Sunteți pe pagina 1din 4

Caracterizarea lui Ion

Scriitorul apare in ipostaza de demiurg in lumea imaginarului, de


homo faber ca si Tudor Arghezi.Romanul rebrenian a fost incadrat de
majoritatea criticii literare in formula cuprinzatoare a realismului obiectiv
(Eugen Lovinescu) sau a realismului dur( Ov. S. Crohmalniceanu).
Naratorul surprinde pe fundalul societatii ardelenesti de la inceputul
secolului al XX-lea zugravita in dimensiunea sociala, economica, politica si
culturala, drama taranului roman frustrat de lipsa pamantului, care
reprezinta mai mult decat un criteriu de ierarhizare sociala, respect,
demnitate umana, posibilitatea de a-si exercita calitatile dobandite prin
munca. Ov. S. Crohmalniceanu a remarcat similitudinile dintre romanul
Mara sau nuvela Moara cu noroc de Ioan Slavici, considerand ca ideea
centrala a cartii tinteste sa ilustreze prin destinul si evolutia personajelor
procesul de dezumanizare pe care-l savarseste goana salbatica dupa
inavutire.
Ca structura, romanul are doua parti: Glasul pamantului, Glasul iubirii,
care ilustreaza vocile interioare ale personajului definit ca o personalitate
scindata prin inadecvarea dintre ratiune si sentiment.
Ion este un personaj reprezentativ pentru civilizatia rurala, eponim
rotund, pivot in jurul caruia graviteaza celelalte personaje. Este un lider
neoficial al tineretului satesc, refuzat de Vasile Baciu nu pentru ca ar fi fost
depasit de rivalul sau prin calitatile fizice si morale, ci pentru conditia
sociala, fapt ce duce la minimalizarea calitatilor umane. El asculta de
glasul pamantului ca si socrul si tatal sau, traditie a societatii rurale.
Inspaimantat de spectrul saraciei, flacaul simuleaza aleanul, suferinta,
o compatimeste pe Ana care e sincera, idealista ,desi o iubeste pe Florica,
cu care e compatibil fizic si social: Purta in suflet rasul ei cald, buzele ei
pline si umede.
Naratorul construieste o fisa cazuistica a personajului,semnificativa
pentru statutul social si psihologic, pentru a motiva actiunile ulterioare
ale acestuia care dezvolta comportamentul unui individ frustrat. Foamea
de pamant este privita in termeni ontologici, ca o pornire ancestrala. In
familie, traieste acut drama lipsei de pamant ce atrage complexarea,
degradarea, umilinta, senzatia de tolerare, de vreme ce provine dintr-o
familie instarita, a carei avere fusese risipita de tatal lui, Alexandru Pop al
Glanetasului. El are un comportament de individ frustrat ce incearca sa
repare o greseala, o injustitie, idee ce se reflecta in constructia
subiectului.Ierarhizarea sociala existenta , drumul sinuos al personajului
sunt fixate inca din incipit prin doua motive anticipative:drumul si crucea.
Drumul reprezinta un suprapersonaj surprins prin verbe de miscare,
dinamice, locutiuni verbale, epitete personificatoare. Un alt obiect simbolic
este crucea: o cruce stramba pe care este rastignit Hristos cu fata
spalacita de ploi. Acest motiv al crucii deteriorate anticipeaza un spatiu
uman degradat spiritual, o umanitate ce-si neglijeaza dimensiunea
spirituala, religioasa. Finalul este construit antitetic: drumul devine un
personaj batran, batatorit surprins prin verbe statice, iar pe crucea de
lemn, Hristosul de tinichea cu fata poleita de o raza intarziata, parca-i
mangaia anunta ca raul, odata inlaturat , spatiul este purificat.

