Preview referat Structuri sintactice specifice limbii vorbite

Iti este util acest referat?

Da-i o nota si ajuta-ti colegii!
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1
STRUCTURI SINTACTICE SPECIFICE LIMBII VORBITE
MOTTO: ,,Limba i legile ei dezvolt cugetarea.
MIHAI EMINESCU
Vorbim. Comunicm. Suntem oameni. Dar azi vorbim mai mult i comunicm mai puin. Folosim ticurile
verbale i automatismele n exprimare, aglomerm verbe i nghesuim n limba vorbit ct mai multe
neologisme i termeni tehnici.
Tendina actual a limbii vorbite este aceea de cutare a noi forme de exprimare mai nuanat pentru
formularea i transmiterea ideilor. Dar dorina de exprimare excesiv de ,,literar, necunoaterea sensului
cuvintelor rostite, utilizarea argoului i exprimarea prin cuvinte scurte i simple spuse n ritm accelerat
conduc la efecte opuse.
Toate aceste inconveniente ale limbii vorbite au aprut din ritmul rapid specific vieii moderne care solicit o
modalitate de expresie ct mai economic, dar i din dorina de exprimare ct mai ,,elegant, astfel
evideniindu-se legtura dintre limb i societatea n care i ndeplinete funcia de comunicare.
ntre sintax i stilistic exist o strns legtur. Prin sintax, cel care vorbete comunic ceva, imprimnd
i o nuan particular construciei gramaticale. Asocierea ntr-un anumit fel a cuvintelor, alegerea unor
anumite construcii, determinrile cutate sau topica schimbat au un rol important n comunicare. Vorbitorul
care-i propune s ncarce cu o nuan afectiv comunicarea evit exprimarea comun utiliznd anumite
forme care, fr s fie incorecte din punct de vedere gramatical, sunt originale, mai puin obinuite.
Structura sintactic poate defini mediul n care se desfoar aciunea, cultura celui care vorbete, inteniile
stilistice ale vorbitorului, ilustrnd legtura strns dintre gndire, limb, stil.
Pentru limba romn literar se accept n general existena urmtoarelor stiluri funcionale: artistic, tehnicotiinific, juridic-administrativ. n afar de acestea exist i variaii care pot fi ncadrate n stilurile
funcionale: publicistic, familial/colocvial, oratoric, epistolar, telegrafic.
Stilul colocvial (al conversaiei uzuale) ndeplinete funcia de comunicare ntr-o sfer restrns, cu o arie
tematic foarte vast, dar cu o problematic simpl. Acest stil este unica sfer de ntrebuinare a limbii n
care este posibil dezvoltarea spontan, neintenionat a limbii.
Scoaterea n eviden a unui element din comunicarea creia vorbitorul i atribuie mai mult importan se
realizeaz prin mai multe mijloace:
sintactice: topica, repetiia, dublarea, elipsa, construcii perifrastrice (de genul- ce e ru c nu am timp?).
fonetice: accentul logic sau sintactic, variaia de tempo.
De multe ori sunt utilizate simultan cte dou din mijloacele prezentate. Diversitatea structurii sintactice
corespunde mobilitii ideilor, se distinge n dinamica frazei, ritmul gndirii transmindu-se contextului
lingvistic. Structurile sintactice sunt nu numai nelese ci i simite i se adreseaz att intelectului ct i
afectivitii.
Un rol deosebit l are accentul logic sau sintactic pe care Eminescu l numea ,,sufletul vorbirii. Rolul su de
reliefare rezult clar din opoziiile pe care le implic sau din rspunsurile cerute: ,,Asear a nins. (n funcie
de primul sau al doilea cuvnt accentuat e precizat timpul sau aciunea).
Mijloacele lingvistice sunt foarte variate: unele se apropie de norma literar, altele de normele dialectale sau
normele unor limbaje speciale specifice (jargon, argou, limbaj profesional, etc.). adesea, vorbirea unei
persoane se caracterizeaz prin poliglosie capacitatea de a-i adopta exprimarea potrivit mediului i de a
nelege mai multe variante (teritoriale i sociale) ale limbii.
Caracteristicile stilului colocvial sunt:
naturaleea, relaxarea, degajarea n exprimare; comunicarea nu se supune unor factori de constngere i de
control ca n alte stiluri ale limbii. Vorbitorii prefer informaia lipsit de contururi ferme drept pentru care
sunt folosite:

cuvinte cumulative, apte a fi folosite n numeroase situaii: ,,cum stau lucrurile?, ,,ce lucruri noi poi s-mi
spui?;
aproximri: ,,la doi pai, ,,vreo or, ,,cam o jumtate;
ticuri verbale: ,,tii ceva?, ,,nu-i aa?, ,,vezi, ,,att, de fapt orice parte de vorbire poate deveni tic verbal.
cuvinte din lexicul neliterar: m, b, mi;
forme pronominale i pronume cu circulaie regional: aia, istalalt, ilali, sta (Muntenia), aista (Moldova),
matale, mata, tlic;
forme vebale regionale: fcui, vzui, o fost, s-o dus, am mncatr.
oscilarea ntre economie i abunden n exprimare;
economie manifestat prin:
ntrebuinarea clieelor lingvistice (formulri stereotipe, uneori eliptice)
mijloace extralingvistice (mimica, gestica, indicarea obiectelor)
abundena materializat n:
repetiie (reluarea informaiei prin alte cuvinte, tautologie, pleonasm)
utilizarea proverbelor i zictorilor, a expresiilor i locuiunilor
ncrctura afectiv comunicarea poart amprenta strii emoionale specifice vorbitorului. Lingvistic se
concretizeaz prin utilizarea:
diminutivelor i a augumentativelor
a cuvintelor peiorative
a superlativelor n manier popular
a expresiei figurate (prin intermediul tropilor)
a interjeciilor
a mijloacelor de apel afective (formule de adresare, vocative, imperative)
a mijloacelor fonetice: intonaie, accelerarea sau ncetinirea ritmului
nclinaia ctre satir i umor exprimat prin procedee ca: porecle, contaminri, rstlmciri, asocieri
nelogice (curat murdar, bun ru), stridene lexicale i gramaticale (e proti, dar muli, a mai pit-o i alii).
Fiecare vorbitor transform limba n fiecare moment nclcnd regulile acesteia ntr-o anumit msur.
Exprimarea corect depinde de gradul de nsuire i de aplicare a normelor de ctre vorbitori. n vorbirea
curent sunt semnalate o serie de probleme de limb.
n lingvistic, prof. univ. Theodor Hristea s-a preocupat de hipercorectitudine (hiperurbanism).
Hipercorectitudinea este o abatere lingvistic de tip special, datorat preocuprii vorbitorilor de a se
conforma limbii literare, manifestat n modificri fonetice, gramaticale determinate de false analogii.
Se poate clasifica n :
1. - fenomene fonetice:
dup originea cuvintelor
- hiperfranuzisme: bleo-maren pentru bleumarin (fr. bleu a la marine), hipergermanisme, hiperenglezisme,
etc.
dup natura fonetic a modificrilor
- hipercorectitudine consonantic: piftea pentru chiftea (tr. koftel), gioben n loc de joben (fr. jobin)
- hipercorectitudine vocalic: sam n loc de seam (mgh. szam), viclean n loc de vechiul hiclean (mgh.
hitlen).
2.- fenomene morfologice i sintactice
de tipul: ,,partea ntia (corect nti), ,,copii noi nscui (n loc de nou nscui), fiind rezultatul analogiilor
greite dintre adjective i adverbe sau ,,exerciiile trebuiesc rezolvate (n loc de trebuie) ca exemplu de
acord hipercorect.
n vorbirea obinuit procedeele lingvistice sunt folosite numai pentru exteriorizarea impresiilor, a
dorinelor, etc.
ELIPSA termen provenit din limba francez ,,ellipse, latina literar ,,ellipsis, limba greac ,,eleipsis cu
sensul de ,,lips, omisiune, este o figur de stil ce se definete drept subnelegerea uneia sau mai multor
cuvinte omise ntr-un context. (Dicionar de termeni literari)
n conversaia uzual vorbitorii nu rostesc cuvintele respective, dei le au n minte, pentru c le consider
subnelese, sau, n fluxul vorbirii, graba cu care rostesc mesajul i face s renune la ele. De exemplu ,,Iarna,
ne ddeam pe ghea i la sniu. Elipsa poate avea mai multe cauze: nevoia de concizie, de scurtare a
vorbirii sau nevoia de a obine anumite nuane afective, de ex. ,,Noaptea ninge, dimineaa iar.

Elipsa i subnelegerea sunt frecvente n dialog unde se evit repetiia unor cuvinte. Sunt omise deci cuvinte
care au fost exprimate anterior: ,,Nu crezi n vise. Nici n descntece. Valoarea afectiv a elipsei apare dac
ceea ce se omite, fiind neesenial, poate atenua sau ntrzia exprimarea strii sufleteti. De asemenea elipsa
predicatului creeaz o atmosfer de rapiditate a aciunii: ,, Umbra aproape de el, pe urma lui.
Suspensia este uneori un caz de elips. Vorbitorul las anumite vorbe nerostite atunci cnd nu-i convine
situaia sau nu poate s-i exprime gndurile: ,,ascult-m c altfel...
Cuvinte i expresii rezultate din propoziii eliptice:
elipse lexicale: are temperatur (mare, ridicat), pe cuvnt (de cinste, de onoare) nu este exprimat atributul;
roie, vnt (ptlgea) nu este exprimat substantivul.
Expresii eliptice rezultate din elipsa unei propoziii: ,,Nu-mi eti de folos./ i ce?.
Datorit elipsei apar expresii de superlativ: ,,..aproape de Buna Vestire unde nu d o cldur ca aceea. (I.
Creang)
REPETIIA , din fr. repetition, lat. repetitio, este o figur de stil care const n utilizarea aceluiai grup de
sunete, a aceluiai cuvnt, a aceleiai sintagme sau a aceleiai relaii gramaticale de dou sau mai multe ori.
Pentru expresivitatea ei afectiv i valoarea ei estetic, repetiia, n retorica antic, avea o funcie patetic.
(Dicionar de termeni literari)
n limba vorbit, a relua de cteva ori acelai cuvnt, acelai grup de cuvinte, aceleai propoziii sau fraze n
cursul unei scurte expuneri este ceva foarte obinuit:
reia ideea printr-un cuvnt cu coninut similar (repetiie anaforic) : ,,Fugi odat! Alearg!
Sugereaz ideea de superlativ: ,,puin-puintel, ,,bun-bunu, ,,spaima -spaimelor, ,,uor-uurel, ,,adevradevrat, ,,fuga-fugua.
Indic insistena asupra unui fapt, durata unei aciuni: ,,scra-scra, ,,ua-ua, ,,iute-iute, ,,opa-opa.
Exprim succesiunea temporal i spaial: ,,zi dup zi, ,,or de or, ,,ora dup ora.
Periodicitatea: ,,din an n an, ,,din cnd n cnd, ,,din trei n trei zile.
Repartiia: ,,juma-juma, ,,una i-una.
Uneori repetiiile sunt folosite pentru a exprima atitudinea vorbitorului fa de ceea ce comunic:
imprecaie: ,,Dar-ar Domnul s dea!;
repro: ,,vezi, vezi!;
admiraie: ,,auzi,auzi!.
TAUTAOLOGIA, un alt fenomen al limbii vorbite n special, const n repetarea unei pri de propoziie sau
a unei propoziii prin aceleai cuvinte i cu acelai neles, dar cu funcie sintactic diferit. ntre termenii
tautologiei se pot stabili raporturi:
Subiect-predicat: ,,munca-i munc, distracia-i distracie, ,,oaia e oaie.
Complement de relaie predicat: ,,de cntat cnt, ,,de muncit muncete.
n fraz tautologia poate reprezenta reluarea a dou propoziii: ,,nu-i frumos c e frumos, ,,a fost aa cum a
fost cndva.
Valorile tautologiei subliniaz o calitate sau o aciune. Al doilea termen exprim de obicei identitaea cu cel
dinti:
Subliniind calitatea acestuia: ,,un Luchian e un Luchian.
Exprimnd exclusivitatea: ,,legea nu e glum, legea e lege..
ntrete caracterul de autenticitate: ,,de frumos era frumos bag seam, ,,cnd spun o vorb vorb
rmne, ,,femeia tot femeie.
n fraz, ntre elementele repetiiei tautologice pot exista diferene formale de articulare, de mod, de diatez,
de persoan, de intonaie. Aceeai fraz poate s cuprind propoziii care conin fiecare cte o tautologie
aflndu-se n raporturi de coordonare sau subordonare: ,,nebunu-i nebun i neleptul-i nelept, ,,vorba-i
vorb i fapta-i fapt.
ANACOLUTUL termen provenit din francez ,,anacoluthe, greac ,,anakolouthon - ,,ntrerupere este o
figur de stil care const n ntreruperea continuitii sintactice n propoziie sau fraz. (Dicionar de termeni
literari)
n vorbirea curent anacolutul reprezint o abatere de la normele logico-sintactice ale limbii, fiind specific
limbii populare i familiare. n general anacolutul este o greeal i se ntlnete n vorbirea oamenilor
inculi a cror exprimare oral este insuficient organizat logic. Cauza cea mai frecvent a apariiei
anacolutului este tendina vorbitorului de a se exprima repede.
Tipuri de anacolut:

- acceptate n limba vorbit i care nu viciaz sensul enunului: ,,Dac n-ai putere, nu ntrta glceava.
- construcii greite care fac dificil nelegerea mesajului: ,,Cine vine, am treab, ,,Dac sun, dorm.
n limba literar sunt excepii n situaiile n care se reproduce stilul oral i anacolutul este motivat estetic.
Anacolutul are i valoare expresiv cnd ntre nceputul unei propoziii i sfritul ei sunt introduse o serie
de determinri cu valoare afectiv maxim i vorbitorul nu mai ine cont de logica sintactic: ,,nu tiu alii
cum sunt dar eu cnd m gndesc....parc-mi salt i acum inima de bucurie. (I. Creang)
CUVINTELE I CONSTRUCIILE INCIDENTE sunt cuvinte i construcii sintactice care aduc informaii
suplimentare (nu neaprat necesare) n cadrul unui enun de baz.
Ele pot ocupa orice poziie n text i nu sunt legate din punct de vedere gramatical de propoziia n care apar.
Prin aceste cuvinte i construcii incidente este subliniat atitudinea vorbitorului fa de un fragment sau
enunul integral, sau se aduc precizri, completri ideei de baz din propoziie.
Cuvintele i construciile incidente exprim:
O explicaie: ,,Vrsta, c am o sum de ani n spate, mi d voie s spun toate astea.
O apreciere asupra celor relatate: ,,Uite c, din fericire, a venit la timp.
Convingerea (ntr-o msur mai mic sau mai mare): ,,Vreau, crede-m, dar nu pot.
Intervenia autorului n vorbirea unui interlocutor: ,,in mult, zise el, la cartea aceasta.
Cuvintele pe care le folosim pentru redarea gndurilor i a sentimentelor noastre trebuie astfel alese i
combinate nct sensurile lor s nu se suprapun. Din dorina vorbitorilor de a mri claritatea comunicrii
prin repetarea unor idei, prin insistena asupra unor elemente, apar greelile integrate n sfera pleonasmului.
PLEONASMUL reprezint o eroare de exprimare constnd n folosirea alturat a unor cuvinte, construcii,
propoziii, etc. cu acelai neles, n general cel de-al doilea termen fiind cuprins n nelesul celui dinti.
Pleonasmele pot fi:
Lexicale: produse numai la nivelul cuvntului : ,,bab btrn, ,,avansai nainte, ,,rodnic i fructuos.
Morfologice: dubla articulare a unui substantiv (oulele), formarea gradelor de comparaie (comparativ i
superlativ) la unele adjective i la adverbe care exprim prin forma lor acele grade de comparaie (sublim,
infim, optim, principal, inferior, superior, anterior, ulterior, etc.): ,,foarte sublim, cea mai optim, etc.
Sintactice: la nivelul propoziiei sau la nivelul elementelor de relaie din fraz: ,,Am limitat convorbirea
numai la strictul necesar.
Mai suprtoare dect cele menionate sunt alte pleonasme a cror prezen n vorbire este cu totul
inacceptabil. Acestea sunt cauzate de necunoaterea sensului cuvintelor sau folosirea neatent i, foarte des,
de dorina vorbitorului de a impresiona asculttorul printr-o exprimare preioas: ,,exemplu pilduitor,
,,sentimente sufleteti, ,,a revedea din nou, ,,e firesc i natural, ,,a convieui mpreun, etc.
Muli ntrebuineaz pleonasmul ,,mijloace mass media. ntruct ,,media n latin este pluralul lui
,,medium care nseamn i ,,mijloc, adugarea acestui cuvnt naintea lui mass media este cu totul
nejustificat.
Exist i pleonasme tolerabile folosite ca mijloc de insisten, de reliefare, de accentuare: ,,cobori n jos
pentru precizarea direciei i sublinierea imensitii distanei, ,,am vzut cu ochii mei, ,,am auzit cu urechile
mele exclude prezena unui intermediar, dorete s conving interlocutorul despre adevrul celor relatate.
METONIMIA provine din fr. metonymie, lat. i gr. metonymia ,,nlocuirea unui nume cu altul. Figur de
stil nrudit cu metafora care const n a numi un obiect prin intermediul uni termen desemnnd un alt
obiect, legat cu primul printr-o relaie logic (Dicionar de termeni literari).
n vorbirea obinuit se utilizeaz adesea pentru economia n exprimare:
Coninutul - prin ceea ce cuprinde: ,,a bea un pahar (coninutul unui pahar);
opera - prin numele autorului: ,,am ascultat Mozart (muzic de Mozart);
o noiune moral - printr-una fizic: ,,a-i pierde capul ( a-i pierde mintea, a fi zpcit);
numele unui produs - prin locul de origine: ,,a gusta un Nicoreti (un vin de Nicoreti).
Despre limba vorbit i cuvntul rostit se pot spune multe. Alexandru Phiplippide a scris n ,,Consideraii
confortabile despre ,,puterea cuvntului, putere care te duce uneori n alt parte, nu acolo unde se ndreapt
gndul i, parafrazndu-l, putem spune c un cuvnt trebuie s fie o ,,adaptare exterioar i cultivare a
muzicilor dinuntru.

