POEZIA LIRICĂ

1. TEMA LITERARĂ este ideea principală a întregului text literar, o realitate concretă
sau abstractă, istorică sau sufletească, pe care artistul o comunică prin intermediul
limbajului poetic:
a. Teme fundamentale în poezia lirică:
o TIMPUL- supratemă, pentru că apare ca temă de profunzime în
aproape toate creațiile lirice
o NATURA- numai în pastel temă centrală, în celelalte apare ca temă
secundară
o IUBIREA
o CUNOAȘTEREA
o CREAȚIA
o TEMA RELIGIOASĂ

2. MOTIVUL LITERAR – cuvânt care trimite la un obiect, un fenomen, o culoare, o cifră,

etc., elemente care au rolul de a sugera ideea centrală a operei sau de a evidenția mesajul
pe care artistul îl transmite
a. Motive literare: fugit irreparabile tempus, lumina (focul, soarele, stelele, luna,
lumânarea, raza etc.), întunericul (noaptea), visul, amintirea, privirea, cântecul,
ceasul, dimineața, seara, răsăritul, amurgul, primăvara, vara, toamna, iarna,
ploaia, vântul, zăpada, vegetal (floarea, crinul, floarea de cireș, liliacul, iasomia,
salcâmul, teiul, plopul, pădurea etc.), acvatic (izvorul, balta, lacul, marea,
oceanul etc.), fântâna, cuplul adamic/originar, androginul, cromatic, lacrima,
plânsul, îngerul, icoana, boala, orașul, jocul, jucăria, corbul, parcul, dansul,
strigătul etc.

3. Tipuri de lirism
a. LIRISMUL OBIECTIV:
- accentuează detașarea eului/ solitudinea acestuia/ transfigurează
nevoia de impersonalitate
- marcat de prezența formelor verbale și/sau pronominale de persoana
a III-a
b. LIRISMUL SUBIECTIV:
- potențează intensitatea trăirilor, a frământărilor
- mărci:
o mărci lexico-gramaticale ale eului liric: forme verbale și
pronominale de persoana I și a II-a

o structuri de vocativ
o verbe la imperativ
o interjecții
o invocații retorice
o interogații retorice
o prezența semnelor de punctuație, a căror utilizare este
marcată expresiv: linia de pauză, punctele de suspensie
4. Moduri de expunere:
a. MONOLOGUL LIRIC
- accentuează intensitatea sentimentelor exprimate, caracterul confesiv
- sugerează solitudinea
- mărci: toate mărcile lirismului subiectiv, cu excepția formelor
pronominale sau verbale de persoana a II-a
b. MONOLOGUL ADRESAT
- accentuează intensitatea sentimentelor exprimate, caracterul confesiv
- sugerează solitudinea, dar și nevoia comunicării cu...... (în funcție de
temă: ființa iubită, divinitatea etc.)
- mărci: toate mărcile lirismului subiectiv, inclusiv forme pronominale
sau verbale de persoana a II-a
c. LIRISMUL DESCRIPTIV
- rol: sugerează, prin corespondența dintre planul exterior, al naturii, și
cel interior, sentimentele, trăirile
- prezența imaginilor artistice și a figurilor de stil de tip descriptiv
(epitete, enumerații, comparații)
- specific pastelurilor, în care sentimentele de melancolie sau de
bucurie în fața frumuseții naturii sunt exprimate prin conturarea unui
tablou din natură
- poate să apară în alternanță cu lirismul subiectiv pentru a marca
trecerea din planul exterior (lirism descriptiv) în planul interior
(lirism subiectiv)
5. Mijloace artistice :
a. FIGURI DE STIL:
1. epitetul- figură de stil cu caracter descriptiv, sugerează trăsături
ale unei ființe, ale unui cadru; poate fi simplu, dublu, multiplu
sau, în funcție de partea de vorbire prin care se exprimă,
adjectival, adverbial, substantival; uneori poate să-și asocieze
valoare metaforică
2. comparația
3. enumerația
4. metafora- spre deosebire de epitet, care conturează trăsături,
metafora sugerează sentimente sau idei poetice, având caracter
abstract (sugerează ceea ce nu poate fi descris) etc.
b. IMAGINI ARTISTICE:
1. Vizuală

