Mişcarea oscilatorie armonică

21.02.2019

Cursul nr. 1

INTRODUCERE

Numărul de ore: CURS: 3; LABORATOR: 2.

Modul de evaluare a cunoştinţelor se desfăşoară conform normelor aprobate

de Senatul Universităţii Politehnica Bucureşti şi sunt stipulate în Regulamentul
Studiilor universitare de licenţă publicat pe site-ul UPB.

Evaluarea activităţii din timpul semestrului:

1. Activitatea de la laborator. Nota obţinută reprezintă maxim 30 de puncte.

2. Lucrare de verificare din primele cursuri (fără degrevarea materiei pentru examen),
care reprezintă maxim 20 de puncte.

Evaluarea activităţii prin examen:

Examenul final este oral şi conţine subiecte din toată materia. Subiectele sunt
structurate şi notate în acelaşi mod, de la 1 la 10. Examenul are alocate 50 de puncte.

Condițiile minimale de promovare a examenului sunt: obținerea a cel

puțin 25 de puncte din evaluarea din timpul semestrului (laborator + lucrare de
verificare) şi a cel puțin 25 de puncte la examenul final, conform regulamentului
aprobat de Consiliul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare.
Conform regulamentului menţionat, punctajul minim necesar pentru promovarea
disciplinei este de 50 puncte, punctaj obţinut atât din evaluarea activităţii din timpul
semestrului cât şi din evaluarea finală.

Bibliografie

[1] Hristev, A., Mecanică fizică şi acustică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
(1982).
[2] Neguţu, C., Fizică: Introducere în mecanica cuantică, Editura Politehnica Press,
Bucureşti, (2010).
[3] Popescu, I. M., Teoria electromagnetică macroscopică a luminii, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, (1986).
Constantin NEGUŢU

[4] Popescu, I. M., Fizica. Noţiuni de mecanică cuantică, Editura Politehnica Press,
Bucureşti, (2007).
[5] Popescu, I. M., Cone, Gabriela, Neguţu, C., Stafe, M., Fizică - Mecanică cuantică
(Culegere de probleme), Editura Politehnica Press, Bucureşti, (2009).
[6] Cone G., Gearbă A., Fizică IV. Teoria electromagnetică a luminii. Originile fizicii
cuantice, Litografia UPB, Bucureşti, (1997).
[7] Cone G., Gearbă A., Fizică IV. Probleme cu soluţii de teoria electromagnetică a
luminii şi originile fizicii cuantice, Litografia UPB, Bucureşti, (1997).
[8] https://acs.curs.pub.ro/2018/course/view.php?id=98

Mişcarea oscilatorie armonică

Oscilaţiile prezintă o importanţă covârşitoare pentru diferite domenii din
fizică şi tehnică. Dintre mişcările oscilatorii, cele simple, sinusoidale, au un rol
fundamental, deoarece, conform teoremei Fourier, orice oscilaţie se poate obţine din
suprapunerea unor oscilaţii sinusoidale.

1. Ecuaţia generală de mişcare oscilatorie armonică

Există o categorie de mişcări în care corpul revine mereu într-o poziţie de
echilibru, efectuând o mişcare periodică de-a lungul aceleiaşi drepte. Alegem axa Ox
de-a lungul direcţiei de mişcare. În poziţia de echilibru energia potenţială, care este o
funcţie de coordonata x, are o valoare minimă. Dacă deplasările corpului faţă de
poziţia de echilibru sunt mici, putem dezvolta energia potenţială, U x  , în serie
Taylor în jurul valorii coordonatei x0 din poziţia de echilibru, oprindu-ne la primii
termeni, adică:
U 1  2U
U  x   U  x0    0
   x  x0 
2
x x
x x x0 2 x x x0
2

În poziţia de echilibru, energia potenţială fiind minimă, înseamnă că

U
0
x x  x0
şi alegând valoarea constantei U x0   0 , rezultă că
1  2U 1
U  x   x  x0   k  x  x0  ,
2 2

