Lucrare de laborator nr.

STUDIUL UNDELOR STAŢIONARE TRANSVERSALE ÎN

CORZILE VIBRANTE

1. Scopul lucrării
Scopul lucrării constă în prezentarea formării undelor staţionare într-o coardă vibrantă.
Se vor genera modurile de vibraţie (fundamental şi primele 2 armonice superioare) ale
undelor staţionare din coarda vibrantă. Vor fi identificate frecvenţele şi lungimile de undă
specifice acestor moduri de vibraţie, iar valorile obţinute vor fi comparate cu cele
calculate pe baza teoriei prezentate în lucrarea de laborator.

2. Consideraţii teoretice
Unda elastică reprezintă fenomenul de propagare a perturbaţiilor mecanice printr-un
mediu elastic. În funcţie de direcţia de oscilaţie a particulelor mediului puse în mişcare la
deplasarea undei faţa de direcţia de propagare a undei se disting undele longitudinale,
respectiv undele transversale.
Undele transversale sunt undele pentru care direcţia de oscilaţie a particulelor mediului
este perpendiculară pe direcţia de propagare a undei. Ele sunt posibile numai în mediile
solide. În cazul unor medii unidimensionale sub formă de corzi (fire elastice) ecuaţia
diferenţială ce descrie propagarea undelor transversale este:
 2 T  2
2
  (1)
t  x 2

unde T , (2)
v 
μ

reprezintă viteza de propagare a undei în coarda supusă tensiunii T şi având o densitate

liniară   m . Soluţia generală a acestei ecuaţii este de forma:
l

 x  x
 x , t    p  t     r  t   (3)
 v  v
care contine o componentă corespunzătoare unei unde progresive, ψp, respectiv una
corespunzătoare unei unde regresive, ψr. Considerând că oscilaţiile produse de undă sunt
armonice, funcţiile de undă care descriu unda progresivă, respectiv cea regresivă, sunt:

1
 Studiul undelor staţionare în corzi vibrante
  x 
 p  a  sin    t     a  sin  t  kx 
  v 
(4)
  x 
 r  a  sin    t     a  sin  t  kx   
  v 
Interferenţa acestor unde va genera în coardă unde staţionare descrise de ecuaţia:
   p   r  2 a  sin kx   cos  t  (5)

care este ecuaţia undelor staţionare sau ecuaţia modurilor de vibraţie într-o coardă.
Conform ecuaţiei (5) fiecare punct al mediului execută oscilaţii de amplitudine A(x) = 2a
sin(kx), constantă în timp, dar distribuită în spaţiu conform funcţiei sinus din relaţie.
Valorile minime ale amplitudinii se obţin în anumite puncte numite noduri, care satisfac
condiţia A = 0, adică kx  n , de unde:
  
x min
n  n  n  2n unde n = 0, 1, 2, 3, … (6)
k 2 4
unde vectorul de undă k = 2π/λ.
Valorile maxime ale amplitudinii se obţin în anumite puncte numite ventre care satisfac
condiţia A = ±2a, adică kx = (2n+1)π/2, de unde:
 
x  2 n  1   2 n  1  unde n=0, 1, 2, 3, … (7)
2k 4
Energia undelor staţionare nu se poate transmite prin noduri fiind deci localizată în
spaţiul dintre noduri. Capetele coardei sunt fixe şi reprezintă noduri. Lungimea coardei L
şi lungimea de undă λ a undelor staţionare posibile în coardă sunt legate prin relaţia:

L  n , unde n = 0, 1, 2, ..... (8)
2
Conform expresiei (8), rezultă că undele staţionare din coarda (modurile de vibraţie ale
corzii) pot avea numai frecvenţele :
v n T
n    n1 unde n = 0, 1, 2, ..... (9)
n 2L 

Pentru n=1 se obţine frecvenţa 1 a modului fundamental de vibraţie (a armonicei

fundamentale). Pentru celelalte valori ale lui n se obţin armonicele superioare (fig. 1).
Valorile frecvenţelor posibile pentru coarda vibrantă formează spectrul de vibraţie al
corzii.
Undele staţionare pot să se formeze în medii elastice a.uni-, b.bi- sau c.tridimensionale.
Ca exemple avem a. coarda vibrantă, tubul sonor; b. suprafaţa unui lichid, membrana
unei tobe şi c. interiorul unei încăperi, etc.

4
 Fizică: Îndrumător de laborator

Fig. 1

3. Metodica experimentală
4.1 Montajul experimental
Dispozitivul experimental (fig. 2) este format dintr-un suport de lemn (1) pe care este
întins un fir de sârmă dintr-un material nemagnetic (2) având un capăt fixat în partea
dreaptă, iar celalalt trecut peste un scripete fix (3). De acest capăt (3) se atârnă un obiect
de masa cunoscuta pentru a produce tensionarea (întinderea) firului (tensiunea in fir este
T = G. Prin fir se trece un curent de audio-frecvenţă produs de un generator care permite
reglarea frecvenţei şi nivelul curentului. Înainte de a fi introdus în coardă semnalul audio
este amplificat cu ajutorul unui amplificator. În urma interacţiunii (F = BIL) dintre
curentul din fir şi câmpul magnetic constant produs de magnetul permanent (5) se
realizează excitarea corzii cu o frecvenţă reglabilă.

Fig. 2.

4.2 Modul de lucru

1.Se atârnă un corp de greutate cunoscută G la capătul corzii. Coarda este astfel supusă
unei tensiuni T = G = mg;
2.Se pune în funcţie generatorul de semnal şi amplificatorul de putere;
3.Se modifică frecvenţa generatorului (frecvenţa de excitare a corzii) până se constată că
în coardă se induce regimul de unde stationare;

3
 Studiul undelor staţionare în corzi vibrante
4.Se citesc frecvenţele corespunzătoare modului fundamental precum şi cele
corespunzătoare primelor 2 armonice superioare;
5.Se măsoară pe coardă lungimile de undă corespunzătoare acestor moduri de vibraţie.
Se consideră densitatea liniara a coardei µ = 1,25±0,01g/m, diametrul coardei φ = 0,45
mm şi lungimea coardei L = 1 m.

4.3 Prelucrarea datelor experimentale

1. Se calculează viteza de propagare a undelor transversale prin coardă folosind relaţia
(2);
2. Se calculează frecvenţa undelor induse în coardă  n cu ajutorul relaţiei (9) pentru
modul fundamental de vibraţie şi pentru primele 2 armonice superioare (n=1, 2) (, 5). Se
compară datele obţinute, cu cele citite pe generatorul de frecvenţe;
3. Se calculează lungimile de undă λ n corespunzătoare modurilor undelor staţionare din
coardă având frecvenţele  n (experimentale) folosind relaţia (8). Se compară aceste
valori cu valorile aflate prin măsurarea directa pe coarda a distanţei dintre două noduri
succesive, ţinând cont că acestea reprezintă  2 ;
4.Se completează datele in tabelul de mai jos.
Tabel
m T  mg v
T νn ν1 ν2 ν3 λn λ1 λ2 λ3
[N] μ
[kg] [Hz] [Hz] [Hz] [Hz] [m] [m] [m] [m]
[m/s]
νcalc λcalc
νexp λexp