Caracterizarea Anei (Ion de L.

Rebreanu)

Roman fresca, "Ion" de Liviu Rebreanu este "cea mai puternica creatie colectiva a
literaturii romane" (Eugen Lovinescu), "epopeea taranului roman" (Pompiliu
Constantinescu), "impunatoare fresca a lumii de la tara prin care autorul a ridicat drama
personala a lui Ion la nivelul unei drame simbolice". (Perpessicius)
Ana este un personaj principal, pozitiv, exponential al clasei taranesti intrucat ofera
cititorului o viziune veridica asupra realitatii rurale din Transilvania, ilustrand conditia
femeii in comunitatea taraneasca traditionala, semnificativa in acest sens fiind afirmatia
lui George Calinescu: "femeia reprezinta doua brate de lucru, o zestre si o producatoare
de copii".
"Existenta chinuita si sfarsitul tragic al Anei dezvaluie cu o deosebita forta conditia
de inrobire si injosire a femeii in aceasta lume.Rebreanu da o reprezentare concreta a
modului in care goana dupa capatuire calca in picioare cele mai elementare sentimente
omenesti. Afectiunea paterna, dragostea intre soti sunt toate supuse puterii banului.
Pentru Ion si Vasile Baciu, Ana inceteaza a mai fi o fiinta omeneasca. Viata, darurile,
visurile ei de fata sunt strivite fara mila. Eroina se pleaca in fata unei legi crunte,
neiertatoare, care o transforma din roaba tatalui in sclava barbatului. Aducatoare de
zestre, nascatoare de prunci si animal de munca, iata singurile rosturi sociale ce i s-au
lasat. Rebreanu a inteles admirabil aceasta expresie teribila a dezumanizarii." (Ov. S.
Crohmalniceanu).
Modalitatile de caracterizare dezvaluie un personaj construit cu obiectivitate,un
spirit oscilant,o fire slaba care se pleaca in fata vietii si a lumii fara a lupta sa se sustraga
unui destin tragic.Astfel caracterizarea directa se realizeaza prin:
a)intermediul naratorului,caracterizarea directa nu vizeaza portretul fizic, ci pe cel
moral,intrucat Ana este un personaj reprezentativ pentru conditia femeii in comunitatea
rurala:"este o fire tacuta si oropsita,menita parca sa cunoasca numai suferinta in viata";
b)intermediul celorlalte personaje:
-Ion:"Tare-i uratica si slabuta,saraca de ea!",aceasta aparand in contrast cu frumusetea
Floricai "ai carei obraji fragezi ca piersica" si "ochi albastri ca cerul de primavara" ii
tulburasera sufletul flacaului."O privea si se mira ca a putut el saruta si imbratisa pe fata
aceasta uscata, cu ochii pierduti si uscati de plans,cu obrajii galbejiti,cu pete cenusii si
care impopotonata cum era astazi era si mai urata."
-George:"Ana ii placea",nu i se parea urata,dar nici "cine stie ce frumoasa".
-Zenobia:"Vad ca nu mai ai niciun pic de rusine,nici obraz","Mai Ana, manca-te-ar relele,
puturoasa si netrebnica!"
Fundamentala ramane caracterizarea indirecta,realizata prin: naratiune (fapte,
gesturi, comportament, atitudini) + dialog(limbaj, relatia cu celelalte personaje).
 Autorul o surprinde pe parcursul operei in trei ipostaze succesive care ii contureaza
trasaturile morale,zbaterea agonica a acestui suflet chinuit:femeie tanara,indragostita de
Ion pentru care incalca dorinta tatalui de a se casatori cu George("Ana lui Vasile Baciu ii
era fagaduita lui George Bulbuc de nevasta.Ea,fata de stare,cu el,fecior bogotan,se
potriveau."); sotie care indura cu umilinta vorbele grele si loviturile barbatului;mama,care
in mod firesc,ar fi trebuit sa devina o salvare pentru femeia nefericita din pricina lipsei de
afectiune din partea sotului.Liviu Rebreanu se dovedeste un bun cunoscator al psihologiei
feminine,intrucat evidentiaza cu rigurozitate conflictul launtric al Anei, cenusiul
existentei, caci "o data criza erotica trecuta,femeia inceteaza a mai insemna ceva pentru
feminitate" (George Calinescu).
Factorii care determina tragismul fetei sunt numerosi,iubirea fiind tinta catre care
se indreapta Ana cu toata fiinta ei.Nesocotind barierele sociale,Ana fata bogata, Ion
sarantocul din Pripas,infruntand jignirile si brutalitatile intai ale tatalui si apoi ale
barbatului ,traind permanent in iluzie,nutreste o dragoste profunda pentru Ion ,despre care
crede ca ii ofera tot ce-si dorea:salvarea prin iubire.De aceea la hora,cand flacaul "o
strangea la piept cu mai multa gingasie,dar si mai prelung",privirea ei "straluceste de
bucurie" si sopteste cu dulce repros:"Da-mi drumul, Ionica...Zau,da-mi drumul!..." Hora
devine un moment declansator al actiunii,constituie prima etapa a seducerii Anei,insa
cum aceasta "nu-i fusese draga si nici acum nu-si dadea seama daca ii era draga" lui
Ion,femeia nu este decat un obiect,o manevra prin care flacaul reuseste sa- si depaseasca
umila conditie deoarece "Ana avea bani,car si vite multe",in timp ce Florica "era mai
saraca decat dansul!"
