Padurea spanzuratilor

L. Rebreanu
Termenul de ralism are doua sensuri, care difera intre ele prin faptul ca sunt sau
nu limitate la o anumita perioada istorica. In sens larg, elementele realiste se
intalnesc in operele literare din toate timpurile, pentru ca toate se inspira din
realitate. Folosit in aceasta acceptie, termenul de ralism devine insa prea vag. In
sens restrans, asa cum il utilizeaza istoriile literare, realismul este un curent literar
care a aparut in secolul al XIX-lea, continuand in forme specifice pana astazi si
reunind scriitori cu principii de creatie comune.
Prin cativa dintre cei mai importanti reprezetati ai sai, Stendhal, Balzac, Dickens,
Gogol, realismul este contemporan cu epoca de inflorire a romantismului, in operele
acestor scriitori aparand si elementele romantice. Totusi, trasaturile realiste se
contureaza vizibil, adesea in contrast cu principiile romantice.
Spre deosebire de romantici, care acordau importanta fanteziei si visului,
scriitorii realisti considera de datoria lor sa dea o reprezentare veridical realitatii, sa
prezinte cu obiectivitate adevarul, sa observe existenta reala.
In literatura realista dispar intamplarile si personajele exceptionale pentru a se
face loc observatiei asupra tipurilor umane caracteristice pentru societatea vremii.
Impresia deosebita produsa la jumatatea secolului XIX-lea de progresul stiintelor
naturii, indeosebi de teoria evolutionista in creatia literara, a unor metode impuse
de dezvoltarea stiintei.
Scriitorii realisti se indrepta catre viata sociala, prezentand omul in stransa
legatura cu acesta, ca un produs al mediului in care traieste. Balzac afirma ca
romancierul trebuie sa fie secretarul acelui ,,Istoric, care e societatea insasi.
Prezentarea societatii trebuie sa fie sincera, adevarata, lipsita de orice idealizare.
Atitudinea scriitorilor realisti este critica fata de societatea pe care o prezinta,
preocuparea de a cerceta si prezenta mecanismul social intr-un mod cat mai exact,
scotandu-I in evident articulatiile cele mai mutin vizibile. Ei acorda putin importanta
amanuntelor semnificative, consacrand pagini intregi descrierilor minutioase ale
oraselor, caselor, interioarelor, vestimentatiei personajelor sau trasaturilor fizice.
Reprezentantii realismului descriu mediul si isi prezinta personajele intr-un mod
cat mai impersonal cu putinta, incercand sa faca neobservata prezenta lor in opera
ceea ce duce la precizie si sobrietate. Stendhal incearca sa imite stilul Codului civil,
deci modul impersonal de exprimare dintr-o carte a legi.
Apare evident ca modelitate artistica a realismului incompatibila cu lirismul:
speciile literare cultivate in cadrul acestui curent apartin genului epic si dramatic.
Interesul pentru social, pentru amanunt, atitudinea obiectiva confera operelor
literare realiste o importanta valoare documentara.
Realismul reprezinta unul din curentele cele mai viguroase si mai durabile din
literature romana. Elementele realiste, de reconsitutuire a epocii, se imbina cu cele
romantice in romanul lui N. Filimon, ,,CIocoii vechi si noi. I. L. Caragiale ilustreaza
preocuparea pentru social si crearea de tipuri, iar I. Slavici pune bazele unei
literaturi realiste cu tematica preponderant rurala, pe care o va continua, pe alt
plan, in perioada interbelica, L. Rebreanu.
Liviu Rebreanu (1885-1944) este creatorul romanului romnesc modern,
deoarece scrie primul roman realist obiectiv din literatura romn, "Ion" i primul
roman obiectiv de analiz psihologic din proza romneasc, "Pdurea
spnzurailor". Nuvelele care preced romanul "Pdurea spnzurailor" sunt
"Catastrofa", "Iic trul dezertor" i "Hora morii", pe baza crora Liviu Rebreanu
creeaz primul roman de analiz psihologic, obiectiv i realist din literatura
romn.
Romanul este inspirat dintr-o tragedie personal, fratele scriitorului, Emil, ofier
n armata austro-ungar, fusese condamnat i spnzurat pentru c ncercase s
treac linia frontului la romni i o ntmplare conjunctural i anume aceea c
Rebreanu vzuse o fotografie care-l cutremurase, imaginea reprezentnd o pdure
de ai crei copaci atrnau spnzurai cehi. Prozatorul mrturisete ns c tragedia
fratelui su a fost numai un pretext literar, deoarece Apostol Bologa nu are nimic
din acesta, "cel mult poate cteva trsturi exterioare i unele momente de exaltare
[...], n Apostol Bologa am vrut s sintetizez prototipul propriei mele generaii,
ovirile lui sunt ovirile noastre, ale tuturor.
Romanul are dou planuri distincte, care evolueaz paralel, dar se
intercondiioneaz, unul al tragediei rzboiului, altul al dramei psihologice a
personajului principal.
