Lucrarea de laboratorNr.17.

Studiul oscilaţiilor libere într-un circuit oscilant

Scopul lucrării: observarea oscilaţiilor amortizate pe ecranul oscilografului şi determinarea

coeficientului de amortizare a oscilaţiilor m circuitul oscilant R-L-C.
Aparate şi accesorii: sursa de curent continuu, capacitor (condensator), inductor (solenoid),
rezistor, releu de polarizare, oscilograf.
Teoria (v. paragrafele 2.1, 2.3-2.5, 2.7)

2.1 Oscilaţii libere

Procesele oscilatorii au o largă răspândire în natură şi tehnică.
Se numeşte mişcare oscilatorie orice mişcare sau variaţie a stării unui sistem care este caracterizată de
periodicitatea în timp a valorilor fizice ce determină această mişcare sau stare. În dependenţă de mărimile
care variază, oscilaţiile pot fi mecanice, electromagnetice, electromecanice ş.a. În cazul oscilaţiilor
mecanice, de exemplu, variază coordonatele particulelor, valorile vitezei, acceleraţiei şi ale altor mărimi
fizice, care determină starea corpurilor.
Ca exemple oscilatorii în mecanică pot servi oscilaţiile pendulelor, coardelor, membranelor de telefon,
cilindrilor de motor, podurilor şi ale altor instalaţii, supuse unor forţe variabile. în cazul oscilaţiilor
electromagnetice variază periodic mărimile sarcinilor electrice, tensiunile şi intensităţile curenţilor în
circuitele de curent alternativ, intensităţile câmpurilor electrice şi magnetice în jurul acestor circuite.
Procesele oscilatorii diferă unele de altele din punct de vedere calitativ prin natura lor fizică, însă
din punct de vedere cantitativ ele au multe aspecte comune şi sunt descrise de aceleaşi ecuaţii.
Un sistem fizic care efectuează oscilaţii se numeşte oscilator. Oscilatorul deplasat de la poziţia de
echilibru şi lăsat să oscileze liber se numeşte oscilator liber, iar oscilaţiile efectuate de el se numesc oscilaţii
libere sau proprii.

2.3. Oscilaţii electromagnetice

Să studiem un circuit electric alcătuit din sursa de curent ε , condensatorul (capacitorul) C, bobina
de reactantă cu rezistenţă R (fig. 2.2)

Fig. 2.2
Să încărcăm capacitorul de la sursa de curent (întrerupătorul SA în poziţia 1). Armătura superioară
se va încărca cu sarcini pozitive, cea inferioară - cu sarcini negative. Trecem întrerupătorul SA în poziţia
2. În acest moment toată energia transmisă sistemului este concentrată în condensatorul C, care începe să
se descarce. Prin bobina de reactanţă L va trece un curent electric. Energia câmpului electric al
capacitorului începe să se transforme în energia câmpului magnetic al bobinei. La descărcarea
capacitorului curentul prin bobină creşte, inducând în ea o tensiune electromotoare (t.e.m.) de
autoinducţie ε a . Sub acţiunea t.e.m. ε a , în circuit apare un curent de autoinducţie al cărui câmp magnetic
se va opune creşterii câmpului magnetic creat de curentul primar (regula lui Lenz). În momentul
descărcării depline a capacitorului curentul primar în bobină şi de aceea şi energia câmpului magnetic
ating valori maxime, după care încep să descrească. Ca rezultat al variaţiei (descreşterii) câmpului
magnetic apare un curent de autoinducţie care, în conformitate cu regula lui Lenz, are acelaşi sens ca şi
curentul primar în descreştere. Aceasta duce la reâncărcarea capacitorului, pe ale cărui armături se
acumulează sarcini de semn contrar celor iniţiale.
Către momentul dispariţiei câmpului magnetic capacitorul va fi reâncărcat. După aceasta procesul
se va repeta. Acest proces va continua până când toată energia oscilaţiilor se va transforma în energie
1
termică. Aşadar într-un circuit R-L-C apar oscilaţii ale sarcinilor electrice, curentului, tensiunii şi energiei
câmpului electric şi magnetic. Acest tip de circuit se numeşte circuit oscilant şi reprezintă un oscilator
electric.
În cazul considerat oscilaţiile electrice au loc în absenţa acţiunilor externe şi de aceea oscilaţiile
sunt libere sau proprii. Deoarece o parte din energia transmisă circuitului R-L-C se transformă în energie
termică la reâncărcarea condensatorului (conform legii Joule-Lenz), aceste oscilaţii sunt amortizate.
Vom considera drept sens pozitiv al curentului sensul lui la încărcarea capacitorului. În acest caz
prin definiţie avem i = dq/dt.
În ceea ce urmează vom considera că dimensiunile liniare l ale circuitului nu sunt prea mari
(l<<c/v, unde c= 3 ⋅ 10 8 m/s) este viteza luminii în vid, v-frecvenţa oscilaţiilor în circuit), aşa că în orice
moment intensitatea curentului în toate porţiunile circuitului este aceeaşi. Un asemenea curent se numeşte
curent cvasistaţionar. Pentru valorile instantanee ale acestui curent sunt valabile teoremele lui Kirhhoff.
Conform teoremei a doua, suma algebrică a căderilor de tensiune pe rezistenţele circuitului este egală cu
suma algebrică a t.e.m. din circuit. În circuitul R-L-C considerat căderea de tensiune are loc pe
rezistenţa statică, Ur =iR, şi pe capacitor, Uc =q/c. În circuit avem numai t.e.m. de autoinducţie
ε a = − Ldi / dt şi de aceea iR + q / c = − Ldi / dt .Împărţind această ecuaţie termen la termen la L şi înlocuind
t
pe i cu q& , iar pe di/dt cu q obţinem:
r R 1
q + q& + q =0. (2.2)
L LC
Ecuaţia (2.2) reprezintă ecuaţia diferenţială a oscilaţiilor libere amortizate ale sarcinii q în circuitul
oscilant. Deoarece U = q/c, o ecuaţie analogă poate fi scrisă şi pentru oscilaţiile diferenţei de potenţial Uc
pe armăturile condensatorului.