ACADEMIA FORELOR TERESTRE NESECRET

NICOLAE BLCESCU Exemplar unic
- Comisia concursului de admitere - Sesiunea iulie 2004
APROB
PREEDINTELE COMISIEI
Gl.bg.
prof.univ.dr. Nicolae USCOI
SUBIECTELE PENTRU PROBA a II -a
- LIMBA ROMN I COMUNICARE
1. Care serie conine cuvinte corect accentuate?
a. butlie, radr, slogn, antc;
b. butele, rdar, slogn, antc;
c. butlie, radr, slgan, ntic;
d. btelie, rdar, slgan, ntic.
2. Recunoatei hipercorectitudinea n :
a. Am mncat ngheat;
b. Am mncat piftele;
c. Am mncat chiftele;
d. Am mncat mere.
3. Cacofonia existent n textul Ca comandant al acestei uniti militare l numesc n
funcia de
lociitor pe domnul maior X, se evit astfel:
a. n calitate de comandant al acestei uniti militare l numesc n funcia de lociitor pe domnul
maior X;
b. Ca i comandant al acestei uniti militare l numesc n funcia de lociitor pe domnul maior
X;
c. Ca, virgul, comandant al acestei uniti militare l numesc n funcia de lociitor pe domnul
maior X;
d. Ca i, virgul, comandant al acestei uniti militare l numesc n funcia de lociitor pe
domnul maior X.
4. Accentul difereniaz toate cuvintele incluse n seria:
a. und, car, mereu, hain;
b. lefegiu, junior, incorect, vesel;
c. hain, companie, copii, acele;
d. torturi, decor, goluri, orizonturi.
5. Forma corect a verbului auxiliar pentru viitor n enunul: Tu, cel mai bun elev din clas, i
George, fostul nostru coleg, ... avea rezultate remarcabile.
a. vei
b. vom;
c. vor;
d. vei.
6. Urmtoarele neologisme derby, blues, e-mail, se pronun corect n seria:
a. derbi, bluz, imeil;
b. derbi, buls, email;
c. darbi, blues,imeil;
d. drbi, bluz, email.
7. Literar s se pronun z n fiecare neologism din seria:
a. aisberg, jurisdicie, disertaie;
b. leasing, design, music hall;
c. cvasinormal, prism, plasm;
d. transbordare, translator, a transmite.

8. Indicai enunul care nu conine greeli de ortografie i de punctuaie:

a. Am fost n Delta Dunrii, la bunici, pe Aleea Trandafirilor;
b. Am fost n delta Dunrii, la bunici, pe Aleea Trandafirilor;
c. Am fost n Delta Dunrii, la bunici, pe Aleea Trandafirilor;
d. Am fost n Delta Dunrii, la bunici pe aleea Trandafirilor.
9. Seria n care toate cuvintele sunt formate prin derivare este:
a. simbolism, inapt, inert, a nota;
b. simboluri, macrocosmos, fericire, inegal;
c. romantism, inegal, subordonare, ireal;
d. ireal, nrola, inert, romantism.
10. Cuvintele desprite incorect sunt n seria:
a. au-to-mo-bil, nu-cle-ar, vrst-nic;
b. e-lev, func-i-e, ab-o-ri-gen;
c. bi-no-clu, i-ne-gal, in-e-rent;
d. in-e-dit, chint-e-sen-, punct-aj.
11. Sensul expresiilor: tichie de mrgritar, a da ap la moar(cuiva), colac peste pupz,
a se
culca pe o ureche este prezentat corect n seria:
a. lipsit de bunuri de prim necesitate, este preocupat de nimicuri; a crea condiii favorabile; la
un necaz se adaug altul; a nu se sinchisi de nimic;
b. indolen i neseriozitate; a favoriza pe cineva; adaos; a dormi ru;
c. diletant; a promite ceva cuiva; necaz peste necaz; a fi neatent;
d. a fi plin de solicitudine; a crea condiii; a deranja; a fi mereu atent.
12. Aversele de ploaie anunate la buletinul meteo au dus la anularea excursiei.
Greeala din textul citat este numit n seria:
a. tautologie;
b. pleonasm;
c. atracie paronimic;
d. dezacord.
13. Stabilete seria care cuprinde antonimele urmtoarelor neologisme: duritate, viciu, eufonie,
macrocosmos:
a. delicatee, defect, armonie, univers;
b. putere, culpabilitate, asonan, lume;
c. severitate, tar, frumusee, cer;
d. fragilitate, virtute, cacofonie, microcosmos.
14. Stabilete seria care cuprinde sinonimele neologice ale cuvintelor: pagub, asemntor,
amnunit, uimit:
a. lips, identic, minuios, pauperizat;
b. pierdere, similar, detaliat, ataat;
c. detriment, similar, detaliat, stupefiat;
d. irosire, asimilat, meticulos, bucuros.
15. Indic seria n care sunt explicate corect, prin perifraze, neologismele iminent, hibernal,
prozaic,
fortuit:
a. care este gata s se produc; referitor la iarn; lipsit de caliti artistice; care este ntmpltor;
b. care est inteligent; referitor la hibernare, referitor la proz, care este plin de for;
c. care nu poate fi oprit; referitor la btrnee; lipsit de valoare stilistic; care se bazeaz pe
ntmplare;
d. care nu se va produce; privitor la iarn; referitor la opera epic; care este forat de mprejurri.
16. La numai 110 km sud de Efes, gazda celei de-a patra minuni a lumii, se situeaz
micul ora
turcesc Bodrun, exact n colul de sud-vest al Asiei Mici. Cu peste 2000 de ani n urm
se chema
Halicarnas.(Hans Reichardt )

Textul de mai sus este redactat n stilul:

a. artistic, cu for de sugestie i expresivitate, cu limbaj reflexiv;
b. nonartistic i ignor orice marc subiectiv, lexic lipsit de ambiguitate, monosemantism;
c. oral, nepretenios, neelaborat, spontan;
d. colocvial, cu forme retorice, cuvinte i sintagme simbol, caracter neelaborat.
17. Alege seria care conine trsturile specifice ale stilului colocvial:
a. limbaj conotativ; nu permite abateri de la norm i mijloace extralingvistice; presupune
unicitatea expresiei i funcia estetic;
b. figuri de stil; permite abateri de la norm; folosete argoul, diminutivul; limbaj neutru,
formule lingvistice standardizate;
c. gesturi, mimic; mare ncrctur afectiv; particulariti regionale, dialectale sau
socioprofesionale; utilizeaz digresiunea, elipsa, izolarea; funcia de comunicare n sfera
relaiilor particulare, n planul vieii cotidiene;
d. neologisme internaionale; exprimare prolix; nu folosete figurile de stil; limbaj
personalizat.
18. V aducem la cunotin ..., V comunicm ...., ncheiat n ziua de ...,
Subsemnatul/Subsemnata sunt formulri specifice n redactarea unor texte:
a. particulare, referitoare la sfera relaiilor n planul vieii cotidiene;
b. oficiale viznd activitatea unor instituii, relaii administrative, politice, juridice;
c. informative, cu funcie de mediatizare asupra unor evenimente sociale, politice, culturale,
economice;
d. centrate pe informarea publicului n domenii de specialitate, aparinnd tiinei i tehnicii.
19. Drag Valentin,
i mulumesc pentru informaiile despre admiterea la ASE pe care mi le-ai trimis i
pentru
sfaturile tale prieteneti care m-au ajutat s m decid [...] Te-am fcut curios? Citete
cartea
recomandat. Pn atunci, te salut.
Cu amiciie, Vlad
Sosesc Sibiu, vineri ora 16. Ateapt gara. Ioana
Aceste tipuri de texte ilustreaz:
a. selectarea termenilor polisemantici; valorificarea resurselor expresive ale sintaxei; sensul
figurat al cuvintelor;
b. mesaje polivalente i valorific toate categoriile lexicale; sugestia primeaz explicaiei;
c. preferina pentru conotaie; valorificarea resurselor expresive ale morfologiei; limbaj reflexiv;
d. un caracter spontan, neelaborat, puternic individualizat; limbaj n registru familiar.
20. Stabilete seria care conine trsturile oralitii la nivel morfologic:
a. condiionalul optativ; dativul posesiv; locuiunile adjectivale;
b. prezena dativului etic; frecvena interjeciilor i a vocativelor;
c. imperativul; locuiunile pronominale; genitivul cu prepoziie;
d. indicativul; locuiunile verbale; acordul gramatical.
21. Totul este suspendat n ateptare: copacii de toamn, cerul de toamn, trectorii
anonimi.
Printre slciile de la malul lacului, o biat mierl cam nebun cnt, dei nu e timpul ei.
Un stol
de porumbei deasupra caselor; fragmente de libertate, de hazard, o algebr ncarnat.
i venind
nu se tie de unde, mirosul neptor de frunze arse.
(John Fowles)
Citatul antepus ilustreaz:
a. obiectivitatea i impersonalitatea discursului centrat pe funcia informativ;
b. limbajul denotativ coroborat cu cel conotativ;
c. lipsa figurilor de stil;
d. numai limbaj conotativ, excesiv, ambiguu.
22. Ieri dup mas, sibienii mai norocoi au avut ocazia s vad pe cerul oraului un
Zeppelin

autentic. [...] Ultima dat cnd deasupra Sibiului a zburat un Zeppelin asemntor a
fost n
1927, cnd aeronava LZ127 Graf Zeppelin se afla ntr-o cltorie n jurul lumii.
(Tribuna
20 iulie 2004)
Textul citat urmrete un scop:
a. specific administrativ;
b. doar persuasiv;
c. pur informativ;
d. estetic.
23. Futurism. Curent literar i artistic aprut n 1909 n Italia ca reacie fata de
conservatorismul artei tradiionale. Evolund n paralel cu cubismul, care-i propune s
reprezinte, ntr-o imagine unic, diversele aspecte ale aceluiai obiect, futurismul vrea
s
nregistreze, ntr-un spaiu unic, diversele momente ale micrii unui obiect, s
prezinte
simultan fazele acestei micri. (C. Prut Dicionar de art modern)
Citatul, prin caracteristicile sale, se ncadreaz n stilul:
a. jurnalistic, cu structuri i construcii inedite, figuri de stil frapante i lexic variat;
b. tiinific, cu limbaj specializat i sinonimie redus;
c. colocvial, cu implicare afectiv i lexic nepretentios;
d. beletristic, cu limbaj reflexiv, imaginativ.
24. Precizia stilului se definete prin:
a. exprimarea logic i clar a ideilor; absena abaterilor de la normele limbii literare;
b. utilizarea digresiunilor; relatarea detaliat;
c. preiozitatea limbajului; folosirea unor procedee lingvistice fixe;
d. retorismul formal; rigurozitatea tehnicilor lingvistice.
25. Moromente se uit int la vecinul su nelegnd pentru ce ieise el la drum i nu
rspunse
la ntrebare. <<Da, am discutat odat s-i vnd un salcm! Poate am s i-l vnd...
poate n-o s
i-l vnd... De ce trebuie s ne grbim aa!?>> prea el s-i spun. (Marin Preda)
n fragmentul citat, autorul folosete stilul:
a. numai direct;
b. numai indirect;
c. numai indirect liber;
d. indirect liber i direct.
26. Forma corect a verbului auxiliar este:
Ioana ori Mihaela ........... ti rspunsul perfect.
a. vom;
b. vor;
c. va;
d. vei.
27. Alege seria cuprinznd formele corecte de imperativ negativ, persoana a II a singular, pentru
verbele: a juca, a pustii, a fi, a nmii.
a. nu joac, nu pustii, nu fi, nu nmii;
b. nu juca, nu pusti, nu fi, nu nmia;
c. nu juca, nu pusti, nu fii, nu nmie;
d. nu juca, nu pustii, nu fi, nu nmii.
28. n limba literar sunt admise dou forme flexionare de plural cu acelai sens, pentru toate
substantivele din seria:
a. cap, datin, dat;
b. datin, vreme, roat;
c. band, datin, vreme;
d. corn, band, coal.

29. Identificai felul locuiunilor din seria: cine cinete, de voie, calea valea, ceas de
ceas:
a. verbale;
b. conjuncionale;
c. prepoziionale;
d. adverbiale.
30. Acordul subiect predicat se realizeaz corect n varianta:
Absena celor mai buni atlei ai clubului nostru la competiia sportiv naional, ..........
condus la
obinerea unor rezultate mediocre.
a. au;
b. a;
c. ai;
d. am.
31. Formele corecte de genitiv dativ ale substantivelor cinste, linite, martie, maree, se
regsesc n
seria:
a. cinstei, linitei, lui martie, marei;
b. cinstei, linitii, martielui, mareii;
c. cinstii, linitii, lui martie, mareei;
d. cinstei, linitii, lui martie, mareei.
32. n enunul Lebedele albe, de pe lacul solitar ............ lumin reflect seninul
dimineii, ofer
un spectacol emoionant. forma corect a pronumelui relativ n cazul genitiv este:
a. ale cror
b. a crui
c. ai crui;
d. a crei.
33. n fraza Noi trebuiam s rspundem. identificm fenomenul de :
a. acord prin atracie;
b. anacolut;
c. hipercorectitudine;
d. cacofonie.
34. Alege varianta corect pentru numele locuitorilor din localitile: Alba - Iulia, Focani, Trgu
Neam:
a. albanez, focenean, nemiot;
b. iulian, focian, trgnemean;
c. albaiulian,focan, trgunemean;
d. albaiulian, focnean, nemean.
35. Anacolutul este regsit n:
a. Florica, tnr, frumoas, admirat de toi flcii satului, el nc o iubete i nu ine cont de
sentimentele Anei care va avea un sfrit tragic.
b. Pe frumoasa Florica el nc o iubete i nu ine cont de sentimentele Anei care va avea un
sfrit tragic.
c. Sentimentele Anei, care va avea un sfrit tragic, sunt contrazise de iubirea lui Ion care nu
ine cont dect de glasul pasiunii.
d. n acest triunghi conjugal, Florica fiind frumoas are un ascendent asupra Anei care va avea
un sfrit tragic.
36. Seria care nu conine termeni aparinnd unui cmp semantic unic este:
a. metafor, ficiune, incipit;
b. adunare, tangent, romantism;
c. mediu, biotop, vegetaie;
d. comer, lucrativ, economic.

37. Caracteristicile conceptului operaional descriere sunt numite n seria:

a. tip de discurs bazat pe relevarea unor trsturi definitorii pentru fiine reale sau ficionale,
obiecte, mediu i fenomene;
b. tip de discurs constnd n relatarea unor evenimente care se petrec n spaiu i timp;
c. tip de discurs definit ca schimb de replici ntre persoane/ personaje;
d. tip de discurs eseistic prin care se realizeaz asociaii libere de idei.
38. Se d fragmentul Romanul descoper, n fine, c omul secolului XX e o fiin mai
complex i
c opiunile politice i intelectuale pot spune ceva despre natura lui.Omul este o
divinitate
nlnuit de circumstane, zice un mare prozator din acest deceniu. Adevrat, dar
omul a
descoperit c poate pune n discuie aceste circumstane: e victoria lui, e libertatea lui,
e ansa lui
de a nu se lsa nlnuit de tot de circumstane. (Eugen Simion)
Temele fragmentului sunt:
a. iubirea i creaia;
b. arta i politica;
c. problematica romanului secolului XX i condiia existenial a omului modern;
d. natura i cultura.
39. Identificai elementele situaiei de comunicare ilustrate n versurile
Poetul
- Tu eti o und, eu sunt o zare
Eu sunt un rmur, tu eti o mare
Tu eti o noapte, eu sunt o stea
Iubita mea.
Iubita
-Tu eti un rege, eu sunt regina
Eu sunt un haos, tu o lumin
Eu sunt o harf muiat-n vnt
Tu eti un cnt. ( Mihai Eminescu)
a. emitor- Mihai Eminescu; receptor- cititorul;
b. eul liric i eul narativ sunt, alternativ, emitor i respectiv receptor;
c. emitor- autorul; receptor- personajul;
d. poetul i iubita sunt, alternativ, emitor i respectiv receptor.
40. Precizai funciile comunicrii activate n fragmentul Mai presus de toate, romanul
rmne,
ns, istorie, un narator, protagoniti, structuri numeroase, polifonie. (Ion Vlad):
a. funcia referenial i funcia emotiv;
b. funcia conativ i funcia poetic;
c. funcia fatic i funcia emotiv;
d. funcia metalingvistic i funcia expresiv.
41. Versurile
Ce stai ,omule, n ruinele acestea singuratice i plngi ?
Plng berzele zilelor ce trec cu-o arip neagr, cu-o arip alb.
Plng zilele care trec moarte.
Plng oamenii fr speran. (Tudor Arghezi)
ilustreaz conceptele operaionale:
a. refren i rim;
b. enumeraie i simetrie sintactic;
c. metafor i oximoron;
d. exclamaie retoric i laitmotiv.
42. ntr-un interviu Jorge Luis Borges afirma Eu triesc pentru amndoi, pentru vistor i
visat, eu
mi ngdui s triesc, pentru ca Borges s-i poat plsmui literatura. Fragmentul citat
reprezint:

a. un text literar;
b. un text tiinific;
c. un text nonliterar;
d. un text beletristic.
43. Identificai seria n care este numit cmpul semantic dominant n enunul Limbajul vizual e
descris n aceast carte ca limbaj ntr-un sens larg, semiotic. (Rodica Zafiu)
a. cmpul semantic al conceptului de limbaj;
b. cmpul semantic al noiunii de cinematografie;
c. cmpul semantic al cuvntului carte;
d. cmpul semantic al termenului imagine.
44. n versurile
Petale par scoicile
cum cad pe aproapele
rm, ca ntr-un joc
aduse cu apele. (Lucian Blaga) cuvntul subliniat este utilizat cu sens:
a. principal;
b. propriu;
c. conotativ;
d. secundar.
45. Valoarea stilistic a timpului prezent utilizat n versurile lui Nichita Stnescu
Orele plutesc pe lng umrul tu,
sfere- albastre i- ntre ele e Saturn.
i cum se duc, se micoreaz
mai nserat i mai nocturn. este:
a. prezentul etern;
b. prezentul istoric;
c. prezentul gnomic;
d. prezentul liric.
Not: Timpul de lucru este de 3 ore. Toate subiecte1e sunt obligatorii.