Ca i n romanul "Ion", construcia este circular i simetric, romanul "Pdurea
spnzurailor" ncepe i se termin cu imaginea spnzurtorii i cu privirea
luminoas, ncrcat de iubire a condamnatului.
Compoziional, romanul ilustreaz cteva simboluri sugestive pentru ideatica
romanului, care se constituie n adevrate obsesii cu rol de accente psihologicepe
parcursul ntregului roman: imaginea spnzurtorii (de 20 de ori), cuvntul "datorie
" (de 9 ori), iar lumina din ochii condamnatului devine laitmotiv. Atmosfera
dezolant a peisajului de toamn mohort, cu cer rece, n care cmpia este
neagr, arborii sunt desfrunzii, iar ploaia, vntul, ntunericul, cimitirul, precum i
srma ghimpat constituie manifestri ale naturii aflate n concordan cu strile
sufleteti ale personajelor (elemente ale naturalismului)
Tema romanului o constituie evocarea realist i obiectiv a primului rzboi
mondial, n care accentul cade pe condiia tragic a intelectualului ardelean care
este silit s lupte sub steag strin mpotriva propriului neam; "Pdurea
spnzurailor" este "monografia incertitudinii chinuitoare" (G. Clinescu). Rebreanu
este n acest roman "un analist al strilor de contiin, al nvlmelilor de gnduri,
al obsesiilor tiranice" (Tudor Vianu)
,,Padurea spanzuratilor analizeaza drama dezechilibrului si prabusirii sufletesti a
unui om cu constiinta zguduita de imprejurari vitrege ale vietii si razboiului. Din
necesitati de simetrie compozitionala, romanul incepe, rupand firul cronologic al
actiunii, cu un element hotarator pentru pierderea echilibrului interior, cu scena
executiei prin streang a soldatului ceh Svoboda, nume simbolic, in limba ceha acest
cuvant insemnand ,,libertate. Capitolul doi, ca intr-o retrospectiva cinematografica,
vizual-dinamica, deruleaza selectiv pelicula vietii si antecedentele psihice, sociale,
nationale, spirituale si educative ale lui Apostol Bologa, care vor explica la mari
intervale de timp comportamentul sau.
Razboiul, ucigator de energii, incriminat cu puternica forta demascatoare, va
sparge ca o piatra suprafata aparent neteda si echilibrul precar al vietii si constiintei
locotenentului Bologa. Firul evolutiei si metamorfozelor sale sufletesti este foarte
incurcat, cu sinuazitati si contorsiuni derutante. In numele unor idei pur teoretice,
abstracte, de patrie, lege, datorie, stat, Apostol Bologa are constiinta impacata ca,
votand pentru executarea dezertorului Svoboda, si-a facut datoria. Realitatile
brutale ale vietii concrete si ale razboiului, confruntarea cu alte ideologii si destine
constituie inceputul dezechilibrului sau sufletesc. Acumularea pregresiva de fapte,
obsesii, intamplari, culminand cu vestea ca va trebui sa lupte pe frontul romanesc
impotriva fratilor sai il pun intr-o situatie limita, dilemica. Infruntand inflexiunea,
rigiditatea si brutalitatea generalului Karg, reprezentantul oficial al satului abstract
in numele caruia pana atunci actionase Apostol Bologa, alegand calea riscului sau
chiar a mortii, ia o hotarare radicala, intr-un fel compensatorie dezertarea. Pe
echilibrul aparent restabilit se altoieste apoi dragostea Ilonei. Din acest moment
romanul aluneca vertiginos spre un final dostsoievskian de esenta mistica, crestina,
sententios biblica. Acceptarea senina si iluminata a mortii ca solutie salvatoare
dintr-o situatie dilematica dezeroizeaza personajul, inlocuieste aureola lui de lumina
cu nimbul aspru, neidurator al streangului si face sa transpara o conceptie
pesimista, tragica, despre destinul omului.
Conflictul romanului este declansat de incertitudinea si dificultatea optiunii intre
doua datorii: datoria conventionala, formala, contractata prin ,,mistica juramantului
militar si datoria sau responsabilitatea morala, puternic resimtita launtric, fata de
neamul sau. Intreaga viata a lui Apostol este un efort torturant de a patrunde in
adancurile lui de intuneric pentru a se cunoaste mai bine pe sine, de a restabili un
echilibru statornic intre lumea sa si lumea dinafara, de a-si lumina si manui sufletul
hartuit de indoieli si remuscari. Dorinta, manifestata inca de cand era stundent la
filozofie, de a gasi raspunsuri precise la toate intrebarile tulburatoare, de a
rationaliza sau traduce in termeni inteligibili inefabilul si necunoscutul constituie
substanta analitica de baza a romanului.
