Curentul electric

Curentul electric este mişcarea ordonată a sarcinilor electrice.

Cauza curentului electric printr-un conductor este existenţa unei tensiuni între capetele
sale.

Efectele curentului electric

Trecerea curentului electric printr-un circuit poate produce următoarele efecte:

- efectul termic (se produce întotdeauna);
- efectul magnetic (se produce întotdeauna);
-efectul chimic (producerea acestui efect depinde de natura conductorului).

Un efect mai intens (pe aceeaşi porţiune de circuit, în aceleaşi condiţii) este produs de un
curent cu intensitate mai mare.

Intensitatea curentului electric

Dacă diferenţa de potenţial dintre capetele unui conductor este constantă în timp,
numărul N de electroni transportaţi în intervale de timp egale, printr-o secţiune
transversalã a conductorului, este acelaşi. Debitul de sarcină electrică transportată,

este deci constant. Mărimea I este intensitatea curentului electric.

Intensitatea curentului electric este o mărime fizică scalară, fundamentală în SI.

Ecuaţia unităţii de măsură este:

Purtătorii de sarcină electrică, a căror mişcare formează curentul electric, în

funcţie de natura mediului, pot fi:
- în gaze: ionii şi electronii;
- în lichide: ionii;
- în metale: electronii liberi.

Indiferent de tipul purtătorilor mobili de sarcină, curentul electric are sensul

intensităţii câmpului electric, adică sensul scăderii potenţialului.

1
 ,

Coulomb (C)

1C este sarcina electrică transportată printr-o secţiune transversală a unui conductor, în

timp de o secundă, de un curent electric constant, a cărui intensitate este de 1 A.

Se dau graficele, calculaţi sarcina electrică transportată de curentul electric în intervalul

t.

Intensitatea curentului electric se măsoară prin efectele sale. Instrumentul destinat

măsurării intensităţii curentului electric se numeşte ampermetru. Acesta măsoară
intensitatea curentului electric ce trece prin el. Pentru a măsura intensitatea curentului
electric printr-un conductor, ampermetrul se conecteazã în serie cu acel conductor.

Probleme propuse

1. Ce intensitate are curentul electric staţionar care transportă în timp de un minut, printr-
o secţiune a unui conductor, o sarcină electrică de 1,2 C?

2. Ce sarcină electrică este transportată în t = 30 s, printr-o secţiune a unui conductor, de

un curent cu intensitatea constantă I = 0,5 A? Reprezintă grafic intensitatea curentului
electric în funcţie de timp şi verifica pe grafic valoarea obţinută.

3. Printr-un conductor trece un curent electric a cărui intensitate variază în timp după
legea: (unităţi S.I.).
a) Reprezintă grafic intensitatea curentului electric în funcţie de timp.
b) Calculează sarcina electrică transportată printr-o secţiune transersală a conductorului
în intervalul de timp .
c) Calculează valoarea medie a intensităţii curentului electric în intervalul de timp
precizat la punctul b).

4. Printr-un conductor trece un curent electric a cărui intensitate variază în timp după
legea: (unităţi SI).
a) Reprezintă grafic intensitatea curentului electric în funcţie de timp.
b) Calculează sarcina electrică transportată printr-o secţiune transversală a conductorului,
până în momentul în care intensitatea devine nulă.

2
c) Calculează valoarea medie a intensităţii curentului electric în intervalul de timp
precizat la punctul b).

Generatorul, becul, conductoarele de legatură sunt elemente de circuit. Aceste elemente

de circuit au două borne, fiind denumite elemente dipolare sau dipoli. În general, orice
porţiune de circuit, conectată la restul circuitului prin două borne, se numeşte dipol. Dacă
porţiunea respectivă de circuit conţine generatoare electrice, se numeşte dipol activ, iar în
caz contrar, dipol pasiv.

Fie un circuit electric (figura ) format doar dintr-un singur generator şi un singur
consumator. Un astfel de circuit este cunoscut sub denumirea de circuit simplu.
Porţiunea de circuit situată în afara generatorului se numeşte circuit exterior. Porţiunea
de circuit aflată în interiorul generatorului se numeşte circuit interior.

Într-un circuit electric, generatorul transferă energie consumatorului prin

conductoarele de legătură. Transferul de energie se realizează prin intermediul
purtătorilor liberi de sarcină electrică de-a lungul întregului circuit (figura).

3
Energia furnizată circuitului de către generator (Wgen) se repartizează astfel:
Wgen =Wext +Wint

în care Wext, este energia furnizată de generator porţiunii exterioare a circuitului;

Wint este energia furnizată de generator porţiunii interioare a circuitului.
Relaţia Wgen =Wext +Wint constituie bilanţul energetic pentru circuitul simplu.

Tensiunea la borne (U)

Tensiunea la borne (U) este egală cu raportul dintre energia furnizată de generator
circuitului exterior (Wext) într-un interval de timp oarecare şi sarcina (Q) ce trece prin
circuit în acel interval de timp:

Tensiunea interioară (u)

Tensiunea interioară (u) este egală cu raportul dintre energia furnizată de generator
circuitului interior(Wint) într-un interval de timp oarecare şi sarcina (Q) ce trece prin
circuit în acel interval de timp:

Tensiunea electromotoare (E)

Tensiunea electromotoare (t.e.m.) este egală cu raportul dintre energia furnizată de
generator întregului circuit (Wgen) într-un interval de timp oarecare şi sarcina (Q) ce trece
prin circuit în acel interval de timp:

Rezultă:

Instrumentul destinat măsurării tensiunii se numeşte voltmetru, instrument care măsoară

tensiunea electrică dintre bornele sale. Pentru a măsura tensiunea electrică de la bornele
unui dipol electric, voltmetrul se conectează în paralel cu acesta.

Legea lui Ohm pentru o porţiune de circuit

Intensitatea curentului electric ce străbate un conductor (menţinut la temperatură

constantă) este direct proporţională cu tensiunea electrică aplicată la capetele acestuia.
Rezistenţa electrică (R), ohmul ()
Rezistenţa electrică a unui dipol pasiv este egală cu raportul dintre tensiunea aplicată
acestuia şi intensitatea produsă prin aplicarea tensiunii respective:

Ecuaţia unităţii de măsură este:

4
1 este rezistenţa unui dipol pasiv dacă, la aplicarea unei tensiuni de 1 V, prin dipol trece
un curent cu intensitatea de 1 A.

Dispozitivul care, din punct de vedere al comportării într-un circuit electric, are numai
rezistenţă electrică este numit rezistor. Rezistoarele pentru care este valabilă legea lui
Ohm se numesc rezistoare lineare(sau rezistoare ohmice). Rezistoarele pentru care
dependența I(U) nu este o funcţie lineară se numesc rezistoare nelineare (sau rezistoare
neohmice).

Rezistenţa unui conductor metalic filiform

Constatări

Rezistenţa este direct proporţională cu lungimea l a conductorului.

Rezistenţa este invers proporţională cu secţiunea S a conductorului.
Rezistenţa depinde de materialul din care este alcătuit conductorul.

Din constatările de mai sus rezultă că relaţia care descrie dependenţă rezistenţei unui
conductor filiform de caracteristicile acestuia este:

în care:
l este lungimea conductorului;
S este aria sectiunii transversale a conductorului;
ρ este rezistivitatea materialului, o mărime ce caracterizează natura materialului din punct
de vedere al opoziţiei la trecerea curentului electric.

Pentru definirea rezistivităţii se foloseşte relaţia:

adică rezistivitatea este numeric egală cu rezistenţa unui conductor cilindric având
lungimea de l m şi aria secţiunii transversale 1 m2. Ecuaţia unităţii de măsură:

Pentru caracterizarea naturii materialului conductor, din punct de vedere al conducţiei

electrice, se utilizează şi inversul rezistivităţii , mărime numită conductivitate.
Se constată că, pentru intervale nu prea mari de temperatură, rezistivitatea variază
aproximativ liniar cu temperatura:

5
în care:
ρ este rezistivitatea la temperatura t;
ρ0 este rezistivitatea la 0°C;
 este coeficientul termic al rezistivităţii (constantă de material).

Probleme rezolvate

1. Un conductor din cupru, cu aria secţiunii transversale S, este parcurs de un curent

având intensitatea I. Exprimă viteza de drift a electronilor, considerând cä fiecare atom al
conductorului este o dată ionizat (numărul de electroni liberi este egal cu numărul de ioni
pozitivi). Densitatea cuprului este d, iar masa sa molară .

Rezolvare
Fie o porţiune de conductor, de lungime l şi sectiune S. Viteza de drift a electronilor este
iar intensitatea , unde N este numărul total de electroni liberi, în acest caz

egal cu numărul de atomi. Deoarece sau rezultă:

2. Se consideră două conductoare, unul din cupru ( ,

) şi unul din grafit ( , ), având aceeaşi
secţiune. Care trebuie să fie raportul lungimilor celor două conductoare, pentru ca suma
rezistenţelor electrice să fie independentă de temperatură?

Rezolvare
(1); (2); (3)
Din (1), (2) şi (3) rezultã:
.

3. Un fir din cupru având masa m = 1,424 kg este parcurs de un curent de intensitate I =
2 A, când i se aplică o tensiune U = 1,4 V. Calculează:
a) secţiunea firului;
b) lungimea firu1ui.
Se cunosc: densitatea cuprului, şi rezistivitatea cuprului, .
Rezolvare

6
(1) ; (2) ; (3) ; (4) .
Înmultind (1) cu (4) rezultă:

Împărţind (1)l (4) rezultă:

. ( 2 probleme aici!!!)

Probleme propuse

1. Numărul de electroni liberi ce se deplasează uniform în acelaşi sens şi traversează

secţiunea unui conductor de arie S = 5 mm2, în intervalul de timp t = 2 min, este
. Calculează:
a) intensitatea curentului electric;
b) densitatea de curent din conductor.

2. Numărul volumic al electronilor liberi din conductor este n = 2,5 1028 m-3 . Care este
viteza de drift a electronilor (considerată aceeaşi pentru toţi electronii), dacă conductorul,
având secţiunea S = 4 mm2, este parcurs de un curent I =5 mA?

3. La ce ternperatură rezistenţa electrică a unui conductor din nichel ( )

creşte cu 20 % faţă de rezistenţa electrică de la 0 °C?

4. Care este variaţia relativă a rezistenţei unui fir din nichelină ( ), când
temperatura creşte cu 200 grade?

5. Ce lungime are un conductor din fier ( , ) dacă rezistenţa

sa la temperatura t1 = 200°C este R1 = 2? La ce temperaturi t2, rezistenţa conductorului
este R2 =10? Se consideră neglijabilă variaţia cu temperatură a dimensiunilor
conductorului.

6. Între elementele ce caracterizeaze două conductoare din acelaşi material există

relaţiile: l1 = 2l2 , S1 = 2S2. Calculează raportul .
7. Între elementele ce caracterizează două conductoare din acelaşi material există
relaţiile: l1 = 2l2, r1 = 2r2, în care r este raza cilindrului ce constituie conductorul.
Calculează raportul .

8. Ce lungime are un conductor din cupru ( ) a cărui secţiune este S =

0,35 mm2 , dacă rezistenţa sa este R =5?

7
9. Ce secţiune are un conductor din aluminiu ( ), a cărui lungime este
l = 400 m dacă, la aplicarea tensiunii U = 2 V, este parcurs de un curent cu intensitatea
I = 0,25 A?

10. Un receptor, având curentul nominal I = 1,1 A, este conectat la o reţea cu tensiunea U
= 220V, situată la l =157 m,de receptor. Care este diametrul minim al conductorului din
cupru utilizat, dacă valoarea maximă admisă a căderii de tensiune pe linie este 3,5%? Se
neglijează variaţia rezistenţei cu temperatura.

