Fizica Curs 1

Conf. Fiz.
Mona Mihăilescu, Universitatea Politehnica București,
Curs de Fizică Generală, Anul I, Facultatea de Inginerie Medicală
CURS 1
Mărimi fizice. Unităţi de măsură.
Clasificare mărimi fizice:
1. Mărimi fizice fundamentale şi derivate;
2. Mărimi fizice scalare şi vectoriale;
3. Mărimi fizice măsurabile direct sau indirect;
4. Mărimi fizice de stare sau de proces.
Sistemul de mărimi fizice şi unităţi de măsură internaţional, S.I, stabileşte ca fiind

fundamentale, următoarele mărimi fizice cu unităţile lor de măsură:
LUNGIMEA – metrul; MASA – kilogramul;
TIMPUL – secunda; TEMPERATURA – kelvinul;
CANTITATEA DE SUBSTANŢĂ – molul; INTENSITATEA LUMINOASĂ - candela
INTENSITATEA CURENTULUI ELECTRIC – amperul;
Mărimile fizice derivate sunt restul mărimilor fizice, care se definesc pe baza mărimilor fizice
fundamentale sau a altor mărimi derivate.
Printre mărimile fizice scalare se află: masa, timpul, energia, lucrul mecanic, puterea. Ele sunt
complet caracterizate printr-o valoare numerică.
Printre mărimile fizice vectoriale se află: vectorul de poziţie, viteza, acceleraţia, forţa, impulsul,
momentul forţei, momentul cinetic. Pentru a caracteriza complet un vector, trebuie să i se precizeze:
o punctul de aplicaţie;
o direcţia (dreapta);
o sensul;
o mărimea (modulul).
Mărimile fizice măsurabile direct sunt acele mărimi fizice a căror valoare se citeşte direct pe un
aparat de măsură adecvat.
Mărimile fizice măsurabile indirect sunt acele mărimi fizice a căror valoare se află în urma unui
calcul, pe baza unei expresii matematice care le leagă de mărimile măsurabile direct sau altele
măsurabile indirect.
În fizica clasică, mărimile fizice pot fi:

de stare - care ne dau informaţii despre punctul material sau sistemul de puncte materiale la
un moment dat de timp într-o anumită poziție (ex: viteza instantanee, energia cinetică, energia
potenţială, energia mecanică);
de proces - au sens, caracterizează sau ne dau o informaţie despre corpul care a efectuat un
proces de-a lungul unui interval de timp sau pe o anumită distanţă, când sistemul sau punctul
material trece dintr-o stare în altă stare (ex: viteza medie, lucrul mecanic, puterea medie);
Conf. Fiz. Mona Mihăilescu, Universitatea Politehnica București,
Tabelul 1.2.1. Sistemul Internaţional (S.I.) de unităţi de măsură
Nr. Mărimea fizică, Unitatea de măsură

simbolul
Denumirea Simbolul Definiţia
Unităţi fundamentale
1. Lungime, l Metru m Lungimea drumului parcurs de lumină în vid

intr-un interval egal cu 1/299.792.458 dintr-o
secundă.
2. Masă, m Kilogram kg Masa etalonului din platină cu iridiu păstrat
în condiţii de temperatură, presiune,
umiditate constante la Biroul Internaţional de
Greutăţi şi Măsuri de la Sèvres (Franţa).
3. Timp,t Secundă s Durata a 9.192.631.770 perioade ale
radiaţiei corespunzătoare tranziţiei între
două nivele hiperfine ale stării fundamentale
ale atomului de cesiu 133.
4. Intensitate a Amper A Intensitatea curentului electric constant care,
curentului menţinut în două conductoare rectilinii şi
electric, I paralele, de lungime infinită şi secţiune
neglijabilă, aflate în vid la distanţa de un
metru unul de altul, produce între acestea o
-7
forţă de interacţiune egală cu 2∙10 N pentru
fiecare metru de lungime de conductor.
5. Temperatură Kelvin K A 1/273,15-a parte din temperatura punctului
termodinamică, T triplu al apei pure la presiune normală.
6. Cantitate de Mol mol Cantitatea de substanţă dintr-un sistem care

substanță, ‫ט‬ conţine un număr de entităţi elementare
(atomi, molecule, ioni, electroni, alte particule
sau grupuri precizate din astfel de particule)
egal cu numărul de atomi din 0,012
kilograme de carbon 12.
7. Intensitate Candelă cd Intensitatea luminoasă într-o direcţie dată a
luminoasă unei surse ce emite radiaţie
electromagnetică monocromatică cu
12
frecvenţa de 540x10 Hz şi cu intensitatea
radiantă (energetică) în acea direcţie egală
cu 1/683 W/sr.
Unităţi suplimentare
1. Unghi plan, α Radian rad Unghiul la centru care subîntinde un arc de

cerc egal cu raza.
2. Unghi solid, Ω Steradian sr Unghiul sub care se vede din centrul unei
sfere o arie de pe suprafața sferei egală cu
raza la pătrat.
Unităţile de măsură ale mărimilor fizice derivate
Nr. Mărime fizică Simbolul
2
1. Suprafaţă m
3
2. Volum m
3. Viteză m/s
4. Acceleraţie m/s2
5. Viteză unghiulară rad/s
6. Acceleraţie unghiulară rad/s2