GRIL DE EVALUARE
PROBA a II-a - LIMBA ROMN I COMUNICARE
1. a b c d a b c d a b c d

2.
3.
4. a b c d a b c d a b c d
5.
6.
7. a b c d a b c d a b c d
8.
9.
10. a b c d a b c d a b c d
11.
12.
13. a b c d a b c d a b c d
14.
15.
16. a b c d a b c d a b c d
17.
18.
19. a b c d a b c d a b c d
20.
21.
22. a b c d a b c d a b c d
23.
24.

25.
26.
27.
28.
29.
30.
31.
32.
33.
34.
35.
36.
37.
38.
39.
40.
41.
42.
43.
44.
45.

abcdabcdabcd

abcdabcdabcd

abcdabcdabcd

abcdabcdabcd

abcdabcdabcd

abcdabcdabcd

abcdabcdabcd

Fiecare item rezolvat corect este evaluat cu dou puncte.

Se acord 10 puncte din oficiu.
Nota final se calculeaz prin nsumarea punctajului obinut mprit la 10.

10
_ 10 ( _ )
_
punctaj obtinut puncte din oficiu
Nota finala
+
=

Stil & perspective

Pentru luna aceasta, va propun o tema mereu de actualitate, extrem de utila cu deosebire pentru elevii din
clasele a XII-a, care au de sustinut proba orala la Bacalaureat
CALITATI SI DEFECTE ALE STILULUI
Daca stylos desemna in greaca instrumentul de lemn sau de metal cu care se scria pe tablite de ceara sau de
lut, denumind deci modalitatea materiala de a scrie, aria semantica a cuvantului stil a evoluat in timp, printrun proces de metaforizare, spre abstract, ajungand sa defineasca o modalitate spirituala de exprimare.
Termenul a capatat complexitatea semantica specifica unui concept ce s-a adaptat la metodele si obiectul de
cercetare specifice domeniilor in care a fost abordat. Retorica studiaza conceptul de stil din perspectiva
discursului, lingvistica din cea a comunicarii, psihologia din cea a individului, sociologia din cea a societatii,
istoria si critica literara, precum si teroria literaturii, din perspectiva textului si a paradigmelor literare,
filosofia din perspectiva larga a cunosterii umane si a culturii. Punctul comun al cercetarilor il constituie
intelegerea stilului ca reflecare a modului de expresie a unui anume fel de a vedea lumea. De la stilul unei
culturi, al unei epoci, al unui curent, gen ori scoli literare, de pilda, pana la stilul unui autor este o distanta
care se parcurge dinspre general spre particular, dinspre caracteristici comune spre cele individuale. Aceeasi
distanta exista, in cadrul limbii literare, intre stilurile functionale si cele individuale.
Domeniul care ne intereseaza este comunicarea, mai exact, eficacitatea acesteia in relatia emitator- mesajreceptor, intermediata prin cod ( sistemul de semne, limba) si canal de transmisie.
Caracteristicile stilului sunt conditionate de situatia de comunicare, ai carei factori determinanti sunt: tipul de

comunicare (verbal sau scris), scopul comunicarii, gradul de pregatire al emitatorului si al receptorului,
dispozitia acestora, abilitatea de a exprima, pe de o parte si abilitatea de a recepta, pe de alta parte, un mesaj,
contextul in care se plaseaza comunicarea (limbaj comun, specializat ori artistic), etc.
Calitatile si defectele stilului pot fi identificate, la nivel general sau individual, in paralel, caci ele exista intro relatie de antonimie, oricarei categorii pozitive corespunzandu-i una negativa. Alta relatie de la care
pornim in definirea calitatilor generale ale stilului este aceea de interdependenta a acestora cu calitatile
individuale, iar acestea din urma se supun, la randul lor, celor generale, depasindu-le insa in cazul in care
originalitatea viziunii despre lume a unui autor isi gaseste un mod particular de expresie.
Calitatile generale ale stilului reprezinta, in fapt, un model al comunicarii ideale, in care mesajul transmis de
emitator ajunge nealterat la receptor. Acest model este alcatuit din elemente obligatorii ale unui tip eficient
de comunicare, care poate fi insa imbogatit prin contributia individuala a autorilor de mesaje. Prin
combinarea calitatilor generale cu cele individuale ale stilului, expresivitatea limbii se dezvolta in mod
incontestabil.
Formulate inca din antichitate, calitatile generale ale stilului nu au suferit modificari esentiale, asemenea
celor individuale, in contexte culturale diferite. Aceasta demonstreaza ca, in ciuda evolutiei normei limbii
literare, calitatile generale s-au adaptat noilor standarde, pastrandu-si valoarea de model. Calitatile generale
ale stilui sunt: claritatea, proprietatea, precizia, puritatea si corectitudinea.
CLARITATEA este calitatea generala a stilului data de capacitatea emitatorului de a exprima limpede si
coerent o idee, o stare sufleteasca, astfel incat receptorul sa inteleaga fara dificultate mesajul transmis.
Aceasta calitate se manifeta la nivel fonetic (in cazul unei comunicari de tip oral), prin pronuntie clara, dictie
corecta, rostire fluenta; la nivel sintactic, prin constructii firesti, logice; la nivel semantic, prin folosirea
cuvintelor cu circulatie larga in limba literara al caror sens este bine cunoscut si nu aproximat.
Trebuie facuta distinctie intre cazurile de deviere intentionata de la modelele calitatilor generale ale stilului,
realizata de scriitori in anumite scopuri (caracterizarea unor personaje, localizare, etc) si cazurile de
ignoranta generate de necunoasterea normelor limbii literare. Cand cineva foloseste cuvantul apropria, fara
sa cunoasca exact sensul acestuia ( a-si insusi un lucru strain"), asimilandu-l intuitiv cu paronimul sau
apropia (" a fi aproape de cineva") comite o abatere de la cerinta claritatii. Cand, insa, un personaj al lui
Caragiale foloseste verbul a manca pentru frantuzescul manquer ( "a lipsi, a fi lipsit de ceva ") suntem in
situatia in care scriitorul manuieste limbajul in scopul caracterizarii acelui personaj, evidentiindu-i incultura
si ifosele de jurnalist. Precizam ca la nivelul semantic cerinta claritatii nu exclude utilizarea termenilor
conotativi, caci in masura in care un context are suficiente elemente dezambiguizatoare pentru revelarea
sensului unei metafore asistam la o imbogatire a calitatii generale pe care o discutam printr-una individuala.
In poezia eminesciana Floare albastra, simbolul florii poate fi decodat in sens larg prin raportarea la motivul
romantic, iar concret prin dezambiguizare contextuala. Apare astfel evident ca sintagma defineste metaforic
fiinta iubita.
Generatoare ale comicului de limbaj, aspectele negative ale stilului ce decurg din nerespectarea cerintelor de
claritate sunt: obscuritatea, echivocul si nonsensul.
Obscuritatea rezulta din decalajul de informatii existent intre emitator si receptor sau din structura haotica a
enuntului si duce la incapacitatea receptorului de a decoda mesajul. La nivel sintactic, fraza este confuza,
greoaie, incoerenta: Rica Venturiano: Madam! sa am pardon! scuzati! Cocoana! considerand caadica,
vreau sa zic, respectul pardon sub pretext ca si pe motivul scuzati pardon "(I.L. Caragiale, O
noapte furtunoasa). La nivel semantic, obscuritatea provine din referirea la o realitate familiara emitatorului,
dar necunoscuta receptorului, fara ca primul sa dea informatiile necesare intelegerii enuntului.
Echivocul consta in exprimarea ambigua, ce ofera receptorului mai multe posibilitati de interpretare. La
nivel semantic, este provocat de folosirea cuvintelor polisemnatice. De pilda, in schita lui Caragiale, Caldura
mare, feciorul foloseste termenul acasa cu sensul de "localitate" afirmand ca stapanul sau e acasa, in vreme
ce interlocutorul sau se gandeste la celalat sens al cuvantului, "locuinta", ceea ce duce la confuzia celui din
urma. La nivel sintactic, echivocul este generat de structurarea defectuasa a enuntului. Nae Catavencu :"
Vreau ceea ce mi se cuvinein orasul acesta de gogomani unde eu sunt cel dintai intre fruntasii
politici"(I.L. Caragiale, O scrisoare pierduta). Intentia personajului de a se pune intr-o lumina favorabila are
efect invers, din enunt rezultand ca oratorul este cel dintai gogoman intre gogomanii politici ai orasului.
Nonsesnul consta in combinarea aberanta a cuvintelor si sintagmelor in contexte in care ele se exclud
reciproc. Se realizeaza la nivel semantic si sintactic: Nae Catavencu: " Industria romana e admirabila, e
sublima, putem zice, dar lipseste cu desavarsire" ( I.L. Caragiale, O scrisoare pierduta).

PROPRIETATEA stilului este rezultatul alegerii, dintre mai multe posibilitati, a acelor unitati morfologice,
sintactice si semantice care exprima cel mai fidel ceea ce doreste sa comunice emitatorul, un acord perfect
intre idee si cuvant intre fond si forma.
Reversul acestei calitati este incapacitatea de a alege faptele de limba expresive, betia cuvintelor, ce
degenereaza in vid semnatic, in forme fara continut. Titu Maiorescu definea acest defect al stilului astfel: "
Cuvantul, ca si alte mijloace de betie, e pana la un grad oarecare un stimulant al intelitgentei. Consumat insa
in cantitati prea mari si mai ales preparat astfel incat sa se prea eterizeze si sa-si piarda cu totul cuprinsul
intuitiv al realitatii, el devine un mijloc puternic pentru ametirea inteligentei"( Titu Maiorescu, Betia de
cuvinte).
PRECIZIA este calitatea generala a stilului ce decurge din exprimarea directa si concisa a ideilor, in care
"tratarea la obiect" primeaza. La nivel lexical se realizeaza prin economia termenilor utilizati, iar la nivel
sintactic se individualizeaza prin discurs echilibrat, lipsit de divagatii.
Reversul preciziei este stilul difuz si prolix, accentuat discursiv, disperat, marcat prin digresiuni masive. Este
utilizat adeseori in eseuri, in discursul care nu urmeaza logica unei argumentatii demonstrative, dar abunda
in informatii si ipoteze.
PURITATEA se manifesta la nivel lexical si consta in respectarea normei limbii literare de scriere si
pronuntare a cuvintelor. Aceasta calitate reflecta nivelul cultural al emitatorului. Sa nu confundam insa
norma lingvistica cu abaterile intentionate, realizate ca stiluri individuale. Arhaismele si regionalismele pot fi
utilizate de scriitori pentru conturarea dimensiunii temporale ori spatiale a unei naratiuni, la fel cum
barbarismele (cuvinte sau constructii de origine straina, introduse in limba fara a fi necesare, pronuntate
adesea incorect) pot fi mijloace de caracterizare a unui personaj, de exemplu limbajul Coanei Chirita.
Amintim si cazul depasirii calitatilor generale prin efortul individual de a crea o noua expresivitate poetica.
Este ceea ce face Arghezi cand foloseste termenul din afara zonei limbii literare, transformandu-l in limbaj
artistic. Cand abaterea de la norma este provocata de ignoranta lingvistica a vorbitorului, ea reprezinta un
atentat la puritatea stilului.
CORECTITUDINEA este calitatea generala a stilului care consta in respectarea, in exprimarea orala sau
scrisa, a normelor limbii literare, la toate nivelurile ei.
Reversul corectitudinii este solecismul. La nivel fonetic, se realizeaza ca pronuntare gresita a cuvintelor.
Greselile tipice sunt: proteza (adaugarea unui sunet la inceputul unui cuvant care incepe cu o consoana, fara
ca acesta sa-si modifice sensul: amesteca), epenteza (aparitia unui sunet nou, de obicei consoana, intre doua
consoane greu de pronuntat, in interiorul unui cuvant: sclab), afereza (suprimarea vocalei initiale a unui
cuvant: stampara, in loc de astampara), sincopa (disparitia unei vocale neccentuate dintre doua consoane sau
a unei silabe neaccentuate din interiorul unui cuvant: dom`le), apocopa (disparitia unei consoane sau silabe
finale a unui cuvant: un`te duci), metateza (schimbarea locului sunetelor sau al silabelor dintr-un cuvant:
scluptura) etc.
La nivel sintactic, solecismul se manifesta prin dezacordul intre subiect si predicat ori prin anacolut.
Anacolutul, specific comunicarii orale sau textelor in care oralitatea domina din punct de vedere stilistic,
consta in intreruperea continuitatii sintactice si este generat de neconcordanta dintre planul logic si cel
gramatical al enuntului: ci cum am dat de caldurica, pe loc li s-au muiat ciolanele."(Ion Creanga).
La nivel morfologic, abaterea se realizeaza ca deviatie interna a cuvintelor. Cand este vorba de formarea
unor cuvinte compuse neobisnuite prin combinarea unor morfeme libere sau de adaugare de afixe la
morfeme legate, asistam la un fenomen de imbogatire a vocabularului poetic (sintagma eminesciana un nu
stiu ce sau neauzul, nemirosul, necuvantul, cuvinte create de Nichita Stanescu). Cand avem in vedere
formatii de tipul profa, diriga, bac, etc, in care dispare componenta morfologica de la sfarsitul cuvatului, ne
situam in zona limbajului cu accente argotice al elevilor.
Amintim aici licenta poetica, definita ca "abatere usoara de la regulile limbii (gramatica, lexic, topica),
tolerata in poezie in vederea depasirii unor dificultati impuse de versificatie, uneori cu intetia deliberata de a
viza efecte stilistice particulare". (Dictionar de terminologie literara). Exemplificam cu o licenta poetica
realizata ca inversiune topica:" Pentru ca n-a putut sa te-nteleaga/ Desertaciunea lor de vis si lut/ Sfintii-au
lasat cuvant ca te-au vazut/ Si ca purtai toiag si barba-ntreaga" (Tudor Arghezi, Psalm).
Aceste aplicatii au fost facute pe texte literare, atat pentru aspectele pozitive, cat si pentru cele negative,
deoarece literatura este un model inepuizabil de exprimare, care instruieste si previne in acelasi timp lipsa de
instruire lingvistica.
Important este ca elevii sa-si cultive propriul lor stil in cadrul acestor reguli generale, tinand cont de scopul

comunicarii, de receptorul caruia i se adreseaza, si, mai ales, neuitand ca " stilul e omul" si ca orice mod de a
vedea lumea solicita o anume expresivitate a limbii si numai pe aceea.
MANUAL UNIVERS

ABATERI DE LA CALITATILE GENERALE ALE STILULUI Calitatile generale ale stilului se regasesc
n operele literare, dar ele pot fi considerate si calitatile obligatorii ale vorbirii cultivate, cerute de normele
limbii literare. Abaterile de la calitatile generale ale stilului care trebuie evitate n vorbirea cultivata, apar n
operele literare, utilizarea lor avnd intentie stilistica.
Abaterile de la claritate :
obscuritatea rezulta din erorile de folosire a limbii la unul sau mai multe niveluri ;
non-sensul exprima o contradictie logica generatoare de absurd ;
paradoxul este combinarea unor idei cu sensuri opuse sau contradictorii ;
echivocul rezulta din formulari care pot avea cel putin doua sensuri fara a permite optiunea pentru unul
dintre ele ;
pleonasmul consta n repetarea aceleiasi idei prin doua cuvinte aflate n relatie de subordonare ;
tautologia consta n repetarea aceleiasi idei prin doua cuvinte aflate n relatie de coordonare ;
ermetismul este ncifrarea intentionata a comunicarii.
Abaterile de la proprietate :
folosirea improprie a unor cuvinte sau constructii ;
amestecul de elemente caracteristice unor stiluri diferite.
Abaterile de la corectitudine :
solecismul este o greseala de natura sintactica ; apare n propozitie prin dezacorduri, iar n fraze prin
folosirea nepotrivita a elementelor de relatie ;
anacolutul este ncrucisarea a doua constructii sintactice diferite.
Abaterile de la precizie :
prolixitatea consta n aglomerarea comunicarii cu multe cuvinte inutile si nelalocul lor ;
digresiunea este ndepartarea de la ideea centrala a comunicarii prin dezvoltarea altor idei.
Abaterile de la puritate se realizeaza prin amestecul de registre lexicale (arhaisme, neologisme, regionalisme,
elemente de argou).
Calitatile particulare ale stilului confera originalitate n exprimarea orala si scrisa. Ele sunt :
naturaletea (exprimarea fireasca si cu stapnire deplina a resurselor limbii) ;
simplitatea (utilizarea cuvintelor si a structurilor sintactice cu frecventa mare n limba) ;
armonia (perfecta concordanta a conmponentelor fiecarui nivel al limbii);
concizia (concentrarea exprimarii si reducerea ei la strictul necesar);
oralitatea (folosirea n comunicare a elementelor de limba vorbita).
ABATERI DE LA CALITATILE PARTICULARE ALE STILULUI
cacofonia (combinatii de sunete de la finalul si nceputul cuvintelor, stridente sonor, care produc asociatii
semantice neplacute) ;
poliloghia (exprimarea de tip logoree, plina de confuzii si ambiguitati).
ACCENT pronuntarea apasata, proeminenta a unei silabe.
ACRONIA este un artificiu n constructia unui text narativ ce instaureaza neconcordanta dintre timpul
real al desfasurarii evenimentelor si cronologia lineara (ideala) a nararii lor. Procedeul este folosit pentru:
nararea n planuri diferite, explicari, rememorari.
ACTUL GRATUIT este o actiune umana care este n afara oricarui sistem moral si nu se poate justifica

