PENDULE CUPLATE

Două pendule identice, paralele, sub formă de tije rigide cu

câte o greutate la capăt sunt cuplate printr-un resort fin orizontal de
constantă elastică k fixat la distanţa h de punctele de suspensie ale
pendulelor. Coordonatele sistemului sunt cele două unghiuri de
deviere 1, 2 ale pendulelor de la poziţiile respective de echilibru.
Mişcarea de rotaţie a unui corp rigid în jurul unei axe fixe este
descrisă de ecuaţia
d d 2
M I  I 2  I (10)
dt dt
unde M este momentul forţei faţă de axa de rotaţie, iar I momentul de
inerţie al corpului faţă de acea axă.
Momentul de inerţie I al unui corp faţă de o axă este definit prin
formula :
I   mi ri 2 sau I   r 2 dm   r 2 dV (11)
i

(dm=dV)
unde mi sunt masele particulelor din care este compus corpul,
ri distanţele lor până la axă, - densitatea.
Considerând numai oscilaţii mici, de elongaţie unghiulară  4 (
1rad), putem face aproximaţia sin   (rad).
Atunci momentul forţei de greutate a pendulului fizic faţă de axa de
rotaţie va fi  mgl 0 sin    mgl 0 0 unde l 0 este distanţa de la punctul
de suspensie până la centrul de masă al pendulului fizic iar perioada
oscilaţiilor mici:
I  I
T  2  2 ,  (12)
mgl0 g ml 0
unde  este lungimea redusă a pendulului fizic şi I- momentul de
inerţie al pendulului fizic faţă de axa de suspensie.
Alungirea resortului de cuplaj fiind  h 2  1  de unde forţa
kh 2  1  , rezultă momentul respectiv faţă de axa de rotaţie
 kh 2  2  1  . Ecuaţia (10) se scrie atunci pentru primul pendul
astfel:

1
 I1   mgl 01  kh 2  2  1 
g kh (10)
1  1  1   2   0
 I
Introducând notaţiile:
g 
 02  , T0  2 (13)
 g
kh 2 kh 2 I m l0 
0   , T0  2 2
 2 
I ml 0  kh k h2
ecuaţiile de mişcare ale pendulelor cuplate se scriu:
1   021   02 1   2   0
 (14)
 2   02 2   02  2  1   0
Frecvenţele proprii pot fi găsite pe două căi: fie direct căutând soluţii
simple armonice ale sistemului (14) anume:
1, 2  A1, 2 e it (15)
care introduse în (14) dau, după simplificare cu e it .
Resoarte cuplate
  2 A1   02 A1   02  A1  A2   0
(16)
  2 A2   02 A2   02  A2  A1   0
Acesta este un sistem algebric omogen în amplitudinile A1, 2 şi pentru
a avea soluţii neidentic nule (nebanale) determinantul sistemului
trebuie să fie nul:

  2   02   02   02
0 (17)
  02   2   02   02

Aceasta este o ecuaţie bipătratică în  cu rădăcinile :

1   0  g /  T1  T0  2  / g
(18)
 2   02  2 02 T2  T0Tc / 2T02  T02
care constituie frecvenţele (respectiv perioadele) oscilaţiilor proprii.
Cea de-a doua cale este trecerea la coordonate normale, adică
separarea oscilaţiilor independente . În cazul sistemului (14) aceasta se
face imediat prin adunarea şi scăderea celor două ecuaţii:

2
 Fig.3. Resoarte cuplate

1   2    02 1   2   0  1   0
 (19)
 
1   2    02  2 02 1   2   0
  2   02  2 02
coordonatele normale fiind deci 1, 2  1   2 .

3
Cele două oscilaţii normale se realizează deviind iniţial pendulele cu
acelaşi unghi în acelaşi sens (  2  oscilaţia simetrică), respectiv în
sensuri opuse (  2  oscilaţia antisimetrică). Oscilaţia generală va fi o
suprapunere a celor două oscilaţii normale:
1  1   2  a1 cos1t   1 
(20)
 2  1   2  a 2 cos 2 t   2 
unde constantele a,  se determină din condiţiile iniţiale. De exemplu
ţinând în momentul iniţial primul pendul fix (adică 1  1  0 pentru
t=0) iar al doilea deviat cu unghiul  0 adică  2   0 ,  2  0 pentru
t=0), găsim soluţia:
1   1   2
1   0 cos 1t  cos  2 t    0 sin 2 t  sin 1 t
2 2 2
1   1   2
 2   0 cos 1t  cos  2 t    0 cos 2 t  cos 1 t
2 2 2
(21)
De aici se vede că dacă frecvenţele 1, 2 sunt apropiate între ele
obţinem fenomenul bătăilor, adică o oscilaţie sinusoidală de frecvenţă
1   2  / 2 , modulată, adică cu amplitudine variabilă cu frecvenţa
 b   2  1 deci cu perioada bătăilor ( intervalul dintre două opriri
succesive ale unui pendul):
2 TT
Tb   1 2 (22)
 2  1 T1  T2
Când amplitudinea oscilaţiilor pendulului 2 scade la zero,
amplitudinea oscilaţiilor pendulului 1 creşte la maxim, apoi procesul
se desfăşoară în sens invers. Energia cinetică trece succesiv de la un
pendul la celălalt, ele fiind în rezonanţă.
Pendulele pot fi puse în oscilaţie şi în plane perpendiculare.