2 x x  x0
2
2
 2U
unde mărimea k  x  x0 se numeşte constanta elastică şi se măsoară în
x 2
J N kg
2
  2 .
m m s

2
 Mişcarea oscilatorie armonică

Observaţie: alegerea valorii U x0   0 înseamnă că vom calcula energia

potenţială faţă de această valoare ce corespunde poziţiei de echilibru. Ştim că energia
potenţială este definită până la o constantă aditivă, adică nu se poate calcula decât
variaţia acesteia între două stări, astfel încât vom calcula energia potenţială în raport
cu valoarea acesteia din poziţia de echilibru.
Pentru a simplifica scrierea expresiei energiei potenţiale, alegem originea axei
Ox chiar în poziţia de echilibru, adică alegem x0  0 . Atunci,
U x  
1 2
kx ,
2
iar forţa care acţionează asupra corpului în mişcarea oscilatorie este:
U
F  U x    u x  kxu x .
x
Această forţă poartă numele de forţă elastică şi este o forţă proporţională cu
deplasarea punctului material faţă de poziţia de echilibru şi dirijată spre aceasta.
Datorită interacţiunii cu mediul în care efectuează oscilaţii, particula pierde
energie prin radiaţie sau prin frecare. Disiparea energiei oscilatorului datorită
interacţiunii cu mediul poate fi descrisă printr-o forţă de frecare (rezistenţă). Aceasta
poate avea diferite dependenţe de viteza sau acceleraţia oscilatorului. În cazul unui
mediu vâscos, în regim laminar, forţa de rezistenţă este proporţională cu viteza
oscilatorului (legea Stokes), iar în regim turbulent, este proporţională cu pătratul
vitezei. În cazul frânării unei particule încărcate electric care oscilează, prin emisie de
radiaţie electromagnetică, puterea emisă prin radiaţie este proporţională cu pătratul
acceleraţiei corpului. Prin urmare, această forţa depinde de natura fizică a
interacţiunii dintre corp şi mediu, dar ne vom limita studiul la cazul forţelor de
rezistenţă proporţionale cu viteza corpului şi de sens opus cu aceasta.
Astfel, în general, asupra unui corp care efectuează o mişcare oscilatorie
acţionează:
- forţa elastică, Fe  kx ;
- forţa de frecare (rezistenţă), F fr  x , care amortizează oscilaţiile,  se
numeşte coeficientul de rezistenţă,   kg/s . Forţa de frecare este o forţă de
rezistenţă la înaintarea corpului în mediul în care oscilează.
- forţa externă de întreţinere a oscilaţiilor, F t  .
Folosind principiul fundamental al dinamicii, ecuaţia de mişcare a unui punct
material de masă m, aflat sub acţiunea acestor forţe se scrie
mx   kx  x  F  t  .

3
Constantin NEGUŢU


Introducând notaţiile  , unde  poartă numele de coeficient de
2m
k
amortizare şi 02  , 0 fiind pulsaţia oscilaţiilor libere ale punctului material
m
(pulsaţia proprie) în absenţa frecării, ecuaţia de mişcare devine:
F t 
x2x 02 x .
m
unităţile de măsură ale constantelor nou introduse sunt:
    N s  s 1 şi 0   N
 s 1 .
m m kg m kg
Pentru pulsaţia proprie 0 se utilizează de obicei ca unitate de măsură rad/s,
care este echivalentă cu s-1 deoarece radianul, unitatea de măsură pentru unghiul plan,
care nu este o mărime fizică, nu se ia în considerare în relaţiile dimensionale.
În continuare vom considera cazurile particulare ale acestei mişcări şi vom
rezolva ecuaţiile de mişcare corespunzătoare. Pornim de la cazul cel mai simplu.