3
7. Densitate kg/m
8. Forţă N (Newton)
9. Impuls kg m/s
10. Moment al forţei Nm
11. Presiune Pa (Pascal)
12. Moment cinetic Kg m2/s
13. Modul de elasticitate N/m2
14. Constantă elastică N/m
15. Lucru mecanic, energie, căldură J (Joule)
16. Putere W (Watt)
17. Vâscozitate cinematică m2/s
18. Vâscozitate dinamică N s/m2
19. Frecvenţă Hz (Hertz)
20. Număr de undă m-1
21. Căldură J
22. Energie internă J
23. Căldură specifică J/kg K

24 Căldură molară J/mol/K
25 Capacitate calorică J/K
26. Entropie J/K
27. Conductivitate termică W/m K

-1
28. Coeficient de dilatare termică K
29. Coeficient de tensiune superficială N/m
30. Sarcină electrică C (coulomb)
31. Tensiune electrică V (Volt)
32. Intensitate a câmpului electric V/m
33. Rezistenţă electrică Ω (Ohm)
34. Rezistivitate electrică Ω*m
35. Capacitate electrică F (Farad)
36. Permitivitate electrică F/m
37. Flux al inducţiei magnetice Wb (Weber)
38. Inductanţă H (Henry)
39. Permeabilitate magnetică H/m
40. Inducţie magnetică T (Tesla)
41. Intensitate a câmpului magnetic A/m
42. Intensitate energetică W/sr
433 Flux luminos lm (lumen)
44 Luminanţă cd/m2
45 Iluminare lx (lux)
46 Activitate a radionuclidului sau a sursei nucleare Bq (Bequerel)

Tabelul 1.2.2. Prefixe pentru unităţi de măsură - multipli şi submultipli
Prefix Simbol Factor de multiplicare

24
Yotta Y 10
21
Zetta Z 10
Exa E 1018
15
Peta P 10
Tera T 1012
Giga G 109
Mega M 106
3
Kilo k 10
Hecto H 102
Deca da 10
-1
Deci d 10
Centi c 10-2
Mili m 10-3
Micro μ 10-6
Nano n 10-9
Pico p 10-12
Femto f 10-15
Atto a 10-18
Zepto z 10-21
Yocto y 10-24
Analiză vectorială
Noţiunea de vector se foloseşte pentru a descrie o mărime fizică care este complet caracterizată prin
mărime, direcţie, sens, origine şi care intră în operaţii cu alţi vectori de acelaşi tip sau cu scalari, după

reguli speciale. Vom nota un vector, în general cu, A . Vom desena un vector ca reprezentat printr-o
săgeată. Vom nota de obicei mărimea unui vector prin unul din cele două simboluri: ⃗ = .
1. Egalitatea a doi vectori: doi vectori sunt egali dacă ei au aceeaşi mărime, direcţie şi sens.
2. Vectori opuşi: doi vectori sunt opuşi dacă au aceeaşi mărime, direcţie, iar sensul unuia este
opus sensului celuilalt.
3. Adunarea vectorilor: Suma a doi vectori ⃗ şi ⃗ are ca rezultat un vector cu mărimea dată de
teorema cosinusurilor, direcţia după diagonala paralelogramului care are ca laturi cei doi
vectori, iar sensul este dinspre originea comună (Fig. 1.6.1.a) ⃗ = ⃗ + ⃗ (1.6.1)
S C
S A A
A
B
C
a) B b)
Fig. 1.6.1.
Proprietățile adunării vectorilor sunt:
►comutativitate;
►asociativitate;
►Pentru adunarea mai multor vectori, se aplică regula paralelogramului doi câte doi sau
regula liniei poligonale (Fig. 1.6.1.b);
►Se poate aplica și teorema celor trei forţe (teorema sinusurilor) în triunghiul care are ca
laturi cele două forţe ce se compun şi rezultanta lor;
►Mărimea este dată de ⃗ = + ±2 ∙ ∙ cos ⃗ , ⃗ unde prin cos ⃗ , ⃗ am notat