11. Intensitatea maximă admisibilă pentru un conductor din aluminiu ( ).

care are raportul lungime/secţiune , este Inax = 2 A. Ce

valoare are tensiunea maximă ce poate fi aplicată conductorului?

Legea lui Ohm pentru întregul circuit

Intensitatea curentului printr-un circuit electric simplu este direct proporţională cu t.e.m.
a generatorului din circuit şi invers proporţională cu rezistenţa totală a circuitului (suma
dintre rezistenţa interioară a generatorului şi rezistenţa circuitului exterior):

Regimuri de funcţionare
Considerăm un generator de tensiune electromotoare E şi rezistenţă internă r. La bornele
sale pot fi conectate diferite rezistoare, astfel încât rezistenţa exterioară ar putea avea
orice valoare, .
1. Funcţionarea în sarcinã
Dacă , circuitul funcţionează în sarcină (figura):
a) Tensiunea la borne, , are valori cuprinse între 0 şi E, în funcţie de
rezistenta R. Astfel, dacă R = 0 U = 0. O dată cu creşterea rezistenţei R, creşte
tensiunea la borne. Dacă R tinde spre infinit, tensiunea la borne tinde spre E.
b) Intensitatea curentului prin circuit, , are valoari între şi 0.
c) Tensiunea interioară ia valori între E şi 0.
d) Modificarea rezistenței R determină atât modificarea tensiunii la borne, cât şi a
intensităţii curentului prin circuit. Ca urmare, se poate urmări şi dependenţa intensităţii I
de tensiunea U.

8
2. Funcţionarea în scurtcircuit
Dacă rezistenţa circuitului exterior devine nulă, doar rezistenţa interioară a generatorului
se mai opune trecerii curentului electric. Intensitatea curentului din circuit devine astfel
maximă. Se spune, în acest caz, că generatorul este scurtcircuitat, iar intensitatea se
numeşte intensitate de scurtcircuit . Practic, un scurtcircuit se poate realiza prin
unirea bornelor generatorului printr-un conductor de rezistenţă neglijabilă faţă de
rezistenţa interioară a generatorului.

3. Funcţionarea în gol

Dacă circuitul exterior se întrerupe (circuit deschis), rezistenţa sa devine infinită, iar
intensitatea curentului devine zero. În acest caz, tensiunea la borne, dată de relaţia
(conform legii Ohm pe întreg circuitul), devine U = E.

Probleme propuse

1. Intensitatea curentului ce strabate un circuit simplu care cuprinde un rezistor cu

rezistenţa R = 9 şi o sursă cu rezistenţa interioară r = 1 este I = 140 mA. Calculează:
a) tensiunea la bomele circuitului;
b) tensiunea interioară;
c) t.e.m.

2. La funcţionarea în gol a unei surse, tensiunea la borne este Ug = 20V, iar la

funcţionarea în scurtcircuit, curentul are intensitatca I = 40 A. Calculează:
a) rezistenţa interioară a sursei;
b) tensiunea la borne dacă se conectează la bornele sursei un rezistor R = 39,50.

9
3. Un consumator de rezistenţă R = 65  este conectat prin intermediul a două
conductoare având rezistenţa r0 = 2 fiecare la o sursă cu t.e.m. E = 140V şi rezistenta
interioară r = 1. Calculează:
a) tensiunea interioară;
b) raportul ;
c) căderea de tensiune pe conductoarele de legătură.

4. Dacă la bornele unei surse se conectează rezistorul R1 = 89,5, intensitatea prin circuit
este I1 = 50 mA, iar dacă la bornele aceleaşi surse se conectează rezistorul R2 = 179,5,
intensitatea prin rezistor este I2 = 25 mA. Calculează:
a) t.e.m. E a sursei şi rezistenţa sa interioară;
b) raportul căderilor interioare de tensiune pentru cele două cazuri;
c) raportul tensiunilor la borne pentru cele două cazuri.

5. Un conductor din aluminiu ( ) având l =118,75 m şi S = 3,5 mm2 este

legat la bornele unei surse având E = 3 V şi rezistenţa interioară r = 0,05. Calculează:
a) curentul de scurtcircuit;
b) tensiunea la bornele sursei;
c) tensiunea interioară.

6. Calculează intensitatea curentului când la bornele unei surse, având curentul de

scurtcircuit Isc = 100 A, se conectează un rezistor R, astfel încât raportul U/u = 99.

7. La bornele unei surse având t. e. m. E = 100 V şi curentul de scurtcircuit Isc = 100 A, se

conectează un rezistor R, astfel încât raportul . Calculează:
a) intensitatea curentului;
b) rezistenţa rezistorului R;
c) lungimea conductorului din cupru ( ) din care este alcătuit rezistorul,
dacă secţiunea sa este S = 0,35 mm2.

8. Când într-un circuit parcurs de curentul I = 1 A se introduce un rezistor de rezistenţa R

= 6, curentul devine I = 0,625 A, iar când se înlocuieşte R1 cu un alt rezistor având
rezistenta R2, intensitatea devine I2 = 0,5 A. Calculează:
a) rezistenţa R2;
b) t.e.m. E.

9. Vjteza de antrenare a electronilor într-un conductor din aluminiu ( ,n

= 1029 m-3) de lungime l = 100 m şi secţiune S = 0,5 mm2, este v = 0,05 mm/s.

Calculează:
a) tensiunea la bornele conductorului;

10
b) rezistenţa interioară a unei surse de t.e.m. E la bornele căreia este conectat
conductorul, dacä se cunoaşte raportul ;
c) intensitatea curentului de scurtcircuit.

10. Un conductor din fier ( , l = 95 m şi S = 5 mm2) este conectat la o sursă

de t.e.m. (E = 2 V, r = 0,1). Calculează:
a) intensitatea curentului electric;
b) numărul volumic n al electronilor liberi, dacă viteza de antrenare a electronilor este v =
1,25 mm/s;
c) care ar fi viteza de antrenare a electronilor, dacă lungimea conductorului devine
neglijabilă.

Test de evaluare

Subiectete 1-4: 4 itemi cu răspuns unic. Fiecare item cuprinde cinci variante dintre
care numai una este corectă.
Subiectele 5-8: 4 itemi cu răspuns multiplu. Fiecare item cuprinde cinci variante
dintre care pot fi corecte două sau mai multe.
Subiectele 9-10: 2 itemi de tip cauzä-efect. Fiecare item cuprinde două afirmaţii A
şi B, separate prin ,,deoarece”. Posibilitaţile de alegere sunt:
a) dacă ambele afirmaţii sunt adevarate şi este adevarată relaţia de cauzalitate
invocată;
b) dacă ambele afirmaţii sunt adevărate, dar este falsă relaţia de cauzalitate
invocată;
c) dacă afirmaţtia A este adevărată, iar afirmaţia B este falsă;
d) dacă afirmaţia A este falsă, iar afirmaţia B este adevărată;
e) dacă ambele afirmaţii sunt false.
Subjectele 11-12: două probleme.

1. Cauza existenţei curentului electric este:

a) conectarea conductorului într-un circuit electric;
b) conectarea conductorului într-un circuit închis;
c) existenţa electronilor liberi în interiorul conductorului;
d) existenţa unei tensiuni electrice la capetele conductorului;
e) mişcarea electronilor din interiorul conductorului;

2. Dacă intensitatea curentului care străbate un conductor creşte de două ori, atunci
rezistenţa sa:
a) scade de două ori;

11
b) creşte de douä ori;
c) rămâne constantă;
d) scade de patru ori;
e) creşte de patru ori.

3. Relaţia de definiţie a rezistenţei electrice a unui conductor este:

a) ; b) ; c) ; d) ; e) .

4. Intensitatea curentului electric:

a) este mărime fizică vectorială;
b) se măsoară în C/s;
c) nu depinde de viteza de antrenare a electronilor;
d) este mărime fundamentală în SI;
e) se măsoară în N/C.

NU? 5. Dacă între două corpuri conductoare izolate, având potenţialele VA, respectiv VB
(VB >VA ), se conectează un conductor, va trece un curent electric:
a) de la A spre B;
b) de la B spre A;
c) numai dacă sunt legate prin conductor metalic;
d) de scurtă durată;
e) staţionar, numai dacă diferenţa de potenţial este menţinută constantă.

6. Sensul curentului ce se stabileşte printr-un conductor coincide cu:

a) sensul de mişcare a electronilor;
b) sensul de mişcare a sarcinilor pozitive libere;
c) sensul intensităţii câmpului electric; fără
d) sensul de mişcare a ionilor, într-un electrolit;
e) sensul de mişcare a protonilor.

NU 7. Într-un circuit electric simplu tensiunea la borne:

a) este mai mică decât t.e.m., dacă circuitul este închis;
b) este mai mică decât t.e.m.., dacă circuitul este deschis;
c) este egală cu t.e.m., dacă circuitul este închis;
d) este egală cu t.e.m., dacă circuitul este deschis;
e) este egală cu produsul dintre rezistenţa exterioară totală şi intensitatea curentului
prin circuit.

8. Rezistenţa unui conductor metalic filiform:

a) depinde de natura conductorului;
b) depinde de temperatură;
c) creşte, când creşte lungimea conductorului;
d) scade, dacă creşte secţiunea conductorului;
e) la temperatură constantă, scade dacă conductorul este parcurs de un curent mai mare.

12
9. Sensul curentului electric prin circuit coincide cu sensul deplasării sarcinilor electrice
pozitive, deoarece sarcinile electrice libere se deplasează întotdeauna în sensul câmpului
electric în care se află.

10. Rezistenţa unui conductor creşte la creşterea tensiunii electrice aplicate la bornele
sale deoarece, prin definiţie, rezistenţa unui conductor este egală cu raportul dintre
tensiunea aplicată acestuia şi intensitatea curentului produs prin aplicarea tensiunii.

11. Pentru un generator electric se cunosc tensiunea la borne la funcţionarea în gol, U =

4,5 V şi intensitatea de scurtcircuit, Isc = 45 A. Determină rezistenţa interioară şi t.e.m. a
generatorului.

12. Într-un circuit simplu, intensitatea este I0 = 2 A. Prin introducerea în circuit a unui
rezistor R1 = 6 , intensitatea devine I1 = 1 A. Determină tensiunea electromotoare E a
generatorului şi valoarea intensităţii, când R1 este înlocuit cu R2 = 9 .

Elementele unei reţele electrice

De cele mai multe ori un circuit electric conţine un număr mare de elemente care
sunt astfel conectate încât circuitul cuprinde un număr mare de ramificaţii. Un astfel de
circuit se numeşte reţea electrică. Diferitele ramuri ale reţelei electrice sunt parcurse de
curenţi diferiţi. Pentru descrierea circuitului ramificat se definesc elemente de structură
(topologice).

Nod - Punct al unui circuit în care sunt interconectate cel puţin trei elemente de circuit.

Latură (ramură) - Porţiune de circuit care:

- este cuprinsă între două noduri;
- nu cuprinde nici un nod în interior;
- este parcursă de acelaşi curent.

Ochi (buclă) - Porţiune de circuit

- formată dintr-o succesiune de laturi ce determină o linie poligonală închisă;
- la parcurgerea căreia se trece prin fiecare nod o singură dată.

Teorema I a lui Kirchhoff

Deoarece sarcina electrică:

 nu poate fi creată;
 nu poate să dispară şi
 nu se acumulează în nod,
rezultă: sarcina totală care iese din nod trebuie să fie egală cu sarcina totală care intră în
nod.

13
Suma intensitătilor curenţilor care ies dintr-un nod de reţea este egală cu suma
intensităţilor curenţilor care intră în acel nod.

sau

Suma algebrică a intensităţilor curenţilor care se întâlnesc într-un nod este nulă:

Dacă numărul de noduri dintr-o reţea este n, prin aplicarea acestei teoreme se obţin n - 1
ecuaţii independente.