2. Mişcarea oscilatorie armonică liberă

Acest tip de mişcare are loc în lipsa frecărilor (   0 ) şi fără să fie întreţinută
din exterior, adică F t   0 .
Astfel, ecuaţia de mişcare rămâne:
x  02 x  0 .
Am obţinut astfel o ecuaţie diferenţială omogenă de ordinul doi cu coeficienţi
constanţi. Această ecuaţie are soluţii exponenţiale de forma exprt  . Se înlocuieşte
această soluţie în ecuaţia diferenţială de mişcare şi se obţine ecuaţia caracteristică a
ecuaţiei diferenţiale:
r 2  02  0 ,
care are rădăcinile r1,2  i0 . Astfel, soluţia generală a ecuaţiei de mişcare se scrie:
xt   C1 expi0t   C2 exp i0t   C1 cos0t  i sin 0t   C2 cos0t  i sin 0t  
 C1  C2 cos0t  iC1  C2 sin 0t  A cos0t  0 
unde am făcut notaţiile C1  C2  A cos0 şi iC1  C2   Asin 0 .
În soluţia de mai sus, A este amplitudinea mişcării oscilatorii,   0t  0
este faza mişcării, iar 0 este faza iniţială.
Observăm că soluţia ecuaţiei este periodică în timp, adică x(t )  x(t  T ) ,
cos0t  0   cos0 t  T   0 ,

4
 Mişcarea oscilatorie armonică

de unde rezultă că 0T  2 , deci perioada mişcării (intervalul de timp după care
2 m
corpul trece din nou prin aceeaşi poziţie faţă de cea de echilibru) T   2 .
0 k
Frecvenţa mişcării (numărul de perioade din unitatea de timp) este egală cu
1 0 1 k
   .
T 2 2 m
Perioada oscilaţiilor armonice depinde numai de proprietăţile sistemului
oscilant (k,m), şi nu depinde de amplitudinea sau de faza iniţială a mişcării ( A,0 ).
Acest rezultat reprezintă legea izocronismului micilor oscilaţii, adică oscilaţiile mici
sunt izocrone, deci perioada lor de oscilaţie nu depinde de amplitudinea mişcării
oscilatorii.
În figura 1 sunt prezentate câteva tipuri de oscilatori armonici.

a) b) c) d)
Fig. 1. Tipuri de oscilatori armonici: a) pendulul elastic; b) pendulul simplu; c) pendulul fizic; d)
pendulul de torsiune.

Perioadele de oscilaţie ale pendulelor simple din figura 1 sunt:

m
pentru pendulul elastic T  2 ;
k
l
pentru pendulul simplu T  2 ;
g
I
pentru pendulul fizic T  2 , unde I este momentul de inerţie al
mgl
corpului care oscilează faţă de axa de rotaţie;
I
pentru pendulul de torsiune T  2 , unde I este momentul de inerţie al
C
cadrului mobil faţă de axa de rotaţie, iar C este constanta elastică de torsiune a
firului;
Viteza de oscilaţie este egală, conform definiţiei, cu:

5
Constantin NEGUŢU

 x   A0 sin 0t  0  ,

dx
v
dt
iar acceleraţia, tot conform definiţiei,
dv
a  v   A02 cos  0t  0   02 x .
dt
Constantele A şi 0 , care particularizează soluţia în cazul fiecărei probleme,
se determină din condiţiile iniţiale, adică din valorile
x0  x t 0 şi v0  v t 0 ,
care reprezintă coordonata ce defineşte poziţia iniţială a corpului şi, respectiv, viteza
iniţială.
În cazul mişcării oscilatorii,
x0  A cos0 şi v0  A0 sin 0 ,
de unde, utilizând identitatea trigonometrică, sin 2 0  cos2 0  1 , rezultă relaţia
x02 v02 v02
  1 , de unde, A  x02  ,
A2 A 2 2 02
v0
iar împărţind membru cu membru cele două relaţii rezultă tg 0  .
0 x0
Astfel, soluţia ecuaţiei de mişcare se poate scrie sub forma:
v02  v 
xt   x02  cos 0t  arctg 0  .
02
 0 x0 
Energia cinetică a oscilatorului se scrie
mv  m02 A2 sin 2 0t  0  ,
1 2 1
Ec 
2 2
iar cea potenţială
kx  m02 A 2 cos2 0 t   0  .
1 2 1
U
2 2
Energia totală a corpului aflat în mişcare oscilatorie este egală cu
1
W  Ec  U  m02 A2  constant .
2
Conservarea energiei totale a oscilatorului armonic liber se poate obţine şi din
ecuaţia de mişcare
mxk x 0
care se înmulţeşte cu x
mxx k x x  0 , deci
d 1 2 d 1 2 d
 mx    kx   0   Ec  U   0  W  Ec  U  const.
dt  2  dt  2  dt

