Sunteți pe pagina 1din 24

TERMODINAMICA

Termodinamica studiază fenomenele termice pe baza cunoaşterii


proprietăţilor macroscopice ale corpurilor, pe baza faptelor
experimentale. Termodinamica realizeză o descriere completă a
fenomenelor termice, dar nu poate explica teoretic, valorile determinate
experimental ale unor mărimi caracteristice corpurilor: căldura
specifică, căldura latentă, etc. Mărimile din termodinamică se obţin pe
cale empirică ca şi principiile ei.

Sistemul termodinamic este un ansamblu bine precizat de particule


microscopice care interacţionează între ele. Un gaz închis într-un
cilindru cu piston, apa dintr-un vas, o bară metalică, amestecul de apă
cu gheaţă constituie câteva exemple de sisteme termodinamice.

Mediul exterior reprezintă totalitatea corpurilor care nu fac parte din


sistemul termodinamic.

Sistemul izolat este acel sistem termodinamic care nu interacţionează şi


nu schimbă masă cu mediul înconjurător.

Sistem închis este acel sistem termodinamic care poate schimba energie
cu mediul înconjurător dar nu schimbă masă.

Starea unui sistem termodinamic reprezintă totalitatea proprietăţilor


sistemului la un moment dat. Starea este determinată de un ansamblu
de mărimi fizice care poartă numele de parametri de stare.

Echilibru termodinamic al unui sistem se realizează atunci când toţi


parametrii de stare nu se modifică în timp.

Procesul termodinamic presupune trecerea unui sistem termodinamic


dintr-o stare în altă stare termodinamică.

Transformare cvasistatică este acea transformare în care parametrii de


stare variază atât de lent încât în orice moment se poate considera că
sistemul este în echilibru.
52
TRANSFORMĂRI REVERSIBILE ŞI IREVERSIBILE
O transformare la care în urma schimbării sensului de variaţie a
parame-trilor de stare, sistemul evoluează de la starea finală la starea
iniţială, trecând prin aceleaşi stări intermediare de echilibru prin care a
trecut în transformarea directă, se numeşte transformare reversibilă.
Transformările termodinamice care nu sunt reversibile, şi care
determină modificări în mediul exterior, se numesc ireversibile.
Transformările ireversibile se desfăşoară numai într-un sens, nu se pot
desfăşura de la sine şi în sens invers.
Comprimarea unui gaz, închis într-un cilindru cu piston mobil, de
către o greutate, este ireversibilă deoarece prin comprimarea
rapidă a gazului, acesta trece prin stări care nu sunt cvasistatice
(lente), iar în mediul exterior au loc modificări schimbându-se
locul greutăţii.
Dacă această comprimare ar fi făcută prin adăugare de firicele de nisip,
ea ar fi lentă, fiecare stare intermediară poate fi o stare cvasistatică, iar
gazul suportă o transformare aproximativ reversibilă.

POSTULATELE TERMODINAMICII
1) Dacă un sistem termodinamic, izolat, este scos din starea de
echilibru termic, acesta revine, mai devreme sau mai târziu, din nou
într-o stare de echilibru termodinamic, din care nu mai poate ieşi
niciodată de la sine.
2) Principiul tranzitivităţii echilibrului termic arată că: sistemele
termodinamice care, deşi se află în contact termic, nu schimbă căldură
între ele, sunt în echilibru termic. "Dacă sistemele A şi B sunt în
echilibru termic, iar B este în echilibru termic cu C, atunci sistemele A
şi C sunt în echilibru termic."
Sistemele aflate în echilibru termic, trebuie să fie caracterizate de un
parametru intern, de stare, care va trebui să aibă aceiaşi valoare pentru
toate sistemele termodinamice aflate în echilibru termic. Acest
parametru intern a fost denumit temperatură empirică t.

53
ENERGIA INTERNĂ
Orice sistem macroscopic poate fi considerată ca fiind format dintr-un
foarte mare de molecule aflate într-o mişcare continuă, dezordonată,
care interacţionează între ele. Datorită mişcării moleculelor, acestea au
viteză, deci energie cinetică iar datorită interacţiunii dintre ele se
realizează o energie potenţială. Astfel, fiecare moleculă are o energie
care se exprimă prin suma dintre energia sa cinetică şi cea potenţială:
E=Ec+Ep
Pentru un sistem termodinamic format dintr-un număr foarte mare de
molecule se face însumarea energiilor tuturor moleculelor şi se obţine
energia internă U.
U=Σwc+ΣEp
De obicei, pentru gazul ideal, termenul care însumează energiile
potenţiale de interacţiuni este neglijabil faţă de termenul ce conţine
energiile cinetice, încât se poate aproxima:
U=Σwc
În teoria cinetico-moleculară se face o legătură directă între energia
cinetică medie de translaţie a molecuelor şi temperatură
3
w = kT
2
Astfel, se poate trage concluzia că energia internă, pentru un gaz ideal,
este o mărime de stare, care depinde numai de temperatură:
U=f(T).
Conform teoriei cinetico-moleculare pentru un gaz ideal monoatomic
se poate scrie expresia energiei interne:
3
U= NkT
2
sau dacă se ţine cont că N=ν.NA şi că NA.k=R rezultă:
3
U = νRT
2
Trecerea unui gaz ideal dintr-o stare în altă stare implică variaţia
energiei interne a acelui gaz:
∆U=Uf-Ui

54
Dacă după un şir de transformări, gazul revine la starea iniţială
(transformare ciclică), variaţia energiei interne într-un astfel de proces
este nulă ∆U=0.