dect prin el nsusi. n literatura, apare ca forma de manifestare a personajului cu traseu interior discontinuu
si este introdus de Dostoievski, prin romanul Crima si pedeapsa.
ACTIUNEA - ca totalitate a evenimentelor, se constituie prin trecerea dintr-o situatie n alta, prin situatie
ntelegnsdu-se relatia dintre personaje la un moment dat. Trecerea dintr-o situatie n alta se realizeaza prin :
introducerea de personaje noi ;
nlaturarea personajelor vechi ;
modificarea legaturilor dintre ele.
AFORISM sentinta care rezuma o idee importanta n putine cuvinte.
ANALEPSA este evocarea ulterioara a unui eveniment anterior fata de punctul n care ne aflam al
istoriei. Are rolul de a completa perspectiva asupra unui personaj, eveniment etc.
ANALIZA PSIHOLOGICA este o modalitate de sondare a subiectivitatii personajului pentru a evidentia
tensiunile, cautarile, traumele vietii interioare. Pna n secolul al
XX-lea, dezvoltarea psihologiei, a psihanalizei, interesul manifestat de alte stiintepentru viata interioara au
produs n literatura nu numai o schimbare tematica, ci si o diversificare a tehnicilor de investigare a
personajelor.
Analiza psihologica ntreprinsa de Ioan Slavici are ca obiect att sufletul individual, ct si pe cel colectiv.
Mijloacele de investigatie si de expresie sunt realiste. Analiza psihologicase poate realiza n planul
personajului prin dialog, stil indirect liber si prin monolog interior.
ANTAGONIST al doilea actor, cu rol de adversar;
ANTICALOFILIE renuntarea la stilul frumos ;
ANTICIPAREA este o modalitate de a prefigura evolutia personajului realizata prin replici, prin gesturi
sau situatii care anuta evenimentele ulterioare, hotartoare n desfasurarea faptelor. Desi anticiparea nu este
indicata, pentru a se evita previzibilitatea actiunii, autorulo romanului Ion o foloseste totusi cu intentia
de a asigura ritmul si dramatismul faptelor relatate, de a orienta asteptarile cititorului ;
ANTICLIMAX este opozitia n acelasi context (mai restrns - o fraza, mai larg - ntreaga opera) a doua
gradatii : una ascendenta si cealalta descendenta. Anticlimaxul implica asadar existen. Anticlimaxul implica
asadar existenta unui climax.
ANTIROMANUL este o opera literara n proza, polemica si radicala, care tinde sa prezinte realitatea
(exterioara sau interioara) fara a se supune conventiilor romanului. nglobeaza forme experimentale
caracteristice modernismului si se distinge prin : lipsa subiectului evident, episoade fara legatura intre ele,
minima dezvoltare a personajelor, descrierea obiectelor care abunda, sufocnd spatiul romanesc. Nu se
urmareste verosimilul, ci suprimarea lui prin : amestec de planuri, colaje, schimbari de registru, digresiuni,
citate, introducerea unor pasaje nonfictionale, a stereotipiilor de limbaj etc.
ANTITEZA se realizeaza prin contrastul dintre doi termeni care au o parte identica sau comuna.
ARHAISMELE sunt forme lexicale, fonetice, morfologice sau sintactice specifice unei perioade
ndepartate n raport cu momentul prezent, care fie au disparut, fie se folosesc foarte rar, fiind considerate
nvechite.
n comunicarea litarara, notiunea de arhaism poate fi folosita diferit, n functie de instantele comunicarii :
pentru a desemna cuvintele folosite de autor n mod intentionat ( cu intentie stilistica) pentru a reprezenta un
anumit timp istoric ;
pentru a desmna cuvintele resimtite de un cititor concret al unui text literar ca disparute din limba sau
nvechite.

AUTENTICITATEA este o trasatura caracteristica a prozei de analiza, implica refuzul schematismului

psihologic si al problematicii exclusiv sociale. Presupune sinceritate absoluta, banalitate scoasa de sub
tirania semnificativului, renuntare la stilul frumos (anticalofilie). Autenticitatea reprezinta conditia esentiala
a originalitatii si primeste statutul de valoare estetica.
Principiul autenticitatii n literatura este o conventie care vizeza reducerea distantei dintre existenta reala si
universul secund al operei. Functionarea sa poate fi urmarita att la nivelul formei operei literare, prin
optiunea pentru tipuri de comunicare ct mai putin distantate de cele din viata, ct si la nivelul continutului,
prin abordarea unor teme mai putin canonice : egoismul, sinuciderea, viata anosta, sexualitatea. Conceptia
despre autenticitate, ca si solutiile de a o realiza difera n functie de factoti obiectivi (contextul socio-cultural
n care traieste scriitorul), si subiectivi (individualitatea creatorului).
AUTORUL ABSTRACT este o versiune a autorului concret, proiectata n opera ;
rezulta din lectura operei, nu tine, n mod obligatoriu de intentia autorului concret ;
este creatorul lumii operei ;
prezenta sa n text poate fi mai mult sau mai putin discreta ;
exprima n mod indirect o anumita viziune asupra lumii, care se poate deduce din universul reprezentat, teme
, idei, personaje etc. ;
distinctia dintre autorul concret si autorul abstract se poate evidentia la nivelul optiunilor politice, ideologice,
filozofice exprimate ntr-o opera literara ; nu o data aceste optiuni sunt n opozitie fata de cele ale autorului
concret.
AUTORUL CONCRET este creatorul real al unei opere literare;
este o personalitate independenta de opera literara, cu propria sa biografie;
apartine lumii reale, si nu lumii fictionale, deci traieste ntr-o anumita epoca istorica
BASMUL este o creatie literara care la origine se comunica nemijlocit, prin viu grai, de la un povestitor
catre ascultatorii sai.
BASMUL CU ANIMALE povestire cu protagonisti animale carora li se gasesc corespondent n ordinea
umana pe baza unor trasaturi specifice. Ex : Capra cu trei iezi, Punguta cu doi bani ;
BASMUL CULT - imita relatia de comunicare de tip oral din basmul popular ;
tiparul narativ si funtiile specifice dansului popular sunt preluate n basmul cult ;
adoptarea speciei popularede catre un scriitor se face din perspectiva modului sau propriu de a concepe
lumea si a stilului care l invidualizeaza.
BASMUL FANTASTIC naratiune n care este reprezentata o lume neobisnuita, de proportii fabuloase.
Ex : Harap-Alb, Povestea porcului.
BASMUL NUVELISTIC naratiune care asimileaza ntr-un orizont fabulos sau hiberbolic aspecte de
existenta cotidiana. Ex : Soacra cu trei nurori, Povestea lui Stan Patitul.
CARACTERIZAREA DIRECTA modalitate de realizare si caracterizare a personajului principal ;
Caracterizarea directa poate fi realizata de catre :
narator (prin portretul fizic si/sau moral, prin comentarii explicite, aluzii) ;
personajul nsusi (autocaracterizarea prin marturisiri facute altor personaje, autoanalize monologate) ;
alte personaje (prin marturii, descriri etc.).
CARACTERIZAREA INDIRECTA modalitate de realizare si caracterizare a personajului principal ;
Caracterizarea indirecta se deduce din :
actiunile, atitudinile, opiniile exprimate de personaj ;
mediul n care traieste : orasul, casa, interiorul, dar si familia, grupul sau societatea n care evolueaza ;
limbajul folosit

CATEGORIA TIMPULUI n naratiune presupune diferite tipuri de relatii :

cronologia priveste raportul dintre felul sum se succeda evenimentele n discurs si felul cum se scceda
aceleasi evenimente n istorie,
durata sau viteza temporala se refera la raportul dintre durata variabila a elementelor istoriei si
preudodurata relatarii lor n discurs ;
frecventa priveste posibilitatea de repetare a discursului si a istoriei ;
distanta temporala se stabileste ntre faptele petrecute si momentul enuntarii lor.
*CATEGORII TEXTUALE
Textul este un ansamblu de fraze aflate n relatie si caracterizat prin continuitatea si stabilitatea sensului.
Coeziunea desemneaza modalitatile specific verbale guvernnd relatiile sintactice care mentin identirtatea
referintei.
Coerenta este o trasatura a organizarii textului, de natura semantica; ea trimite la un anumit sens global al
acestuia si asigura integrarea treptata a semnificatiilor n jurul unei teme.
*CEREREA este un text cu destinatie oficiala prin care o persoana solicita rezolvarea unei probleme
personale (sau de grup).
Continut :
formula de adresare (cu precizarea functiei celui caruia i se adreseaza solicitantul) ;
datele solicitantului (nume, functie,adresa) ;
formularea concisa si clara a obiectului solicitarii ;
motivarea solicitarii (eventual, temeiul legal);
semnatura solicitantului, data, localitatea;
functia celui caruia i se adreseaza cererea.
CICLUL ROMANESC este formula narativa n care autorul prezinta destinele diferitelor personaje si
succesiunea generatiilor pe parcursul mai multor perioade istorice. ntr-un ciclu romanesc personajele trec
dintr-un roman n altul, autorul aducndu-le alternativ n prim-plan, destinele lor ncrucisndu-se, evound n
paralel sau fiind divergente.
CITITORUL ABSTRACT este destinatarul pe care opera literara l presupune, l proiecteaza, l contine
implicit ;
este imaginea receptorului ideal pe care l reclama o anumita opera literara, receptor capabil sa realizeze o
lectura corespunzatoare, corecta.
CITITORUL CONCRET este destinatarul/receptorul unei opere literare ;
este o persoana reala, cu o existenta independenta de cea a autorului ;
traieste ntr-o anumita epoca istorica, aceeasi sau diferita de cea a autorului concret.
CITITORUL FICTIV - al unei opere literare caruia i se adreseaza naratorul pe parcursul discursului sau
narativ este denumit naratar.
CLIMAX este figura care consta ntr-o gradatie ascendenta ntr-un context mai restrns (o fraza) sau mai
larg (ntregul unei opere) si care are functia stilistica de a mari expresivitatea contextului.
CLISEUL este o formula verbala uzata, stereotipa si banalizata n forma si/sau n continut, fara valoare
expresiva, ntrebuintata n mprejurari asemanatoare, dintr-o deprindere facila. Cliseul prezinta interes literar,
atunci cnd este folosit cu intentie si n exces, capatnd caracter de parodie, satira, caricatura si avnd functie
ironica sau umoristica. Cliseul nu admite variante, are aceeasi usurinta de distributie ca si un cuvnt,
reprezinta o deviere fata de context. Poate fi pus n relatie de sinonimie cu sablonul, stereotipia, locul comun,
automatismul verbal.
*COERENTA este o trasatura esentiala a romanului realist, care-l face credibil si convingator. Se
realizeaza prin diferite reguli: a repetitiei, a noncontradictiei etc. Romanul realist refuza, la nivelul istoriei,

loviturile de teatru si situatiile neprevazute, prefernd intrigi simple si banale. Multe dintre descrieri, scene,
tablouri se scceda ntr-o ordine care implica paralelism, gradatie sau antiteza.
Coerenta este o trasatura a organizarii textului, de natura semantica; ea trimite la un anumit sens global al
acestuia si asigura integrarea treptata a semnificatiilor n jurul unei teme.
*COEZIUNEA desemneaza modalitatile specific verbale guvernnd relatiile sintactice care mentin
identirtatea referintei.
COMICUL este un mod de reprezentare artistica a realitatii generator de rs datorita evidentieii unui
contrast : dintre frumos si urt, dintre esenta si aparenta, dintre valoare si non-valoare, dintre scop si
mijloace, dintre efort si realizare, dintre inten, dintre intentie si rezultatul ei.
*COMUNICARE LITERARA/ COMUNICARE NON-LITERARA Apartenenta unei comunicari verbale
la sfera literaturii se poate stabili n functie de mai multe criterii :
-caracterul fictional (chiar si partial) al lumii reprezentate ; artistul nu copiaza realitatea, ci o reprezinta n
mod propriu ;
o organizare speciala a comunicarii, diferita de cea a comunicarii uzuale ; o forma lingvistica deosebita,
manifestata n limbajul figurat ;
modul n care o comunicare verbala constituie o expresie a autorului ei, o exteriorizare ct mai personala,
originala a emoomunicare verbala constituie o expresie a autorului ei, o exteriorizare ct mai personala,
originala a emotiilor sale ;
efectul, impresia provocata asupra ascultatorului/ cititorului.
*COMUNICAREA ORALA Comunicarea verbala se diferentiaza dupa modul de transmitere a
informatiei : - comunicarea verbala orala ;
- comunicarea verbala scrisa.
*COMUNICAREA SCRISA - ntre comunicarea orala si cea scrisa se stabilesc relatii de contrast :
forma sonora a limbii / forma grafica a limbii ;
mod natural de comunicare / mod artificial de comunicare ;
destinatarul este fizic prezent / destinatarul sete la distanta n timp si spatiu ;
este spontana / este elaborata ;
este mai libera / este mai controlata ;
este momentana / este fixata n scris.
Relatiile de contrast se manifesta si la nivel gramatical si lexical :
fraza de tip juxtapus / fraza cu propozitii subordonate ;
structuri de repetitie, intercalari, fraze neterminate / structuri sintactice elaborate, ncheiate, fara intercalari ;
repetitii, clisee, cuvinte de umplutura / evitarea repetitiei prin sinonimie sau prin varietatea constructiei
sintactice.
*COMUNICAREA VERBALA / NON-VERBALA Comunicarea verbala se diferentiaza dupa modul de
transmitere a informatiei : - comunicarea verbala orala ;
comunicarea verbala scrisa.
CONFLICTUL este factorul determinant n desfasurarea actiunii unei opere literare epice sau dramatice.
Conflictul poate fi unul exterior, manifestat prin :
confruntarea deschisa ori mocnita dintre personaje (sau grupuri de personaje) avnd interese sau conceptii
diferite ;
contradictia dintre un personaj si mediul ostil afirmarii sale ca personalitate.
Conflictul poate fi interior, constnd n tensiunea care decurge din sentimentele, optiunile contradictorii ale
unuia si aceluiasi personaj.
Din perspectiva momentelor subiectului, izbucnirea conflictului se suprapune cu intriga, maxima tensiune cu
punctul culminant, iar solutionarea conflictului cu deznodamntul.
Conflictul n romanul realist este generat de obicei de dorinta de parvenire a unui persionaj, de lupta pentru

putere sau pentru o pozitie sociala, de meandrele iubirii (mpartasite, nenpartasite, interesate, dezinteresate
etc.) de obtinere a unei mosteniri.
CONFLICTUL LATENT este o varianta de conflict prin care se desemneaza o tensiune interioara sau
exterioara nemanifestata, dar importanta pentru evolutia personajelor sau a actiunii.
CONFLICTELE SECUNDARE - ale romanului realist pot avea efecte imprevizibile asupra intrigii
principale. Ele sunt sustinute, de obicei, de personaje secundare.
CONSTRUCTIA PERSONAJULUI se realizeaza prin asocierea a doua dimensiuni : una socialaexterioara, alta psihologica, interioara.
CONSTRUCTIA PROZEI DE ANALIZA are ca aspecte caracteristice :
acronia ;
dilatarea timpului real ;
atentia acordata faptului banal ;
reproducerea unor documente (prin colaj).
CONSTRUCTIA UNEI OPERE EPICE - poate fi realizata la nivelul formei prin organizarea n capitole,
parti, cicluri (constructia externa) sau la nivelul continutului printr-o anumita dispunere a evenimentelor, prin
modul n care se stabilesc relatiile dintre ele, prin revenirea unor scene, situatii, personaje etc. (constructia
interna) ;
CONSTRUCTIA N ABIS este inserarea ntr-o naratiune a unui text (titlu, moto, citat, mica istorisire)
care-o rezuma sau i concentreaza elementele semnificative. Este asadar un procedeu de oglindire a textului
n el nsusi, o autoreflectare.
CRONICA :
cronica domneasca este cronica oficiala, ntocmita sub directa supreveghere a domnului care a avut initiativa
ei si este expresia punctului de vedere oficial ;
cronica de autor este cronica pe care o ntocmeste un nvatat laic, un exponent al unei clase sociale care
poate avea acces la instructie si are initiativa de a fixa n scris evenimentele ;
cronica anonima (anonimul) este un tip de cronica al carei autor nu este cunoscut ; cercetarile ntreprinse
asupra acestor opere, ncepnd cu secolul al XIX-lea, au permis diferite ipoteze privind paternitatea lor ;
pentru a desemna presupusul autor se foloseste formula atribuit lui.
CRONOLOGIA - unei opere epice presupune raportul ntre succesiunea faptelor si ordinea relatarii lor.
Nuvela istorica respecta n linii mari cronologia lineara (relatarea faptelor se face n ordinea n care s-au
desfasurat) . caracterul linear nu exclude ntreruperile (ntoarceri n trecut, pauze descriptive etc.)
.Cronologia priveste raportul dintre felul cum se succeda evenimentele n discurs si felul cum se succeda
aceleasi evenimente n istorie.
CRONOTOPUL - denumeste relatia esentiala dintre timp si spatiu ntr-o naratiune. Termenul, transpus n
teoria literara din stiintele matematice, care l-au preluat din teoria relativitatii, e folosit ca sa desemneze
legatura indisolubila dintre spatiu si timp, ntelegnd timpul ca a patra dimensiune a spatiului. Cronotopul
presupune o simbioza ntre elementele de ordin temporal si spatial n cadrul aceluiasi ntreg, concret si
definit. Prin concentrare, timpul devine concret, iar spatiul se extinde si este inclus n miscarea timpului, n
miscarea subiectului, a istoriei. Elementele definitorii pentru timp si afla astfel expresia n planul spatial, iar
spatiul capata sens si dimensiune pe plan temporal.
Cronotopii constituie centre de organizare n jurul carora graviteaza evenimentele din istoria romanului ; aici
se nnoada si se deznoada firele subiectului.
Cronotopul a fost introdus n teoria literaturii de M. Bahtin(1895-1975), critic literar preocupat de estetica
romanului si teoria discursului literar. Exemplele date de Bahtin sunt alese din literatura universala, de la
Antichitate pna n secolul al XIX-lea : drumul si ntlnirile, castelul, salonul, oraselul provincial.

