Cap.

I ELECTROSTATICA

1. Electrizarea corpurilor
Primele mărturii despre electrizarea corpurilor datează din secolul al IV-lea î.e.n. și apar la Tales
din Milet. Acesta constată că dacă se freacă o bucată de chihlimbar de o cârpă de lână, chihlimbarul
capătă proprietatea de a atrage obiecte mici și ușoare. Despre corpurile care au această proprietate spunem
că sunt electrizate sau că sunt încărcate cu sarcină electrică1. Încă din antichitate se cunoștea că există
două tipuri de sarcină electrică, pozitivă și negativă. Felul în care se încarcă sticla s-a considerat a fi
pozitiv iar felul în care se încarcă chihlimbarul, negativ.

Regulă
Sarcinile de același semn se resping iar cele de
semne contrare se atrag.

Explicația electrizării
După cum știm corpurile sunt formate din atomi (neutri), aceștia fiind constituiți la rândul lor din
sarcini electrice – nucleul este pozitiv, iar în jurul nucleului se găsesc purtători de sarcină negativă,
electronii. Aceștia sunt mobili și pot părăsi atomul. Prin plecarea unuia sa a mai multor electroni de la
un atom, acesta rămâne încărcat cu sarcină electrică pozitivă (devine ion pozitiv). Electronii sunt cei
mobili, astfel corpurile se încarcă cu sarcină pozitivă când de pe acestea sunt smulși electroni și cu
sarcină negativă dacă pe acestea vine un surplus de electroni. Ținând cont de acestea, putem înțelege
ușor cele trei moduri în care se electrizează corpurile: prin frecare, prin contact și prin influență.

Clasificarea corpurilor
Din punct de vedere al modului în care sarcina electrică se poate deplasa sau nu pe un corp,
acestea se împart în două mari categorii:
- Izolatoare – se caracterizează prin aceea că o sarcină electrică adusă într-o zonă a corpului
rămâne localizată în acel loc;
- Conductoare – se caracterizează prin faptul că sarcinile electrice aduse pe conductor se
răspândesc imediat pe tot corpul.

Observații
- Sarcina electrică este o mărime fizică și se notează cu Q sau cu q
- Unitatea de măsură în Sistemul Internațional este Coulombul, cu simbolul C.
- Cea mai mică sarcină cu putință este sarcina electronului, |e| = 1,6·10–19C.
- Electronul este negativ; protonul are sarcina de aceeași mărime, dar pozitivă.
- Sarcina unui corp electrizat este evident un multiplu ala sarcinii elementare Q = N·e
- Sarcina particulelor elementare este o caracteristică intrinsecă. Cu alte cuvinte, electronul este
caracterizat de sarcină așa cum este caracterizat, de exemplu, de masă.

1
Denumirea de sarcină electrică provine de la grecescul elektro (sau ilektro - ήλεκτρο) care înseamnă chihlimbar.
1
 2. Legea lui Coulomb
În anul 1785 Charles-Augustin de Coulomb, în urma unor
experimente, afirmă că

două sarcini electrice punctiforme (sau sferice) q1 și q2 aflate în repaus

la o distanță r una de cealaltă, interacționează cu o forță
proporțională cu produsul sarcinilor lor și invers proporțională cu
pătratul distanței dintre ele.

1 𝑞1 · 𝑞2
𝐹=
4𝜋𝜀 𝑟 2

Evident că forțele care acționează asupra celor două sarcini sunt egale, fiind acțiune și reacțiune.
Legea este valabilă pentru sarcini punctiforme sau sferice. Dacă sarcinile sunt sferice distanța r se
măsoară între centrele sarcinilor. În formula de mai sus ε este o mărime fizică ce caracterizează
mediul în care se află cele două sarcini și se numește permitivitate electrică absolută. Altfel spus, ε ne
arată cât de mult ”permite” mediul transmiterea interacțiunii la distanță.