6
 Mişcarea oscilatorie armonică

În mecanica cuantică se demonstrează ca energia totală a unui oscilator

armonic este cuantificată (poate lua un şir discret de valori) şi are valoarea
 1 h
Wn   n   0 , unde n  0,1,2,... şi  , h fiind constanta Planck.
 2 2

În figura 2 sunt reprezentate cele trei tipuri de energii, cinetică, potenţială şi

totală.
Calculăm valorile medii ale energiilor cinetică şi respectiv potenţială, adică
1
Ec  m v2
2
T T T
1 1 1 2 2
unde v2   v 2dt  A202  sin 2  0t  0  dt  A 0  1  cos 2  0t  0  dt 
T0 T 0
2T 0

A202  T sin 2  0t  0   1 2 2

T

 t    A 0 ,
2T  0 20  2
 0 

Fig. 2 Energiile în mişcarea oscilatorie armonică liberă

1 W
adică Ec  mA2 02  .
4 2
1
Asemănător, U  k x 2 , unde
2
T
1 T 1 2T
x 2   x 2dt  A2  cos2 0t  0 dt  A  1  cos 20t  0 dt 
1
T0 T 0 2T 0

 T sin 20t  0  T  1 2
A2

t 0  0  A ,
 2T 20  2
1 W
adică U  mA202  .
4 2
Am obţinut că

7
Constantin NEGUŢU

1 W
Ec  U  mA202  , sau Ec  U  W .
4 2
Acest rezultat este utilizat în teoria cinetico-moleculară pentru demonstrarea
teoremei echipartiţiei energiei pe grade de libertate, conform căreia într-un sistem
format dintr-un număr foarte mare de particule, energiile cinetică şi potenţială medii
se împart în mod egal fiecărei particule, adică energia sistemului se poate calcula
înmulţind energia medie a unei particule cu numărul acestora.

3. Mişcarea oscilatorie amortizată

Avem de-a face cu mişcarea în care există forţă de frecare proporţională cu

viteza, dar forţa exterioară de întreţinere este nulă, adică F t   0 în ecuaţia de
mişcare generală. Astfel, ecuaţia de mişcare devine:
x  2 x  02 x  0 ,
care este tot o ecuaţie diferenţială de ordinul al doilea cu coeficienţi constanţi şi
omogenă ca şi în cazul mişcării oscilatorii armonice libere. Soluţiile ei sunt de formă
exponenţială, e rt , iar ecuaţia sa caracteristică devine
r 2 2r 02  0 ,
care are rădăcinile,
r1,2    2  02 .
În funcţie de semnul funcţiei de sub radical, putem întâlni 3 situaţii:
a) dacă   0 , atunci soluţiile particulare ale ecuaţiei diferenţiale de mişcare
sunt exponenţiale reale şi descrescătoare, care nu sunt periodice, mişcarea fiind
aperiodică. În funcţie de condiţiile iniţiale, oscilatorul poate să treacă sau nu prin
poziţia de echilibru, dar oscilaţiile se sting exponenţial foarte rapid.
b) dacă   0 , atunci r1, 2   , iar soluţiile particulare sunt exp t  şi
t exp t  , mişcarea rezultată din combinaţia lor liniară fiind aperiodică critică.
c) dacă   0 , atunci r1,2    2  02    i , unde am notat prin
2  02   2 ,  fiind pulsaţia oscilaţiei amortizate (pseudopulsaţia).
În mod obişnuit,   0 , astfel că ne vom limita la acest caz. Această condiţie
exclude valorile foarte mari ale coeficientului de amortizare  . Inegalitatea   0
reprezintă condiţia care garantează caracterul oscilatoriu al mişcării.
Cu notaţia făcută, soluţia ecuaţiei de mişcare pentru cazul   0 devine
xt   C1 exp t expit   C2 exp t exp it  
 exp t C1 cost  i sin t   C2 cost  i sin t  