2.4. Ecuaţia oscilaţiilor libere

Comparând ecuaţiile (2.1) şi (2.2.), observăm că ele se deosebesc numai prin simboluri şi prin
sensul fizic al mărimilor corespunzătoare. În ecuaţia (2.2) rolul elongaţiei x îl îndeplineşte q, rolul masei
m - inductanţa L, rolul coeficientului de rezistenţă r - rezistenţa electrică R, iar rolul coeficientului de
rigiditate a resortului k - mărimea 1/c. Aşadar, ecuaţiile (2.1) şi (2.2) pot fi reduse la o singură ecuaţie ce
descrie oscilaţiile libere atât ale oscilatorului mecanic cât şi ale celui electric. Vom introduce următoarele
notaţii pentru oscilatorul mecanic:

k r
S =x , ω 02 = , 2β = ,
m m
1 R
şi pentru cel electric : S = q ; ω 02 =; 2β = .
LC L
În acest caz ecuaţiile (2.1) şi (2.2) se vor transcrie sub forma unei singure ecuaţii astfel:

S&& + 2β S& + ω 02 S = 0 , (2.3)

unde S este mărimea fizică care efectuează oscilaţii: deplasare, sarcină electrică, tensiunea, etc. Ecuaţia
(2.3) descrie mişcarea oscilatorului liber. Parametrul ω se numeşte frecvenţă ciclică proprie a
oscilatorului, β este coeficientul de amortizare ce caracterizează partea de energie a mişcării oscilatorii
transformate în energie termică. În cazul oscilatorului mecanic această transformare are loc datorită
forţelor de rezistenţă, iar în cel electric datorită rezistenţei electrice a circuitului.
Sistemele fizice, în care o parte din energia mişcării ordonate se transformă în energia
mişcării dezordonate (în energia termică) se numesc sisteme disipative, iar însuşi procesul de
transformare se numeşte disipaţie (împrăştiere) de energie.
Toate sistemele fizice sunt disipative, dar sunt posibile cazuri, când coeficientul de amortizare β
este suficient de mic ( β ≈ 0 ) şi prin urmare disiparea energiei oscilaţiilor poate fi neglijată.

