Sunteți pe pagina 1din 2

Marea El cnt pe rm. Perfida, unda mrii s-alint. Ea zicea: M simt silfid, prinde-m - i sunt a ta...

Marea chicotea: - Ha! Ha!... i-a srit n ap fata. Unda mrii, nspumat, doar atta atept. Ca pe-o floare-n vnt o poart valul viu i apa moart. El o caut-n zadar: trupul ei mereu i pierde n argint albastru-verde auriul chihlimbar. Iat - atingnd nadirul snii goi i trandafirul. Dar cu mna prin safire pescuitu-i o poveste fr margini, ca i marea. Consumat-n strlucire, ziua nu le-a dat de veste s-i consume-mbriarea. E trziu. Cnd - beat de dor el o prinde i-o srut, unda mrii scade, mut, tremurnd n jurul lor. Unde-s rmurile?... Nu-s. Doar azurul jos i sus, clatin pe valuri cree tulburat frumusee, ani de fum, eoni de foc. Oie de vis a lumii, ei - n linguirea spumii ard rotindu-se pe loc.

Toate-n jur se sparg, se curm, se desfac, se prbuesc. Numai ei nu mai sfresc srutarea cea din urm. - Prinde-m i sunt a ta, murmur apa livid. Iat-o prins! Dar a cui e? Unde-i sprinena silfid? Unde-i cel ce-o caut? Joac apa amruie neagr-vnt-verzuie. . .