Cezara de Mihai Eminescu - prezentare generala

Opera Cezara ne da impresia ca avem de a face cu o nuvela romantica, cu o intriga sentimentala

obisnuita, ce se desfasoara intr-un cadru meridional, intr-o Italie, conventionala, evocand un peisaj
care se scalda in lumina soarelui, cu ape limpezi si mari albastre, timpul acestora fiind insa
neprecizata. La prima vedere nuvela se pare ca nu poseda “fantasticul”, nuvela fiind mai mult bazata
pe ilustrarea unui amor pasional. Astfel nuvela a fost interpretata si, implicit, depreciata.

Lucrurile, insa nu stau chiar asa. Cezara este, in pofida consistentei planului realitatii, o nuvela
fantastica cu valoare filosofica. Caracterul nuvelei este „mitica”, neavand o intriga deloc complicata.
Cezara este fiica contelui Bianchi, dependent al jocurilor de carti, logodnica marchizului Castelmare,
care o vrea drept sotie, in scimbul datoriilor contelui fata de el, care s-au adunat din cauza joculi de
noroc. Ea astfel a devenit victima santajului lui Castelmare. Lucrurile, insa, se complica dupa ce aflam,
ca Cezara se-ndragosteste de un calugar, Ieronim, pe care in zareste intr-o zi din fereastra. Ieronim
este un tanar, care poseda o stranie frumusete demonica, la fel ca si celelalte personaje eminesciene.
In nuvela Cezara este idealul frumusetii feminine, un inger, tipic, blond, pur, avad insa un
temperament pasional. In timp ce Cezara il priveate pe Ieronim ii releva faptul, ca tanarul ar fi un
model perfect al pictorului Francesco pentru tabloul Caderea ingerilor, vazand in el un “frumos
demon”. Pictorul este de alta parere. El vede mai mult un Adonis, mai potrivit pentru ilustrarea mitului
Venus si Adonis, in care Venus ar putea fi drept Cezara. Francesco, pictorul, isi da seama, ca de fapt
Cezara este indragostita de Ieronim, acesta fiind principala cauza a perspectivei sale. Tanarul accepta
ivitatia de a-i poza pictorului, avand si el veleitati de pictor, fapt ce demonstreaza zugraveala cu tot
felul de crochituri de pe peretii locuintei lui. Cezara, desigur, petrece cat mai mult timp posibil in
atelierul pictorului, privind-un pe Ieronim din spatele paravanei, reactiile ei fiind in masura sa-i releve
temperamentul pasional: “Cezara era sa racneasca'; “Sanii ii crescuse intr-atata de bataile inimei,
incat sarise un bumb de la pieptarasul cam ingust de catifea neagra” Cum actiunea nuvelei se
complica si mai mult, urmeaza un sir de scrisori intre Cezara si Ieronim, ceea ce este drept dovada, ca
Eminescu recurcge le technical epistolara. Aceste scrisori sunt cele mai importante din aceasta nuvela,
avand in continutul lor ideile filosofice principale ale autorului. Cezara ii implora dragostea lui Ieronim,
acesta insa il refuza la inceput fiind in posesia unor idei schopenhaueriene: “Mancare si reproducere,
reproducere si mancare!”; “Nu! Nu ma voi face comediantul acelui rau care stapaneste
lumea”;”Samburele vietei este egoismul si haina lui, minciuna”.

Eminescu s-a inspirit din opera lui Schopenhauer, intitulat Lumea ca vinta si reprezentare, din capitolul
Metafizica amorului, de unde a folosit ideea lui Ieronim despre dragoste. Dragostea este de fapt
manifestarea „vointei oarbe de a trai”, Ieronim refuzand “mecanisa de speta” a amorului, el fiind o
persoana de natura hyperioniana, un posibil Hyperion.

Cea mai importanta scrisoare din nuvela o reprezinta cea pe care batranul Euthanasius il scrie lui
Ieronim. El este de fapt unchiul lui Ieronim, un sihastru, si ideea principala a scrisorii este descrierea
edenica a unei insulei si pe care acesta isi traieste “modul de viata ascetic”[1].