Exemplu: două sarcini electrice care în aer se resping cu o forță Faer = 80 N, dacă sunt introduse în apă,
păstrând aceeași distanță, se vor respinge cu o forță de doar F apă = 1 N, pentru că apa ”permite” de 80 de ori
mai slab transmiterea interacțiunii la distanță. Evident că în ulei se vor respinge cu altă forță, în plastic cu altă
forță, ș.a.m.d.

Interacțiunea electrică se transmite cel mai ușor în vid (și în aer), permitivitatea absolută a vidului
fiind

ε0 = 8,854·10–12 F/m

Unitatea de măsură pentru permitivitate este F/m – Farad pe metru. Faradul este unitatea de
măsură pentru capacitate2 și se învață mai târziu. Permitivitatea absolută vidului este o constantă
universală.

În practică este util să exprimăm permitivitatea absolută a unui mediu (ε), în funcție de
permitivitatea absolută a vidului (ε0) , folosind permitivitatea electrică relativă (εr) a acelui mediu:

ε = ε0 · εr

Permitivitățile se determină experimental și se găsesc în tabele. Permitivitatea relativă este

adimensională (pentru că reprezintă un raport). Evident că permitivitatea relativă a vidului (și a
aerului) este egală cu unitatea: εr vid, aer = 1. Astfel, legea lui Coulomb într-un mediu având
permitivitatea relativă εr se va scrie:

1 𝑞1 · 𝑞2
𝐹=
4𝜋𝜀0 𝜀𝑟 𝑟 2

Iar în vid sau aer formula devine:

1 𝑞1 · 𝑞2
𝐹𝑣𝑖𝑑, 𝑎𝑒𝑟 =
4𝜋𝜀0 𝑟 2

2
Capacitatea electrică este o mărime fizică ce caracterizează corpurile din punct de vedere al cantității de sarcină
electrică pe care o pot înmagazina.
2
 Dacă se face calculul, pentru 1/4πε0 se obține valoarea 9·109 N·m2/C2, aceasta fiind utilă în
calculele numerice.

Observați că forța de interacțiune coulombiană scade cu pătratul distanței dintre sarcini, deci
scade foarte repede, dar există și este diferită de zero indiferent cât de depărtate sunt sarcinile. Forța
electrostatică devine zero doar la infinit.

3. Câmpul electrostatic
Din viața de zi cu zi suntem obișnuiți ca două corpuri să interacționeze numai dacă există ceva
între ele. Dacă un copil trage o săniuță, aceasta vine după el pentru că între mâna copilului și săniuță
este sfoara. Ne întrebăm ”cum este posibil ca două corpuri încărcate cu sarcină electrică să
interacționeze la distanță, fără ca între ele să existe ceva?” Răspunsul este ”interacțiunea este
mijlocită de câmpul electric”3 Putem chiar defini câmpul electric astfel:

Se numește câmp electric acea formă de existență a materiei care permite interacțiunea la
distanță a sarcinilor electrice.

Câmpul electric poate fi caracterizat în trei feluri: cu ajutorul liniilor de câmp, cu ajutorul
vectorului intensitate a câmpului electric și cu ajutorul unei mărimi scalare numită potențial electric.

Pentru că discutăm doar despre sarcini care nu se mișcă, numim câmpul generat de acestea câmp
electrostatic.

Pentru caracterizarea câmpului electrostatic este utilă introducerea și folosirea noțiunii de corp de
probă. Corpul de probă este o sarcină pozitivă mică, atât ca sarcină cât și ca dimensiuni. De exemplu
un fir de praf încărcat cu o mică sarcină pozitivă, sau un proton. Vom nota sarcina corpului de probă
cu q iar sarcina care determină câmpul pe care vrem să-l descriem cu Q.

a. Descrierea câmpului electrostatic cu ajutorul liniilor de câmp

Fie o sarcină + Q care generează câmp electrostatic în jurul ei. Dacă plasăm corpul de probă într-
un punct al câmpului, acesta va fi respins și se va deplasa, până la infinit, pe o anumită traiectorie.

Numim linie de câmp traiectoria urmată de corpul de probă lăsat liber în câmp. Sensul liniei de
câmp este dat de sensul în care se deplasează corpul de probă pe acea traiectorie.

