Prof. univ. dr.

Mihail CRISTEA
Sala BN137; e-mail: mcristea@physics.pub.ro, mihail.cristea@upb.ro

________________________________________________________________________________
FIZICĂ GENERALĂ - NOŢIUNI INTRODUCTIVE
3. Mişcarea circulară uniformă. 4. Mişcarea oscilatorie
=======================================================================

CURS 5. Se discută despre: - mişcarea circulară uniformă, mărimi caracteristice;

- mişcarea oscilatorie armonică, forme de reprezentare,
- compunerea oscilaţiilor armonice; oscilaţii amortizate, oscilaţii forţate.

3. Mişcarea circulară uniformă

Mişcarea circulară este un caz particular al mişcării curbilinii în care traiectoria punctului
material este un cerc. Mişcarea circulară este uniformă dacă viteza mobilului este constantă în modul.
Vectorul viteză este întotdeauna tangent la traiectorie. Ca 
atare el îşi schimbă permanent direcţia, ceea ce face ca mişcarea
v2 B C 
 v1
circulară să fie caracterizată de o acceleraţie centripetă ( a cp ),
orientată către centrul de rotaţie. Acceleraţia centripetă, numită
 D A
şi acceleraţie normală ( a n ), este perpendiculară pe viteză şi are
0
rolul de a modifica doar direcţia vitezei (nu şi modulul acesteia)
O
ectorul de poziţie dus din centrul cercului până la mobil
se numeşte rază vectoare a mobilului sau vector de poziţie.
În timpul mişcării raza vectoare a mobilului mătură aria

cercului, iar vectorul viteză v0 este permanent perpendicular pe
raza vectoare.
Fig. 3.1. Mişcarea circulara uniformă.

3.1. Mărimi caracteristice mişcării circulare.

Perioada mişcării circulare uniforme ( T ) este intervalul de timp în care mobilul parcurge cu
viteza v0 circumferinţa cercului. În acest interval de timp unghiul la centru descris de poziția inițială
și cea finală este 2π radiani.
2R
T (3.1)
v0
Perioada se măsoară în secunde.
Frecvenţa de rotaţie (  ) reprezintă numărul de rotaţii complete efectuate în unitatea de timp :
=∆ = = (3.2)
Frecvenţa se măsoară în 1 / s sau Hz .
Viteza unghiulară (  ) este numeric egală cu unghiul descris de raza vectoare în unitatea de
timp. Se măsoară în rad / s (radiani pe secundă).
 2 2R v 0
    (3.3)
t T TR R
Se observă din (3.3) că viteza liniară a mobilului este legată de viteza unghiulară prin relaţia
v0  R . Tot din relaţia de mai sus se obţine legea de mişcare :
t    0  t (3.4)
 Acceleraţia centripetă (acceleraţia normală) este acceleraţia care schimbă direcţia vitezei
mobilului. Astfel:
 
 v 2  v1
an  (3.5)
t
Din figura 3.1 se observă că triungiurile OAB şi ACD sunt asemenea. Astfel raportul de
 
v v1 v v v2
asemanare  devine:  0 . De aici se deduce acp  a n  0   2 R .
AB OA v 0 t R R
Sub formă vectorială acceleraţia normală este :
  v2 
a n   2 R   0  1R (3.6)
R
având orientarea către centrul de rotaţie.

Forţa centripetă este forţa care ţine mobilul pe traiectoria circulară. Expresia ei este:
   v2 
Fcp  ma cp  m 2 R  m 0  1R (3.7)
R
Rolul de forţă centripetă este jucat de diverse forţe în funcţie de tipul obiectului care se mişcăpe
o treiectorie circulară. Astfel, în cazul rotirii unei pietre legate de o sfoară, tensiunea din sfoară joacă
rol de forţa centripetă. În cazul mişcării unui satelit în jurul Pământului pe o orbită circulară, rolul
forţei centripete este jucat de forţa de atracţie gravitaţională dintre satelit şi Pământ. În modelul clasic
mecanicist al atomului hidrogenoid, electronul (sarcină electrică negativă) descrie o orbită circulară
în jurul nucleului (încărcat cu o sarcină electrică pozitivă) sub acţiunea forţei de interacţie electrică.