Eminescu recurge la motivul insulei in mai multe opere, acesta aparan nu numai in nuvela Cezara, ci si
in Avatariile faraonului Tlá, Fat-Frumos din lacrima, Povestea magului calator in stele, precum si in
Memento mori. Mireca Eliade a fost preocupat de motivul insulei si a felului in care a fost tratata
aceasta in creatiile eminesciene, oferind un intreg volum acesteia in eseul Insula lui Euthanasius.
Motivul insulei apartine simbolisticii Oceanului. In mitologie insula reprezinta “centrul in jurul caruia s-
a creat lumea” , dupa cum ne afirma Eliade. In descrierea batranului Euthanasius, insula apare a o
fortareata de stanci. Aceasta insula are o singura intrare, acesta fiind ascunsa dupa o piatra, ce poate
fi data la o parte. In spatele acestei pietre se afla tunelul, care duce spre interiorul insulei. Insula este,
de fapt, o vale, situata sub nivelul marii aparata de furia valurilor de fortareata de stanci. In centrul
insulei este un lac, format din patru izvoare, ce se varsa in acest lac. Aceste patru izvoare corespund
fluviilor Raiului. In inima lacului este o alta insula, langa o Insula Mare se afla o Insula Mica, ceea ce
duce la concluzia, ca este vorba despre o insula in insula. Insula Mica este inconjurata de o dumbrava
de portocali, unde sete situata pricasa si pestera, in care locuieste batranul Euthanasius. Peretii
pesterii este ornamentata de sculpturi, un basorelief, care infatiseaza mitul Adam-Eva: “Pe un perete
e Adam si Eva Am cercat a prinde in aceste forme inocenta primitiva Nici unul din ei nu stie inca ce-
nseamneaza iubirea ei se iubesc fara sa stie formele sunt virgine si necoapte in expresia fetei am pus
duiosie si nu pasiune, este un idil linistit si candid intre doi oameni ce n-au constiinta frumusetei, nici
a goliciunei lor. Ei umbla-mbratisati, sub umbra unui sir de arbori, dinaintea lor o turma de miei”. Aici
si mieii sunt simbolul puritatii si al inocentei. Un alt grup statuar o reprezinta mitul Venus-Adonis: “Cu
totul altfel e Venus si Adonis. Venus e numai amor. Ea-si pleaca capul ei imbatat de pasiune pe
umarul acelui tanar femeieste - frumos, timid si inamorat in sine, si el se uita furis la formele perfecte
ale zeitei ce-1 fericeste, caci i-e rusine sa se uite de-a dreptul. El joaca rolul unei fete naive, pe care
amantul ar fi descoperit-o” Aceasta scrisoare contine si o marturie a batranului, conform careia acesta
este incantat de “a reprezenta pe femeia agresiva”, dar subliniaza, ca sub nici o forma nu este vorba
de “curtizane”, ci mai degraba de “agresiunea inocentei femeiesti”. Pe acelas sir de idei incepe
batranul sa sculpteze un alt basorelief, pe baza mitului Orion-Aurora, in care Aurora il rapeste pe
Orion, de care era indragostita “insasi cruda si vergina Diana”.

Cheia intregii nuvele este ascunsa in comentariul acestor grupuri statuare. Batranul Euthanasius
marturiseste ca a invatat organizarea sociala de la albine, statul carora este construit pe instinct.
Acesta i se pare modelul desavarsit de aorganizare, intrucat natura nu greseste niciodata, fiind o
creatie perfecta si mai presus de orice. Abia aici sunt evidente ideile „fiziocratice” ale lui Eminescu. In
acest „rai pamantesc”, dupa cum acesta este numit de batran, este invitat Ieronim pentru a-l stapani,
dupa moartea lui Euthanasius.

Insula lui Euthanasius, prin aspectul ei luxuriant, prin natura ei exploziva, germinativa, ce are asupra
lui o varietate de forme vegetale, minerale si animale, prin flora si fauna, de dimensiuni suprafiresti,
prin corespondentele dintre sunet, culoare si miresme, ne apare ca o varianta pamanteasca a
Edenului, ca un loc miraculos, ca o varianta a gradinii Raiului.

