Sunteți pe pagina 1din 5

Maitreyi

DeMircea Eliade
1.
Allan se întâlnise cu Maitreyi înainte de 1929 cu 10 luni, însă nu își amintește cu exactitate
portretul ei. Știe doar ca a avut o prima impresie proastă: a considerat-o urâtă cu ochii aceia mari,
bengalezi, cu buze și sâni cărnoase.
Locuiește cu Harold Carr în Walleesley Street. Ii vorbește despre brațul Maitreyiei. Harold ii
mărturisește că nu are încredere într-o femeie bengaleză, ca este murdară.
La începutul carierei sale, în India, îl cunoaște pe Narendra Sen - inginer - în Calcutta. Ajungea
de dimineață pe șantier. Pe drum spre șantier, în tren, cunoaște pe Lucien Metz. Venise în India
da scrie o carte despre țară, politică și polițistă.
Îl înștiințează pe Narendra Sen ca Lucien Metz scrie o carte despre India, ii invita la ceai.
Atunci o reîntâlnește Allan pe Maitreyi, pe care o considera mult mai frumoasa. Când Lucien i-a
măsurat din priviri costumul Maitreyiei, aceasta tremură pana îi zambise Allan. Apoi venise soția
inginerului cu ceai, sa ii servească - desculță și cu buzele roșii. Cum nu știa englezește, zâmbea
tot timpul. Venise și Chabu, sora mai mica a Maitreyiei. Când Maitreyi servește ceaiul, îl
răstoarnă peste pantalonii lui Lucien, iar inginerul deranjat le ceartă. Narendra Sen le da
manuscrise sanscrite, tablouri din biblioteca și cusături.
Apoi aude chiuituri din curte, și o vede pe fată printre arbuști, aproape dezbrăcată.
2.
Inginerul ii spune Lui Allan ca dorește sa îl facă inspector al terasamentului și podului din
Assam.
Luase un taxi cu Harold în drum spre casă, după ce sărbătorise aceasta veste. Erau cu câteva fete,
iar Geurtie stătea la el în brațe. Așteptând un tramvai sa treacă prin fața lor, înjurau șoferul. Chiar
lângă taxi oprise și mașina lui Narendra Sen, însoțit de soția și fiica lor cea mare. Au văzut scena
și erau dezamăgiți de Allan. Allan încercase sa îi salute, dar doar Maitreyi ii zambise. A doua zi,
îl întreabă pe băiat dacă o iubește pe acea fată. El ii mărturisește că e prea ieftină pentru asa ceva.
3.
În timp ce stătea la Assan, se îmbolnăvește de o malarie gravă. A fost dus la spitalul european de
acolo, din Calcutta, unde a fost vizitat de Sen. După ce pleca Sen, Harold ii mărturisește
prietenului său că Sen e nebun și e convins că vrea să îl însoare pe Allan cu fiica lui.
Geurtie și Clara ii aduc țigări, fructe și ciocolată. Asistenta anunță că sosise domnul Sen. Toți 3
se simțeau prost. Era însoțit de Maitreyi. Sen o urmărea din priviri pe Geurtie. Fetele îl
chemasera și pe Harold.
Sen îl întreabă pe Allan dacă nu dorește să se mute la ei, ca să aibă grijă de dânsul. Atunci,
Geurtie îl întreabă pe Allan ce ii face iubita lui, iar Sen, Maitreyi priveau dezorientați. Ca sa
sfârșească suferința, Narendra Sen și fiica sa pleacă.
4.

La masă, nu ii vorbește Maitreyiei, iar când sunt siguri, pe hol, ca să nu respecte codul bunei
maniere indiene, nici nu se uită înspre ea. Când se gândea la ea, prefera sa se afunde în lectura
din biblioteca vastă a lui Sen. Odată a văzut-o pe verandă și o salută, împreunând mâinile în
dreptul frunții. Era uimită ca știe salutul indian.
În alta zi, vine cu un braț de scrisori la el în cameră și ii spune ca e trista ca oamenii nu ii scriu și
ei scrisori. Îl invită pe acoperișul casei, sa vadă orașul de acolo. Mergând spre scara, ii zice ca e
invidioasa pe el, deoarece e alb - pudra nu ar ajuta-o pentru ca se spală. Sus, Allan se bucură de
priveliște. Când coboară, Chabu (care nu știe sa vorbească dar înțelege englezește) dorește sa îi
spună o poveste.