Pendulul dublu.
Dăm fără demonstraţie ecuaţiile mişcării (oscilaţii mici şi
pendulele fizice aproximate cu pendule matematice):
m1l11  m1 g1  m2 g 1   2   0
(23)
l 2 2  l11  g 2  0

4
 Fig.4. Fenomenul bătăilor

Fig.5. Aproximarea pendulului fizic

5
 Aproximarea pendulului fizic
 0  k / m , T0  2 m / k
(32)
 0  k  / m, T0  2 m / k 
ecuaţiile de mişcare ale resoartelor cuplate se scriu:
x1   02 x1   02 x1  x 2   0
(33)
x2   02 x 2   02  x 2  x1   0
ceea ce coincide de fapt cu (14) şi conduce la frecvenţele proprii:
1   0  k / m , T1  T0  2 m / k
(34)
 2   02  2 02 , T2  T0Tc / 2T02  Tc2
care se realizează deviind iniţial greutăţile cu aceeaşi distanţă, în
acelaşi sens sau în sensuri opuse. Şi aici se observă aceleaşi fenomene
de rezonanţă şi de bătăi.

Descrierea aparatului
Aparatul constă dintr-un cadru pe care se pot fixa convenabil cele
două pendule identice, cele două resorturi identice şi alte accesorii
pentru a putea realiza cele 3 feluri de oscilaţii cuplate.

Modul de lucru
1. Pendulele cuplate. Se determină constanta k a resortului de cuplaj
prin două metode: statică şi dinamică. Pentru aceasta se scoate resortul
şi se fixează de un cârlig al stativului. Se atârnă de resort o greutate
marcată m şi se măsoară alungirea x. Făcând apoi greutatea să oscileze
vertical, se măsoară perioada oscilaţiilor T. Din aceste date rezultă
mg 4 2 m
a) k  , b) k  (35)
x T2
Se va lua media aritmetică a celor două valori.
2. Se măsoară perioada de oscilaţie T0 a unui pendul izolat ( fără
resortul de cuplaj) , ceea ce trebuie să coincidă, conform teoriei cu
prima perioadă proprie T1 a pendulelor cuplate.
Perioada măsurată T0 exp se va compara cu cea calculată aproximând
pendulul fizic cu un pendul format din tija subţire rigidă de masă
m1  134 g şi lungimea l1  48,6cm şi din greutatea atârnată de masă

6
m2  135 g , l 2  52,5cm . Centrul de greutate al pendulului va fi la
distanţa l 0 de axa de suspensie :
m1l1 / 2  m2 l 2
l0  , m  m1  m2  (36)
m1  m 2
iar momentul de inerţie I faţă de axa de suspensie va fi:
1
I  I tijă  I greut  m1l12  m2 l 22 (37)
3
unde greutatea m2 a fost aproximată cu un punct material aflat la
distanţa l 2 de axa de suspensie.
Atunci perioada oscilaţiilor mici va fi:

T0  2
I
 2

2 m1l12  3m2 l 22  (38)
mgl0 3g m1l1  2m 2 l 2 
cu lungimea redusă:

2 m1l12  3m2 l22

  (38)
3 m1l1  2 m 2l 2
Se fixează resortul de cuplaj la loc, între pendule (h  10cm) şi se
măsoară perioada de oscilaţie parţială T p a unui pendul adică se ţine
fix(cu mâna şi fără a forţa lagărele) unul din pendulele cuplate şi se
lasă să oscileze celălalt. Ecuaţia de mişcare va fi atunci
I   mgl  kh 2
sau (39)
  g /   kh 2 / I   0
de unde
T0Tc
 2p   02   c2 , T p (40)
T02  Tc2
Cea de-a doua perioadă proprie T2 (18) se poate deci exprima şi prin
perioada parţială T p :
T0T p
T2  (41)
2T02  T p0
Se va calcula Tc din (13) aproximând pendulul fizic ca mai sus:

7
 I
Tc  2 (42)
kh 2
unde I este momentul de inerţie al pendulului, calculat în(37), k-
constanta elastică a resortului de cuplaj calculată în(35), h- distanţa de
la punctul de suspensie al pendulului până la punctul de fixare a
resortului de cuplaj.
Cu ajutorul lui Tc astfel calculat se va calcula T p conform formulei
(40) unde T0 este cel calculat în (38).
Se realizează prima oscilaţie normală (simetrică) deviind pendulele cu
acelaşi unghi, în acelaşi sens şi lăsându-le apoi liber să oscileze. În
acest caz resortul resortul de cuplaj nu este deloc solicitat (putând fi
chiar scos) şi perioada T1 coincide astfel cu T0 după cum
s-a spus.
Cea de-a doua oscilaţie normală ( antisimetrică) se realizează
apropiind pendulele unul de altul, simetric, şi dându-li apoi drumul să
oscileze. În acest caz resortul este solicitat la maxim. Se va măsura
perioada T2 a oscilaţiilor unuia din pendule şi se va compara cu T2teor
calculat cu formula (18):
T0Tc
T2  (43)
2T02  Tc2
unde T0 şi Tc sunt calculate în(38) şi (42). Se va calcula T2 şi cu
formula (41) , luând pentru T0 ; T p valorile experimentale.
Se va realiza fenomenul bătăilor. Pentru aceasta unul din pendule se
apropie de celălalt ţinut vertical şi apoi li se dă drumul să oscileze. Se
va măsura perioada bătăilor Tb exp pentru fiecare pendul în parte şi se
va lua media aritmetică a valorilor obţinute. Pe de altă parte se va
calcula Tb cu formula (22):
T1T2
Tb  (44)
T1  T2
în care se va lua T1  T0 cel măsurat la punctul 2, iar T2 cel măsurat
la punctul 5. Deoarece T1 este apropiat de T2 , eroarea pentru Tb (44)
poate fi mare.
Rezultatele se vor trece în următorul tabel:

8
k T0 exp T0teor Tc T p exp T pteor
2
kg / s s s s s s

T2 exp T2teor Tb exp Tbteor

s s s s