Limba romană este limba latină in partea orientala a imperiului Roman, cuprinzand provinciile

dunărene romanizate din momentul patrunderii limbii latine in aceste provincii si pană în
prezent. Pe parcursul istoriei limba romină a evoluat si s-a schimbat atit in mod normal cit si din
cauza influenței altor limbi. A cules numeroase cuvinte din limbele altor popoare. Fondul
principal de cuvinte limbii române este in proportie de 60-66% de origine latină, moștenită.
Acestora li se adaugă aproximativ 100 de cuvinte izolate (abur, brad, barză, brusture, catun,
galbeaza, gusă) si 2200 de nume proprii (Arges, Cris, Dunăre, Motru, Mures, Olt, Prut, Șomes,
Timis, Tisa) de cuvinte moștenite de la daco-geci. Toate celelalte popoare ce au trecut pe aici au
lasat influențe si in fondul principal de cuvinte. Astfel, din slavă avem aproximativ 20-22% din
fondul principal de cuvinte: cleste, boală, milă, cocos, deal, a iubi, muncă, noroc, vorbă; din
maghiară: chip, fel, gand, oraș; din turcă: alai, cișmea, ciulamă, ciubuc; din neogreacă: caramidă,
a pedepsi, prosop; iar din franceză: bancnotă, a defini, geniu, stil etc. Limba romană literară ce
provine din dialectal daco-roman are mai multe subdiviziuni: dialectul moldovenesc, dialectul
muntenesc, dialectul oltenesc, dialectul banatean, dialectul ardelenesc si dialectul maramuresean.
Anul 1532 este anul celei mai vechi menţionări a unui text literar românesc şi astfel , al folosirii
limbii române pentru realizarea unui act de cultură. În acest an, într-o scrisoare poloneză bătrân
învăţat din Moldova cere de a pune sub tipar două monumente literare, Evanghelia şi Apostolul .
În 1780, apare prima gramatică românească tipărită „Elementa linguae daco-romanae sive
valachicae” , datorată lui Samuil Micu şi lui Gheorghe Şincai, prima dintre lucrările lingvistice
ale ŞcoliiArdelene, în care sunt enunţate principiile de cultivare a limbii literare ce vor sta la
baza constituirii aspectului ei actual. Procesul de constituire a limbii române literare se încheie in
anii 1953-1960, odată cu publicarea „Îndreptarului ortografic, ortoepic şi de punctuaţie şi a
Gramaticii Academie”. În anul 1640, după o întrerupere de 50 de ani, se reia activitatea de
tipărire a cărţii româneşti, prin “Pravila de la Govora”. Este o perioadă extrem de importantă în
evoluţia limbii noastre de cultură, pentru că reprezintă punctul de pornire atât pentru literatura,
cât şi pentru limba literară naţională. Din această perioadă, datează cele mai vechi texte literare
româneşti. Anii 1640-1780 reprezintă perioada primei unificări a limbii române literare. Prin
înlăturarea slavonei ca limbă oficială, limba română se dezvoltă din ce în ce mai mult ca limbă
de cultură. Acum apar opere de referinţă, datorate unor personalităţi precum Dosoftei, Miron
Costin, Ion Neculce, Dimitrie Cantemir, Constantin Cantacuzino. Între limba literară şi cea
populară, există mari apropieri, iar principalele surse de împrumut sunt slavona, turca şi greaca.
Apar primele gramatici şi primele lucrări lexicografice. Anii 1840-1881 reprezintă faza modernă
propriu-zisă, în care observam dezvoltarea stilurilor limbii române literare şi o deosebită evoluţie
a stilului literaturii artistice şi chiar apariţia şi dezvoltarea stilurilor individuale, stilul lui Mihai
Eminescu, stilul lui Ion Creangă. In procesul dezvoltarii limbii se remarca diverse personalitati
marcante. Cea mai complexă personalitate din istoria literaturii române vechi, Dimitrie
Cantemir, prin vasta şi remarcabila sa operă ştiinţifică şi literară, se plasează cu mult deasupra
cărturarilor vremii. Prin scriirile sale se manifestă in diverse domenii precum istorie, filozofie,
literatură, geografie, muzică, arhitectură, matematică, fiind în acelaşi timp un neobişnuit
poliglot. In plan fonetic Cantemir foloseste numeroase cuvinte moldoveneşti precum: macar; să
videm; să margă; mierare. La nivelul vocabularului, observam un mare număr de cuvinte
din limba vorbită: bărdăhan; brâncă; chiteală; ciudesă; fârtat; ghizdav; gârtan etc. Deasemnea
foloseste numeroase neologismele din latină, din italiană, din greacă, din turcă, din slava veche,
si din rusă.
Astfel observam ca pe parcursul istoriei limba romină se dezvoltă si capată din ce in ce mai
multa originalitate. Începind de la simple scrisori si texte religioase a ajuns astazi la o limbă
folosită de milioane de oameni cu o istorie foarte bogată. Și astazi putem spune ca limba romină
iși continua dezvoltarea sa și in acest proces participa fiecare din noi.