Principiul întâi al termodinamicii

Rezumat

Subiectul eseului este de a face o dezbatere pe marginea

principiului întâi al termodinamicii , explicitând însemnătatea acestuia
şi arătând că schimbul de căldură este de fapt o formă de transmitere
a energiei . În partea de aplicaţii am expus modul în care principiul
întâi este aplicat unui gaz perfect cu ajutorul dispozitivului lui Joule .

1. Introducere

Termodinamica studiază legile generale ale fenomenelor

termice , fără a face apel al descrierea mişcării termice la scara
microscopică . Esenţa ei este conţinută în trei legi , denumite
principiile termodinamicii . Primele două principii se referă la relaţia
dintre căldură şi lucru mecanic şi au fost descoperite în prima jumătate
a secolului trecut . Principiul al II-lea a fost descoperit în esenţă în jurul
anului 1824 de către Sadi Carnot , iar principiul întâi de-abia în 1842 de
către Robert Julius Mayer , cu toate că enunţul principiului întâi este
mult mai simplu . Această situaţie se explică prin faptul că s-a înţeles
relativ greu că schimbul de căldură este o formă de transmitere a
energiei . Principiul al III-lea a fost descoperit în 1906 de către Walter
Nernst .
Principiile termodinamicii au consecinţe practice şi teoretice de
cea mai mare importanţă .

2. Energia internă . Principiul întâi al

termodinamicii

Fiecare sistem aflat la echilibru posedă o energie bine

determinată , denumită energie internă U . Ea este egală cu suma
energiilor totale , potenţială şi cinetică , ale constituenţilor săi
microscopici . Energia internă este o funcţie de stare a sistemului ,
adică o funcţie de parametrii de stare , pentru că este bine
determinată odată cu ei . Pentru un fluid la care valorile a doi dintre
parametrii de stare p , V , T determină valoarea celui de-al treilea ,
energia internă poate fi exprimată ca funcţie de oricare dintre ei :
U=U(V,T) sau U=U(p,V) sau U=U(p,T) . Relaţia care dă dependenţa
energiei interne de parametrii de stare independenţi ai unui sistem se
numeşte ecuaţia calorică de stare . Este extrem de mic numărul
cazurilor în care ecuaţia calorică de stare poate fi dedusă pornind de la
analiza sistemului la scară microscopică , deoarece fie că nu se cunosc
în detaliu forţele de interacţiune ( şi deci energia potenţială ) , fie că

1
 Principiul întâi al termodinamicii
există dificultăţi de calcul . De aceea , ecuaţia calorică de stare poate fi
cunoscută în general doar pe cale experimentală . Deocamdată este
important să ştim doar că energia internă U este bine definită pentru
fiecare stare a sistemului .
La baza formulării principiului întâi stau cunoştinţele despre
echivalenţa lucrului mecanic şi a căldurii , a căror concluzie
principală era că schimbul de căldură şi de lucru mecanic cu exteriorul
reprezintă cele două moduri prin care se poate modifica energia
internă a unui sistem , în urma unor transformări . Mărimilor de
transformare Q şi L li se atribuie un semn conform următoarei
convenţii .
Q>0 atunci când sistemul primeşte căldură din exterior ,
Q<0 atunci când sistemul cedează căldură exteriorului ,
L>0 atunci când exteriorul efectuează lucru mecanic ( se zice în acest
caz că sistemul primeşte lucru mecanic din exterior ),
L<0 atunci când interiorul efectuează lucru mecanic ( se zice că în
acest caz că sistemul cedează lucru mecanic exteriorului) .
Afirmaţia principiului echivalenţei lucrului mecanic şi căldurii–
raportul dintre lucrul mecanic şi căldura schimbate cu exteriorul într-o
transformare ciclică a sistemului are totdeauna aceeaşi valoare
constantă – se transcrie în forma
L + JQ = 0 ,
(2.1.)

unde L este măsurat în ergi , iar Q în calorii .Este însă mai comod să
se lucreze cu cantitatea de căldură exprimată tot în jouli , şi atunci
relaţia de mai sus se va scrie :
L+Q=0 (2.2.)

adică : suma algebrică a lucrului mecanic şi căldurii schimbate de un

sistem cu exteriorul , într-o transformare ciclică , este întotdeauna
egală cu zero . Vom considera de acum încolo cantitatea de căldură
exprimată în jouli .
Având în vedere existenţa celor două moduri de schimb de
energie între sistem şi exterior , principiul întâi exprimă tocmai bilanţul
energetic (conservarea energiei) pentru o transformare oarecare a
sistemului :

