Interactiunea gravitationala

Dintre toate interactiunile mecanice, cea care ne este cea mai

familiara si careia ne este cel mai greu sa ne sustragem este
greutatea.Manifestarile ei sunt numeroase.
Marele fizician Galilei a ajuns primul la concluzia ca “daca efectele
frecarilor sunt neglijate, orice obiect care cade liber in vecinatatea
suprafetei Pamantului se misca accelerat in jos cu aceeasi
acceleratie, indiferent de masa obiectului “.Masuratorile efectuate in
tara noastra si in apropierea nivelului marii au aratat ca viteza caderii
libere a unui obiect creste cu 9.81 m/s in fiecare secunda; spunem ca
acceleratia in cadere libera, numita si acceleratie gravitationala, are
aici valoarea de 9.81 m / s 2 ( sau N/kg).
Newton a fost primul care a afirmat ca miscarea accelerata de
cadere libera este efectul dinamic al interactiunii oricarui obiect cu
Pamantul, numita interactiune gravitationala.

Forta de atractie gravitationala pe care Pamantul o exercita

asupra oricarui corp aflat in vecinatatea suprafetei sale este
numita greutatea corpului.

Directia si sensul de manifestare ale efectului static sau al celui

dinamic al greutatii dau directia si sensul de actiune ale acesteia :
vertical de sus in jos.Verticalele diferitelor locuri de pe suprafata
Pamantului sunt directii radiale (in lungul razei Pamantului dusa din
locul respectiv) care se intersecteaza in centrul Pamanutului (fig.1).

Greutatea G este o marime vectoriala orientate vertical in



jos.Intensitatea sa este proportionala cu masa corpului : G  mg . Ea se

exprima in newtoni (N) si se poate determina cu un dinamometru.
 Forta gravitationala de atractie din partea Pamantului se
micsoreaza pe masura ce distanta dintre corp si Pamant creste. In
concluzie forta de atractie gravitationala (greutatea corpului ) nu
este marime constanta, ci depinde de pozitia corpului fata de
Pamant.
Atractia Pamantului asupra corpului va fi mai intensa acolo unde
corpul se afla mai aproape de centrul Pamantului (la poli), decat acolo
unde este mai indepartat de acesta (la ecuator).
Interactiunea gravitationala care determina caderea libera a
corpurilor este o interactiune de la distanta, ce se exercita prin
intermediul campului gravitational creat de Pamant in jurul sau si
care se manifesta prin forte de atractie aplicate oricarui corp
aflat in vecinatatea sa.

Energia gravitationala
Gravitaţia este fenomenul fizic natural prin care corpurile fizice se atrag
reciproc, cu o forţă a cărei intensitate depinde de masele acestora şi distanţa
dintre ele. Este una din cele patru interacţiuni fundamentale din natură
cunoscute, alături de interacţiunea electromagnetică, interacţiunea nucleară tare
şi interacţiunea nucleară slabă.
În fizica modernă gravitaţia este descrisă de teoria relativităţii generalizate,
dar în cele mai multe situaţii practice (la scara macroscopică) se poate aplica cu
mare exactitate şi legea atracţiei universale a lui Sir Isaac Newton, din mecanica
clasică. Aceasta spune că oricare două corpuri acţionează unul asupra celuilalt cu
o forţă de atracţie, numită forţa gravitaţională, direct proporţională cu masele
celor două corpuri şi invers proporţională cu pătratul distanţei dintre ele.
Natura şi motivul existenţei forţei gravitaţionale nu sunt încă deplin elucidate.
În viaţa de zi cu zi fenomenul este observat pretutindeni ca forţa de atracţie
exercitată de Pământ asupra tuturor corpurilor, forţă numită greutate. Valoarea
greutăţii unui corp este direct proporţională cu masa lui şi este orientată spre
centrul Pământului. Coeficientul de proporţionalitate se numeşte acceleraţie
gravitaţională şi este egal cu acceleraţia unui corp care cade liber în câmpul
gravitaţional al Pământului.
La nivel astronomic gravitaţia este responsabilă, de exemplu, pentru faptul că
Luna se roteşte în jurul Pământului şi că sistemul Pământ-Lună se roteşte în jurul
Soarelui. De asemenea gravitaţia este forţa care a dus la apariţia tuturor
planetelor şi sateliţilor naturali ai acestora, prin atracţia reciprocă dintre
particulele de materie care se roteau în jurul Soarelui. În cadrul unei galaxii,
diferitele stele şi sisteme stelare sunt menţinute împreună tot prin fenomenul
gravitaţiei, iar evoluţia întregului univers (de exemplu modul în care acesta se
dilată în timp) este la rândul ei dictată de forţele de gravitaţie dintre toate
particulele de materie existente.
Interacţiunea gravitaţională este produsă (generată) de întâlnirea (interferenţa)
câmpurilor gravitaţionale ale corpurilor (maselor) cosmice. Câmpul gravific este
generat de anumite particule din substanţa corpului şi se manifestă prin câmpul
de acceleraţie normală (perpendiculară) la suprafaţa corpului. Poate fi măsurat
de exemplu direct la suprafaţa Pământului sau a Lunii.