Alta data, în bibliotecă, vine după o carte și Maitreyi. Allan citea. Ea ii mărturisește că scrie
poezii filozofice, dar el nu rămâne impresionat. Apoi, ii zice că Chabu e mai neagra decât ea,
mama sau tatăl său, motiv pentru care se va căsători mai greu, dar va primi bani mai multi.
Aflase lucruri interesante despre căsătoria indienilor, pe care le notase în jurnalul lui.
5.
Maitreyi dorește sa îi predea bengaleză, în schimbul francezii. Allan acceptă, iar la el în cameră,
începe prima lecție. La ora de franceză, ea se joacă cu un creion, îl întrerupe de fiecare dată
întrebându-l diferite propoziții și cuvinte. Scria Robi Thakkur pe caiete.
El avea 2 floricele, pe care i le dăduse fetei. Se ridicase de pe scaun, își luase cărțile și mulțumire
pt lecție. Apoi, plecase, se întoarse și aruncase una dintre flori pe masă, iar pe cealaltă și-o puse
în păr. Allan se gândea la o declarație. Îl întreba la masă ce a făcut cu floarea, iar el o mințise ca
o puse la presat. Apoi, rupe din gradina una și o trece prin focul țigării, ca și cum ar fi fost rupta
de o zi. Ea o pierduse pe scări.
La masă, mama lor mărturisește că se țin de prostii, iar apoi ii zâmbește băiatului. El subînțelege
ca toți din casă iau parte unui complot: sa îl căsătorească pe Allan cu Maitreyi.
Îi ceruse floarea înapoi, dar observase că nu e a ei, deoarece avea împletit un fir de păr de al ei.
6.
După ce Maitreyi ține un discurs despre esența frumosului, ajunge acasă tristă, deoarece publicul
nu o înțelesese. Îl invită pe Allan la ea în odaie. Își oferă reciproc cărți de citit, apoi, ea ii
mărturisește trista ca Robi Thakkur nu participase la conferință. Mâhnit, Allan afirmă că fata îl
iubește, iar ea își îndreaptă brusc privirea spre felinarul aprins de afară.
Allan scrie în jurnal despre Mantu, varul inginerului, care e o persoană cumsecade și prietenos.
Venise sa se căsătorească, deoarece ii impuse acest lucru Sen.
Mantu le mărturisește femeilor ca Allan nu dorește sa se însoare niciodată. Ele se comporta rece
cu el. Maitreyi nu îl mai caută, nu mai vine la lecții. La nunta lui Mantu, și-o imaginează pe
Maitreyi mireasa lui. Acum când îl ignoră, realizează că îi e dragă.
Când venise cu Sen în mașină, îi explică faptul ca Mantu înțelesese greșit situația. De atunci,
toată familia se comporta afectuos cu el, iar Maitreyi îl caută, îl roagă sa asiste și el la lecțiile cu
noul profesor.
7.
În jurnal scrie ca nu o iubește, ci îl excită Maitreyi. E sigur de faptul ca e iubit, deoarece fata ii
recită și îi scrie versuri.
Iese odată la un film cu Lilu, Mantu și Maitreyi.
Încearcă sa se mintă, sa o ignore chiar, fiind sigur pe el ca vrea doar sa se joace cu ea.
Doamna Sen ii cere să o cheme "mamă ", Mantu, "unchi" iar Lilu "mătușă ". Într-o seara îl
vizitează în cameră îmbrăcată cu o hăină lunga, transparentă, iar el o dorește prea mult - însă se
stăpânește mințindu-se că e grasă și urâtă. El nu ii oferă importanta a doua zi. Se ceartă în cameră
lui, ea luptându-se în brațele lui.
Când au sosit de la cinematograf, i-a mărturisit bengalezei ca nu o iubește, ba chiar o urăște.
Începe sa plângă. Noaptea realizează ca o iubește. O vrea de soție.
8.
Se întâlnește pe stradă cu Harold, care îi mărturisește că nu e de acord cu căsătoria lui cu
Maitreyi (aflase la birou când îl caută să iasă la un picnic). Ajuns acasă, Lilu ii transmite ce ii
spuse Maitreyi: ca ii plac picioarele lui albe. Bengalezii își arata dragostea fata de o persoană
prin atingerea picioarele goale ale celuilalt.
