Triumful talentului

schiță de IL Caragiale

Eroi acestei schițe sunt Niță Ghițescu și Ghiță Nițescu, doi buni camarazi la o școală din
provincie. Pe lângă strania asemănare a numelor lor cei doi au în comun o potrivire la învățătură și
purtare. Ce îi deosebea pe Niță de Ghiță dar și de ceilalți colegi era o îndemânare extraordinară la
caligrafie. Niță parcă picta când scria pe când Ghiță avea o mână beteagă cu degete tremurânde și
o lehamite pe măsură.
Când a fost vremea despărțiri cei doi au plecat fiecare pe calea sa. Niță a mers la capitală să își
încerce norocul cu aptitudinile sale iar Ghiță a mers la țară unde tatăl său avea prăvălie. Niță a dat
examen de copist la toate ministerele ce scoteau posturi la concurs începând cu Ministerul de
Interne. De fiecare dată numele său nu se regăsea la câștigători iar Niță rămânea cu regretul
pierderii concursului. Acest lucru s-a întâmplat de patru ori înainte să se scoată la concurs un post
de copist la cel din urmă minister.
Veni și ziua concursului, când cei doi camarazi din școala primară se întâlniră pe holul
ministerului. Ghiță Nițescu candida și el pentru postul rămas vacant având chiar susținerea
ministrului în cauză. Niță avea de partea lui talentul nativ iar Ghiță avea recomandarea ministrului.
Niță picase toate încercările anterioare iar asta era ultima lui șansă. Totuși Ghiță se teme știind
calitățile rivalului său și în propune acestuia să nu se prezinte la concurs, mituindu-l cu trei poli.
Între timp o cunoștință a dlui Niță îl anunță pe acesta că poate renunța la concurs liniștit,
oferindu-i un post într-o litografie care avea și avantajul de a fi și mai bine plătit. Niță avea de acum
înainte viitorul asigurat. Ghiță ii propune încă o dată colegului său să renunțe să mai candideze,
oferindu-i pentru asta cinci poli, adică o sută de lei. Niță vine cu o contra-ofertă, se va prezenta la
concurs doar că fiecare va semna lucrarea cu numele celuilalt. În acest mod dl. Ghiță Nițescu avea
toate atuurile, pilele ministrului și caligrafia prietenului. Iar bietul Niță nu precupeți niciun efort,
caligrafiind mai bine ca niciodată. Și ca să fie totul perfect, la concurs s-au prezentat doar ei doi.
La aflarea câștigătorului, stupoare. Câștigător fu declarat Niță Ghițescu. Numai insistența
amândurora pe lângă funcționarul ministerial cu recomandarea de a se uita la probe întoarse
lucrurile pe făgașul normal și câștigătorul a fost ales Ghiță Nițescu, adică băiatul fără talent dar cu
bani și susținere de sus.

Doua loturi
de IL Caragiale

„Două loturi” este povestea unui biet conțopist cu leafă mică, nevoie multe dar și o dorințe de
îmbogățire pe măsură. Dl. Lefter Popescu, nume predestinat eșecului cumpără două lozuri la două
loterii diferite, ambele cu câștiguri de 50 mii lei. Unul era la Universitate-Constanța celălalt la
București-Astronomie. Unul avea seria 076.384 celălalt 109.520 .
 De aceea în familia Popescu de trei zile era mare zarvă. Cei doi răsturnaseră casa
cu susul în jos, sfărmaseră mobilele și întoarseră hainele pe dos... Căutau cele două
lozuri, ambele declarate câștigătoare cu câștigul cel mai mare. Iar de trei zile cele două
bilețele de hărtie ce valorau împreună o sută de mii de lei refuzau să apară. La eforturile
lor se adaugă și stăruința căpitanului Pandele, prieten și coleg de suferință cu capul
familliei.
La un moment dat Lefter Popescu avu o străfulgerare. Bonurile se aflau în jacheta lui
cea cenușie, o biată cârpă ponosită dar care acum adăpostea întreaga lor avere. Porunci
de dată nevestei să-i aducă haina cea veche și ponosită. Replica consoartei a fost însă
devastatoare, jacheța cenușie fusese cedată Țâcăi chivuța într-un barter cu un set de
farfurii frumoase de porțelan cu chenar dublu pe margini.
Dl. Lefter Popescu a găsit de cuviința atunci că este timpul pentru un acces de furie,
prilej de a sparge toate farfuriile nevestei, chiar dacă acestea erau de porțelan cu chenar
dublu.
Apoi pe înserate, urcară întro birja cu destinație mahalaua Farfurarilor, la Țâca chivuța.
Alături de Lefter Popescu și căpitanul Pandele, cei doi nefericiți câștigători s-au urcat întro
birjă un sergent de poliție alături de comisarul Turtureanu, șeful secției. Toți patru au
abordat cu mult aplomb și dăruire percheziția asupra mormanului de vechituri din care era
alcătuită reședința chivuței. O cascadă de sudălmi și amenințări au fost proferate la
adresa familiei chivuței, numai căpitanul Pandele fiind de cuviință că are mai mult succes
cu diplomația, oferind mamei chivuței un bacșis în efortul de a găsi bonurile de loterie.
La sosirea Țâcăi din teren gâlceava era în toi. Tânăra țigancă recunoscu tot spunând
că jacheta o poarta pe ea pentru a o feri de frig, gravidă fiind. Dar degeaba, dezbrăcată și
chiar bătută de comisar, tănara femeie nu putea să înapoieze ceea ce nu avea.
Zilele treceau și bietul Lefter era în primejdie să își piardă și serviciul, fiind somat să se
prezinte negreșit la canțilerie unde avea dosare ce trebuiau urgent trimise la șefi. Numai
că pe fundul sertarului, sub un dosar se afla și fericirea sărmanului Lefter. Cele două
lozuri stăteau de atâta amar de vreme ascunse din neglijența funcționarului. Funcționar ce
găsi imediat de cuviință ca odată cu înmânarea dosarului cerut să înmăneze o scrisoare
adresată ministrului prin care solicita demisia din slujbă.
Apoi în cel mai scurt timp cu putință se deplasă la ghișeul de unde trebuie să își
încaseze sumele cuvenite din câștigurile de la loterie. Mândru și triumfător declară cu
satisfacție cele două serii de la lozuri, unul la Universitate-Constanță celălalt București-
Astronomie. Numai că funcționarul din spatele ghișeului nu era deloc încântat de ce auzea
și vedea. Cele doua numere corespundeau fiecare celelalte loterii, în consecință erau
necâștigătoare. Ele erau cum bine se exprima funcțioarul viceversa.
Istoria aceasta se încheie trist, doamna Popescu găsindu-și alinarea intre zidurile unei
mânăstiri iar bietul Lefter, cu mințile pierdute putea fi recunoscut de cunoscători nefericitei
întâmplări peste ani, hoinărind pe străzile Bucureștilor și îndrugând fără noimă „vice-versa,
vice-versa”.