Floare albastra

Mihai Eminescu
I.Introducere
-M.E reprezinta un punct de reper in literatura romana, remarcandu-se si in lit universala, fiind
considerat ultimul romantic europen. Opera sa cuprinde in special poezie romantica ( anuntand pe
alocuri simbolismul si modernismul, pt ca geniul eminescian nu poate fi incadrat intr-un singur curent
lit), dar si proza (nuvele romantice) si chiar unele incercari de dramaturgie.
-lirica eminesciana se remarca printr-o multitudine de teme si motive lit de provenienta
romantica:iubirea, visul, cosmogonia, comuniunea om-natura, geniul, teiul, castelul medieval,
timpul,viata ca teatru etc.
-Floare albastra este o egloga(idila cu dialog) si a fost publicata in Convorbiri literare la 1 aprilie 1873.
-idilă – ritualul erotic în sânul naturii (vezi comentariu)
-se adugă elemente elegiace (finalul) şi de meditaţie filozofică (primele strofe şi ultima)
II.Geneza
-simbolul florii albastre este imprumutat de E de la Novalis (poet german) pt care floarea albastra este
simbolul idealului feminine – floarea albastra se metamorfozeaza, ia chipul iubitei, tulburand pt
totdeauna sufletul eroului
-E preia simboul de la Novalis si il asocieaza cu tema conditiei omului de geniu, floarea albastra devine
simbol al iubirii si al vietii
-acest simbol se regaseste si la romanticul italian Giacomo Leopardi simbolizand absolutul, infinitul
III.Titlul
-la Novalis este imaginea spiritualizata a iubitei care dincolo de moarte ii va darui fericirea divina,
devenind simbol al absolutului, al transcendentului. La E reprezinta pe de o parte prin floare fiinta
purtatoare de dorinti, trecatoare, dar seducatoare, iar prin albastru infinitul, absolutul, cosmicul,
perfectiunea. Este astfel simbol al aspitatiei spre o iubire perfecta, care insa nu se poate implini decat in
vis.
IV.Tema si motivele
-tema este iubirea si natura
-subteme si motive romantice- geniul , meditatia, floarea albastra, cunoasterea absoluta, codrul, luna,
lacul etc
V.Structura si compozitie/ Tipuri de lirism
-are doua parti si patru secvente poetice, lirice
-I –cunoasterea absoluta, II-cunoasterea terestra; prima parte- portretul geniului realizat de iubita si
atitudinea iubitului fata de iubita, iar cea de a doua- idila propriu-zisa si meditatia asupra conditiei
geniului si a conditiei umane.
-imbina lirismul subiectiv (vocea eului liric) cu lirismul măştilor (vocea lirica a iubitei)
VI.Comentariu si particularitati
-prima parte- reprosul fetei, dialogul se desf pe coordonatele EL-EA, el-omul de geniu, planul
departat , cunoasterea absoluta, EA- planul apropiat, omul comun
-iubita incearca sa isi ispiteasca iubitul pentru a-si parasi lumea (asemanator Catalinei), incearca sa-l
aduca din planul cunoasterii abstracte in cel al lumii reale efemere.
-teama iubitei este aceea de a nu fi uitata
-adj inalte repr verticalitatea planului cosmic, dar asociat cu verbul te-ai cufundat sugereaza coborarea
intr-o lume interioara, a ideilor Iar te-ai cufudat in stele /Si in nori si-n ceruri nalte.
-adverbul iar marcheaza repetabilitatea situatiei – uitarea cauzata de retragerea din lumea comuna
-sunt numite atributele geniului- intunecata mare reprezinta geneza, universal cosmic, campiile asire-
universul cunoasterii, piramidele-nvechite- universul creatiilor
-tanarul incearca se recupereze timpul primordial prin intoarcerea la punctul zero, la geneza (intunecata
mare), revede curgerea istoriei(campiile asire)si intelege efemeritatea ei, ascensiunea si decaderea
oricarui imperiu intr-o lume a amagirilor (piramidele-nvechite).