4. Mişcarea oscilatorie

4.1. Mişcarea oscilatorie armonică

În natură corpurile se găsesc întotdeauna în apropierea unei poziţii de echilibru stabil. Poziţia
de echilibru este atinsă pentru perioade scurte de timp, corpul mişcându-se în permanenţă în jurul
acestei poziţii. O astfel de mişcare (vibraţie) se numeşte mişcare oscilatorie dacă sunt satisfăcute
următoarele condiţii:
- există o poziţie de echilibru stabil x 0 pentru care energia potenţială U x 0  este minimă.
Forţa în poziţia de echilibru este nulă:
 dU 
F  x0     0 (4.1)
 dx  x0
- dacă energia potenţială poate fi dezvoltată într-o serie Taylor în jurul lui x 0 şi se
trunchează la termenul de ordin 2, termenii de ordin superior putând fi neglijaţi. Astfel:
2
1  dU  1 2 d U  1 2 1 2
U  x   U  x 0    x  x0     x  x0   2     U  x 0   k  x  x 0   U 0  kr
1!  dx  x0 2!  dx  x0 2 2
(4.2)
 d 2U 
unde k   2  , U 0  U x 0  şi r  x  x0 (elongaţia faţă de poziţia deechilibru).
 dx  x 0
În esenţă, posibilitatea dezvoltării în serie implică faptul că depărtarea faţă de poziţia de
echilibru nu este mare, termenii de ordin superior putând fi neglijaţi.
Să considerăm o particulă de masă m ce se găseşte în condiţiile enunţate mai sus. Legea a II-a
a dinamicii în cazul unei mişcări unidimensionale ( = ,   = − / =-kx) devine:
mx  kx  0 (4.3)
 Notând 20  k / m şi alegând o soluţie de forma xt   C exprt  , se obţine ecuaţia
caracteristică (v. cursul de Analiză matematică) :
r 2  02  0 (4.4)
ale cărei soluţii sunt r1, 2   i0
Din Analiza matematică se ştie că dacă o ecuaţie diferenţială admite mai multe soluţii, atunci
soluţia generală poate fi scrisă ca o combinaţie liniară a acestor soluţii. Rezultă pentru soluţia
generală a mişcării expresia:
 
xt   C1e i0t  C 2 e i0t  A0 sin  0 t   0   A0 cos 0 t   0   (4.5)
 2
Forma finală a relaţiei (4.5) a fost obţinută folosind trecerea numerelor complexe de la forma
exponenţială la forma trigonometrică.
Viteza mobilului este dată de legea următoare
dxt 
vt     0 A0 cos0 t   0  (4.6)
dt
în timp ce acceleraţia lui este descrisă de relaţia:
d2x
at   2  02 A0 sin 0 t   0   02 xt  (4.7)
dt
Mărimile caracteristice acestui tip de mişcare sunt:
- pulsaţia (viteza unghiulară) 0 ;
- faza oscilaţiei t   0 t   0 ;
- faza iniţială 0    0 ;
- perioada de oscilaţie T0 ;
- frecvenţa de oscilaţie   1 / T0 ;
Perioada mişcării poate fi obţinută ştiind că funcţia sinus este o funcţie trigonometrică de
perioadă principală 2 . Astfel, din identitatea sin 0 t  T0    0   sin  0 t   0  2 rezultă:
 0T0  2  T0  2 / 0  2 m / k (4.8)
Să calculăm energiile cinetică, potenţială şi totală ale acestui oscilator. Avem succesiv:
1 1
E c t   mv 2 t   m 20 A02 cos 2 0 t   0  (4.9)
2 2
1 1
E p t   kx 2 t   kA02 sin 2  0 t   0  (4.10)
2 2
1 1
2
 
