MECANICĂ 9. OSCILAŢII.

OSCILAŢII.

Mişcarea oscilatorie (armonică) este unul dintre cele mai importante tipuri de mişcare
în fizică. Este o mişcare de-o parte şi de alta a unei poziţii de echilibru.

În toate situaţiile în care energia potenţială are un minim iar sistemul se găseşte în
acel minim, sistemul este în echilibru. Forma energiei potenţiale, în apropierea acelui
kx 2
minim, poate fi aproximată cu o parabolă, U = (cazul unidimensional). Dacă
2
scoatem sistemul din echilibru, printr-o deplasare mică într-o parte sau alta, şi apoi îl
lăsăm liber, acesta va efectua o mişcare oscilatorie armonică, sub acţiunea unei
forţe f = −gradU = −kx .

Oscilatorul armonic.

Mişcarea unui corp punctual de masă m sub acţiunea unei forţe f = −kx am studiat-o
la capitolul dinamica punctului material. Vom reaminti în continuare câteva din
caracteristicile mişcării iar apoi ne vom apropia de cazul real (oscilatorul armonic este
un caz ideal, în care influenţa mediului în care oscilează corpul nu sunt luate în
considerare iar amplitudinea oscilaţiei este considerată constantă în timp), şi vom
analiza a) oscilaţiile efectuate într-un mediu vâscos şi b) oscilaţiile forţate.

Dacă forţa rezultantă care acţionează asupra p.m. are forma f = −kx , atunci
mişcarea p.m. este una oscilatorie armonică.

k
− kx = ma = mx&& Ö mx&& + kx = 0 sau x&& + x = 0 sau
m

x&& + ω02 x = 0 ,

k
unde prin ω0 = am notat pulsaţia proprie, sau naturală (în absenţa frecărilor) a
m
oscilatorului. Soluţia acestei ecuaţii este legea de mişcare:

x = A cos(ω0t + ϕ) , unde A şi ϕ sunt nişte constante de integrare care se determină

din condiţiile iniţiale pentru poziţie şi viteză. x este elongaţia (alungirea resortului, de
exemplu) iar A este elongaţia maximă.

185
MECANICĂ 9. OSCILAŢII.

2π
ω0 = = 2πν unde T este perioada mişcării oscilatorii iar ν este frecvenţa de
T
oscilaţie.

Geometric: Mişcarea oscilatorie poate fi

reprezentată geometric prin proiecţia pe o axă
(de exemplu x) a unui vector de mărime A care se
roteşte în sens trigonometric cu viteza
unghiulară constantă ω0 (reprezentare fazorială).

Dacă viteza unghiulară este constantă, atunci faza la un moment dat va fi ω0t + ϕ .

x = A cos(ωt + ϕ)

x& = − Aω sin(ωt + ϕ)

x&& = − Aω2 cos(ωt + ϕ)

A
ωA
π
Se observă că viteza este deplasată cu faţă de
2
ωA
2 0

x iar acceleraţia e defazată cu π faţă de x. Toţi

vectorii au o mişcare de rotaţie cu viteza
t
unghiulară ω0 , în sens trigonometric.

Energia oscilatorului.

Energia potenţială a oscilatorului are expresia:

kx 2 k 2
U= = A sin2 (ωt + ϕ)
2 2

Energia sa cinetică:

mv 2 1 k
Ec = = mω2 A2 cos2 (ωt + ϕ) = A2 cos2 (ωt + ϕ) , unde am folosit k = mω2 .
2 2 2

Energia totală este suma dintre energia cinetică şi cea potenţială:

kA2
E = Ec + U = (am folosit sin2 (ωt + ϕ) + cos2 (ωt + ϕ) = 1).
2

186
MECANICĂ 9. OSCILAŢII.

Energia totală a oscilatorului armonic este constantă.

Valori medii.

Media temporală, pe intervalul t1 → t 2 a unei

funcţii f (t ) se notează f sau f şi este

definită astfel încât valoarea medie înmulţită

cu intervalul, să fie egală cu integrala funcţiei
pe intervalul dat. Altfel spus, aria de sub
curba mediei (aria dreptunghiului) să fie
egală cu aria de sub curba funcţiei.

• f + g = f + g însă în general f ⋅ g ≠ f ⋅ g

• pentru funcţiile periodice, dacă nu este altfel specificat, media se calculează

pe o perioadă.

• sin ϕ = 0 , cos ϕ = 0

1 1
• sin2 ϕ = , cos 2 ϕ =
2 2

Se arată uşor că valorile medii ale energiei cinetice şi potenţiale ale oscilatorului sunt
kA2
egale, şi egale cu .
4

Oscilatorul amortizat.