cosinusul unghiului dintre cei doi vectori.
A D
Fig. 1.6.2. B
4. Scăderea a doi vectori (Diferența dintre doi vectori): are ca rezultat un vector cu mărime,
direcţie, sens (Fig. 1.6.2.) care se pot afla prin considerarea unei operații de adunare a unui
vector cu inversul celuilalt ⃗ = ⃗ − ⃗ = ⃗ − ⃗ .
5. Produsul dintre un scalar şi un vector: are ca rezultat un vector cu mărimea egală cu

mărimea vectorului multiplicată cu valoarea scalarului, direcţia este aceeaşi cu cea a
vectorului, sensul este acelaşi cu cel al vectorului, dacă scalarul este pozitiv, şi de sens opus
dacă scalarul e negativ (Fig. 1.6.3.).
B'
Fig. 1.6.3. B"
6. Produsul scalar a doi vectori: are ca rezultat un scalar care are ca mărime produsul dintre
modulele celor doi vectori şi cosinusul unghiului dintre ei.
= ⃗ ∙ ⃗ = ⃗ ⃗ cos ⃗ , ⃗ (1.6.2)
unde prin ⃗ , ⃗ am notat unghiul dintre cei doi vectori
Este comutativ;
Este maxim dacă vectorii sunt paraleli cos ⃗ , ⃗ = 1;
Este egal cu zero dacă vectorii sunt perpendiculari cos ⃗ , ⃗ = 0;

7. Produsul vectorial a doi vectori: rezultatul este un vector
⃗ = ⃗× ⃗ (1.6.3)
cu mărimea dată de modulul expresiei: ⃗ × ⃗ = sin ⃗, ⃗ , direcţia perpendiculară pe

planul celor doi vectori, iar sensul dat de regula burghiului.
Nu este comutativ ⃗ × ⃗ ≠ ⃗ × ⃗;
Este distributiv faţă de adunare:
⃗× ⃗+ ⃗ = ⃗× ⃗+ ⃗× ⃗ (1.6.4)
Este maxim dacă vectorii sunt perpendiculari sin ⃗, ⃗ = 1;
Este egal cu zero dacă vectorii sunt paraleli sin ⃗, ⃗ = 0;
Regula burghiului: se roteşte un burghiu drept dinspre primul vector spre cel de al doilea pe
drumul cel mai scurt. Sensul său de înaintare este sensul vectorului produs vectorial (Fig.
1.6.4.).
⃗ = ⃗ × ⃗ , ⃗′ = ⃗ × ⃗ , ⃗ = − ⃗′
P'
P Fig. 1.6.4.
8. Descompunerea vectorilor: rezultatul este dat de trei vectori, a căror mărimi sunt
reprezentate de componentele vectorului descompus pe cele trei axe ale unui sistem de referinţă
cartezian (Fig. 1.6.5.).
Fie ⃗, ⃗, ⃗ trei vectori unitari ortogonali (reciproc perpendiculari) care definesc un sistem de axe de
coordonate. Aceşti trei vectori se numesc versorii axelor şi au proprietăţile:
|⃗| = | ⃗| = ⃗ = 1, , ⃗ ∙ ⃗ = ⃗ ∙ ⃗ = ⃗ ∙ ⃗ = 0 (1.6.5)
Atunci vectorul se scrie pe componente: ⃗ = ⃗+ ⃗+ ⃗ (1.6.6)
Iar mărimea sa este dată de: A  Ax2  Ay2  Az2 (1.6.7)
Cosinusurile unghiurilor pe care le face vectorul ⃗ cu axele sistemului sunt denumite cosinuşii
directori cu mărimile: Ax / A , Ay / A , Az / A şi au proprietatea că suma pătratelor lor este egală cu
unu;
Az
z
A Ay
O
Ax x
y
Y
Fig. 1.6.5. X
Folosind componentele a doi vectori, și ținând cont de relațiile 1.6.5., se poate scrie foarte
uşor produsul scalar într-o formă comodă: ⃗ ∙ ⃗ = + + (1.6.8)
De asemenea, se poate scrie și pentru produsul vectorial:
⃗ ⃗ ⃗
⃗× ⃗ = (1.6.9)
Folosind această scriere, se vede uşor că:
⃗∙ ⃗× ⃗ = = ⃗ ∙ ⃗ × ⃗ = ⃗ ∙ ⃗ × ⃗ (1.6.10)
CINEMATICA
DEFINIŢIE: traiectoria este locul geometric al tuturor punctelor prin care trece mobilul în mişcarea sa.
Ea poate fi o dreaptă (traiectorie rectilinie) sau o curbă (traiectorie curbilinie). Mai simplu spus,
traiectoria reprezintă curba pe care o descrie mobilul în mișcarea sa, sau urma lăsată de mobil în
urma sa atunci când se deplasează. De exemplu dacă deplasăm un corp greu pe nisip, atunci, uitându-ne în spate,
vedem pe nisip urma acestuia, adică chiar traiectoria. Sau dacă avem o bilă vopsită proaspăt și o rostogolim pe o podea din
lemn, aceasta va ”scrie” o urmă, care reprezintă traiectoria bilei. Forma traiectoriei depinde de sistemul de referinţă folosit.
Poziţia mobilului la un moment dat este dată de:
Coordonatele x y z;
sau Vectorul de poziţie ⃗ = ⃗+ ⃗+ ⃗ (2.2.1)
O'
s(t)
z
P
r P'
k
r' y
O
x i j Y
X Fig. 2.2.1.
Dacă punctul material se mișcă, poziţia sa variază continuu în timp, deci coordonatele sau vectorul de
poziţie sunt funcţii de timp finite, uniforme şi de obicei de două ori derivabile. Putem scrie x(t), y(t), z(t);
⃗( ) = ( ) ⃗ + ( ) ⃗ + ( ) ⃗ adică ecuaţiile cinematice sau ecuaţiile mişcării (legile mişcării)
care îl au ca parametru pe t – timpul
x  f1 (t ), y  f 2 (t ), z  f 3 (t ) (2.2.2)
⃗= ⃗+ ⃗+ ⃗ → ⃗( ) = ( ) ⃗+ ( ) ⃗+ () ⃗ (2.2.3)
Dacă eliminăm parametrul timp între cele trei funcții se obţin două ecuaţii :
F1 ( x. y.z )  0, si F2 ( x. y.z )  0 (2.2.4)
care descriu fiecare câte o suprafaţă, iar intersecţia lor este o curbă, adică traiectoria.
Se poate defini coordonata curbilinie s (t ) = lungimea arcului de traiectorie măsurată de la un punct