LUCRUL MECANIC
Pentru întreaga fizică, deci şi pentru termodinamică, interacţiunea
dintre sistemul considerat şi lumea înconjurătoare prezintă un interes
deosebit. Existenţa unor forţe exercitate din lumea înconjurătoare
asupra sistemului termodinamic, înseamnă existenţa unei interacţiuni
mecanice între sistem şi mediul exterior. Aceste forţe provoacă acţiuni
mecanice în urma cărora starea de echilibru a sistemului nu se
modifică, având loc doar o deplasare mecanică a întregului sistem, sau
sistemul părăseşte starea de echilibru, suferind o transformare în care
parametrii de stare se modifică.
Prin definiţie, parametrii de stare ale căror variaţii în timp ne indică
deplasarea punctelor de aplicaţie ale forţelor exterioare permit să
evaluăm lucrul mecanic, se numesc parametri de poziţie.
Considerăm un gaz închis într-un cilindru cu piston mobil, fără frecări.
Dacă gazul primeşte căldură, are loc dilatarea
acestuia, pistonul se mişcă pe distanţa x şi o dată
x
S
cu el se deplasează şi căruciorul, deci se pune în
joc un lucru mecanic. Considerând că încălzirea
se face lent încât transformarea gazului să fie cvasistatică, presiunea
rămâne constantă, egală cu presiunea atmosferică. Prin deplasarea
pistonului are loc şi deplasarea căruciorului, deci gazul efectuează un
lucru mecanic L .
L=F.x
sau L=p.S.x
de unde L=p(Vf-Vi)
şi L=p.∆V
Pentru exprimarea lucrului mecanic în termodinamică, se stabilesc
convenţii de semne:
L>0 dacă sistemul efectuează lucru asupra mediului înconjurător
L<0 dacă mediul face lucru asupra sistemului termodinamic.

55
Reprezentarea grafică a lucrului mecanic în sistemul de axe p-V se face
prin aria figurii geometrice dată de graficul transformării respective şi
de axa absciselor (volumelor).
p p p

L L
V V V
izocoră izobară izotermă

CĂLDURA
Când două sisteme, aflate la temperaturi diferite, sunt puse în contact,
temperatura finală este undeva între cele două temperaturi iniţiale.
Până la începutul secolului al XIX-lea se credea că ar exista în fiecare
corp o substanţă fluidă care este purtătoare de căldură, numită caloric,
iar la trecerea acesteia de la un corp la altul se realizează echilibrul
termic.
RHUMFORD (conte de Bavaria) în anul 1798 observă că în timpul
găuririi ţevilor de tun, apa fierbea. S-a pus întrebarea: de unde apare
caloricul în timpul găuririi ţevilor?
JOULE a arătat experimental că lucrul mecanic poate determina
încălzirea unei substanţe. Astfel, se ajunge la concluzia că există o
echivalenţă între lucru mecanic şi căldură, ca forme de energie care se
transformă din una în alta, respectând principiul transformării şi
conservării energiei. Joule a arătat că se obţine aceeaşi energie termică
(căldură) dintr-un lucru mecanic dat, indiferent de metoda folosită
(agitarea apei, frecarea unor inele într-o baie de mercur, trecerea
curentu-lui electric printr-o rezistenţă electrică, etc.
Căldura măsoară energia transmisă de la un corp la altul prin procese
microscopice. Se poate spune că unui corp i se poate modifica energia
internă U sau temperatura T, fie prin efectuarea de lucru mecanic
asupra lui (comprimare, frecare, etc.), fie prin contact termic cu alt corp
mai cald, care să-i cedze căldura Q.
Efectul lucrului mecanic L şi al căldurii Q poate fi cumulat, rezultând
variaţia energiei interne:
Q+L=∆U

56
Întrucât schimbul energetic al sistemului termodinamic poate fi într-un
sens sau altul (primeşte sau cedează) , se stabilesc semne convenţionale
pentru căldura pusă în joc în acel proces:
Q>0 dacă sistemul acceptă căldură din exterior
Q<0 dacă sistemul cedează căldură în exterior.