2. Auditivă
3. Olfactivă
4. Chinestezică
5. Sinestezică (amestecul celorlalte tipuri de imagine)
c. VALORI EXPRESIVE ALE CATEGORIILOR MORFOLOGICE
1. Valori expresive ale persoanei gramaticale
2. Valori expresive ale modurilor și timpurilor verbale
3. Abundența nominalelor (imprimă caracter static, sugerând
absența vitalității, tristețea) vs abundența verbelor (imprimă
caracter dinamic, sugerând vitalitatea, bucuria de a fi prin
mișcare-dans, cântec- dacă verbele sunt de mișcare/ accentuează
melancolia, retragerea în universul interior- dacă verbele sunt de
stare interioară)
d. VALORI EXPRESIVE ALE NIVELULUI SINTACTIC:
1. Predicația nominală imprimă caracter descriptiv
2. Dislocările sintactice- inversiunea
e. EXPRESIVITATEA SEMNELOR DE PUNCTUAȚIE.
1. Interogația retorică- accentuează caracterul reflexiv sau
solitudinea
2. Invocația retorică- sugerează, prin chemare, nevoia de.....(iubire,
divinitate, cunoaștere, creație)
3. Punctele de suspensie- sugerează o pauză meditativă/reflexivă,
trecerea din planul exterior în cel interior sau (mai rar) ruptura
interioară, a eului de sinele profund
4. Linia de pauză- accentuează distanța dintre universul exterior și
cel interior, imprimă un ritm sacadat, care sugerează incoerența
interioară, neputința de exprima prin confesiune sentimentele sau
ruptura eului exterior de sinele profund
f. ELEMENTE DE PROZODIE:
1. Vers: alb (fără rimă), liber (un vers separat, în timp ce toate
celelalte versuri sunt grupate în strofă)
2. Strofa: distih, terțină, catren, cvintet, senarie
3. Rima- perfectă (când rima este aceeași în întreaga poezie)/
imperfectă
a. monorimă (1-2-3-4)
b. împerecheată (1-2, 3-4)
c. încrucișată (1-3, 2-4)
d. îmbrățișată (1-4, 2-3)
e. albă- niciun vers nu rimează
6. Relații de simetrie sau opoziție:
a. simetria este marcată de:
o Repetiția unor cuvinte, în aceeași poziție din vers
o Repetiția unui/unor versuri (versuri refren)

o Paralelismul sintactic- două versuri construite pe un tipar sintactic

identic
b. opoziția este marcată de antiteză (antonime, termeni antinomici) sau de
conjuncții adversative (dar, iar, încă, ci, or)
7. Comentarea unei figuri de stil:
- identificarea tipului de figură
- comentarea prin raportare la tema textului și la sentimentul sau ideea
poetică transmisă
- rolul său: accentuează trăirile/ ideile poetice:……….
- figurile descriptive (epitetul, enumerația) recreează la nivel vizual,
….etc. tabloul din natură și accentuează prin relația plan exterior, al
naturii- plan interior, al trăirilor eului, sentimentul de…….
- metafora transfigurează artistic sentimente, dar mai ales idei poetice
- dacă are în structura sa un motiv literar, comentarea semnificațiilor
acestui motiv

8. Comentarea unei imagini artistice:

- precizarea tipului de imagine ( vizuală, auditivă, olfactivă,
chinestezică/ tactilă, dinamică, sinestezică)
- comentarea prin raportare la tema și sentimentul/ ideea poetică
transmisă prin:
o identificarea figurilor de stil prezente în structura imaginii și
comentarea lor
o comentarea motivelor literare
9. Comentarea titlului, în relație cu textul
- precizarea structurii morfo-sintactice: structură nominală,
nonenunțiativă/ enunțiativă, termeni aparținând ariei semantice
a…….., aceeași arie semantică fiind vizibilă și în versurile poeziei:
„………”, prin care este prefigurată tema textului, tema………..
- identificarea motivului literar/ motivelor literare din titlu - reluate în
text devin laitmotive - și reliefarea semnificațiilor lor, prin trimitere
la temele sau sentimentele/ ideile poetice
- comentarea semnificațiilor expresive ale unor elemente morfologice:
o forme pronominale sau verbale de persoana I- prefigurează
prezența lirismului subiectiv și accentuează caracterul
confesiv
o forme pronominale sau verbale de persoana a II-a -
prefigurează structurarea textului sub forma unui monolog
adresat, prezența lirismului de tip subiectiv
- comentarea valorilor expresive ale semnelor de punctuație -
sentimentul exprimat
- reluarea la nivelul textului poetic - accentuează semnificațiile –
metaforă centrală, laitmotiv, vers refren

10. Comentarea relației dintre ideea poetică/semnificații și mijloacele artistice

- identificarea temei poetice și a ideilor poetice derivate din aceasta
- comentarea motivelor literare, a imaginilor artistice și a figurilor de
stil prin raportarea la ideile poetice și sentimentele exprimate
- comentarea relației dintre modul de expunere ales și ideile poetice
exprimate și sentimente
- comentarea rolului expresiv al unor categorii morfologice sau a
nivelului sintactic
- elemente de prozodie