Ce intensităţi au curenţii ale căror valori nu sunt indicate în figură?

Teorema a II-a lui Kirchhoff

Această teoremă se referă la ochiurile de reţea, stabilind legăturile dintre tensiunile din
ochiuri.

Suma algebrică a tensiunilor de pe consumatorii aflaţi într-un ochi de reţea este

egală cu suma algebrică a tensiunilor electromotoare ale generatoarelor din acel
ochi de reţea:

Probleme propuse

1. Pentru circuitul din figură se cunosc: R1 =1, R2 = 4, R3 =1 , R4 =5, I1 = 2 A, I3

=1,5 A. Rezistenţa interioară r, este neglijabilă. Calculează:
a) tensiunea pe R1;
b) intensitatea prin R4;
c) tensiunea dintre noduri;
d) t.e.m. E2.

14
2. Pentru circuitul din figură se cunosc: E1 =E2 =1,5 V, E3 =E4 =4,5 V, r1 = r2=r3 =0,5,
R1 =1, R2 =2, R4 =4, R5=3. Calculează:
a) intensitatea prin circuit;
b) tensiunea UAB.

3. Pentru circuitul din figură se cunosc: E1 = 40V, E2 =20V, r1 = r2 =4, R3 =1 , R4 =

6, R5 = 3. Calculează:
a) intensitatea prin fiecare ramură;
b) tensiunea la bornele circuitului exterior.

4. Cele două surse din circuit figură sunt identice. Se cunosc: U1 = 9,5V; U2 =9V, R1 =1
şi R = 6. Calculează tensiunea electromotoare E şi rezistenţa interioară r a
generatoarelor.

5. Un circuit are aceeaşi structură ca şi cel reprezentat în figură, se cunosc:

E1 = 4,5 V, E2 = 9 V, r1 = 0,5 , r2 = 1. Calculează:

15
a) intensitatea I prin consumator, dacă tensiunea la bornele surselor este U = 4 V;
b) tensiunea U dacă intensitatea prin consumator ar fi I’ = 9A.

6. Pentru circuitul din figură se cunosc: I = 6 A, I1 = 4 A, R2 = 3. Calculează rezistenţa

R1.

7. Calculează rezistenţa rezistorului R din figură, astfel încât să fie parcurs de curentul de
intensitate I = 1,2 A. Se cunosc: E1 =2V, E2 =2V, r1 =0,1, r2 = 0,2.

8. Pentru circuitul din figură se cunosc: E = 2V, r = 2, R = 180, C = 2 F, C, =3 F.
Calculeazã sarcinile electrice:
a) q1 de pe condensatorul C1, înainte de închiderea întrerupătorului,
b) Q1 şi Q2 de pe condensatoarele C1 şi C2, după închiderea întrerupătorului.

9. N surse identice sunt conectate în serie prin intermediul unor conductoare de rezistentţă
nulă şi formează un circuit închis.
a) Cum se modificã intensitatea in circuit:

16
- la dublarea numărului de surse;
- la înjumătăţirea numărului de surse?
b) Ce indică un volitmetru ideal conectat în paralel cu n surse?

10. Pentru circuitul din figură se cunosc: R1 = 6, R2 =24, R3 =14, R4 = 56, r = 10
 şi E = 66 V. Calculează:
a) tensiunea la bornele circuitului;
b) intensităţile prin fiecare rezistor.

11. Pentru circuitul din figură se cunosc rezistenţa etalon R 0 = 400 şi lungimea
conductorului calibrat l = 0,5 m. Deplasând cursorul de-a lungul firului calibrat, aparatul
de măsură indică zero când lungirnea porţiunii l1 a firului devine l2 =0,2 m. Calculează
valoarea rezistorului necunoscut X.

12. Într-un circuit electric simplu, parcurs de curentul I0 se introduce, în serie cu

generatorul, încă un generator având Isc > I0. Creşte sau scade curentul prin circuit?

Orice porţiune a unui circuit electric comunică cu restul circuitului printr-un număr
oarecare de borne. Cea mai simplă situaţie este în cazul în care porţiunea de circuit este
un dipol. Dacă dipolul este pasiv (nu conţine generatoare), fiind format numai din
rezistoare, atunci el poate fi înlocuit cu un singur rezistor, numit rezistor echivalent, astfel
încât restul circuitului să nu ,,simtă” înlocuirea.

Un rezistor este echivalent unei grupări de rezistoare (dipol pasiv) dacă, la

aplicarea aceleiaşi tensiuni la bornele rezistorului echivalent ca şi la bornele grupării,
rezistorul echivalent este parcurs de un curent cu aceeaşi intensitate ca şi gruparea de
rezistoare.
Un dipol pasiv poate cuprinde oricâte rezistoare interconectate. Cele mai simple
moduri de grupare a rezistoarelor sunt gruparea serie şi gruparea paralel ( derivaţie).

Gruparea serie

17
Rezistenţa echivalentă Rs este totdeauna mai mare decât oricare dintre rezistenţele Rk.

Gruparea paralel ( derivaţie)

Rezistenţa echivalentă Rp este totdeauna mai mică decât oricare dintre rezistenţele Rk.

Probleme rezolvate

18
Probleme propuse

Pentru circuitele din figură, toate rezistenţele sunt egale. Calculează rezistenţa
echivalentă între bornele marcate, după cum urmează:
1. RAB, RAC, RAD;
2. RAB, RAC, RCD;
3. RAB, RAC, RBC;
4. RAB;
5. RAB; Ce valoare va avea RAB dacă numărul laturilor tinde la infinit?
6. RAB; Ce valoare va avea RAB dacă numărul laturilor tinde la infinit?
7. RAB, RAF, RAG;
8. RAB.

19
TRANSFORMAREA TRIUNGHI - STEA

Conectarea rezistorilor în triunghi şi în stea este indicată în figura următoare.

20
Se poate demonstra că cele două grupări sunt echivalente dacă şi numai dacă ele sunt
echivalente în raport cu oricare două dintre borne, a treia fiind neconectată ("în aer").

În raport cu bornele 1 şi 2, pentru cele două montaje, trebuie să avem:

R1a 2  R1b 2

La gruparea triunghi, în raport cu bornele 1 şi 2 (cu borna 3 neconectată) rezistenţa

echivalentă este:

La gruparea stea, în raport cu bornele 1 şi 2 (cu borna 3 neconectată) rezistenţa

echivalentă este:

(1)

Analog, pentru bornele 2 - 3 şi 3- 1, vom avea:

şi

Deci, (2)

şi (3)

Adunăm (1) şi (2)

21
Analog, rezultă că:

Deci,

Problemă rezolvată
Cele 12 rezistoare având rezistenţe egale (R0 = 12 ) sunt interconectate astfel încât
formează laturile unui cub ( vezi figura ). Să se afle rezistenţa echivalernă RAC’

Rezolvare
Aplicând o tensiune oarecare U între A şi C’, laturile circuitului vor fi parcurse de
curenţi.
Pentru nodul A, datorită simetriei circuitului, este evident că intensităţile curenţilor din
laturile AB, AD şi AA’ sunt egale, adică este fiecare egală cu o treime din intensitatea
curentului din circuitul principal. Un raţionament analog se poate face şi pentru nodul C’.
Pentru nodul A’, datorită simetriei circuitului, intensităţile curenţilor din laturile A’B’ şi
A’D’ sunt egale, adică este egală fiecare cu jumătate din intensitatea din latura AA’ şi
deci cu din intensitatea din circuitul principal. Rezultă astfel:

22
Rezultã: .

Adaptarea aparatelor de măsură

1. Şuntul ampermetrului

Prin construcţie, un instrument de măsură permite măsurarea unui curent de intensitate:

în care I0 se numeşte curent nominal sau curent maxim măsurabil. Pentru a putea mări
domeniul de măsurare la [0; I], în care:

se conectează, în paralel cu instrumentul. un rezistor care să preia diferenţa de curent.

Acest rezistor se numeşte şunt. Rezistenţa şuntului depinde de n şi de rezistenţa
instrumentului, R0. Aplicând teoremele lui Kirchhoff, rezultă:

Din care rezultă:

Calculând rezistenţa ampermetrului astfel obţinut, rezultă .Se constată deci că

acest aparat perturbă mai puţin circuitul în care se introduce decât instrumentul iniţial.
Şuntul se realizează sub formă de bară dintr-un material care are coeficientul termic al
rezistenţei neglijabil. La ampermetrele moderne, şuntul se găseşte în aceeaşi cutie cu
aparatul de măsură şi se conectează la acesta atunci când se schimbă scala de măsurare.

2. Rezistenţa adiţională a voltmetrului

Valorii nominale a curentului unui instrument de măsură îi corespunde o tensiune
nominală:

23
aceasta find tensiunca aplicată la bornele instrumentului, căreia îi corespunde indicaţia
maximă a instrumentului. Deci, instrumentul poate servi ca voltmetru pentru măsurarea
unor tensiuni cuprinse în intervalul:

Pentru a putea mări domeniul de măsurare la [0; U], în care:

Sc conectează, în serie cu instrumentul, un rezistor care să preia diferenţa de tensiune.

Acest rezistor se numeşte rezistenţă adiţională. Rezistenţa adiţională depinde de n şi de
rezistenţa instrumentului, R0. Rezultă:

Din care rezultă:

Rezistenţa voltmetrului astfel obţinută este RV = nR0. Se constată deci că acest aparat
perturbă mai puţin circuitul în care se introduce decât instrumentul iniţial.

24
Probleme propuse

1. Un voltmetru, având rezistenţa interioară R = 1 k, are tensiunea nominală U = 1 V.

Calculează:
a) valoarea rezistenţei adiţionale pentru care voltmetrul poate măsura tensiunea
maximă U1 =1 V;
b) valoarea tensiunii maxime dacă se conectează o rezistenţă adiţională R = 5 k.
R: a) 9 k; b) 6 V
2. Un ampermetru având rezistenţa interioară R = 0,99 are intensitatea nominală I1 = 1
mA.
Calculează:
a) valoarea şuntului pentru care ampemetrul poate măsura curenţi maximi I1 = 1 0 mA.
b) valoarea intensittăţii maxime măsurabile dacă se conectează un şunt Rs = 0,01.
R: a) 0,11 ; b) 0,1 A

3. Un ampermetru are N — 400 diviziuni pe scală, rezistenţa interioară RA = 1 şi indică

diviziunea 220, pentru un curent de 55 mA. Pentru a modifica domeniul de măsurare al
ampermetrului dispunem de două rezistoare R1 = 0,3 şi R2 = 0,6. Calculează:
a) intensităţile maxime ce pot fi măsurate cu acest ampermetru, dacă foloseşti drept şunt,
pe rând, fiecare combinaţie posibilă realizată cu rezistoarele R1 şi R2;

25
b) câte diviziuni indică acul ampermetrului, în fiecare caz, daca valoarea intensităţii
curentului ce trece prin ampermetru este I = 55 mA.
R: a) 0,4A; 0,25 A; 0,2 A; 0,55 A; b) 55; 88; 110; 40

4. Un voltmetni are N = 280 diviziuni pe scală, RV = lk şi indică diviziunea 56, pentru
o tensiune de 2 V. Pentru a modifica domeniul de măsurare al voltmetrului dispunem de
două rezistoare R1 = 3 k, R2 = 6 k. Calculează:
a) tensiunile maxime ce pot fi măsurate cu acest voltmetru dacă foloseşti drept rezistenţă
adiţională pe rând fiecare combinaţie posibilă realizată cu rezistoarele pe care le ai la
dispoziţie;
b) câte diviziuni indică acul voltmetrului, în fiecare caz, dacă valoarea tensiunii la
bornele voltmetrului este U = 5 V.
R: a) 40 V; 70 V; 100 V; 20 V; b) 35; 20; 14; 70

Expresiile energiilor şi puterilor în circuit

1. Circuitul exterior

Câmpul electric creat de generator determină trecerea prin circuit a unui curent electric.
Dacă intensitatea câmpului electric este constantă (în timp), atunci intensitatea curentului
este constantă.
La trecerea printr-un consumator a unei sarcini electrice Q, energia potenţială scade cu
QU datorită transferului de energie spre consumator. Energia transmisă consurnatorului,
în intervalul de timp t, este:

iar dacă consumatorul este caracterizat numai prin rezistenţă:

şi

Dacă în!ocuim intensitatea cu expresia data de legea lui Ohm pentru întregul
circuit, se obţine:

Această relaţie permite calcularea energiei furnizate circuitului exterior, dacă se cunosc
datele constructive ale circuitului (parametrii generatorului şi ai consumatorului).