U 2 – U1 = L + Q , (2.3.)

adică : variaţia energiei interne a unui sistem în urma transformării din

starea iniţială 1 , în starea finală 2 este egală cu suma dintre cantitatea
de căldură Q şi lucrul mecanic L schimbate cu exteriorul în cursul
transformării. Conţinutul ultimei relaţii pe care am scris-o mai sus

2
 Principiul întâi al termodinamicii
poate fi formulat într-un mod mai interesant decât cel precedent , mod
pe care îl vom evidenţia în continuare .
Pornind de la o stare iniţială 1 , un sistem poate atinge starea
finală 2 în general în mai multe moduri , pe care le notăm cu A , B , C
etc. De exemplu , în cazul unui fluid stările 1(p1 , V1) şi 2(p2 , V2) (fig.
2.1) pot fi unite efectuând diferite transformări ( în general o
infinitate ) . Transformările cvasistatice pot fi reprezentate prin curbe
care unesc punctele 1 şi 2 din diagrama Clapeyron . Există însă si
transformări nestatice care duc din starea 1 în starea 2 , dar ele nu pot
fi reprezentate prin curbe în diagrama Clapeyron , deoarece în stările
lor intermediare parametrii de stare nu sunt toţi bine definiţi . Dacă se
aplică principiul întâi tuturor acestor transformări , membrul stâng al
ecuaţiei (2.3) va avea în toate cazurile aceeaşi valoare , pentru că este
determinat doar de stările iniţială şi finală , şi deci se obţine şirul de
egalităţi :

LA + QA = LC + QB = LC + QC . (2.4.)

Cantităţile de căldură QA ,QB , QC au valori diferite pentru diferitele

transformări considerate , de asemenea LA , LB , LC .

P
1(p1 ,V1)

C 2(p2 , V2)

V
Fig. 2.1.

Se spune că lucrul mecanic şi cantitatea de căldură sunt mărimi

dependente de „drum” , adică mărimi care se schimbă în funcţie de
transformarea care duce din starea 1 în starea 2 . Egalităţile
(2.4.)permit enunţarea într-un nou mod a principiului întâi al
termodinamicii .
Suma dintre lucrul mecanic şi căldura schimbate cu
exteriorul într-o transformare oarecare este o mărime
independentă de felul transformării , ea fiind dependentă doar
de stările iniţială şi finală ale ei .
Este interesant acest mod de a enunţa principiul întâi , deoarece
justeţea afirmaţiei sale poate fi verificată fără a cunoaşte valoarea
diferenţei de energie internă U2 –U1 care figurează în membrul stâng al

3
 Principiul întâi al termodinamicii
relaţiei (2.3) . Ori la scară macroscopică tocmai aceasta este situaţia :
nu se cunoaşte în general energia internă . Experienţa confirmă fără
excepţie enunţul precedent al principiului întâi . Odată convinşi de
independenţa de drum a mărimii L + Q , putem folosi principiul întâi
pentru a măsura diferenţa energiilor interne a două stări ale unui
sistem , fără a avea nici o cunoştinţă despre conţinutul acestei energii
interne la scară microscopică .

În cazul unei transformări ciclice , principiul întâi ne conduce

la rezultatul cunoscut : L + Q = 0 . Relaţia arată că este imposibilă
construirea unei maşini care să se mişte continuu fără cheltuire de
energie din exterior (perpetuum mobile de speţa întâi) . Într-adevăr ,
orice maşină suferă o transformare ciclică de durată mai lungă sau mai
scurtă şi dacă vrem ca L<0, adică sistemul să cedeze lucru mecanic în
exterior , atunci obligatoriu Q>0 , adică sistemul trebuie să primească
căldură din exterior . Deci fără a primi energie nici o maşină nu poate
efectua lucru mecanic .

În cazul unei transformări adiabatice (Q = 0) principiul întâi

dă :

U2 – U1 = Ladiabatic (2.5.)

şi deci în asemenea transformări , spre deosebire de cazul general , lucrul mecanic

depinde doar de stările iniţială şi finală .
În transformările izocore (transformările pentru care în nici una din etapele lor nu
se schimbă lucru mecanic cu exteriorul ) , când L = 0 , principiul întâi dă :

U2 – U1 = Qizocor (2.6.)