Pentru că sarcina corpului de probă este pozitivă, liniile de câmp ies din sarcinile pozitive și intră
în sarcinile negative. Evident că prin orice punct al câmpului trece câte o linie de câmp. Astfel,
câmpurile generate de sarcinile punctiforme sau sferice pozitive și negative pot fi desenate ca mai jos.

3
În fapt răspunsul dat de fizica modernă la această întrebare este mai complicat, dar la acest nivel de înțelegere este
util să folosim noțiunea clasică de câmp.

3
 Dacă punem în apropiere două sarcini egale, dar de semne opuse – dipol electric – câmpul va
arăta astfel:

Descrierea câmpului cu ajutorul liniilor de câmp este foarte intuitivă. În plus, desimea liniilor de
câmp caracterizează intensitatea acestuia – unde liniile de câmp sunt mai dese, câmpul este mai
intens.

Câmpurile electrice uniforme și omogene se reprezintă prin linii de câmp paralele și echidistante.

b. Vectorul intensitate a câmpului electric ⃗𝑬

Dacă plasăm corpul de probă +q într-un punct al câmpului generat de o sarcină +Q, acesta va fi
acționat de câmp cu o forță 𝐹 .

Vectorul intensitate a câmpului

electric 𝐸⃗ într-un punct P al unui câmp
electric (generat de sarcina Q) se definește
ca fiind forța care acționează asupra
unității de sarcină pozitivă plasată în acel
punct.

𝐹
𝐸⃗ =
𝑞

Observați că în fiecare punct al câmpului putem

defini (desena) câte un vector 𝐸⃗ , care caracterizează
câmpul în acel punct atât ca tărie – prin modulul
vectorului 𝐸⃗ , cât și ca orientare, prin orientarea
acestui vector. Ca în figurile alăturate.

Spunem despre câmpul electric că este un câmp

vectorial.

4
 Dacă folosim legea lui Coulomb, se vede că, într-un punct aflat la distanța r de o sarcină Q
(punctiformă sau sferică) este:

1 𝑄
𝐸=
4𝜋𝜀0 𝜀𝑟 𝑟 2

Alte două exemple de descriere a câmpului, în fiecare punct, cu ajutorul vectorului E.

Principiul superpoziției

Ce facem dacă într-o zonă din spațiu

sunt mai multe sarcini electrice; cum aflăm
vectorul 𝐸⃗ ?

Răspunsul este: vectorul rezultant se

calculează prin însumarea vectorială a
vectorilor intensitate a câmpului electric
produși de fiecare sarcină în acel punct:

E = E1 + E2 + ... + En 4

În figura alăturată se observă cum

aflăm vectorul electric rezultant în
apropierea a două sarcini, una pozitivă q1 și
una negativă q2. Remarcați că vectorul
intensitate a câmpului electric generat de
sarcina este q2 orientat spre sarcină.

4
Pentru comoditatea editării, în această formulă, ca și în multe alte locuri, folosim convenția: literele îngroșate
(bold) sunt mărimi vectoriale.
5
c. Potențialul electric. Diferența de potențial. Tensiunea electrică.

Intensitatea câmpului electric 𝐸⃗ este dificil de folosit pentru că este mărime vectorială. În locul
acesteia este de multe ori convenabil să folosim o mărime fizică scalară, numită potențial electric V.

Fig. 9

Potențialul electric asociază fiecărui punct al câmpului câte un număr (scalar). Definiția
potențialului electric într-un punct M este:

𝐿𝑀∞
𝑉𝑀 =
𝑞

Adică este lucrul mecanic efectuat de câmp pentru deplasarea unității de sarcină electrică din
acel punct și până la infinit.