2. Circuitul interior

Conform definiţiei tensiunii interioare, rezultă:

Înlocuind în această relaţie fie I fie u, rezultă:

şi

26
Dacă înlocuim intensitatea cu expresia data de legea lui Ohm pentru întregul circuit, se
obţine:

Această relaţie permite calcularea energiei fumizate circuitului interior, dacă se cunosc
datele constructive ale circuitului (parametrii generatorului şi ai consumatorului).

3. Circuitul întreg

Din definiţia t.e.m., rezultă:

Înlocuind fie E, fie I, din legea lui Ohm pentru întregul circuit, rezultă:

Ultima relaţie permite calcularea energiei furnizate întregului circuit, dacă se cunosc
datele constructive ale circuitului (parametrii generatorului şi ai consumatorului).
Împărţind fiecare dintre relaţii la durata t a transferului de energie, se obţin puterile
respective. Expresiile puterilor în funcţie de datele constructive ale circuitului sunt:

; ;

Rezultă astfel că, pentru un circuit simplu, poate fi definitã mărimea fizică asemănător
modului în care se detineşte şi pentru diferite mecanisme simple (raportul dintre lucrul
mecanic util şi lucrul mecanic consumat pentru a produce acel lucru mecanic util).

Randamentul circuitului electric simplu ()

Randamentul unui circuit electric simplu este o mărime fizică egală cu raportul dintre
energia utilă din circuit (energia furnizată consumatorului) şi energia electrică totală din
circuit (energia dată de generator întregului circuit):

Randamentul arată ce fracţiune din energia disponibilă în sistem este utilă. Randamentul
este o mărime adimensională.

Expresia randamentului circuitului electric simplu în funcţie de parametrii constructivi

ai acestuia se poate obţine înlocuind energiile. Rezultă:

27
Această relaţie confirmã faptul că randamentul este o mărime subunitară. Pentru un
generator dat, randamentul creşte la creşterea rezistenţei consumatorului. Pentru un
consumator dat, randamentul creşte la micşorarea rezistenţei interioare a generatorului.

Probleme rezolvate

1. Între caracteristicile a două rezistoare realizate din conductoare filiforme există relaţiile
, şi . Calculează raportul puterilor consumate:
a) la conectarea în serie a rezistoarelor;
b) la conectarea în paralel a rezistoarelor.

Rezolvare
a) La conectarea în serie, rezistoarele sunt parcurse de acelaşi curent. Deci:

b) La conectarea în paralel, rezistoarele au aceeaşi tensiune la borne. Deci:

2. Două rezistoare au rezistenţele R1 = 3, respectiv R2= 6 şi puterile maxime

admisibile Pm1 = 27 W, respectiv Pm2 = 96 W. Care este tensiunea maximă care se poate
aplica grupării celor două rezistoare, dacă:
a) rezistoarele se conectează în serie;
b) rezistoarele se conecteazã în paralel?

Rezolvare

a) Intensităţile maxime admisibile de cele două rezistoare sunt:

de unde se obţine: Im1 = 3 A, respectiv Im2 = 4 A.

Rezistoarele fund conectate în serie, curentul prin ele nu trebuie să depăşească valoarea
cea mai mică a intensităţilor maxime admisibile, adică Im = Im1 = 3 A. Se obţine astfel,
pentru tensiunea aplicată circuitului, valoarea:

b) Tensiunile maxime admisibile de cele două rezistoare sunt:

de unde se obţine: Um1 = 9 V, respectiv Um2 = 24 V

28
Rezistoarele fiind conectate în paralel, tensiunea aplicată nu trebuie să depăşească
valoarea cea mai mică a tensiunilor maxime admisibile, adică Um = Um1 = 9 V.

Teorema transferului maxim de putere

Puterea admite un maxim pentru o anumită valoare a rezistenţei consumatorului;

maximul se obţine pentru:
R=r
Valoarea maximă a puterii transferate circuitului exterior este:

Dependenţa puterii transferate circuitului exterior de rezistenţa acestuia este reprezentată

în figură.

Atunci când un generator transferă circuitului exterior puterea maximă,

randamentul circuitului este de 50 %.
Din grafic se observă că există două valori ale rezistenţei exterioare, R1, respectiv
R2, pentru care se obţine aceeaşi putere pe circuitul exterior.

Demonstrează că între valorile R1, respectiv R2, există relaţia:

Care dintre rezistenţele R1, respectiv R2, este mai convenabilă?

Probleme propuse

1. Două surse identice, conectate în serie, furnizeazà unui rezistor cu rezistenţa R = 8  o

putere P1 =10,125 W. Când sunt conectate în paralel, sursele furnizează aceluiaşi rezistor
puterea P2 = 8 W. Care este puterea maximă pe care o pot furniza unui circuit exterior
ales corespunzător cele două surse conectate în serie?
R: 20,25 W
2. Cum trebuie cuplate douã surse cu tensiunile electromotoare E1 = 4 V, respectiv E2 = 2
V şi rezistenţele interne r1 = r2 = 0,4 , pentru a disipa cea mai mare putere pe un rezistor
cu rezistenţa R = 10 ? Cat este valoarea acestei puteri?
R: 11.09 W

29
3. Două rezistoare, conectate în serie la o reţea cu tensiunea U = 12 V, consumă puterea
P1 = 60 W. Conectate în paralel la aceeaşi tensiune, rezistoarele consumă puterea P2 =
14,4 W. Calculează valorile rezistenţelor R1 şi R2.
R: 4; 6
4. Doi consurnatori au parametrii nominali P1 = 1000 W şi U1 = 110 V, respectiv P2 =
500 W şi U2 = 110 V. Calculeazã valorile posibile ale rezistenţei unui rezistor care,
conectat în circuit, permite funcţionarea normală a ambilor consumatori alimentaţi la
tensiunea electricã U0 = 220 V. Care dintre montaje consumă o putere mai mică?
R: 11; 13,44; primul
5. Conectate în serie şi alimentate la tensiunea U, două rezistoare disipă o căldură Q în
intervalul de timp t1 = 1 h 40 min. Conectate în paralel şi alimentate la tensiunea U, cele
două rezistoare disipă aceeaşi căldură Q în timpul t2 = 24 min. În ce intervale de timp t’1
şi t’2, se va disipa aceeaşi căldură Q, dacă conectăm numai R1 sau numai R2 la aceeaşi
tensiune U?
R: 30 min; 1 h 10 min
6. Două becuri au aceeaşi tensiune nominală şi puterile nominale P1 = 40 W, respectlv
P2 = 60W. În ce raport se vor afla puterile consumate la conectarea celor două becuri în
serie?
R: 1,5
7. Dacă se conectează un rezistor la un generator cu t.e.m. E1, randamentul transferului de
putere este 1 = 0,75. Conectând acelaşi rezistor la un generator cu t.e.m. E2, randamentul
transferului de putere este 2 = 0,6. Care va fi randamentul dacă se conectează cele două
surse în serie cu acelaşi rezistor?
R: 50%
8. Un generator electric având E = 12V şi r= 1  furnizează circuitului exterior puterea
P = 20 W. Calculează:
a) tensiunea la bornele sursei;
b) rezistenţa circuitului exterior corespunzătoare acestei tensiuni.

R:

9. Puterea fumizată de un generator electric circuitului exterior este aceeaşi în cazul

conectării în serie sau în paralel a două rezistoare R1 = 1 şi R2 = 3. Calculează:
a) t.e.m. a sursei, dacă aceasta furnizează puterea P2 = 0,75W rezistorului R2, conectat
singur la bornele sursei;
b) curentul de scurtcircuit a! sursei;
c) valoarea rezistenţei circuitului exterior (R’) pentru care s-ar obţine de la generator
puterea maximă pe circuitul exterior, precum şi valoarea acestei puteri;
d) relaţiile între randamentele circuitului în cele trei cazuri.
R: a) 2,36 A; 1,73; b) 1,36 A; c) 1,73; 1,13 W ; d)
Numeric: 0,7; 0,3; 0,63.

Conducţia electrică în lichide

1. Disocierea electrolitică

30
 Lichidele pure nu conduc curentul electric, deoarece nu au purtători de sarcină
electrică liberi. Substanţele ale căror soluţii în apă, sau în alte lichide, conduc curentul
electric se numesc electroliţi. Electroliţii pot fi acizi, baze, săruri etc. (soluţii sau topituri).
În soluţie, fiecare moleculă a electrolitului (solvatului) este îinconjurată de un
grup de molecule ale solventului. Moleculele solventului tind să ,,rupă” moleculele
electrolitului în două părţi cu sarcini electrice diferite. ,,Ruperea” se realizeazã mai uşor
dacă permitivitatea electrică a solventului este mai mare. În apã, de exemplu, pentru care
εr = 81, forţa de atracţie dintre sarcinile de semn opus este de 81 de ori mai mică decât în
aer. Ca urmare, moleculele solvatului se desfac în contact cu solventul, în ioni pozitivi
numiţ cationi şi în ioni negativi numiţi anioni. Este posibil ca şi moleculele solventului să
se desfacă în ioni.

Procesul de desfacere a moleculelor electrolitului în ioni de semn opus, în contact cu

solventul, se numeşte disociere electrolitică.

Conform relaţiei, conductivitatea electrică depinde de:

- concentraţia soluţiei: la creşterea acesteia, n+ şi n- cresc deoarece există mai multe
molecule de solvat care se pot disocia, dar descresc şi datorită intensificării interacţiunilor
dintre ioni;
- temperatura soluţiei: la creşterea temperaturii, n+ şi n- cresc datorită creşterii ratei
proceselor de disociere şi datorită creşterii mobilităţilor ca urmare a scăderii vâscozităţii
lichidului.
Luând în considerare toate aceste dependenţe, se constată că  creşte la creşterea
concentraţiei soluţiei şi la creşterea temperaturii.

2. Electroliza

Aplicând un câmp electric între electrozii unui voltametru, apare o componentă ordonată
a mişcării ionilor. În soluţie, ionii îşi păstrează individualitatea dar, ajunşi la electrozi
unde are loc trecerea de la conducţia ionică la cea electronică, au loc diferite procese
fizice:
- anionii (ionii negativi) cedează anodului electronii în surplus (oxidare) care trec în
circuitul exterior;
- cationii (ionii pozitivi) primesc electroni din cirdiitul exterior (reducere).

Procesul de deplasare, neutralizare (prin oxidare sau reducere) şi de depunere sau

eliberare a produşilor rezultaţi din disociere electrolitică, determinat de trecerea
curentului electric continuu prin soluţiile electrolitice, se numeşte electroliză.

Numărul de electroni care participă la procesele de oxidare şi de reducere sunt egali; în

caz contrar, s-ar produce treptat o acumulare de electroni la unul dintre electrozi, în
dauna celuilalt.

31
Legile electrolizei

Pentru neutralizarea fiecărui ion între acesta şi electrod are loc un transfer de sarcinã:

în care n este numărul de electroni primiţi sau cedaţi de ion. La trecerea unei sarcini Q
prin circuit, numărul de ioni neutralizaţi este:

iar masa acestora

în care m0 este masa unui ion.