*CURRICULUM VITAE (prescurtat C.V.) este un memoriu de activitate extins la ntreaga activitate si
orientat n functie de scopul ntocmirii : angajare, obtinerea unei colaborari externe, a unei burse, nscrierea
la un examen de masterat, doctorat etc.
Continut :
date personale complete ;
studii (scolile absolvite, diplome obtinute, stagii de specializare) ;
performante n activitatea de instruire (olimpiade, concursuri) ;
limbi straine cunoscute ;
activitatea profesionala (abilitati si calitati, pasiuni intelectuale si profesionale, preocupari n domeniu,
obiective profesionale propuse) ;
recomandari si referinte din partea unor foruri competente sau a unor persoane ;
data si semnatura.
*DEBIT VERBAL numarul unitatilor minimale (sunete, silabe) emise pe secunda;
DESCRIEREA N ROMANUL REALIST este facuta de narator, de un personaj, de un spectator anonim
etc. si poate avea urmatoarele functii :
prezentarea cadrului actiunii (spatiu si timp) ;
crearea atmosferei ;
includerea unor elemente cu valoare simbolica si de anticipare ;
crearea impresiei de verosimilitate a lumii fictionale.
*DEZBATEREA este un tip de discutie pe o anumita tema, cu mai multi participanti, ale caror opinii nu
coincid.
Dezbaterea este o forma de dialog care se bazeaza pe un set de reguli mai numeroase dect cele care
reglementeaza modul curent de comunicare, conversatia.
DEZNODAMNTUL N ROMANUL REALIST este cert, marcheaza o rezolvare a conflictelor, nu lasa
loc interpretarilor cititorului, asa cum se ntmpla n operele literare cu un final deschis.
*DIALOGUL este o forma de comunicare ntre doua sau mai multe persoane care si trensmit informatii
cu diverse scopuri.
Regulile dialogului sunt cooperarea si politetea. Dialogul se stabileste pe trei niveluri : local, secvential si
general.
Elemente paraverbale :
accent
intonatie
debit verbal
ritm
DIALOGUL LITERAR este modalitatea literara care consta din alternarea replicilor a doua sau mai
multe personaje dintr-o opera literara, de obicei epica sau dramatica. Este folosit pentru a pune n scena
istoria (reprezentarea).
DIGRESIUNEA consta, de regula, n consideratii ale autorului-narator cu privire la figurile si
evenimentele naratiunii ; ele produc o dilatare a timpului discursului.
DISCURSUL este relatarea unui eveniment sau a unei serii de evenimente si implica instantele
comunicarii narative, un narator (care face relatarea), un cititor (care cunoaste cele relatate), si un mod de a
face cunoscute evenimentele si personajele.
Discursul este o expunere orala sau scrisa a unei teme n fata unui auditoriu cu scopul de a-l convinge, a-l
emotiona.

DISCURSUL DE RECEPTIE este un discurs academic sustinut de catre un membru nou ales, n fata
celorlalti membri ai Academiei. Se rosteste o singura data n viata. Foloseste un anumit tip de stil retoric.
Primeste, ntotdeauna, un discurs de raspuns care mbina elogiul cu polemica eleganta.
DISCURSUL REPRODUS poate fi dialogul ntre personaje sau monologul unui personaj.
Discursul reprodus este forma cea mai mimetica, prin care este redat discursul personajelor fara nici o
modificare, n stil direct sau prin vorbire directa.
DISCURSUL RETORIC este unul dintre primele procedee prin care naratiunea :
iese din relatarea n stil indirect ;
introduce n text planul personajului ;
are, de obicei, marcile formale ale unei exprimari orale adresate : constructii retorice (interogatii, exclamatii,
imprecatii), fraze scurte sau eliptice, aluzia, livrescul, enumeratia etc.
DISCURSUL TRANSPUS este trecerea cuvintelor unui personaj in vorbire indirecta.
Discursul transpus consta n reproducerea discursului personajelor de catre narator n stil indirect sau vorbire
indirecta. Marcile discursului transpus sunt verbele declarative prin care naratorul introduce replicile
personajelor la persoana a III-a, comprimndu-le, intrepretndu-le etc.
*ELEMENTE PARAVERBALE :
accent : pronuntarea apasata, proeminenta a unei silabe ;
intonatie : curba melodica care se produce datorita variatiilor de naltime a sunetului n cursul emisiei unei
fraze ;
debit verbal : numarul unitatilor minimale (sunete, silabe) emise pe secunda;
ritm verbal: succesiunea de silabe proeminente si neproeminente ntre care se produce o distanta
temporala ;
ELIPSA ntr-o naratiune este omisiunea unui eveiment sau a unei perioade a istoriei : timpul trait de
personaje continua sa se deruleze, dar discursul trece la un alt moment sau eveniment al actiunii. Elipsa
solicita o colaborare din partea cititorului; acesta este provocat sa descifreze conotatii, sa descopere cele
trecute sub tacere sau comprimate de autor. Literatura moderna utilizeaza frecvent elipsa, sub diferite forme (
ambiguitatea, tacerea, absenta) si la nivelul relatiei dintre istorie si discurs si la nivelul modurilor de
expunere, in special al dialogului.
Elipsa este omisiunea din discurs a unor evenimente presupuse de istorie.
EMBLEMA PERSONAJULUI ca procedeu perticular de caracterizare, poate fi realizata :
printr-un obiect apartinnd peronajului ;
printr-un detaliu vestimentar sau de limbaj ;
printr-un loc, un timp evocate ca semnificative pentru personaj.
EPILOGUL - este partea finala a unei opere literare avnd un pronuntat caracter conclusiv. Rolul epilogului
este acela de a sublinia ideea principala a operei si/ sau de a clarifica evolutia ulterioara a unor personaje.
EPISODUL este un fragment al isotriei relatnd o actiune secundara dintr-o opera epica sau dramatica.
Structura fiecarui episod se integreaza in ansamblul operei respective, n unitatea si coerenta acesteia.
EROUL este personajul principal dintr-o opera epica sau dramatica avnd rol esential in actiune. n
literatura din Antichitate si din Evul Mediu, eroul este un personaj legendar, cu caracter exemplar, calitatile
sale exceptionale situndu-l deasupra celorlalti oameni.
n lucrarea Poetica, filozoful grec Aristotel clasifica eroii din operele de imaginatie n trei tipuri, conform
pozitiei lor n raport cu oamenii:
eroi nzestrati cu puteri divine, incomparabile cu nsusirile umane (din mituri) ;
eroi cu nsusiri superioare oamenilor obisnuiti, care isi domina mediul, savrsesc fapte miraculoase, dar
pastreaza caracterul uman (din legene, povesti, basme);

eroi aflati deasupra semenilor peintr-o anume autoritate, dar supusi legilor mediului, jurisdictiei sociale si
morale ( din tragedii, epopei);
Cnd eroul nu mai apartine unei ordini divine sau semidivine si si pierde caracterul exemplar (pentru
ordinea magico-religioasa, sociala, culturala), el devine personaj, n sensul modern al cuvntului.
Literatura secolului al XX-lea recupereaza eroul n diferite formule, fie anti-erou, fie personajul absent.
ESEUL este scrierea n proza, de dimensiuni variabile (de la cteva pagini, la un volum ntreg) care
trateaza ntr-o maniera argumentativa personala orice tema din domenii ca : filozofie, cultura, arta, religie,
stiinta etc.
Caracteristici ale eseului :
eseul propune ca obiect al cunoasterii un adevar propriu, subiectiv, posibil, partial, valabil pentru un anumit
stadiu al evolutiei spirituale a eseistului ;
sfera de investigatie este nelimitata (arta, natura, lumea ideilor, orice experienta umana) ;
subiectivitatea eseistului implica un raport variabil ntre spontaneitate si reflectie, ntre lirism si detasare,
ntre fantezie si rigoare ;
ca metoda, eseul refuza orice norma : mizeaza pe improvizatie, pe fragmentarism, pe lipsa de rigoare care nu
nseamna si lipsa de coerenta ;
manifesta ostilitate fata de euditia ostentativa si documentatia excesiva (aparat critic, note, citate savante) ;
permite asocierea libera de idei n jurul unor puncte de vedere care, n final, configureaza o semnificatie ce
nu reprezinta solutia definitiva a problemei discutate ;
libertatea de miscare si de initiativa spirituala e, totusi, limitata de pariul pe care-l face fiecare eseit autentic :
acela de a adopta un punct de vedere original, inedit.
Stilul eseistic mizeaza pe calitatile particulare ale stilului : naturalete, simplitate, armonie, concizie, umor
etc.
EXPOZITIUNEA N ROMANUL REALIST se poate realiza prin convocarea personajelor mai
importante cu un anumit pretext (hora, bal, nunta, joc de carti, calatoria in acelasi compartiment).
*EXPRIMAREA SCRISA presupune cunoasterea tipurilor de texte scrise care sunt folosite n diverse
situatii de comunicare si a regulilor dupa care se produc ele.
FABULOSUL este un mod de reflectare a lumii caracterizat prin ntmplari si personaje care sunt
exclusiv produsul imaginatiei, fara corespondent in lumea reala ; calitatile, caracteristicile pe care le
presupune universul, de regiula fabulos sunt supranaturale. Fiind la nceput o trasatura a sincretismului
primitiv, fabulosul a devenit cu timpul o dimensiune a creatiei artistice.
FANTASTICUL si are originea n atractia pentru supranatural si pentru vis a fiintei umane, n functia pe
care o au acestea de a permite iesirea din limitele impuse conditiei sale. Jocul cu posibilul a fost transpus n
teme care se constituie ntr-un adevarat repertoriu al genului :
tema dublului ;
tema pactului cu fortele demonice ;
tema calatoriei sufletelor ;
tema calatoriei cosmice ;
universul fantastic este populat cu fiinte stranii, cu obiecte magice, cu vehicule dintre cele mai ciudate.
Aceasta lume supranaturala are multe elemente n comun cu basmul, dar, n acelasi timp, re propriile ei legi.
FINALUL N ROMANUL REALIST evidentiaza viziunea scriitorului care intentioneaza sa realizeze o
reprezentare a lumii la fel de complexa si de adevarata ca si a celei reale si asigura coerenta elementelor care
compun ntregul, precum si unitatea viziunii artistice.
FLUXUL CONSTIINTEI - este o modalitate de reprezentare a vietii interioare n fictiune prin mimarea
miscarilor psihuce si a cursului sinuos al gndurilor spontane ale personajului. El se bazeaza pe asocierea
libera de idei si ignorarea succesiunii logice sau cronologice a evenimentelor.

FOCALIZAREA reprezinta perspectiva din care evenimentele unei naratiuni sunt aduse la cunostinta
cititorului de catre autor. Ea implica si concentrarea evenimentelor prin revenire, insistenta etc.
FOCALIZAREA EXTERNA nregistreaza evenimentele asemenea camerei de luat vederi ;
aduce n fata cititorului fapte brute, fara sa le nsoteasca de judecati si comentarii ;
nu are acces la gndurile, trairile personajului.
FOCALIZAREA INTERNA urmareste gndurile personajului si patrunde n constiinta acestuia ;
da cititorului impresia ca percepe si judeca fiintele si lucrurile ;
recurge la verbe de perceptie (a vedea, auzi, a simti, a dori, a crede ) ;
FOCALIZAREA ZERO descrie realitatea din perspectiva naratorului omniscient ( care vede si stie tot) ;
ofera o viziune globala ;
FORMULA FINALA, FORMULA INITIALA, FORMULA MEDIANA nceputul si sfrsitul basmului
sunt marcate prin formule initiale si finale, care ncadreaza discursul narativ, nlesnind trecerea din lumea
reala, exterioara textului, n lumea fictionala, care, n cazul basmului, este o lume fabuloasa; n cuprinsul
basmului apar si formule mediane.
Rolul formulelor initiale si finale:
nrameaza lumea pe care o comunica povestitorul, avertiznd asupra specificuljui ei;
fac trecerea de la lumea reala din afara operei la lumea fictionala din interiorul operei;
avertizeaza si pregatesc ascultatorul sa intre n conventia unei comunicari literare;
marcheaza distanta dintre comunicarea nonliterara si comunicarea literara.
FRAGMENTUL n literatura, este un text de dimensiuni reduse care exprima o idee sau o imagine cu o
mare forta de expresie. n filozofie este opusul sistemului.
FUNCTIA BASMULUI este o situatie-tip bine definita din punctul de vedere al semnificatiei ei pentru
desfasurarea actiunii.
Succesiunea functiilor este aceeasi, indiferent de basm. Unele functii pot lipsi (de exemplu, nselaciunea),
altele, cum ar fi prejudicierea lipsa, calatoria, lupta, victoria sunt prezente n orice basm. Unele functii
sunt dispuse n perechi : interdictiencalcare, lupta victorie etc. aceeasi functie se poate repeta, de
obicei, de doua sau de trei ori.
FUNCTIILE LECTORULUI de a ntelege textul ( n termnei de comunicare, de a decoda si de interpreta
mesajul) ;
de a evalua textul (de a avea o anumita atitudine fata de text, de a-l judeca) ;
de a coopera ( de a raspunde la solicitarile de producere a sensului oprerei pe care i le adreseaza emitatorul
mesajului, autorul operei literare).
FUNCTIILE PORTRETULUI
Functia de informare. Portretul da posibilitatea descoperirii personajului, a reprezentarii lui, permite
cunoasterea statutului sau social, a convingerilor sale etc.
Functia de revelator ( de dezvaluire). Fizionomia, tinuta pot dezvalui gndurile si intentiile secrete, pot
indica defecte sau calitati care anticipeaza ori explica o anumita evolutie.
Functia simbolica. Portretul poate sa fie reprezentativ pentru o categorie sociala, o trasatura umana, o
tipologie etc.
GENURILE sunt tiparele de baza ale literaturii, determinate de modalitatea n care scriitorul se comunica
pe sine n opera literara.
GENUL DRAMATIC implica o comunicare indirecta a autorului, prin reprezentare, cu ajutorul
personajelor.

GENUL EPIC desemneaza un mod de comunicare indirecta a autorului, prin prezentare si reprezentare a
unor evenimente. Naratiunea este specifica acestui tip de comunicare literara.
GENUL LIRIC denumeste un mod de comunicare aparent directa a autorului.
GRADATIA consta n succesiunea acelorasi elemente ntr-o variatie ascendenta sau descendenta care
evita primejdia monotoniei.
INCIPITUL este o formula de nceput a unui roman (a unei nuvele) care se tine minte si are consecinte n
desfasurarea ulterioara a operei.
INSTANTELE COMUNICARII LITERARE DE TIP NARATIV :
concrete : autor concret cititor concret ;
abstracte: autor abstract cititor abstract;
fictive: narator naratar.
*INTONATIE curba melodica care se produce datorita variatiilor de naltime a sunetului n cursul emisiei
unei fvraze.
INTRIGA este acel moment al subiectului unei opere epice sau dramatice care marcheaza aparitia sau
uneori chiar intensificarea conflictului, nnodarea firelor actiuni, acele fire care se vor deznoda n final.
Intiga fixeaza datele actiunii si prefigureaza evolutia ei.
INTRIGILE DESTINULUI sunt:
Intriga melodramatica n care un sir de nenorociri nemeritate se abate asupra unui erou simpatic cititorului,
dar carui slabiciune duce la nenorociri, provocnd mila cititorului.
Intriga sentimentala este construita invers : eroul simpatic si uneori slab iese nvingator dintr-o serie de
nenorociri.
Intriga tragica are un erou simpatic, care determina, ntr-o oarecare masura, nenorocirile abatute supra lui si
care-si descopera mai trziu propria responsabilitate.
Intriga apologetica are un erou puternic, care trece printr-o serie de obstacole pe care le depaseste pna la
sfrsit, ceea ce strneste admiratia si respectul cititorului.
Intriga sanctiunii are un erou ale carui calitati satanice pot provoca admiratia cititorului, dar nu si
simpatia ; istoria acestui erou se ncheie cu esecul, cu nfrngerea.
Intriga cinica consacra triumful unui personaj rau, n locul sanctiunii finale.
INTROSPECTIA este o modalitate specifica nuvelei si romanului de analiza psihologica prin care
personajul si sondeaza starile sufletesti pna la nuante infinitezimale. Procedeul literar specific de realizare
a introspectiei n romanul modern este monologul interior.
ISTORIE (DIEGEZA) Termenul desemneaza ntr-o opera literara continutul narativ (evenimentele reale
sau fictive) care se constituie ntr-un univers autonom, cu legi proprii, un corespondent al vietii.
LECTORUL este un participant la lumea fictionala, se solidarizeaza cu opera, identificndu-se cu eroii
ei ;
este un spectator al lumii fictionale, o contempla detasat, fara a se implica n evolutia personajelor.
LECTURA este ansamblul activitatilor perceptive si cognitive, urmarind identificarea si ntelegerea
(comprehensiunea) mesajelor transmise prin scris. Este conditionata de urmatorii parametri : textul,
contextul, lectotul, codurile.
LITERATURA ABSURDULUI este o expresie mai mult su mai putin directa a neputintei de a ntelege si
de a ordona lefile generale ale existentei, ale lumii. Desi sensurile obisnuite ale cuvbntului absurd sunr
incoerent, irational, ilogic, operele care-l exprima, prin structura si sens, nu sunt absurde, ele

avnd frecvent un caracter simbolic ( Strainul de Albert Camus, Castelul si Procesul de Franz Kafka etc.).
Ele nsceneaza absurditatea existentei. Urmuz poate fi considerat un predecesor pe plan european al acestei
literaturi prin faptul ca reprezinta latura comica a incoerentei limbajului.
LITERATURA(acceptiile termenului) :
set aparte de discursuri, diferite de comunicarea cotidiana si de discursurile stiintifice prin marca distinctiva
a literaritatii (ceea ce face dintr-o opera data o opera literara) ; prin extensie, reusita estetica ;
disciplina de studiu (profesor de literatura) ;
sistem sau institutie : ansamblul institutiilor si indivizilor care participa la activitatea literara ntr-o epoca
data sau n ansamblul unei culturi nationale (literatura veche, literatura contemporana, literatura esteuropeana etc.) ;
totalitate a ceea ce e scris si tiparit ntr-un anumit domeniu (ex. : literatura de specialitate, literatura
medicinala, literatura pedagogica etc.).
MAXIMA regula morala enuntata n generalitatea ei;
MEMORIA INVOLUNTARA este tehnica de creatie care permite ncadrarea amintirilor in fluxul duratei,
dar numai pe acelea spontane, nedirijate, necautate intentionat. Amintirile involuntare, provocate de un
cuvnt, o culoare, o melodie formeaza ample digresiuni care pulverizeaza structura romanului.
*MEMORIU DE ACTIVITATE consemneaza rezultatele unei activitati indiviaduale si completeaza, de
obicei un dosar personal n vederea obtinerii unei gradatii superioare sau a unei avansari.
Continut:
datele personale ale celui care l ntocmeste;
informatii asupra activitatii si rezultatelor obtinute ntr-o perioada delimitata de timp si ntr-un anumit
domeniu ;
aprecieri ale forurilor competente n legatura cu activitatea depusa, recomandari ;
data, localitatea, semnatura.
METAMORFOZA este transformarea unei fiinte sau a unui obiect n ceva diferit de natura sa primara.
Metamorfoza este specifica ordinii supraumane si apare atbt n basme, ct si n literatura fantastica.
METAROMANUL Romanul devine autoreflexiv, subiectul sau este nsusi actul scrierii romanului.
Modelul, Falsificatorii de bani de Andr Gide, a proliferat n toate literaturile europene.
MODALITATILE NARATIUNII categorie a naratiunii ca discurs. Modalitatile naratiunii prin care se
aduce la cunostinta istoria sunt : prezentarea si reprezentarea.
MONOLOGUL este o modalitate de realizare a comunicarii orale, caracterizata prin vorbirea (discursul)
nentrerupta a unei persoane care si exprima gnduri, stari, sentimente n fata unui auditoriu. n functie de
scop (informare, emotionare, persuasiune, destindere) si de situatie exista mai multe forme de monolog :
interventia inserarea propriei opinii ntr-un dialog sau ntr-un alt monolog ;
relatarea expunerea succinta si coerenta a unui punct de vedere ;
povestirea orala - forma cea mai ampla a monologului, asigura informarea si posibilitatea de evaluare a
receptarii.
MONOLOGUL INTERIOR este forma narativa prin care personajul si analizeaza propriile stari
sufletesi. Este tipul de enunt cel mai apropiat de intimitatile gndirii. Monologul interior nu are un
interlocutor determinat si poate fi considerat extensie a unei replici ntr-un dialog (functiile sale difera de
cele ale monologului propriu-zis). Foloseste persoanele I, a II-a, a III-a n functie de contextul tematic n care
apare (memorialistic, relatare obiectiva).
Monologul interior este procedeul literar folosit pentru a dezvalui interioritatea personajului, nca din
secolul al XIX-lea. Prozatorii moderni ai secolului al XX-lea rafineaza tehnica monologului interior,
punndu-l n relatie cu monologul si cu dialogul.