În bibliotecă, ei se pun să scrie numele cărților pe câte o hârtie mică. S-a așezat fiecare în capete
diferite ale mesei și s-au hotărât sa ajungă la o carte comună. Acea carte era despre "Tales of
unexpected". Chabu a venit sa îi invite la ceai, au mâncat, au început sa vorbească ei, Mantu și
Sen despre religie, iar Maitreyi revoltată, fuge în cameră ei. Vine după ea, o trezește, se privesc,
o atinge ușor. O sărută pe mâini. După 2 ore de îmbrățișați, ea Maitreyi ii mărturisește că ar
trebui sa rămână prieteni. O ia în brațe, ea se zbătea, sare la geam, însă el o sărută. Cade la
picioarele lui, implorandu-l sa o lase în pace.
La masă Maitreyi nu vine. Allan primește un bilet de la Lilu, în care ii scria pe franțuzește că
Maitreyi îl așteaptă în bibliotecă.
9.
În bibliotecă, ea ii mărturisește că ar trebuie sa părăsească casa lor, deoarece inima ei ii aparține
lui Robi Thakkur. Acum 2 ani în urma, stăteau pe terasă, acasă la poet. Ii mângâia parul. Ii
explicase bătrânului ce simte, el ii zise ca acel sentiment e dragostea adevărată, iar ea leșinase.
Se deșteptase pe patul din camera lui, iar Thakkur ii spune ca sa rămână mereu pură, sa scrie
versuri. I-a oferit apoi o cutie cu scrisori din toate colturile lumii și cu o șuviță din părul lui.
La masă, în timp ce mâncau, Maitreyi ii atinge cu propriul picior, piciorul lui Allan. Pe coridor,
fata ii zice să îi arate tânărului lucrările ei, iar în camera ei întunecată, ii șoptește să îi sărute
mâna - sa îi demonstreze ca nu se va cutremura, ca nu îl iubește. Ea se lasă atinsă, sărutată, după
care se oprește și își amintește de lucrările ei. În acel moment, intră Kkokha anunțând ca doamna
Sen dorește sa o vadă. Seara, îl strigă de pe balcon, ii arunca o coroniță alba din flori de iasomie -
semn al purității femeii, care se oferă pe deplin bărbatului (logodna).
A doua zi, la birou, ii aduce cutia lui Robi Thakkur, spunând ca o poate arde. Acasă, Maitreyi se
arunca în brațele lui, însă are un moment de ezitare, deoarece știe ca părinții ei nu vor fi de acord
cu Allan. Îl iubesc ca pe un fiu, cu ajutorul căruia doresc sa se mută în țara lui, unde nu exista
căldură și revoluție.
10.
Maitreyi ii povestește de prima ei iubire - arborele care o îmbrățișa cu "cele 7 frunze" ale lui.
Noaptea se furișa și se cocoța pana în vârful lui, ii recita versuri nescrise.
Altă iubire a ei a fost pe vremea când avea 12 sau 13 ani. Mersese la un templu cu doamna Sen,
unde, pe întuneric, cineva ii puse o ghirlanda de flori pe cap. Sen i-o luase și și-o pusese pe braț.
Asa se întâmplase de șase ori, obținând astfel 6 ghirlande. În lumină, se arata un băiat frumos,
brunet, care ii spusese doamne Sen "mamă", apoi plecase.
Allan dorește sa treacă de la creștinism la hinduism. O vrea de soție. Când ii mărturisi Maitreyi
mamei sale ceea ce își dorește Allan, acceptase cu bucurie. Domnul Sen nu fusese atât de
bucuros. El suferea de presiune arterială. Avea grija de el, alături de Mantu și Maitreyi.
Într-o zi îl vizitează Harold, care îi cere bani pentru chiria lui neplătită de 3 luni. Ii mărturisește
lui Allan ca e dezamăgit de faptul ca își va schimba religia pentru o fată. După ce pleacă
musafirul, Maitreyi nerăbdătoare ii sare în brațe, iar Allan realizează ca nu mai are timp pentru el
- lucru ce îl înspăimântă. Și-ar fi dorit sa fie singur după aceasta vizită neașteptată.
11.