Unitatea de măsură pentru potențialul electric este voltul: 1V (Volt) = 1J / 1C

Observație
Desigur, dacă sarcina Q este negativă aceasta nu va fi deplasată de câmp (o deplasăm noi, din acel
punct până la infinit) și în cazul acesta câmpul efectuează lucru mecanic rezistent, deci negativ. Prin
urmare potențialul din jurul sarcinilor pozitive un număr pozitiv (pentru că Q este pozitiv), iar în jurul
sarcinilor negative este negativ

Calculul lucrului mecanic efectuat de câmp nu este simplu, pentru că forța care acționează asupra
sarcinii nu este constantă (noi la mecanică, în clasa a IX-a am definit lucrul mecanic al unei forțe
constante). Plecând de la relația de definiție V = L/q se poate calcula – printr-un raționament ceva mai
complicat, sau cu analiză matematică de clasa a XII-a – potențialul unui punct al câmpului aflat la
distanța r de o sarcină Q (punctiformă sau sferică). Se obține:

1 𝑄
𝑉(𝑟) =
4𝜋𝜀0 𝜀𝑟 𝑟

Observați că potențialul în apropierea sarcinilor este mai mare, iar la depărtare mai mic – scade
cu inversul lui r.

La fel ca la vectorul intensitate, ne punem problema cum aflăm potențialul electric într-un punct
din apropierea mai multor sarcini. Potențialele se însumează, de data aceasta algebric – pentru că sunt
numere (scalari).

V = V1 + V2 + ... + Vn

Mulțimea tuturor punctelor de același potențial alcătuiesc suprafețe numite echipotențiale, ca în

figura de mai jos. (Cu roșu sunt reprezentate liniile de câmp iar cu albastru suprafețele echipotențiale.
Desigur, figura trebuie să ne-o imaginăm tridimensională.)

Observați că liniile de câmp sunt perpendiculare la suprafețele echipotențiale.

6
 În figura care urmează se poate observa câmpul electric și suprafețele echipotențiale pentru cazul
a trei conductoare aflate în apropiere. Conductorul din mijloc este încărcat cu sarcină pozitivă, iar
conductoarele din lateral, inițial neutre, se polarizează – adică electronii dinspre sarcina pozitivă din
mijloc, migrează apropiindu-se și lăsând cealaltă parte a conductorului sărăcită în electroni, deci
încărcată pozitiv.

Revenim la cele discutate mai sus și vă invit să observăm că dacă lăsăm liberă o sarcină de probă
în câmp aceasta – după cum deja știm – va fi deplasată în lungul liniilor de câmp de către câmpul
electric. Cu alte cuvinte câmpul efectuează lucru mecanic pentru deplasarea sarcinilor mobile aflate
în câmp. Acest lucru devine în mod deosebit important pentru capitolul curentul electric. Așa după
cum vom vedea acolo, sarcinile electrice care se deplasează ordonat sub acțiunea câmpului electric
alcătuiesc ceea ce numim curent electric.

Diferența de potențial (ΔV) dintre două puncte ale câmpului (M și N) se definește prin lucrul
mecanic efectuat de câmp la deplasarea unității de sarcină electrică între cele două puncte (vezi
desenul din Fig. 9)

𝐿𝑀𝑁
𝛥𝑉𝑀𝑁 =
𝑞

7
 Diferența de potențial dintre două puncte M și N se numește tensiune electrică între cele două
puncte, notată cu litera U

ΔVMN = VM – VN = UMN

Ca și potențialul, tensiunea se măsoară în volți:

[U] = 1V (Volt)

Să observăm că, în termeni de tensiune electrică, pentru a obține deplasarea unor sarcini mobile
între două puncte ale spațiului, este necesar ca între cele două puncte să avem tensiune electrică.

Energia unei sarcini aflată într-un câmp electrostatic

Definiția potențialului electric într-un punct ne permite să definim energia potențială a unei
sarcini electrice q aflată într-un punct al unui câmp în care potențialul este V

Epot electrică = qV

În general, energia unui sistem de sarcini electrice se definește ca fiind lucrul mecanic efectuat de
câmp atunci când separăm sistemul astfel încât sarcinile componente să se afle la distanță foarte mare
(la infinit). Să remarcăm că dacă sarcina q este negativă și se află în apropierea unei sarcini pozitive
(așa cum este un electron într-un atom) energia potențială a sarcinii este negativă.

