”Horodiste” de Ion Druta

Când se gândește la tata, naratorul se pomenește gândindu-se la trei oameni feluriți: tata din
Horodiște, tatăl din Ghica-Vodă, cât mai trăia mama, și tatăl din Ghica-Vodă, rămas vădăoi.
Despre tatăl din Horodiște știe foarte puține, deoarece cu copii cei mai mici, ocazional, schimba
două-trei vorbe. Familia ținea doi cai bunicei, așa că tata era rar pe acasă. Bețiv nu a fost, dar i-
a plăcut mereu să stea cu oamenii la un pahar de vorbă, mai ales că era un bun povestitor. Mult
mai greu era să-l aduci de pe la crâșme, sau de pe la butoiul cuiva. Biata mamă încercase de
mai multe ori, și o pățise rău, așa că nu se mai ducea după soțul rătăcit. Îl trimitea pe Ion după
el, și mare îi era mirarea, când îi vedea pe amândoi venind de mână. Când trăiau în Horodiște,
Ion și mama se înțelesese, precum că mama îi va permite să vândă câteva ouă din coteț, în
timp ce el va pleca dupa tata prin sat. Când îl găsea la vreun chef, el se strecura neobservat
pâna la părintele său, apoi acesta îl vedea, și-l arăta tuturor, fiind foarte mândru de fiu, după
care Ion îi zicea de mâncarea și mămăliga ce-l aștepta acasă, și plecau împreuna spre casă.
Biata mamă mereu suferea și nu mai știa la ce să se mai aștepte. Odată, povestea mama, în
ziua de Paști a stat el un pic la masă, apoi a ieșit până afară. Nu a mai tras acasă până seara,
venind obosit și flămând. A doua zi nu a vrut sa povestească unde a fost. Dar niște femei i-a
spus că, alături de bărbații lor, au jucat cărți pe un câmp la marginea satului, firește la bani.
Toata ziua pierduse, dar seara recuperase tot. Un alt jucător care pierduse tot,și nu voia să-l
lase pe tata în câștig, puse la bătaie două hectare de arătură, iar tata câștigase pământul. Spre
marele său ghinion, tata mai avea și patima de a înțepa mereu pe cei din jur. Cind acel amărât
a venit sa are pamântul, tatăl mereu îl înțepa. Într-o vară, când tata a plecat pâna în Horodiște,
la întoarcere, prin râpa Pacheloaiei acel om și cu alte rude l-au pândit pe la spate, și l-au bătut
crunt. Neavând multe neamuri în Horodiște nu a plecat să se răzbune, de altfel nici nu se prea
simțea în pagubă. Nu a mai jucat cărți, pentru bani, niciodată, dar acel obicei de ai înțepa pe
oameni si l-a păstrat până la moarte.