Să presupunem că oscilatorul armonic oscilează într-un mediu vâscos (fluid) şi că

asupra lui acţionează forţe de frecare proporţionale cu viteza, ff = −bv . Ecuaţia de
mişcare a particulei sub acţiunea forţei elastice şi a forţei de frecare va fi:

− kx − bv = ma Ö mx&& + bx& + kx = 0 sau:

x&& + γx& + ω02 x = 0

Ecuaţia obţinută este tot o ecuaţie diferenţială (de genul celei care descrie oscilatorul
armonic) însă cu un termen suplimentar. Modul de obţinere a soluţiei acestei ecuaţii

187
MECANICĂ 9. OSCILAŢII.

diferenţiale îl vom discuta la seminar. Soluţia ecuaţiei, pentru valori mici ale forţelor
de frecare ( γ mici) este:

γ
− t
x = Ae 2
cos(ω1t + ϕ)

γ2
unde A şi ϕ sunt constante care se obţin din condiţiile iniţiale iar ω1 = ω02 − .
4

γ2
Soluţia este valabilă doar dacă ω02 − > 0 , adică pentru γ < 2ω0 .
4

Se observă că amplitudinea de oscilaţie scade exponenţial în timp şi că, în condiţiile

date ( γ mic) pulsaţia ω1 este mai mică decât pulsaţia proprie ω0 .

γ
− t
Mişcarea descrisă de x = Ae 2
cos(ω1t + ϕ) este
mişcarea unui oscilator armonic amortizat. Dacă
x(t)
γ este mic, oscilaţia este slab amortizată (curba
albastră din figura din dreapta), dacă γ creşte,
0

oscilaţiile devin puternic amortizate (curba roşie

din figura din dreapta). Dacă γ este foarte mare
γ > 2ω0 (caz pe care nu îl studiem aici)
t
atenuarea este atât de mare încât oscilaţiile
dispar iar mişcarea este aperiodică.

Energia oscilatorului amortizat.

Diminuarea, în timp, a amplitudinii oscilaţiei (se mai numeşte atenuare) este strâns
legată de scăderea energiei oscilatorului din cauza disipării energiei prin forţele de
frecare. Reamintim că energia totală a oscilatorului ideal este proporţională cu
pătratul amplitudinii oscilaţiei. Diferenţa de energie dintre energia oscilatorului la un
moment dat, E (t ) , şi energia iniţială E0 , trebuie să fie egală cu lucrul mecanic al

forţelor de frecare.

E (t ) = E0 + Wfrecare , unde

188
MECANICĂ 9. OSCILAŢII.

mv 2 kx 2
E (t ) = Ec (t ) + U = + ,
2 2
x t t
kA2
E0 = iar Wfrecare = ∫ ffrecare dx = ∫ ffrecarevdt = − ∫ bv 2dt
2 x0 0 0

E (t ) scade în timp pentru că forţa de frecare disipă energie în mod continuu.

kx 2 kA2 − γt
U= = e cos 2 (ω1t + ϕ)
2 2
γ γ
dx γ
v (t ) = = − Ae 2 cos(ω1t + ϕ) − Ae 2 ω1 sin(ω1t + ϕ) adică
− t − t

dt 2

γ
⎛ ⎛ ⎞ ⎞
v (t ) = −ω1Ae ⎜ sin(ω1t + ϕ) + 1 ⎜ γ ⎟ cos(ω1t + ϕ)⎟ .
− t
2
⎜ ⎜ ⎟
2 ⎝ ω1 ⎠ ⎟
⎝ ⎠

γ
γ − t
Dacă atenuarea este mică, atunci << 1 şi v (t ) = −ω1Ae 2 sin(ω1t + ϕ) iar
ω1

Ec (t ) = ω12 A 2e − γt sin2 (ω1t + ϕ) iar

E (t ) =
A2 − γt
2
(
e k cos 2 (ω1t + ϕ) + ω12m sin2 (ω1t + ϕ) . )
Dacă lucrăm din nou în condiţii de atenuare mică, atunci ω1 ≅ ω0 iar ω1m ≅ ω0 m = k şi

kA2 − γt
E (t ) = e = E0e − γt . Energia oscilatorului scade exponenţial în timp. Atenuarea
2
E (τ ) 1
este caracterizată de timpul τ necesar ca energia să scadă de e ori. = , adică
E0 e

E0e − γτ 1 1 m
= de unde rezultă τ = = . Constanta τ se mai numeşte timp de
E0 e γ b

atenuare sau timp de relaxare.

