Temă nr.

O, înțelepciune ai aripi de ceară.

1) Care este diferența dintre înțelepciune și inteligență?

2) Din punctul meu de vedere diferenta dintre înțelepciune si inteligenta este faptul ca
factorul de inteligenta este innascuta si trebuie mentinuta, iar intelepciunea este dobandita
in timp prin meditatie, informare si munca e.g. Buddah dupa iesirea din palatul tatalui sau
atinge stadiul maxim al intelepciunii.

2) Poetul are o atitudine ambivalentă față de înțelepciune, pe de o parte o glorifică, pe de altă

parte se simte trădat de ea. Care sunt cauzele acestei raportări duale? Puteți începe de la titlu.

Încă din titlu poate să reiasă ambivalența față de înțelepciune, poetul atribundu-i niște aripi de
ceară. Ceara este un material ușor de modelat, care se poate evapora/arde la temperaturi mari,
astfel poetul pe de-o parte se simte trădat de faptul ca înțelepciunea îl poate părăsi sau nu îi poate
da raspunsurile inainte de a fi remodelata/de a se evapora : „Sunt nențelese literele vremii/ Oricât
ai adânci semnul lor șters?/ Suntem plecați sub greul anatemii/ De-a nu afla nimic în vecinic
mers?/ Suntem numai spre-a da viață problemei,/ S-o dezlegăm nu-i chip în univers?/ Și orice
loc și orice timp, oriunde,/ Aceleași vecinice-ntrebări ascunde?”. Sentimentul de trădare provine
și din faptul că înțelepciuea distruge iluziile deșarte si nu oferă nimic în schimb : O,-nțelepciune,
ai aripi de ceară!/ Ne-ai luat tot făr' să ne dai nimic,/ Puțin te-nalți și oarbă vii tu iară,/ Ce-au
zis o vreme, altele deszic, Pe de altă parte poetul o glorifică, mulțumindu-i „Ai desfrunzit a
visurilor vară/ Și totuși eu în ceruri te ridic:/M-ai învățat să nu mă-nchin la soarte,/ Căci orice-
ar fi ce ne așteaptă - moarte!”

3) De ce consideră poetul că istoria a fost “un vis amar, amăgitor?”

„Și dacă nu-i nimic decât părere

Tot ce suspină inimei amor,
Istoria cu lungile ei ere
Un vis au fost amar amăgitor;
Tot ce-aspirarăm, toată-acea putere
Care-am robit-o falnicului dor
Am cheltuit-o ca niște nebuni
Pe visuri, pe nimicuri, pe minciuni.”

In aceasta strofă poetul consideră că istoria a fost un vis amar, amăgitor deoarece înțelepciunea pretinde
ca totul este doar o părere. o iluzie, iar tot trecutul nu a fost decât un vis creat de omenire, care a avut la
baza nimicuri și minciuni.

4) Care este rolul interogațiilor retorice din ultima strofă?

Sensul interogatiilor retorice din ultima strofă sunt rezultatul atitudinii poetului, care se simte
trădat, față de înțelepciune. Aceste interogatii reprezinta neputinta eului liric de a gasi un raspuns
si pun accent pe starile sufletesti ale acestuia.

Icoană și privaz

a) Cum comentați titlul? 1

Titlul este analitic, compus din două substantive comune și o conjunctie simpla. Icoana prin
definitia ei reprezinta un lucru sfânt, care nu se înrămează. Poetul asociază „icoana” cu
femeii iubită, dar și cu arta/ peozia în sine. „Privazul” in sensul de ramă, face legătura intre
cele două lumi : lumea reală si lumea „icoanei”.

b) Pornind de la versurile: “Și am visat odată să fiu poet... Un vis /Deșert și fără noimă ce
merit-un surâs / De crudă ironie...”

De ce este dezamăgit poetul de propria creație / de rezultatele propriului talent? (există trei
motive) Care este “menirea poetului în lume”? Ce ar putea reprezenta “nefericita sectă” din
care se revendică eul liric?

Poetul este dezamăgit de propria creatie deoarece menirea poetului este Să-nșire-ale lui vorbe,
să spuie verzi ș-uscate/ Cum luna se ivește, cum vântu-n codru bate?, însă natura se exprima singură
chiar mai bine decât el; „Dar oricâte ar scrie și oricâte ar spune.../ Câmpii, pădure, lanuri fac asta
de minune,/ O fac cu mult mai bine de cum o spui în vers./ Natura-alăturată cu-acel desemn prea
șters/ Din lirica modernă e mult, mult mai presus.”

Poetul se aseamana cu Shakespeare, aspirand la statutul de geniu, afirmand ca se inscrie in nefericita

secta a celor insetati de „formele perfecte”. Secta este nefericita¸ deoarece formele perfecte stau la
baza acesteia, intr-o lume in care perefctiunea nu exista, astfel apartinatorii sectei devin neintelesi.

