De Sf.

Ion, naratorul face o vizită prietenei sale, dna Maria Popescu, să o

felicite pentru onomastica băiatului ei de opt ani, Ionel, căruia îi dăruiește o
minge. În timpul discuțiilor, dna Popescu explică absența sa la petreceri prin
faptul că se ocupă de educația copilului. Conversația e întreruptă de
menajeră, care se plânge că Ionel vrea să răstoarne mașina de cafea și se va
arde. Băiatul, îmbrăcat ca un maior de roșiori, blochează trecerea mamei, iar
aceasta îl ia în brațe și îl sărută.
Ionel se îndreaptă spre un colț al salonului unde sunt adunate jucării, dintre
care își alege o trâmbiță și o tobă și se urcă pe un cal vânăt, făcând așa o
hărmălaie, încât naratorul și dna Popescu nu se mai pot auzi unul pe altul.
Pentru că musafirul îi spune băiețelului că un maior nu bate toba și nu cântă
cu trâmbița, acesta descalecă și se luptă cu tot ce-i iese în cale folosind o
sabie, năvălind asupra menajerei care tocmai aduce în salon tava cu dulceață
și cafea. Dna Popescu intervine, însă Ionel o lovește puternic sub ochi cu
spada. Mama îi cere copilului un sărut ca să îl ierte.
Naratorul cere acordul gazdei să-și aprindă o țigară la cafea. Dna Popescu îl
încurajează și pe Ionel, declarând că îi stă bine să fumeze. Musafirul explică
de ce nu e sănătos să fumeze, dar copilul îi întoarce vorbele, întrebând el de
ce fumează și iese în vestibul cu cheseaua de dulceață. Întors din hol cu
cheseaua goală, cere să I se aprindă o țigaretă, pe care o fumează până la
filtru. Apoi, se repede la mingea primită, pe care o trântește de parchet până îl
izbește pe musafir când acesta își duce cafeaua la gură. Cafeaua fierbinte i
se varsă pe pantaloni. Deodată, băiatului i se face rău și leșină, naratorul îl
stropește cu apă rece și, după ce își revine, îl sfătuiește să nu mai fumeze
altădată.
Vizita se încheie. Ajuns acasă, musafirul descoperă motivul pentru care Ionel
a ieșit cu dulceața în vestibul: să i-o toarne în șoșoni.