Antologica este scena de pe cuptor, lucrata in tuse naturaliste, in care se prezinta
cu minutiozitate,in contrast, trairile celor doi.Natura anticipeaza prin semne("vazduhul
cernea mereu fulgi negri"), tragicul, destinul nefericit al Anei, sustinand, totodata,
atmosfera tensionata de teroare si nesiguranta, intrucat, daca s-ar fi trezit si i-ar fi prins,
Vasile Baciu i-ar fi omorat pe amandoi. Naratorul extradiegetic prezinta in contrast, pe de
o parte, daruirea sincere a fetei, iubirea ei pura, iar pe de alta parte, disimularea lui
Ion,teama , dar si satisfactia atingerii scopului propus,caci Ana este doar o unealta a
dobandirii unui alt statut social,o victima a instinctului de posesiune.
Consecintele iubirii sunt dezastruoase,Ana ramane insarcinata,iar cand afla ca Ion
este tatal si nu George,asa cum se asteptase, Vasile Baciu reactioneaza violent: "Ca niste
pasari speriate alergau tipetele fetei,se risipeau chematoare prin sat.Apoi ca sa-i inabuse
vaietele,o tranti cu capul in zapada care se inrosi de sangele ce o podidi pe gura si pe
nas,pe cand pieptul ei tot mai horcaia de gemetele neputincioase".
Trimisa de tatal ei la familia Glanetasului,Ana strabate ulitele straina,de parca si-ar
fi pierdut simtul realului, intr-o halucinatie dramatica ce se converteste in tragic. Ajunsa
la casa lui Ion ,naratorul noteaza contrastul dintre cele doua tipuri de traire psihica: pe de
o parte suferinta fetei, sfasietoare, iar pe de alta indiferenta brutala,cinismul flacaului.
Prin intermediul stilului indirect liber se evidentiaza chinul fetei ramase fara nici o
nadejde, gesturile acesteia tradand spaima de a fi descoperit crudul adevar: Ion n-o
iubeste.
Petitul se transforma intr-o tocmeala de iarmaroc,fiecare dintre taberele adverse
incercand sa obtina ce vrea.Singura care nu participa(nu are niciun cuvant de spus) este
Ana,obiect al discordiei,nunta aparand astfel drept un contract social.Prin tehnica narativa
a contrapunctului se prezinta in antiteza nunta idilica a Laurei cu teologul Pintea si nunta
taraneasca a Anei cu Ion.Acum ea constientizeaza ca barbatul o vede pe Florica drept
adevarata mireasa:"Asa tresari ea,muscata ca de vipera si simti ca nadejdile ei de fericire
se risipesc si ca ea se pravale iar furtunos in aceeasi viata nenorocita."
Ana traieste durerile paroxiste ale nasterii intr-o scena "lucrata in aceeasi pasta
vascoasa, cu aceleasi tuse groase,apasand mereu pe reactia filozofica dura"(Al.
Sandulescu).In viziunea lui Eliade civilizatiile agrare pastreaza credinte privitoare la
nasterea pe pamant,legand astfel omul de ritmurile vegetale intr-o reinnoire periodica a
universului;"este un mister religios pentru ca guverneaza originea vietii, hrana si
moartea", glia fiind asimilata femeii. Nasterea copilului nu intareste legatura dintre Ion si
Ana, dimpotriva, determina instrainarea celor doi, pentru ca pe Ion il domina instinctul
social, cel patern fiind repede anihilat.
Alungata de sot si de tata,femeia isi pierde rostul, se instraineaza tot mai mult de
lume, pana si de copil, vazand in el o intrupare a lui Ion. Moartea acesteia este prefigurata
de nunta Floricai, la care Ana observa atractia dintre barbat si mireasa,orgoliul ca se vede
batjocorita determinand reactia ei:"Am sa ma omor, Ioane!", "Da' omoara-te dracului ca
poate asa am sa scap de tine!" Eroul nici nu banuise ca daduse, de fapt, un verdict caci
"atunci gandul mortii i se cobori in suflet ca o scapare fericita". Importanta este si
sinuciderea lui Avrum care "are rolul unui act pregatitor premonitor, de natura sa
circumscrie moartea Anei intr-un spatiu al tragicului, al mecanismelor inexorabile ale
destinului si ale etosului lumii taranesti." (Ion Vlad)
Obsesia mortii se instaureaza ireversabil in sufletul Anei care, insingurata, se
interiorizeaza, simtindu-se mai apropiata de lumea mortii: "Isi simtea inima seaca si goala
ca o punga zvarlita intr-o margine de drum". Traind intr-o halucinatie continua, eroina
nu-si mai constientizeaza actiunile, este absenta, pierde simtul realului. De altfel, oamenii
din sat o surprind vorbind singura:"prin sat se soptea ca s-a smintit la minte, saraca
femeie".
Scena spanzurarii leaga exitus-ul personajului de singura initiativa personala,
miscarile si reactiile Anei fiind inregistrate cu precizie cinematografica, naratorul reusind
"sa ajunga la impersonalitatea camerei fotografice"(N. Friedman), conditie sine qua non
(=fara de care nu se poate) a obiectivitatii. Paradoxal, durerea se converteste fiziologic in
placere asociata unui instinct eliberator: "simti o placere grozava, ametitoare ca si cand
un ibovnic mult asteptat ar fi imbratisat-o cu o salbaticie ucigatoare(...). Ca o fulgerare ii
mai trecu prin creieri noaptea, durerea, placerea... Pe urma toate se incalcira... Ochii
holbati nu mai vedeau nimic. Doar limba crestea mereu sfidatoare si batjocoritoare, ca o
razbunare pentru tacerea la care a fost osandita toata viata".
Ana este un caracter tragic realizat cu o economie de mijloace exemplara. O
existenta situata sever in miscarea unica de flux-reflux a iubirii, pasiune careia i se
sacrifica totul, urmata de un moment al adevarului si disperarii, dincolo de care nu mai
poate fi decat moartea.