Din aceste relaţii rezultă:
.
Pentru o exprimare mai comodă(deoarece masa unui ion este de ordinul 10 -6
kg), se
amplifică membrul II al relaţiei cu numărul lui Avogadro:

Deoarece NA şi e sunt constante universale, produsul lor este, de asemenea, o constantă

universală. Aceastã constantă este numită numărul lui Faraday. Valoarea sa este:

Produsul m0NA este egal cu masa molară a substanţei care suferă neutralizarea:

Înlocuind, rezultã:

Dacă intensitatea curentului din circuit este constantă, atunci Q = It, ultima relaţie
devenind:

Această relaţie constituie legea generală a electrolizei. Ea oferă posibilitatea calculării

masei de substanţă care se neutralizează la oricare dintre electrozi.

Legile care guvernează electroliza au fost descoperite experimental de către

Michael Faraday.

Legea I: Masa de substanţă, m, separatä dintr-un electrolit este proporţională cu sarcina

electrică transportată Q:

m=kQ (sau m = kIt dacă I =const.)

32
Constanta de proporţionalitate este numită echivalent electrochimic (al substanţei care se
neutralizează).

Legea II: Echivalentul electrochimic al unei substanţe este direct propoţional cu masa
molară a substanţei şi invers proporţional cu modulul electrovalenţei:

Acest rezultat obţinut în 1831 de Michael Faraday a fost interpretat - mult mai
târziu, în 1874—de fizicianul irlandez George Johnstone Stoney. Acesta a emis ipoteza
existenţei unei sarcini electrice elementare. În 1881, fizicianul german Hermann von
Helmholtz a formulat - ca o explicaţie posibilă a existenţei sarcinii elementare - existenţa
unui purtător al sarcinii electrice elementare, purtător care să nu fie divizibil. Trecerea
unor purtători de sarcină de acest tip de pe un corp pe altul determină încărcarea electrică
a acestor corpuri.

Aplicaţiile practice ale electrolizei

Numeroasele aplicaţii ale electrolizei au dus la constituirea unei ramuri importante a
chimiei - electrochimia. În cadrul acesteia intră:
a) electrometalurgia;
b) galvanotehnica;
c) obţinerea de diverse substanţe pe cale electrolitică.

Electrometalurgia permite obţinerea unui metal pe cale electrolitică din combinaţiile lui
naturale. Cea mai importantă realizare a electrometalurgiei constă în fabricarea
aluminiului.

Galvanotehnica este formată din: galvanostegie şi galvanoplastie.

Galvanostegia constă în depuneri metalice pe suprafaţa unor corpuri în scopul de a le

proteja anticoroziv. În funcţie de metalul folosit în procesul de depunere, poate fi:
argintare, cuprare, zincare, nichelare, aurire etc.

Prin galvanoplastie se înţelege arta de a modela metalele, de a reproduce, după un tipar,

prin electroliză, un obiect.

Tiparul se poate face din ceară. Suprafaţa tiparului se acoperă cu praf de grafit, pentru a-l
face bun conductor. Tiparul se fixează la catodul instalaţiei în timp ce anodul este făcut
din metalul cu care se face reproducerea, iar soluţia folosită drept electrolit este o sare a
aceluiaşi metal.
Galvanoplastia este utilizată în tipografie, la confecţionarea discurilor pentru pick-up.
Electroliza este una din metodele importante de fabricare a unor substanţe chimice de
mare valoare industrială ca: soda caustică, nemetale (clorul, hidrogenul) şi metale
(aluminiul) etc.
Problemă rezolvată

33
Cu ajutorul unui voltametru se realizează electroliza apei (în care s-a introdus o cantitate
foarte mică de acid sulfuric, pentru a asigura conducţia electrică). Gazele degajate sunt
colectate în acelaşi recpient şi stocate la o presiune p şi o temperatura T. Determină
expresia volumului gazului astfel obţinut. Se cunoaşte sarcina Q ce a trecut prin circuit pe
durata electrolizei.

Rezolvare
Masele gazelor neutralizate sunt: şi .

Ecuaţia de stare (Clapeyron-Mendeleev) pentru amestec este: .

Înlocuind expresiile maselor, se obţine:

Problemă propusă

Un corp cu suprafaţa S = 20 cm2 trebuie acoperit cu un strat fin de aur cu grosimea h =

0,01 mm. Cum trebuie procedat pentru realizarea acestei operaţii? Dacă prin electrolizor
trece un curent electric cu intensitatea I = 2 A, în cât timp se realizeazî acoperirea
corpului?
Se dau pentru aur: echivalentul electrochimic kAu = 0,681 mg/C şi densitatea ρAu = 19,32
g/cm3.

Test de evaluare 2

34
 Subiectete 1-4: 4 itemi cu răspuns unic. Fiecare item cuprinde cinci variante dintre
care numai una este corectă.
Subiectele 5-8: 4 itemi cu răspuns multiplu. Fiecare item cuprinde cinci variante
dintre care pot fi corecte două sau mai multe.
Subiectele 9-10: 2 itemi de tip cauzä-efect. Fiecare item cuprinde două afirmaţii A
şi B, separate prin ,,deoarece”. Posibilitaţile de alegere sunt:
a) dacă ambele afirmaţii sunt adevarate şi este adevarată relaţia de cauzalitate
invocată;
b) dacă ambele afirmaţii sunt adevărate, dar este falsă relaţia de cauzalitate
invocată;
c) dacă afirmaţtia A este adevărată, iar afirmaţia B este falsă;
d) dacă afirmaţia A este falsă, iar afirmaţia B este adevărată;
e) dacă ambele afirmaţii sunt false.
Subjectele 11-12: două probleme.

1. În circuit deschis:
a) rezistenţa exterioară este nulă;
b) rezistenta interioară este nulă;
c) tensiunea la borne este egală cu tensiunea electromotoare;
d) tensiunea la borne este nulă;
e) trece curent electric prin generator.

2. Rezistenţa electrică exterioară:

a) depinde de tensiunea la borne;
b) depinde de tensiunea electromotoare;
c) creşte, la legarea unui rezistor în paralel la bornele circuitului exterior;
d) scade întotdeauna, la legarea unui rezistor în paralel la bornele circuitului exterior;
e) scade, la legarea unui rezistor în paralel la bornele circuitului, numai dacă rezistorul
are o rezistenţă mai mică decât circuitul exterior.

3. Pentru a mari domeniul de măsurare al unui ampermetru se leagă un rezistor:

a) în serie cu sursa;
b) în paralel cu sursa;
c) în serie cu aparatul;
d) în paralel cu aparatul;
e) în serie sau în paralel cu instrumentul, în funcie de valoarea rezistenţei interioare a
instrumentului.

4. În regim de scurtcircuit (circuit simplu):

a) intensitatea este minimă;

35
b) ;

c) ;
d) ;
e)

5. Trei rezistoare, având rezistenţele electrice 60, 40, respectiv 24, sunt conectate
într-un circuit. Rezistenţa electrică a circuitului:
a) este mai mare sau egală cu 12 ;
b) este mai mică sau egală cu 124 
c) poate fi 48;
d) poate fi
e) poate fi 75 .

6. Randamentul unui circuit electric poate fi:

a) ;

b) ;

c) ;

d) ;

e) .

7. Masa depusă la electrozi în timpul electrolizei:

a) este direct proporţională cu sarcina electrică cc trece prin circuit;
b) nu depinde de masa molară a substanţei care se neutralizează;
c) depinde de valenţa substanţei;
d) nu depinde de temperatură;
e) depinde de intensitatea curentului.

8. Un încălzitor electric are două rezistoare. Timpul de fierbere a cantităţii de apă din
încălzitor este t1, respectiv t2, dupã cum se leagă numai primul sau numai al doilea
rezistor. Timpul de fierbere al aceleiaşi cantităţi de apă, dacă se conectează ambele
încãlzitoare, este:
a) pentru conectare în serie;
b) pentru conectare în paralel;

c) pentru conectare în paralel;

36
d) pentru conectare în serie;
e) acelaşi, indiferent de conectare.

9. Sensul curentului electric printr-un circuit electric este acelaşi cu sensul de mişcare a
sarcinilor electrice pozitive, deoarece sarcinile electrice libere se deplaseazä întotdeauna
în sensul câmpului electric în care se află.

10. Modificarea tensiunii de la bornele unui rezistor se poate realiza şi fără modificarea
intensităţii curentului electric care-l străbate, deoarece rezistenţa electricã a unui
conductor depinde de temperatura acestuia.

Cascada 11-12
La aceeaşi sursă de t.e.m. se conectează, pe rând, două rezistoare, cu rezistenţele R1,
respectiv R2 (R1 >R2). Valorile rezistenţelor sunt astfel alese încât rezistenţa interioară
sursei este egală cu media geometrică a rezistenţelor R1 şi R2.

11. Între puterile disipate pe cele două rezistoare, P1, respectiv P2, există relaţiile:
a) ;
b) ;
c) ;

d) , în care P0 este puterea maximă ce poate fi transmisă circuitului exterior,

de acest generator;
e) , în care P0 este puterea transmisă circuitului exterior, la scurtcircuit.

12. Dacã 1 şi 2 sunt randamentele circuitului atunci când sunt conectate, pe rând,
rezistoarele R1, respectiv R2, între aceste randamente există relaţia:
a) ;
b) ;
c) ;

d) ;

e) .

Test de evaluare 3

37
 Subiectete 1-4: 4 itemi cu răspuns unic. Fiecare item cuprinde cinci variante dintre
care numai una este corectă.
Subiectele 5-8: 4 itemi cu răspuns multiplu. Fiecare item cuprinde cinci variante
dintre care pot fi corecte două sau mai multe.
Subiectele 9-10: 2 itemi de tip cauzä-efect. Fiecare item cuprinde două afirmaţii A
şi B, separate prin ,,deoarece”. Posibilitaţile de alegere sunt:
a) dacă ambele afirmaţii sunt adevarate şi este adevarată relaţia de cauzalitate
invocată;
b) dacă ambele afirmaţii sunt adevărate, dar este falsă relaţia de cauzalitate
invocată;
c) dacă afirmaţtia A este adevărată, iar afirmaţia B este falsă;
d) dacă afirmaţia A este falsă, iar afirmaţia B este adevărată;
e) dacă ambele afirmaţii sunt false.
Subjectele 11-12: două probleme.

38
1. Dacã intensitatea curentului care strãbate un conductor termostat creşte de două ori,
atunci rezistenţa sa:
a) scade de două ori;
b) creşte de douã ori;
c) rămâne constantă;
il) se modifică;
e) scade de patru ori.

2. Domeniul de măsurare al unui voltmetru sau al unui ampermetru se poate mări dacă se
adaugă câte un rezistor:
a) în serie cu fiecare;
b) în paralel cu fiecare;
c) în serie cu ampermetrul, respectiv în paralel cu voltmetrul;
d) în paralel cu ampermetrul, respectiv Iîn serie cu voltmetrul;
e) modul de conectare (serie sau paralel) depinde de valoarea rezistenţei interioare a
instrumentului.

3. La bomele unui generator cu tensiunea electromotoare E şi rezistenţă interioară r se

află o grupare paralel, formată din n rezistoare cu rezistenţa R fiecare. Prin deconectarea
unuia dintre rezistoare, tensiunea la borne, U, intensitatea curentului pnin generator, I şi
puterea disipată pe circuitul interior, P se modifică astfel:
a) U creşte, I scade, Pint creşte;
b) U scade, I creşte, P Pint scade;
c) U creşte, I scade, Pint scade;
d) U scade. I creşte, Pint creşte;
e) U creşte, I creşte, Pint creşte.