E t   E c t   E p t   kA02 cos 2 0 t   0   sin 2  0 t   0   kA02
2
(4.11)
Putem trage concluzia că un corp asupra
căruia acţionează o forţă
d  1 2 xt 
F   U 0  kx    kx descrie o mişcare
dx  2  vt 
oscilatorie, energia lui ramânând tot timpul at 
constantă ( kA02 / 2 ). O astfel de mişcare sinusoidală t
de amplitudine constantă se numeşte mişcare
oscilatorie armonică.
În Fig. 4.1 sunt reprezentate pe acelaşi grafic
dependenţele (4.5), (4.6) şi (4.7). Forţa
F  x    kx  Fe se numeşte forţă de tip elastic sau
forţă de revenire. Semnul (-) arată că este Fig. 4.1. Mărimi caracteristice mişcării
Oscilatorii (elongaţia, viteza, acceleraţia)
întotdeauna orientată către centrul de oscilaţie.
 4.2. Forme de reprezentare a oscilaţiilor armonice

O mişcare oscilatorie armonică descrisă de ecuaţia:

xt   A0 cost   0  (4.12)
poate fi reprezentată în două forme extrem de utile în diverse aplicaţii: a) complexă şi b) fazorială.
- a). Reprezentarea complexă. Mişcarea oscilatorie este descrisă de legea:
~
 
xt   Re A exp it  (4.13)
~
unde A  A0 e i0 este amplitudinea complexă al cărei modul este tocmai amplitudinea oscilaţiei reale
~
A  A0 . Acest mod este util în studiul suprapunerii mai multor oscilaţii sinusoidale. Se lucrează în
forma complexă, sumele fiind mai uşor de calculat, iar din rezultatul final se extrage partea reală, ca
fiind singura parte cu semnificaţie fizică. y

- b) Reprezentarea fazorială.
Fazorul este un vector rotitor al cărui modul este egal t
cu amplitudinea A0 şi care se roteşte uniform cu viteza 0 x
unghiulară  (Fig. 4.2). Oscilaţia reală (4.12) se obţine ca
proiecţie a fazorului pe axa Ox . Formele oscilatorii în
funcţia sinus se obţin prin proiecţia fazorului pe axa Oy ,
sau prin considerarea părţii imaginare a reprezentării
complexe (4.13). Fig. 4.2. Fazorul (vectorul rotitor)

4.3. Compunerea oscilaţiilor

4.3.1. Compunerea oscilaţiilor armonice paralele şi de frecvenţe egale

Să presupunem două mişcări oscilatorii ce au loc pe direcţia Ox , reprezentate prin:

 x1 t   A1 cost   01 
 (4.14)
 x 2 t   A2 cost   02 
Mişcarea unui punct material supus simultan celor 2 oscilaţii se poate obţine analitic, sumând
cele două mişcări (4.14).
xt   x1 t   x 2 t   A cost   0  (4.15)
Un rezultat rapid se obţine dacă se foloseşte metoda fazorială (v. Fig. 4.3). Mişcarea de oscilaţie
  
a punctului material este dată de proiecţia fazorului rezultant A  A1  A2 pe axa Ox .
Ţinând cont de regula de compunere a vectorilor, se obţin pentru amplitudinea mişcării şi faza
la momentul t  0 următoarele expresii: 
y A
A  A1  A2  2 A1 A2 cos 02   01 
2 2 2
(4.16) 
A1
A sin  01  A2 sin  02
tg  1 (4.17)
A1 cos  01  A1 cos  02
1  
Din punctul de vedere al valorii defazajul  02   01 se
A2
disting următoarele situaţii: 2 x
i) Cazul  02   01  2k, k  Z . În acestă situaţie relaţia
Fig. 4.3. Compunerea fazorilor
(4.16) conduce la A  A1  A2 şi spunem că oscilaţiile sunt în fază.
ii) Cazul  02   01  2k  1, k  Z . Amplitudinea rezultantă este A  A2  A1 şi spunem
că oscilaţiile sunt în opoziţie de fază.
 iii) Atunci când  02   01  k / 2 , k  Z se obţine A  A12  A22 . Oscilaţiile sunt în
cuadratură.

