Bruno este un băiat de 9 ani care a crescut în timpul celui de-al doilea război mondial la

Berlin. Locuiește împreună cu părinții săi, cu sora lui Gretel în vârstă de 12 ani, pe care o
descrie drept „Un caz fără speranță” și servitoarele, dintre care una se numește Maria.
După o vizită a lui Adolf Hitler, The Fuhrer (pe care Bruno îl pronunță în mod greșit
drept „Fury”), tatăl lui Bruno, pe nume Ralf, este promovat la rang de comandant, iar
familia trebuie să se mute la Auschwitz (pe care Bruno a pronunțat greșit numindu-l
„Out-With”), cel mai mare lagăr de concentrare din istorie, la ordinele lui „Fury”.

Bruno este inițial supărat că se mută la „Out-With” (Auschwitz) și aproape plânge la

perspectiva de a-și părăsi „cei mai buni prieteni”, Daniel, Karl și Martin. Din casa de la
„Out-With” (Auschwitz), Bruno vede o tabără în care prizonierii poartă „pijamale cu
dungi” (haine de închisoare). Într-o zi, Bruno decide să exploreze gardul de sârmă care
înconjoară tabăra. În timp ce merge de-a lungul gardului, întâlnește un băiat evreu pe
nume Shmuel, despre care află că are aceeași zi de naște și vârstă ca și el. Shmuel
spune că tatăl său, bunicul și fratele sunt alături de el în spatele gardului, dar este
separat de mama sa. Bruno și Shmuel vorbesc și devin prieteni foarte buni, deși Bruno
încă nu înțelege prea multe despre Shmuel și partea sa de dincolo de gard. Aproape în
fiecare zi, cu excepția cazului în care plouă, Bruno merge să-l vadă pe Shmuel și îi
furișează mâncare. De-a lungul timpului, Bruno îl vizitează pe Shmuel, dar acesta
devine din ce în ce mai slab.

Shmuel îi spune lui Bruno că tatăl său a dispărut, iar cei doi inventează un plan pentru a
se strecura în tabără și a-l căuta pe tatăl lui Shmuel. Shmuel aduce un set de haine de
închisoare (care îi par lui Bruno ca niște pijamale cu dungi), iar Bruno își lasă propriile
haine în afara gardului. În timp ce cercetează lagărul, ambii copii sunt adunați împreună
cu un grup de prizonieri într-un „marș”. Ei sunt conduși într-o cameră de gazare, despre
care Bruno presupune că este pur și simplu un adăpost împotriva furtunii exterioare. În
camera de gazare, Bruno își cere scuze lui Shmuel pentru că nu și-a găsit tatăl și îi
spune lui Shmuel că este cel mai bun prieten al său. Bruno decide să nu-i dea niciodată
drumul din mână lui Shmuel.

Bruno nu mai este văzut niciodată, iar un soldat îi descoperă hainele câteva zile mai
târziu. Mama sa, Elsa, petrece luni după aceea căutându-l, chiar întorcându-se la vechea
lor casă, înainte de a se muta în cele din urmă la Berlin cu Gretel, care se izolează în
camera ei. Ralf petrece un an mai mult la Auschwitz, devenind nemilos și cu inimă rece
față de subordonații săi. Un an mai târziu, el se întoarce la locul unde au fost găsite
hainele lui Bruno și realizează cum a dispărut și a murit fiul său, prăbușindu-se apoi de
durere. Câteva luni mai târziu, trupele aliate au asaltat tabăra și Ralf, învins de
vinovăție, vrea să fie luat prizonier.
Cartea se încheie cu fraza; "Desigur, toate acestea s-au întâmplat cu mult timp în urmă
și nimic de genul acesta nu s-ar mai putea întâmpla vreodată. Nu în zilele noastre."