Prezentarea unei zile de munca releva atat harnicia, cat si instinctul


de posesiune al pamantului , izvorat din mentalitatea ancestrala:
pamantul ii era drag ca ochii din cap; era harnic si iute ca ma-sa. Fata
de pamant are un comportament de o solemnitate mistica, o
atitudine religioasa care exprima osmoza dintre materie (pamant) si
sufletul omului. Asistam la ritualul mistic al sarutarii, posesiunii
pamantului, inchipuit ca o stihie primara, fapt exprimat prin raportul
antitetic: vierme / urias. Relatia personajului cu pamantul este descrisa
prin lexemul din campul semantic al erosului. Instinctul de posesiune al
pamantului il va dirija spre o iubire-interesata: fiinta lui ardea de dorul de
a avea pamant mult, cat mai mult, mascata de orgoliu: vesnic a pizmuit
pe cei bogati.
Dovada inteligentei lucide este constientizarea statutului social, el
incercand sa-si depaseasca conditia prin faptul ca invatase bine la scoala
si era dornic sa iasa in evidenta in toate imprejurarile: la hora, la munca.
Conflictul de la carciuma lui Avram dintre Ion si George Bulbuc releva
violenta, agresivitatea lui Ion, fapt ce va determina implicarea preotului
in conflict care il admonesteaza in biserica, umilindu-l: un stricat, un
bataus, un om de nimic, dar si a invatatorului Herdelea care ii va lua
apararea: Ion e baiat cumsecade. E muncitor, e harnic, e staruitor, e
istet.. In ciuda statutului social, Ion e liderul neoficial al tinerilor tarani, in
timp ce respectul fata de George Bulbuc este conventional.
Isi face reprosuri pentru gandul de a se insura numai pentru ca are
avere, dar isi da seama ca prin casatoria cu Florica s-ar fi pecetluit starea
de pauperitate, iar prin mariajul cu Ana isi poate schimba conditia initiala:
Toata istetimea lui nu plateste o ceapa degerata, daca n-are si el pamant
mult, mult.
Inconstient, irational, cand isi ara pamantul, nu se poate abtine sa
traga cateva brazde din delnita lui Simion Lungu, vecinul sau cu care intra
in conflict, pamant ce ii apartinuse Glanetasului. Gestul sau impulsiv va
avea consecinte neprevazute: se va incaiera cu vecinul sau, va fi dat in
judecata la indemnul preotului Belciug, fapt ce va determina implicarea
invatatorului Herdelea care ii va redacta plangerea.
Viclean, calculat, va pune in aplicare ideea seducerii Anei care nu ii
apartine, ci i-a fost sugerata de Titu. Profita de inocenta, naivitatea,
sperantele Anei, calculandu-si victoria, fapt ce va valida statutul de
personaj pacient al Anei, vazuta de George Calinescu ca o sclava a sotului
si o roaba a tatului. Infatuat, tergiverseaza asumarea responsabilitatii,
Ana fiind trimisa de tatal ei acasa la Ion pentru a regla situatia, pretext
pentru narator de a puncta aroganta personajului: eu cu tine n-am ce sa
ma sfatuiesc, dar cu dumnealui am vorbi si ne-am chibzui, de s-o putea, ca
doar oameni suntemDar fara tocmeala cum sa ne invoim?
Dupa cum observa Ov. S. Crohmalniceanu: subordonate acestei patimi,
insusirile eroului isi pierd omenescul. Inteligentei ii ia locul o viclenie
sumara, tariei de caracter o cruzime salbatica, fapt ce accentueaza
degradarea, dezumanizarea personajului.
Stapanit de patima pamantului, il tradeaza pe invatator, iar dupa
casatoria cu Ana nu ezita sa o bruscheze si sa o umileasca.In opinia lui
George Calinescu In societatea taraneasca, femeia reprezinta doua brate