MOTOUL este un pasaj relativ scurt, plasat la nceputul unei opere epice, dar si la nceputul unei parti sau
a unui capitol din aceasta. Poate fi un citat dintr-o alta scriere, o reflectie, un dicton, un proverb sau o replica
celebra. Motoul realizeaza o directionare a lecturii, semnalizeaza aluziv o intentie a autorului, avertizeaza ca
textul pretinde un tip de lectura erudit, bazat pe referinte culturale. Motoul dubleaza textul cu un altul de
sprijin si obliga la descoperirea acestuia n structura de adncime, disimulata de conflictul, personajele,
perspectiva narativa din structura de suprafata a operei.
NARATORUL este instanta tipica a textului narativ literar. Autorul abstract este cel care a creat universul
romanesc caruia i apartine naratorul. Naratorul comunica lumea narata unui cititor fictiv.
Naratorul poate fi :
o instanta narativa anonima care nu participa la actiune;
un personaj care joaca un rol n lumea narata.
Caracteristicile naratorului :
este cel care comunica lumea creata de autorul abstract, este cel care intermediaza ntre autor si opera
litarara ;
este o figura creata, care apartine ansamblului operei literare ;
pare la prima vedere identic cu autorul, dar este o figura autonoma, creata de autor, ca si personajele
romanului.
NARATORUL COLPORTOR Relateaza o actiune la care n-a luat parte direct, dar n care se
implica afectiv, cunoscnd-o bine din marturia unui apropiat care a fost implicat n aceasta si pretinde ca
vorbeste n numele lui.
NARATORUL CREDITABIL (sau infailibil) actioneaza si vorbeste n conformitate cu regulile care
ordoneaza lumea operei. El dezvaluie ceea ce stie despre faptele relatate. De multe ori, marturia unui narator
creditabil e completata sau contrazisa de a altor naratori. Naratorul creditabil spune ce stie despre anumite
fapte n timp ce le relateaza, nainte sau dupa desfasurarea acestora.
NARATORUL MARTOR ia parte la actiune n caliatate de personaj secundar, prezent la momentele mari
ale actiunii, are statut mai degraba de observator dect de participant activ .
NARATORUL NECREDITABIL nu dezvaluie tot ce stie despre ntmplarile relatate, el nu divulga
anumite fapte sau detalii. Omisiunea poate fi intentionata sau involuntara, constienta sau inconstienta.
Naratorii necreditabili se deosebesc n mod simtitor ntre ei n functie de gradul de implicare n faptele
relatate ori n functie de distantarea fata de ele.
NARATORUL OBIECTIV N ROMANUL REALIST face o relatare voit neitra si impersonala a
evenimentelor la care iau parte personajele. El nu intervine n desfasurarea actiunii prin comentarii sau
explicatii.
NARATORUL OMNISCIENT este naratorul care domina universul operei, care stie totul despre
personajele si ntmplarile pe care le relateaza, care poate dezvalui chiar si gndurile ascunse ale
personajelor. Omniscienta naratorului se realizeaza fie prin interventii directe si explicatii, fie prin
comentarii si generalizari facute dintr-o perspectiva neutra.
NARATORUL PERSONAJ participa la actiune, de cele mai multe ori este personaj principal.
NARATIUNEA este un mod de comunicare al carui obiect sunt fapte, ntmplari n succesiune.
NARATIUNE CU CADRU Povestirile compun de multe ori un ciclu unitar, naratiunea cu cadru, numita
fie povestire n rama, fie povestire cu seratare. Modelul naratiunii cu cadru este oriental ( O mie si una de
nopti) si occidental, cultivat din Renastere pna n epoca moderna :
n litaratura italiana Decameronul de Giovanni Boccaccio ;

n litaratura franceza Heptameronul de Margaretade Navarra ;

n literatura engleza Povestirile din Canterbury de Geoffrey Chaucer.
n secolul al XIA-lea traditia ciclului narativ o continua romancierii mari din literatura franceza (Balzac,
Povestiri desucheate), engleza (Charles Dickens, Schitele lui Boz) sau rusa (N.V. Gogol, Serile n catunul de
lnga Dikanka si I.S. Turgheniev, Povestirile unui vnator).
NARATIUNEA LA PERSOANA A III-A se caracterizeaza prin existenta unui narator care nu este
prezent n istorie ca actor. Punctul de vedere din care este privit universul operei ntr-o naratiune la persoana
a III-a poate fi att al naratorului, ct si al actorului.
NARATIUNEA LA PERSOANA I se caracterizeaza prin existenta unui narator care este prezent n
istorie si ca personaj (actor).
NARATIUNEA CA DISCURS implica doua categorii : timpul si modalitatile ;
NARATIUNEA CA ISTORIE are n centrul ei actiunea si personajele aflate n anumite raporturi. O lege a
repetitiei guverneaza opera literara si repetarea afecteaza actiunea, personajele sau amanuntele descrierii.
Formele repetitiei pot fi : antiteza, gradatia, paralelismul (nume identice cu ale anumitor figuri retorice) .
NOUA STRUCTURA presupune :
optiunea pentru modelul narativ proustian ;
ca valoarea suprema autenticitatea, care devine si o forma de manifestare a solidaritatii de generatie, fiind
apreciata ntre altii de Mircea Eliade, Anton Holban, Mihail Sebastian, Eugen Ionescu ;
accentul pus pe subiectivitate din care deriva importanta perspectivei actoriale ;
ca problema centrala timpul conceput ca durata, renuntarea la cronologie ;
inovatii n plan narativ care au ca efect modernizarea relatarii si amplificarea functiilor monologului interior.
NUVELA este o specie a genului epic n proza cu o actiune mai ampla dect a schitei si a povestirii si cu
o constructie mai complexa datorita conflictelor mai numeroase, numarului crescut de personaje, precum si
posibilitatii de evolutie a personajelor principale.
NUVELA FANTASTICA Mihai Eminescu: Sarmanul Dionis;
I.L. Caragiale : La hanul lui Mnjoala ;
Vasile Voiculescu : Pescarul Amin, Ultimul Berevoi ;
Mircea Eliade : La tiganci.
NUVELA ISTORICA Costache Negruzzi: Alexandru Lapusneanul ;
Al. Odobescu : Mihnea Voda cel Rau, Doamna Chiajna ;
NUVELA PSIHOLOGICA Ioan Slavici: Padureanca, Moara cu noroc;
I.L. Caragiale: n vreme de razboi. O faclie de Paste ;
Liviu Rebreanu: Catastrofa, Itic Strul, dezertor ;
Gib. Mihaescu: La Grandiflora, Vedenia;
Trasaturile nuvelei psihologice :
Orientarea manifesta spre univesul actualitatii imediate ;
Analiza procesului de integrare a individului patriarhal n mondenitate si a efectelor dramatice asupra vietii
sale sufletesti (tipul inadaptatului);
Conflictele vizeaza nivelul existential al personajului, nu numai pe cel social (cotidian) sau sentimental, dat
pot sa implice si mentalul colectiv;
Descopera complexitatea sufletelor simple (tarani, trgoveti, hangii, jandarmi);
Temele predilecte: frica, obsesia cu tot ceea ce ele presupun (exacerbarea perceptiei, alienare, stari onirice),
erosul ;
Analiza psihologica se impune n contextul preocuparilor stiintifice legate de erediatete, de tipurile umane,
de psihologia vrstelor etc.

NUVELA SOCIALA Nicolae Filimon: Nenorocirile unui slujnicar ;

Gala Galaction : Lnga apa Vodislavei;
ORALITATEA CA MOD DE CREATIE Ca trasatura specifica pentru opera literara populara, oralitatea
se manifesta sub doua aspecte : un mod de transmitere, de comunicare a operei, dar si un mod de creatie,
pentru ca povestitorul, de exemplu, nu si compune nainte opera, ci o realizeaza spontan, pornind de la
reguli fixate prin traditie : o schema narativa, secvente tip, anumite personaje, formule. Fiecare specie
folclorica respecta un anumit set de reguli proprii.
ORALITATEA CA MOD DE TRANSMITERE Prezenta destinatarului n acelasi timp si spatiu cu
emitatorul mesajului permite comunicarea simultana prin mai multe limbaje (sincretismul de limbaje) : pe
lnga limbajul verbal, si prin limbaje non-verbale gestica, mimica, miscare, muzica etc.
PARABOLA este o naratiune cu scop didactic care dezvaluie un adevar general, prin analogie cu o
situatie concreta.
A fost utilizata la nceput n scrierile religioase, pentru a transmite, ntr-un mod accesibil, adevaruri ezoterice
(parabolele din Evanghelii).
Spre deosebire de fabula, parabola nu corespunde cu situatia reala n toate amanuntele, ci numai ntr-un
punct esential si semnificativ. Parabola si pastreaza, prin urmare, o anumita autonomie estetica si
semnificativa.
PARALELA compozitia care urmareste evidentierea, prin comparare, a asemanarilor si a deosebirilor
dintre doua opere literare a doi scriitori sau ale aceluiasi scriitor, dintre o anumita caracteristica (exemple :
tema familiei, oralitatea operei, un anumit tip de personaj etc.) operelor a doi scriitori.
PARALELISMUL ramne forma cea mai raspndita a repetitiei si este, de obicei, constituit din cel putin
doua secvente care contin si elemente identice si elemente diferite. Paralelismul se realizeaza la nivelul
marilor unitati ale naratiunii (firele conducatoare ale intrigii) sau la nivelul detaliilor (formule verbale).
PARODIA este o imitatie a unui text literar cunoscut care urmareste un efect umoristic, de obicei prin
accentuarea trasaturilor caracterisce ale originalului. Prin imitare si caricaturizare, parodia devine implicit si
o modalitate de a critica. Uneori, opere care pornesc de la intentii parodice devin autonome (Don Quijote de
Miguel de Cervantes ca parodie a romanelor cavaleresi ).
PAUZA ( sau suspendarea timpului) este iliustrata de descrieri sau descrieri filozofice, morale etc., unde
timpului, ca discurs, nu-i corespunde nici un tump al istoriei .
PAUZA DESCRIPTIVA ntrerupe naratiunea ca sa pregateasca punctul culminant sau apare chiar ntr-un
moment de maxima tensiune, prelungind-o print-o descriere (loc, personaj, ceremonie, atmosfera etc.).
PERFORMARE transmiterea unei opre este si o interpretare ; interpretarea unei opere folclorice poate fi
o noua creatie (actul de creatie folcloric este diferit de cel din cultura care are ca principal mijloc de
comunicare scrisul).
PERSONAJUL este o categorie fundamentala a tuturor operelor epice si dramatice ; el ocupa locul
principal n sistemul operei literare, alaturi de alte categorii precum istorie si discurs, spatiu si timp etc.
Personajul din proza de la mijlocul secolului al XX-lea este atipic, este prijonier n ordinea lumii pe care o
vede, o comenteaza, o critica, o analizeaza, iar subiectivitatea constituie pentru el realitatea primordiala.
Personajul n romanul de analiza sufera o mutatie profunda : evolutia sa nu mai este previzibila (nici macar
pentru autor). El scapa de sub puterea destinului antic sau a determinismului mediului si se adnceste n
propria constiinta. Personajul preia functiile naratorului, asigura unitatea compozitionala, sprijina intriga
care si-a diminuat importanta.

PERSONAJUL ABSENT nu apare ca prezenta n discurs, ci n istorie, iar actiunile si atributele sale,
reiesind din evocari si rememorari, i confera treptat statutul de erou.
PERSONAJUL ACTOR joaca un rol n evenimentele narate.
PERSONAJUL ALTER EGO este purtatorul de cuvnt al autorului ; n romanul realist, prin
personajul alter-ego autorul asigura un grad mai mare de obiectivitate discursului sau.
PERSONAJUL ANTAGONIST termenul provine din tragedia antica greaca si desemneaza al doilea
actor cu rol de adversar ;
PERSONAJUL ARTEFACT este un personaj construit la vedere, care lasa impresia unei ntruchipari fara
psihologie distincta, dar capabil sa se matamorfozeze, sa transgreseze regnurile. Este un semn allienarii prin
reducerea organicului la mecanic, a naturalului la artificial. Personajul artefact este un produs care nu si
gaseste loc ntr-un univers antropocentric, iar n opera literara este prizonierul unei logici interioare din care
nu poate iesi. Personajul artefact apare nca din opera lui Gustave Flaubert (Bouvard si Pcuchet), regasinduse ca personaj zoomorf si n literatura romna, n proza scurta a lui Alexandru Macedonski, ntre cotete.
PERSONAJUL EPONIM Uneori numele protagonistului da si titlul operei epice; el este atunci personaj
eponim.
PERSONAJUL-FUNCTIONAL poate fi un simplu instrument, dupa cum poate fi si complex din punct
de vedere al caracterului fara sa fie nsa mai putin subordonat personajului principal sau intrigii actiunii.
PERSONAJELE IMOBILE (STATICE) ramn neschimbate pe parcursul unei povestiri. Sunt prezente
adesea n paginile aceleiasi opere, ca si personajele mobile. Printre personajele imobile pot fi clasate si
acelea ale caror manifestari verbale sau gestuale nu sunt dect o ilustrare a unei nsusiri dominante (pozitive
sau negative). Literatura clasica ne ofera asemenea caractere sau tipuri : avarul, mizantropul,
tradatorul, ndragostitul etc. Aceasta tipologie se diversifica n literatura moderna n care apar tipuri noi
precum arivistul, aventurierul, sceleratul, inadaptatul etc. Prin extensie, tipul reprezinta o constanta umana
care-si gaseste o ntruchipare literara sau artistica.
PERSONAJELE MOBILE (DINAMICE) sunt cele care se schimba profund pe parcursul actiunii.
Transformarea lor trebuie sa fie plauzibila, justificata, convingatoare.
PERSONAJUL NARATOR relateaza fapte n care este implicat ca protagonist. Este narator necreditabil
pentru ca, intentionat sau involuntar, ofera o perspectiva subiectiva asupra celor relatate.
Personajul narator este responsabil de actul nararii.
PERSONAJUL PLAT este construit n jurul unei singure idei sau calitati ;
poate fi prezent ntr-o singura fraza ;
este recunoscut usor ori de cte ori apare n text ;
produce propria lui atmosfera ;
impresioneaza dintr-o data, cu toata forta pe cititor.
PERSONAJUL PRINCIPAL N ROMANUL REALIST sustine firul epic al romanului, este implicat n
aproape toate comflictele acestuia. Ascendentul sau asupra celorlalte personaje este asigurat nu numai de
numarul mare de pagini n care este prezent, ci si de consistenta manifestarilor si a reactiilor sale, care devin
memorabile.
Personajul principal n romanul realist are urmatoarele caracteristici:
este exponential pentru o categorie sociala (prin felul n care si traieste drama);
structura sa psihologica este pusa sub semnul unor trasaturi dominante ;
evolotia sa este reliefata prin opozitii si corelatii cu alte personaje ;
devine o instanta importanta a discursului narativ ;

are rolul de mediator n relatia autor-narator-cititor.

