BALTAGUL

de Mihail Sadoveanu

CARACTERIZARE PERSONAJ

INTRODUCERE
Mihail Sadoveanu, scriitor interbelic, este unul dintre marii prozatori români ai
secolului al XX-lea. Opera sa cuprinde povestiri, nuvele și romane. Temele esențiale ale
vastei creații sadoveniene sunt istoria (,,Frații Jderi", ,,Neamul Șoimăreștilor", ,,Zodia
Cancerului sau vremea Ducăi - Vodă" etc.), viața satului românesc (,,Hanu -
Ancuței", ,,Bordeienii", ,,Baltagul" etc.), natura (,,Dumbrava minunată", ,,Țara de dincolo
de negură", ,,Împărăția apelor"), condiția umană (,,Locul unde nu s-a întâmplat
nimic", ,,Apa morților", ,,Haia Sanis"). El continuă tradiția marilor povestiri, de
Ion Neculce de Ion Creangă.
Scris în numai 17 zile, ,,Baltagul" a apărut în anul 1930. Romanul este considerat o
capodoperă a prozei românești, îndeosebi pentru concizia, dinamismul și armonia
compoziției. ,,Baltagul" este un roman interbelic, obiectiv, realist - mitic, tradițional
și ,,doric" (Nicolae Manolescu în ,,Arca lui Noe", capitolul ,,O femeie în țara bărbaților").