In eseul Insula lui Euthanasius Mircea Eliade precizeaza, ca in aceasta nuvela “avem de a face cu cea
mai desavarsita viziune paradiziaca din literatura romaneasca” si ca insula lui Eutahansius este mai
degraba o „geografie mitica, nu reala” . Aceasta insula este un teritoriu sacru, nu profan. Dupa cum
ne-am obisnuit, urmand cursul intrigii romantioase, pana la urma si Ieronim se indragosteste de
Cezara. In timp ce Ieronim ii declara dragoste Cezarei in gradina palatului Bianchi, este surprins de
marchizul Castelmare, acesta din urma fiind ranit in duel. Ieronim fiind convins ca lovitura fata de
marchiz a fost fatala, la sfatul Cezarei, se refugiaza pe insula lui Euthanasius. Fiind pe insula
descopera o scrisoare. Dupa ce o citeste deduce , ca unchiul sau a murit asezandu-se in cascada unui
parau, dizolvandu-se si astfel reintegrandu-se in natura. Acesta este numita “moarte naturala”, fara
suferinta, o reintegrare lenta, treptata, prin evanescenta, in circuitul naturii. Eminescu a imprumutat
de la Scopenhauer si conceptul de „eutahanise”, acesta fiind numele batranului eremit, ceea ce este
de fapt toata ideea nuvelei pe langa ideea dragostei pasionale. In ziua in care are loc nunta, contele
Bianchi moare de apoplexie, dupa care Cezara se calugareste. Manastirea se afla pe malul marii, astfel
Cezara innoata in fiecare zi in mare, goala, lasandu-se prada “amorului ei cu marea”. Acesta
reprezinta, la Eminescu, neputinta umana fata de soarta. Intr-o zi, cand Cezara inoata iarasi in mare
din intamplare nimereste pe insula lui Euthanasius, unde il reantalneste pe tanarul Ieronim. Pana in
acest moment in nuvela Cezara si Ieronim au ilustrat mitul Venus-Adonis, acesta insa se schimba,
deoarece fiind impreuna in cadrul pardiziac al insulei lui Euthanasius, acestia devin Adam si Eva,
reanecepandu-si existenta edenicade la capat, reantegrandu-se in “arhetip”. Despre aceasta idee a
scris Mireca Eliade o intreaga carte, intitulata Mitul intergrarii. Ieronim si Cezara refac cublul biblic,
dinaintea pacatului originar.

Ne-a ramas in manuscris un fragment, in care Eminescu a imaginat un alt final, in care de fapt
renunta la tot (Moartea Cezarei). In acesta povestea este cu totul diferita. Cezara, din chilia ei, inoata
in directia unui foc plutitor si cand il zareste pe Castelmare se inneaca intr-o luntre. Ieronim il omoara
pe Castelmare, spatrungandu-l cu spada si o duce pe Cezara, moarta, pe insula. Noaptea o viseaza in
pielea goala si i se pare, ca traieste, acesta insa era doar un vis. Ieronim moare si el, si avem in fata
noastra o imagine a doua cadavre imbratisate in mare. Si in aceasta interpretare indragostitii se
reantalnesc, dar in alta forma a vietii, deoarece moarte este considerata de catre Eminescu un alt fel
al existentei.
 Tema

Actiunea
Nuvela este alcatuita din opt parti, intriga (amoroasa) fiind in mod evident mai
putin importanta pentru autor decit pasajele confesive (monologuri ale
personajelor, imbracind uneori forma epistolara) sau descriptive (fie ca este vorba
despre portrete ori despre peisaje). Momentele intrigii sunt explicitate laconic, doar
pentru a asigura osatura narativa a textului: Cezara, tinara protejata a pictorului
Francesco, este promisa, impotriva vointei sale, de tatal ei, marchizul Bianchi, in
casatorie marchizului Castelmare; ea il vede de la fereastra pe Ieronim, calugar de
la manastirea invecinata, si este atrasa de frumusetea demonica a tinarului.
Francesco il invita pe Ieronim sa-i pozeze pentru un tablou avind ca subiect
"Caderea ingerilor", Cezara

- ascunsa in atelier - il vede, se indragosteste de el si ii scrie, oferindu-i iubirea.

Ieronim primeste insa scrisori si de la batrinul calugar Euthanasius, retras in
singuratatea unei insule paradisiace; textele acestuia au, pentru tinarul sau "fiu
spiritual", valoare initiatica si

- in ultima instanta - revelatorie: Euthanasius il face sa-si recunoasca dragostea

pentru Cezara si sa raspunda chemarilor copilei inocent-tentatoare. Din cauza unui
duel cu Castelmare, Ieronim e indemnai de Francesco si de Cezara sa plece din
oras - pleaca pe mare si descopera insula lui Euthanasius, unde batrinul murise.
Nunta Cezarei e aminata un an din cauza mortii marchizului Bianchi; retrasa la o
manastire, tinara (care crede ca Ieronim a murit) are obiceiul sa inoate in mare t;t
astfel descopera insula, rclacind cu Ieronim perechea adamica.

In varianta definitiva, nuvela se incheie cu scena intilnirii dintre cei doi si

- gest tipic pentru erosul eminescian - cu recunoasterea identitatii care ii reuneste.