4.3.2. Compunerea oscilaţiilor paralele de frecvenţe diferite

Oscilaţiile descrise de ecuaţiile:

x1 t   A1 cos1t   01   A1 cos 1 t  (4.18)
şi
x 2 t   A2 cos 2 t   02   A2 cos  2 t  (4.19)
se vor compune tot prin metoda fazorială. Faţă de cazul anterior, modulul fazorului rezultant este
variabil în timp:
A 2 t   A12  A22  2 A1 A2 cos 2 t   1 t  (4.20)
încât oscilaţia rezultantă nu mai este o oscilaţie armonică simplă.
Dacă vom considera cazul particular simplu în care  01   02  0 şi A1  A2  A0 , atunci
relaţia (4.20) devine:
   1 
At   A02  A02  2 A02 cos 2  1 t  2 A0 cos 2 t (4.21)
 2 
Oscilaţia rezultantă va fi descrisă de ecuaţia:
   1     1 
xt   2 A0 cos 2 t   cos 2 t (4.22)
 2   2 
Se observă că se obţine o oscilaţie sinusoidală a cărei amplitudine este variabilă cu pulsaţia
2  1
  2  1  / 2 . Pentru t  k, k  Z , amplitudinea este maximă. Atunci când
2
2  1
t  k / 2, k  Z amplitudinea este zero. Dacă cele două oscilaţii au amplitudini diferite,
2
atunci minimul amplitudinii rezultante este nenul.
Fenomenul de succesiune a maximelor amplitudinilor rezultante poartă numele de bătai (v. Fig.
4.4). Perioada de repetiţie (perioada bătăilor) este:
2 4 2T1T2
Tbatai    (4.23)
 2  1 T1  T2
Perioada bătăilor este cu atât mai mare cu cât perioadele oscilaţiilor care se suprapun sunt mai
apropiate T1  T2 .
x t 
Tbatai

Fig. 4.4.
Denumirea de bătăi vine din acustică. Spre exemplu în cazul avioaneleor bimotoare care zboară
la altitudine, sunetul auzit de un observator se întăreşte şi slabeşte succesiv. Acest lucru se datorează
turaţiilor diferite ale celor două motoare.

4.3.3. Compunerea oscilaţiilor armonice perpendiculare

şi de frecvenţe egale

Fie oscilaţiile descrise de ecuaţiile:

xt   A cos t   0 x  (4.24)
 
y t   B cos t   0 y  (4.25)
Cele două ecuaţii reprezintă ecuaţiile parametrice ale mişcării. Prin eliminarea timpului între cele două ecuaţii, se
obţine ecuaţia traiectoriei:
x2 y 2 2 xy
2

2

AB
  
cos  0 y   0 x  sin 2  0 y   0 x  (4.26)
A B
Aceasta este ecuaţia unei elipse raportată la un sistem rotit faţă de axele ei de simetrie. Dacă  0 y   0 x  0 sau
 , elipsa degenerează în două drepte. Dacă  0 y   0 x   / 2 sau 3 / 2 atunci elipsa este raportată la axele de simetrie.
Dacă în plus A  B , elipsa devine cerc.
Este interesant de notat că orice oscilaţie armonică liniară poate fi descompusă în două oscilaţii circulare de aceeaşi
frecvenţă, dar parcurse în sensuri opuse şi având amplitudini reduse la jumătate.