Dacă γ → 0 Ö τ → ∞ , oscilaţiile vor fi neatenuate.

189
MECANICĂ 9. OSCILAŢII.

Factor de calitate.

Gradul de atenuare al unui oscilator (şi veţi întâlni această definiţie peste tot pe
parcursul studierii fizicii, unde întâlniţi oscilatori) e specificat adesea de un parametru
adimensional denumit factor de calitate Q definit ca:

energia înmagazinată
Q= .
energia disipată pe radian

Un calcul simplu ne arată că dacă într-o perioadă sunt “parcurşi” 2π radiani, atunci 1
T 1
radian este parcurs în , adică în intervalul de timp ∆t = .
2π ω1

Factorul de calitate este uşor de calculat pentru atenuări mici:

dE (t ) dE
= − γE0e − γt = − γE . Energia disipată în ∆t este ∆E ≅ ∆t = γE∆t , iar într-un
dt dt
γE E ω ω
radian: ∆E = . Atunci factorul de calitate Q = = 1≅ 0.
ω1 ∆E γ γ

Factorul de calitate Q este mare pentru un oscilator slab atenuat şi mic pentru un
oscilator puternic atenuat.

Oscilatorul armonic forţat.

Vom studia care este efectul unei forţe periodice F (t ) asupra unui oscilator armonic
neatenuat (fără frecare). De exemplu F (t ) = F0 cos ωt . Frecvenţa acestei forţe

periodice (frecvenţa cu care introducem energie în sistem, se mai numeşte frecvenţă

de excitare) poate să fie diferită (mai mare sau mai mică) decât frecvenţa proprie a
sistemului sau poate să fie egală cu aceasta.

Ecuaţia de mişcare se scrie:

F0 cos ωt − kx = ma adică:

mx&& + kx = F0 cos ωt .

Soluţia unui astfel de tip de ecuaţie (neomogenă) este dată de suma dintre soluţia
ecuaţiei omogene şi o soluţie particulară.

190
MECANICĂ 9. OSCILAŢII.

Soluţia ecuaţiei omogene mx&& + kx = 0 o cunoaştem, este xomog = A cos(ω0t + ϕ) .

O soluţie particulară poate fi găsită prin analiza ecuaţiei: în dreapta avem un cosinus,
dacă x este tot cosinus, derivata a doua este tot un cosinus. Soluţia particulară pe
care o vom încerca este: x part = B cos ωt . Înlocuim şi obţinem:

F0 F 1
− mω2B cos ωt + kB cos ωt = F0 cos ωt , deci B = = 0 2 .
k − mω2
m ω0 − ω2

F0 1
x part = cos ωt .
m ω0 − ω2
2

Soluţia generală x (t ) se scrie ca x (t ) = x part (t ) + xomogen (t ) :

F0 1
x (t ) = cos ωt + A cos(ωt + ϕ)
m ω0 − ω2
2

Pentru un sistem real, adică amortizat, A scade exponenţial în timp astfel că pentru
timpi mari, doar primul termen mai rămâne diferit de zero:

F0 1
x (t ) = cos ωt .
m ω0 − ω2
2

Reprezentând grafic amplitudinea de oscilaţie în funcţie de ω, se observă că dacă

frecvenţa cu care se introduce energie în sistem este egală cu frecvenţa proprie a
sistemului, amplitudinea de oscilaţie tinde la infinit. x (t ) → ∞ pentru ω → ω0 .
Creşterea amplitudinii atunci când sistemul este excitat cu o anumită frecvenţă se
numeşte rezonanţă. Frecvenţa la care are loc rezonanţa se mai numeşte frecvenţă
de rezonanţă, şi am văzut ceva mai sus că este egală cu frecvenţa naturală a
sistemului.

Ce înseamnă că amplitudinea de oscilaţie tinde la infinit şi ce se întâmplă atunci cu

energia oscilatorului? Vom încerca să discutăm despre aceste lucruri la seminar.

Ce este important de reţinut e că operând un sistem la frecvenţa de rezonanţă

(frecvenţa proprie) putem avea/obţine un răspuns de amplitudine mare chiar şi cu o
forţă motoare mică.

191
MECANICĂ 9. OSCILAŢII.

Pe de altă parte, nu întotdeauna rezonanţa sistemelor este ceva de dorit (poduri,

arcuri la maşini, ...).

Reprezentarea complexă a oscilaţiilor sinusoidale.

Vom arăta cum putem folosi algebra numerelor complexe la descrierea/compunerea

oscilaţiilor. Înainte de a face lucrul acesta, să ne reamintim câteva noţiuni de bază
despre numere complexe.

