Superstraturi şi influenţe lingvistice.

Substratul şi superstratul sunt două dintre straturile lexicale care au fost cel mai des
discutate în istoria constituirii lexicului romanic, pentru că interventia lor se afla la trecerea de la
latinitate la romanitate, constituind unul dintre factorii care au exercitat o presiune puternică
asupra diversificării latinităţii.

Substratul este constituit din totalitatea influenţelor pe care le-au exercitat limbile
popoarelor autohtone asupra limbii latine raspandite pe teritoriul Imperiului Roman.Superstratul
este format din influentele exercitate de limbile populatiilor migratoare asupra limbii populatiilor
romanizate de pe cuprinsul Imperiului Roman.

Din punct de vedere al directiei pe care o cunoaste infiltrarea termenilor, se disting doua
orientari diferite, determinate de proportia de vorbitori ai unuia si a celuilalt dintre idiomuri: pe
de o parte, populatii autohtone aloglote invata latina si introduce in limba nou invatata termeni
din limba lor materna; pe de alta parte, populatii migratoare se stabilesc in teritoriile
romanizate,intr-un numar mai redus decat al celor pe care ii intalnesc in aceste teritorii, vorbitori
ai unei latine in faza de organizare a noii structuri romanice; nou-venitii invata aceasta limba,
continuand sa foloseasca si cuvinte din limba lor materna.

Atat limbile de substrat cat si cele de superstrat s-au pierdut si nu au continuatoare directe,
mostenirea lor rezumandu-se la termeni pe care latina, ca structura in devenire, i-a intrebuintat,
adaptat si apropriat. Termenii acestia se afla in relatii diferite cu substanta semantica:

-sunt termeni care denumesc realitati specifice zonei in care se vorbeste limba autohtona

-exista si termeni imprumutati a caror utilizare nu pare sa fi fost justificata de absenta unui
termen echivalent semantic in latina. S-a putut genera astfel o concurenta intre termeni de origine
diferita, un “conflict”cu mai multe cai de solutionare:

-cuvantul “strain”a avut in latina o existenta de scurta durata si a disparut;

cuvantului latinesc i-a fost preferat imprumutul din motive legate fie de statutul lui precar, fie de
perceperea imprumutului ca fiind mai expresiv;

-cele doua cuvinte s-au mentinut si s-au specializat pentru sensuri mai mult sau mai putin
apropiate.

Printer populatiile care traiau pe teritoriul Imperiului Roman inainte de cucerirea lui de catre
romani se numara gali-in teritoriul in care azi se vorbeste franceza; iberi, celtiberi si celti – in
zonele in care se vorbeste azi spaniola si portugheza; daco-geti-acolo unde se afla azi teritoriul
romanesc. Cat despre italiana, este destul de greu de identificat substratul in multiplicitatea de
limbi din Peninsula Italica, acolo unde dominatia latinei a inceput mult mai de timpuriu decat in
restul Romaniei, unde limbile autohtone au fost asimilate de latina, fara a lasa vestigii lexicale
insemnate din punct de vedere cantitativ in dialectele de astazi.

Diversitatea de origine a termenilor autohtoni( cu exceptia celor celtici) se reflecta astazi in

limbile romanice. Astfel, limbile romanice au imprumutat din limbile autohtone mai ales termeni
referitori la accidente de teren. Pentru a denumi o “suprafata de mica intindere, acoperita de apa,
gasim in rom. termenul de balta, in italiana pantano, in fr.bourbier, noue, spaniola balsa, charco.

Latina a fost limba culturii, bisericii, administratiei si dreptului, stiintelor, cronicilor.Gratie

prestigiului de care se bucura, gratie posibilitatilor pe care le oferea a continuat sa detina
apanajul exclusiv, pana in secolul al XVI lea, asupra tuturor preocuparilor care ieseau din sfera
cotidianului.A continuat sa joace acest rol de la formarea limbilor romanice pana in momentul in
care limbile vernaculare s-au dovedit a fi destul de puternice si de bogate pentru a putea prelua o
atare insarcinare.

