Fenomene mecanice.

Unde mecanice – sunetul

Unde mecanice
Producerea și percepția sunetelor
Propagarea sunetelor. Ecoul
Caracteristici ale sunetului
Ce vom afla parcurgând aceste lecții:

Ce sunt undele mecanice și care este

legătura acestora cu valurile și cu
cercurile care apar atunci când aruncăm o
piatră în apă.
Cât de repede circulă undele?
Ce vom afla parcurgând aceste lecții:

Ce sunt cutremurele? Pot fi ele

prevăzute? Cum se propagă undele seismice,
de câte tipuri sunt și ce instrumente folosesc
specialiștii pentru a le înregistra?
Ce vom afla parcurgând aceste lecții:

Cum funcționează un instrument

muzical și cum poate produce sunete
diferite? Ce le permite oamenilor să
vorbească și să audă? În lecția despre
mișcarea oscilatorie vei primi răspunsuri
la toate aceste întrebări.
 Oscilații mecanice

Oscilația mecanică reprezintă mișcarea simetrică a unui sistem fizic față de o

poziție de echilibru, repetată periodic. Corpul care efectuează o mișcare
oscilatorie se numește oscilator. Mișcarea oscilatorie a unui sistem fizic depinde
de caracteristici ale acestuia precum: masa, lungimea, proprietățile elastice ale
sistemului, etc. Ea are loc cu transformarea energiei dintr-o formă în alta.
EXEMPLE DE OSCILATORI
Corpurile din imaginile prezentate sunt oscilatori
Imaginea 1. Imaginea 2.
pendul elastic pendul gravitațional
Corpul suspendat de Corpul suspendat de fir
resortul elastic poate este deplasat astfel
fi scos din starea de încât firul să fie
echilibru mecanic tensionat și deviat din
trăgând de acesta poziția verticală; când
vertical, în jos; el va este lăsat liber,
efectua oscilații pe o efectuează oscilații în
traiectorie rectilinie plan vertical, iar
și verticală. traiectoria sa este un
arc de cerc.
Imaginea 3.
Sticla este scoasă din
poziția de echilibru când
este înclinată în plan
vertical și apoi lăsată pe
suprafața orizontală. Apa
din sticlă va tinde să revină
către starea de echilibru, în
care suprafața apei este
orizontală, și astfel va
oscila, schimbându-și în
mod repetat orientarea față
de orizontală.
 Asupra unui sistem mecanic care află în mișcare oscilatorie acționează o forță
ce aduce sistemul în stare de echilibru mecanic.
● la pendulul elastic - forța elastică,
● la pendulul gravitațional - componenta tangențială a forței de greutate
● pentru lichidul din sticlă - forța datorată presiunii hidrostatice.
 Unda mecanică

Este fenomenul de propagare a unei oscilații într-un mediu material. El este

însoțit de transport de energie mecanică, dar nu și de transport de masă.
Sursa producerii undelor mecanice este oscilatorul mecanic, iar mediul de
propagare este un mediu elastic. Particulele mediului elastic efectuează
oscilații în jurul poziției de echilibru, transmițând la distanță, prin intermediul
legăturilor dintre particule, mișcarea oscilatorie și, odată cu aceasta, energia
mecanică.
 Tipuri de unde
⛛ Unde transversale - perturbația se propagă perpendicular pe direcția de
oscilație a particulelor mediului (undele de la suprafața apei, undele din coarda
unei viori sau a unei chitare);
⛛ Unde longitudinale - perturbația se propagă pe aceeași direcție cu direcția de
oscilație a particulelor mediului (undele care apar în resortul elastic).
 Unda seismică
Există situații în care propagarea undelor într-un mediu se face atât
transversal, cât și longitudinal. Energia mecanică transportată de cele două unde
are de obicei valori diferite. O astfel de situație este întâlnită în cazul undelor
seismice. Toate punctele unui mediu la care ajunge unda la un moment dat și
care oscilează apoi la fel formează un front de undă.
 Tipuri de unde seismice
Undele seismice sunt unde mecanice elastice generate prin eliberarea
bruscă a energiei în focar în momentul producerii unui cutremur. Ele au atât o
componentă longitudinală, cât și o componentă transversală.

Se disting două tipuri de unde:

● undele de volum, care traversează Pământul

● undele de suprafață, care se propagă la suprafața Pământului.
Unde seismice
 Undele de volum
Undele de volum sunt generate în focar și se propagă prin interiorul
Pământului în toate direcțiile. Undele de volum includ undele P ( primare) și S
(secundare). Sunt utilizate pentru a localiza cutremurele și pentru determinarea
structurii interne a Pământului.