8
 Mişcarea oscilatorie armonică

 exp t C1  C2 cost  iC1  C2 sin t  

 A exp t cost  0  ,
unde am făcut din nou notaţiile C1  C2  A cos0 şi iC1  C2   Asin 0 .
Am obţinut soluţia oscilatorului armonic amortizat

x  t   A exp  t  cos  t  0   A  t  cos  t  0  ,

unde At   A exp t  este amplitudinea instantanee a oscilaţiei la momentul t, iar A

amplitudinea iniţială de oscilaţie. Observăm că amplitudinea instantanee este o
mărime variabilă în timp care tinde asimptotic la zero când t   .
Viteza de oscilaţie este dată de relaţia de definiţie
dx
v   βA exp   βt  cos  ωt  0   Aω exp  βt  sin  ωt  0  
dt
  A exp   βt   β cos  ωt  0   ω sin  ωt  0  
Constantele A şi 0 , se determină din condiţiile iniţiale, adică din valorile
x0  x t 0  A cos0 şi v0  v t 0  Asin 0  A cos0 ,
x0 v   x0
de unde cos 0  şi sin 0  0 .
A A
Înlocuind aceste expresii în identitatea trigonometrică, sin 2 0  cos2 0  1 ,
x02 v0  βx0 
2
rezultă relaţia   1 , de unde amplitudinea iniţială este
A2 A22

A  x02 
v0  x0 2 .
2

Prin împărţirea membru cu membru a relaţiilor de mai sus rezultă

v0  x0
tg0  .
x0
Astfel, soluţia ecuaţiei de mişcare oscilatorie amortizată devine:

xt   x02 
v0  x0 2 exp t cos t  arctg v0  x0  .
2  x0 
 
În figura 3 este reprezentată grafic soluţia generală a unui oscilator liniar
armonic amortizat.
Mişcarea oscilatorie amortizată este periodică cu perioada
2 2
T  .
 02  2

9
Constantin NEGUŢU

Perioada T este constantă şi nu depinde de condiţiile iniţiale. Observăm că în

cazul amortizării, perioada este mai mare decât cea din cazul neamortizat
2 2
(  ). În consecinţă, rezistenţa mediului măreşte perioada de oscilaţie,
02  2 0
sau, altfel spus, scade frecvenţa mişcării.

Fig. 3 Mişcarea oscilatorie amortizată

Pentru caracterizarea mişcării oscilatorii amortizate, se definesc:

timpul de relaxare, care reprezintă intervalul de timp după care amplitudinea
oscilaţiei amortizate scade de e ori.
At  1
At     .
e 
factorul de amortizare sau decrementul oscilaţiei amortizate ca fiind egal cu
numărul care arată de câte ori scade amplitudinea de oscilaţie într-o perioadă, adică
At  A exp t 
d   expT 
At  T  A exp t exp T 
decrementul logaritmic ca fiind logaritmul natural al raportului dintre valorile
amplitudinii de oscilaţie la două momente de timp ce diferă printr-o perioadă, adică
logaritmul factorului de amortizare:
At  A exp t 
  ln d  ln  ln  T .
At  T  A exp t exp T 
Măsurând valorile lui  şi a pulsaţiei 0 , pentru oscilaţia neamortizată, se
poate calcula valoarea coeficientului de amortizare  ,
2 2 
T   ,
 0  
2 2 
de unde