Chiar si atunci cand acestea din urma au inceput sa dobandeasca treptat existenta literara,
Latina a ramas inca, cu rare exceptii, pana la Renastere limba savantilor, a eruditilor, a
cancelariilor si, mai ales,limba unica a cultului religios care domina toate activitatile intelectuale,
inclusiv invatamantul.In momentul in care limbile romanice au facut primii pasi spre a servi
drept instrument de expresie vietii spirituale, ele au intampinat inevitabile dificultati generate atat
din interior ( saracia vocabularului pe care il detineau), dar si din exterior ( concurenta tenace a
latinei datorata autoritatii pe care continua sa o aiba). Din concurent redutabil, latina medievala
devine insa sursa de imbogatire a vocabularului limbilor in ascensiune culturala cu termeni
necesari pentru a exprima multimea de concepte fara invelis sonor pe teren romanic. Din acest
moment, latina- trunchiul comun care a generat romanitatea- incepe sa joace, in raport cu limbile
romanice ale Occidentului, un alt rol: devine depozitul care furnizeaza resursele variate si in
acelasi timp, oglinda in care limbile romanice de cultura se reflecta, pentru a-si modela structura
lexicala.

Latina din care imprumuta limbile romanice nu este doar latina antica, ci si latina tarzie, latina
medievala sau chiar latina moderna.

In momentul in care au inceput sa patrunda elemente slave in limba romana, aceasta era deja
formata. Legile fonetice care individualizeaza limba romana, detasand-o de latina tarzie si de
celelalte limbi romanice, nu au actionat asupra imprumuturilor din slava. Astfel, prefacerea lui a
accentuat in pozitia nazala in a sau i : lat. Lana>lana, campus>camp, nu a afectat imprumuturile
slave : hrana, blana, rana< sl. hrana, blana,rana.  Etc.

Influenta slava asupra limbii romane sa exercitat pe doua cai :

1.       pe cale orala, ca urmare a contactului direct dintre romani si slavi, a convietuirii
indelungate a celor doua popoare. Aceasta influenta slava de natura populara.
 2.     pe cale carturareasca sau culta, datorita utilizarii, timp de cateva veacuri, a limbii
slave in administratie, in diplomatia tarilor romanesti si in biserica romaneasca,
precum si datorita legaturilor cultural-politice dintre romani si slavii invecinati.
Primele noastre texte oficiale si bisericesti sunt scrise in slava.

Cele mai multe imprmuturi slave in limba romana prezinta caracteristicile limbii bulgare din
grupul de sud-est. Au intrat din slava in romana cuvinte ca : clopot, coasa, gol, invarli, lopata,
mila, nevasta, plati, rana, slab, trup, deal, crap, toiag, colac, sabie, plug, sita, cosi, drag, glas,
slab, plocon, profa, pacoste, veste, vorba, claie, morcov, dobitoc, otet, ulei, citi, glezna s.a. care
se gasesc in toate cele patru dialecte romanesti.

Imprumuturile care au patruns in epoca veche a influentei slave in limba romana se

repartizeaza in toate compartimentele lexicului.

Alaturi de imprumuturile cu caracter popular, in limba romana exista si

imprumuturi carturaresti cuvinte care au intrat in limba romana prin intermediul administratiei,
cancelariei, biserici etc. Inceputurile influentei slave « culte » exercitate asupra limbii romane
sunt legate de primele formatiuni statale de pe teritoriul tarii noastre. Termenii referitori la
biserica : danie, evanghelie, staret, popa, izvod, icoana etc. , termenii referitori la
administratie : diac « copist  », gramatic « scriitor », globnic « functionar insarcinat cu
incasarea darilor », staroste « guvernator al unei cetati ».

Cercetarile cu privire la raporturile lingvistice romano-maghiare au stabilit relatiile dintre

populatia romaneasca de la nordul Dunarii si maghiarii dateaza din primele decenii ale sec. al X-
lea.

Influenta maghiara asupra limbii romane se limiteaza la lexic. Convietuirea cu maghiarii in

Transilvania si partial in Moldova a facut ca limba romana sa imprumute o serie de termeni din
maghiara. Valorile functionale alea acestor imprumuturi sunt diferite. Unele dintre ele cunosc o
mare circulatie, avand un caracter general, dar cele mai multe imprumuturi sunt cunoscute doar
la nivelul graiurilor regionale. Primele atestari ale interferentei lingvistice romano-maghiar
dateaza din sec. al XIV-lea. In documente, cei mai vechi termeni atestati sunt :hotar, mester,
nemes, vama, oras, dijma etc. in documentele slavo-romane din sec al XV-lea si in textele
romanesti din sec XVI-lea, atestarile elementare de origine maghiara se inmultesc. Cuvinte din
vista orasaneasca si sateasca : birau, dijma, hotar, ilis, lacui, megias, oras, pargar, salas,
talhar ;   viata de curte : aprod, herteg, hitlean, nemes, uric, viteaz,  comert ; industrie : ban,
chelciug, cheltui, maja, marfa, mester, tar, vama,drept ; aldamas, chezas,
paras ;  diverse : banui, belsug, chibzui, chip, chin, fagadui, gand. Unele imprumuturi lexicale
din limba romana au azi la noi, alt sens decat in limba maghiara. Astfel marfa provine din
mag. marha   « vita », soba<szoba « camera » , viclean<hitlen « necredincios », mereu<merõ
«  absolut  », tulai<tolvaj «  hot  » etc.