4. În condiţiile de la problema 3, puterea disipată pe circuitul exterior:

a) creşte, dacă ;

b) scade, dacă ;
c) creşte întotdeauna;
d) scade întotdeauna;
e) creşte sau scade numai în funcţie de valoarea lui r.

5. Prin conectarea unui rezistor cu rezistenţa R la o grupare dată de rezistoare, rezistenţa

echivalentă a circuitului astfel format:
a) creşte întotdeauna;
b) scade întotdeauna;
c) scade dacă rezistorul se montează în paralel cu gruparea dată;
d) creşte dacă rezistorul se montează în serie cu gruparea dată;
e) creşte sau scade după cum R este mai mare sau mai mică decât rezistenţa echivalentă a
grupării iniţiale.

39
6. Viteza de depunere a masei de substanţă la catodul unui electrolizor, conectat la un
generator caracterizat prin E şi r constante, poate fi mărită prin:
a) creşterea temperaturii electrolitului;
b) scăderea temperaturii electrolitului;
c) creşterea concentraţiei electrolitului;
d) scăderea concentraţiei electrolitului;
e) temperatura nu intervine în expresia masei neutralizate şi deci nu poate influenţa
electroliza.

7. Dacă la o grupare serie de generatoare electrice care debitează curent într-un circuit
neramificat se mai adaugă încă un generator, atunci intensitatea curentului prin circuit:
a) creşte întotdeauna;
b) scade întotdeauna;
c) poate să rămână constantă;
d) va rămâne aceeaşi dacă intensitatea curentului de scurtcircuit al generatorului adăugat
este egală cu intensitatea curentului existent anterior în circuit;
e) creşte sau scade în funcţie de parametrii generatorului introdus.

8. Rezistivitatea unui conductor metalic cilindric:

a) nu depinde de lungimea şi secţiunea conductorului;
b) la o temperatură fixată, depinde numai de natura materialului;
c) este direct proporţională cu rezistenţa conductorului;
d) este invers proporională cu lungimea conductorului;
e) este direct proporţională cu secţiunea conductorului.

9. Voltmetrul se conectează în paralel la bornele elementului căruia dorim să îi măsurăm

tensiunea, deoarece funcţionarea voltmetrului se bazează pe unul din efectele curentului
electric.

10. La trecerea curentului electric printr-un conductor apar toate efectele acestuia,
deoarece toate conductoarele se comportă la fel la trecerea curentului electric prin ele.

11. Două generatoare au aceeaşi tensiune electromotoare. Puterile maxime pe care le pot
furniza cele două generatoare unor circuite exterioare alese corespunzător sunt P1,
respectiv P2. Gruparea serie a celor două generatoare va putea fumiza unui circuit exterior
convenabil ales o putere maximă:
a) ;

b) ;

c) ;

d) ;

40
e) .

12. Două consumatoare au rezistenţele electrice R1 = R, respectiv R2 = 3R şi puterile

nominale P1 =P, respectiv .
Se conectează cele două consumatoare în paralel la bornele unui generator electric.
Considerând că valorile maxim admisibile sunt egale cu valorile nominale, puterea
maximă disipată pe cele două consumatoare în acest caz faţă de suma puterilor nominale
reprezintă:
a) 50,0%;
b) 53,3 %;
c) 56,6 %;
d) 60,0%;
e) 63,3 %.

Scurt istoric...

Încă din antichitate, oamenii au remarcat că anumite minerale, cum ar fi

magnetita, au proprietatea de a atrage bucăţele de fier. Ulterior, s-a constatat că aceeaţi
comportare o manifestă, în stare naturală, numai cinci elemente: fier, cobalt, magneziu,
gadoliniu şi disprosiu, precum şi diferite aliaje ale acestora.
Această proprietate fizică a fost numită magnetism. După legendă, denumirea
provine de la cetatea antică Magnesia din Asia Mică, unde acest fenomen a fost remarcat
de un păstor. Corpurile cc manifestă astfel de proprietăţi au fost denumite magneţi.
Aşa cum ai aflat în clasele anterioare, orice magnet are două zone în care
proprietăţile magnetice sunt mai intense. Aceste zone se numesc poli magnetici. Unul
dintre poli a fost denumit polul nord (notat N), iar celălalt polul sud (notat S). Aceste
denumiri provin de la orientarea acului busolei, una dintre primele aplicaţii ale
fenomenelor magnetice, cunoscută atât de vikingi, cât şi în China în urmă cu peste 2000
de ani.
Experimente simple evidenţiaza următoarele proprietăţi generale ale magneţilor:
- doi magneţi aflaţi în apropiere interacţionează: polii cu acelaşi nume se resping, iar cei
cu nume diferite se atrag;
- polii unui magnet nu se pot separa.

Câmpul magnetic

Pentru reprezentarea intuitivă a câmpului magnetic, se pot folosi linii de câmp.

Liniile câmpului magnetic sunt curbe închise. Prin convenţie, sensul liniilor de câmp se
stabileşte astfel:
- pentru câmpul creat de un magnet, în exteriorul acestuia, linia de câmp magnetic iese
din polul nord şi intră în polul sud;
- sensul liniei de câmp este dat de regula burghiului drept.

41
Regula burghiului (drept)

Pentru conductor liniar: se aşazã burghiul pe direcţia conductorului şi se roteşte astfel

încât sensul de înaintare să coincidă cu sensul curentului; sensul de rotire reprezintă
sensul liniei de camp.
Pentru un conductor circular: se aşazã burghiul perpendicular pe planul conductorului
şi se roteşte în sensul curentului; sensul de înaintare a burghiului reprezintă sensul liniilor
de câmp prin suprafaţa delimitată de conductor.

În general, câmpului magnetic produs de orice magnet permanent i se poate găsi

un corespondent în câmpul magnetic produs de un circuit electric parcurs de curent
electric. Această constatare conduce la ideea că proprietăţile magnetice sunt
determinate de curenţi electrici, iar în cazul magneţilor permanenţi, de mişcarea
electronilor din atomi. Putem afirma deci:
- sarcinile electrice statice generează un câmp electrostatic;
- sarcinile electrice în mişcare generează atât un câmp electric, cât şi un câmp
magnetic.

Forţa electromagnetică (forţa Laplace)

Forţa exercitată de un câmp magnetic asupra unui conductor parcurs de curent

electric, aflat în acel câmp, se numeşte forţă electromagnetică.

Regula mâinii stângi (regula lui Fleming)

Se aşază palma mâinii stângi astfel încât cele patru degete să indice direcţia şi sensul
curentului electric din conductor, iar liniile câmpului magnetic să ,,înţepe” palma: degetul
mare (întins lateral) indică direcţia şi sensul forţei electromagnetice.

Inducţia câmpului magnetic

Constatări
- Valoarea forţei electromagnetice este direct proporţionalã cu I.
- Valoarea forţei electromagnetice este direct proporţională cu l.
Concluzie
Rezultatele experimentale conduc la relaţia:

42
 adică
Dacă acest experiment se realizează utilizând magneţi diferiţi (surse diferite pentru
câmpul magnetic) se constată că, pentru o aceeaşi intensitate I şi aceeaşi lungirne l a
porţiunii de conductor aflată în camp magnetic, forţa electromagnetică are valori diferite.
Rezultă astfel că şi raportul:

are valori diferite, fiind o caracteristică pentru câmpul magnetic.

În cazul în care conductorul nu este perpendicular pe liniile câmpului magnetic, forţa

electromagnetică se datorează doar componentei inducţiei magnetice pe conductor.

Deoarece:

şi , rezultă

Deoarece:
- forţa electromagnetică este perpendiculară pe planul determinat de conductor şi de
direcţia liniilor câmpului magnetic;
- în expresia forţei este prezent sinusul unghiului dintre conductor şi liniile de câmp;
- empiric a fost găsită regula mâinii stângi (regula lui Fleming), rezultă că expresia forţei
electromagnetice se poate scrie vectorial astfel:

Această relaţie exprimă forţa electromagnetică. În acelaşi timp, relaţia constituie şi relaţie
de definiţie pentru inducţia magnetică.

Inducţia magnetică (B), tesla (T)

Inducţia magnetică este mărimea fizică vectorială, tangentă la linia de câmp

magnetic, având sensul acesteia. Pentru un conductor (corp de probă)
perpendicular pe liniile de câmp, modulul este:

Ecuaţia unităţii de măsură este:

43
1 T este inducţia magnetică a unui camp magnetic uniform care acţionează cu o forţă de 1
N asupra unui conductor cu lungimea de 1 m, perpendicular pe liniile câmpului şi parcurs
de un curent cu intensitatea de 1 A.

Forţa Lorentz

Forţa exercitată de câmpul magnetic asupra unui corp încărcat electric, aflat în mişcare în
câmpul magnetic respectiv, este numită forţă Lorentz.

Expresia obţinută evidenţiază două dintre rezultatele experimentale prezentate anterior:

- Dacă purtatorul de sarcină este în repaus (viteza este zero), câmpul magnetic nu
actionează asupra acestuia. Evident, purtătorii mobili dintr-un conductor se află în
agitaţie termicã, deci câmpul magnetic acţionează asupra lor. Datoritã însă caracterului
haotic al agitaţiei termice, suma forţelor Lorentz este zero, adică nu se manifestă acţiuni
electromagnetice asupra conductorului.
- Dacã purtătorul de sarcină se mişcă pe o direcţie paralelă cu liniile de câmp, forţa
Lorentz este zero. Acest rezultat explică lipsa acţiunii câmpului magnetic asupra unui
conductor paralel cu liniile de câmp.

Observaţii
1. Relaţia forţei Lorentz este adevărată şi în câmpuri magnetice neuniforme; în acest caz,
inducţia magnetică B caracterizeazã punctul în care se aflăsarcina q.
2. În cazul în care purtătorul mobil este un electron, atunci forţa Lorentz este:

în care (- e) este sarcina electronului.

3. Deoarece forţa Lorentz este perpendiculară pe viteză, ea este perpendiculară şi pe
traiectoria particulei. (Item cauză-efect )Din definiţia lucrului mecanic:

rezultă cã forţa Lorentz nu efectuează lucru mecanic. Ca urmare, aplicând teorema

variaţiei energiei cinetice pentru un interval oarecare din cursul mişcării,

se obţine
Ec = const.
şi
v = const.

Mişcarea particulelor încărcate electric în câmp magnetic uniform

1. Caracteristicile mişcării partidulelor încărcate electric în câmp magnetic uniform

44
 Considerăm un câmp magnetic uniform în care se deplasează o particulă cu masa
m, încărcată cu sarcina q. Presupunem că, la un moment dat, viteza a particulei este
pcrpendiculară .

Asupra particulei actionează, în orice moment, forţa Lorentz. Fiind perpendiculară

pe viteză, conform v = const., forţa Lorentz nu modifică modulul vitezei, având rol de
forţă centripetă. Aplicând principiul al II-lea al mecanicii newtoniene, se poate scrie:

îin care este acceleraţia centripetă.

Fiind cunoscută viteza tangenţiala (v) a particulei, exprimăm acceleraţia centripetă
în funcţie de aceasta:

Din , înlocuind expresiile acceleraţiei centripete şi a forţei Lorentz, se obţine:

de unde

Deoarece m, q şi B sunt constante prin ipoteză, iar v este constantă conform rezultatului
v = const.,
rezultă că raza R este constantă, adică traiectoria particulei este circulară.(C-E) În
concluzie, mişcarea particulei este circulară uniformă. cu perioada adică

şi frecvenţa
Se observă că perioada şi frecvenţa mişcării nu depind de viteza v a particulei, în
timp ce raza traiectoriei este influenţată de aceasta.

2. Deviaţia în câmp magnetic uniform

45
Considerăm un fascicul de particule cu masă m şi sarcină electrică q ce pătrund cu
aceeaşi vitezã într-o zonă limitată, în care există un câmp magnetic uniform (figura).