PERSONAJUL PROTAGONIST termenul provine din tragedia antica greaca si desemneaza primul
actor; Prin extensie, temenul desemneaza personajul principal dintr-o opera dramatica sau epica, afla n
conflict cu antagonistul.
PERSONAJUL-REFLECTOR este purtatorul de cuvnt al autorului, nzestrat cu o capacitate
superioara de a simti si de a nnzestrat cu o capacitate superioara de a simti si de a ntelege. Faptele sunt
dezvaluite prin intermediul gndurilor, trairilor si reactiilor sale. Personajul-reflector interiorizeaza actiunea.
El poate ocupa o pozitie centrala (personaj principal) sau marginala (personaj secundar sau episodic) n
naratiune.
PERSONAJUL ROTUND : - este, de cele mai multe ori, personajul pricipal al naratiunii ;
are capacitatea de a surprinde cititorul n mod convingator ;
reactiile lui sunt imprevizibile ;
devine memorabil prin gesturile si reactiile sale.
PERSONAJUL TIP (CARACTER) (tipul tiranului sngeros, al domnitorului damnat din nuvela istorica
Alexandru Lapusneanul) reprezinta lumea.
PERSONAJUL N BASM CARACTERISTICI:
sunt atat oameni, ct si fiinte imaginare;
sunt grupate n doua seii opuse: personajele negative si personajele pozitive;
sunt universali: feciorul de mparat sau de om sarac, fratele mic, zmei, mparati etc.;
sunt secundati de donatori, personajele care l sprijina pe erou n actiunea sa;
se compun dintr-o marime constanta, functia, si una variabila, atributele exterioare ;
marimea variabila nu da varietate de substanta personajelor, acestea diferentiindu-se doar prin vrsta, sex,
conditie etc.
PERSONAJUL N ROMANUL DE ANALIZA sufera o mutatie profunda : evolutia sa nu mai este
previzibila (nici macar pentru autor). El scapa de sub puterea destinului antic sau a determinismului mediului
si se adbnceste n propria constiinta. Personajul preia functiile naratorului, asigura unitatea compozitionala,
sprijina intriga care si-a diminuat importanta.
PERSONAJUL N ROMANUL MODERN CARACTERISTICI :
parcurge un proces de dez-eroizare, n sensul unei rupturi ntre calitatile sale si evenimentele n care este
implicat ;
este urmarit cu precadere n planul vietii interioare, autorul recurgnd la procedee variate pentru a pune
cititorul n contact cu acest plan ;
traseul sau refuza ncadrarile tipologice determinate social ;
psihologia lui este surprinzatoare, complicata, imprevizibila ;
actele lui sunt adeseori aparent inexplicabile n raport cu psihologia comuna ;
relatia lui cu lumea (cu societatea, cu familia) sta sub semnul tensiunii si exprima refuzul normelor ei ;
evolueaza sau are fatete multiple, se oglindeste diferit n cei din jur.
PERSONAJUL N ROMANUL REALIST vezi personajul principal n romanul realist;
PERSPECTIVA ACTORIALA presupune un eu central care structureaza discursul prin intermediul
subiectivitatii si permite anexarea unui nou teritoriu romanesc : psihicul uman (constientul si inconstientul).
PERSPECTIVA AUCTORIALA consta n prezentarea universului operei din punctul de vedere al
naratorului. Naratorul poate prezenta universul operei cu sau fara revelarea vietii interioare a personajului,
deci poate avea o perceptie externa sau interna a realitatii.

PORTRETUL reprezinta descrierea unui personaj, defineste trasaturile care permit identificarea si analiza
acestuia.
PORTRETUL EXTERIOR (FIZIC) descrie trasaturile fetei, mbracamintea, dar si tinuta, silueta, vocea;
e realizat prin vocabular concret (cmpuri lexicale de tip anatomic, senzatii etc.).
PORTRETUL MIXT (FIZICO-PSIHOLOGIC) este cel mai des folosit.
PORTRETUL PSIHOLOGIC (INTERIOR SAU MORAL) descrie trasaturile de caracter ale
personanjului, calitatile si defectele, aptitudinile, gesturile etc;
e realizat mai les prin vocabular abstract (cmpuri lexicale ale gndirii, ale sentimentului si ale moralei).
POSTMODERNISMUL n literatura, ca n orice domeniu, noul val este clamat sau contestat. n proza
romneasca din ultimele decenii noul val este considerat a fi generatia 80, care si-a facut remarcata
prezenta printr-un numar mare de scriitori (o antologie Generatia 80 n proza scurta propune 43 de
nume) si printr-o atitudine solidara, asumata si exprimata public, n scris, prin texte teoretice si prin editarea
antologii de grup.
Se poate spune despre proza acestei generatii ca reprezinta un moment de schimbare pentru literartura
romna ? Chiar ntre cei care au scris-o parerile sunt mpartite, diferite, cu nenumarate nuante.
Pentru unii, punctul initial al schimbarii trebuie cautat n literatura generatiei 60 :
Scriitori ca Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu, Tudor Topa ori Costache Olareanu, considerati ca
facnd parte din Scoala de la Trgoviste, mai apoi Al. George, dar mai ales D Tepeneag [] sunt n
acest sens adevaratii ntemeietori ai postmodernismului la noi, de care generatia 80 va profita n chip
declarat. (Radu G. Teposu)
Altii vorbesc de un moment de ruptura, de diferenta profund marcata, att la nivelul temelor, ct si la nivelul
scrisului, al modului de a scrie al scriiturii :
Fenomenul nnoirii prozei noastre si anuntase principalele sale linii de polarizare nca nainte de 1980.
tinerii debutanti Mirecea Nedelciu, Nicolae Iliescu, Stefan Agopian, Sorin Preda, Alexandru Vlad, George
Cusnarencu, Cristian Teodorescu, Daniel Vighi si altii scriau o proza de dimensiuni reduse, prea putin atenta
la modelele stilistice ale momentului, situata undeva ntre speciile consacrate (schita, povestire, nuvela) si o
totala deschidere a discursului spre noi forme de abordare a realului. []. Se privea altfel, se scria alfel.
Senzatia de noutate era incontestabila. Curajul experimental al unor autori era remarcabil. Tinerii prozatori
se ocupau n scrisul lor de altceva dect de temele prozatorilor consacrati ai zilei (Gheorghe Craciun,
Viorel Marineasa, n loc de prefata Generatia 80 n proza scurta)
Acest moment de ruptura ar fi semnul unui alt mod de a ntelege si de a face literatura, ar marca intrarea ntrun alt timp al scrisului, numit, n lume, cu un termen controversat, postmodernism, iar contextul lui socialistoric, postmodernitate.
Desi intrarea noului val n teritorilul literaturii s-a facut prin volume de grup (Desant 83, semnat de zece
prozatori, este titlul volumului cu care s-a deschis seria optzecista de proza), individualitatea, diversitatea
formulelor abordate pun cititorul n fata unei experiente greu de ncadrat chiar si n elementara clasificare a
genurilor si a speciilor literare.
Despre postmodernism s-a scris si se scrie mult n lume si la noi. O moda sau nu, este prematur a judeca
lucrul acesta. Este deocamdata istorie vie, pe care o contemplam sau la care participam. Fragmentele
propuse n manual ncearca sa ofere o imagine a acestei secvente de timp din literatura romna.
nsa n jocul timpului, nici o generatie nu ramne prea multa vreme ultima, asa ca o alta generatie poate
deveni, n curnd si n mod evident, noul val. Nouazecistii sunt deja o prezenta n literatura romna
contemporana.
POVESTIRE ca specie literara, este o naratiune limitata la o singura ntmplare relatata, de cele mai
multe ori, la persoana I ; ea presupune ca povestitor fie un martor, fie un personaj implicat n actiune ;
Povestirea este produsul actului narativ.
Tipuri de povestire :
factuala faptele, ntmplarile sunt reale ;
de fictiune faptele, ntmplarile sunt imaginate.

PREZENTARE (din engl. telling) consta n povestirea evenimentelor.

*PROCESUL-VERBAL este un act cu caracter oficial prin care se consemneaza anumite fapte existente
la un moment dat (desfasurarea unei sedinte, constatarea unei contraventii etc.).
Continut :
data, locul, persoanele si mprejurararea;
activitatea este descrisa n termeni precisi (eventual se anexeaza liste de obiecte, dovezi suplimentare,
fotografii etc.);
spusele celor prezenti sunt notate cu maxima exactitate ;
formula de ncheiere este specifica : Drept pentru care s-a ncheiat prezentul proces-verbal ;
semnatura tuturor persoanelor care au participat la activitatea respectiva.
PROLOGUL este partea de nceput a unei opere literare n cuprinsul careia se anunta tema acesteia si se
introduc termenii comflictului. Uneori sunt anticipate chiar anumite momente ale actiunii. Poate aparea ca
monolog exploziv (al autorului) sau ca dialog (ntre persoaneje).
PUNCTUL CULMINANT Este unul dintre momentele subiectului spre care ritmul se accelereaza.
RECEPTAREA este reactia cititorului n lectura unui text literar si actualizarea sensului cu care a fost
nvestit, pe care cititorul l poate completa, mbogati etc.
*REFERATUL este un act oficial-administrativ care confirma/infirma anumite fapte, propunnd si
modalitatea de rezolvare a acestora.
Alte sensuri ale cuvntului referat :
raport foarte concis, pe marginea unei cereri (a nu se confunda cu rezolutia) ;
dare de seama asupra unei carti, a unei activitati sau a unei teze (de licenta, de doctorat etc.).
REGIONALISMELE sunt marcile spatiale ale unui etxt.
Limba romna are urmatoarele variante regionale (graiuri) : muntenesc, moldovenesc, banatean, crisan,
maramuresean. Uneori, diferentierile apar la nivelul unor localitati care se nscriu n spatiul geografic al
aceluiasi grai.
Ex.:cocon(copil), chiatra(piatra), cucuruz(porumb), curechi(varza)
REGISTRE ALE LIMBII - In secolul al XX-lea se contureaza tot mai mult limba romna standard datorita
nvatamntului si mijloacelor de comunicare (presa,radio,televiziune).
In limba se disting registre sau niveluri care corespund diferitelor folosiri sociale ale limbii. Diferentele sunt
marcate n mod deosebit n vocabular(arhaisme si neologisme, cuvinte populare si diferite regionalisme,
cuvinte argotice sau de jargon) si n sintaxa(unde apar diferite reguli pentru negatie, afirmatie,interogatii,
utilizarea elementelor de relatie etc.).
RELATIVISMUL Domina viziunea artistica n romanul de analiza. Se manifesta prin:
subiectivitate,luciditate, ndoiala, ezitare n fata unor concluzii ferme sau chiar imposibilitatea de a conchide,
fragmentarism, discontinuitate. Structurile interioare se desfac si se refac permanent.
Ex.: Din ntia clipa ,fireste, preferinta ei neocolita,neascunsa si lacoma, a pus ntre mine si acest domn,
venit pe un drum necunoscut trecutului nostru, o senzatie de stnjenire.
RELATIA BASM POPULAR/BASM CULT:
-basmul cult imita relatia de comunicare de tip oral din basmul popular;
-tiparul narativ si functiile specifice bansmului popular sunt preluate n basmul cult;
-adoptarea speciei populare de catre un scriitor se face din perspectiva modului sau propriu de a cocepe
lumea si a stilului care l individualizeaza.
REPREZENTARE(SHOWING) Consta n punerea n scena a

venimentelor prin dialogul personajelor.

Ex.:Mihail Sadoveanu-Hanu Ancutei(Fntna dintre plopi)
RETORICA Este arta ,teorie si tehnica a vobirii n scopul influentarii auditoriului;dispune de reguli si
mijloace pentru organizarea enuntului si a ideilor, recurgnd la figuri retorice n realizarea discursului.
REZUMATUL Este comprimarea timpului , situatie n care ntinse perioade fictionale sunt relatate
sumar , n cteva propozitii sau fraze.
*RITMUL VERBAL Este succesiunea de silabe proeminente si neproeminente ntre care se
produce o distanta temporala.
ROMANUL Este cea mai cuprinzatoare specie a genului epic n proza.Se desfasoara de obicei pe mai
multe planuri, rareori pe un singur plan , are conflicte multiple , sustinute de un numar mare de
personaje.Foloseste variante formule narative.
Poate fi construit pe mai multe niveluri ,el poate pastra la suprafata conventiile realiste, iar structura de
adncime poate fi mitica, ezoterica, alegorica sau chiar parodica.
ROMANUL ALEGORIC: Istoria ieroglifica(1705) de Dimitrie Cantemir
Nivelul de adncime al romanului contine adeseori o alegorie , ca n romanele lui Franz Kafka(
Procesul , Castelul).
ROMANUL-CRONICA DE FAMILIE are n centrul istoriei sale o familie care da, uneori, si titlul seriei
romanesti.
ROMANUL DE ANALIZA PSIHOLOGICA Numit si roman subiectiv si liric, roman
proustian, roman psihologic, roman analitic autobiografic, roman al interioritatii, romanul
nou teoretizat, printre altii, si de Camil Petrescu, reprezinta cea de-a doua orientare, modernista, a prozei
interbelice.
Tehnicile de creatie specifice romanului de analiza psihologica sunt: memoria involuntara, introspectia si
fluxul constiintei.
Ex.:Camil Petrescu-Ultima noapte de dragoste, ntia noapte de razboi
ROMANUL DE MISTERE SI AVENTURI: Don Juanii de Bucuresti(1861-1862) de Radu Ionescu,
Misterele Bucurestilor(1862-1864) de G.Baronzi
ROMANUL MITIC SI EPOPEILE Cele doua mitologii care au modelat timp de secole cultura
europeana, mitologia greco-romana si cea biblica se regasesc n diferite romane:Ulysse de James
Joyce , Moartea lui Virgiliu de Hermann Broch ; Baltagul de Mihail Sadoveanu.
ROMANUL MODERN Modernitatea prozei s-a judecat dupa doua criterii din perspectiva criticii
romnesti (E.Lovinescu):
-criteriul tematic, care distinge ntre o literatura traditionala , de inspiratie rurala, si una moderna, de
inspiratie citadina, optiunea catre cea din urma;
-criteriul atitudinii autorului fata de lumea creata, atitudine care a evoluat de la subiectiv la obiectiv.
Ex.: Nicolae Breban- In absenta stapnilor
ROMANUL PARODIE SI/ SAU PARABOLA parodiaza uneori o specie epica (romanul cavaleresc),
tetralogia Arthur, regele Camelot-ului de T.M.White; romanul istoric poate deveni parabola, ca la Marguerite
Zourcenar, n Memoriile lui Hadrian.
Romanul-parabola trateaza n forma simbolica problemele grave ale existentei umane si le aplica la destinul
unui personaj sau al unei comunitati. Libertatea, asumarea responsabilitatii, lupta cu absurdul sunt temele
predilecte ale acestui tip de roman. Un individ (de exemplu, Joseph K., eroul romanului Procesul de Kafka,
arestat fara vreo explicatie) sau o comunitate (orasul Oran, izolat din cauza epidemiei,din romanul Ciuma de

Albert Camus) devin pretexte pentru a formula sau/si pentru a sugera o rezolvare impasului existential al
omului modern.
ROMANUL POLITIST are o schema care explica proliferarea acestei specii. Ca si basmul, romanul
politist se compune din actiuni care se succeda n aceeasi ordine: crima, ancheta, descoperirei si dovedirea
ucigasului, iar uneori si pedepsirea acestuia.
Intriga este declansata de o infractiune ( de multe ori crima este precedata de disparitia unei persoane).
Ancheta detectivului cuprinde:
identificarea locului crimei;
descoperirea cadavrului;
stabilirea mobilului crimei;
investigarea suspectilor;
gasirea unor martori sau a dovezilor;
interogarea vinovatilor.
ncheierea anchetei se face prin:
dovedirea n public a vinovatiei;
recunoasterea faptei de catre criminal;
ncredintarea ucigatului justitiei pentru a fi pedepsit.
ROMANUL REALIST. Compozitia:
Autorul
- si propune sa reflecte lumea n toata compexitatea ei;
- creeaza, ca un demiurg, iluzia unei lumi aievea, a vietii obiective;
- aspira spre totalitate (nteleasa nu ca o cuprindere exhaustiva, ci ca sens global al existantei) n planul
continutului ( viata n multitudinea ipostazelor ei) si al formei (instrumenteaza tehnicile narativecunoscute
pna atunci);
- naratorul este obiectiv si omniscient, are acces la toate mecanismele vietii sociale, precum si la intimitatea
viatii afective.
Opera
- lumea refigurata n roman respecta principiul cauzalitatii si al coerentei (are o esfasurare logica si
cronologica);
- materialul epic foarte bogat nu exclude analiza psihologica, care este facuta nsa tot din perspectiva unei
instante narative supraordonate (naratorul omniscient);
- modelul narativ realist este configurat de opera unor scriitori ca Honor de Balzac, Lev N. Tolstoi, Charles
Dickens.
Cititorul
- este introdus ntr-un univers care i este sau i devine familiar (de obicei, viata burgheza) si despre care va fi
informat si documentat (detaliul fiind pretuit pentru ca da iluzia realului);
- criteriul sau de apreciere este chiar gradul, intensitatea iluziei realiste;
- se identifica mai putin cu personajul principal si mai mult cu naratorul omniscient.
Sursa de inspiratie a romanului realist este lumea de zi cu zi, lumea contingenta pe care scriitorul ncearca sa
o recreeze respectnd principiul verosimilitatii.
ROMANUL SENTIMENTAL a fost al treilea tip de roman din literatura romna. El este reprezentat de
Manoil (1855) si Elena (1862) de Dimitrie Bolintineanu.
ROMANUL SOCIAL, al patrulea tip de roman din liteartura romna, este reprezentat de: Ciocoii vechi si
noi (1867) de Nicolae Filimon, ciclul Comanestilor, din care fac parte Viata la tara (1894-1895) si Tanase
Scatiu (1895-1896) de Duliu Zamfirescu, Mara (1906) de Ioan Slavici.
SCENA este un tip al duratei sau vitezei temporale care realizeaza coincidenta celor doua
temporalitati, a istoriei si a discursului, prin stil direct.
*SCRIEREA CORECTA presupune cunoasterea sistemului grafic prin care sunt transcrise sunetele, a

semnelor de ortografie si de punctuatie, precum si a regulilor dupa care functioneaza acestea.