4. Conductor izolat în câmp electrostatic

Este interesant să vedem ce se întâmplă dacă avem un conductor izolat, încărcat, sau nu, cu
sarcină electrică, aflat, sau nu, în câmp electrostatic (generat din exterior).

În primul rând să remarcăm că dacă aducem sarcină pe conductor aceasta se va răspândi rapid pe
toată suprafața conductorului, atingându-se echilibrul electrostatic, adică o stare în care sarcinile se
localizează în anumite poziții și rămân acolo. Să vedem ce concluzii putem trage de aici.

- Dacă conductorul este la echilibru înseamnă că între diferite puncte nu trebuie să existe
diferență de potențial (dacă ar fi diferență de potențial, atunci ar apărea deplasarea sarcinilor,
ceea ce contrazice ipoteza echilibrului.) Prin urmare tot conductorul are același potențial și
este la fel de mare cu potențialul suprafeței, deci suprafața conductorului este echipotențială;
- Dacă suprafața conductorului este echipotențială înseamnă că liniile de câmp sunt
perpendiculare pe acesta (aceasta);
Așadar:
Vint = Vconductor = constant
- În interiorul conductorului nu există câmp electric, pentru că dacă ar exista, atunci ar exista și
deplasări ale sarcinilor
Așadar:
𝐸⃗𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑖𝑜𝑟 = 0

- În cazul în care conductorul este introdus într-un câmp electrostatic (generat din exterior – cu
albastru pe figură), sarcinile se reorganizează astfel încât se atinge din nou echilibrul.

8
 Reorganizarea are loc astfel încât câmpul electric din interior să rămână nul (putem interpreta
acest fapt ca și cum sarcinile se deplasează încât să genereze un câmp intern, egal în modul și
de sens opus cu cel aplicat din exterior – și câmpul rezultant în interior va rămâne tot zero).

5. Capacitatea unui conductor. Condensatorul

Dacă aducem sarcină pe un conductor potențialul acestuia crește proporțional cu sarcina adusă.

Se numește capacitate C a unui conductor

oarecare, raportul dintre sarcina care se află pe
conductor Q și potențialul la care se încarcă acesta, V

𝑄
𝐶=
𝑉

Unitatea de măsură a capacității electrice este Faradul, (simbol F): 1F = 1C / 1V

Dacă în apropierea conductorului nostru A aducem un alt conductor B, legat la pământ, se

constată că aceasta (B) se încarcă cu o sarcină egală și de sens opus, sistemul putând înmagazina mult
mai multă sarcină electrică decât un conductor izolat5. Un asemenea sistem se numește condensator,
iar cele două părți aflate în apropiere se numesc armăturile condensatorului.

Dacă tensiunea dintre cele două armături este

U, și sarcina de pe una (oricare) dintre armături este
U, capacitatea C a condensatorului se definește
prin:

𝑄
𝐶=
𝑈

5
Pământul se consideră un rezervor infinit de sarcină electrică și i se atribuie potențialul de zero volți. Prin urmare
de la pământ poate să vină oricâtă sarcină electrică, sau poate să se scurgă oricâtă sarcină, fără ca potențialul acestuia
să se schimbe.
9
 Condensatorul plan

De interes practic este situația în care condensatorul este obținut prin alăturarea a două plăci
conductoare plan paralele, foarte apropiate, așa cum sunt coperțile unei cărți. Între cele două plăci
avem un material izolator – numit dielectric – caracterizat prin permitivitatea ε = ε0 · εr Dacă distanța
dintre plăci este d și suprafața aflată față în față este S, atunci capacitatea condensatorului plan este
dată de relația:

𝜀𝑆
𝐶=
𝑑

Mai jos puteți vedea câteva condensatoare.

Energia condensatorului

Câmpul electric dintre armăturile condensatorului conține energie. O vom nota cu We. Putem
defini această energie ca fiind egală cu lucrul mecanic pe care trebuie să-l efectuăm pentru a încărca
condensatorul. Energia va fi (fără demonstrație):

𝐶 𝑈2
𝑊𝑒 =
2
Se pot deriva formulele We = QU/2 sau We = Q2/2C

10