Jurnalul Annei Frank ne arată povestea acestei fete și a familiei ei pe o perioadă de doi ani, din 6

iulie 1942 până în 4 august 1944, cât timp au stat ascunși în anexa sediului firmei conduse de tatăl ei, de
frica deportării de către germani în lagăr.
Ea avea treisprezece ani când viața lor a luat o întorsătură neașteptată. Ea a ținut acest jurnal, început
chiar din 12 iunie 1942, când l-a primit cadou de ziua ei, dându-și seama pe parcurs că el va reprezenta un
document foarte important ce va descrie ceea ce s-a întâmplat în război, după ce situația se va liniști. Ea își
consideră jurnalul o prietenă bună, căreia îi poate povesti totul, și îl numește Kitty.
Primele pagini ale jurnalului ilustrează viața de zi cu zi care își pierde din farmec prin venirea
naziștilor și în Amsterdam, unde ei fugiseră de furia germanilor, și impunerea anumitor restricții evreilor.
Când Olanda a fost și ea ocupată de Hitler, Otto Frank, capul familiei, împreună cu soția sa Edith și cele
două fiice, Margot și Anna, decid să se ascundă într-un loc ce nu poate fi văzut ușor, fiind ascuns de o
bibliotecă mobilă care ascunde locul de acces și conține mai multe camere, putând locui și altă familie.
Astfel, lor li se alătură familia Van Daan, formată din Val Pels, partenerul lui Otto, soția sa Auguste (în text
purtând numele ce Petronella) și fiul său, Peter. Ei comunică în exterior cu ajutorul lui Miep Gies, secretarul
lui Otto Frank.
Perioada în care aceștia au fost ascunși este surprinsă de Anne prin momente de bucurie, de frică de a
nu fi prinși și raportați, discuțiile care apar între cele două familii, dar și de speranțele ei, ea nepierzându-și
ultima fărâmă de aspirație spre un viitor mai bun. Adolescenta relatează și lucruri normale pentru vârsta ei,
chiar dacă este marcată de ceea ce se întâmplă, ca Peter făcându-și loc în inima ei, ea îndrăgostindu-se și
adorând momentul în care înainte de culcare, ea și băiatul merg la mansardă, având ocazia să vorbească
puțin cu el. Ea se gândește la viitorul ei, vrând să devină scriitoare și vorbește de subiectele care îi plac cel
mai mult, istoria, franceza și literatura, dar și despre subiectele care nu îi aduc plăcere, ca matematica.
Această ascunzătoare este descoperită la data de 4 august 1944 de către naziștii care au primit un
raport despre acești imigranți ilegali, toți fiind arestați. În câteva zile, grupul de refugiați este transferat la
Westerbork, cel mai mare lagăr de concentrare din Olanda. La data de 2 septembrie 1944, tatăl este dus la
Auschwitz, fiind separat de fiicele sale și de soție, care moare la scurt timp după aceea, iar fiicele ajung la
Bergen-Belsen. În lagăr, cele două surori se îmbolnăvesc și mor de tifos, fiind înmormântate în martie 1945.
Doar tatăl va supraviețui naziștilor, întorcându-se în Olanda după eliberarea de la Auschwitz. El
primește ultima amintire de la fiica sa, Anna, chiar jurnalul ei, de la câțiva prieteni care l-au păstrat în timpul
arestului și el îl va publica în anul 1947, devenind una dintre cele mai importante mărturii ale crimelor
naziștilor.