Experimentul Franck-Hertz

Prin experimentul Franck-Hertz (James Franck, Gustav Hertz, 1913) s-a demonstrat c atomii absorb energie cu valori cuantificate, verificndu-se asfel modelul atomic al lui Bohr. Pentru aceasta, Franck i Hertz au folosit un tub umplut cu vapori de mercur. Franck si Hertz au primit Premiul Nobel pentru Fizica in 1925 pentru acest experiment.

Aparatul experimentului
Experimentul initial (1913) implica un tub cu gaz la presiune joasa dotat cu 3(sau 4) electrozi: 1. Un catod ce emitea electroni 2. Una sau doua grile pentru accelerare 3. Un anod

Anodul era tinut la un potential electric usor negativ fata de grila (dar pozitiv fata de cel al catodului), astfel incat electronii sa aiba o energie cinetica mica dupa trecerea de grila. Instrumentele masurau curentul electric dintre cei doi electrozi si ajustau tensiunea electrica dintre anod si grila.

Aparatul experimentului

Diagrama tubului Franck-Hertz

Rezultatele

La tensiuni reduse, de pana la 4,9 V, intensitatea prin tub crestea constant cu cresterea tensiunii. La 4,9 V, curentul scade brusc, pana aproape de 0. Intensitatea creste constant din nou, daca tensiunea este crescuta, pana la 9,8V. La 9,8 V are loc o scadere in intensitate similara celei de la 4,9 V Scaderile in intensitate, continua din 4,9 in 4,9 V pana la tensiuni de cel putin 100 V.

Rezultate

Grafic al variatiei intensitatii in raport cu tensiunea

Interpretarea rezultatelor
La tensiuni scazute (sub 4,9 V) electronii accelerati capatau o energie cinetica mica astfel incat la intalnirea atomilor de mercur din tub, avea loc o ciocnire pur elastica (fara transmisie de energie). Aceasta se datoreaza predictiei mecanii cuantice conform careia un atom nu poate absorbi energie cat timp energia de coliziune nu depaseste energia necesare pentru a ridica un electron la o stare de energie superioara. Tensiunile mai inalte duc la trecerea mai multor electroni prin grila spre anod si astfel la masurarea unor intensitati mai mari pana se ajunge la 4,9 V.

Interpretarea rezultatelor
Excitarea electronica cu cea mai mica energie in care poate participa un atom de mercur necesita 4,9 eV. Cand tensiunea ajunge la 4,9 V fiecare electron are 4,9 eV energie cinetica cand ajunge la grila. Asadar, o coliziune intre un atom de mercur si un electron liber poate fi inelastica, adica energia unui electron liber este transmisa atomului de mercur. Pierzandu-si astfel toata energia cinetica, electronul liber nu mai poate depasi diferenta de potential usor negativa dintre grila si anod, iar intensitatea masurata scade astfel brusc.

Interpretarea rezultatelor
Cu cresterea tensiunii, electronii vor participa la o ciocnire inelastica, vor pierde 4,9 eV, dar vor continua sa fie accelerati. In acest fel, intensitatea creste din nou dupa depasirea pragului de 4,9 V. La 9,8 eV, fiecare electron poate participa la 2 ciocniri inelastice, excitand 2 atomi de mercuri si dupa ramanand fara energie cinetica astfel incat curentul masurat scade. La intervale de 4,9 V acest proces se repeta. De fiecare data electronii sufera inca o ciocnire inelastica.

Efectul in cazul altor gaze

Fenomenul se repeta si in cazul altor gaze, dar la tensiuni diferite: i. Sodiu : la multipli de 2,12 V ii. Potasiu : la multipli de 1,63 V iii. Neon : la multipli de 19 V

Concluzie
Asadar, experimentul Franck-Hertz: i. Demonstreaza in mod direct cuantificarea energiei atomilor, confirmand astfel postulatele lui Bohr ii. Permite determinarea directa a diferentei dintre nivelele excitate joase ale atomului si nivelul fundamental