CURS 4

UNDE MECANICE

3.1 Unde mecanice

Undele mecanice reprezintă fenomenul de propagare a oscilaţiilor mecanice într-un
mediu elastic. O perturbaţie locală produsă într-un mediu elastic se va transmite în toate
direcţiile, din aproape în aproape, din cauza forţelor elastice ce se exercită între particulele
constitutive ale acelui mediu.
Fenomenul ondulatoriu (unda) produce o deplasare de energie (nu și o deplasare de
materie) prin mediul elastic.
Clasificare undelor după tipul de energie transportă:
(i) unde elastice – generate de perturbaţiile mecanice produse în mediilor elastice;
transportă energie mecanică;
(ii) unde electromagnetice – forma de propagare a câmpurilor electromagnetice;
fenomenul se produce şi în absenţa unui mediu elastic (în vid);
(iii) unde magneto-hidrodinamice – generate prin perturbaţii electromagnetice şi
elastice ale mediului de propagare.
Clasificare undelor în funcţie de relaţia dintre direcţia de propagare a undei şi direcţia
oscilaţiilor particulelor mediului elastic:
(i) unde transversale, când oscilaţiile particulelor din mediul elastic sunt perpendiculare
faţă de direcţia de propagare a undei;
(ii) unde longitudinale, când oscilaţiile particulelor din mediul elastic sunt paralele la
direcţia de propagare a undei.
Front de undă = locul geometric al punctelor mediului atinse în acelaşi moment de
mişcarea oscilatorie.
Clasificare undelor în functie de forma frontului de undă (fig.3.1):
(i) unde plane – frontul undei este plan;
(ii) unde sferice – frontul undei este o suprafaţă sferică.

a. b.
Fig.3.1 a.Undă plană; b.undă sferică.

3.2 Ecuaţia undelor

Fie o coardă întinsă de-a lungul axei Ox şi o undă transversală ce se propagă prin această
coardă. Să presupunem că in originea axei Ox se produce o pertubaţie descrisă de o funcţie

  f (t ) (3.1)
unde  reprezintă deformarea (deplasarea) transversală a cordei la poziţia x=0 de pe coardă, la
un moment oarecare t. Când această perturbaţie se propagă de-a lungul coardei, ea constituie o
undă. Vrem să găsim funcţia care descrie propagarea perturbaţiei în lungul coardei, adică funcția
care descrie deformarea  a coardei la orice poziţie x de pe coardă, la orice moment t.
1
 a) b)
ψ
ψ t
t0 = 0

O x O M x

Fig.3.2. Deplasarea undelor

La momentul t+Δt (ulterior momentului t, vezi (fig.3.2b)), unda s-a deplasat o distanţă
x  v  t în sensul pozitiv al axei Ox (v = viteza de propagare a undei). Perturbaţia produsă de
undă la deplasarea sa va fi descrisă pentru momenul t+Δt de aceeaşi funcţie   f (t ) (3.1) care
descrie şi perburbaţia de la poziția x=0 însă ea va avea argumentul t modificat, deoarece în noua
x
poziţie x, perturbaţia este în întârziere de fază faţă de poziţia iniţială x=0 cu t 
v
x
  f (t  t )  f (t  ) (3.2)
v

Deci, elongaţia punctului de la x la momentul t+Δt este aceeaşi cu cea a punctului de la x  0 , la

momentul t , însă defazată în urmă față de aceasta. Relaţia (3.2) reprezintă ecuaţia generală a
undei pentru cazul deplasării acesteia în sensul pozitiv al axei Ox. Când unda se deplasează în
sensul negativ ea este descrisă de funcţia