4.3.4. Compunerea oscilaţiilor armonice perpendiculare şi de frecvenţe diferite. Figurile Lissajous.

Dacă un punct material este supus simultan mişcărilor

perpendiculare cu frecvenţe diferite, el va descrie o mişcare foarte
complicată. Dacă raportul 1  2 este raţional, atunci traiectoria
este stabilă. Forma ei depinde de raportul frecvenţelor şi de
diferenţa de fază. Figurile obţinute se numesc figuri Lissajous
(Fig. 4.5.)
Dacă raportul 1  2 nu este raţional, punctul material
Fig. 4.5. Figura Lissajous pentru 1 / 2  2 / 3
descrie o curbă care nu este închisă şi care în timp acoperă o
suprafaţă.

4.4. Mişcarea oscilatorie amortizată

Să considerăm un corp de masă m care este supus simultan unei forţe de tip elastic Fe  kx , dar şi unei forţe
de rezistenţă (forţa de frecare) din partea mediului în care se mişcă. Pentru viteze de deplasare nu prea mari, forţa de
rezistenţă poate fi consideraţa proporţională cu viteza particulei F f   v   x .
Legea de mişcare a acestui mobil este:
d2 x dx
m  kx   (4.27)
2 dt
dt
Notând  0  k / m pulsaţia proprie şi    / 2m coeficientul de atenuare, se obţine ecuaţia diferenţială
ordinară de ordin II:
x  2 x   20 x  0 (4.28)
Ecuaţia caracteristică ataşată lui (4.28) este
r 2  2r   20 x  0 (4.29)

ale carei soluţii sunt r1, 2     2  20 , astfel că cele două soluţii particulare ale ecuaţiei (4.28) sunt:

x1 t   exp t   exp   2  02  t  (4.29a)

 

x2 t   exp  t   exp   2  20  t  (4.29b)

 
Soluţia generală a mişcării devine:
    
xt   C1 x1 t   C 2 x 2 t   e t C1 exp  t  2  02   C 2 exp  t  2   20  (4.30)
    
Distingem mai multe cazuri:
i). Cazul  2   20  0 . Definim pulsaţia   02   2 şi legea de mişcare devine:
  
xt   e  t C1 exp it   C 2 exp it   A0 e  t sin t   '0  At  sin t   '0  (4.31)

adică se obţine o oscilaţie sinusoidală de amplitudine variabilă At   A0 e t şi periadă T  2 /   T0 / 1   /  0 2

. O astfel de oscilaţie este numită oscilaţie amortizată.
 O măsură a amortizării este dată de decrementul logaritmic  care este definit ca fiind logaritmul neperian al
raportului At  / At  T  :
 A0 exp t  
  ln   T
 (4.32)
 A0 exp t  T  
Se observă că o frecarea este mai mare (  mare) determina o reducere mai puternică amplitudinii. Pe de altă parte,
perioada de oscilaţie creşte ca efect al întârzierii mişcării prin frecare.
ii). Cazul  2   20  0 . În acest caz soluţiile ecuaţiei caracteristice (4.29) coincid, iar soluţia generală a mişcarii
este:
xt   e t  At  B  (4.33) xt 
Aceasta reprezintă o mişcare aperiodică critică. Corpul A0 A0 exp t 
pleacă de la o anume depărtare faţa de poziţia de echilibru, trece o Oscilatie aperiodica
singură dată prin poziţia de echilibru, după care tinde asimptotic critica
către aceasta.
iii) Cazul  2   20  0 . În această situaţie legea de mişcare t
devine:

xt   e t C1e t  C 2 e t  (4.34)
Se observă că pentru timpi tinzând către infinit elongaţia
devine zero. Este cazul unei amortizări foarte puternice când
corpul nu reuşeşte să depăsească poziţia de echilibru, elongaţia lui  A0  A0 exp   t 
rămânând tot timpul pozitivă.
Cele 3 tipuri de mişcări sunt reprezentate în figura 4.6. Fig. 4.6. Mişcarea oscilatorie amortizată