Presupunem că deplasarea are loc în vid, iar viteza este perpendiculara pe şi pe cele
două suprafeţe cc delimitează câmpul magnetic de mediul exterior.

Neglijând interacţiunea gravitaţională, rezultă:

- în zona de acţiune a câmpului magnetic uniform, asupra fiecărei particulă acţionează
forţa Lorentz care determină o mişcare uniformă cu viteza v, pe un arc de cerc de rază R;
- după ieşirea din câmp, mişcarea particulei este rectilinie uniformă.
Deviaţia la ieşirea din câmp se poate calcula utilizând teorema lui Pitagora:

iar deviaţia după ieşirea din câmpul magnetic este

Deviaţia totală este:

În cazul particular al unui câmp magnetic foarte îngust sau foarte slab (x1 << R),
calculul deviaţiei permite obţinerea unui rezultat mai simplu.
Se observă că în nlu se poate neglija complet termenul x1 faţă
de R, pentru că ar implica un rezultat inacceptabil (y1 = 0). Ridicând ecuaţia la pătrat, se
obţine:

Din figură se observă că y1 <x1, Î consecinţa y1 << R. Neglijând termenul y, se obţine:

46
În termenul se poate neglija şi rezultă

Se obţine astfel pentru deviaţia totală:

Deoarece: , expresia deviaţiei pentru câmpuri înguste sau slabe devine:

Un fascicul de electroni pătrunde cu viteza într-o zonă în care existã un camp magnetic
uniform . Se presupune că este perpendiculară pe şi face unghiul . Cu normala la
suprafaţa de separaţie dintre zona fără câmp şi cea în care există câmp (figura). Pentru
durata mişcării în câmp, să se afle:
a) raza traiectoriei;
b) lungimea traiectoriei;
c) durata mişcării unui electron;
d) variaţia impulsului unui electron;
e) forţa medic (în timp) ce acţionează asupra unui electron.

Rezolvare
a) Forţa Lorentz este dată de . Deoarece modulul acestei forţe

este: FL = evB. Rezulă că raza traiectoriei este dată de

b) Lungimea arcului de cerc se poate exprima în funcţie de măsura unghiului la centru ce
corespunde acestui arc:
în care, aşa cum rezultă din figură, , se obţine:

47
c) Durata mişcării în câmp este:

d) Impulsul find tangent la traiectorie. rezultă:

Direcţia variaţiei impulsului este perpendiculară pe suprafaţa de separaţie, iar sensul este
spre zona fără câmp (filgura ).
Observaţie: Acelaşi rezultat se obţine la ciocnirea perfect elastică a unui corp cu un
perete, sub un unghi de incidenţă .
e) Forţa medie (în timp) este ; deci are aceeaşi orientare cu . Modulul

este:

Probleme propuse

1. Stabileşte sensul forţei electromagnetice că acţionează asupra conductoarelor din

figură.

2. Stabileşte sensul în care se roteşte cadrul conductor din figură.

48
3. Stabileşte sensul câmpului magnetic ce acţionează asupra conductorului din figură,
astfel ăncât sensul forţei electrornagnetice sa fie cel indicat.

4. Un conductor rectiliniu, parcurs de un curent cu intensitatea I = 10 A, este plasat într-

un câmp magnetic omogen cu inducţia magnetică B = 1,5 T. Calculează forţa care
acţionează asupra unităţii de lungime a conductorului dacă:
a) conductorul este perpendicular pe liniile de câmp;
b) conductorul face un unghi de 30° cu liniile de câmp.

R: a) 15 N/m; b) 7,5 N/m

5. Un proton accelerat sub o tensiune U = 1 kV intră într-un camp magnetic omogen de

inducţie B = 0,2 T, perpendicular pe liniile de camp magnetic. Se cunosc caracteristicile
protonului m = 1,671027 kg şi q = l,610-19 C. Calculează raza traiectoriei protonului şi
perioada de rotaţie în câmpul magnetic.
R: a) 2,3 cm; b) 0,3 s

6. Calculează raportul razelor traiectoriilor descrise de un electron şi de un proton care

patrund în acelaşi câmp magnetic omogen, perpendicular pe liniile de camp:
a) cu aceeai viitezã iniţială;
b) după accelerarea sub aceeaşi diferenţă de potenţial.
R: a) 1836; b) 43

Câmpul magnetic produs de curenţi staţionari

Aşa cum ai observat în numeroase experimente, în jurul oricărui circuit parcurs de

curent electric apare un câmp magnetic. Spectrul câmpului magnetic produs depinde de
forma circuitului.
În cazul unui câmp electric, intensitatea într-un punct al său depinde de sarcina
electrică care îl generează, de distanţa până la sarcină şi de natura mediului în care se

49
află sistemul. În mod asemănător, inducţia magnetică într-un punct al unui câmp
magnetic generat de un curent electric ar trebui să depindă de:
- intensitatea curentului respectiv (i probabil de forma circuitului),
- poziţia punctului faţă de circuit,
- mediul în care se află sistemul.

Un număr mare de experimente efectuate în prima jumätate a secolului al XIX-lea

i-a condus pe fizicienii francezi Jean-Baptiste Biot şi Felix Savart la descoperirea legii
care exprimă dependenţa inducţiei magnetice de factorii enumeraţi, lege cunoscută
astăzi sub numele de legea Biot-Savart. Conform acestei legi, inducţia magnetică într-un
punct al unui câmp magnetic generat de un curent electric este:
- direct proporţională cu intensitatea curentului electric;
- invers proporţională cu distanţa de la punct la conductorul parcurs de curent;
- dependentă de forma circuitului parcurs de curent electric şi de natura mediului în
care se află sistemul.

Solenoid

Denumirea desemnează un model de bobină pentru care:

- lungimea (măsurată pe direcţia axei longitudinale) este mult mai mare decât diametrul;
- spirele sunt plasate într-un singur strat;
- spirele nu au spaţiu liber intre ele (,,spirã lângă spirã”).

Pentru o astfel de bobină se constată că în interiorul său (figură ) câmpul magnetic este
practic uniform şi are inducţia:

în care
- I este intensitatea curentului electric;
- l este lungimea solenoidului;
- N este numărul de spire ale solenoidului
-  este o constantă de proporţionalitate.

Constanta de proporţionalitate  are valori diferite pentru medii diferite, fiind

deci constantă de material; este numită permeabilitate magnetică.
Pentru vid, permeabilitatea magnetică are valoarea:

50
Pentru exprimarea proprietătilor magnetice ale mediului, este convenabilă definirea unei
mărimi adimensionale,

Pentru substanţe feromagnetice, permeabilitatea relativă are valori mult mai mari
decât unitatea, în timp ce pentru celelalte substanţe are valori apropiate de unitate.

Spiră circulară

Se poate arăta că inducţia magnetică în centrul unei spire circulare (figura)

este dată de relaţia:

în care
- I este intensitatea curentului din spirã;
- r este raza spirei;
-  este permeabilitatea magnetica a mediului In care se aflã spira;
- B este inducţia magnetică în centrul spirei.

Dacă circuitul este o bobină cilindrică scurtă (lungimea mult mai mică decât
diametrul), atunci inductia magnetică în centrul bobinei este:

Conductor liniar foarte lung

51
 Pentru un conductor liniar, la distanţe mult mai mici decât lungimea sa, inducţia
magnetică este:

în care
- I este intensitatea curentului din conductor;
- r este distanţa faţă de conductor la care inducţia este B;
-  este permeabilitatea mediului în care se află conductorul.

Observaţii

1. Relaţia este riguros valabilă doar pentru conductor cu lungime infinită.

2. Dacă în locul unui singur conductor sunt N conductoare foarte apropiate parcurse de
curenţi egali, inducţia magnetică este de N ori mai mare decât cea dată de .

Interacţiunea magnetică a curenţilor electrici staţionari

Generarea câmpului magnetic de către curentul electric face posibilă interacţiunea

circuitelor electrice prin intermediul câmpurilor magnetice generate de fiecare dintre
circuite.

52
 Pentru simplificarea studiului unei astfel de interacţiuni, vom considera două
conductoare paralele (C1 şi C2) parcurse de curenţi diferiţi (I1 şi I2), aflate la o distanţă d
unul de altul mult mai mică decât lungimea lor comună l (figura). Presupunem că cei doi
curenţi au acelaşi sens.
Fiecare dintre conductoare se află în câmpul creat de celălalt. La distanţa d de C1
câmpul creat de acesta are inducţia magneticţ B1 şi acţioneazã asupra conductorului C2 cu
forţa:

Din definiţia produsului vectorial rezultă că această forţă este în planul determinat
de cele două conductoare, este perpendiculară pe acestea şi are sensul spre C1 (figura).
Modulul acestei forţe este:

Din în , având în vedere că d << l , se poate aproxima:

Înlocuind se obţine:

În mod analog se deduce că asupra conductorului C1 acţioneaza o forţă orientată spre

C2 şi care are modulul:

Se constată următoarele:
- cele două conductoare paralele, parcurse de curenţi având acelaşi sens, se atrag;
- cele două forţe şi au aceeaşi direcţe, sensuri opuse şi module egale; acest
rezultat este în concordanţa cu principiul acţiunilor reciproce.
Dacã cele două conductoare paralele sunt parcurse de curenţi având sensuri opuse,

53
în mod analog, se demonstreazä că ele se resping.
În concluzie, două conductoare paralele aflate la o distanţă d mult mai mică decât
lungimea lor comunã l, parcurse de curentii I1, respectiv I2, interacţionează, forţele având
modulul:

Forţa electrodinamică

Forţa electromagnetică de interacţiune dintre două circuite electrice parcurse de curenţi

electrici se numeşte fortă electrodinamică.

Definiţia amperului

Expresia forţei electrodinamice în cazul a două conductoare paralele, infinit de

lungi, este utilizată in definirea unităţii de măsură a intensităţii curentului electric,
amperul, unitate de măsură fundamentală în SI.
Se consideră douã conductoare paralele, infinit de lungi, plasate în vid, parcurse
de curenţi cu intensităţi egale, I1 = I2 = I. Din se obţine:

Considerând
d= l m şi
se observă că se obţine I = 1 A.

1 A este intensitatea unui curent electric constant care, menţinut prin două conductoare
paralele, rectilinii, cu lungime infinită şi secţiune circulară neglijabilă, plasate la distanţa
de 1 m unul de altul în vid, ar produce o forţă de 210-7 N pe fiecare metru de lungime.

Fluxul magnetic (), weberul (Wb)

Fluxul magnetic care străbate o suprafaţă aflată într-un câmp magnetic este:
adică
Ecuaţia unităţii de măsură:

1Wb este fluxul magnetic care străbate o suprafaţă plană cu aria de 1m2 plasată într-un
câmp magnetic uniform cu inducţia de 1 T, într-un plan perpendicular pe liniile de câmp.

54
 În cazul în care câmpul nu este uniform, fluxul său printr-o suprafaţă oarecare se
calculează însumând fluxurile calculate pe porţiuni ale suprafeţei, porţiuni alese astfel
încât să se poată considera pe fiecare dintre ele.

Problemă rezolvată

Două conductoare fixe, foarte lungi, paralele, plasate în aer la distanţa d unul de celălalt,
sunt parcurse de curenţii I1, respectiv I2, în acelaşi sens (se presupune I2 > I1). Să se afle:
a) inducţia câmpului magnetic în punctele plasate la jumătatea distanţei dintre cele două
conductoare;
b) în ce poziţie trebuie plasat un al treilea conductor parcurs de un curent I3, astfel încât să
se afle în echilibru.
Se consideră că al treilea conductor suferă doar acţiuni electromagnetice din partea celor
două conductoare.
Rezolvare:
a) Câmpurile produse de cei doi curenţi la jumătatea distanţei dintre conductoare sunt:

şi

Câmpul magnetic rezultant (figura) este:

,
Deoarece I2 > I1, rezultă cã are aceeaşi orientare cu . şi modulul:

55
b) Pentru ca al treilea conductor să fie în echilibru, este necesar ca suma celor două forţe
electrodinamice ce acţionează asupra sa să fie nulă:

Rezultă astfel că al treilea conductor trebuie să fie:

- în planul determinat de celelalte conductoare (pentru ca forţele să fie pe aceeaşi
direcţie);
- între celelalte douăconductoare (pentru ca forţele să fie în sensuri contrare).
Deoarece cele două forţe electrodinamice sunt:

şi

se obţine:

rezultat independent de I3.