PRINCIPIUL I AL TERMODINAMICII
În secolul trecut au fost mute încercări de a se realiza maşini care să
producă energie (lucru mecanic) fără să se consume o altă formă de
energie. Astfel de mşini ipotetice aveau denumirea de perpetuum
mobile.
La toate încercările de acest gen se obţineau numai rezultate negative,
încât s-a recurs la crearea de maşini care să transforme căldura în lucru
mecanic pe baza unor transformări termodinamice impuse.
Pe baza observaţiilor s-a ajuns la concluzia că lucrul mecanic L şi
căldura Q pot avea aceleaşi efecte asupra unui sistem termodinamic.
Primul principiu al termodinamicii exprimă echivalenţa şi
transformabilitatea tuturor energiilor, deci şi a p
transformării dintre lucrul mecanic L şi căldura Q. 1
c
Energia internă U a unui sistem termodinamic
b
depinde numai de parametrii de stare, fiind astfel, a
2
o mărime de stare. Astfel, dacă un sistem trece din V
starea 1 în starea 2 prin mai multe căi, se poate
scrie că
∆Ua=∆Ub=∆Uc=...const.
În orice proces termodinamic, variaţia energiei interne ∆U depinde
numai de starea iniţială şi de starea finală, fiind independentă de
stările intermediare.
Un sistem termodinamic care primeşte căldura Q, îşi modifică energia
internă cu ∆U şi poate efectua un lucru mecanic L
Q=∆ ∆U+L
Această ecuaţie exprimă energetic principiul I al termodinamicii, care
este un exemplu tipic de transformare şi conservare a energiei în cadrul
proceselor termodinamice.

57
Din această relaţie se trage concluzia că un sistem termodinamic poate
efectua lucru mecanic, astfel încât:
L=Q-∆U
Din această relaţie rezultă că sistemul produce lucru mecanic dacă:
a) L>0 dacă Q>0 (primeşte căldură)
b) L>0 dacă ∆U<0 deci Uf<Ui (se consumă din energia internă)
Aşadar, este clar că se poate obţine lucru mecanic numai dacă se
consumă o altă formă de energie.
Nu se poate realiza un perpetuum mobile de speţa I , adică nu se
poate construi o maşină termică, care să producă lucru mecanic într-
un proces ciclic, fără să primească căldură.

COEFICIENŢI CALORICI

1) Capacitatea calorică C reprezintă căldura necesară unui sistem


termodinamic pentru a-i creşte temperatura cu un grad.
C=Q/∆T
<C>SI=J/K
2) Căldura specifică c reprezintă căldura necesară unui corp cu masa
egală cu unitatea pentru a-i creşte temperatura cu un grad.
c=Q/m.∆T
<c>SI=J/kg.K
Pe baza definiţiei căldurii specifice se poate calcula căldura schimbată
de un corp cu altul atunci când îşi modifică temperatura cu ∆T:
Q=m.c.∆T
3) Căldura molară C este căldura necesară unui mol (kmol) de
substanţă pentru a-i creşte temperatura cu un grad.
C=Q/ν.∆T
<C>SI=J/kmol.K
La gaze căldura molară C depinde de tipul transformării în care se
reali-zează procesul termodinamic. Astfel, se defineşte căldura molară
la volum constant CV pentru o transformare izocoră şi căldura molară
la presiune constantă Cp pentru o transformare izobară.
Relaţia Robert-Mayer face legătura între căldurile molare ale aceluiaşi
gaz
58
Cp-CV=R
Dacă se ţine cont de numărul gradelor de libertate i ale entităţilor
gazului (monoatomic i=3 , biatomic i=5 etc.) se pot exprima căldurile
molare astfel: Cp=(i+2)R/2
CV=iR/2

APLICAŢII ALE PRINCIPIULUI I AL TERMODINAMICII LA


TRANSFORMĂRI SIMPLE ALE GAZULUI IDEAL

1) Transformarea izocoră p
L=0
Q=νCV∆T
∆U=νCV∆T V

p
2) Transformarea izobară
L=p.∆V
Q=ν.Cp.∆T L
∆U=ν.CV.∆T V

3) Transformarea izotermă p

Vf
L = νRT.ln
Vi L
Q=L V

∆U=0

4) Transformarea adiabatică p
Sistemul nu schimbă căldură cu mediul
înconjurător:
Q=0 L
L=−∆U V

p.Vγ=ct.
Cp
unde γ este exponentul adiabatic: γ=
CV

59
CALORIMETRIA
Calorimetria are ca obiect de studiu elaborarea metodelor de
măsurare a căldurii şi a coeficienţilor calorici.
Din punct de vedere istoric, calorimetria a furnizat primele informaţii
cu privire la caracteristicile transferului de energie prin căldură. O parte
din rezultatele empirice obţinute de calorimetrie au stat la baza
formulării axiomelor şi principiilor termodinamicii, altele au stat la
baza formulării principiilor calorimetriei:
1) Căldura necesară ridicării temperaturii unui corp cu ∆T este egală cu
căldura cedată de acelaşi corp la scăderea temperaturii acestuia tot cu ∆
T.
2) Două corpuri cu temperaturi diferite, ce formează un sistem izolat,
schimbă căldură între ele până ajung la echilibru termic.
3) Corpul cu temperatura iniţială mai mare, cedează de la sine, căldură
corpului ce are temperatura iniţială mai mică, încât căldura cedată Qc
este egală cu căldura primită Qp :
Qc=Qp
Această ecuaţie poartă numele de ecuaţie calorimetrică.
Pentru efectuarea măsurătorilor calorimetrice se utilizează calorimetrul,
care este alcătuit din:
• vas cu pereţi dubli pentru micşorarea transferului de energie
termică prin pereţi;
• termometru;
• agitator pentru uniformizarea temperaturii;
• sistem de încălzire controlată (rezistenţă)

