Sistemul consonantic

Limba romn se caracterizeaz prin conservarea consoanelor.

Scheletul consonantic al cuvntului este meninut, n genere, i se tie c, cuvintele
sunt uor recunoscute toc mai prin partea alctuit din consoane. Pstrarea
scheletului consonantic este o trstur specific a limbii romne n comparaie cu
celelalte limbi romanice, al cror sistem consonantic este mai puin stabil. n alte
limbi romanice, consoanele se transform sau dispar mult mai uor: de exemplu,
lat. digitum, care n romn a devenit deget, iar n francez doigt (pronunat dwa).
In limba romn ntlnim un numr mare de consoane care nu existau
n latin: consoanele oclusive palatale k,g, fricativele prepalatale ,j,
semioclusivele prepalatale g,c, africatele dentale ,dz, dentala fricativ z. O situaie
aparte o are constrictiva laringal h, existent n latin, dar pierdut ntr-o faz mai
nou a acestei limbi.


A. EVOLUIA CANTITATIV A CONSOANELOR LIMBII ROMNE


1. Conservarea consoanelor n cuvintele motenite din latin i n
cuvintele mprumutate din alte limbi cu care romna a venit n
contact


n general, aa cum a reieit din caracterizarea de ansamblu a
consoanelor, consoanele din latin s-au pstrat nealterate n limba
romn, mai ales la iniiala cuvntului, poziie tare prin excelen.
Trebuie fcut ns o rezerv n ceea ce privete consoanele urmate de
vocalele prepalatale, care, de obicei, au afectat structura consoanelor i
le-au determinat o evoluie aparte.
Consoana bilabial exploziv surd p s-a pstrat:
+ la iniiala cuvntului: lat. porta>poart, pacem>pace.
-medial, indiferent de originea cuvntului: lat. superare>suprare,
caput>cap,
-consoana dubl pp a fost tratat ca p simplu i pstrat ca atare n limba
romn: lat. apparare>apra

Consoana b perechea sonor a lui p- s-a pstrat:

-la iniial, att n cazurile cnd preceda o vocal accentuat, ct i atunci
cnd se afla naintea unei vocale protonice: lat. barba>barb, bene>bine,
bonus>bun
-medial s-a pstrat din latin ntr-o singur situaie, i anume atunci cnd
era urmat de un iot: lat. robeus>roib, cubium>cuib

n avui, avut, v nu continu consoana b, ci rezult din u dezvoltat
pentru evitarea hiatului din formele habui, habutum>aui, aut>auui,
auut>avui,avut. La celelalte forme ale paradigmei verbului a avea, v este
analogic cu cele dou forme discutate aici.
n evoluia lui b trebuie s avem n vedere, n mod special, factorul
de timp; nainte de perioada contactului limbii romnne cu slava, b de
provenien latin se pierduse, pe cnd ntr-o perioad mai trzie b de
origine non-latin s-a pstrat.

-Consoana m, bilabial nazal sonor, se menine intact la iniial:
lat. mane>mine, mergere>merge, merenda>merinde, mensa>mas
-medial: lat. homo>om, coma>coam, umidus>umed, camisia>cma
-lat. mm se menine ca m simplu: lat. committere>ncumeta

Consoana f fricativ surd labiodental, se pstreaz indiferent de
poziia ei:
-la iniial, att atunci cnd preced o vocal tonic, ct i n faa unei
vocale protonice: lat. facia>fa, fumus>fum, focus>foc, fervere>fierbe,
facere>face
-medial, nainte sau dup o vocal tonic: lat. trifolium>trifoi,
scrofa>scroaf
-ff dublu, redus la f simplu: sufferire>suferi
Indiferent de accentul vocalei urmtoare sau precedente, cu excepia
cazurilor cnd este urmat de e,i sau de acestea n hiat, consoana t,
dental oclusiv surd, se menine intact:
-n poziie iniial: lat. tacere>tcea, taurus>taur, tabonem>tun
-n interiorul cuvintelor de origine latin: civitatem>cetate, tempus>timp,
rota>roat, scutum>scut, hospitem>oaspete
Situaia este aceeai pentru cuvintele de alt origine:sl. Taina\tain,
topiti\topi, ceta\cea
-tt se mentine sub forma lui t simplu: transmittere\trimite.

Urmat de prepalatale, t devine, de obicei, n elementele de origine
latin, dar se pstreaz nealterat n cuvintele mprumutate, de exemplu
de origine slav: tina\tin, tesla\tesl, maghiar: tilinko\tilinc

Consoana d, oclusiv dental sonor- cu excepia cazurilor cnd este
urmat de e, i- se menine:
- la iniial, n aceleai condiii cu perechea sa t, indiferent de accentul
vocalei urmtoare: lat. desertus\deert (adj.) , digitus\deget, dare\da,
dulcis\dulce, dolus\dor.
-medial: lat.coda\coad, adaquare\adpa, videre\vedea, praeda\prad
-dd se menine ca d: lat.adducere\aduce


2. Consoane disprute n evoluia de la latin la romn

n acest capitol nu se va discuta dispariia din inventar a unor anumite
consoane, ci dispariia unor consoane n anumite poziii, ca i
transformarea unor consoane, vocalizarea lor. Situaia consoanelor
disprute va fi discutata n raport cu poziia sunetului absent: la iniial,
n poziie medial, la final.

