Universitatea de Stat din Tiraspol

Catedra de Limbă și literatura romană

APROB „21 octombrie 2020” Şef catedră: A. Ionaș, dr., conf. univ.

TEST de evaluare nr. 1 la disciplina Gramatica istorică

Facultatea de Filologie
Specialitatea – Limba si literatura română și limba franceză/engleză
Anul IV, zi, frecvență redusă

1.Explicați procesul de formare a limbii române

Încadrandu-se în familia limbilor romanice, româna este rezultatul unui ansamblu de

evoluții și influențe suferite de latina adusă de coloniștii romani în Dacia și în provinciile
dunărene ale Imperiului roman.În primul secol al erei noastre romanii cuceresc Dacia în
anul 106.Din contopirea daco-geților cu romanii se naște poporul roman, care moștenește
tradițiile străvechi de cultură dace și romane, dar și își însușește limba latină, de prestigiu
cultural, dar și limba oficială. În secolele al IIIlea, al IV-lea creștinismul pătrunde în
provinciile dunărene. Retragerea Aureliana din Dacia în 271-275 D.H. , a administrației
Imperiului Roman, nu întrerupe procesul de romanizare,care s-a desfășurat începând cu
secolul 1 i. H. și până în secolul 7 d.H.

Procesul de formare al poporului român ar fi durat până în secolele 6,7,8 sau 9, iar
sfârșitul procesului și scindarea În dialecte se petrece, cel mai probabil, în sec X.

Procesul de transformare a latinei populare durează câteva secole și are anumite

popularități în nordul și sudul Dunării.O prima fază evolutivă ar fi apariția limbii române
comune din latina vulgară. Unitatea României comune este spartă de evoluția istorica.
Prin așezarea slavilor și a bulgarilor în zona sud-dunăreană au loc strămutări de populație
românească, rezultatul fiind apariția celor 4 dialecte romanești: daco-roman – N dunăre,
iar în S – aromân, meglenoromân, istroromân. Cele 4 dialecte au trăsături gramaticale și
lexicale asemănătoare, dar exista intre ele și destule diferențe.

Cea mai puternică influență a limbii române este cea slavă. Vechimea conviețuirii cu
populația slavă se reflectă în existența unor cuvinte din diferite serii semantice:relații
romane,viețuitoare,unelte(brazdă,ogor,plug,a sădi,snop),antroponime(Bogdan,Dan,Vlad).
Termenii bisericești ortodocși provin din slavonă(candelă,apostol,călugăr).
Primul document în limba română care s-a păstrat este scrisoarea lui Neacșu din
Câmpulung către judele Brasovului, din 1521.

5 p.

2. Rolul influenței slavone/franțuzești în formarea limbii române

Influența slavonă are un rol extrem de important în formarea limbii române. Slavona se
manifestă din secolele al VI-lea – al VII-lea asupra românei ca un idiom constituit deja,
iar cele mai vechi împrumuturi au trăsăturile limbii bulgare vechi. Influența slavă apare
în toate dialectele limbii române.

În momentul în care au început să pătrundă elemente slave în limba română, aceasta era
deja formată. Legile fonetice care individualizează limba română, detașând-o de latina
târzie și de celelalte limbi romanice, nu au acționat asupra împrumuturilor din slavă.
Astfel, prefacerea lui a accentuat în poziția nazală în a sau i : lat.
lana>lana,campus>camp, nu a afectat împrumuturile slave: hrana, blana, rana<sl.
hrana, blana, rana, etc.

Influența slavă asupra limbii române s-a exercitat de două căi:

1. Pe cale orală, ca urmare a contactului direct dintre români și slavi, a

conviețuirii îndelungate a celor două popoare. Aceasta este influența slavă de
natură populară.

2. Pe cale cărturească sau cultă, datorită utilizării, timp de câteva veacuri, a limbii
slave în administrație, în diplomația țărilor românești și în biserica românească,
precum și datorită legăturilor cultural-politice dintre români și slavii învecinați.
Primele noastre texte oficiale și bisericești sunt scrie în slavă.

Din slavă provin substantive comune alcătuind serii semantice:

1. Părțile corpului omenesc: gât, gleznă, obraz

2. Viețuitoare: cocoș, curcă, dihor, gâscă, veveriță, vidră

3. Relații umane: nevastă, prieten, rudă, vrăjmaș

4. Unelte: ciocan, clește, coastă, greblă

5. Natura: crâng, dumbravă, iaz, izvor

Multe antroponime frecvente în onomastica românească aparțin acestor împrumuturi
vechi din slavă: Bogdan, Dan, Dragomir, Dumitru Mihai, Mircea, Nicolae, Vlad, Vlaicu.