10
 Mişcarea oscilatorie armonică

0   k
  ,
4 2   2 
m 4 2   2 
2 km
iar coeficientul de rezistenţă   2m  .
4 2   2
Energia cinetică a unui corp care efectuează o mişcare oscilatorie amortizată
este egală cu:
Ec  mv2  mA2 exp 2t  cost  0    sin t  0  ,
1 1 2

2 2
iar cea potenţială,
U  kx 2  m02 A2 exp 2t cos2 0 t  0  .
1 1
2 2
Energia totală este egală cu suma celor două energii, adică
W  Ec  U 
1
2

mA2 exp 2t  2 cos2 t  0   2 sin 2 t  0  


 2sin t  0  cost  0   02 cos2 t  0  
 2   2 
mA202 exp 2t 1  2  cos2 t  0   2 sin 2t  0   2 sin 2 t  0  .
1

2  0  0 0 
În cazurile cele mai des întâlnite în aplicaţii, frecarea este slabă, adică
  2 
 1 şi  1 , astfel că termenii 2 cos2 t  0  şi 2 sin 2t  0  devin foarte
0 0 0 0
mici şi pot fi neglijaţi.
Deci,
mA2 02 exp 2t  ,
1
W
2
adică energia totală scade exponenţial în timp. Aceasta scădere în timp a energiei
totale se datorează lucrului mecanic efectuat de corp pentru învingerea forţei de
amortizare (frecare),
dLamortizare  Ffr dx  xdx ,
astfel că viteza de variaţie a energiei totale a oscilatorului amortizat va fi egală cu
dLamortizare
 F fr v  x 2 ,
dt
care este chiar energia pierdută (apare semnul minus) de oscilator în unitatea de timp.
Această afirmaţie se poate demonstra pornind de ecuaţia de mişcare pe care o
multiplicăm cu x , adică
mxx  x 2  kxx  0 ,
care mai poate fi scrisă sub forma

11
Constantin NEGUŢU

1 d 2
  1 d 2
m x  x 2  k
2 dt 2 dt
x  0.  
Dar, m  x 2   c , iar k x 2 
1 d
2 dt
dE
dt
1 d
2 dt
dU
dt
 
dL
şi x 2   amortizare ,
dt
astfel că, restrângând, rezultă
d dL
 Ec  U   amortizare .
dt dt
adică
dW dLamortizare
 ,
dt dt
ceea ce voiam să demonstrăm.

4. Mişcarea oscilatorie forţată cu frecare

În cele ce urmează vom studia oscilaţiile forţate ale unui punct material
asupra căruia acţionează o forţă externă de întreţinere şi o forţă de frecare
(rezistenţă).
Considerăm ecuaţia de mişcare cu toţi termenii şi alegem pentru forţa de
întreţinere expresia F  t   F0 cos  1t  0  , astfel că ecuaţia se scrie
mx  kx  x  F0 cos  1t  0  ,
 k
pe care o împărţim cu masa m a oscilatorului şi facem notaţiile  , 02  şi
2m m
F0
f  .
m
Ecuaţia de mişcare devine
x  2 x  02 x  f cos  1t   0  ,
care este o ecuaţie diferenţială de ordinul al doilea cu coeficienţi constanţi şi
neomogenă. Pentru ecuaţia omogenă folosim soluţia găsită pentru oscilatorul
amortizat, adică
x omogen  A exp  t  cos  t  0  ,

unde   02   2 , iar soluţia particulară o alegem de forma funcţiei F t  ,

xpart  B cos  1t   0    ,
unde B şi  sunt constante care se determină din condiţia ca această soluţie să
satisfacă ecuaţia de mişcare. Pentru determinarea acestor constante, calculăm
derivatele,