(3.3.)
Să observăm că (3.3) reprezintă o funcţie
  f ( x, t ) (3.4)

adică ecuaţia undei este descrisă de o funcţie ce depinde de variabila de poziţie şi de timp (ea
descrie variaţia elongaţiei oscilaţiilor produse de undă la trecerea sa prin mediul elastic în funcție
de variabila de poziţie x și variabila temporală t).
Să presupunem acum că unda studiată produce la deplasarea sa prin coardă oscilaţii de
tip armonic, transversale pe direcţia corzii Ox. Unda generată în acest caz este descrisă
(conform (3.3)) de ecuaţia
x
 ( x, t )  A sin  (t  ) (3.5)
v
2
unde  = pulsaţia undei (   2  ).
T
Lungimea de undă λ = mărime fizică scalară egală cu distanţa parcursă de undă într-
un interval de timp de o perioadă
  v T (3.6)

Vectorul de undă k = mărime fizică vectorială având modulul definit prin relaţia

2
 2
k . (3.7)

direcţia şi sensul vectorului fiind date de direcţia şi sensul de propagare al undei.
Cu ajutorul expresiilor (3.6) şi (3.7), ecuaţia (3.5) devine

 2 
  x, t   A sin  t  x   A sin(t  kx)
  
(3.8)
 t x
  x, t   A sin 2   
T  

Relaţiile (3.8) reprezintă forme ale ecuaţiei undelor (sub forma integrală).
Fig.3.3 oferă o reprezentare grafică a unei unde şi pune în evidenţă lungimea de undă a
acesteia.

Fig.3.3 Reprezentarea grafică a unei unde.

Dacă faza iniţială  este diferită de zero, atunci ecuaţia undei (3.8) se scrie

 ( x, t )  A sin(t  kx   ) (3.9)

Dacă unda se deplasează pe o direcţie oarecare r ecuaţia undei devine

 ( r , t )  A sin(t  k r   ) (3.10)

Utilizând relaţia (3.8) şi calculând derivatele sale de ordinul doi în raport cu timpul t şi
cu variabila de poziţie x, rezultă
 2 1  2
 2 (3.11)
x 2 v t 2

care reprezintă ecuaţia undelor (sub forma diferenţială). Pentru o undă ce se deplasează pe o
direcţie oarecare r ecuaţia (3.9) devine
1 2
 =  2 (3.12)
v t 2

unde  = operatorul lui Laplace (laplaceanul, definit prin relaţia (1.23), iar v = viteza de
propagare a undei.
Christian Huygens a enuntat în anul 1690 principiul lui Huygens care afirmă că orice
punct de pe frontul de undă poate fi considerat ca sursă a unor unde sferice secundare,iar
înfăşurătoarea tuturor undelor elementare constituie noul front de undă.
Figura 3.4 prezintă schematic principiul lui Huygens.
3
 Fig.3.4 Principiul lui Huygens.

3.3. Viteza undelor

Viteza undelor diferă în funcţie de faptul că ele sunt transversale sau longitudinale.
Viteza undelor transversale este dată de formula
F
v (3.13)

unde F reprezintă forţa ce acţionează transversal pe mediul elastic în care se generează undele
transversale, iar μ este densitatea liniară a mediului elastic.
Viteza undelor longitudinale este dată de formula
E
v (3.14)

unde E este modulul lui Young al mediului elastic prin care se propagă unda, iar ρ este densitatea
mediului elastic. Dacă mediul de propagare este un lichid, formula vitezei undelor devine
1
v (3.15)

unde χ reprezintă coeficientul de compresie al lichidului. In sfarsit, dacă mediul de propagare este un gaz,
formula devine
p
v (3.16)

Cp
unde  = coeficientul adiabatic al gazului,   , iar iar p este presiunea gazului.
CV
Să menţionăm că în solide există atât unde trasnversale cât şi unde longitudinale, în timp ce în
lichide şi gaze există numai unde lomgitudinale.
Unele valori experimentale ale vitezei undelor longitudinale în diferite medii sunt date în Tabelul
3.1 (valorile sunt date pentru frecvenţa undei   1087Hz , la temeratura T=300K şi presiunea p=1atm).

Tabel 3.1 Viteza sunetului în diferite medii

Mediu E sau  [ N m 2 ]  [ g cm 3 ] v [ m sec ]
Sticlă 7.65  1010 2.4 5990
Oţel 2.16  10 9 8 5000
Lemn 7  1010 4.1 4200
Apă 7  1010   1 1440
Aer - - 331
Sunetele, care sunt unde mecanice, se propagă cu o viteză mai mare în solide şi cu o viteză mai
mică în gaze (care au o densitate mai mică).