origine O de pe traiectorie, ţinând seama de sensul pozitiv ales pe curbă.
Viteza medie pe o traiectorie în care mobilul a avut o deplasare curbilinie  s , este variaţia deplasării
curbilinii raportată la intervalul de timp
v  s / t (2.4.1)
Dacă mobilul se mişcă în timp, atunci el va avea o poziţie (stare în punctul P) la momentul t descrisă
de vectorul de poziţie ⃗, iar la momentul t ' vectorul de poziţie va fi ⃗′, diferit de ⃗, atât ca mărime cât
şi ca direcţie. Numim variaţia vectorului de poziţie ∆ ⃗ = ⃗ − ⃗, în intervalul de timp t . Acesta are
direcţia coardei la curba care este traiectoria mobilului.
Definim vectorul viteză medie a mobilului în intervalul de timp t ca fiind:
∆⃗
v⃗= (2.4.2)
∆
care are direcţia şi sensul vectorului ∆ ⃗.
Atunci când t  0 punctul P’ se apropie de punctul P şi putem defini vectorul viteză instantanee
sau momentană ca fiind:
∆⃗ ⃗
v⃗ = lim∆ → ∆ = (2.4.3)
Deci vectorul viteză instantanee este derivata vectorului de poziţie în raport cu timpul. La limită,
secanta se roteşte în jurul punctului P şi devine tangentă, astfel că direcţia vectorului viteză
instantanee este cea a tangentei la traiectorie în punctul prin care trece mobilul la momentul respectiv
(Fig. 2.4.1.). Sensul vectorului v⃗ viteză instantanee coincide cu cel al mişcării.
P
v
r
r P'
vm
r'
Fig. 2.4.1.
În termeni de coordonate într-un SR cartezian:
⃗( ) = ( ) ⃗ + ( ) ⃗ + ( ) ⃗, (2.4.4)
iar vectorul viteză instantanee este:
⃗
v⃗( ) = = ⃗+ ⃗+ ⃗ = v ( ) ⃗+ v ( ) ⃗+ v ( ) ⃗ (2.4.5)
unde am presupus că versorii axelor nu se modifică în timp (deci derivatele lor în raport cu timpul sunt
zero). Notaţiile v x , v y , v z le folosim pentru componentele vitezelor pe cele trei axe, egale cu
derivatele în raport cu timpul ale coordonatelor respective. Cele trei componente pe axe ale vectorului
viteză, sunt și ele variabile în timp, deci le vom scrie ce funcții de timp (în general).
În fizică, derivata în raport cu timpul se notează cu un punct deasupra mărimii care se derivează. Deci
pe scurt putem scrie:
⃗
v⃗ = = ⃗̇ = ̇ ⃗ + ̇ ⃗ + ̇ ⃗ (2.4.6)
În scrierea aceasta pe componente, direcţia şi sensul vectorului viteză instantanee sunt cele ale
rezultantei compunerii celor trei vectori de pe cele trei axe, iar mărimea sa este dată de:
v = v + v + v = ̇ + ̇ + ̇ (2.4.7)
Considerăm un alt SR care se află în repaus față de primul, doar cu originea translatată față de primul.
Față de acest nou SR, mărimea vectorului viteză trebuie să fie aceeaşi, deşi componentele sale pe
cele trei axe vor diferi.
Într-o mişcare oarecare, vectorul viteză se modifică atât ca mărime cât şi ca direcţie, atunci spunem că
avem o mişcare variată. O măsură a acesteia este vectorul acceleraţie. Definim vectorul
acceleraţie medie:
∆v⃗
⃗= (2.5.1)
∆
Şi vectorul acceleraţie instantanee sau momentană:
∆v⃗ v⃗ ⃗
⃗ = lim∆ → ∆ = = v⃗̇ = = ⃗̈ (2.5.2)
P
1 v1
n
nv P'
2
R
2
tv v
v2
C
Fig. 2.5.1.
v2
Acceleraţia instantanee este derivata întâi a vectorului viteză instantanee sau derivata de ordin doi a
vectorului de poziţie în raport cu timpul.. Pe componente, vom scrie:
v⃗ v v v
⃗= = ⃗+ ⃗+ ⃗ = (v ̇ ) ⃗ + v ̇ ⃗ + (v ̇ ) ⃗ =
= ⃗+ ⃗+ ⃗ = ̈⃗ + ̈⃗ + ̈⃗ = ( )⃗+ ( )⃗+ ( )⃗ (2.5.3)