Roata lui Aldo Costa

La intrarea în localitatea Couilly Pont-aux-Dames, la circa 30 de
minute de Paris (40 km de la porţile oraşului), se ridică o construcţie
metalică ciudată. O roată cu un diametru de aproape 20 m ce duce cu
gândul la roata mare dintr-un parc de distracţii sau poate la o uriaşă
morişcă de vânt. De fapt este un generator gravitaţional, un motor ce
se mişcă sub acţiunea atracţiei gravitaţionale. Motorul gravitaţional
al lui Aldo Costa este o sursă permanentă de energie ce transformă
forţa gravitaţională în mişcare de rotaţie prin deplasarea centrului
de greutate faţă de centrul de simetrie (de rotaţie) al roţii.
Roata este fixată pe un şasiu de 18 m înălţime şi greu de 4,5 t.
Fundaţia are 22 t de beton.
Janta are diametrul de 17 m, roata având o greutate de 4 t, 118 spiţe
şi 236 de mecanisme situate de fapt pe două roţi pereche (2 x 118) şi
cu un mic decalaj între ele. Acestea apropie sau îndepărtează de
centru tot atâtea greutăţi a câte 2,24 kg. Fiecare astfel de greutate
se deplasează (3,4 cm) cu ajutorul unui mecanism ingenios conceput,
spre centrul roţii sau spre exterior deplasând centrul de greutate în
direcţia grupului de greutăţi deplasate spre exterior. Fiecare astfel
de mecanism este compus din greutatea propriu-zisă care culisează
de-a lungul unui ax, un resort ce readuce greutatea la poziţia iniţială
pe jumătate de tură (protejat cu o sticlă din plastic), un blocaj
mecanic (pe care îl denumeşte graviton) ce împiedică revenirea
greutăţii la poziţia iniţială pe cealaltă jumătate de tură şi un levier de
86 cm prevăzut cu contragreutate pentru echilibrarea lui. Şi multă
vaselină.
Jos, la nivelul solului şi sus există limitatoare ce au ca efect
deplasarea greutăţilor într-un sens sau într-altul. 
Rotirea are loc datorită cuplului de forţe însumate ce au momente
diferite. Astfel, într-o parte a roţii (faţă de axa verticală),
greutăţile sunt mai apropiate de centrul de rotaţie, deci braţul forţei
rezultante este mai mic. În partea opusă, greutăţile sunt deplasate
spre exterior, deci braţul forţei rezultante este mai mare, prin
urmare momentul acestei forţe
este mai mare decât cel din partea
opusă, ceea ce dă naştere unei
mişcări de rotaţie.