REPER I
Personajul principal este Vitoria Lipan, complexă, regăsită în mai multe ipostaze:
munteancă (păstrătoare a tradiției), soție iubitoare, detectivă și mamă autoritară.
Vitoria, o femeie puternică, pornește cu hotărâre în căutarea soțului (,,N-am să mai am
hodină cum n-are pârâul Tarcăului pân'ce l-oi găsi pe Nechifor Lipan"). Ea își dorește cu
ardoare să se facă dreptate și să-l înmormânteze creștinește pe Nechifor. Femeie
conservatoare, respectă obiceiurile, tradițiile satului patriarhal și respinge noutățile
aduse de copii. Vitoria reprezintă tipul femeii voluntare, ,,un exponent al speței" (G.
Călinescu) în raport cu lumea arhaică, dar și o individualitate, prin însușirile sale: spiritul
de răzbunare și perspicacitatea unui detectiv. Criticul G. Călinescu afirmă ,,Vitoria e un
Hamlet feminin", pentru că pune la cale demascarea ucigașilor la parastas, prin
reconstituirea scenei morții lui Nechifor Lipan în fața sătenilor. Pe de-o parte, prin
comportament, limbaj, mentalitate, Vitoria își trădează apartenența la o societate
patriarhală, fiind prototipul feminin al satului tradițional de munte, iar, pe de altă parte,
prin felul în care acționează într-o ,,lume a bărbaților", după ieșirea din satul arhaic, ea
devine un exemplu de forță și emancipare feminină, fiind o femeie independentă, cu o
personalitate puternică. De asemenea, numele ei are semnificație simbolică,
desemnând victoria binelui asupra răului: Vitoria este asemănător cu ,,victoria".
REPER II
Trăsături definitorii pentru Vitoria Lipan sunt: inteligență nativă, onestitate, disimulare,
dorință de răzbunare, generozitate, simț al dreptății, iubire față de soț, spirit practic,
sensibilitate enigmatică, fire superstițioasă, curaj.
Vitoria are o calitate specifică unui bun detectiv: inteligență nativă, bazată pe o logică
riguroasă. Semnificative pentru această trăsătură sunt scena găsirii osemintelor (și a
privegherii) precum și scena praznicului.
Protagonista corelează, asemenea unui detectiv, diversele informații pe care le
primește de-a lungul drumului. Așa că ajunge la concluzia că rămășițele lui Nechifor s-
ar afla între localitățile Sutra și Sabasa, pe muntele Stânișoara. Trecând către Sabasa,
în locul cu nume simbolic Crucea Talienilor, câinele ,,dă semn". Vitoria, convinsă de ce
va găsi, îi dă drumul și acesta coboară lătrând într-o prăpastie. Urmându-l, femeia și
băiatul fac tragică descoperire: ,,Era acolo, însă împuținat de dinții fiarelor." Cei doi,
mamă și fiu, reacționează diferit, prin trăsături prin care intră în antiteză. Astfel, în timp
ce neinițiatul Gheorgiță se pierde cu firea, nu se poate opri din plâns, Vitoria se
îngrijește să respecte ordinea spirituală: își jelește soțul (strigătul), acoperă oasele,
aprinde lumânări, anticipează pregătirile pentru o înmormântare creștinească. Dar ea
nu neglijează nici ordinea lumească: caută indicii ale săvârșirii crimei (urma de lovitură
de baltag ce se vede pe craniu) cate pot ajuta ancheta, încearcă să înțeleagă în
amănunt coordonatele locului și reconstituie împrejurările crimei. Durerea se
sublimează în acest efort al înțelegerii, altă formă, de fapt, a iubirii pentru Nechifor. Iar
noua sa postură de anchetator primește parcă o binecuvântare divină: ,,Avea în ea o
putere nouă, care-i răzbătea în toate mișcările și în priviri."
Secvența este relevantă și prin faptul că Gheorghiță este obligat de împrejurări să
îndure singur priveghiul (mama sa pleacă în sat aducă o căruță și să anunțe
autoritățile). Chiar dacă la un moment dat singurătatea și întunericul îl alungă spre
drum, veghea are atributele unei probe inițiatice, reprezintă coborârea în Infern.
Topografia, asupra căreia textul insistă, permite asimilarea râpei cu grota sau fântâna,
fiind adecvată unei recluziuni simbolice. Simbolic, flăcăul preia puterile celui
dispărut: ,,sângele și carnea lui Nechifor Lipan se întorceau asupra lui în pași, în
zboruri, în chemări"; de aceea el reușește să-l înfrunte, moral și fizic, pe ucigașul tatălui
său. Ciclul etern al vieții își reia cursul: ,,viața tainică își întindea iar punțile peste
prăpăstiile morții". După Alexandru Paleologu, Nechifor Lipan este, ca Osiris, ,,biruitorul
morții, sortit reînvierii, în ființa fiului, odată cu reînvierea firii."
Trăsături ale Vitoriei Lipan precum inteligență, înțelegere a psihologiei umane,
capacitatea de a pune cap la cap indicii sunt evidente și în scena praznicului.
Munteanca organizează înmormântarea după datină, apoi invită la aceasta pe săteni,
pe reprezentanții autorităților (subprefectul) și cei doi bănuiți: Calistrat Bogza și Ilie
Cuțui. Vitoria intuiește că cel cu buza de iepure, Calistrat Bogza, este cel care a
înfăptuit omorul și de aceea îl torturează psihologic. Ea își arată bănuielile, discută în
așa fel cu gospodarul de la Doi Meri încât acesta este mai întâi neliniștit, apoi iritat. Este
stupefiat când Vitoria povestește scena omorului ca și cum ar fi fost acolo. În cele din
urmă, cuprins de mânie, bate cu pumnul în masă, se repede la Gheorghiță ca să-și ia
arma, îl lovește pe Cuțui cu pumnul în frunte și se ,,zvârli cu capul pe ușa deschisă,
mugind". Preluând rolul justițiarului și al maestrului inițiator, mama își îndeamnă fiul să îl
pedepsească pe ucigașul lui Nechifor. Bogza este lovit cu muchia propriului baltag, în
frunte, iar în clipa următoare câinele lui Nechifor își răzbună stăpânul: ,,se năpusti la
beregată, mestecând mormăiri sălbatice cu sânge". Bogza moare ,,sugușat" de câine,
dar nu înainte de a-și mărturisi fapta și de a-și cere iertare de la Vitoria; însă munteanca
nu-l poate ierta: ,,Dumnezeu să te ierte [...] Își strânse buzele, îl privi neclintit o vreme".
Ilie Cuțui e arestat de autorități după ce-și mărturisește complicitatea. Această scenă,
care reprezintă punctul culminant, o prezintă pe Vitoria având o stăpânire de sine
aproape inumană, fiind regizor și actor deopotrivă. Referindu-se la aceste calități, G.
Călinescu o consideră ,,un Hamlet feminin": ,,În căutarea bărbatului, Vitoria pune spirit
de vendeta și aplicație de detectiv. [...] Vitoria e un Hamlet feminin, care bănuiește cu
metodă, cercetează cu disimulație, pune la cale reprezentațiuni trădătoare și, când
dovada s-a făcut, dă drum răzbunării".

REPER III

CONCLUZIE
Pentru caracterul ei puternic, Vitoria Lipan este considerată unul dintre cele mai
cunoscute personaje din literatura română, fiind supranumită de criticul N.
Manolescu ,,o femeie în țara bărbaților" (Arca lui Noe).