4.5. Oscilaţii forţate. Rezonanţa

Să considerăm un corp de masă m care este supus pe lângă acţiunea forţelor elastice şi de frecare şi acţiunii unei
forţe exterioare periodice de forma Fext t   F0 sin t .
Legea de mişcare a acestui mobil devine:
d2x dx
m  kx    F0 sin t (4.35)
2 dt
dt
Cu notaţiile  20  k / m, 2   / m şi f 0  F0 / m ecuaţia devine:
d 2 x t  dx t 
 2  20 xt   f 0 sin t (4.36)
2 dt
dt
Aceasta este o ecuaţie diferenţială ordinară de ordin II neomogenă. Soluţia matematică a unei astfel de ecuaţii este
formată dintr-o soluţie a ecuaţiei omogene ataşate ec (4.36) şi o soluţie particulară a ecuaţiei neomogene.
Soluţia ecuaţiei omogene ataşate a fost găsită în paragraful anterior 4.4:
xomogen t   A0 e t sin 20   2  t   '0  (4.37)
 
Soluţia particulară a ecuaţiei neomogene se alege de aceaşi formă matematică cu neomogenitatea, adică:
x neomogen t   B sin t    (4.38)
Astfel, soluţia ecuaţiei (4.36) devine:
xt   x omogen t   x neomogen t   B sin t    (4.39)
t 
unde am considerat că după un timp suficient de lung soluţia amortizată dispare, rămânând doar oscilaţia forţată
B sint    .
Constantele B şi  pot fi găsite din condiţia ca (4.38) să verifica ecuaţia de mişcare (4.36).
Astfel:
x neom  B cos t    (4.40)
2
xneom   B sin t    (4.41)
Înlocuind în ecuaţia (4.36) obţinem relaţia:
 2
0 
  2 B sint     2B cos t     f 0 sin t
iar apoi dezvoltând sint    şi cos t    şi grupând termenii convenbil, găsim egalităţile:
  
  20   2 B cos   2 B sin   f 0
(4.42)

 2
2
  0   B sin   2 B cos   0
Din cea de-a doua ecuaţie a sistemului (4.42) se obţine defazajul  :
2 
tg    (4.43) 1  0
0
   20
2
2  0
a cărei reprezentare grafică este arătată în Fig. 4.7 pentru diverse valori ale
3   2
coeficientului de amortizare.
0 
Se observă că pentru pulsaţii ale forţei exterioare mai mari decât  / 2
pulsaţia proprie a sistemului,    ceeace arată că oscilaţia forţată este
în opoziţie de fază cu forţa excitatoare.
Amplitudinea oscilaţiei se obţine din prima ecuaţie a sistemului
(4.42): 
f 1
B 0  (4.44) Fig. 4.7. Defajzajul oscilaţiilor forţate
 2 2

cos  0    2  tg

După înlocuirea lui cos în funcţie de tg ( cos   1 / 1  tg 2  ), se ajunge la expresia:

F 1
B ,    0  (4.45)
m
  20  
2 2 2
 4  2

Să analizăm ce se întâmplă cu amplitudinea oscilaţiei forţate când   0 , iar  ia diverse valori.

- dacă   0 (nu există frecare) şi   0 , atunci amplitudinea de oscilaţie tinde către  . Acest
fenomen se numeşte rezonanţă.
- dacă   0 , amplitudinea capătă un maximum pentru o frecvenţă  rez obţinută ca soluţie a ecuaţiei
dB ,  
0 (4.46)
d
Se obţine soluţia:
 rez  20  2 2   2   2 (4.47)
Curbele din Fig. 4.8 se numesc curbe de rezonanţă. Se observă că pentru amortizări mici curba de rezonanţă este
mai ascuţită şi are un maximum mai înalt. La rezonanţă amplitudinea oscilaţiilor forţate ia valoarea:
F 1
Brez  B,  rez   0  (4.48)
2m 2   2
0 B
Este interesant de comparat această amplitudine cu cea produsă de forţa 1  0