Din componentele vectorului acceleraţie instantanee pe cele trei axe aflăm mărimea sa:
| ⃗| = = + + = v̇ + v̇ + v̇ = ̈ + ̈ + ̈ (2.5.4)
Componentele acceleraţiei sunt egale cu derivatele de ordinul întâi ale componentelor vitezei sau cu
derivatele de ordinul doi ale coordonatelor în raport cu timpul (într-un SR cartezian ortogonal).
Vectorul viteză instantanee are direcţia tangentei la traiectorie în punctul considerat. Atunci putem scrie acceleraţia:
⃗ ⃗
⃗ = v⃗̇ = (v ⃗) = v̇ ⃗ + v ⃗̇ = v̇ ⃗ + v ̇ = v̇ ⃗ + v = ⃗+ ⃗
(2.5.5)
unde am ţinut cont de prima formulă Frenet şi am considerat că derivata coordonatei curbilinii s în timp este viteza, cum am
definit în subcapitolul anterior. În Fig. 2.5.1. se observă modulele vitezelor diferite în punctele P şi P'. Atunci când P' se apropie
de P, ⃗ se rotește în jurul lui P, iar la limită, ∆ v⃗ tinde către direcția razei CP.
Prin urmare, în fiecare moment, vectorul acceleraţie se află în planul osculator şi are:
- o componentă tangenţială, at, de-a lungul tangentei la traiectorie, paralelă cu viteza, datorată variaţiei modulului
vectorului viteză şi
- o componentă normală, an  v 2 / R , îndreptată spre centrul de curbură, datorată variaţiei direcţiei vitezei.
Mişcarea rectilinie cu viteză constantă
x
x
t
t
Fig.A2.1.1.
În Fig. A.2.1.1. este prezentat un grafic al deplasării în funcţie de timp, pentru un mobil care se mişcă
cu viteză constantă v 0 . Se observă că graficul este un segment de dreaptă. Ştiind de la geometrie
analitică ecuaţia unei drepte, acest segment poate fi reprezentat printr-o ecuaţie de forma:
x  x0  v 0 t (A2.1.1)
unde x0 este poziţia la t  0 , iar valoarea sa se poate determina din grafic, ca fiind locul unde
graficul intersectează axa Ox. Viteza constantă a mobilului se poate determina din grafic ca fiind panta
d 2x
dreptei (raportul x /  t ). Din expresia A.2.1.1. se vede că a   0 , aşa cum era de aşteptat.
2
dt
Mişcarea rectilinie cu acceleraţie constantă
În viaţa de zi cu zi, corpurile care se mişcă în câmpul gravitaţional terestru, care sunt aruncate în sus
sau sunt lăsate să cadă de la o anumită înălţime au o mişcare cu acceleraţie constantă. În acest caz,
toate corpurile, indiferent de formă sau mărime se mişcă cu acceleraţia constantă, egală cu
acceleraţia gravitaţională, g  9.8 m/s2. (pentru înălțimi mult mai mici comparativ cu raza Pământului,
considerat sferic).
Considerăm un mobil care se deplasează rectiliniu, cu o accelerație de valoare constantă, a , atunci,

