U N I V E R S I TAT E A " P O L I T E H N I C A "

TIMIŞOARA
FA C U LTAT E A D E I N G I N E R I E H U N E D O A R A
D E PA RTA M E N T U L D E I N G I N E R I E
E L E C T R I C Ă Ş I I N F O R M AT I C Ă I N D U S T R I A L Ă

LABORATORUL DE FIZICĂ

STUDIUL OSCILAŢIILOR AMORTIZATE PERIODICE PE MODEL

ELECTRIC
STUDIUL OSCILAŢIILOR AMORTIZATE PERIODICE PE MODEL
ELECTRIC
Prin oscilaţie se înţelege o variaţie periodică în timp a valorilor unei mărimi care
caracterizează un sistem fizic, însoţită de o transformare a energiei dintr-o formă în alta, în mod
periodic sau pseudoperiodic, integral sau parţial. Fenomenul fizic oscilaţie poate avea loc în
sisteme fizice de naturi diverse, de exemplu într-un sistem mecanic sau într-un circuit electric cu
rezistenţă, inductanţă şi capacitate-RLC.

a) Principiul lucrării
Scopul lucrării este studiul oscilaţiilor amortizate periodice şi a analogiei între oscilaţiile
mecanice şi oscilaţiile electrice.
În cazul oscilatorului mecanic de masă m, liber şi amortizat datorită frecării „vâscoase”, de
exemplu, a sistemului cu fluidul în care oscilează (aerul sau un alt fluid vâscos), ecuaţia de
mişcare se obţine pornind de la legea a doua a dinamicii, ţinând cont că asupra sistemului
acţionează două forţe: forţa elastică Fe   kx şi forţa de frecare vâscoasă Fv  cx , unde x
este elongaţia sistemului, k constanta elastică a sistemului, x viteza sistemului şi c coeficientul
de amortizare vâscoasă, specific fluidului în care are loc oscilaţia. Astfel, dacă notăm cu x
acceleraţia sistemului, vom avea
mx   cx  kx (1)
Trecând toţi termenii în membrul stâng se obţine ecuaţia diferenţială a mişcării oscilatorii,
care este o ecuaţie diferenţială omogenă de ordinul doi cu coeficienţi constanţi:
mx  cx  kx  0 (2)
k
Împărţind această relaţie cu m şi cu notaţiile:  2  pătratul pulsaţiei proprii de oscilaţie
m
c
a sistemului, 2  factorul de amortizare vâscoasă, se obţine
m
d2x dx
   2 x  0 sau
x  2x  2  2x  0 (3)
dt 2 dt
Pentru rezolvarea ecuaţiei (3) se scrie ecuaţia caracteristică r 2  2r   2  0 şi prin rezolvarea
ei se obţin soluţiile: r1,2      2   2 . Funcţie de semnul cantităţii de sub radical se pot pune
în evidenţă următoarele cazuri
 2   2  0 , rădăcinile sunt imaginare, complex conjugate;
 2   2  0 , rădăcinile sunt reale şi egale;
 2   2  0 , rădăcinile sunt reale şi distincte.
Să notăm coeficientul de amortizare în cazul rădăcinilor reale şi egale (  2   2 ) cu ccr , numit
c
coeficient critic de amortizare. Având în vedere şi notaţia 2  se obţine
m
k
c cr  2m  2m  2m  2 km (4)
m
Cele trei cazuri prezentate anterior sunt din punct de vedere fizic:
 2   2  0 , sau c < ccr , mişcarea este periodică, subcritică (cazul frecărilor mici);
 2   2  0 , sau c = ccr ,mişcarea este aperiodică, critică;
 2   2  0 , sau c > ccr ,mişcarea este aperiodică, supracritică (cazul frecărilor mari).
În continuare vomr analiza doar mişcarea subcritică
 Cantitatea  2   2 se notează cu  2 şi rădăcinile ecuaţiei caracteristice sunt:
r1,2     i (5)
Soluţia ecuaţiei diferenţiale se poate scrie :
x  C1er1t  C2er2t  C1e    i  t  C2e   i  t (6)
Soluţia poate fi scrisă şi cu ajutorul funcţiilor armonice sinus şi cosinus, aplicând relaţiile
de transformare ale lui Euler, din funcţii exponenţiale în funcţii armonice:
x(t )  e  t  C1 sin  t  C 2 cos  t  (7)
sau: x(t )  Ae  t sin  t    (8)
Această ecuaţie a fost stabilită pentru prima dată în 1780 de către Borda (1773-1799),
studiind mişcarea oscilatorie a unui pendul.
Deci, oscilaţia rezultantă va avea pulsaţia  (pseudopulsaţie),    2   2 , iar
amplitudinea scade exponenţial în timp. O astfel de oscilaţie amortizată poate fi reprezentată
grafic ca în fig.1. Cele două constante A şi  pot fi exprimate în funcţie de cele două constante C 1
şi C2. Constantele C1 şi C2 se determină la rândul lor din condiţiile iniţiale.