Un număr complex z se scrie z = x + iy , unde x este partea reală, y este partea

imaginară iar i 2 = −1.

z1 + z2 = (x1 + x 2 ) + i (y 1 + y 2 )

z1z2 = (x1x2 − y 1y 2 ) + i (x1y 2 + y 1x 2 )

z1 = z2 dacă x1 = x2 şi y 1 = y 2

mărimea lui z: z = zz * , unde z* = x − iy este complex conjugatul lui z.

z = x2 + y 2

Orice număr complex poate fi scris ca z = re iθ , cu r real şi e iθ = cos θ + i sin θ .

re iθ = r cos θ + ir sin θ , adică r cos θ = x iar r sin θ = y şi r 2 = x 2 + y 2 .

Folosind e iθ = cos θ + i sin θ şi e − iθ = cos θ − i sin θ , obţinem:

cos θ =
(e iθ
)
+ e − iθ
şi sin θ =
( )
e iθ − e − iθ
.
2 2i

Oscilaţiile armonice pot fi reprezentate ca partea reală (sau imaginară) a unui

număr complex de modul A şi argument egal cu faza ωt + ϕ .

Compunerea oscilaţiilor armonice paralele de aceeaşi frecvenţă.

Să analizăm mişcarea unui punct material supus

mai multor oscilaţii şi să găsim/descriem oscilaţia
rezultantă.

192
MECANICĂ 9. OSCILAŢII.

Dacă frecvenţa celor două oscilaţii este identică, ne putem imagina că şi oscilaţia
rezultantă are aceeaşi frecvenţă.

x = x1 + x2 , sau A cos(ωt + ϕ) = A1 cos(ωt + ϕ1 ) + A2 cos(ωt + ϕ2 ) . Dezvoltând termenii

folosind cos(α + β ) = cos α cos β − sin α sin β şi identificând termenii de acelaşi fel,
obţinem:

A1 cos ϕ1 + A2 cos ϕ2 = A cos ϕ ,

A1 sin ϕ1 + A2 sin ϕ2 = A sin ϕ ,

de unde:

A = A12 + A22 + 2 A1A2 cos(ϕ2 − ϕ1 ) â

şi

A1 sin ϕ1 + A2 sin ϕ2
tgϕ = .
A1 cos ϕ1 + A2 cos ϕ2

Folosind numere complexe, vom scrie:

x = x1 + x2 = A1e i (ωt + ϕ1 ) + A2e i (ωt + ϕ2 ) ,

( ) ( )
x = A1e iϕ1 + A2e iϕ2 e iωt . Dar x = Ae i (ωt + ϕ ) Ö Ae iϕe iωt = A1e iϕ1 + A2e iϕ2 e iωt . Mărimea lui A
este
( )( )
A 2 = Ae iϕ Ae − iϕ = A1e iϕ1 + A2e iϕ2 ⋅ A1e− iϕ1 + A2e − iϕ2 = A12 + A22 + A1A2e − i (ϕ1 − ϕ2 ) + A1A2e i (ϕ2 − ϕ1 )
Ö

A 2 = A12 + A22 + 2 A1A2 cos(ϕ2 − ϕ1 ) QED.

Pe de altă parte, din

Ae iϕ = A1e iϕ1 + A2e iϕ2 , adică

A cos ϕ + iA sin ϕ = ( A1 cos ϕ1 + A2 cos ϕ2 ) +

.
+ i ( A1 sin ϕ1 + A2 sin ϕ2 )

După identificarea părţilor reale şi imaginare,

obţinem:

193
MECANICĂ 9. OSCILAŢII.

A1 sin ϕ1 + A2 sin ϕ2
tgϕ = QED.
A1 cos ϕ1 + A2 cos ϕ2

Folosind reprezentarea cu vectori rotitori, compunem oscilaţiile compunând

vectorii rotitori care le reprezintă, vezi figura din dreapta (reprezentare fazorială).
Având în vedere că frecvenţele ambelor oscilaţii sunt egale, facem reprezentarea
dintr-un sistem de referinţă care se roteşte cu ω. Vom avea:

A2 = A12 + A22 + 2 A1A2 cos(ϕ2 − ϕ1 )

A1 sin ϕ1 + A2 sin ϕ2
tgϕ = .
A1 cos ϕ1 + A2 cos ϕ2

Se observă că:

Dacă diferenţa de fază dintre cele două unde este ϕ2 − ϕ1 = 2nπ Ö A = A1 + A2 .

Dacă diferenţa de fază dintre cele două unde este ϕ2 − ϕ1 = (2n − 1)π Ö A = A1 − A2 .