4
 3.4 Mărimi energetice utilizate în mecanica undelor
Orice undă transportă o cantitate de energie. Aceasta este caracterizată cu ajutorul unor
mărimi energetice prezentate în cele ce urmează.
Densitatea de energie a undei = energia de oscilaţie a undei pe unitatea de volum
2
W Tmax mu max 1 2
w      u max (3.17)
V V 2V 2
W = energia transportată de undă
Tmax = energia cinetică a undei
V = volumul
u max = amplitudinea vitezei de oscilaţie
 = densitatea mediului
sau, deoarece u max  A ,
1
w   2 A 2 (3.18)
2

Obs: Viteza de propagare a undelor ( v ) este diferită de viteza de oscilaţie ( u ) a
particulelor atinse de frontul de undă.
Intensitatea undei = fluxul de energie transportată de undă în únitate de timp prin
unitatea de suprafaţă perpendiculară pe direcţia de propagare a undei

W l W l 1
I   w  v   2 A 2 (3.19)
S l t V t 2
unde v = viteza undei.
Relaţia (3.19) arată că intensitatea undei reprezintă puterea medie transportată pe
unitatea de suprafaţă perpendiculară pe direcţia de propagare
P
I (3.20)
S
watt
Unitatea de măsură a intensităţii undelor în SI este I SI  2 .
m
Intensitatea undei va scădea în cazul unei unde sferice; fie o undă sferică produsă de o
sursă punctiformă ce emite cu puterea P; intensitatea acestei unde este
P
I (3.21)
4  r 2
care scade cu pătratul distanţei sursă - suprafaţă.

3.5 Absorbţia undelor

Undele care se propagă într-un mediu elastic descresc în intensitate mult mai rapid decât
indică relaţia (3.20), spre exemplu, datorită pierderilor de energie mecanica sub formă de căldură.
Fie dI pierderea de intensitate pentru unda transmisă de-a lungul unui stratului de mediu
de grosime dx . Ea este proporţională cu intensitatea undei incidente şi cu grosimea stratului
dI     I  dx (3.22)
unde  = coeficientul de absorbţie al mediului (inversul grosimii mediului la parcurgerea căruia
intensitatea undei descreşte cu factorul e; este măsurat în cm 1 ).
Ecuaţia se integreaza între limitele x=0 ( I 0 )şi x (I)
I x
dI  x
I I     0 dx  I  I 0  e (3.23)
0

5
 care reprezintă legea absorbţiei undelor (legeaLambert-Beer).
Rezultatul arată că intensitatea undei descreşte exponenţial cu grosimea mediului străbătut
de undă.
Pentru multe materiale
  a  2 (3.24)
13
unde a = constantă de material (pentru aer a  4  10 s / cm ; după parcurgerea distanţei de 1 km
in aer, intensitatea unei unde cu frecvenţa de 100 Hz scade de aproximativ 1.015 de ori).

3.6 Interferenţa undelor

Interferenţa undelor = suprapunere a două sau mai multe unde coerente. Unda rezultată
prin interferenţă va avea o amplitudine ce depinde de amplitudinile undelor suprapuse precum şi
de defazajul dintre ele (coerenţa undelor = diferenţa de fază a undelor se păstrează constantă).
Fie două surse punctiforme de oscilaţii ce produc două unde paralele) ce se întâlnesc în
punctul P (3.6), descrise de ecuaţiile

Fig.3.5 Interferenţa a 2 unde oarecare.

