Romanul “Femeia nisipurilor” de Kobo Abe are în rol

principal un bărbat pe nume Niki Jumpei. Acesta vrea să

găsească o specie necunoscută de insectă, iar căutările lui îl
duc într-un sat, unde locuitorii trăiesc în niște gropi săpate în
nisip. Astfel, împreună cu o femeie, el devine captiv muncii
sisifice de a scoate din groapă nisipul pentru a nu dispărea
satul.
Capodopera este o meditaţie pe tema absurdul condiţiei
umane. Omul e prins în existenţă ca într-o gaură de nisip,
având ca preocupare munca epuizantă a scoaterii nisipului
din groapă, pentru supravieţuire, fără a-şi găsi adevărata
menire. Astfel, aici sunt evidente similitudini din “Mitul lui
Sisif”: munca zadarnică și nesfârşită de scoatere a nisipului
fără un sens real.
Cel mai mult m-a impresionat atmosfera descrisă, care îți
dă de înțeles că nu există nici o scăpare. Munca este inutilă,
deoarece oricât de mult nu ți-ai da silința, ajungi mereu în
același loc. Poate că eroii principali, în adâncul sufletului,
înțeleg că efectuează o muncă sisifică, dar oricum nu pot lăsa
această muncă.
“Femeia nisipurilor” conţine în sine un simbol
contradictoriu: pe de o parte, privit în ansamblu, absurdul
existenţei şi, pe de altă parte, dezvoltarea frumoasei teorii
filosofice a nisipului. Astfel, nisipul din opera este metafora
deșertăciunii și a lucrului inutil care îl supune pe om. Dar,
nisipul este și o metaforă a timpului: “Nu numai că nisipul
curge, dar această curgere este însuși nisipul”.

Isacov Svetlana