 
statică F0 , B stat  F0 / m 02 . Astfel 2  0
Brez 0 3  0
 (4.49) F0
B stat 2 1   /  2 4  0
0 m02
În cazul amortizărilor mici (  / 0  1 ) relaţia (4.49)) devine 4  3   2
Brez 0 
  0  1 (4.50) 0 
B stat  1  2  2
21  
 2 2  Fig. 4.8. Curbe de rezonanţă
 0 
ceea ce arată caracterul nociv al rezonanţei.
Uneori, din cauza rezonanţei, sistemul se poate distruge. Un vânt în rafale regulate poate distruge un pod suspendat
dacă frecvenţa rafalelor coincide cu o frecvenţă proprie de oscilaţie a podului. Pentru a evita rezonanţa, la traversarea
unui pod de către o companie militară este interzis mersul în cadenţă.

===

Aplicaţii

Aplicaţia 1. Un tub în formă de U conţine apă de densitate  0 , lungimea coloanei de apă fiind
L . Să se găsească perioada micilor oscilaţii ale coloanei de lichid.
Răspuns: T  2 L / 2 g
 Aplicaţia 2. Un cub din plută având latura L şi densitatea  pluteşte la suprafaţa unui lichid
de densitate  0 (    0 ). Care este perioada micilor oscilaţii ale cubului? Se neglijează efectele
datorate tensiunii superficiale a lichidului.
Răspuns: T  2 L /  0 g

Aplicaţia 3. Un corp de masă m este legat de două resorturi

elastice de constante k1 şi k1 ca în figură. În ambele cazuri corpul se
mişcă fără frecare după ce este scos din poziţia de echilibru. Să se
determine perioadele de oscilaţie.
mk1  k 2  m
Răspuns: (a) T  2 ; (b) T  2
k1k 2 k1  k 2

Aplicaţia 4. O sferă de masă m este legată cu două fire

elastice de lungimi L , fiecare tensionat cu o forţă de tensiune
F . Sfera este deplasată pe o distanţă mică y perpendiculară
pe direcţia firelor elastice. Presupunând că deplasarea y este
foarte mică încât tensiunea din fir nu se modifică, găsiţi
perioada de oscilaţie a sferei.
mL
Răspuns: T  2
2F

Aplicaţia 5. O particulă de masă m se poate mişca în jurul poziţiei de echilibru într-un câmp
de potenţial descris de funcţia U  x   1  x   exp x  , cu   0 şi x  0 . (a) Determinaţi poziţia
de echilibru x 0 a particulei; (b) Deduceţi perioada de oscilaţie a particulei.
2 e
Răspuns: (a) x0  2 /  ; (b) T  m.


= == === == =
22 Joules Antoine Lissajous (1822-1880) fizician francez ce a studiat compunerea oscilaţiilor perpendiculare. A
inventat un dispozitiv care creează figurile care îi poartă numele. În acest dispozitiv, un fascicul de lumină este
trimis pe o oglindă atașată la un diapazon vibrant. Apoi fascicolul reflectat este trimis pe o a doua oglindă
atașată la un diapazon vibrant, orientat perpendicular. Reflexia de pe a doua oglindă crează pe un perete o
figură Lissajous. Acest lucru a condus la inventarea altor aparate, printre care armonigraful.

["."] Memento.

Au fost introduse noţiunile :

- oscilaţii în fază,
- forţa elestică, forţa de revenire; - oscilaţii în opoziţie de fază,
- mişcare oscilatorie; - oscilaţii în cuadratură;
- elongaţie, pulsaţie, faza iniţială, - fenomenul de bătăi.
- faza oscilaţiei,
- perioada de oscilaţie, frecvenţa; - rezonanţa.
- mişcarea oscilatorie armonică; - compunerea oscilaţiilor perpendiculare;
- figuri Lissajous;
- fazor (vector rotitor); - oscilaţii amortizate, coeficient de amortizare;
- reprezentarea fazorială, - decrement logaritmic;
- reprezentarea complexă; - oscilaţii forţate;
["."]