Fig
.1

2 2
Mărimea: T    (9)
2   2
se numeşte pseudoperioadă şi este totdeauna mai mare decât perioada proprie de oscilaţie a
sistemului neamortizat
O măsură a gradului de amortizare a oscilaţiilor în regim subcritic o reprezintă decrementul
logaritmic , ce caracterizează scăderea în timp a amplitudinii oscilaţiei amortizate. Decrementul
logaritmic este definit ca fiind logaritmul natural al raportului dintre elongaţia mişcării x(t) la un
anumit moment de timp şi elongaţia mişcării x(t + T) după scurgerea unui interval de timp egal cu
o pseudoperioadă.
x t  c 2
  ln  ln e T  T   (10)
x t  T  2m 
O altă mărime ce caracterizează scăderea în timp a amplitudinii oscilaţiei este constanta de
timp  sau timpul scurs din momentul iniţial până când amplitudinea oscilaţiei scade de e ori.
Constanta de timp este:
 1
 =

(11)

Fie circuitul oscilant RLC serie (fig.2) alimentat în impulsuri dreptunghiulare. Pe durata
unui impuls, condensatorul se încarcă, iar în timp ce impulsul este stins, condensatorul se
descarcă oscilant pe elementele R şi L.
R

C L

Fig.2

Notăm cu i intensitatea curentului de descărcare.Tensiunea u R la bornele rezistorului de rezistenta

R este, potrivit legii lui Ohm :
u R  iR (12)
Tensiunea dintre armăturile condensatorului este:
q
uc  (13)
C
în care q este sarcina electrică, în modul, de pe armaturi iar C este capacitatea electrică a
condensatorului.
Intensitatea momentană a unui curent electric variabil este definită sub forma:
dq
i
dt (14)
Din (13) şi (14) rezultă:
1
u c   idt
C (15)
di
Datorită curentului variabil, în bobină se induce o tensiune electromotoare e   L . Astfel
dt
tensiunea pe bobină va fi:
di
u L  e  L
dt (16)
Cât impulsul este stins, adică la descărcarea condensatorului teorema a doua a lui Kirchhoff ne
dă:
u R  u L  uC  0 (17)
Înlocuind (12), (15) şi (16) în (17) vom obţine:
di 1
Ri  L   idt  0
dt C (18)
Derivând relaţia (18) în raport cu timpul obţinem:
di d 2i 1
R L   i  0 sau schimbând ordinea termenilor
dt dt 2 C
 d 2i di 1
L R  i  0 (19)
dt 2 dt C
d 2i R di 1
Împărţim (19) la L şi vom obţine:   i  0.
dt 2 L dt LC
R 1
Notăm  2 e şi   e2 (20)
L LC
d 2i di
Şi ecuaţia (19) devine:  2 e   e2  i  0 (21)
dt 2 dt
Se observă că ecuaţia (21) este similară cu ecuaţia (3).

