Pendulul fizic

Coițan Ilie

1. Obiectivele lucrării
Obiectivele lucrării prezente sunt de a determina perioada de oscilație si momentul de
inerție a pendulului fizic, precum și de a verifica teorema lui Steiner.
2. Considerente teoretice
Se numeşte pendul fizic un corp montat în aşa fel încât să poată oscila într-un plan vertical,
în jurul unei ax care nu trece prin centrul său de masă. În figura 1 este prezentat un astfel de
pendul. Corpul C având o formă oarecare este suspendat în punctul O şi poate oscila cu frecări
neglijabile în jurul unei axe care trece prin acel punct. Fie OCG punctul care marchează centrul
de greutate al corpului. În poziţia de echilibru, centrul de greutate se găseşte pe verticala ce
trece prin punctului de susţinere (în figura 1 - dreapta OO’). Dacă punctul OCG se află pe
verticală sub punctul O, atunci echilibrul este stabil. Acţionând cu o forţă exterioară putem
scoate corpul din poziţia de echilibru prin rotirea lui cu unghi θ în plan vertical în jurul axului ce
trece prin O.

Figura 1-Pendulul fizic

 La înlăturarea acestei forţe corpul rămâne sub acţiunea greutăţii (G) şi a reacţiunii N a axului
de rotaţie. Componenta Gt a forţei de greutate produce un moment de rotaţie al corpului, care
urmăreşte să-l aducă în poziţia de echilibru. Acest moment de revenire este:
M =−mgsin θ (1)
în care m este masa corpului, iar h este distanţa de la centrul său de greutate la axa de rotaţie.
În cazul deplasărilor micisin θ ≅ θ şi pendulul se află în aşa numitul regim de amplitudini mici,
când:
M ≅ mg sinθ (2)
şi pendulul oscilează armonic, de o parte şi de alta a poziţiei de echilibru.
Perioada de oscilaţie a pendulului se află din ecuaţia diferenţială de mişcare:

d2θ
I= 2 (3)
dθ
în care I reprezintă momentul de inerţie al corpului faţă de axul ce trece prin O.
Din relaţiile (2) şi (3) rezultă:

d 2 θ −mgh
= θ (4)
dt 2 I

Coeficientul derivatei de ordinul zero a lui θ se notează cu ω 20 şi reprezintă pătratul

pulsaţiei proprii a pendulului fizic; se vede că ecuaţia (4) reprezintă, de fapt, ecuaţia diferenţială
a oscilatorului armonic:

d2θ 2
+ω 0 θ=0 (5)
dt 2
Soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale (5) poate fi scrisă sub forma reală astfel:
θ=θm sin(ω 0 ¿ t+ φ) ¿ (6)

în care constantele θm şi φ reprezintă amplitudinea şi, respectiv, faza iniţială a mişcării, ele
putând fi determinate din condiţiile iniţiale ale mişcării.
Având în vedere notaţia făcută pentru pulsaţie, putem determina perioada de oscilaţie a
I
pendulului fizic ştiind că ω=2 π /T vom obține: T =2 π
√ mgh
.

3. Dispozitivul experimental
Aparatul se compune dintr-un cadru dreptunghiular rigid şi uşor, format din tuburi de
duraluminiu. Laturile mici au prelungiri pentru introducerea unor mase adiţionale (discuri).
Cadrul poate oscila pe un suport în jurul unei axe formate din două tije cilindrice (aşezate pe
rulmenţi) având două vârfuri ascuţite cu distanţa reglabilă între ele. Axa de oscilaţie coincide cu
dreapta care uneşte vârfurile ascuţite (figura 2). Aparatul este perfect simetric în raport cu axa
de oscilaţie. Pus pe suportul său, cadrul este în echilibru indiferent. La aparat se pot ataşa 8
mase cilindrice (discuri) identice, fiecare având m = 100 g.
Cu acest aparat vom verifica formula perioadei pendulului fizic, realizând 4 seturi de
măsurători.

Figura 2. Dispozitivul experimental

pentru studiul pendulului fizic
 4. Prelucrarea datelor
A. Determinarea momentului de inerție al cadrului
Se va determina momentul de inerţie, Io, al cadrului cu ajutorul a 3 măsurători de
perioade de oscilaţie.
a) Se introduc 2 mase (o pereche) adiţionale pe latura mică a cadrului. Se pune
pendulul înoscilaţie şi se măsoară perioada, cronometrând timpul a 9 oscilaţii şi
împărţim la numărul lor.