şi deci în asemenea transformări , spre deosebire de cazul general ,

cantitatea de căldură schimbată cu exteriorul este independentă de
transformare .
Se pot realiza şi procese staţionare , adică procese in care
sistemul primeşte şi cedează energie în mod continuu , fără ca starea
sa internă să se schimbe . În acest caz L + Q = 0 , ca şi la
transformarea ciclică . Spre exemplu luăm o rezistenţă electrică şi o
scufundăm într-un vas cu apă . La trecerea curentului electric , asupra
rezistenţei se efectuează un lucru mecanic care duce la mărirea
energiei sale . În limbajul curent spunem că are loc încălzirea
rezistenţei .Chiar din primele momente ale trecerii curentului se
creează o diferenţă de temperatură intre rezistenţă şi apă şi , ca
urmare , rezistenţa cedează căldură apei . Atâta timp cât temperatura
rezistenţei creşte , avem o dovadă a faptului că ea nu se află în regim
staţionar : ea primeşte sub formă de lucru mecanic mai multă energie

4
 Principiul întâi al termodinamicii
decât cedează sub formă de căldură . După un anumit timp se constă
că temperatura rezistenţei nu mai creşte , ceea ce înseamnă că în
orice interval de timp macroscopic ulterior energia primită este egală
cu energia cedată (L + Q = 0) . În regim staţionar putem vorbi de o
transformare a lucrului mecanic în căldură , ca şi în cazul
transformărilor ciclice . În asemenea procese se poate verifica
principiul echivalenţei , deoarece şi aici raportul între lucrul mecanic
(de natură electrică) primit , măsurat în jouli , şi cantitatea de căldură
cedată apei , măsurată în calorii , trebuie să fie întotdeauna acelaşi ,
egal cu J . De fapt cele mai precise metode de determinare a
echivalentului mecanic al caloriei J s-au făcut lucrând în regim staţionar
.

3. Aplicarea principiului întâi la gazul perfect

Experienţa arată că gazele care au o comportare apropiată de

cea a gazelor perfecte au şi proprietatea de a avea energia internă
determinată numai de temperatură . Această a doua proprietate a
gazelor perfecte nu decurge din prima , dacă operăm numai cu
cunoştinţele de la scară macroscopică . Proprietatea a fost pusă în
evidentă de Joule . Dispozitivul experimental cu care a lucrat Joule
constă dintr-un vas cu două compartimente egale , a căror comunicare
poate fi oprită cu ajutorul unui robinet . Vasul este scufundat într-un
calorimetru cu apă (fig. 3.1.) . La începutul experienţei compartimentul
A este umplut cu gaz , în timp ce în compartimentul B este vid . În
calorimetru este scufundat un termometru D a cărui indicaţie iniţială se
înregistrează .

A B

Fig. 3.1.

La deschiderea robinetului C , gazul trece şi în compartimentul B

şi după un anumit timp se atinge o stare de echilibru in care gazul
umple omogen cele două vase . S e constată că indicaţia
termometrului D diferă foarte puţin de cea iniţială . Se admite atunci

5
 Principiul întâi al termodinamicii
că dacă experienţa ar fi condusă cu un gaz perfect , n-ar exista nici o
diferenţă de temperatură între stările iniţială şi finală . Faptul că
temperatura în calorimetru nu s-a schimbat oglindeşte că , pe
ansamblul transformării suferite , sistemul (gazul + vasul care-l
conţine) n-a schimbat căldură cu exteriorul ( calorimetrul cu apă ) .
Deoarece nici lucru mecanic nu s-a schimbat cu exteriorul , aplicând
principiul întâi se ajunge la concluzia că U2 = U1 , adică în starea
iniţială (gaz numai în compartimentul A) şi în starea finală (gaz
în ambele compartimente) , energia internă a gazului este aceeaşi .
Parametrii de stare pentru cele două stări sunt ( V , t ) şi respectiv ( 2V
, t ) . Egalitatea U( V , t )= U( 2V , t ) arată că energia internă a gazului
perfect este independentă de volum , deci :
U = U( t ) pentru un gaz perfect . (2.7.)

4. Concluzii

Procesele termodinamice , în sistemele termodinamice izolate ,

se desfăşoară întotdeauna de la stări de neechilibru spre stări de
echilibru termic . Fizicianul german Rudolf Clausius ( 1822 – 1888 ) a
emis , pa baza acestui postulat , ipoteza morţii termice a Universului .
Se demonstrează , însă , că postulatele şi principiile termodinamicii
nu pot fi extinse la Universul infinit .