Tema: STRUCTURA STRATIFORMĂ A OPEREI LITERARE.

MODELE TEORETICE

Subiectele:
1. Structura operei literare
2. Straturile operei literare
3. Particularităţile structurii operei literare
4. Modelele lui Roman Ingarden, R. Wellek şi A. Warren, N. Hartmann, dar şi
Romanul – o suprastructură formată din microstructuri stratiforme
(A se vedea: Anatol Gavrilov, Conceptul de roman la G. Ibrăileanu…,Ch., 2006).

Bibliografie:
1. R. Ingarden, Issledovania po estetike, M.,1962.
2. R. Ingarden, Construcţia bidemensională a operei de artă literară. Caracterul
schematic al operei literare în: Studii de estetică, B., 1978.
3. R. Ingarden, Structura fundamentală a operei literare în: Poetică şi stilistică.
Orientări moderne, B., 1978.
4. R. Wellek, A. Warren, Teoria literaturii, B., 1967.
5. N. Hartmann, Estetica, B., 1974.
6. A. Gavrilov, Conceptul de roman la G. Ibrăileanu şi structura stratiformă a operei
literare, Ch., 2006.

I. STRUCTURA OPEREI LITERARE este o interdependenţă de elemente şi straturi

ce se condiţionează reciproc, în fiecare dintre ele răsfrângându-se întregul (mesajul
ideatico-estetic al operei) şi fiecare la rândul său servind cauza acestui întreg.
Structura operei literare (SOL) este un mod de organizare a elementelor
constituente ale operei literare, a relaţiilor dintre ele în scopul creării unui întreg artistic.
Ex.: „Porni luceafărul. Creşteau
în cer a lui aripe…”
Prepoziţia „în” nu poate fi înlocuită aici cu prepoziţia „pe” întrucât ea sugerează
imensitate, necuprins, subordonându-se întregului, iar perfectul simplu „porni” intervine
aici ca un aspect irevocabil al deciziei luciferice, ca o aluzie la fermitatea prometeică a
gestului hyperionic, profilându-se astfel şi mai pregnant antiteza poemului întreg:
neobişnuitul universului stelar al geniului şi prozaicul destinelor unor făpturi de lut
existând sub semnul incertitudinii, al hazardului, efemerului.
Noţiunea de structură vine să înlocuiască obişnuita sintagmă – „unitatea dialectică
dintre conţinutul şi forma operei literare”.
Garabet Ibrăileanu afirma: „Nimeni n-a văzut niciodată într-o operă de artă formă
aparte şi conţinut aparte”.
C. Aitmatov observa că a separa forma de conţinut ar însemna să încercăm a despărţi
făina de apă într-o pâine coaptă.

II. STRATURILE OPEREI LITERARE. Convenţional, în scopuri didactice, am

putea să delimităm în cadrul structurii operei literare mai multe straturi. La baza cursului
de „Introducere în teoria literaturii” am pus modelul lui Roman Ingarden (un fenomenolog
polonez), care identifica 4 (alteori 5) straturi. Noi vom distinge 4 straturi.
1. STRATUL SONOR(FONETIC), INTONAŢIONAL-RITMIC (procedeele de
fonetică poetică, elementele de prozodie, versul, ritmul, rima, strofa);
2. STRATUL LEXICAL-GRAMATICAL-FIGURATIV (procedeele de
lexicologie, morfologie, sintaxă poetică, figurile narative, structurile
dialogice);
3. STRATUL LUMII FICTIVE (eul poetic, personajul, eroul, caracterul, tipul,
autorul, naratorul, naratarul, modalităţile de caracterizare ale lor, subiectul,
fabula, construcţia);
4. STRATUL DEZBATERILOR METAFIZICE (etico-filozofice) include teme,
motive, laitmotive, probleme, idei artistice, stil, cronotop.

III. PARTICULAITĂŢILE STRUCTURII OPEREI LITERARE:

1. Structura artistică e ambiguă, polisemantică, multisemnificativă, mereu
deschisă către noi interpretări (George Călinescu susţine că aici contează
mereu un nou punct de vedere).
2. Structura artistică verbală are caracter sugestiv, explorează valenţele unui
limbaj conotativ.
3. Structura este impură. Valorile ei estetice vin către noi impregnate cu valenţe
etice, filozofice, soial-politice, dar dominantă în operă e valoarea estetică.