t a

60
PROBLEME

1) Ce căldură se degajă la răcirea unui kilogram de nichel de la 293K


până la 19oC , dacă cNi=460J/kg.K .
R: Q=460J

2) Căldurile specifice izobară, respectiv izocoră ale unui gaz sunt:


cp=5225J/kg.K şi cV=3150J/kg.K . Să se afle masa molară a gazului.
R: µ=4kg/kmol

3) O masă de azot m=70kg este încălzită cu ∆T=150K , la volum


constant Să se afle: a) căldura absorbită; b) variaţia energiei interne ∆U;
c) lucrul mecanic efectuat, cunoscând CV=5R/2.
R: Q=779.104J; ∆U=779.104J; L=0

4) Un gaz ocupă volumul V1=5! la presiunea p1=2.105N/m2 şi


temperatura t1=17oC. Gazul este încălzit izobar şi face lucrul mecanic
L=196J. Să se afle cu cât s-a încălzit gazul.
R: ∆T=57K

5) Într-un calorimetru ce conţine 500g apă la temperatura de 28oC se


introduce o bucată de fier cu masa de 150g şi temperatura de 100oC.
Temperatura de echilibru este 30oC. Se cere capacitatea calorică a
calorimetrului, cunoscând căldura specifică a fierului cFe=497J/kg.K .
R: CK=517J/K

6) În 25,5kg apă cu temperatura de 12,5oC se pun 6,17kg dintr-un


metal cu temperatura de 80oC. Să se calculeze căldura specifică a
metalului cunoscând că temperatura de echilibru este 14,5oC.
R: c=527J/kgK

61
7) Un mol de gaz ideal se destinde izobar din starea 1 p
cu temperatura T1=100K , apoi printr-o transformare 1

izocoră ajunge în starea finală 2 cu aceeaşi 2


temperatură. În acest proces gazul absoarbe căldura V
Q=831J. Să se afle raportul volumelor V2/V1 .
R: V2/V1=2
8) O masă de hidrogen m=0,5kg suferă transfor- p
marea mixtă de la starea 1 la starea 2 ca în figura 1
alăturată. Cunoscând că p1=n.p2 (n=5) şi
T1=T2=500K, să se calculeze lucrul mecanic pe 2
V
care îl efectuează gazul.
R: L=83.104J

9) Un mol de gaz monoatomic are temperatura T1=300K şi este încălzit


izocor, apoi răcit izobar până la temperatura T3 . Aflaţi această
tempera-tură dacă în cele două procese căldura care a fost schimbată cu
mediul înconjurător a fost aceeaşi Q=1500J.
R: T3=350K

10) O masă de azot trece din starea iniţială cu p1=105N/m2 şi V1=5l în


starea finală cu p2=3.105N/m2 şi V2=2.10-3m3 , prin două procese: o
transformare izocoră urmată de transformare izobară. Să se calculeze:
a) variaţia energiei interne; b) căldura schimbată; c) lucrul mecanic
efectuat, cunoscând căldura molară la volum constant CV=5R/2 .
R: ∆U=250J; L=−900J; Q=−650J

11) O cantitate ν de gaz ideal trece din starea p


iniţială 1 în starea finală 2 prin două căi: 1-3-2 şi 1 3
1-4-2 ca în figură. Dacă se cunosc T1 şi T3 şi că
T1=T2 , să se afle diferenţa căldurilor schimbate de 4 2
gaz cu mediul înconjurător pe cele două căi . V
R: Q132-Q142=νR(T3-T1)2/T3

12) Un gaz ideal biatomic se destinde după legea p=a.V , de la volumul


V1=1! până la volumul V2=2!. Cunoscând că a=108N/m5, să se
62
calculeze: a) lucrul mecanic efectuat; b) căldura absorbită de gaz; c)
variaţia energiei interne; d) căldura molară în această transformare.
R: L=150J; ∆U=750J; Q=900J; C=24900J/kmol.K

13) Într-un vas închis de volum V=0,25m3, se află un gaz la presiunea


p1=120kPa. Gazul primeşte căldura Q=8,4kJ într-un proces cu căldura
molară C=21J/mol.K. Aflaţi presiunea finală după această
transformare.
R: p2=133300N/m2
14) Un corp cu masa m=100kg alunecă cu frecare µ=0,2 în jos pe un
plan înclinat cu unghiul α=45o. Cum se modifică energia internă a
corpului şi a planului înclinat, prin coborârea corpului de la înălţimea
h=3m ?
R: ∆U=Lf=600J