Nr.
t 1 (s) t´1 (s) T 1 (s)
det.
1. 14,86
2. 13,30 14.10 1.57
3. 14,15
I 0 +2 md 2
T 1=2 π
√ 2mgd
=¿1.57
(1)
unde m = 100 g este masa unei greutăţi adiţionale şi d = 335 mm este distanţa de la latura mică
până la axa de rotaţie.

În relaţia (1), sub radical la numitor, nu apare masa cadrului, deoarece centrul
său de masă este chiar pe axa de rotaţie. Într-adevăr,
MR0 =∑ mk Rok =mcadru Rocadru + ( 2 m ) d=2 md ,
k şi
R0 cadru=0 .
Momentul de inerţie al cadrului:

I (1)
0 =2 md
( 14 πg T −d )=0.019 kg ∙ m
2
2
1
2
(2)

Aici se poate face aproximația numerică g ≃π 2.

b) Se repetă experimentul adăugând încă o pereche de mase adiționale alătrui de
prima pereche.

Nr.
t 2 (s) t´2 (s) T 2 (s)
det.
1. 11,74
2. 11,94 11.84 1.316
3. 11,84
 I 0 +4 md 2
T 2=2 π
√ 4 mgd
=1.316 s (3)

de unde

I (2)
0 =4 md
( 14 πg T −d )=0.013 kg ∙ m
2
2
2
2
(4)

2
(numeric g≈π ).

a. Se repetă experimentul prin adăugarea unei a treia pereche de mase adiţionale

pe latura mică opusă a cadrului: N=9 oscilații
Nr.
det t 3 (s) t´3 (s) T 3 (s)
.
1. 19,57
2. 19,55 19.53 2.17
3. 19,47
I 0 +6 md2
T 3 =2 π
√
2 mgd (5)

Aici două perechi de mase aşezate simetric pe laturile mici opuse, au CM pe axa de
oscilaţie de aceea nu contribuie la numitorul formulei perioadei (5).

Se obține:

I (3)
0 =2md
( 14 πg T −3 d )=0.011 kg ∙m
2
2
3
2
(6)

b. Se va calcula media (aritmetică) a celor 3 rezultate obţinute pentru momentul de

inerţie I0 al cadrului. Rezultatele se vor trece în tabelul următor:
 I (1)
0 I (2)
0 I (3)
0 Io
T1 (s) T2 (s) T3 (s)
(kg·m2) (kg·m2) (kg·m2) (kg·m2)

1.57 1.31 2.17 0.019 0.013 0.011 0.014

1. Verificarea teoremei lui Steiner

a. Se introduc în orificiile laturii mici două tije subţiri fiecare de masă m’ = 48 g şi lungime l =
32 cm. Pentru toate măsurătorile care urmează tijele nu se vor mai scoate.
b.Se măsoară perioada de oscilaţie a sistemului: N=9 oscilații
Nr.
det t (s) t́ (s) T (s)
.
1. 17,38
2. 17,47 17.48 1.94
3. 17,59

I 0 +2 I '
T =2 π
√ 2m ' gd =1.94 kg m2 (7)

de unde rezultă momentul de inerţie I’ al unei tije faţă de axa de oscilaţie:

1 1 g 2
I '=
(
2 2 π2
T m' d−I 0
) =0.143 kg m2 (8)

c. Pe de altă parte, conform teoremei lui Steiner, acest moment trebuie să fie:
1
I '=m' d 2 + m' l 2
12 =0.006 kg m2 (9)

Se va calcula acest rezultat teoretic (9) şi se va compara cu cel experimental (8),

evaluând procentual discrepanţa.

Rezultatele se vor trece în tabelul următor:

 I ' (kg·m2) experimental din relaţia I ' , (kg·m2) teoretic din relaţia
T (s) 1 1 g 2 1
I '=m' d 2 + m' l 2
I '=
(
2 2 π2
T m' d−I 0
) 12 )

1.94 0.008 0.006

Evaluam procentual diferenta:

∆ I 0.002
ε I= = =0.33=33 %
I 0.006
Concluzie
Eroarea a fost din cauza scripetilor si a factorului uman. Prin urmare eroarea este inevitabila de
mare.
Daca ar fi un caculator cu laser programat sa masoare nr. de oscilatii si timpul o data cu
ridicarea pendulului. Prin urmare factorul uman nu va mai persista.