Sunteți pe pagina 1din 2

Tema si viziunea despre lume Mihai Eminescu reprezinta pentru literatura romana un element de referinta, iar pt.

literatura universala unul dintre marii romantici.Creatia sa de referinta este poemul ,,Luceafarul, aparut in 1883 si considerat o sinteza a liricii eminesciene. Tema principala este una evident romantica si exprima problematica omului de geniu in raport cu omul comun, ide filozofica preluata de la Schopenhauer. Imaginea geniului eminescian este ,,Luceafarul, vazut cafiinta superioara, nemuritoare, dar lipsita de sentimente si implicit de iubire si noroc. Din aceasta tema generala deriva subtema romanului evidentiataprin iubirea incompatibila dintre 2 fiinte ce apartin unor lumi diferite: ,,Luceafarul-exponentul lumii superioare si fata de imparat- cel al lumii comune. D.p.d.v.structural poezia prezinta trasaturi clasice, find constituita din 98 strofe, 4 parti si 2 planuri (cel uman terestru si cel universal cosmic). O alta trasatura a romantismului este data de imbinarea genurilor literare, poemul prezentand atat trasaturi ale liricului, cat si ale epicului si ale dramaticului.Incipitul poemului este epic, poetul apeland la o formula de basm-,,A fost odata ca n povesti/ A fost ca niciodata, prin care dovedeste caracterul simbolic al cuplului prin lipsa coordonatelor spatiotemoporale exacte. Pe de alt parte inceputul de basm pregateste intrarea in scena a personajului feminin, fata de imparat. Versurile urmatoare fac o descriere a fetei , unicitatea acesteia find scoasa in evidenta prin originile vagi si necunoscute: ,,Din rude mari imparatesti si prin comparatia cu astrele si fecioara Maria : ,,Cum e fecioara intre sfinti /Si luna intre stele, iar frumusetea fizica este data prin forma populara a superlativului absolut ,,o prea frumoasa fata. Caracterul romantic este dat si prin motivele utilizate, astfel in prima parte apare motivul visului si al oglinzii ca forma de comunicare intre cei 2 indivizi ,,El tremura-n oglinda/ Caci o urma adanc in vis/ De suflet sa se prinda.In aceeasi categorie romantica se inscrie si utilizarea procedeului antitezei, astfel,,Luceafarul, ca fiinta superioara se metamorfozeaza in cele doua elemente extreme:inger si demon.In ipostaza angelica, ca fiu al luminii, ,,Luceafarul se naste din cer si mare, iar in ipostaza demonica, ca fiu al intunericului se naste din alte doua elemente opuse (extreme), soare si noapte. Ca dovada ca in nelimitarea lui i se impun niste limite, iar metamorfoza incearca o apropiere prin infatisarea de fata de imparat, dar efectul este cel de respingere,,ochiul tau ma- gheata. /privirea ta maprinde. Fata de imparat actioneaza actioneaza aici ca o fiinta instinctuala careia ii este frica de necunoscut si de moarte.In schimb ii cere Luceafarului sacrificiul suprem ,,Tu te coboara pe pamant/ Fi muritor ca mine. Finalul primei parti aduce acceptul Luceafarului de a se sacrifice in numele iubirii. Partea a doua apartine planului uman terestru si prezinta idila dintre Catalin si Catalina. Apartenenta la romantism este evidentiata de povestea de dragoste dintre cei doi pamanteni si in special de scenariul de dragoste pe care il propune Catalin ca alternativa la iubirea Luceafarului ,,Daca nu stii ti-as arata/din bob in bob amorul. Romantismul esre insa evidentiat si prin antiteza sugerata intre Catalin si Luceafar.Daca cel de-al doilea apare in prima parte ca fiu al luminii si al intunericului, dovedindu-si caracterul superior, Catalin este exponentul lumii comune ilustrat in trasaturi precum: indrazneala -,,baiat din flori si de pripas/ dar indraznet cu ochii, intuitia ,,Catalin acu-i acu/ ca sa-ti incerci norocul, si viclenie specifica oricarei fiinte comune ,,viclean copil de casa. In lumea sa instinctuala Catalin contrazice prin vorbe si gesturi, portretul pe care il face vocea naratorului, desi foloseste un limbaj comun, dragostea pt. el e un ritual plin de gingasie si prezinta fetei o alta ipostaza a iubirii : cea tangibila. Fata de imparat, devenita Catalina, isi pierde unicitatea, devenind exponentul lumii commune, dar dobandeste in schimb o latura rationala,deoarece trebuie sa cantareasca cele 2 forme de iubire propuse de Catalin si Luceafar.