t r 
 1  A sin t  kr1   A sin 2   1 
T  
(3.25)
 t r2 
 2  A sin t  kr2   A sin 2   
T  
Unda rezultantă prin interferenţă va fi
t r t r  r r  t r r 
   1   2 = A sin 2   1   A sin 2   2  = 2 A cos 2  2 1  sin 2   2 1  (3.26)
T   T   2 T 2 
Expresia (3.26) descrie o nouă undă a cărei amplitudine AR este
r r r
AR  2 A cos   2 A cos( 2 2 1 )  2 A cos( ) (3.27)
2 
şi care depinde de diferenţa de fază  introdusă de diferenţa de drum r dintre undele componente.
Discuţie
a) noduri = punctele în care nu se produc oscilaţii; pentru aceste diferenţa de drum dintre cele
două unde este un număr impar de semi-lungimi de undă

r r   
cos( )0     n  ( 2n  1)  r  r2  r1  2n  1 (3.28)
  2 2 2
2 r2  r1 
    2n  1 unde n = 0, 1, 2, … (3.29)
 2 2
amplitudinea undei rezultante este nulă;
b) ventre = punctele în care se produc oscilaţii cu amplitudine maximă; pentru acestea diferenţa
de drum dintre cele două unde este egală cu un număr par de semi-lungimi de undă

6
 r r 
cos( )  1    n  r  r2  r1  2n  (3.30)
  2
2 r2  r1
  n      n   unde n = 0, 1, 2, … (3.31)
 2
amplitudinile ating valorile maxime.
Fig.3.6 prezintă rezultatul interferenţei a 2 unde generate de sursele O1 şi O2 şi pune în evidenţă
aspectele discutate mai sus. Locurile geometrice al punctelor cu amplitudinea de oscilaţie constantă
(având diferenţa de drum r constantă) sunt nişte hiperbole.

Δr = 4λ/2
Δr = 3λ/2
O2 r2 Δr = 2λ/2
Δr = λ/2

r1
Δr = 0

Δr = - λ/2
Δr = -2λ/2
O1
Δr = -3λ/2
Δr = -4λ/2

Fig.3.6 Interferenţa undelor.

3.7 Reflexia undelor

Reflexia undelor = fenomenul de întoarcere a unei unde în mediul din care provine atunci când
întâlneşte o suprafaţă de separaţie cu un alt mediu (fig.3.7). Pentru discutarea fenomenului de reflexie se
definesc următoarele elemente: rază incidentă (I), rază reflectată (R), normala la suprafaţa de separare a
două medii (N), unghiul de incidenţă (i) şi unghiul de reflexie (r).

Fig.3.7 Reprezentare grafică a fenomenului de reflexie.

Legile reflexiei
a) raza incidentă, raza reflectată şi normala sunt coplanare
b) unghiul de reflexie r este egal cu unghiul de incidenţă i
c) la reflexia pe un perete rigid se face un salt de fază cu Δφ=π , ce
este echivalent cu o diferenţă de drum Δr=λ/2.
Pentru a demonstra a doua lege a reflexiei vom utiliza principiul lui Huygens aplicat la suprafaţa
de reflexie (fig.3.8).

7
 Fig.3.8 Demonstrarea legii a 2-a a reflexiei.

Deoarece frontul de undă este perpendicular pe rază, triunghiurile ABA′ şi AB′A′ sunt
dreptunghice iar segmentele BA′ şi AB′ sunt egale, ca spaţii parcurse de undă în acelaşi mediu şi în
acelaşi timp. Triunghiurile ABA′ şi AB′A′ sunt egale, de unde rezultă că unghiurile a şi b sunt egale dar
a=i şi b=r ca unghiuri cu laturile perpendiculare, încât
i=r (3.32)
3.8 Refracţia undelor
Refracţia undelor = fenomenul de schimbare a direcţiei de propagare a unei unde atunci când
traversează suprafaţa de separaţie a două medii diferite (fig.3.10). Pentru discutarea fenomenului de
refracţie se definesc următoarele elemente: rază incidentă (I), rază refractată (R), normala la suprafaţa de
separare a doua medii (N), unghiul de incidenţă (i) şi unghiul de refracţie (r).

Fig.3.9 Reprezentare grafică a fenomenului de refracţie.