a) Foarte rar se ntlnesc cazuri de dispariie a unui sunet la iniial, unde
consoana are, de obicei, o poziie extrem de stabil. n mod regulat,
consoana l la iniial, n cuvintele de origine latin, cnd era urmat de
e sau i, s-a muiat (l) i apoi s-a vocalizat: leporem\lepure\iepure
Consoana f a disparut intr-un cuvant ca lat. fossatum>fusat>fsat>sat

b) Dintre consoanele mediale dispar frecvent b si v. De exemplu,
consoana b: lat. Caballus>Caalu>cal


3. Consonantizarea unor elemente semiconsonantice

I semiconsoana din latina s-a consonantizat in epoca imperial si a
devenit fricative. In romaneste, lat. j+o, u este reprezentat prin j: lat.
jovis>joi, jocare>juca.
De asemenea, u semiconsoana s-a transformat in v sau f. Procesul
consonantizarii lui u se petrece in dialectele limbii noastre din sudul
Dunarii.

4. Aparitia unor noi consoane

Problema centrala din cadrul evolutiei cantitative este aceea a
aparitiei unor consoane. Trebuie observat ca, in raport cu limba latina, limba
romana cunoaste un numar foarte mare de consoane noi (10 consoane:
c,g,t,s,k,g,d,h,j,z). Marea majoritate a acestora este rezultatul unei evolutii
calitative, noile consoane aparand in anumite conditii fonetice, prin
transformari ale unor consoane din latina si , cateodata si din alte limbi.
Printr-o serie de transformari, in limba romana au aparut sapte
consoane inexistente in limba larina: c,g,t,s,k,g,dz. Aceste consoane, care la
un moment dat au incetat sa fie simple variante ale fonemelor existente, au
aparut fie prin schimbarea modului de articulare, fie ca rezultat al unor
transformari de localizare. Un prim grup care nu exista in latina este grupul
consoanelor africate: c,g,t,d.

B. EVOLUTIA CALITATIVA A CONSOANELOR LIMBII ROMANE

Prin evolutie calitativa intelegem transformarile suferite de consoane
prin deplasarea dintr-o serie consonantica din latina, in alta, in romana. Sunt
posibile doua rezultate ale acestor modificari:

a. Aparitia unor consoane noi, necunoscute sistemului consonantic latin,
intrucat prezenta noilor consoane a modificat cantitativ registrul
consonantic al limbii romane, si
b. Transformarea unor consoane in alte consoane, existente in sistemul de la
care s-a pornit,dar care, in total, duc la o alta amenajare in interiorul
inventarului consonantic, la largirea sau restrangerea lui in anumite
compartimente

Una dintre trsnformarile vechi este cea a lui v in b. Inca din perioada
preromana se manifesta tendinta confundarii lui b cu v, in sensul ca in
inscriptii in locul consoanei v apare b. Fenomenul, care poarta numele de
betacism, este atestat incepand cu anul 159. In secolul al III-lea era
obisnuita scrierea Bictoria pentru Victoria.

Grupuri de consoane

Limba romana a mostenit din limba latina si a imprumutat din alte
limbi cuvinte care contineau grupuri de doua si de mai multe consoane.
Trebuie remarcat ca unele grupuri consonantice au fost create in latina
populara ca urmare a sincopiei vocalelor in interiorul cuvantului fonetic,
de exemplu, ld in caldus>calidus


EVOLUTIA SISTEMULUI FONOLOGIC

Modificarile fonetice discutate pana acum au determinat-in diferite etape
ale procesului de trecere de la latina la romana-schimbari ale
configuratiei sistemului fonologic de baza, atat in ceea ce priveste
inventarul, cat si in privinta distributiei unitatilor componente.






SISTEMUL CONSONANTIC


Sistemul consonantic al latinei clasice cuprindea urmatoarele foneme:
bilabiale Labio-
dentale
dentale velare Labio-
velare
Oclusive Surde P T K K
Sonore B D G G
Fricative f S H
Nazale m N
lichide L
R



Unii cercetatori includ in inventarul consonantic si pe /i/ si /u/,
denumindu-le semiconsoane. Sonoritatea are rol distinctiv numai in cazul
oclusivelor.
Latina cunostea de asemenea, un numar de consoane geminate:
pp,bb,tt,dd,kk,gg,ff,mm,nn,ll,rr. Acestea au fost interpretate fonologic fie
drept consoane lungi, opuse prin cantitatea consoanelor simple
corespunzatoare, fie drept consoane duble, deci secvente bifonematice;
dupa anumiti cercetatori, unele geminate erau consoane lungi, iar altele-
consoane duble. O serie de exemple dovedesc ca opozitia consoana
simpla/consoana geminata distingea semnificatii: molis macini/
mollis/moale; catus ascutit/cattus pisica.
In latina populara, inventarul consonantic sufera unele modificari.
Cea mai veche pare a fi disparitia lui /h/ . O vechime mare are si
consonantizarea lui u, al carei rezultat a fost aparitia unui fonem nou: /v/;
in acest fel, opozitia de sonoritate incepe sa functioneze si in cadrul seriei
fricativelor. In schimb, ca urmare a relaxarii treptate a articulatiei
consoanelor geminate, opozitia consoana simpla/consoana geminata
dispare. Aceasta opozitie este transformata in opozitie de forta, explica
tratamentul diferit, in trecerea de la latina la romana, al unor vocale
urmate sau precedate de n si r fortes si slabe, precum si deosebirile de
evolutie dintre l si ll primare, in contexte identice.



Bibliografie:

Istoria limbii romne, Florica Dumitrescu





Ghiurca Andrada, RE II