Versurile ,,O, de Luceafarul din cer/m-a prins un dor de moarte reprezinta cheia de intelegere a poemului. Dorul de Luceafar devine astfel dor de moarte si aceasta sintagma are o dubla semnificatie:pe de o parte exprima un dor extrem, iar pe de alta parte poate insemna razgandirea fetei si regretul de al fi refuzat pe Luceafar. Cu toate acestea insa, fata pare sa inteleaga imposibilitatea atingerii absolutului in iubire, afirmand: ,,in veci il voi iubi/ si-n veci va ramanea departe, acceptandu-l astfel pe Catalin cu care sesizeaza compatibilitatea: ,,inca de mic/te cunosteam pe tine/si guraliv si de nimic/te-ai potrivi cu mine. Romantismul romanului este sustinut si de partea a treia, ce cuprinde calatoria Luceafarului la Demiurg, pt. a-si cere dezlegarea de nemurire si ilustreaza planul universal cosmic. Descrierile de la inceputul partii a treia redau o viziune eminesciana aupra lumii zborul Luceafarului este unul intergalactic, iar viziunea este una romantica ,,Cai de mii de ani treceau/in tot atatea clipe, sau ,, parea un fulger neintrerupt /ratacitor prin ele. Eminescu imagineaza aici o calatorie ce pleaca din lumea creata inspre cea increata, iar locul demiurgului pare sa fie asemanat cu cel al haosului primordial regasit si in Scrisoarea I. Descrierile sunt antitetice: ,,nu e nimic si totusi e/o sete care-l soarbe, setea echivaland aici cu setea de cunoastere.Dialogul dintre Luceafar si Demiurg este unul dramatic, Luceafarul ca simbol al omului de geniu primeste un nume simbolic: Hyperion, ce inseamna deasupra mergator. Eminescu utilizeaza aici principiul latinesc ,,carpe diem, astfel eroul este dispus sa renunte la tot pt. o clipa de iubire ,,pentru a-mi da in schimb/ o ora de iubire Demiurgul apare doar ca voce ce refuza , dar discursul sau este unul argumentat, Strofa cheie este bazata pe o relatie de opozitie intre omul superior si omul comun ,,Ei au doar stele cu noroc/Si prigoniri de soarte/Noi nu avem nici timp nici loc/Si nu cunoastem moarte. Simbolurile centrale sunt : Luceafarul caruia I se atribuie nemurirea si indiferenta, si fata de imparat careia I se atribuie norocul si ferucirea. In partea IV-a reapare imbinarea planurilor si o ultrima infruntare intre cele 2 lumi. Catalin si Catalina devin acum in mod symbolic cuplul de indragostiti, a caror iubire este protejata de simbolul florilor de tei, apropierea de fata il inalta si pe Catalin, care acum pare sa aiba un nou discurs,in secventa finala vorbeste ca un barbat indragostit, care a preluat ceva din tonul initial al fetei. Apare o ultima invocare a Luceafarului , dar de aceasta data ii cere lucruri posibile:,,patrunde in codru si in gand/norocu-mi lumineaza. Pt. Luceafar chipul din castel devine chip de lut, iar alegerea fetei il determina sa afiseze o atitudine de superioritate specifica geniului ,, traind in cercul vostru stramt.eu in lumea ma simt/nemuritor si rece Consider ca tema si viziunea despre lume este una evident romantica, poetul alege tema geniului, plasand omul superior intr-o poveste de dragoste incompatibila cu o fiinta ce apartine lumii commune. In primul rand viziunea romantica este sustinuta de tema iubirii si de motivul fundamental al visului. Eroul lui este fara indoiala Catalina, visatoarea. Pe de alta parte simbolul Luceafarului este unul clar, ilustrand imaginea geniului prin Hyperion ce nu vrea sa se adapteze, cerand Demiurgului ,,o alta soarta, cu toate acestea poarta insemnele geniului: singuratate, indiferenta si ratiune. Asadar poemul eminescian este un poem al vocilor, cuprinzand vorbirea poetului in diferite registe lirice .