Măsurarea și înregistrarea cutremurelor se face cu seismograful. Există și

seismometru, dar cu el se fac doar măsurători.
 Undele de volum P
⛛ Undele P sunt unde
longitudinale și apar în urma
compresiei mediului. Sunt cele mai
rapide, având viteza de aproximativ
6 km/s în apropierea suprafeței
Pământului; sunt primele
înregistrate de seismografe și sunt
responsabile de zgomotul care se
poate auzi la începutul unui
cutremur.
 Undele de volum S

⛛ Undele S, sunt unde

transversale. La trecerea lor,
mișcările solului se efectuează
perpendicular pe sensul de
propagare a undei. Viteza lor
este de aproximativ 4 km/s.
 Undele de suprafață
Undele de suprafață sunt generate în urma interacției dintre undele P și S
cu suprafața Pământului. Aceste unde se propagă de-a lungul suprafeței
Pământului cu viteze mai mici decât undele de volum și sunt considerate
principalul răspunzător pentru distrugerile provocare de cutremure. Sunt de
două tipuri: Love și Rayleigh, după numele celor care le-au descoperit.
 Producerea sunetelor
Orice corp care vibrează poate servi ca sursă de unde mecanice în mediul în
care se află, adică poate fi o sursă sonoră. Suntele se produc în corzi vibrante
(vioară, chitară, corzi vocale), coloane de aer vibrante (orgă, clarinet),
membrane vibrante ( xilofon, difuzor, tobă)
 Producerea sunetelor
Fenomenul care stă la baza producerii sunetului este vibrația sursei
sonore. Vibrația este mișcarea de o parte și de alta a unei poziții date. Ea
este periodică, adică se repetă la intervale egale de timp.
Cel mai mic interval de timp după care se repetă vibrația se numește
perioada vibrației T și se măsoară în secunde.
Inversul perioadei de vibrație este frecvența vibrației ν, măsurată în
Hertzi (Hz). Un Hertz este frecvența unei vibrații cu perioada de o
secundă.
 Clasificarea sunetelor după frecvență
Frecvența vibrației ne arată câte vibrații se produc într-o secundă.
Modificând frecvența, sunetul produs va avea înălțimi diferite. Cu cât frecvența
este mai mare, cu atât sunetul va fi mai înalt.

Intervalul Denumirea Percepția urechii

omului
0 - 20 Hz infrasunete nu se aud
20 - 20 000 Hz sunete se aud
peste 20 000 Hz ultrasunete nu se aud
 Intensitatea sunetului
O altă caracteristică a sunetului se simte prin variații ale intensității
acestuia; cu cât se aude mai intens cu atât se simt mai mult variațiile de presiune
ale aerului. Intensitatea sunetului este o altă caracteristică a sunetului.
În sens fiziologic, intensitatea sunetului este senzația pe care o produce
asupra urechii amplitudinea unei vibrații sonore. Cu cât amplitudinea este mai
mare, cu atât și intensitatea sunetului rezultat crește și invers. Intensitatea
sonoră se măsoară în decibeli (dB).
Distanța la care se află centrul de
1 dB = 100 B (beli) greutate al sistemului oscilant față
de poziția de echilibru se numește
elongație, iar elongația maximă se
numește amplitudine.
Limitele
auzului
uman în
privința
intensității
sunetului
Propagarea sunetelor
Sunetele se pot propaga doar
într-un mediu care permite
transmiterea perturbației mecanice
și a energiei acesteia, un mediu
material ce poate fi solid, lichid sau
gazos. Ele se propagă sub formă de
unde sonore. Propagarea se face din
aproape în aproape, fără transport
de substanță. Viteza de propagarea a
sunetului depinde de proprietățile
mediului de propagare (densitate,
elasticitate).
Schema propagării sunetului într-un mediu material
 Ecoul sau reflexia sunetului

Atunci când de la sursa sonoră se emite un sunet, undele sonore se

răspândesc în toate direcțiile. Uneori, în calea lor pot apărea diferite obstacole
(case, dealuri, munți, etc.), care reflectă undele sonore, producându- ecoul.
Ecoul se aude distinct dacă undele sonore reflectate ajung la ureche cu cel puțin
o zecime de secundă mai târziu decât undele sonore directe,
Aplicații ale reflexiei sunetului

Delfinul are capacitatea de a emite și

recepționa sunete de frecvență mare
(ultrasunete). Înregistrând diferența între
timpul scurs de la emiterea sunetului până la
recepționarea lui (ecoul), creierul delfinului
poate aprecia, precis, distanța de la care
provine unda sonoră reflectată.
 Sonarul funcționează pe
principiul descris anterior pentru
delfin. Măsurând și prelucrând
computerizat, în timp real, timpii
corespunzători ecoului, se pot
calcula distanțele și astfel se poate
cartografia fundul oceanului.
 PERCEPȚIA SUNETELOR
Percepem (auzim) suntele datorită unor nervi din ureche, care transformă
vibrațiile produse de undele sonore în semnale ce ajung la creier. Urechea
umană este un sistem auditiv complex, care are rolul de a înregistra variațiile
de presiune ale aerului datorate sunetului și de a le transmite sistemului
nervos central. Urechea umană are trei părți componente:

● urechea externă
● urechea medie
● urechea internă.
Alcătuirea urechii
Funcționarea urechii

Schema funcționării urechii

Funcționarea urechii
Undele sonore emise de sursa sonoră exterioară fac să vibreze timpanul cu
aceeași frecvență ca a sursei sonore.

Timpanl transmite vibrațiile unui ansamblu de oase mici prin intermediul

ciocănelului, care este solidar cu timpanul.

Scărița are rolul unui piston, împingând înainte și înapoi lichidul din melc,
transmițându-i vibrațiile.

Celulele nervoase din melc transformă vibrațiile din lichid în semnale

nervoase. care ajung la creier prin nervul auditiv și creează senzația de sunet.