Influenta maghiara in lexicul graiurilor romanesti din Transilvania este in regres, pe de o

parte, prin disparitia unor termeni perimati legati de vechea organizare a vietii sociale, iar pe de
alta parte, disparitia unor cuvinte dialectale se datoreaza influentei limbii literare.
 Pâna în secolul al XIX-lea, româna a intrat în contact cu câteva limbi apropriate geografic
de aceasta :

germana (de exemplu: cartof < Kartoffel; bere < Bier; surub < Schraube)

greaca (de exemplu: folos < ófelos; buzunar < buzunára; proaspat < prósfatos)

maghiara (de exemplu: oras < város; a cheltui < költeni; a fagadui < fogadni; hotar <
határ; chip < kép)

turca (de exemplu: cafea < kahve; cutie < kutu; papuc < papuç)

Neologisme

Începând cu secolul al XIX-lea, multe neologisme împrumutate din alte limbi romanice,
în special din franceza si italiana, au patruns în limba româna (de exemplu birou, avion sau
exploata). S-a estimat ca aproximativ 38% din cuvintele românesti sunt de origine franceza sau
italiana. Câteva cuvinte de origine latina au patruns în limba româna de doua ori, odata în nucleul
lexical (vocabularul popular) si ulterior ca neologisme. De obicei, cuvântul popular este un
substantiv, iar neologismul este adjectiv (de exemplu: frate / fratern, apa / acvatic, deget/digital,
simtamânt/sentiment, înger/angelic, frig / frigid, ochi / ocular).

Recent au intrat în limba multe cuvinte englezesti, precum gem (jam), interviu
(interview), meci (match), manager (manager). Aceste cuvinte primesc gen gramatical si se
acorda conform regulilor limbii române.

Influenţa franceză începută în secolul al XVIII-lea rămâne puternică pe tot parcursul secolului
următor. În plan politic, destrămarea regimului feudal  şi dezvoltarea relaţiilor capitaliste au
deschis noi perspective Ţărilor române în efortul de emancipare politică şi culturală. Activitatea
oamenilor de cultură în ceea ce priveşte modernizarea limbii literare se caracterizează, după cum
arată Ioan Oprea şi Rodica Nagy, prin două aspecte de bază: orientarea preponderent latinistă în
alegerea surselor de împrumut şi optimizarea, selectarea şi regularizarea elementelor limbii prin
lucrări normative care să prescrie formele lexicale şi morfologice cele mai potrivite pentru
aspectul cultivat al limbii. Se promovează din ce în ce mai mult ideea înlocuirii elementelor
vechi, nespecifice limbii române (slavisme, turcisme, grecisme) cu termenii noi care „să
corespundă aspiraţiilor, ideilor şi instituţiilor noi dintr-o epoca de mari prefaceri sociale, politice
şi culturale, pe care le generase ridicarea burgheziei liberale împotriva feudalismului” Cuvinte
turceşti precum:

macat (< din turc. makat) sau suliman (< din turc. sülümen) au fost înlocuite de cuvertură (< din
fr. couverture) şi fard           (< din fr. fard). Unele împrumuturile din limba franceză au circulat
alături de elementele nelatine dezvoltând dublete sinonimice care se regăsesc şi astăzi în limba
literară. Sextil Puşcariu oferă câteva exemple:

–           cinste  (< din sl. čĩştĩ ) – onoare (< din fr. honneur);

–          ibovnic  (< din sl.  ljubovĭnĭkŭ) – amant (<  din fr.  amant);

–          han (<  din turc. han) – hotel (<  din  fr. hôtel);

–          jertfă (<  din sl.  žrŭtva) – sacrificiu (<  din fr. sacrifice)  etc.

Bibliografie:

1.Rodica Zafiu, Păcatele limbii: între franceză şi engleză,  în România literară, nr. 40, 2001,

2.Sanda Reinheimer Ripeanu-Lingvistica romanica. Lexic-morfologie-fonetica – Editura ALL,

Bucuresti 2001
Universitatea “Valahia” din Târgovişte, Facultatea de Ştiinţe Politice, Litere şi Comunicare,
Departamentul de Master Multilingvism şi interculturalitate în context European .

Masterand: Sora Maria Mirabela

Anul al II-lea

2016-2017