15) Un gaz ideal parcurge un proces ciclic care este reprezentat în


figura alăturată. Arătaţi pe ce porţiuni: V

a) lucrul mecanic este pozitiv;


b) gazul se încălzeşte;
c) gazul absoarbe căldură. T

16) Un mol de gaz parcurge procesul ciclic 1-2-3-4-1 format din două
izocore (1-2 şi 3-4) şi două izobare (2-3 şi 4-1). Cunoscând T1=324K şi
T3=441K, să se calculeze lucrul mecanic pe ciclu, dacă stările 2 şi 4
sunt pe aceeaşi izotermă.
( )
L = νR T1 + T3 −2 T1T3 = 74,8J
17) Temperatura aerului dintr-o cameră de volum V=75m3 se modifică
de la t1=20oC la t2=27oC la o presiune constantă. Care este variaţia
energiei interne a aerului din cameră?
R: ∆U=CV(ν2T2-ν1T1)=0

18) Doi cilindri izolaţi termic au volumele V1=3! şi V2=5!, conţinând


acelaşi tip de gaz la presiunile p1=400kPa şi p2=600kPa cu
temperaturile t1=27oC şi t2=127oC. Care va fi temperatura finală T de
echilibru dacă cei doi cilindri se pun în legătură unul cu celălalt?
63
T1T2 ( p1V1 + p 2 V2 )
R: T= = 366K
( p1V1T2 + p 2 V2 T1 )

19) Un gaz ideal trece din starea 1 în starea 2 prin două p 2

căi: 1-a-2 şi 1-b-2 ca în figura alăturată. În care din cele a b

două procese gazul primeşte mai multă căldură?


1
R: 1-a-2 V

20) Pentru încălzirea cu ∆T=14K a unui gaz ce are µ=18kg/kmol, într-


un proces izobar, este necesară căldura Q1=10J. Prin răcirea lui izocoră
până la temperatura iniţială, se degajă o căldură Q2=8J.
Care a fost masa gazului?
m= µ 1
( Q − Q2 ) =0,3g
R∆T
21) Două incinte de volume V1 şi V2 umplute cu un gaz monoatomic
aflate la temperatura T1 pot comunica între ele printr-
V1 V2
un tub subţire, închis cu un robinet. În incinte
presiunile sunt p1 şi p2 . Se deschide robinetul şi apoi se
răceşte incinta 2 cu ∆T. Să se determine presiunea gazului din incinte şi
variaţia energiei interne din fiecare incintă.
p V + p 2 V2 3 V1V2 p1( T2 − T1 ) + V2 p 2 ( T1 − T2 )
2

p = T2 1 1 ∆U =
V2 T1 + V1T2 2 V2 T1 + V1T2

22 Să se afle raportul Cp/CV pentru un amestec gazos care este format


din n componente, cunoscând numărul de moli νk pentru fiecare gaz şi
căldurile molare izocore CVK ale acestora.
Cp R ∑νK
=1+
CV ∑νKCVK
23) Să se stabilească expresiile pentru căldura specifică izocoră şi
căldura specifică izobară a unui amestec format din ν1kmoli dintr-un
gaz cu masa molară µ1 , căldura molară la volum constant CV1 cu ν
2kmoli din alt gaz cu masa molară µ2 şi căldura molară CV2.

64
ν1CV1 + ν2 CV 2
cV =
ν1µ1 + ν2 µ2

24) Un gaz ideal cu masa m=2g având masa V 4 3


molară µ=28g/mol parcurge ciclul prezentat în
figura alăturată. Dacă se cunoaşte T1=300K, 1 2
T2=496K iar V3=2V2 să se calculeze lucrul
efectuat într-un ciclu şi să se reprezinte ciclul în T
coordonatele p-V.
m
L= R( T2 − T1 ) =1162J
µ

25) Un gaz ideal monoatomic este transformat din


starea 1 în starea 2 prin două căi: 1-2 şi 1-3-2 ca în p 2
figură. Să se determine raportul căldurilor
comunicate gazului în fiecare caz cunoscând că
1 3
există relaţiile: p2=3p1 şi V2=3V1.
V
R: Q12/Q132=8/7
26) Ce căldură trebuie dată unui gaz cu exponentul adiabatic γ=1,4
pentru ca într-un proces izobar să efectueze un lucru L=2J ?
γ
Q=L = 7J
γ −1

27) Un vas izolat termic de exterior este împărţit printr-un perete


subţire termoconductor în două compartimente cu volumele V1 şi V2 ce
conţin acelaşi gaz la presiunile p1 şi p2 având temperaturile T1 respectiv
T2. Să se determine temperatura finală din vas după încetarea
schimbului de căldură prin peretele vasului. p V + p 2V2
T= 1 1
p1V1 p 2V2
+
T1 T2

