte de
apariţie:
 - În structura substantiv articulat hotărât+adjectiv calificativ sau grup
prepoziţional: cerul cel albastru, fiul său cel bun, palatul cel de sus. Se acordă
în gen, număr cu substantivul regent: fiului său celui bun
- Leagă un nume propriu de un atribut subordonat: Ştefan cel Mare, Ioana cea
înaltă;
- Precedă numeralul: cele două fete, celui de-al doilea băiat
- Component obligatoriu al gradului superlativ relativ al adjectivului : cel mai
înalt ( !! în componenţa superlativ relativului adverbului, cel nu este articol,ci
adverb)

2. Pronume semiindependent
- Substituie substantivul regent; prezenţa altui constituent la dreapta lui cel este
obligatorie;
- Se numeşte pronume semi-independent fiindcă are un grad de autonomie redus:
Ex.: Cel vechi este în pivniţă. [vinul vechi]
Păstorul se uită după cea rătăcită.[oaia rătăcită].
Cei doi au întârziat.[băietii].
L-a felicitate pe cel mai bun din clasă.[elevul]

Structuri convenţionalizate cu pronumele semi-independent cel: cei mici

[copiii], Cel de sus [Dumnezeu]

6. PRONUMELE ŞI ADJECTIVUL PRONOMINAL

INTEROGATIV

• se foloseşte pentru a construi propoziţii interogative, având rolul de a înlocui cuvântul

sau cuvintele aşteptate ca răspuns la întrebare:
ex. : - Cine a venit ieri la cinamatograf?
- Maria şi copiii ei au venit ieri la cinematograf.
• inventar redus de pronume interogative şi de adjective pronominale interogative

Care?
- funcţionează ca pronume ( Care dintre voi a greşit?) şi ca adjectiv pronominal (Care
băiat a spart geamul?)
- are forma care la nominativ-acuzativ pentru toate genurile şi numerele, formele de
genitive-dativ variază în funcţie de număr şi de gen la singular: cărui(a); cărei(a), iar la
plural masculine, feminine are forma căror(a); la genitiv- dativ, particular finală -a
distinge folosirea pronominală (Căruia i-ai vorbit?) de cea adjectivală Cărui băiat i-ai
vorbit?

Cine?
 - funcţionează doar ca pronume;
- are formele cine? (nom.-ac.) şi cui?(genitive-dativ)
- impune verbului accord la singular: Cine dintre ei a greşit? şi este reluat printr-
un clitic de singular: Cui i-ai spus?

Ce?
- funcţionează ca pronume ( Ce a greşit?) şi ca adjective (Ce nelămurire ai ?)
- este invariabil sub aspectul genului, numărului şi al cazului; nu are forma de
genitiv- dativ, folosindu-se construcţia echivalentă cu prepoziţia a: Impotriva a
ce a făcut campanie?

Cât?
- funcţionează ca pronume ( Câţi au participat la eveniment?) şi ca adjective
pronominal (Câtă pâine ai mâncat?)
- are gen şi număr (cât?câtă?câţi?câte?), iar genitiv-dativ numai la
plural:câtor(a)?
- la singular, pronumele se referă doar la substantive massive sau abstracte, iar
adjectivul se combină doar cu acest tip de substantive: Câtă pâine ai
mâncat?Cât curaj a avut el?
- structurile al câtelea, a câta introduce întrebări referitoare la numeralul ordinal

Ce fel de- locuţiune adjectivală interogativă specializată pentru interogarea

unui atribut: Ce fel de suc prefer? De fructe.

Posibilităţi combinatorii

Funcţia sintactică a pronumelor şi a adjectivelor pronominale interogative

corespunde cuvântului/cuvintelor interogate:
Pronumele interogative au diverse funcţii sintactice:

- subiect: Cine a venit?

- complement direct: Ce să-ţi dau? Pe cine ai văzut?
- complement indirect: Cui i-ai oferit premiul?
- complement prepoziţional:La ce te gândeai?
- nume predicativ: Al cui e caietul? Ce e fericirea?
- Circumstantial: La cine mergem mâine?
- Atribut: Al cui caiet/Caietul cui este pe masă?

Adjectivul pronominal îndeplineşte funcţia de atribut: Ce limbă străină

studiezi? Care problem e mai dificilă? Câţi elevi lipsesc?
 ! Forma cât poate funcţiona şi ca adverb interogativ, atunci când apare pe lângă
verbe intransitive sau care au o semantică desemnând durata, iar răspunsul
conţine adverbe cantitative: Cât ai inotat? Mult. Cât a durat spectacolul? Două
ore.

PRONUMELE ŞI ADJECTIVUL PRONOMINAL RELATIV

• apar în frază şi stabilesc o relaţie între propoziţia subordonată (propoziţia

relativă) şi regenta ei.

