Toamna porumbeilor albi

DE Dumitru Matcovschi

Elevi: Leunteanu Constantin

Nicolăescu Dumitru
Profesor: Șalin Alina
I.P. Centrul de Excelență în Transporturi
 „Sunt tot țăran și tot de la ogor brăzdat adânc de
plugari – cuvântul, ca și spicul, e un dor cu noi și
nesfârșite perspective.”
(D. Matcovschi)
– un roman cu o intensă
încărcătură afectivă, în care autorul elogiază vitalitatea
ruralismului, așternând pe foaie viața omului de la pământ,
cu toate grijile și bucuriile lui, demonstrând cu vehemență că
 Dumitru Matcovschi s-a afirmat în literatura română și
în calitate de prozator. Toate romanele sale Duda, Bătuta,
Toamna porumbeilor albi, Focul din vatră, pledează contra
pierderii de suflet și conțin puternice infuzii lirice.

Din moştenirea literară lăsată de Dumitru Matcovschi

face parte și romanul Toamna porumbeilor albi, care
rămâne până în prezent o operă ce se lasă lecturată cu
plăcere, în pofida timpului scurs de la plăsmuirea lui, în
1979.
 Belșug
Puritate

Moarte Toamna Împlinire Porumbeii

Credință
albi
Pace

Melancolie
Lumină
 Toamna este perioada când se desfășoară acțiunea din roman, când badea Lisandru așteaptă
ca feciorul său să-i aducă noră în casă, când prăsadele din copac s-au rumenit și stau grele pe
crengile lui, iar porumbeii, definiți de către Lisandru Povară, protagonistul romanului, drept
„păsări sfinte, blânde și cuminți”, veghează liniștea satului chiar și în vremuri de pace.

„Albi, ca doi bulgări de zăpadă,

hulubii lui badea Lisandru se rotesc
neobosit de jur împrejurul soarelui […]
Doi hulubi albi, ca doi bulgări de
zăpadă, se aciuează sub streșina casei
și nimeni nu-i vede, și nimeni nu-i știe,
și nimeni nu le ascultă dulcele gângurit
de porumbel și porumbiță […]”
 satul în care se desfășoară acțiunea din roman, reprezintă un colț de rai pentru
săteni și pentru Lisandru Povară.

Satul este populat de „copii, niciodată sătui de

joacă, Ilene-Cosânzene, niciodată sătule de iubire,
mame și tați aplecați peste stropul de țărână din care
răzbate spre lumină verde fir de grâu și de secară,
bunicuțe și bunici încărunțiți între nepoțele și nepoți,
între păsări cântătoare și necântătoare”

În acest decor paradisiac își fac apariția

mesagerii păcii, ai speranței și armoniei.
„cei doi hulubi nu sunt numai doi, ci un stol
întreg, un cer întreg de hulubi, fiecare purtând
câte o creangă de măslin în cioc”
 Simbolul porumbeilor capătă valențe etice în
roman. Dorința arzătoare a lui Lisandru Povară de a
se căpătui cu hulubi acum la bătrânețe are mai multe
explicații:
Hulubii i-au fost alături în timpul războiului și
a scăpat cu viață doar datorită lor: „Am scăpat viu la
Königsberg numai datorită hulubilor, m-am jucat
cu ei și am întârziat la masă, dacă nu întârziam,
mă îngropa de tot mina cea nemțească;”
Aducerea hulubilor mai este gândită de badea
Lisandru și ca un act reparator. Deoarece copilăria
lui Valentin a coinis cu vremurile grele de după
război, hulubii ar fi în stare, crede el, să trezească
copilul din Valentin: „Valentin al meu, își zice în
gând, n-a avut parte de copilărie, pentru că așa au
fost vremurile, pe unde mai grele, pe unde mai
ușoare, ca după război, ce-ai să le faci, astăzi copiii
cresc cu hulubi, cu iepuri, cu pisici, cu papagali,
cum aș întoarce eu anii înapoi și l-aș face a doua
oară copil, să aibă de toate în ogradă și să nu știe
ce-i nevoia”.
„- Femeie hăi! strigă badea Lisandru din prag. Auzi tu?!
- Aud, răspunde lelea Ioana. Ce-ai vrut?
- Ieși afară și vezi.
- Ce să văd?
- A venit buliharul ...
- Amu numai de bulihar îmi arde mie...
Albi, ca doi bulgări de zăpadă, hulubii lui badea
Lisandru se rotesc neobosiți de jur-împrejurul soarelui, și-n
urma lor, tot atât de neobosit, se rotește negru, ca un bulgăr
de întuneric, uliul, dar nu se tem hulubii lui badea Lisandru
de uliu.”
„Aristid prinde hulubi sălbatici cu undița, așa
cum ar prinde pește din Nistru. Pune de cu
seară o mână de grâu în apă, la muiat, iar a
doua zi, cu boabe de grâu umflate și dulci, drege
undița și-o pune în fața casei. Hulubii sălbatici,
pentru că le place grâul ținut în apă, coboară de
pe pomi și înghid boabele de grâu la întâmplare,
și astfel Aristid îi culege din cârlige fără nicio
trudă, cum ar culege din cârlig dude coapte de
pe o creangă aplecată peste drum.”
 Dumitru Matcovschi plăsmuieşte în roman personaje vii, expresii concentrate ale unor oameni
diferiţi ca trăire sufletească, mentalitate și comportament social.
Opera ilustrează lupta dintre bine și rău, ostilitate sugerată cromatic prin alb și negru:

reprezintă reprezintă „omul

„omul alb”
Acesta înfățișează manifestarea
supremă a omeniei, cumsecădeniei
și sacrificiului în numele patriei. El
este înzestrat cu un univers interior
bogat, e harnic, blând, are o
personalitate puternică și e iubitor
de frumos.
negru”
Acesta e un om-fiară.
Apucăturile lui infame se
împletesc în permanenţă cu ura
oarbă faţă de consătenii care
lucrează cinstit, convieţuiesc
liniştit şi-l îndeamnă şi pe el să
muncească, să nu fure, să nu-şi
maltrateze soţia şi feciorul minor.
 Badea Lisandru Povară este omul care a
trecut prin toate grozăveniile războiului și a
revenit acasă, la Duda, pentru a o renaște.
A lucrat la arie „o vară și încă una”, la
oloiniță „patru ani bătuți”, președinte al
comisiei de revizie „a zecea oară
consecutiv”, a făcut parte din partid „cu
recomandația tovarășului agronom, cu
recomandația lui Andrei Gheorghevici,
directorul școlii.”
În toate a rămas un model, un simbol al
verticalității, un om de o cumsecădenie rară
și de o bunătate nemaipomenită „cu nimeni
nu s-a certat, pe nimeni nu l-a amăgit”.
 Lumea în care trăim poate fi explicată
prin permanenta luptă dintre bine și rău,
Dumnezeu și Satana, lumină și întuneric.
Această luptă este ilustrată și în roman,
dar, cu părere de rău, personajul dotat,
Lisandru Povară nu poate să învingă răul.

Badea Lisandru este omul ce iubește viața, soarele și zilele cu lumină

„Eu am să mă țin cu-amândouă mâinile de soare, pentru că pe altă lume soare nu-i.”
A scăpat cu viață de la război, dar și-a găsit sfârșitul în ograda lui Aristid,
încercând să-l salveze pe fiul acestuia dintr-o bătaie sălbatică. Nu a suportat inima lui
Lisandru, el „se lasă cald în genunchi, se strânse colac la picioarele lui Aristit, gemu
lung, cu tot sufletul, astfel trecând în lumea cealaltă, fără întoarcere.”
 Relația părinți - copii, criza de comunicare dintre generații, dar și valorile existente într-o familie de
țărani sunt subiecte importante ale acestui roman.

Valentin, unicul fiu al lui Lisandru și al Ioanei, reprezintă tipul

„dezrădăcinatului”. El decide să rămână după facultate la Chișinău
și nu se lasă înduplecat de rugămințile părinților de a reveni în satul
de baștină. Fiul își tratează părinții cu indiferență și nu se consideră
obligat să asigure continuitatea neamului Povară.
„De când aștept eu, măi Valentine, să-mi aduci acasă un
nepoțel ori o nepoțică, s-o cresc eu aici, în sat.”

Nici relația pe care o are timp de patru ani cu Valeria nu este ideală. Atunci când se decide să o ceară de
soție, află că aceasta este deja căsătorită „ – Trebuia să-mi propui căsătorie ceva mai înainte... Astăzi e târziu,
pentru că sunt căsătorită de acum. Cum de n-ai știut că sunt căsătorită, tovarășe inginer?” și, surprins de
trădare ei, iar mai apoi zguduit de moartea tatălui, hotărăște să se întoarcă la obârșie, la Duda.
 devine romanul
lui Valentin abia spre final, când acesta se
întoarce acasă și decide să lucreze în calitate de
inginer.
Scena finală este de un simbolism
extraordinar: porumbeii, „orfani” după moartea
lui badea Lisandru, se așază pe umerii lui
Valentin „se trezește pe neprins de veste cu cei
doi hulubi albi pe umeri, probabil că vor să-i
spună ceva” ceea ce reprezintă o posibilă
viitoare aderare a fiului la valorile împărtășite de
tatăl său, dar și o perpetuare a acestora: „afară e
toamnă, în curte, pe rug, ard și se prefac în
cenușă frunzele ruginite ale anului ce se trece.”
1. Botezatu E. Dumitru Matcovschi: între rapsodie și pamflet. În: Dumitru Matcovschi – poet și
om al cetății. Chișinău: Știința, 2009.
2. Ciocanu I. Romanele poetului. În Akademos, 2014, nr. 3 (34).
3. Ciobanu M., Negriu D. Dicționar de motive și simboluri literare. Chișinău, 2005.
4. Matcovschi D. Toamna porumbeilor albi. Chișinău: Cartier, 2017.
5. Moraru A. Dumitru Matcovschi: opera lirică, epică și dramatică. Chișinău: Arc, 2014.
6. Sochirca L. Dicționar de motive, teme și simboluri literare. Chișinău: Farmec-Lux (FE-P
Tipografia Centrală).

https://ro.wikipedia.org/wiki/Dumitru_Matcovschi
https://www.wikiwand.com/ro/Octav_B%C4%83ncil%C4%83
file:///D:/Dumitru%20Matcovschi/108-113_9%20(1).pdf