2.5. Oscilaţiile libere neamortizate

2
 Oscilaţiile libere neamortizate au loc în oscilatorul, pentru care coeficientul de amortizare β =0 în
acest caz ecuaţia (2.3) devine

S&& + ω 02 S = 0 . (2.4)

Soluţia acestei ecuaţii diferenţiale este funcţia:

S = S m cos(ω 0 t + α ) sau S = S m sin(ω 0 t + α ′) , (2.5)
(se poate verifica prin substituţie), unde constantele Sm , α şi α ′ se determină din condiţiile iniţiale.
Oscilatorul care efectuează oscilaţii descrise de ecuaţia diferenţială de tipul (2.4), se numeşte oscilator
armonic, iar oscilaţiile efectuate de el se numesc oscilaţii armonice. Ecuaţia oscilaţiilor este dată de
formula (2.5). Prin urmare, mărimea fizică care variază în timp după legea cosinusului sau sinusului
efectuează oscilaţii armonice. în cazul oscilaţiilor mecanice mărimile S şi Sm din formula (2.5) reprezintă
deplasarea instantanee x şi deplasarea maximă x„ , iar în cazul oscilaţiilor electrice - sarcina instantanee q
şi sarcina maximă qm. Valoarea maximă pozitivă Sm(xm,qm) a parametrului variabil S(x,q) se numeşte
amplititudinea oscilaţiilor. Expresia (ω0t+α) se numeşte faza oscilaţiilor, α este fază iniţială, iar ω este
frecvenţa unghiulară (ciclică). Se numeşte perioadă a oscilaţiilor armonice neamortizate intervalul de timp
după care valorile mărimilor fizice ce caracterizează oscilaţiile se repetă. În cazul oscilaţiilor mecanice:
m
T = 2π / ω 0 = 2π . (2.6)
k
Iar în cazul oscilaţiilor electrice:
T = 2π / ω 0 = 2π LC . (2.7)
După cum rezultă din formulele (2.6) şi (2.7) frecvenţa oscilaţiilor mecanice (electrice) depinde de
proprietăţile oscilatorului: de masă (inductanţă) şi deformaţie (capacitanţă) şi nu depinde de amplitudinea
oscilaţiilor. Unitatea de frecvenţă este hertzul [Hz] (o oscilaţie pe secundă).
Graficul oscilaţiei armonice, adică graficul funcţiei (2.5) reprezintă o cosinusoidă trasată în sistemul de
coordonate indicat în fig.2.3.

Fig. 2.3
Deoarece cos( ω 0 t + α ) este o funcţie periodică, valorile coordonatei se vor repeta peste intervale
de timp, egale cu perioada T. Derivând funcţia (2.5) în raport cu timpul obţinem viteza Vs :
dS
vs = = −S r ω 0 sin(ω 0 t + α ) = S m ω 0 cos(ω 0 t + α + π / 2) . (2.8)
dt
Din formula (2.8) se vede că viteza depinde de timp de asemenea după legea armonică. Comparând
expresiile (2.5) şi (2.8) observăm că v este în avans de fază cu n/2 faţă de S. Expresia (2.8) în cazul
oscilaţiilor mecanice şi respectiv electrice se scrie astfel:
dx dq
v= = −x m ω 0 sin (ω 0 t + α ) , i = = − qmω 0 sin(ω ot + α ) .
dt dt
Energia totală a oscilaţiilor mecanice este egală cu suma energiei cinetice T şi a celei potenţiale U a
oscilatorului mecanic:
mv 2 kx 2 1
E = T +U = + = m ω 02 x m2 .
2 2 2
Energia totală W a oscilaţiilor electrice este suma energiilor câmpurilor electrice We , şi a celui
magnetic Wm ale oscilatorului electric (circuitului oscilant):
q 2 Li2 1 qm2
W = We +Wm = + = .
2C 2 2 C

3
 Din aceste formule rezultă că energia totală a oscilaţiilor armonice este proporţională cu pătratul
amplitudinii oscilaţiilor.

2.7. Oscilaţii amortizate

Orice sistem oscilatoriu real este un sistem disipativ şi de aceea coeficientul de amortizare β din
ecuaţia (2.3) este diferit de 0. Soluţia acestei ecuaţii (când β < ω ) este funcţia
S = S m0 e − β ⋅t cos(ω ⋅ t + α ) , (2.12)
unde S m0 şi α sunt mărimi constante, determinate de condiţiile iniţiale; ω este frecvenţa ciclică a
sistemul disipativ definită de expresia ω = ω 02 − β 2 , care în cazul oscilaţiilor mecanice şi celor electrice
se transcrie respectiv sub forma:
k r2 1 R2
ω= − , ω= − .
m 4m 2 LC 4 L2
Din (2.12) rezultă că amplitudinea acestor oscilaţii depinde de timp după legea:

S m (t ) = S m0 e − β ⋅t , (2.13)

şi, prin urmare, peste un timp oarecare ea va deveni egală cu zero. Aceasta înseamnă, că şi energia
oscilaţiilor va deveni egală cu zero. Aşadar într-un sistem disipativ oscilaţiile sunt amortizate.
Dependenţa S de timp, exprimată prin formula (2.12), este reprezentată grafic în fig. 2.5. Oscilaţiile
într-un sistem disipativ sunt aperiodice, fiindcă nu se repetă (ca de exemplu valoarea maximă Sm). De
aceea parametrul ω nu poate fi considerat ca frecvenţă ciclică decât în mod convenţional.