Inventar restr1ns de forme relative:

- relative simple : care, cine, ce cât
- relativul compus: ceea ce
- locuţiunea adjectivală relativă: ce fel de (este invarialbilă)

Obs. In limba populară se foloseşte şi de ca pronume relative: Omul de-l vezi

este tatăl meu.

- formele de gen, număr şi caz ale relativelor simple sunt sunt aceleaşi cu ale celor
interrogative
- ce, ceea ce sunt invariabile;
- la genitiv-dativ, particular finală -a destinge folosirea pronominală de cea
adjectivală: Nu ştiu căruia să-i vorbesc. Nu ştiu cărui băiat să-i vorbesc;
- unele forme apar doar ca pronume (cine, ceea ce), în timp ce altele apar atât ca
pronume, cât şi ca adjective pronominale: Nu ştiu cărui băiat să-I vorbesc.
Ex.: Am cumpărat cee ace mi-am droit.
A venit cine a vrut.
Care trece primul ;inia de finiş câştigă concursul.
Care fată trece priam linia de finis câştigă concursul.
Am cumpărat ce mi s-a recomandat.
Am cumpărat ce manual mi s-a recomandat.
Am observat ce fel de alegeri face el.

In interogativele indirecte, pronumele sunt pronume relativ-interogative: M-a

întrebat ce s-a întâmplat .

! Şi pronumele nehotărâte compuse cu -ori pot funcţiona cu valoare relativă:

Poate veni oricine plăteşte bilet.
!! Unele pronume şi adjective pronominale relative şi interogative se pot folosi şi
cu valoare exclamativă: Ce fată frumoasă s-a făcut!

Posibilităţi combinatorii

Funcţia sintactică a pronumelui/adjectivului pronominal relative se

stabileşte prin raportare la regentul său din propoziţia relativă, NU din
propoziţia regentă:

- subiect: Nu ştiu ce s-a întâmplat. Ii ofer premiul cui ajunge primul.

- complement direct: Te-am întrebat ce a spus
profesorul. Mă gândesc la ce găsesc în bibliotecă.
Omul pe care l-ai văzut e fratele lui.
- complement prepoziţional: Sunt curioasă despre ce
vorbiţi.
- atribut: Elevii ale căror compuneri au fost apreciate
au luat premiul întâi.
- complement indirect: A aflat cui i-am spus secretul
nostru.
- nume predicativ: Sunt curioasă ce va deveni el peste
zece ani.
 PRONUMELE ŞI ADJECTIVUL PRONOMINAL
NEHOTĂRÂT
• nu oferă informaţii precise asupra obiectului substituit;
• au un inventor bogat de forme:
- simple, neanalizabile: tot, unul, altul mult, puţin, alde, anume, atare, atât,
cutare, nişte
- compuse din: a)pronume relative +formanţii: fie- (fiecare, fiecine), ori-(oricare,
oricine, orice, oricât), oare- (oarecine, oarece), -va (careva, cineva, ceva,
câtva)
b)pronumele nehotărât unul+formantul vre- (vreunul)
c)adjectivul pronominal nehotărât alt+pronume nehotărât sau
relativ+particula -va: altcineva, altceva, altcareva
Locuţiuni pronominale nehotărâte: cine ştie ce, cine ştie cine, nu ştiu care, nu ştiu
cine, nu ştiu cât, te miri cine, te miri ce, te
miri cât
Unele forme nehotărâte sunt populare: cutare, fiecine, niscaiava, altele sunt arhaice:
fieştecare, neştine.
Seria unul, altul, vreunul are o flexiune bogată :
 ! UN- articol nehotărât: Pe stradă trecea un on.
- adjectiv pronominal nehotărât: Am
văzut un om pe stradă şi alt om în
cladire.
- numeral cardinal: Am văzut un om
pe stradă şi doi în clădire.
UNOR- articol: Am ascultat părerile unor oameni interesanţi.
- adjectiv pronominal: Părerile unor oameni sunt interesante,
ale altora sunt plictisitoare.
! UNU- numeral cardinal: A venit numai unu.
!UNUL- pronume nehotărât: Unul îmi plăcea, altul nu.
▪ Adjectivul pronominal nehotărât vreo nu trebuie confundat cu adverbul vreo
care exprimă aproximarea: Ştii vreo sală de sport în apropiere? Au venit vreo
trei sportivi.
▪ Tot are forme diferite de gen, număr, caz, dar nu se foloseşte la genitiv-dativ
singular: tot, toată, toţi, toate, tuturor(a). Pentru relaţia de genitiv-dativ singular
se folosesc prepoziţii: Plecarea a tot grupul.
Pronumele tot se foloseşte în variaţie liberă cu totul: Ştie tot/totul pe de rost.
▪ Mult şi puţin au o flexiune bogată asemănătoare cu a adjectivelor: mult, multă,
mulţi, multe, multor(a); puţin, puţină, puţini, puţine, puţinor(a). Pentru relaţia
de genitiv-dativ se pot folosi şi prepoziţii: datoria a mulţi oameni; le-a spus la
mulţi
▪ Atât are o flexiune asemănătoare cu cât: atât, atâta, atâţi(a), atâtea
! Cuvintele mult, puţin, atât la singular pot fi confundate cu adverbe de
cantitate. Ambiguitatea dispare în prezenţa unui substantiv: A mâncat mult. A
mâncat mlt peşte.