pentru a afla viteza sa, se folosește ecuația de definiție a accelerației. Accelerația este derivata vitezei
în raport cu timpul. Invers, dacă avem accelerația și vrem să aflăm viteza, vom efectua operația
inversă, adică vom integra:
v(t)  v 0  at (A2.2.1.)
unde constanta de integrare se află din condițiile inițiale și are interpretarea fizică de viteză inițială
(viteza la momentul inițial - când t=0) Din graficul v(t), viteza inițială este valoare aflată la intersecția
dreptei cu axa vitezei.
În continuare, pentru a afla variația poziției în timp, se integrează ultima ecuație Se obține
x(t )  x 0  v 0t  at 2 / 2 (A2.2.2)
unde xo este poziţia la momentul iniţial t  0 . Valorile constantelor din momentul inițial pot fi
determinate din grafic ca fiind intersecţiile cu axa verticală (atunci când t=0). Expresia A2.2.1. este
legea vitezei și A2.2.2. este legea spaţiului în mișcarea rectilinie uniform variată.
x(t) v(t)
v
xo t
t t
Fig. A2.2.1.
În Fig. A2.2.1. sunt reprezentate grafic cele două funcții: poziție în funcţie de timp şi viteză în funcţie
de timp pentru un mobil care se mişcă cu acceleraţie constantă. Din Fig. A2.2.1. se observă că
graficul vitezei în timp este o linie dreaptă, în acord cu ecuația A2.2.1. dedusă analitic. Acceleraţia
constantă a mişcării, a , se determină din panta acestei drepte v / t . Acesta este cazul în care
mobilul se deplasează accelerat, valoarea accelerației fiind pozitivă (panta graficului vitezei), viteza și
spațiul au valori crescătoare în timp.
Rearanjând ultimele două ecuații şi eliminând timpul între ele, se obţine a treia ecuație, legea Galilei:
v 2  v 20  2a ( x  x0 ) (A2.2.3)
iar toate trei formează setul de ecuaţii caracteristice mişcării cu acceleraţie constantă.
Aici s  x  x0 este distanţa parcursă de mobil în t secunde.
Relația A2.2.1 se obține din ecuația A2.2.2. prin simpla derivare a acesteia din urmă. Se poate și
invers, să obținem ecuația A2.2.2 din A2.2.1 prin integrarea ultimei, dar în acest caz trebuie să avem
informații din analiza fenomenului fizic despre condițiile inițiale, pentru a putea afla matematic
constantele de integrare.
Mişcarea circulară
Vom considera mişcarea unui mobil pe o traiectorie circulară de rază egală cu unitatea. În acest caz,

vectorul de poziţie r îşi modifică permanent direcţia, mărimea sa rămânând constantă (egală cu raza
cercului). Pentru două poziții oarecare, vectorii de poziție corespunzători formează unghiul la centrul

cercului  . Variaţia vectorului de poziție este r și are direcţia secantei la cerc. La limită, când

t  0 , r tinde la direcţia tangentei, iar mărimea sa se poate aproxima cu mărimea corzii r  d .
Atunci, derivata vectorului de poziţie unitar este:

dr d 
r  (A2.4.1)
dt dt
V a
O
r
at = xr
P an= x v
Fig. A2.4.1.
Pentru că mărimea vectorului de poziţie este constantă, rezultă că pentru un vector de mărime r
scriem:

 dr d 
v r  (A2.4.2)
dt dt

unde v este viteza liniară care se modifică permanent în direcţie (direcţia tangentei la traiectorie în
fiecare moment), iar modulul ei este constant (deoarece am considerat cazul mișcării circulare
uniforme). Prin definiţie, viteza unghiulară instantanee sau momentană:
d
   (A2.4.3)
dt
Această ecuație reprezintă variaţia în timp a unghiului la centrul cercului. Unitatea sa de măsură este
rad / s .
Acceleraţia liniară în mişcarea circulară neuniformă:
  
 dv d 2  d d   d d  
a r  r  r  r  r  r 2 n (A2.4.4)
dt dt 2 dt dt d dt
unde, prin definiţie, acceleraţia unghiulară instantanee sau momentană este:
d 2 
     (A2.4.5)
dt 2
 
Acceleraţia are două componente: acceleraţia tangenţială at  r (A2.4.6)
 2
acceleraţia normală a n  r n (A2.4.7)

iar acceleraţia totală are modulul a  a n2  at2 (A2.4.8)
În cazul în care accelerația normală are o valoare nenulă, atunci înseamnă că există o variație a
direcției vectorului viteză. În cazul în care accelerația tangențială are o valoare nenulă, atunci
înseamnă că există o variație a modulului vectorului viteză. Dacă accelerația tangențială este nulă,
atunci modulul vectorului viteză nu se modifică și mișcarea este circulară uniformă. Dacă accelerația
normală este zero, atunci nu avem o mișcare circulară, ci una rectilinie.