65
PRINCIPIUL al II-lea al TERMODINAMICII
Primul principiu al termodinamicii evidenţiază faptul că, în natură,
orice proces termodinamic poate avea loc numai şi numai în condiţiile
conservării energiei. Ne putem imagina însă multe procese
termodinamice în care, deşi s-ar putea asigura conservarea energiei, ele
nu au loc în natură niciodată de la sine.
Astfel, primul principiu al termodinamicii nu exclude posibilitatea
trecerii căldurii de la un corp cu o temperatură dată la un alt corp cu o
temperatură mai ridicată, impunând numai egalitatea dintre căldura
cedată de corpul cu temperatura mai mică şi căldura primită de corpul
cu temperatura mai ridicată. Experimentele arată că asemenea procese
nu au loc în natură niciodată de la sine. Se menţionează că ne referim
la procesele care au loc spontan, adică de la sine, într-un sistem izolat,
fără intervenţii din exteriorul sistemului.
De asemenea, primul principiu al termodinamicii arată că, într-un
proces ciclic, se poate efectua lucru mecanic numai dacă sistemul
termodinamic primeşte căldură din exterior, fără a introduce limitări
referitoare la modul în care trbuie primită căldura. Se constată însă,
experimental că nu este posibilă realizarea unui perpetuum mobile de
speţa a II-a , adică a unei maşini termice care, într-un proces ciclic, ar
efectua lucru mecanic primind căldură de la o singură sursă. Cu alte
cuvinte, nu este posibilă realizarea unei maşini termice monoterme.
Aceste discuţii conduc la necesitatea formulării unui nou principiu al
termodinamicii, care să stabilească condiţiile în care procesele
termodinamice pot avea loc de la sine şi respectiv condiţiile în care, un
proces ciclic, căldura poate transformată în lucru mecanic.
Dacă primul principiu al termodinamicii arată legătura cantitativă
dintre căldură şi lucru mecanic, al doilea principiu al termodinamicii
evidenţiază deosebiri calitative între căldură şi lucru mecanic, care pot
fi sintetizate atfel: L⇒Q Q=L
Q⇒L L<Q
Aceste relaţii subliniază faptul că dacă lucrul mecanic L poate fi
transformat integral în căldură Q, căldura nu poate fi niciodată transfor-
mată integral în lucru mecanic. Se mai spune că nu este posibilă
transformarea căldurii în lucru mecanic fără compensaţie, adică fără ca
o parte din această căldură să producă schimbări în mediul ambiamt,

66
referindu-ne numai la procesele ciclice, deoarece la cele neciclice
(izoterme), căldura se transformă integral în lucru mecanic.
Dintre formulările principiului al II-lea al termodinamicii prezentăm pe
următoarele:
CLAUSIUS: "Nu este posibilă o transformare care să aibă ca
rezultat, trecerea de la sine, a căldurii de la un corp cu temperatură
dată la un alt corp cu o temperatură mai ridicată."
THOMSON: "Într-o transformare ciclică monotermă, sistemul nu
poate efectua lucru mecanic în exterior. Dacă transformarea ciclică
monotermă este şi ireversibilă, atunci sistemul primeşte lucru mecanic
din exterior."
CARNOT: "Randamentul ciclului Carnot nu depinde de natura
corpului de lucru, ci numai de temperaturile T1 şi T2 ale celor două
termostate."

Maşina bitermă
În toate transformările ciclice biterme, corpul de lucru preia căldura
Q1 de la sursa caldă şi cedează căldura Q2 sursei reci, ceea ce înseamnă
că, pe întregul ciclu, corpul de lucru schimbă cu exteriorul căldura:
Q=Q1+Q2=Q1-|Q2|

L
SURSA Q1 Q2 SURSA
CALDÃ RECE

Procesul fiind ciclic, potrivit primului principiu al termodinamicii,


rezultă:
U=Q-L=Q1-|Q2|-L=0
Astfel, corpul de lucru efectuează, într-un ciclu, lucrul mecanic:
L=Q1-|Q2|>0
Randamentul unei maşini termice este definit prin raportul dintre lucrul
mecanic efectuat L şi căldura primită Q1 :
L Q − Q2
η= de unde η = 1
Q1 Q1

67
sau Q2
η =1−
Q1
Se poate observa că randamentul oricărei maşini termice este subunitar,
deci nu toată căldura poate fi transformată în lucru mecanic.
Realizarea unei maşini termice cu randamentul η=1 ar însemna
obţinerea unei maşini termice monoterme (Q2=0), ceea ce este exclus
de principiul al II-lea al termodinamicii.
Formula randamentului η este valabilă pentru orice formă a ciclului,
deoarece în deducerea ei s-a ţinut seama numai de principiul I al
termodinamicii şi de faptul că transformarea este ciclică
În anul 1824, S. Carnot a imaginat un ciclu format din două izoterme
şi două adiabate. Acesta este un ciclu ideal,
p
cvasistatic şi reversibil, care are randamentul cel 1
T1
mai mare în raport cu oricare alt ciclu care ar ad
2

funcţiona între aceleaşi temperaturi T1 şi T2 . 4 ad


3
Deoarece randamentul ciclului Carnot nu depinde T2
de natura corpului de lucru, vom considera corpul V

de lucru ca fiind gazul ideal. În acest caz se pot scrie căldurile puse în
joc:
V
Q1 = νRT1 ln 2
V1
V3
Q 2 = νRT2 ln
V4
Astfel, randamentul ciclului Carnot se poate scrie :
V V
T1 ln 2 − T2 ln 3
V1 V4
η=
V
T1 ln 2
V1
Transformările 2-3 şi respectiv 4-1 fiind adiabatice se poate scrie:
T1V1γ −1 = T2 V4γ −1 şi T1V2γ −1 = T2 V3γ −1
Făcând rapoartele ceor două ecuaţii, se obţine:

68
V2 V3
=
V1 V4
Randamentul ciclului Carnot se poate scrie în forma finală astfel:
T
η =1− 2
T1

Randamentul ciclului Carnot nu depinde de natura corpului de lucru al


maşinii, ci numai de temperaturile izvorului cald T1 şi al izvorului rece
T2

Motorul Otto
• Construcţie SA
B
SE
- Cilindrul cu piston mobil formează o cameră cu
volum variabil PMS
- Supapa de admisie SA şi supapa de evacuare SE
deschid şi închid galeriile care fac legătura cu
PMI
carburatorul sau cu evacuarea
- Sistemul bielă-manivelă (vilbrochen)
transformă mişcarea rectilinie a pistonului în
mişcare de rotaţie
- Bujia are doi electrozi între care se produce scânteia electrică
• Funcţionare
Combustibilul folosit de acest motor este un amestec de vapori de
benzină şi aer este aprins de o scânteie electrică produsă de bujie.
• Timpul 1 (admisia)
- supapa de admisie este deschisă
- supapa de evacuare este închisă
- pistonul coboară de la PMS la PMI şi în cilindru este absorbit
amestecul de vapori de benzină şi aer, dozate în carburator
• Timpul II (compresia)
- supapa de admisie şi cea de evacuare sunt închise
- pistonul se deplasează de la PMI la PMS, comprimând rapid
amestecul până la presiuni de 10-15atm.
• Timpul III (arderea +detenta)
- supapele rămân închise,
69
- se aplică bujiei o tensiune foarte mare (zeci de mii de volţi), ceea
ce
determină producerea unei scântei care aprinde amestecul.
- arderea se face brusc şi datorită presiunii foarte mari (25atm),
pistonul este împins de la PMS la PMI producând lucru mecanic.
• Timpul IV (evacuarea)
- supapa de evacuare se deschide, gazele arse ies afară
- prin mişcarea pistonului de la PMI la PMS sunt evacuate afară
toate
gazele arse. p
3
Graficul transformărilor într-un ciclu Otto este
2
prezentat în figura alăturată. 4

Se defineşte raportul de compresie al motorului: 0 1


Vmax V1 V
ε= = Vmin Vmax
Vmin V2
Motorul Diesel
Randamentul de funcţionare al unui motor depinde de raportul de
compresie. La motorul Otto nu se poate creşte mult acest raport
deoarece este riscul ca vaporii de benzină să se autoaprindă. O soluţie a
fost găsită de către Diesel care a separat compresia aerului de cea a
combustibilului.
• Timpul I (admisia)
În cilindru este aspirat doar aer prin mişcarea pistonului de la PMS la
PMI
• Timpul II (compresia)
Prin deplasarea pistonului de la PMI la PMS aerul este comprimat până
la presiunea de 50atm, încălzindu-se la temperaturi în jur de 8000C.
• Timpul III (arderea şi detenta)
Când pistonul este aproape de PMS începe injectarea combustibilului
(motorina) în cilindru cu ajutorul pompei de injecţie sub formă de
picături foarte fine unde se produce autoaprinderea şi pistonul începe să
se deplaseze către PMI, gazele arse se destind apoi, producând lucru
mecanic
• Timpul IV (evacuarea)

70
Prin deschiderea supapei de evacuare, gazele arse ies în exterior apoi
prin mişcarea pistonului către PMS restul de gaze sunt evacuate în
totalitate.
p
Graficul transformărilor este cel din figura 2 3
alăturată. 4
Rapoartele de compresie fiind:
0 1
V V
ε = 1 şi δ= 3 V
V2 V2 Vmin Vmax
randamentul motorului Diesel are expresia:
δγ − 1
η = 1 − γ −1
γε (δ − 1)

PROBLEME
1) O maşină termică, funcţionând după ciclul Carnot între temperaturile
t1=27oC şi t2=227oC, produce un lucru L=400J. Să se calculeze: a) ran-
damentul ciclului; b) căldura absorbită; c) căldura cedată sursei reci.
R: η=40%
p
2) Să se calculeze randamentul ciclului din figura 1
T1
alăturată în funcţie de raportul de compresie ε=V4/V1.
2
ad
4 ad
3
T2
1 V
R: η =1−
ε γ −1
3) Într-un ciclu Carnot, să se afle volumul maxim V3 , cunoscând
celelalte trei volume: V1=1!; V2=3! şi V4=2!.
R: V3=6!