Din cauza faptului ca Kkokha știe despre ei, Maitreyi îi alesese inelul de logodna: o piatră verde-
neagră în forma unui șarpe. Va fi lucrat după ceremonialul căsătoriei indiene, ca doi șerpi, unul
întunecat (virilitate) și altul galben (feminitate).
Au mers la Lacuri cu sora lui Kkokha (violată și bătută de soțul ei încă de când se căsătorise cu
el - la 12 ani. Știuse de la început de relația lor, o ajutase pe Maitreyi cu sfaturi). Acolo, Maitreyi
a rostit un jurământ prin care i se ofere pe deplin lui Allan, iar acum aștepta doar ceremonia
oficială de căsătorie.
Acasă, Maitreyi intră în cameră lui, se dezbracă, se așază pe patul lui. Rămâne surprins că ea e
cea care dorește săraca primul pas, atât de natural și ușor. El închide ferestrele și se așază lângă
ea. La final, ea ii spune ca a fost "unirea noastră poruncita de cer. Ca în ziua inelului, Chabu nu a
dormit cu mine".
●Din următoarea zi, se vedeau în fiecare noapte, iar acest lucru îl observase Kkokha. Chabu
înnebunise și doctorii nu aveau nici un leac pentru ea. Sen era și el la pat. Doamna Sen plângea
continuu.
●Maitreyi ii povestise mai demult lui Allan despre presupusele violuri suferite de ea - diferiți
unchi sau verișori. El se enervase știind ca suferă de o boala, în care pulpele i se umflă, motiv
pentru care are nevoie urgentă de masaj și îl roagă pe Kkokha sau șoferul familiei sa îi atingă
corpul. Într-o seara, după ce kokha ii face masaj, ea ii spune ca ar fi preferat sa o siluiasca, sa fie
data afara din familie ca să trăiască fericită cu Allan, deoarece familia ei nu l-ar accepta. Se simte
înșelat, dar o ia în brațe, iar Kokha trece pe la geamul din odaia lui. Ii deschide ușa, Maitreyi
fugise în odaia ei de sus și auzise vocea doamnei Sen în camera Maitreyiei.
12.
Maitreyi ii trimite un bilet pe sub ușă lui Allan, afirmandu-i ca doamna Sen nu știe nimic despre
ei doi. Inventează o fată, Anasuya, de care ar presupune ca Allan este îndrăgostit.
Pe 10 septembrie, când e ziua de naștere a Maitreyiei, participă toate elitele artelor și literelor,
dintre care și Uday Shankar. După acest eveniment, ea vorbește în continuu despre el. Allan ii
oferă niște cărți cu dedicație, iar când o îmbrățișează, observă ca e absentă. Ea îl asigură că e un
prost, ca nu înțelege decât pe scena arta dansului.
Ei doi erau singuri în bibliotecă, până doamna Sen o cauta pe Maitreyi din cauza surorii ei,
Chabu, care înspăimântată de atâta lume în casă, dorise să se arunce de pe balcon. Allan o duce
în brațe în camera ei. Chabu încă tulburată, îl întreabă parcă inconștientă dacă vor sa o vândă pe
Maitreyi.
A doua zi, printre multele cadouri, Maitreyi primise un buchet de flori cu o scrisoare, pe care i-o
dăduse lui Allan sa o tina ascunsă la el în birou.
Mergeau des la Lacuri, uneori luând-o și pe Chabu. Fetița, înțelegând iubirea lor, îi poruncește
Maitreyiei sa îl sărute pe gură,dar aceasta refuză. El își strecura mâna pe sub sari Maitreyiei,
Chabu dorise să facă același lucru dar Allan își retrase repede mâna. Îi simți inelul băiatului.
După câteva zile, află că mașina cu care mergeau e dusă în garaj și nu mai putea sa o vadă pe
Maitreyi. La masă, doamna Sen îl privește atentă. Când au rămas singuri la masă, ii mărturisește
ca aflase tot de la Chabu.
Sen ii spune ca va accepta sa își facă operația la ochi, stand 3 luni în spital, motiv pentru care
Allan va fi nevoit sa plece în munți sa se recreeze. Auzind acestea, rămâne uluit, iar când ii
aduce doamna Sen de băut un ceai, se arunca la picioarele ei, rugându-se sa îl ierte. Sen îi dă o
scrisoare. O vede pe Chabu pe care o îmbrățișează și o întreba ce a făcut.