-metafora rauri in soare simbolizeaza lumina cunoasterii, gandirea abstracta
-femeia incearca sa-l scoata din aceasta lume, propunandu-i iubirea umana Nu cata in departare/
Fericirea ta, iubite.
-in strofa a patra este surprinsa reflectia poetului asupra cuvintelor iubitei, eul liric realizeaza
superioritatea sa fata de iubita, mititica poate fi semn al afectiunii eului liric , dar si al ironiei celui ce se
simte apartinand unei lumi superioare.
-el o intelege, dar ea pe el nu Ah!ea spuse adevarul, dar se retrage in tacere Eu am ras, n-am zis nimica
-a doua parte lirica reprezinta idila, există o strofa de legatura care contine prima etapa a ritualului
erotic eminescian – chemarea-iubitul este chemat la o dubla regresie-in natura primara (codrul)si in
timpul mitic, padurea devine topos
-este sugerata coborarea Stanca sta sa se coboare/ In prapastia mareata, din spatiul transcendent in cel
terestru, uman (caderea este opusa inaltarii din prima parte)
-idila romantica se consuma intr-un spatiu securizant, aici remarcam stransa comuniune om-natura.
Intalnim toate elementele tipic eminesciene- codrul, trestia, izvorul, crengile-iubirea este proiectata in
vis prin utilizarea verbelor la viitor si la conditional-optativ: vom sedea, om da, vom vedea etc.
-intalnirea are loc langa bolta cea senina, spatiu securizant. Alta versiune mentioneaza balta cea senina,
lacul, reprezentand oglinda, deoarece la Eminescu iubirea este posibila doar in vis sau in oglinda.
-portretul iubitei este unul seducator, opus racelii geniului. Ea pune iubirea sub semnul jocului sau al
hazardului.. E dispusa chiar sa se amageasca Si mi-i spune-atunci povesti/ Si minciuni cu-a ta gurita in
timp ce ea va recurge la un ritual tipic popular Eu pe-un fir de romanita/ Voi cerca de ma iubesti
-iubita il ademeneste cu candoare de vietate salbatica. (G.Calinescu) Ea recurge la gesture ispititoare si
incearca sa ascunda adevaratul motiv al emotiilor De a soarelui caldura/ Voi fi rosie ca marul/ Mi-oi
desface de-aur parul/Sa-ti astup cu dansul gura. Se realizeaza astfel un portret feminin specific
eminescian. Atitudinea dionisiaca a femeii se opune celei apolinice a barbatului, asa cum fusese
prezentat in prima secventa lirica.
-sunt astfel parcurse alte etape ale ritualului erotic eminescian-intalnirea, gesturile de iubire. Urmeaza
taina sarutului plasand iubirea la limita dintre joaca si voluptate De mi-i da o sarutare/ Nime-n lume n-o
sa stie/ Caci va fi sub palarie/ S-apoi treaba cine are.
-intimitatea creste odata cu aparitia lunii – martor si ocrotitor al iubirii.(atmosfera romantica). Prin
lumina lunii iubirea capata dimensiune cosmica.
-intoarcerea spre sat in vale reprezinta coborarea din inaltul iubirii in realitatea concreta, care are insa
farmecul ei, fiind insotita de sarutari dulci ca florile ascunse
-iubirea incepe sa fie verbalizata (pana acum iubirea , emotia trairilor a fost perceputa prin gesturi) pt ca
iubitii vorbesc in intunecime , nepasandu-le de oameni.
-in ultimele trei strofe (elegie) remarcam pe de o parte contemplarea iubitei plecate si pe de alta parte
meditatia asupra conditiei umane opuse conditiei geniului.
-eul liric exalta in fata frumusetii iubitei. Ea dispare cu aceeasi repezicune cu care a aparit si-l lasa in
contemplatie pe poet. El se simte plasat intre doua lumi – macrocosmosul inert si iubirea vie, terestra,
natura vie Inc-o gura si dispare/ Ca un stalp eu stau in luna.