5 p.

3. Ce modificări au survenit în sistemul fonetic latinesc în procesul de formare a limbii

române

Schimbările fonetice au drept rezultat crearea de noi foneme, modificarea lor sau a
distribuţiei în structura cuvântului.

Se pot analiza trei categorii de schimbări: condiţionate, determinate de context,

necondiţionate, sau spontane şi accidente fonetice.

Schimbările condiţionate survin în contexte identice; prin urmare, ele conduc la

identificarea unor reguli de manifestare a lor, de exemplu: a în context nazal > î (campus
> câmp); n, l + e, i în hiat se palatalizează (filius > fil’u > fiu, cuneus > cun’u > cui(u));
metafonia: o, e > oa, ea când în silaba următoare apar a, ă, e: solem > soare, molam >
moară, legem > leage, sera > seară.

Un rol important în schimbarea fonemelor îl are şi ambianţa fonetică. De ex., ll posttonic

dispare când e urmat de a neaccentuat: stella > stea, dar urmat de alte vocale rămâne:
stellae > stele.

Schimbările necondiţionate au cauze care sunt mai greu de precizat. Ele nu pot fi puse
în mod evident în legătură cu contextul, poziţia sunetului şi accentul. Prin urmare, nu
conduc în mod explicit la anumite reguli. De aceea, anumiţi cercetători le explică, în
mare parte, ca fiind 39 consecinţe ale unor deprinderi fiziologice de articulare: ct, cs > pt,
ps: lactem > lapte, coxa > coapsă; betacismul (intersubstituţia b, v): corvus > corb; cl’, gl’
> che/chi, ghe/ghi: clavis > cl’aie > cheie, ungla > ung’la > unghie.

Accidentele fonetice. În timp ce legile fonetice acţionează în evoluţia unei limbi într-o
perioadă limitată, accidentele fonetice sunt universale şi fără limite temporale. Ele se
manifestă mai ales în registrul vorbit al limbii şi în adaptarea împrumuturilor: sincopa
(dispariţia unei vocale, în special neaccentuate, mai ales e, i, u): virdis, oclus, calda;
afereza (suprimarea unui fonem de la iniţiala cuvântului). Afereza consonantică este
consecinţa simplificării grupurilor consonantice: fossatum > fsat > sat, aranea > râie;
proteza (ataşarea unui fonem la iniţiala cuvântului): î protetic din structura pronumelor
personale şi reflexive atone: îmi, îţi, îşi, îl, îi, regional, apar şi forme protetice ca hodaie,
hăripi; epenteza (apariţia unui fonem în structura cuvântului): ferrum > fieru, sl. zlobivu
> zglobiu, regional: sclănină, sclab, masclu; apocopa (dispariţia vocalei neaccentuate de
la finalul cuvântului): iepur, purec, foarfec; epiteza (fenomen prin care împrumuturile
sunt acomodate la sistemul fonetic al limbii române; ele primesc desinenţa –u dacă sunt
masculine, şi –a dacă sunt feminine): acadea, pingea, şosea, hangiu; metateza (inversarea
poziţiei unui fonem în structura cuvântului): lat. formosus > frumos, integrum > întreg,
super > spre; haplologia (suprimarea unei secvenţe fonice dintr-un cuvânt): jumătate >
jumate, astă toamnă >asttoamnă; anticiparea (fenomen prin care un sunet final induce în
structura cuvântului un sunet similar): lat. canem > câne/câni > câine; propagarea
(inversul anticipării: un fonem din secvenţa iniţială a cuvântului se repetă în structura
lui): lat. canutus > cănut > cănunt > cărunt, genuclu > genuchi > genunchi; asimilarea
(două foneme diferite devin identice): parietem > părete > perete, corona > curuna >
cunună; disimilarea (dintre două foneme identice, unul se schimbă): minutus > mănut >
mănunt > mărunt, misellus > meşel > mişel.

5 p.

4. Indicați fenomenele fonetice realizate în următoarele exemple:

commater>cumătră; - epenteza
inter>între;- metateza (peremutarea consoanei ’’r’’)
calida>caldă;- sincopa (căderea vocalei ’’i’’)
sonare>sună; -apocopa
avunculus>unchi;- afereza
padulem>pădure; metateza
formosus>frumos; - metateza (peremutarea consoanei ’’r’’ și vocalei ’’u’’, pentru
a ușura pronunțarea cuvântului.
super>spre; - disimilarea
percipere>pricepere. – disimilarea vocalică a lui ’’i’’.

5 p.

Total: 20 p.
Examinator__________Stratan N., dr. conf. univ.