Un alt motiv al dezamagirii fata de statul pe care il are este reprezentat de compararea acestuia cu
ofiterul, el fiind plasat intr-o clasa inferioara: „Da! ticălos e omul născut în alte vremi... /Sincer, îți
vine soartea s-o sudui, s-o blestemi:/ Blăstămurile însăși poet te-arată iarăși,/ Al veacului de mijloc
blâstâmul e tovarăș./ Între-un poet nemernic, ce vorbele înnoadă/ Ca în cadență rară să sune trist
din coadă/ Și-ntre-ofițerul țanțoș cu spada subsuoară/ Alegere nu este, alegerea-i ușoară.”

c) Cum comentați versurile:

“În capetele noastre de semne-s multe sume,

Din mii de mii de vorbe consist-a noastră lume,
Aceeași lume strâmbă, urâtă, într-un chip
1
https://dexonline.net/definitie-privaz
Cu fraze-mpestrițată, suflată din nisip.
Nu-i acea altă lume, a geniului rod,
Căreia lumea noastră e numai un izvod…”2

Influentat de ideile lui Schopenhauer, poetul face referire la conditia geniului si a vointei de a
trai. Dorinta de a trai nu este constientizata de toti indivizii. Acestia nu isi dau seama de faptul ca
universul in care ei traiesc nu este altceva decat o iluzie cnstruita pe bazavorbelor : Din mii de
mii de vorbe consist-a noastră lume/ […]Cu fraze-mpestrițată. Fragilitatea omului , dar si modul
rapid in care vorbele se uita sau se schimba sunt subliniate de metafora suflată din nisip. La fel
cum nisipul sub influenta vantului poate fi imprastiat sau poate acoperi urmele lasate in el, asa si
vorbele si placerile omenesti pot fi uitate sau schimbate. Din nisip se produce sticla, material
casabil si foarte fragil la fel ca viata omului.
Versurile „Nu-i acea altă lume, a geniului rod,/ Căreia lumea noastră e numai un izvod…” face
referire la geniu, la cel care a constientizat scopul vietii si puterea existenta in om, putere mai
presus de constient.

d) De ce îi recomandă poetul în final iubitei să îl aleagă pe ofițer?

Poetul ii recomanda iubitei in final sa il aleaga pe ofiter deoarece nu se considera potrivit pentru
ea: „Doar nu ești tu nebună/ S-alegi în locu-i, fată, pe un împușcă-n lună,/ Pe-un om care stă
noaptea ș-a minții adâncime/ În strofe o disface și o așază-n rime...
Soldatul spune glume ușoare tu petreci../ Pe când poetul gingaș, cu mersul de culbeci. “.
Sentimentul de iubire al poetului fata de iubita este mult prea puternic incat sa nu ii ofere
libertatea de a alege un om potrivit pentru ea: „ Ești prea frumoasă, Doamnă, și prea mult te
iubesc!”

Cu gândiri și cu imagini

De ce consideră poetul că a eșuat în încercările sale de a crea poezie? Cum putem interpreta
piramida din final?

Poetul considera că a esuat in incercarile sale de a crea poezie deoarece nu crede că poezia lui
atinge standarde înalte. Acesta compara poezia cu piramida egipteana construita cu mult efort si
cu multa atentie. Depunand eforturi la fel de considerabile, poetul construieste poezia, care se
doreste a fi de o mare insemnatate, cand de fapt, poetul crede ca exprima adevaruri banale
asemenea piramidei care este un simbol al maretiei prin dimensiuni, dar care adaposteste un trup
uman cu nimic deosebit fata de celelalte trupuri.

Melancolie

2
Are legătură cu Schopenhauer
 a) Cum este reprezentată luna în acest poem (având în vedere și poemele anterioare)? Ce
efect poetic se creează astfel?

Luna in acest poem este reprezentata ca un element magic ce face legatura intre doua
universuri: ”Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă,/ Prin care trece albă regina nopții
moartă. ” ”Tu adorat și dulce al nopților monarc!”

b) Există o analogie evidentă între tabloul bisericii părăsite și lumea interioară a poetului.
Găsiți trei astfel de analogii între cele 2 tablouri și explicați-le.

Analogia intre tabloul bisericii parasite si lumea interioara a poetului este evidenta in:

1. „ Biserica-n ruină
Stă cuvioasă, tristă, pustie și bătrână,
Și prin fereste sparte, prin uși țiuie vântul -
Se pare că vrăjește și că-i auzi cuvântul -
Năuntrul ei pe stâlpii-i, păreți, iconostas,
Abia conture triste și umbre au rămas;
Drept preot toarce-un greier un gând fin și obscur,
Drept dascăl toacă cariul sub învechitul mur.”

Și

„Dar de-ale vieții valuri, de al furtunii pas

Abia conture triste și umbre-au mai rămas.
În van mai caut lumea-mi în obositul creier,
Căci răgușit, tomnatec, vrăjește trist un greier;”

2. “Si tintirimul singur cu strambe cruci vegheaza,

O cucuvaie sura pe una se aseaza,!  [...] Biserica-n ruina
Sta cuvioasa, trista, pustie si batrana.”

Și

“Caci, ragusit, tomnatec, vrajeste trist un greier./Pe inima-mi pustie zadarnic mana-mi tiu,
Ea bate ca si cariul incet intr-un sicriu. 

c) “Cine-i acel ce-îi spune poetului povestea pe de rost, de-și ține la el urechea - și râde de
câte-ascultă ca de dureri străine?” Poetul descrie în ultima secvență un anumit proces, pe
care îl simte cu multă acuitate. Despre ce este vorba?

Cel ce ii spune poetului povestea pe de rost este timpul, destinul, care este impasibil la
durerile si trairile omului. Astfel, poetul se simte de mult instrainat de propria-i viata.