Se introduce vectorul viteză unghiulară  situat pe axa cercului în sensul dat de regula burghiului.
   
Atunci vectorul acceleraţie unghiulară    va fi situat pe aceeaşi axă (   ), aşa cum se vede în
Fig. A2.4.1. Folosind definiţia produsului vectorial, se poate scrie:
  
v r (A2.4.9)
În consecință, componentele acceleraţiei pe direcţie normală şi tangenţială sunt:
       v2 
at    r , a n    v  - 2 r   r (A2.4.10)
r2
Se defineşte frecvenţa mişcării circulare uniforme ca fiind numărul de rotații (cercuri) complete pe
care le parcurge mobilul în unitatea de timp
   / 2 (A2.4.11)
Inversul acestei mărimi este perioada mişcării circulare uniforme, adică timpul în care mobilul face o
rotaţie completă:
T  1 /  2 /  (A2.4.12)
Mişcarea în câmp gravitaţional în vid
Vectorul acceleraţie gravitaţională are direcţie verticală şi sensul spre centrul Pământului. Mărimea
2
sa se consideră o constantă g  9.80m / s pe întreaga planetă Pământ, deși de-adevăratelea ea
variază.
Pentru a descrie mişcarea corpurilor pe o traiectorie curbilinie în imediata apropiere a Pământului,

considerăm mişcarea plană şi sistemul de axe xOy ca în Fig. A2.3.1. Considerăm că la momentul


iniţial corpul se află în poziţia descrisă de coordonatele x 0 şi y 0 , iar viteza iniţială este v 0 în planul
xOy cu componentele v 0 x şi v 0 y . Dacă vectorul viteză iniţială face un unghi  0 cu axa Ox a SR,
atunci:
v 0 x  v 0 cos  0 şi v 0 y  v 0 sin  0 . (A2.3.1)
Astfel, putem scrie componentele acceleraţiei pe cele două axe:
dv x dv y
ax   0, ay   g (A2.3.2)
dt dt
y V V0x
Vy
Vy
P V0x
V0
V
0y g
0
y0
P0 V
0x
x
x0 V0x
Fig.A2.3.1
Variază aceste componente în timp? Dar vectorul acceleraţie totală? Cât este acceleraţia în vârf?
La aceste întrebări putem răspunde privind ecuaţiile A2.3.2., de unde se vede că acceleraţia pe axa
Oy este constantă în câmpul gravitațional terestru, iar pe axa Ox este tot constantă, chiar zero. Dar şi
intuitiv, noi ştim că un corp se mişcă idealizat în câmpul terestru doar sub acţiunea forţei de greutate,

deci are mereu acceleraţia g vertical, în jos.
Răspunsurile sunt: componentele acceleraţiei sunt constante în timp, vectorul acceleraţie totală este

constant în timp, în vârf acceleraţia este aceeaşi ca în orice punct al traiectoriei, adică g .
Pentru a afla componentele vitezelor pe cele două axe, integrăm ecuaţiile anterioare
v x (t )  ct , v y (t )   ( g )dt   gt  const .
Pentru a afla constantele de integrare, trebuiesc cunoscute condițiile inițiale (vitezele pe cele două
axe, la momentul t=0).
În acest caz, rezultă: v x  v 0 x , v y  v 0 y  gt (A2.3.3)
Printr-o nouă integrare aflăm şi ecuaţiile mişcării pe cele două axe:
x(t )   v 0 x dt x 0  v 0 x t ,
y(t)   (v 0 y  gt )dt  y 0  v 0 y t  gt 2 / 2 (A2.3.4)
Pentru aflarea constantelor de integrare, am folosit din nou condițiile inițiale, adică poziția mobilului în
momentul t=0.
Rezultă că mişcarea în câmp gravitaţional poate fi descompusă:
- pe orizontală, mişcare uniformă cu viteza v x  v 0 x ;