De altminteri, textul - dincolo de intriga romantica, grevata adesea de clisee ale
genului
Spatiul
Singura "magia insulei" va rezolva drama personajelor, detinand rolul decisiv in
istoria pasiunii lor. leronim se va indragosti cu adevarat de Cezara numai dupa ce
amandoi vor fi regasit nuditatea paradisiaca, starea edenica, in geografia mitica, nu
reala, a insulei, departe de "cetate" (lumea "devenirii oarbe").

Conflictul
Epicul liricizat (in fapt, nuvela este dezvoltarea epica a unei idile) se bizuie pe
elemente din structura operei: personajele sunt proiectii ale autorului-narator;
conflictul Ieronim/Castelmare, ce ar trebui sa sustina axul subiectului, este
derizoriu, insuficient construit artistic, lasat intr-un plan secund; naratiunea la
persoana a III-a este fragmentata prin inserarea altor forme de discurs: descrierea si
confesiunea epistolara ce subiectivizeaza relatarea; secvente ample ale textului sunt
realizate poematic; adevaratul centru al epicului si al dramei lui Ieronim si a
Cezarei este "insula lui Euthanasius" - laitmotiv si su-prapersonaj -, taram al
anularii devenirii istorice intr-o "stare" paradiziaca prelungita.

Teme ,motive
Tema nuvelei este reprezentată de dragostea privită din perspectiva omului de
geniu. Această tematică este abordată prin intermediul poveștii de dragoste dintre
Cezara și Ieronim.
Obsesia romanticilor pentru tiparele originare ale existentei umane face ca tema
iubirii sa fie dezvoltata intr-o structura mitica, avand drept motiv central "insula lui
Euthanasius" - "insula transcendenta", simbol narativ al iesirii din ordinea timpului
istoric (profan) si al reintegrarii in ordinea sacrului (paradisul recuperat).

Putem folosi ca punct de plecare in analiza nuvelei urmatoarea interpretare a

simbolisticii insulei, oferita de Mircea Eliade in eseul Insula Iui Euthanasius: "S-ar
putea spune ca elementele oceanice si nostalgia insulei paradiziace apartin in
general romanticilor; caci romantismul a «descoperit» oceanul, a fost sensibil la
magia lui, i-a interpretat simbolismul. () Romantismul in intregimea Iui reprezinta
nostalgia dupa «inceputuri»; matca primordiala, abisul, noaptea bogata in germeni
si latente, principiul feminin in toate manifestarile sale sunt categorii romantice
majore, care nu depind de «influente» livresti sau de «moda», ci definesc o
anumita pozitie a omului in Cosmos, inrudirea lui Eminescu cu alti mari poeti
romantici nu poate fi, asadar, explicata prin «influente», ci prin experienta si
metafizica lor comuna.

Personajele
Personajul nostru feminin ,Cezara ,din nuvela cu acelaşi nume a lui Eminescu face
parte din categoria femeilor care topesc nâinimi de gheaţă. Ea este personajul
prinicpal, la fel ca şi iubitul ei, Ieronim. Cezara ne apare ca o contesă frumoasă.
Prin trăsăturile ei fizice o putem defini ca personaj romantic: „Dar ce frumoasă, ce
plină, ce amabilă era! Faţă ei era de-o albeaţă chihlimbarie intunecată numai de-o
viorie umbră, transpariţiunea acelui fin sistem venos ce concentrează idealele artei
in boltită frunte şi-n acei ochi de-un albastru intuneric care sclipesc in umbra
genele lungi şi devin prin asta mai dulci, mai intunecoşi, mai demonici.

Naratorul,viziunea narativa
Naratiunea la persoana a III-a este fragmentata prin inserarea altor forme de
discurs: descrierea si confesiunea epistolara ce subiectivizeaza relatarea; secvente
ample ale textului sunt realizate poematic; adevaratul centru al epicului si al
dramei lui leronim si a Cezarei este "insula lui Euthanasius" - laitmotiv si
suprapersonaj - taram al anularii devenirii istorice intr-o "stare" paradisiaca
prelungita.
Perspectivă narativă este subiectivă, a naratorului implicat afectiv în
evenimentele prezentate.

Un context care m-a impresionat

Daca pentru Ieronim iubirea se exprima prin spiritualizare, iubirea Cezarei este, din
primul moment, revarsare a simturilor. Amestec paradoxal si tulburator de
atitudini, de stari - inocenta si senzualitate, sfiosenie si indrazneala -, Cezara este
vie si voluptuoasa, prezenta ce alerteaza instinctele lui Ieronim, impiedicandu-l s-o
iubeasca.