4) Să se calculeze randamentul ciclurilor din următoarele figuri, în


funcţie de raportul de compresie ε=V3/V1 .
p p p
1
2 1 2
2
ad

1 3 3
3
V V 71
V
1
ε −1 1− ( γ − 1) ln ε
η = 1− γ η = 1− ε γ −1 η = 1−
εγ −1 ( γ − 1) ln ε  γ −1 
γ  ε γ − 1
 

1 2
5) O maşină termică funcţionează, cu un gaz ideal T2
T1
biatomic, după un ciclu format din două izoterme cu 3
4
t1=27oC şi t2=227oC şi două izobare cu p4=105N/m2 V
respectiv p1=2,7.105N/m2. Să se calculeze pentru un mol de gaz: a)
căldura absorbită; b) căldura cedată; c) lucrul mecanic; d) randamentul
ciclului.
R: Qa=10kJ; Qc=8,3kJ; L=1,7kJ; η=17%

6) Să se transcrie ciclul din figura precedentă în coordonatele p-T şi V-


T şi să se exprime randamentul ciclului în funcţie de rapoartele de
compresie:
ε=V4/V1 şi ρ=V2/V1 .
( ρ −1) ln ε
R: η=
γ
( ρ −1) + ρln ε
γ −1

7) Să se transcrie ciclul din figura alăturată în p

coordonatele p-T şi V-T şi să se exprime randamentul


2
T2
ciclului în funcţie de raportul de compresie volumică
3
1

ε=V4/V1 şi raportul temperaturilor τ=T2/T1 . T1 4


V

( τ − 1) ln ε
R: η=
ε −1
+ τ ln ε
γ −1

72
8) Un mol de gaz ideal suferă o transformare ciclică ca în figura
alăturată. Se cunosc următoarele temperaturi t1=27oC p
, t2=127oC , t3=427oC. Să se calculeze: a) lucrul 2 3

mecanic pe un ciclu; b) randamentul în funcţie de 1 4

rapoartele de compresie ε=V4/V1 şi δ=p2/p1 . V

ε( ρ −1) + γ ( ε −1)
R: L =623J η =1−
(δ −1) + γδ(ε −1)
9) Să se calculeze randamentul ciclurilor din următoarele figuri, în
funcţie de raportul de compresie ε=V4/V1 .
p 2 p 1 2

ad ad
1 ad
3
4 3
ad
4
V V

1
R: η =1−
ε γ −1
10) Un gaz suferă următoarele cicluri de transformări. Să se transpună
în coordonatele p-T şi V-T şi să se calculeze randamentele lor în
funcţie de rapoartele de compresie: ε=V4/V1 şi δ=V3/V1 .
p p 2 3
2 3
ad
izot
1 4
1 4
V V

γδ( ε −1) γ ( ε −1)


η =1− η =1−
γδ( ε −1) − ( γ −1)( ε − δ) + δε( γ −1) ln ε / δ (ε / δ) [ γ (δ −1) +1] −1
γ

73
11) Să se calculeze randamentul motorului Diesel în
p
funcţie de rapoartele de compresie ε=V4/V1 şi δ=V2/V1 1 2
ad
3
ad

δγ − 1
4

η = 1 − γ −1 V

γε (δ − 1)

12) Un gaz ideal biatomic parcurge un ciclu care în T 3

coordonatele p-T este reprezentat în figura alăturată. 4 2


Ştiind că p2=2p1 şi T4=2T1 să se determine randamentul 1
p
ciclului.
γ −1
R: η=
1+ 2 γ

13) Un motor Otto are substanţa de lucru un gaz cu masa m=1kg şi


masa molară µ=28kg/kmol. Cunoscând T1=373K, p1=105N/m2, ε
=V1/V2 , k=p3/p2 (ε=6, k=1,6), să se calculeze:
a) parametrii celor patru stări;
b) randamentul motorului.
1
η =1− γ −1
ε

14) Un gaz ideal efectuează ciclul din figura p


3
alăturată. Să se găsească expresia randamentului 5
ad
acestui ciclu în funcţie de rapoartele de compresie: 2
ad
4

ε=V1/V2 , δ=p5/p2 şi k=V3/V5. 1


V
δ.k −1
γ
1
η =1−
(δ −1) + γδ( k −1) ε γ −1

15) Un gaz biatomic parcurge ciclul din figura p


1

alăturată, format din izoterma 1-2 , izobara 2-3 şi izot


2
izocora 3-1 cu un raport de compresie ε=V2/V3 . Să se 3

V
exprime randamentul ciclului dat.
74
7  1
1− 
2 ε
η =1−
5  1
1−  + ln ε
2 ε

16) Să se calculeze randamentul unui motor cu p


2
reacţie care funcţionează după un ciclu format din 3

două adiabate şi două izobare, dacă se cunoaşte


raportul de compresie ε=V1/V2 . 1 4

1
R: η =1−
ε γ −1

17) Un motor termic, având ca substanţă de lucru un p 3


gaz ideal cu CV=3R/2, funcţionează după un ciclu ca
în figura alăturată. Cunoscând T1, T2 şi ε=V4/V1 să se
2
4
determine randamentul motorului. 1 V

( 3/ 2)ε ( T − T ) +2T (ε −1)


2 2

R: η =1− 2 1 1

( 3/ 2)( T − T ) +2T (ε −1)


2 1 2
2

75