Fig. 2.5
Intervalul de timp între două valori maxime consecutive Sm de acelaşi semn poate fi numit convenţional
perioadă a oscilaţiilor amortizate :
2π 2π
T= = . (2.14)
ω ω 02 − β 2
Când disiparea energiei oscilaţiilor este considerabilă (la β > ω 0 ) ,sistemul oscilatoriu scos din
starea de echilibru revine la această stare la un interval de timp infinit de lung. Astfel de procese se
numesc procese aperiodice.
Raportul dintre valorile amplitudinilor oscilaţiilor amortizate în momentele t şi T+t (unde T este
perioada convenţională) se numeşte decrementul amortizării, iar logaritmul natural al acestuia
este decrementul logaritmic al amortizării - δ .
În conformitate cu (2.13) avem:
S m (t ) S m0 e − β ⋅t
δ = ln =n = βT . (2.15)
S m (t + T ) S m0 e − β (t +T )

Montajul experimental. Metoda măsurărilor

4
 Pentru a obţine pe ecranul oscilografului dependenţa intensităţii curentului de timp
i = im e − β ⋅t cos ω ⋅ t ,se poate utiliza instalaţia reprezentată schematic în figura 2.15.
La plăcile verticale ale oscilografului se aplică tensiunea U=iR, proporţională cu intensitatea
curentului i din circuitul oscilant. Releul de polarizare conectează alternativ capacitorul la sursa de curent
continuu şi la circuitul oscilant.

Fig. 2.15
În acest caz pe ecran apare graficul unor oscilaţii amortizate (fig.2.16). Coeficientul de amortizare a
oscilaţiilor se determină după formula (2.15).

Fig. 2.16
Exerciţiul 1
Determinarea decrimentului logaritmic al amortizării oscilaţiilor.
1. Se montează schema electrică conform figurii (2.15).
2. După verificarea schemei de către profesor (sau laborant) se cuplează instalaţia la reţea şi se obţune pe
ecranul oscilagrafului oscilograma stabila a oscilaţiilor amortizate (fig. 2.16).
3. De pe ecranul oscilaografului se măsoară cinci valori a amplitudii intensităţii curentului
i1 , i 2 , i 3 i 4 si i 5 . Datele măsurate se introduc în tabela de mai jos.
4. Se determină decrimentul logaritmic a amortizării după relaţia
i (t )  i i i i 
δ = ln m  δ 1 = ln 1 , δ 2 = ln 2 , δ 3 = ln 3 , δ 4 = ln 4 
i m (t + T )  i2 i3 i4 i5 
5. Variind rezistenţa R, se repetă punctele 3 şi 4 pentru alte două oscilograme.
δ
6. Se determină coeficientuzl de amortizare din relaţia β = .
T
7. Se estimează erorile absolută şi relativă.

№ i1 i2 i3 i4 i5 δ1 δ2 δ3 δ4 δ med ∆δ med ε β
1
2
3
med

Întrebări de control
1. Care sisteme fizice se numesc sisteme disipative?
2. Ce relaţie există între frecvenţa ciclică şi perioada oscilaţiilor?
3. De ce pentru oscilaţiile amortizate noţiunea de perioadă este convenţională?
4. Explicaţi mecanismul apariţiei oscilaţiilor electrice libere în circuitul oscilant.
5. Deduceţi ecuaţia diferenţială a oscilaţiilor electrice libere în circuitul oscilant R-L-C.
6. Ce caracterizează coeficientul de amortizare a oscilaţiilor libere şi de ce parametri depinde el?
7. Daţi definiţia decrementului logaritmic de amortizare a oscilaţiilor libere.
5
8. Ce relaţie există între coeficientul de amortizare şi decrementul logaritmic de amortizare?
9. Explicaţi, cum se obţin pe ecranul oscilografului oscilaţiile electrice amortizate.