Intr-adevar ,,Padurea spanzuratilor este o orchestratie impresionanta de voci
disonante, similitudini neobisnuite, obsesii. Obsesia determinanta, desi nu cea mai
frecventa, nu este, asa cum ar parea la o lectura superficiala, cea legata de privirea
sfidatoare a condamnatului Svoboda, ci vocea interioara surda a tatalui Iosif Bologa,
dosita in adancul sufeltului cu pietatea si respectul parintesc cuvenit.
Este surprinzator cata deosebire exterioara, aparenta, intre judecatorul Bologa si
acuzatul Svoboda, dar, in acelasi timp cata comuniune ascunsa, cate canale de
comunicare subterana intre cei doi. Apostol Bologa acuza ,,o vina pe care vocea
interioara a tatalui sau o sopteste necontenit si se infiltreaza spre constiinta fiului.
Comportarea neinteleasa si reactiile involuntare din timpul executiei tradeaza
aceasta intercomuniune. Constientul lui Svoboda si inconstientul lui Bologa sunt de
o tulburatoare identitate. De aici decurg similitudinile neasteptate de situatii,
destine si, in consecinta, constructia circulara a romanului care sugereaza pe plan
filozofic mecanica tragica a rotirii destinelor. In aceasta privinta, L. Rebreanu
anticipeaza tema foarte frecventa in literatura contemporana a ,,vinovatului fara
vina.
Particularitatile artistice ale scrisului rebrenist, derivate din sinceritatea lipsita
de iluzii si menajamente, sunt sobrietatea si notatia exacta, nuda, aproape
stiintifica, fara culoare si sentimente; proprietatea termenilor cu o mare putere de
incizie si diferentiere a starilor afective. Numeroasele fragmente analitice legate de
experientele nodale ale vietii personajului principal (scena executiei, vestea mutarii
razboiului pe frontal romanesc, dialogul cu prizonierul roman, asociatia mecanica
provocata de padurea spanzuratilor etc.) alcatuiesc o veritabila monografie
anatomica a obsesiei. Instalarea obsesiei vizuale, de exemplu, este notata cu o
rafinata si gradata nuantare a starilor ce-o insotesc: mandrie sinistra, emotie
nedeslusita, stanjeneala, jana, mirare neinteleasa, infricosare nedefinita, presimtie
vaga, rusinata a veniei, mila, imputare durearoasa, remuscare si, in sfarsit, fixarea
persistent a obsesiei.
Realismul dur, crud, iscoditor, rascolitor, cutremurator, cauta sa impresioneze
pe toate caile. Astfel, pentru a exprima starile de neliniste si surescitare nervoasa
scriitorul revarsa in text un potop nestavilit de cuvinte sugestive exprimate prin
verbe personale: tiuie, bazaia, intepau, usturau, serpui, sfarteca, se rostogolea,
scanteiau, fulgerau, invarteau, clocoti, zvarcoli, vuiau, sfredeli, zbarnai, furnica,
galgaia, gafaia, sfaraia; adjective: strident, sfasietor; substantive: tarie, galgaitul,
zdrentuirea, sfredelirea, vartej.
Imagismul, folosit de L. Rebreanu ca mijloc si nu ca scop, natura, peisajul, sunt
intotdeauna sobordonate analizei. Dintre imaginile poetice, epitetul si comparatia
au frecventa cea mai mare. In ,,Padurea spanzuratilor ele realizeaza, printre altele,
o obsesie cromatica a albului. Lucirea ochilor lui Svoboda era din ce in ce mai alba.
Spanzuratoarea se albea nepasatoare, imprejmuita de crucile albe din cimititirul
militar. Fruntea copilului Apostol era alba si framantata de ganduri. Bologa a fost
prins si executat in anotimpul alb. Alb era si lemnul spanzuratorii sale. Semnul unor
emotii puternice sau epuizari nervoase este aproape invariabil albul (obraji albi, fata
alba, nourasi albi). Lumina orbitoare a reflectorului era alba. Pana si tacearea si
linistea erau albe. Inainta mortii Apostol Bologa ceru hartie de scris dar ea ramase
alba. Aceasta culoare ar putea sugera greutatea confesiunii, dificultatea patrunderii
si a exprimarii inefabilului, necunoscutului, efortul de o viata intreaga al eroului si
conditie similara a scriitorului in general.
Natura la L. Rebreanu este demitizata si depozitata. Peisajul autumnal, hibernal
sau al inceputului de primavara este inecat in ceata, umed si rece. Cadrul in care se
desfasoara actiunea are la orizont ,,crestele muntilor ce se desenau pe cer ca un
fierastrau urias cu dintii tociti. Pamantul e galben, lipicios, cu colibe ca bivolii
culcati; cu rani deschise, urata, galbui. Deasupra lor cerul cenusiu sau ciuruit de
stele.
Prin sinceritate, acuitatea observatiei si adancire psihologica, ,,Padurea
spanzuratilor constituie o contributie majora la cunoastearea autentica a
complexitatii umane si totodata o capodopera a literaturii analitice nationale si
universale.