▪ Compusele nehotărâte cu cât -câtva şi oricât variază după gen şi număr, iar la
plural şi după caz: oricât, oricâtă, oricâţi, oricâte, oricâtor, câţiva, câţeva,
câtorva.
▪ Compusele cu cine, care şi ce se împart în două categorii: a) oricare, oarecare,
fiecare, careva sunt variabile şi au flexiunea specifică lui care, iar oricine,
oarecine au flexiunea lui cine; segmentele ori- şi va- sunt invariabile; b) ceva,
orice, oarece, altceva nu disting genul, numărul şi cazul
▪ Nişte (niscai, niscaiva) are o formă unică, folosită numai la singular, nominativ-
acuzativ, în combinaţie cu substantive masive (nume de materie): Am mâncat
nişte peşte şi am băut nişte vin.
▪ Alde şi anume sunt invariabile: Voia să găsească o carte anume.

Posibilităţi combinatorii
Nehotărâtele care funcţionează ca pronume au toate funcţiile sintactice specifice
pronumelui:
- careva, cineva, altceva, altcineva, oricine, oarecine, orişicine sunt pronume în
toate apariţii
- atât(a), ceva, orice, oricât, orişicare, mult, puţin, tot- funcţionează cu aceeaşi
formă ca pronume şi adjective pronominale
- unul, altul vreunul sunt pronume nehotărâte diferenţiate formal de adjectivele
corespunzătoare: un, alt, vreun
FUNCŢIILE SINTACTICE ALE PRONUMELOR NEHOTĂRÂTE:
- subiect: Oricine ştie ce are de făcut.
 - Nume predicativ: De două zile parcă era altul.
- Complement direct: I-am felicitat pe toţi.
- Complement indirect: Nu spun oricui secretul meu.
- Complement prepoziţional: M-am întâlnit cu altcineva.
- Circumstanţial de loc: Mă îndreptam către altcineva.

Adjectivele pronominale nehotărâte au funcţia sintactică de atribut:Fiecare

om are dreptul la opinie.

PRONUMELE ŞI ADJECTIVUL PRONOMINAL NEGATIV

• Se referă la fiinţe sau obiecte prezentate ca inexistente;
• Apar numai în propoziţii negative: N-a venit nimeni. Nu cunosc niciun
coleg.
Inventar redus de pronume şi adjective pronominale negative:
- forme simple: nimeni (pop. nimenea) şi nimic (pop.nimica)
- forme compuse: niciun(ul)
Nimeni
- se referă numai la persoane, nu şi la obiecte;
- se foloseşte numai ca pronume, nu ca adjectiv pronominal;
- nu are forme distincte de gen şi de număr;
- are două forme de caz: nominativ-acuzativ nimeni şi genitiv-dativ nimănui(a)

Nimic
- se referă numai la obiecte, nu şi la persoane;
- se foloseşte numai ca pronume, nu ca adjectiv pronominal: Nu a mâncat nimic.
- este morfologic invarabil

Niciun(ul)
- se referă la persoane sau la obiecte;
 -
-
- apare ca pronume N-am văzul pe niciunul sau ca adjectiv pronominal N-am
vazut niciun copac.
- ca pronume are forme diferite de gen, de număr şi de caz niciunul, niciuna,
niciunii, niciunele- niciunuia, niciuneia, niciunora
- ca adjectiv pronominal, are forme diferite de gen niciun băiat-nicio fată şi de
caz niciunui băiat- niciunei fete; forma de plural niciunor apare rar.
! Conform normelor DOOM 2, formele pronumelor şi ale adjectivului negativ se scriu
legat. Atunci când segmentele componente au alte valori morfologice, se scriu în două
cuvinte:
- conjuncţie+oronume nehotărât: Nu-i place nici unul, nici celălalt. Nu venise nici
una, nici cealaltă;
- conjuncţie+ numeral: Nu voia să-i cumpere nici o floare, nici două cărţi, ea voia
să plece cât mai repede de acolo.