*SENSUL CONOTATIV este sensul secundar al cuvntului, actualizat n contexte diferite si n functie de
situatia de comunicare, de educatia si de educatia si de cultura emitatorului si a receptorului.
Exemplu: cuvntul mna poate nsemna: grup mic de oameni (o mna de oameni); muncitori (mna de
lucru); categorii, feluri (oameni de toata mna); comunicare, legatura(din mna-n mna).
*SENSUL DENOTATIV este sensul principal al cuvntului, este un sens explicit, constant si obiectiv,
nteles la fel de catre toti vorbitorii limbii. Este si primul sens indicat n articolul de dictionar.
Exemplu: mna fiecare din cele doua membre ale corpului omenesc.
SINCRETISMUL DE LIMBAJE presupune prezenta destinatarului n acelati timp si spatiu cu emitatorul
mesajului , fapt care permite comunicarea simultana prin mai multe limbaje: pe lnga limbajul verbal, si prin
limbaje nonverbale gestica, mimica, miscare, muzica etc.
SPATIUL ROMANESC Literatura cunoaste doua tipuri fundamentale de spatiu spatiul nchis si spatiul
deschis, dar si combinarea lor, un spatiu ambiguu, ambivalent.
Spatiul nchis poate fi odaia, casa castelul ori cetatea satul sau orasul etc. si are semnificatii mergnd de la
siguranta, protectie, intimitate, pna la claustrare, angoasa, moarte.
Spatiul deschis cunoaste diverse reprezentari, n contrast cu primul: piata publica, gradina, parcul padurea,
cmpul de lupta, traseul calatoriei, tarmul exotic etc. Ele se asociaza cu dointa de evadare, aventura,
exploatarea.
SPECIA reprezinta o subdiviziune a genului literar; fiecare gen se exprima printr-o varietate de specii
care presupun ncadrarea ntr-o serie de norme si de conventii; opera literara poate varia n raport cu aceste
norme si conventii, iar acestea nu sunt eterne, constituirea lor fiind rezulatul unei evolutii n timp.
Speciile epice care preceda romanul si contribuie la aparitia lui n cultura europeana sunt:
epopeea, n antichitatea greaca si romana: Iliada si Odiseea de Homer, Eneida de Vergiliu etc.;
romanele grecesti si latine: Daphnis si Chloe de Longos, Etiopicele de Heliodor, Magarul de aur de
Apuleius;
tomanele cavaleresti din ciclul Mesei Rotunde: Cavalerul Lancelot, Perceval de Chrtien de Troyes, Tristan
si Isolda.
*STILUL DIRECT este reprezentat de discursul retoric. Acesta este unul dintre primele procedee prin
care naratiunea :
iese din relatatea n stil indirect;
introduce n text planul personajului;
are, de obicei, marcile formale ale unei exprimari orale adresate: constructii retorice (interogatii, exclamatii,
imprecatii), fraze scurte sau eliptice, aluzia, livrescul, enumeratia etc.
*STILUL INDEIRECT n desfasurarea cursiva a nuvelei istorice, portretele si descrierile de interioare,
ceremonii etc. reprezinta pauze, necesare uneori, care creeaza atmosfera de epoca si culoarea locala.
Acestea pot fi realizate la fiecare nivel al limbii:
la nivel fonetic, ortografic si de punctuatie: abundenta virgulelor cerute de apozitii si enumeratie,
juxtapunere;
la nivel lexico- semantic:
cuvntul cu frecventa maxima;
retele lexicale (fizionomie, vestimentatie, cromatica);
la nivel morfo-sintactic:
grupurile nominale (substantiv si adjectiv);
sintaxa frazei finale generatoare de ambiguiate;
la nivel stilistic: figuri de stil, figuri de constructie.
STILUL INDIRECT LIBER este una dintre formele cele mai frecvente de interferenta a planurilor

narative. Prin folosirea lor se obtine:

o reproducere (de catre autor) a unei presupuse replici a unui personaj;
o relatare (tot de catre autor) a unei suite de reflectii ale personajului, situatie n care se apropie, functional
de monologul interior, de care se deosebeste formal (prin folosirea exclusiv a persoanei a III-a).
*STILUL INDIRECT LIBER este considerat o varianta a vorbirii indirecte care consta n reproducerea
spuselor cuiva, fara dependenta lor de un verb al declaratiei sau echivalent al acestuia si fara element de
relatie; ntr-o naratiune stilul indirect liber face posibila interferenta dintre vorbirea personajului si a
naratorului.
Stilul indirect liber mprumuta si asociaza elementele din vorbirea directa, si din vorbirea indirecta, timpurile
verbale si pronumele personale sunt folosite ca n vorbirea indirecta, timpurile verbale si pronumele
personale sunt folosite ca n vorbirea indirecta, lipsind relatia de subordonare printr-o completiva.
El recurge la tonul discursului direct si uneori la marcile oralitatii (ntrebari, exclamatii, interjectii, vocabular
expresiv familiar). Lipsesc semnele de punctuatie care indica vorbirea directa si de aceea, ntr-o naratiune,
nu se creeaza nici o ntrerupere sau ruptura.
Stilul indirect liber nu este usor de identificat, pentru ca nu este marcat clar de semne de punctuatie sau de un
verb al declaratiei sau intercalarii, ca n vorbirea directa si cea indirecta.
Stilul indirect liber (care este o modalitate de re-producere a vorbirii) nu trebuie confundat cu monologul
interior, modalitate de organizare si expunere compozitionala care uneori foloseste si vorbirea indirecta
libera.
SUBIECTIVITATEA este o caracteristica a romanului de analiza din care deriva perspectiva actoriala.
SUPRAPERSONAJUL este o realitate cu functie simbolica (un loc, un eveniment, un obiect), cu valoare
centrala n opera literara; determina actiuni importante si se afla n relatie cu personajelse principale carora le
configureaza destinul. Exemple: catedrala din romanul Notre Dame de Paris, groapa din romanul Groapa de
Eugen Barbu, palatul domnesc din nuvela Doamna Chiajna de Al. Odobescu.
TEMA BASMULUI este o aventura eroica a fiintei umane care lupta pentru apararea, recuperarea,
obtinerea, impunerea, etc. unei valori, reusind n actiunea sa;aceasta valoare este desemnata generic prin
termenul bine si se constituie n opozitie cu raul.
TEMA reprezinta, ntr-o acceptie mai larga, obiectul unei dezbateri, al unui discurs, al unui articol etc.
Tema operei literare este un aspect general al realitatii asupra caruia se concentreaza atentia scriitorului n
cuprinsul operei. n vreme ce subiectul operei se poate relata concret n chiar termenii actiunii sale, tema sau
temele urmeaza a fi sintetizate n termeni abstracti precum destinul, moartea, dragostea, natura, tradarea,
razbunarea etc. tema operei poate fi enuntata explicit (n prologul ei sau n interventii directe ale autorului),
dar n majoritatea cazurilor ramne implicita, decurgnd din recurenta (revenirea) motivelor.
*TEXTUL este un ansamblu de fraze aflate n relatie si caracterizat prin continuitatea si stabilitatea
sensului.
TIMPUL DIN DISCURS are caracter unidimensional;el sete determinat de succesiunea frazelor ,a
capitolelor, de momentul in care se situeaza naratorul, de rapiditatea cu care povesteste.
TIMPUL DIN ISTORIE - cu caracter pluridimensional(cosmic,mitic, legendar, istoric,psihologic); el este
timpul pe care il traiesc personajele:faptele se deruleaza intr-un moment anume,cu o anumita durata, intr-o
anumita ordine. Intr-o naratiune , timpul din istorie intra in relatie cu timpul din discurs. Relatia dintre cele
doua timpuri poate fi privita din mai multe persective: directia celor doua temporaliati, distanta dintre ele,
cantitatea proportionala intre unitatile temporale ale istoriei si cele ale discursului in unitatea de timp.
TIMPUL LECTURII este cel al perceperii textului;

TIMPUL N NARATIUNE Directia celor doua temporalitati determina mai multe posibilitati. Una ideala
consta in paralelismul celor doua timpuri care urmeaza in aceeasi directie.Paralelismul poate fi modificat
prin inversare(ca in romanul politist) sau prin interupere(ca in O mie si una de nopti).
Rupturile in paralelismul celor doua tipuri creeaza efectul de suspans.
-Distanta dintre cele doua timpuri are doua cazuri extreme:
imposibilitatea oricarui raport intre cele doua timpuri(mituri,legende);
coincidenta totala inter cele doua timpuri(naratiunea este monologul inregistrat simultan cu experienta traita
de personaj), manifestata clar mai des in naratiunile la persoana I.
-Corespondenta intre unitatile celor doua timpuri( al istoriei si al discursului) cunoaste cele mai variate
forme: elipsa, rezumatul, redarea in stil direct ,analiza , digresiunea.
-Cantitatea de evenimente narate este un indiciu pentru ritmul sau densitatea romanului. Intr-un roman
obiectiv, expozitiunea are un ritm lent, cu putine evenimente , ritmul se accelereaza spre punctul culminant si
deznodamant.
TIMPUL NARATIV ACTORIAL desemneaza drept centru de orientare a cititorului personajul-actor.
TIMPUL NARATIV AUCTORIAL desemneaza drept centru de orientare a cititorului naratorul in
calitatea sa de creator al operei.
TIPARUL NARATIV AL BASMULUI are un grad mare de stabilitate care cuprinde:
- o situatie initiala de echilibru;
un eveniment, o imprejurare care deregleaza echilibrul initial;
o actiune de recuperare a echilibrului;
restabilirea echilibrului si rasplatirea eroului.
Punctul de innodare a intrigii este o situatie perturbatoare:
un act nelegiuit, un furt , o dauna= o prejudiciere;
o deficienta, un neajuns, o dorinta neimplinita= o lipsa.
Tiparul narativ al basmului se concretizeaza intr-o serie de situatii-tip (functii) , cu grad mare de stabilitate ,
indiferent de cine si in ce mod le indeplineste. Succesiunea functiilor este aceeasi indiferent de basm. Unele
functii pot lipsi (de exmplu, inselaciunea), altele, cum ar fi prejudicierea- lipsa , calatoria , lupta , victoria
sunt prezente in orice basm. Unele functii sunt dispuse in perechi: interdictie- incalcare, lupta- victorie.
Aceeasi functie se poate repeta, de obicei, de doua sau de trei ori.
*TIPIZATELE sunt formulare emise de institutii de stat si particulare(serviciul de evidenta a populatiei,
serviciul pasapoarte, C.E.C. ,banci, firme de asigurari, case de sanatate , notariate) pe care solicitantul
trebuie sa le completeze, respectand urmatoarele reguli:
sa nu completeze decat spatiile care ii sunt destinate;
sa scrie ordonat, lizibil(de preferinta cu majuscule) si fara stersaturi;
sa furnizeze date corecte( declarate pe propria raspundere sau dovedite cu documente anexate).
TITLUL este un mijloc conventional de identificare a operei. A fost utilizat inca din antichitate, insa
folosirea lui s-a generalizat abia in secolul al XVI lea o data cu revolutia produsa de inventarea tiparului .
Titlul era nu numai un mijloc de a distinge volumele operei, ci si un avertiment asupra continutului lor.
Ulterior, titlul a preluat si o functie publicitata, mai ales in literatura, capatand o dubla determinare: fata de
continutul operei si fata de optiunea publicului.
TRAGICUL presupune un conflict intre:
erou si destin( in tragedia antica greaca);
datorie si pasiune, ratiune si sentiment( tragedia secolului al XVII-lea);
Tragicul definea initial tragedia, specie apartinand genului dramatic. In literatura moderna, categoria
tragicului este valorificata si in proza, in nuvela si in roman, cautandu-i-se si alte surse:
-confruntarea individului cu istoria( care ia locul detinului);

lupta dintre instinct si aspiratia spre puritate sau perfectiune ;

banalitatea, absurdul sau ridicolul existentei.
Tudor Vianu considera tragica orice viziune a lumii care presupune o astfel de randuiala a lucrurilor, incat
purtatorii valorilor pe care le socotim mai pretioase sunt sortiti suferintei si nimicirii.
TRANSFIGURARE
proces complex, specific actului de creatie literara prin care un scriitor construieste, cu ajutorul imaginatiei,
realitatea secunda a operei sale, pornind de la datele realitatii prime, imediate;
actul esential si distinctiv al creatiei literare si artistice.
TRANSFORMARILE TEXTUALE cuprind trei operatii: contractia, expansiunea si translatia textuala.
Contractia textuala este un proces de destructurare si de recompunere a textului, rezultand in urma eliminarii
unor detalii. Mijloacele de realizare a contractiei textuale sunt operatii de recodificare.
Formele contractiei textuale sunt:
rezumatul-este o prezentare pe scurt ,scrisa sau orala a ideilor unor lucrari;
conspectul- este o prezentare rezumativa sistematica a unei carti, lucrari;
planul- este cea mai succinta prezentare a continutului unei lucrari.
Expansiunea textuala este procesul lingvistic de producere a oricarui text in functie de regulile
compozitionale de structura.Un rol important in acest proces ii revine subiectului vorbitor din punctul de
vedere al performantei si competentei lingvistice.
Translatia textuala se realizeaza prin trecerea unui text dintr-un registru stilistic intr-altul , de la un mod de
expunere la altul , de la un cod lingvistic la alt cod.
TRANSGRESAREA TIMPULUI reprezinta o caracteristica a universului de tip fantastic si consta in
incalcarea legilor temporale specifice ordinii naturale a lumii prin fenomene de inghetare, accelerare,
incetinire, inversare, comprimare, dilatare.
UMORUL este o forma a comicului prin care situatiile, personajele care starnesc rasul sunt prezentate
dintr-o perspectiva critica, dar cu bunavointa, intelegere , simpatie.
*VALORILE STILISTICE ALE UNOR PARTI DE VORBIRE SI ALE UNOR CATEGORII
MORFOSINTACTICE:
Substantivul- au mare expresivitate cuvintele compuse prin alaturare:substantiv-adjectiv( coate goale ,mate
fripte) sau verb-substantiv( zgarie branza,linge-blide, taraie-brau).
Adjectivul- au valoare expresiva diferite forme de superlativ absolut:
constructii afective(bland din cale-afara,prea de tot frumos-M.Eminescu)sau constructii
arhaizante(mult bogat ai fost odata, mult ramasa-i tu sarac- M.Eminescu);
constructii cu substantive, adjective folosite adverbial( foc de destept, beat crita, putred de bogat, sarac lipit,
frumoasa rau);
adjectivele fara grade de comparatie(vom fi singuri-singurei- M.Eminescu).
Pronumele- expresivitate au pronumele personale in constructii care implica participarea afectiva a
vorbitorului fata de o actiune sau stare:dativul etic( cade cat mi ti-i lunganul) sau adjectivul posesiv etic
(incepe omul nostru sa vorbeasca);
Unele pronume se substantivizeaza partial sau total: eu-eul liric ;ala, aia- un ala,o aia; nimeni-un
nimeni;nimic-nimicuri.
Alte pronume sunt intrebuintate cu forme arhaice si populare: al , acela, ailalti.
Verbul dobandeste valoare expresiva prin intrebuintarea unei categorii sau caracteristici a verbului in
locul alteia: personal pentru impersonal, tranzitiv pentru intranzitiv si invers, reflexiv pentru pasiv, forme
inverse in locul formelor directe.
Sunt neobisnuite in limba standard si capata expresivitate:
constructiile infinitivale( dupa verbele a fi, a avea): nu-i ce vinde, nu are ce spune/face.
Constructiile verbului a fi cu dativ exprima ideea de posesie: dor mi-e de casa noastra.
Frecventa verbelor intr-un context sau selectia acestora(de exemplu: verbele dinamice) creeaza un efect de
intensitate sau de miscare.

VARIANTA ntr-o opera folclorica nu exista interpretare identica, deci ea exista in variante.
VIZIUNE NARATIVA:
Narator> personaj(viziune din spate)
Naratorul stie mai mult decat personajul, iar superioritatea sa se concretizeaza prin:
cunoasterea dorintelor secrete ale personajului, ignorate uneori de acesta;
cunoasterea simultana a gandurilor mai multor personaje;
nararea unor evenimente care nu sunt percepute de catre un singur personaj.
Narator= personaj(viziune impreuna cu)
Naratorul stie tot atat cat personajele sale , el nu poate explica evenimentele inainte ca personajele insele sa
gaseasca o explicatie a acestora. Relatia are diverse aspecte:
naratiunea poate fi facuta la persoana I sau la persoana a III-a ;
naratorul poate urmari unul sau mai multe personaje, identificandu-se cu privirea acestora(in acest caz ele
devin personaje-reflector).
Narator< personaj(viziune din afara)
Naratorul stie mai putin decat oricare dintre personaje, el descrie numai ce vede si ce aude, insa nu patrunde
in constiinta nici unui personaj.
*VORBIREA DIRECTA se recunoaste in scris dupa semnele de punctuatie( ghilimele, doua puncte, linie
de dialog). In exprimarea orala, dupa verbul de declaratie se face o pauza urmata de schimbarea intonatiei. In
scris, verbul declaratiei poate fi asezat inaintea, in interiorul sau la sfarsitul comunicarii. Verbul ales este
important; el poate fi neutru(spune,zice), dar poate adauga informatii despre felul in care informatiile sunt
sustinute( sopteste, murmura, striga, tipa, se rasteste, urla) sau sunt gandite(considera, crede, presupune)sau
despre felul in care sunt formulate judecatile( pretinde, isi imagineaza).
Enunturile din vorbirea directa pastreza indiciile de persoana, loc si timp verbal care arata cine vorbeste, cui
si cand ii vorbeste. Propozitiile sau frazele care compun vorbirea directa pot fi: afirmative sau negative,
interogative, imperative sau exclamative.
*VORBIREA INDIRECTA suprima semnele de punctuatie( ghilimele, doua puncte, linie de dialog) si
marcile specifice adresarii( apelative, interjectii) sau expresivitatii(interogatii,exclamatii)si este introdusa de
un verb al declaratiei care poate fi urmat de:
o subordonata (El raspunde ca) sau o interogativa indirecta ( El intreaba daca) ;
un infinitiv ( El ii propune a demisiona) sau un substantiv care contrage o propozitie (El propune numirea in
functie).
http://www.scribd.com/doc/3382381/Sorin-Stati-si-Gheorghe-Bulgar-Analize-sintactice-si-stilistice