Pleacă, iar în mașină, citește scrisoarea în care Narendra ii mărturisește că să nu îi mai caute pe
nici unul din familia sa deoarece îl considera ca pe un străin.
13.
Ajuns la Harold acasă, este întâmpinat de doamna Ribeiro care se ocupa de casa lui. Ii explica de
ce este atât de posomorât - gazda lui se operează. Ii ia temperatura, observă ca este răcit. După ce
sosește acasă Harold, cere whisky. Sunase Ribeiro la Sen acasă sa ceară bagajele. Venise
Kkokha care dăduse o carte din partea Maitreyiei, la sfârșitul căreia a scris ca ea nu a spus nimic
din care sa reiasă ca el e vinovat. I-a explicat cum atunci când a luat lucrurile lui din cameră, ea
s-a repezit și le-a îmbrățișat pe toate, iar tatăl ei, brutal, o lovise până o podidise sângele. O
închise în odaia ei, dezbrăcată.
Apoi khokha ii ceruse împrumut câțiva bani pentru mama lui bolnavă.
După câteva zile, îl suna Maitreyi, care ii zice ca sa își continue viata ca un bărbat, apoi închide
fără sa își ia rămas bun. Primește o scrisoare de la Narendra Sen, în care îi spune că a cerut
concedierea băiatului, ca să plece cat mai repede din oraș.
A mers la banca să își ia toată averea. A luat un tren, iar aproape de Gange, se dă jos. Dorea să
ajungă în Math, ca să o revadă pe Maitreyi, cea din amintiri. Luase un alt tren, sa meargă acasă la
Harold căci nu ii văzuse de 4 zile. În acest timp, era cautat de poliție. S-au speriat văzându-l
nebărbierit, cu hainele pătate.
Îl vizitase Kkokha care ii spusese ca vor sa o mărite pe Maitreyi, însă ea le promisese ca în ziua
nuntii va spune adevărul și va fi data afara din familie. A bătut-o Narendra până a avut un atac,
iar acum nu mai vede. La fel și șoferul, doamna Sen, cu vergile. Chabu a încercat sa se sinucidă,
cu creolina.
Maitreyi îl sunase, zicând că să o aștepte în lumea cealaltă. Allan, disperat, plecase din oraș după
ce spionase casa Maitreyiei 2 nopți- totul era întunecat. Chabu murise în ziua în care plecase.
14.
Se îndreaptă spre Himalaya. Locuiește cu un paznic. Recitește jurnalul său, până în data de 18
septembrie, când părăsise Calcutta.
Kkokha îi scrie lui Allan înștiințându-l despre faptul ca Maitreyi a slăbit, operația lui Narendra
nu reușise și trebuie sa plece refacă peste 6 luni, doamna Sen este palidă. Pe Mantu, inginerul l-a
dat afară deoarece se comporta se obraznic cu doamna Sen.
Îl vizitează o femeie cu un băiețaș, care venise din India, dar era albă. Avusese un incident
neplăcut și dorise să caute adăpost pana ar fi ajuns la o mănăstire unde să stea. Jenia Isaac se
saturase de ipocrizia albilor. Are 4 surori, dădea concerte făcând parte dintr-o orchestră
municipală. Nu se înțelegea bine cu familia care voiau sa o mărite. Deși la început îl irita
prezenta ei, acum îl fascina. O surprinse dezbrăcată la ea în cameră, dar nu tresărire deoarece
constientizase ca e incapabil sa simtă ceva pentru altcineva. În ultimele zile, înainte sa plece, ii
narează povestea Maitreyiei, iar Isaac plânge. Se apropie de ea tot mai tare și se sărută.
15.
Harold nu îl mai accepta, căci nu îl mai consideră creștin. Se afla la Geurtie, cerându-i un loc
unde sa doarmă și pijamale. Se află în patul ei acum. Maitreyi îl telefonează întruna. Kkokha îi
scrie scrisori. Un nepot de al doamnei Sen îl vizitează și ii spune ca Maitreyi a rămas însărcinată
cu un vânzător de fructe, iar în ciuda acestui fapt, nu reușise sa fie data din casă - așa cum își
dorise, ca să îl caute pe Allan.

S-ar putea să vă placă și