Limba literară și cea populară - componente şi

mijloace de expresie ale culturii

“S-ar putea crede că întreaga natură a ostenit la zidirea Limbii Române”. (Grigore Vieru)

Nu există nimic mai de preț pentru un popor decâ t graiul matern, întrucâ t acesta este plă mâ ntul prin care respiră întregul neam și
suflarea în care se contopește sufletul româ n..
Societatea contemporană consideră limba populară ca fiind o degradare în raport cu cea literară dar teoretic vorbind limba româ nă
literară a apă rut mult mai tâ rziu, tră gâ ndu-și ră dă cinile din limbile bă trâ nești și neologice. Limba literară este acea varietate a unei limbi
istorice considerată , prin caracterul să u exemplar, fundament, reper și instrument al culturii scrise baza acesteia fiind cea populară .
Această antiteză poate fi observată în operele literare a multor scriitori româ ni, utilizarea neologismelor sau arhaismelor în raport cu
termenii limbii literare, printre care se numă ră și Ion Creangă , în creația sa “Amintiri din copilă rie”: ”chilie”, ce ar însemna în limba
literară “odaie” sau “chiavol”- ca definiție avâ nd termenul de „diavol”, acestea fiind doar câ teva exemple din limba populară folosite de
acest scriitor. Această opoziție este întâ lnită și în viața de zi cu zi, în cele mai multe cazuri folosită de vorbitorii limbii româ ne cum ar fi
„barabule” ce ar fi echivalent cu cuvâ ntul “cartofi”, „perje” = ”prune”, „dreptar” = „indrumator”, “polcavnic” = „colonel” ș.a. Limba româ nă
acordează inimile la acelaşi ritm de zbatere şi simţire ce ne absoarbe şi ne contopeşte în proveniență stră bună .
Mă simt mâ ndră că vorbesc limba româ nă , o vorbesc cu drag, iar câ nd o aud în jurul meu, mă simt ca acasă . O simt în mine, și-a creat
ră dă cini adâ nci în sufletul meu, pentru că și eu la râ ndu-mi, am izvorâ t ca un fir de apă din puritatea limbii mele. Gâ ndesc în limba mea,
zâ mbesc în limba mea, râ d în limba mea și plâ ng tot în aceeași limbă a stră bunilor.