Legile refracţiei
a) raza incidentă, raza refractată şi normala sunt coplanare;
b) unghiul de refracţie r are o valoare ce îndeplineşte condiţia:
sin i
n (3.33)
sin r
unde n este o constanta numita indicele de refractie al mediului. Pentru a demonstra această lege vom
utiliza principiul lui Huygens (fig.3.10).

Fig.3.10 Demonstrarea legilor refracţiei.

8
Deoarece frontul de undă este perpendicular pe raze, tringhiurile ABB′ şi AA′B′ sunt dreptunghice încât
se poate scrie ca sin a= BB’/AB’ şi sinb=AA’/AB’. Făcând raportul lor şi ţinând cont că a=i şi b=r,
rezultă
sin i BB'
 (3.34)
sin r AA'
Deoarece AA′=v1 .t şi BB′=v2.t rezultă legea refracţiei
sin i v1
 =n (3.35)
sin r v2

3.9 Unde staţionare

Un caz particular de interferenţă staţionară, cu multe aplicaţii, este cel care apare la deplasarea
undelor in spaţii limitate în care interferă două unde care au aceleaşi frecvenţe şi amplitudini şi care se
propagă în sensuri contrarii. Acesta este, spre exemplu, cazul in care undele se reflecta la limita spaţiului
de propagare si se produce interferenţa undelor directe cu cele reflectate. Fenomenul de interferenţă dintre
unda directă şi unda reflectată conduce la formarea de maxime (ventre) şi minime (noduri) de interferenţă
în funcţie de diferenţa de drum dintre cele două unde. Nodurile şi ventrele au poziţii fixe ce pot fi
determinate. Deoarece figura de interferenţă este staţionară în spaţiu şi timp se spune că se realizează o
undă staţionară în spaţiul de interferenţă.
Undele staţionare apar deci într-un mediu finit (o coardă întinsă, o bara metalică sau o membrană
de tobă) în care o undă progresivă este reflectată la limita mediului, iar unda reflectată interferează cu cea
progresivă. Undele staționare se produc numai pentru anumite frecvențe (lungimea de undă trebuie să se
afle într-o anumită relație cu lungimea mediului de propagare).
Fie o coardă elastică (fig.3.12) fixată la capătul din dreapta figurii prin care se propagă o undă
generată la capătul corzii din stanga figurii. Unda reflectată la capătul fix al coardei suferă o pierdere de
fază de π atunci când mediul pe care se realizează reflexia este mai dens decât cel de propagare. Undele
care ajung în punctul M, aflat la distanţa x faţă de capătul fix al corzii, sunt reprezentate de ecuaţiile

1  A  sin t  k L  x   A  sin  1 (3.36)

2  A  sint  k L  x      A  sin  2 (3.37)

Interferenţa acestor unde produce unda rezultantă

  2  2  
  1  2  2 A sin 1 cos 1  2 A sin(t  kL  ) cos( kx  ) (3.38)
2 2 2 2
unde

Ar  2 A cos( kx  ) (3.39)
2
este amplitudinea undei rezultante.

Amplitudinea rezultantă este maximă - ventru pentru cos   1 sau   n  2n , adică
2
pentru poziţiile

xV  2n  1 (3.40)
4

Amplitudinea rezultantă este minimă - nod pentru cos   0 sau   ( 2n  1) , adică pentru
2
poziţiile

x N  2n  (3.41)
4
9
 M

x
L

Fig.3.11 Unde staţionare produse într-o coardă fixată la cele doua capete.

Modurile de vibraţie pentru undele staţionare generate într-o coardă sunt reprezentate în fig.3.12.

Fig.3.12 Moduri de vibraţie ale undei staţionare generate într-o coardă fixată la capete.

Se constată că existenţa unei unde într-un spaţiu limitat determină cuantificarea frecvenţelor
naturale permise ale vibraţiilor sale:
- armonică sau frecvenţă fundamentală (ν) - cea mai joasă frecvenţă de vibratie posibilă;
- armonice superioare - multiplii întregi ai frecvenţei fundamentale (2ν , 3ν, 4ν, …., nν ).

10