12
 Mişcarea oscilatorie armonică

xpart  1B sin 1t   0   şi xpart  12 B cos1t   0   ,

pe care le înlocuim în ecuaţia de mişcare,
 12 B cos1t  0    21B sin 1t  0    02 B cos1t  0   
 f cos1t   0     ,
sau
2
0 
 12 B cos1t  0    21B sin 1t  0   
 f cos  cos1t   0    f sin  sin 1t   0   .
Identificând coeficienţii lui cos1t   0   şi, respectiv, sin 1t   0   ,
obţinem relaţiile
02  12 B  f cos şi 21B  f sin  ,
din care, ridicând la pătrat şi adunând membru cu membru, se obţine:
f
B ,
 
2
02  12  4212

iar împărţind membru cu membru aceleaşi relaţii rezultă

21
tg  .
02  12
Astfel, în cazul unei forţe de frecare mici, adică   0 , soluţia ecuaţiei de
mişcare este
xt   A exp t cos 02  2 t  0   B cos1t   0    ,
 
unde B şi  sunt date de relaţiile de mai sus.
Constantele A şi  0 se determină din condiţiile iniţiale.
Oscilaţia xomogen t   A exp t cos 02   2 t  0  se amortizează după un
 
anumit timp şi în continuare rămâne doar oscilaţia impusă de forţa de întreţinere, pe
care am exprimat-o prin xpart  B cos  1t  0    .
În continuare, corpul efectuează o oscilaţie asemănătoare cu cea liberă,
2
ajungându-se la un regim staţionar. Oscilaţia staţionară are o perioadă T1  , egală
1
cu cea a forţei de întreţinere şi nu depinde de amortizare. Totuşi, amplitudinea
acestor oscilaţii este influenţată de prezenţa amortizării, prin coeficientul de
amortizare,  .

13
Constantin NEGUŢU

Dacă 1  0 , amplitudinea oscilaţiei staţionare nu tinde la infinit, ca în

f
cazul absenţei amortizării, ci spre valoarea finită .
20
1
În continuare exprimăm amplitudinea B în funcţie de raportul ,
0
f
  02
adică B  B 1   .
 0     2 
2 2 2
    1 
1      4   
1
  0    0   0 

Fig. 4

În figura 4 este reprezentată funcţia de mai sus. Pentru a determina valorile extreme
 
ale funcţiei B 1  vom căuta valorile extreme ale funcţiei de sub radical.
 0 
1
Notăm cu   0     şi obţinem funcţia
0

 
f   1   2  4
2 2 2
02
 .

Punem condiţia de anulare a derivatei de ordinul întâi:


f   4 1   2  8 2
02
0,

2
care are rădăcinile 1  0 şi  2  1  2 , a treia valoare fiind negativă.
02
Prima valoare staţionară corespunde minimului amplitudinii oscilaţiei forţate,
f F
Bmin  B  0    0,
0 k
2

14
 Mişcarea oscilatorie armonică

iar pentru a doua, care corespunde valorii 1  02  22 , amplitudinea atinge
valoarea maximă
f F0
Bmax   .
2    2
0
2
 02  2
Observăm că în prezenţa amortizării, rezonanţa are loc pentru valoarea
pulsaţiei forței externe
rez  02  22  0 .
Prin eliminarea coeficientului de amortizare,  între relaţiile anterioare, se obţine
ecuaţia curbei pe care sunt aşezate maximele amplitudinilor de oscilaţie
f
Bmax  .
  14
4
0

Se observă că în absenţa amortizării (frecării), pentru 1  0 , maximul amplitudinii

tinde la infinit.
0.06
=1 s -1
=2 s -1
0.05
=3 s -1
=10 s -1
0.04 Bmax =f(1)
amplitudinea, B (mm)

0.03

0.02

0.01

0
0 5 10 15 20 25 30 35 40
frecventa, 1 (Hz)

Fig. 5 Rezonanţa amplitudinii

La rezonanţă, energia primită de oscilator de la sistemul care asigură

întreţinerea oscilaţiei este maximă, deoarece energia este proporţională cu pătratul
amplitudinii.

15