Probleme propuse

1. Circuitul din figură este parcurs de un curent cu intensitatea I = 1 A. Ştiind ca razele

celor două arce de cerc sunt R1 = 10 cm si R2 = 20 cm, calculează inducţia magnetică în
punctul O, centrul comun al celor două porţiuni de spiră. Se presupune că cole două arce
de cerc corespund unor unghiuri la centru (coplanare) de , respectiv ,
întregul circuit fiind plasat în aer.

R: 5,5 T

2. O spiră conductoare este conectată la un generator electric (plasat foarte departe) prin
două conductoare sudate în puncte diametral opuse ale spirei (figura). Se cere inducţia
magnetică în centrul O al spirei.

56
R: zero

3. O spiră cu raza R = 20 cm este parcursă de un curent cu intensitatea I = 5 A.

a) Calculează valoarea inducţiei magnetice în centrul spirei.
b) Din acest conductor se construiesc două spire identice care se dispun în plane
perpendiculare având acelaşi centru comun. Dacă spirele sunt parcurse de curenţi cu
aceeaşi intensitate I, calculează inducţia magnetică în centrul comun.
În toate etapele, se presupune că sistemul se află în aer.
R: a) 15 T; b) 44 T

4. Un conductor rectiliniu foarte lung şi o spiră circulară cu raza R = l0 cm sunt coplanare

şi plasate în aer. Prin ambele porţiuni de circuit trec curenţi cu intensităţile I =10 A. Se
constată că inducţia câmpului magnetic în centrul spirei este nulă. Calculează:
a) distanţa d între centrul spirei şi conductorul rectiliniu:
b) inducţia magnetică în centrul spirei după inversarea sensului curentului prin spiră.
R: a) 3,18 cm; b) 126 T

5. Un solenoid având lungimea l = 1 m şi N = 1 000 spire este parcurs de un curent cu

intensitatea I1 = 1A. O spiră circulară având raza R = 0,2 m este plasată coaxial cu
solenoidul, în mijiocul acestuia. Care trebuie să fie intensitatea I2, a curentului cc străbate
spira circulară pentru ca, în centrul acesteia. inducţia câmpului magnetic să fie nulă? Se
consideră cã sistemul este situat în aer.
R: 400 A

6. O bobină cu lungimea l =1 m şi diametrul D = 2 cm este realizatä din sârmă de cupru,

izolată şi având diametrul firului d = 1 mm, într-un singur strat, spiră lângă spiră.
Tensiunea aplicată la bornele bobinei este U = 6 V. Calculează inducţia câmpului
magnetic în interiorul bobinei. Se consideră că sistemul se află în aer. Rezistivitatea
cuprului este: ρ = 1,710-8 m.

Inducţia electromagnetică. Legea lui Faraday

Concluzii

57
 -Într-un circuit electric închis apare un curent electric (curent indus) datorită interacţiunii
cu un câmp magnetic, atunci când câmpul magnetic sau aria delimitată de circuit se
modifică în timp.(C-E)
- Intensitatea curentului indus depinde de viteza de modificare a câmpului magnetic în
care se află circuitul electric, de viteza de modificare a ariei suprafeţei delimitate de
circuit, de numărul de spire ale circuitului.

Concluzii
- Într-un circuit electric închis, străbătut de un flux magnetic variabil, apare un curent
electric indus. Acest fenornen este numit inducţie electromagnetică.
- Intensitatea curentului electric indus depinde de viteza de variaţie a fluxului magnetic ce
străbate circuitul (funcţie crescătoare).

Inducţia electromagnetică (I)

lnducţia electromagnetică este fenomenul care constă în producerea unui curent electric
într-un circuit electric închis aflat într-un câmp magnetic, datorită interacţiunii dintre
acest circuit şi câmpul magnetic respectiv.(C-E)

Inducţia electromagnetică (II)

Inducţia electromagnetică este fenomenul care constă în producerea unei tensiuni
electromotoare într-un circuit electric aflat într-un câmp magnetic, datorită interacţiunii
dintre acest circuit şi câmpul magnetic respectiv.

În timp ce pentru efectul inducţiei electromagnetice se foloseşte denumirea indus

(curent indus, tensiune indusă), pentru cauza inducţiei electromagnetice se utilizează
denumirea inductor (câmp magnetic inductor, curent electric inductor).

Legea inducţiei electromagnetice

Problemă propusă

Un conductor de lungime l efectuează o mişcare de translaţie într-un câmp magnetic

uniform, având inducţia magnetică B perpendiculară atât pe conductor, cât şi pe viteza
acestuia, . Considerând că unghiul dintre şi conductor este , aflä t.e.m.. indusă în
conductor.

Pentru descrierea cantitativă a fenomenului de inducţie electromagnetică trebuie

găsită relaţia dintre tensiunea electromotoare indusă şi variaţia fluxului magnetic

58
inductor. O astfel de relaţie poate fi uşor găsită în cazul unui conductor de lungimea l,
deplasat perpendicular pe liniile de câmp magnetic uniform, cu viteza constantă (fig.).

Conductorul de lungime l alunecă fără frecare pe două suporturi conductoare

paralele sub acţiunea unei forţe exterioare F’. Aria circuitului străbătut de câmpul
magnetic de inducţie B creşte de la S1 la S2, deci fluxul magnetic prin suprafaţa mărginită
de circuit variază de la Φ1 = BS1 la Φ2 = BS2. Datorită variaţiei fluxului magnetic, în
circuit apare un curent electric indus, de intensitate I. Asupra conductorului parcurs de
curent, aflat în câmp magnetic, se va exercita, în acest caz, şi o forţă electromagnetică
, de sens opus forţei . Conductorul va avea o viteză constantă când forţele şi
de sensuri opuse, au modulele egale.
Pe seama lucrului mecanic , efectuat de forţa exterioară în circuit apare
energia necesară deplasării purtătorilor de sarcină electrică şi instrumentul de măsură
(fig.) indică trecerea curentului indus. În acest caz, câmpul magnetic mijloceşte
transformarea energiei mecanice în energie electrică şi dispozitivul are rol degenerator de
energie electrică.
Tensiunea electromotoare indusă, notată cu e, reprezintă energia necesară pentru
transportul unităţii de sarcină electrică prin circuit. Se poate exprima în funcţie de
şi sarcina electrică Q transportată prin circuit:
.
Lucrul mecanic L efectuat de forţa F’ = F = BIl este:
.
Produsul lx reprezintă aria măturată de conductor în timpul deplasării pe distanţa x.
Această arie poate fi exprimată ca o diferenţă între două arii: aria S 2, delimitată de
circuitul electric când conductorul l este în poziţie finală şi aria S 1, delimitată de acelaşi
circuit când conductorul l este în poziţie iniţială. Se poate scrie:
,
astfel încât lucrul mecanic devine:
.
Φ1 şi Φ2 reprezintă fluxul magnetic, prin suprafaţa delimitată de circuit în poziţia finală,
respectiv iniţială a conductorului l, iar ΔΦ este variaţia fluxului magnetic în timpul
deplasării conductorului.
Sarcina Q este transportată în circuit în intervalul de timp Δt, astfel încât:

59
 .
Rezultă pentru t.e.m. indusă relaţia:
.
Ţinând seamă de regula lui Lenz, conform căreia sensul t.e.m. induse depinde de semnul
variaţiei fluxului magnetic inductor ΔΦ, t.e.m. indusă se exprimă prin relaţia:
.

Raportul poartă numele de viteză de variaţie a fluxului magnetic. Legea inducţiei

electromagnetice (legea Faraday), reprezentată de relaţia , se poate enunţa

astfel: tensiunea electromotoare indusă într-un circuit este egală cu viteza de variaţie a
fluxului magnetic prin suprafaţa acelui circuit, luată cu semn schimbat.
Fiecare spiră a unei bobine aflată într-un câmp magnetic uniform variabil în timp
închide o suprafaţă străbătută de acelaşi flux magnetic variabil. În fiecare spiră se induce
o t.e.m. dată de relaţia , astfel că t.e.m. indusă într-o bobină cu N spire este
de N ori mai mare decât cea indusă într-o spiră:
.
În cazul tensiunii electromotoare induse într-un conductor rectiliniu deplasat cu
viteză constantă într-un câmp magnetic uniform, perpendicular pe liniile de câmp (fig.),
variaţia fluxului magnetic poate fi exprimată în funcţie de variaţia ariei circuitului în
timpul Δt:
.

Din relaţia rezultă expresia t.e.m. induse în conductorul deplasat

perpendicular pe liniile de câmp:
.
Semnul minus nu a fost introdus în relaţia anterioară, întrucât sensul curentului
indus şi deci al t.e.m. induse în conductorul rectiliniu poate fi stabilit cu ajutorul unei
reguli, numită regula mâinii drepte (fig.2): se aşează mâna dreaptă în lungul
conductorului, astfel încât vectorul să intre în palmă, iar degetul mare să fie în sensul
vitezei de deplasare a conductorului; celelalte patru degete vor indica sensul curentului
indus în conductor.

60
 Pentru un conductor rectiliniu perpendicular pe liniile de câmp magnetic, deplasat
cu o viteză care face un unghi α cu vectorul inducţie magnetică , se demonstrează
că t.e.m. indusă are expresia:
.

Probleme rezolvate

POLIROM manual pag. 176 – 177

Regula lui Lenz

Curentul electric indus are un astfel de sens încât — prin efectele sale — se
opune cauzei care îl produce.

Autoinducţie
Autoinducţia este un fenomen de inducţie electromagnetică în care câmpul inductor este
câmpul magnetic propriu.

La fel ca pentru orice fenomen de inducţie electromagnetică, şi în cazul

autoinducţiei este valabilă regula lui Lenz. Această situaţie face posibilă şi observarea
relativ simplă a fenomenului autoinducţie.

Inductanţa (L), henry (H)

Inductanţa unui circuit electric este egală cu raportul dintre fluxul magnetic propriu şi
intensitatea curentului care produce acel flux:

Ecuaţia unităţii de măsură pentru inductanţa este:

61
Expresia inductanţei pentru un solenoid este:

Legea autoinducţiei
Dacă parametrii constructivi ai unui circuit nu se modifică în timp, atunci tensiunea
electromotoare autoindusă este direct proporţională cu viteza de variaţie a intensităţii
curentului din acel circuit, coeficientul de proporţionalitate fiind inductanţa acelui circuit:

Energia câmpului magnetic

Densitatea de energie a câmpului magnetic se defineşte sub forma:

în care Wm esie energia câmpului într-o zonă cu volumul V.

Pentru simplificare. vom considera în continuare să analizăm un câmp magnetic uniform.
Un asemenea câmp are densitatea de energie aceeaşi în toate punctele sale şi, din această
cauză, valoarea medie a densităţii de energie coincide cu densitatea de energie din oricare
punct. Ca sistem fizic producâtor de câmp magnetic uniform vom considera modelul
solenoid.
Energia furnizată solenoidului are expresia:

Deoarece energia este distribuită uniform în interiorul solenoidului (câmpul este

uniform), densitatea de energie în oricare punct din interiorul solenoidului este:

Deoarece inducţia rnagnetică în interiorul solenoidului este:

se obţine pentru densitatea de energie a câmpului magnetic expresia:

62