de lucru, o zestre si o producatoare de copii. Odata criza erotica trecuta,


ea inceteaza de a mai reprezenta ceva pentru feminitate..
Ana reprezinta modelul de destin al femeii din societatea rurala
pretioasa cand are zestre. Totodata, constituie un prototip de destin tragic
orfana de mama, neiubita de tata, urata, atasandu-se afectiv de un barbat
lipsit de scrupule.
Caracterul oscilant al lui Ion generat de societatea pragmatica
determina o inadecvare a cuplurilor: Ion-Ana, Florica-George.
Surprinzand atractia lui Ion pentru Florica la propria nunta, Ana
constientizeaza targul monstruos care se facuse cu sufletul ei. Dupa
nasterea lui Petrisor sub marul paduret, Ion nu ezisa sa o loveasca la o
saptamana dupa ce a nascut. Prefacatoria a fost dulceata, precum
prefacatoria a fost pana ieri imbratisarea lui cea dintai.. Sinuciderea Anei
este prefigurata de cea a lui Avrum si a lui Dumitru Moarcas, fiind
analizata cu precizie cinematografica.
Dupa indelungi tergiversari, Vasile Baciu, de teama procesului, trece
toate pamanturile pe numele lui Ion, regasindu-si verticalitatea. In
subconstientul personajului, pamantul se substituie femeii, sarutarea
pamantului capatand conotatii religioase, mistice, dar si metafizice; in
capitolul VIII: Isi lipi buzele cu voluptate de pamantul ud. Si-n sarutarea
aceea grabita simti un fior rece, ametitor.. Daca in lipsa pamantului,
personajul se simte ca un vierme in fata uriasului (pamantului), dupa ce
intra in posesia acestuia, superioritatea este transferata umanului: se
vedea acum mare si puternic, ca un urias din basme.
Odata averea obtinuta, Ion se dezintereseaza total de ceea ce
reprezinta nevasta sau copilul sau. De altfel, nici dorinta de o avea pe
Florica nu izvoraste din iubire, ci dintr-o dorinta primara, egoista de a-si
satisface propriile dorinte.
Dragostea pentru Petrisor este falsa, ea fiind singura punte de legatura
cu pamanturile, dupa moartea Anei pe care o anuleaza ca fiinta, ca mama
si sotie.
Astfel, in arest,cat era treaz toata ziua numai la Petrisor gandea :,,cat
sunt eu aici, poate sa mi-l omoare ca sa-mi ia pamanturile.
Dupa inmormantarea copilului, socrul pretinde pamanturile, fara ca Ion
sa se invoiasca. Savista Oloaga il avertizeaza pe George Bulbuc in legatura
cu intentia lui Ion de a o cuceri pe Florica, hotarandu-se sa profite de
plecarea lui in padure, fapt dejucat de George Bulbuc care isi va lichida
adversarul cu sapa.
Ion este un personaj complex, realizat prin pluriperspectivism fiind
caracterizat direct din perspectiva autoriala, a preotului Belciug, a
invatatorului Herdelea, a lui George: Ion e artagos ca un lup nemancat, a
doctorului: A fost un om ca otelul. Putea sa traiasca si o suta de ani.,dar
si indirect prin gesturi, comportament, fapte, actiuni care reflecta latura
rudimentara, instictuala, irationala, primitiva , idei prezente si in
aprecierile critice ale lui Eugen Lovinescu:,,Ion este expresia instinctului de
stapanire, in slujba careia pune o inteligenta ascutita, o viclenie
procedurala si o vointa imensa, un erou stendhalian, ,,o figura simbolica
si George Calinescu:,,o bruta careia pretentia ii tine loc de
desteptaciune, ,,un ambitios...un Dinu Paturica.

In opinia mea,deznodamantul romanului releva incapacitatea lui Ion de


a-si asuma un singur glas al personalitatii, faptul ca personajul a fost creat
in linia unei emanatii telurice.Exitus-ul tragic al personajului nu are valente
justitiare, ci reprezinta doar un mod de rezolvare , de stopare a unei
ascensiuni care nu mai putea fi controlata, devenind o victima a propriilor
obsesii, acreditand ideea ca dezumanizarea personajului dominat de cele
doua glasuri are efecte distructive.