L
Prin analogie, soluţia ecuaţiei (21) în cazul  e2   e2  0 , adică R  2 va fi de forma:
C

i(t )  I 0 e   e t sin  e t   e  (22)

R
Cu  e  (din relaţiile 20) (23)
2L

şi  e   e2   e2 (24)

1
cu αe dat de relaţia (23) şi e  (din relaţiile 20). (25)
LC

2 2
Pseuoperioada Te    (26)
e e2   e2

i t R 2 R 
Decrementul logaritmic:  e  ln  ln eeTe   eTe  �  � (27)
i t T  2 L e L e

1 2L
Constanta de timp:  e   (28)
e R

Analogia între oscilaţii electrice libere amortizate şi oscilaţii mecanice este prezentată în tabelul1.

Tabelul 1
Analogie oscilaţii electrce-oscilaţii mecanice

Oscilaţii electrice Oscilaţii mecanice

Mărimea electrică Simbol Mărimea mecanică Simbol
Intensitatea i(t) Elongaţia mişcării x(t)
instantanee a oscilatorii armonice
curentului electric liniare
Inductanţa bobinei L Masa oscilatorului m
armonic liniar
 Rezistenţă electrică R Coeficient de c
amortizare
Inversul capacităţii 1 Constanta elastică k
electrice C
Factor de amortizare R Factor de amortizare c
(electric)  2 e (mecanic)  2
L m
Pulsaţia proprie de 1 Pulsaţia proprie de k
e  
oscilaţie LC oscilaţie m

b) Descrierea instalaţiei
Montajul experimental este schiţat în fig. 2 şi este alcătuit din generator de semnal,
rezistor de rezistenţă Rext, bobină de inductanţă L şi rezistenţă RL, condensator de capacitate C, o
diodă redresoare D. Un osciloscop catodic ce va prelua semnalul de pe condensator. Rext, L, RL şi
L
C trebuie să îndeplinească condiţia de oscilaţii periodice amortizate ( R  2 ).
C
De exemplu se poate folosi bobina cu inductanţă L=694 mH, de 5000 spire (intrările 1-6
din bobina b1 din modul experimental de electricitate şi magnetism realizat de firma S.C. ALV
Vascan S.N.C. Bacău), C=15 nF şi Rext=50Ω.

c) Modul de lucru
1. Se aplică de la generatorul de semnal o tensiune dreptunghiulară cu frecvenţa f=100 Hz.
Se vizualizează pe ecranul osciloscopului oscilograma tensiunilor de la bornele
condensatorului.
2. Se desenează (sau se pozează) oscilograma obţinută ca în fig. 3 (sau se pozează). Se
măsoară amplitudinile primei U1 şi ultimei oscilaţii Un.

Fig. 3

U1 �U U U � U U U U
ln ... n 1 � ln 1  ln 2  ...  ln n 1  n ln 1  n exp
 ln � 1 � 2 ��
Un �U 2 U3 Un � U2 U3 Un U2
1 U1
De unde  exp  ln (29)
n Un
Se trece U1, Un, n, f şi exp în tabelul 2.

3. Pentru a determina experimental perioada de oscilaţie se determină distanţa x n dintre

prima şi a n-a amplitudine (orientate în acelaşi sens). Se trece x n în tabelul 2.
xn
T exp   c , unde c este constanta timp/diviziune (30)
n1
Se trece Texp în tabelul 2.
 4. Se calculează rezistenţa circuitului R=Rext+RL, unde Rext este rezistenţa exterioară din
circuit, iar RL este rezistenţa bobinei care se măsoară.
5. Se calculează valorile teoretice pentru α e cu relaţia (23), ωe cu relaţia (25) şi βe cu relaţia
(24) şi se trec în tabelul 2.
6. Se calculează δe cu relaţia (27) şi se trece în tabelul 2.
2
7. Se calculează şi se trece în tabelul 2 valoarea teoretică a perioadei cu relaţia Te  .
e
8. Se calculează constanta de timp a circuitului τe cu relaţia (28) şi se trece în tabelul 2.
d) Prelucrarea rezultatelor
Rezultatele se trec în tabelul 2.

Tabelul 2-Rezultate

U1 Un n f δexp xn c Texp R L C αe ωe δe Te τe
(div (div) (Hz) (div) (ms/div) (ms) (Ω) (mH) (µF) (ms-1) (rad·ms-1) (ms) (ms)
)