- pe verticală, mişcare uniform variată cu acceleraţia a y   g .
Dacă eliminăm timpul între cele două ecuaţii ale mişcării din A2.3.4, se obţine ecuaţia traiectoriei
corespunzătoare mișcării unui corp în câmp gravitațional, care are formă de parabolă:
g ( x  x0 ) 2
y  y 0  ( x  x0 ) tan  0  (A2.3.5)
2v 02 cos 2  0
Pentru simplificare vom considera în continuare x 0  y 0  0 . În punctul cel mai înalt al traiectoriei,
viteza pe axa y devine zero, aceasta implicând
t var f  v 0 sin  0 / g , (A2.3.6)
care introdus în ecuaţiile mişcării A2.3.4. ne dă coordonatele maximului traiectoriei. Punând în ecuaţia
mişcării pe orizontală t  2t var f se obţine distanţa maximă pe care o parcurge mobilul pe axa Ox,
adică bătaia:
b  v 20 sin 2 0 / g . (A2.3.7)
Aceeaşi bătaie o are şi o altă traiectorie pentru mobilul aruncat cu acelaşi modul al vectorului viteză
inițială dar care face un unghi complementar  / 2   0 cu axa Ox. Pentru o anumită valoare a
mărimii vectorului viteză iniţială, bătaia este maximă când 0   / 4 :
bmax  v 02 / g (A2.3.8)
Ecuaţia traiectoriei este o ecuaţie de gradul doi în tan  0 :
gx 2
y  x tan  0  2
(1  tan 2  0 ) (A2.3.9)
2v 0
Punând condiţia ca determinantul ei să fie 0:
gx 2  gx 2 
  x2  4  y  2   0 (A2.3.10)
2v 02  2v 0 
se obţine ecuaţia unei curbe numită parabolă de siguranţă:
v 02 gx 2
y  (A2.3.11)
2g 2 v 20
cu vârful pe axa Oy care înfăşoară toate parabolele pe care le pot descrie diferite mobile aruncate cu aceeaşi viteză iniţială dar
sub diferite unghiuri.

Fizica Curs 1

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Fizica Curs 1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Conf. Fiz.

Mona Mihăilescu, Universitatea Politehnica București,

Curs de Fizică Generală, Anul I, Facultatea de Inginerie Medicală

Mărimi fizice. Unităţi de măsură.

Clasificare mărimi fizice:

1. Mărimi fizice fundamentale şi derivate;

2. Mărimi fizice scalare şi vectoriale;

3. Mărimi fizice măsurabile direct sau indirect;

4. Mărimi fizice de stare sau de proces.

Sistemul de mărimi fizice şi unităţi de măsură internaţional, S.I, stabileşte ca fiind

În fizica clasică, mărimile fizice pot fi:

Curs de Fizică Generală, Anul I, Facultatea de Inginerie Medicală

Tabelul 1.2.1. Sistemul Internaţional (S.I.) de unităţi de măsură

Nr. Mărimea fizică, Unitatea de măsură

1. Lungime, l Metru m Lungimea drumului parcurs de lumină în vid

6. Cantitate de Mol mol Cantitatea de substanţă dintr-un sistem care

1. Unghi plan, α Radian rad Unghiul la centru care subîntinde un arc de

Curs de Fizică Generală, Anul I, Facultatea de Inginerie Medicală

Unităţile de măsură ale mărimilor fizice derivate

Nr. Mărime fizică Simbolul

5. Viteză unghiulară rad/s

6. Acceleraţie unghiulară rad/s2

10. Moment al forţei Nm

11. Presiune Pa (Pascal)

12. Moment cinetic Kg m2/s

13. Modul de elasticitate N/m2

14. Constantă elastică N/m

15. Lucru mecanic, energie, căldură J (Joule)

16. Putere W (Watt)

17. Vâscozitate cinematică m2/s

18. Vâscozitate dinamică N s/m2

19. Frecvenţă Hz (Hertz)

20. Număr de undă m-1

22. Energie internă J

23. Căldură specifică J/kg K

Curs de Fizică Generală, Anul I, Facultatea de Inginerie Medicală

24 Căldură molară J/mol/K

25 Capacitate calorică J/K

26. Entropie J/K

27. Conductivitate termică W/m K

29. Coeficient de tensiune superficială N/m

30. Sarcină electrică C (coulomb)

31. Tensiune electrică V (Volt)

32. Intensitate a câmpului electric V/m

33. Rezistenţă electrică Ω (Ohm)

34. Rezistivitate electrică Ω*m

35. Capacitate electrică F (Farad)

36. Permitivitate electrică F/m

37. Flux al inducţiei magnetice Wb (Weber)

38. Inductanţă H (Henry)

39. Permeabilitate magnetică H/m

40. Inducţie magnetică T (Tesla)

41. Intensitate a câmpului magnetic A/m

42. Intensitate energetică W/sr

433 Flux luminos lm (lumen)

46 Activitate a radionuclidului sau a sursei nucleare Bq (Bequerel)

Curs de Fizică Generală, Anul I, Facultatea de Inginerie Medicală

Tabelul 1.2.2. Prefixe pentru unităţi de măsură - multipli şi submultipli

Prefix Simbol Factor de multiplicare

Curs de Fizică Generală, Anul I, Facultatea de Inginerie Medicală

Proprietățile adunării vectorilor sunt:

►Mărimea este dată de ⃗ = + ±2 ∙ ∙ cos ⃗ , ⃗ unde prin cos ⃗ , ⃗ am notat

5. Produsul dintre un scalar şi un vector: are ca rezultat un vector cu mărimea egală cu