Compunerea oscilaţiilor armonice paralele, de frecvenţă diferită.

Dacă frecvenţa celor două oscilaţii diferă, atunci oscilaţia rezultantă nu mai este
armonică. Vectorii reprezentativi se rotesc cu viteze unghiulare diferite Ö unghiul
dintre ei variază. Analizăm, pentru simplitate, cazul în care amplitudinile celor două
oscilaţii sunt egale.

x = x1 + x2 , sau x = A0 cos(ωt + ϕ1 ) + A0 cos(ωt + ϕ2 ) . Dezvoltând termenii folosind

⎛α −β⎞ ⎛α +β⎞
cos α + cos β = 2 cos⎜ ⎟ cos⎜ ⎟ obţinem:
⎝ 2 ⎠ ⎝ 2 ⎠

⎛ ω − ω1 ϕ − ϕ1 ⎞ ⎛ ω + ω1 ϕ + ϕ1 ⎞
x = 2 A0 cos⎜ 2 t+ 2 ⎟ cos⎜ 2 t+ 2 ⎟,
⎝ 2 2 ⎠ ⎝ 2 2 ⎠

⎛ ω − ω1 ϕ − ϕ1 ⎞
Amplitudinea oscilaţiei rezultante depinde de timp: A(t ) = 2 A0 cos⎜ 2 t+ 2 ⎟
⎝ 2 2 ⎠

ω2 + ω1 ϕ + ϕ1
iar faza oscilaţiei rezultante este t+ 2 .
2 2

194
MECANICĂ 9. OSCILAŢII.

Dacă cele două pulsaţii au valori apropiate,

atunci ω2 − ω1 << ω1 şi ω2 . În acest caz

oscilaţia este o sinusoidală de pulsaţie x

ω2 + ω1
ce are amplitudinea lent variabilă cu
2 0

t
frecvenţa ω2 − ω1 , vezi figura din dreapta.

Dacă undele care se compun sunt unde

sonore, atunci sunetul rezultant va avea o
amplitudine care, periodic, trece printr-o
valoare maximă Ö fenomenul bătăilor.

Încercaţi să obţineţi aceleaşi rezultate folosind reprezentarea fazorială şi numerele

complexe.

Compunerea oscilaţiilor perpendiculare de aceeaşi frecvenţă.

Să analizăm rezultatul compunerii a două oscilaţii descrise de:

x = A cos(ωt + α ) şi

y = B cos(ωt + β ) .

Efectuăm nişte operaţii pentru a elimina timpul din cele două expresii şi a obţine
ecuaţia traiectoriei.

x
= cos ωt cos α − sin ωt sin α ⋅ cos β şi
A

y
= cos ωt cos β − sin ωt sin β ⋅ cos α
B

x
cos β = cos ωt cos β cos α − sin ωt cos β sin α
A

şi

y
cos α = cos ωt cos β cos α − sin ωt sin β cos α .
B

Scăzând ultimele două expresii, obţinem:

195
MECANICĂ 9. OSCILAŢII.

x y
cos β − cos α = − sin ωt cos β sin α + sin ωt sin β cos α
A B

x y
cos β − cos α = sin ωt sin(β − α )
A B

Analog,

x y
sin β − sin α = cos ωt sin(β − α )
A B

Ridicând la pătrat şi adunând ultimele două egalităţi obţinem:

x2 y 2 xy
2
+ 2 −2 (cos α cos β + sin β sin α ) = sin2 (β − α ) adică
A B AB

x2 y 2 xy
2
+ 2 −2 cos(β − α ) = sin2 (β − α ) . Aceasta este ecuaţia unei elipse.
A B AB

Dacă (β − α ) = 0 sau (β − α ) = π , atunci elipsa = dreaptă.

x2 y 2 xy ⎛x y⎞ Bx
2
+ 2 m2 =0 Ö ⎜ m ⎟=0Ö y = ± , care este ecuaţia unei drepte.
A B AB ⎝A B⎠ A

π 3π
Dacă (β − α ) = sau (β − α ) = , atunci elipsa are axele principale axele x şi y.
2 2
x2 y 2
+ =1
A2 B 2

Pentru care dintre valorile (β − α ) elipsa este parcursă în sens orar şi pentru care ea
este parcursă în sens trigonometric.

Dacă frecvenţele sunt diferite, traiectoriile sunt mai complicate. Un caz particular
este cazul în care raportul frecvenţelor este un număr raţional (raport de numere
întregi) Ö figuri Lissajous, nu intrăm în detalii, vezi LISSAJOUS.JAR.

196