TEME ȘI IDEI POETICE

1. TEMA TIMPULUI
- efemeritatea condiției umane, fragilitatea unei ființe care nu poate opri curgerea
temporală
- neputința de a accepta propria efemeritate, limitele unei existențe care condamnă
la moarte
- sentimentul de revoltă al unei ființe care nu poate să schimbe condiția sa, o ființă
care caută evadarea din condiția materială
- sentimentul de melancolie al unei ființe care înțelege propria condiție și regretul
provocat de inexorabila curgere temporală
- regretul determinat de trecerea temporală, de curgerea inexorabilă a timpului
o elemente din câmpul lexical al timpului, mai ales cele care accentuează
efemeritatea: clipă, secundă
o elemente care definesc trecutul: ieri, demult, atunci etc., care accentuează
rapiditatea curgerii temporale, sau elemente ce sugerează stingerea
universului: apocalipsa
o fugit irreparabile tempus
o anotimpuri, perioade ale zilei, asociate vârstelor umane: toamna – simbol
al apropierii de moarte, accentuează sentimentul profund al trecerii
temporale; iarna – simbol al morții, al stingerii, redă starea de înfrigurare și
starea de profundă tristețe al unui eu care trăiește sentimentul neputinței;
amurgul – simbol al epropierii de moarte, metaforă a unui crepuscul
existențial; noaptea – asociată întunericului, sugerează prezența morții, dar
și sentimentul de frică sau solitudine
o motive ce definesc condiția materială, fragilitatea, perisabilitatea acesteia:
pământ, lut, pulbere, carne etc.

o motive ce definesc condiția spirituală: lumina, sufletul

- sentimentul de înstrăinare al unei ființe pentru care trecerea prin timp înseamnă
progresivă uitare de sine, îndepărtare sugerată de reliefarea a două euri: eul trecut
(eul copil)- eul prezent (eul matur) ca două ființe care nu se mai pot recunoaște;
întoarcerea în spațiul copilăriei accentuează neputința de a opri curgerea
temporală, nici măcar amintirea nemaiputând să recupereze ființa de altădată
- conturează imaginea unei existențe în care nașterea înseamnă începutul drumului
spre stingere, fiecare clipă trăită aducând ființa mai aproape de moarte, o existență
ce poartă amprenta unui destin absurd

2. TEMA NATURII
- prin descrierea planului exterior sunt sugerate coordonate ale planului interior -
sentimentele eului-descriptor, contemplator, sentimente de:
o admirație în fața frumuseții naturii – bucuria de a fi, sentimentul de
profundă fericire, de armonie interioară – asociate cu imagini dinamice, cu
un cromatism vizibil sau cu motive ca: dimineața, zorile, răsăritul, soarele,
lumina etc.
o sentimentul de profundă melancolie, provocat de curgerea implacabilă a
timpului, accentuând astfel, prin antiteza cu planul naturii, etern,
efemeritatea condiției umane – asociate cu imagini statici, tablou
încremenit, lipsit de vitalitate, câmpul semantic al timpului sau motive
literare ca: apusul, curgerea apei, ploaia etc.
o nevoia de evaziune, natura, prin caracterul său de spațiu deschis, devenind
spațiu al evadării


3. TEMA IUBIRII
- -aspirația spre împlinirea într-o iubire absolută, formă de evadare din condiția
umană limitată, efemeră, experiență de întâlnire cu perfecțiunea, de eliberare
dintr-o solitudine fără ieșire
- iubirea- experiență de cunoaștere, căci aduce cu sine revelația sensurilor lumii sau
ale propriei ființe, abia prin iubire ființa umană regăsindu-se în întregimea sa
- experiență de reîntregire prin întâlnirea cu celălalt ca o întâlnire cu sine, de regăsire
a armoniei perfecte a ființei, o ființă androginică
o idei transfigurate de motive literare ca: visul – exprimă nevoia de evadare
într-un plan ideal, în care este posibilă întâlnirea cu perfecțiunea, spațiu
compensatoriu care accentuează nevoia evadării din condiția materială,
efemeră; îngerul – imagine simbol a iubirii, ideal de perefecțiune, de
frumusețe și puritate, al sacrului pe care îl cuprinde în sine experiența
erotică; albastrul- simbol al idealității, al orizontului deschis spre
nemărginirea iubirii absolute, motivele astrale (cerul, stelele, soarele, luna,

luceafărul)- simboluri ale înălțării, ale evadării din materialitatea condiției

umane, motivele asociate luminii (luna, stele, făclie, foc etc.)- redau
imaginea unei iubirii care aduce cu sine sentimentul iluminării, experiență
de cunoaștere, cuplul adamic sau ființa androginică – simboluri ale unei
iubirii care să dea sensul refacerii propriei ființe; privirea – formă de
comunicare între două universuri ineterioare, regăsire a două suflete
pereche; cromatismul lui roșu – accentuează ideea combustiei, a nevoii de
eliberare din materialitate, eliberare spirituală, de purificare sufletească pe
care numai experiența iubirii o poate aduce etc.
- neputința de a păstra iubirea în absolut, ratarea experienței de evadare dintr-o
condiție limitată sau întâlnirea cu absolutul– sentimentul profund al solitudinii
o despărțirea –timp al suferinței prelungite într-o eternitate dureroasă;
amintirea – nevoia de a păstra timpul iubirii, neputința de a accepta
pierderea acseteia, formă de retrăire a unui timp fericit, dar care face mai
dureroasă acceptarea unui prezent așezat sub semnul solitudinii; plânsul,
ploaia – accentuează sentimentul de tristețe, singurătatea profundă etc.,
întunericul, simboluri ale izolării (camera)