-expresia in luna sugereaza transcendenta, el se intoarce la contemplatie, la inalt, spatial geniului din
prima parte
-cele trei epitete frumoasa, nebuna, dulce din cadrul exclamatiei Ce frumoasa, ce nebuna/ E albastra
dulce-mi floare exprima pe de o parte exuberanta, tineretea, pasiunea, dar pe de alta parte tristetea,
melancolia cauzata de pierderea iubirii . Remarcam puterea de seductie a fetei, voluptatea ei .
-ultima strofa este o meditatie asupra conditiei umana, efemere, care se opune aspiratiilor
geniului.Tonul este grav, expromand tristete, avand ecouri de lamentatie Si te-ai dus, dulce minune/ Si-a
murit iubirea noastra-/ Floare albastra! Floare albastra!/ Totusi este trist in lume!. Iubirea a fost un vis,
darn u a putut fi concretizata in realitate.
-repetitia sugereaza tristetea provocata de contrastul dintre iluzie si realitate
-versul Totusi este trist in lume exprima o tristete de dimensiuni cosmice deoarece iubirea terestra nu
este posibila. Varianta cu Totul este trist in lume sugereaza chiar pierderea in moarte a iubitei. DForma
cu totul este abordata de Maiorescu, Ibraileanu, Calinescu, dar in “Convorbiri literare” apare forma cu
totusi.
-finalul devine astfel o meditatie asupra fericirii trecatoare in lume. Ca si Luceafarul, eul liric, ipostaza a
geniului (indragostitul) se retrage din lumea care l-a fermecat pt o clipa, intr-o izolare apolinica, se
intoarce la contemplatie, la ratiunea rece.
VII.Curentul literar
-romantisnul: motive, teme romantice-iubirea, geniul, timpul, idila terestra, floarea albastra, luna, trestia
etc- sursa de inspiratie de origine romantica- floarea albastra- antiteza EL-EA-comuniunea om-natura-
visul (iubirea ese posibila doar in vis)-trairea dionisiaca opusa retragerii apolinice - conditia omuli de
geniu intr-o lume care nu-l intelege etc
VII.Analiza stilistica
Nivel fonetic
-pauze afective care subliniaza reprosul fetei in prima parte, sau nedumerirea eului lric in momentul
contemplarii iubitei
-aliteratia Stanca sta sa se pravale subliniind coborarea dureroasa din spatial inaltului in lumea terestra.
Nivel morfo-sintactic
Verbele au functie stilistica-reprezinta cele doua planuri:real si al visului.Pentru descrierea naturii,a
universului cunoasterii poetul foloseste prezentul: gramadesti, urca,izvoare plang,stanca sta sa se
pravale.Visul e redat prin viitor sau forme de conditional-optativ,conjunctiv(sugereaza dorinta si ca totul
e doar vis) vom sedea,oi desface.oi tinea.vom vorbi,voi fi,sa astup.
-adresarea-vocative:iubite, sufletul vietii mele si verbe la imperativ nu cata sau interjectii predicative hai
-remarcam prezenta lirismului subiectiv prin verbe si pronume la persoana I singular
Nivel lexico-semantic
-doua izotopii diferite- a inaltului si a terestrului; cer, stele, luna, inalte –spatiul cosmic, balta, trestie,
padure, mure etc-spatiul terestru
-elemente din limbajul popular –atmosfera intima specifica dialogului dintre iubiti incalte, romanita, de
mi-I da o sarutare, crengi, prag, subsoara, nime etc
-neologisme – planul cunoasterii – campiile asire, piramidele-nvechite
Nivelul figurilor de stil
-metafore: ceruri inalte, campiile asire, intunecata mare ( epitet metaforic ce aminteste de geneza din
Scrisoarea I), piramidele-nvechite exprimand cunoasterea abstracta
-epitete- dulce-epitet metaforic ce exprima iubirea Dulce netezindu-mi parul, dulce minune, sarutari
dulci;comparatia ca florile ascunse –seductia iubirii;exclamatia retorica Totusi este trist in lume exprima
tristetea apasatoare; repetitia floare albastra, floare albastra – intensificarea tristetii, a melancoliei.
Poezia marcheaza trecerea de la romantismul declamator la clasicismul romantic