Intr-o seara sosesc la han multi oameni galagiosi, imbracati in alb mergand

in carutele lor. Dintre toti, un barbat barbos, cum l-a caracterizat naratorul, se
îndreaptă spre Ancuța cu urări de bun gasit. Hangita îl recunoaște pe musafir,
acesta numindu-se Damian Cristisor. El era un negustor lipscan, adică venea cu
marfă de la Lipsea și se îndrepta spre Iași.

Negustorul începe să povesteasca despre ce a vazut in calatoriile sale prin

alte țări, pentru ca fusese si la Liov, iar acum un an plecase la Lipsea. Făcuse
afaceri cu oameni din diferite țări prin care a mai călătorit, apoi trecuse granita la
nemți, ajunsese la Strassbourg, apoi la Paris. Toti au fost mirati cand au auzit ca
negustorul a folosit trenul pentru a merge aproape de fiecare dată, deoarece aceștia
nu auziseră niciodată de un astfel de vehicul, prima oară crezând ca este o „căruță
cu foc”. Ciobanul îl întreabă pe oaspete ce este acela un tren, iar acesta începe să îi
descrie mașinăria. ("un fel de căsuțe pe roate, și roatele acestor căsuțe se îmbucă pe
sine de fier si umbla singura cu foc"). Într-un final, nimeni nu l-a crezut, iar toata
lumea credea acelasi lucru, ca merge cu o căruță cu foc.

Apoi, Damian le-a povestit despre blocuri ca fiind un fel de case puse una
peste alta cu câte patru-cinci etaje. Ulițele erau făcute „dintr-o bucată de piatră” pe
care se plimba toată lumea. Femeile umblau cu pălării, iar bărbații cu ceasuri la
mana si bând bere. Dezamăgiți de ce se întâmplă în alte țări, află că acolo se
mănâncă mulți cartofi cu carne fiartă. Mirați si uimiți, toți își fac cruci nevăzând
așa ceva vreodată. În celelalte țări, toată lumea învață, se duce la școala, indiferent
dacă sunt băieți sau fete. Când au auzit aceste lucruri, ascultătorii boierului se
bucură că la ei nu există “scoala” și nimeni nu învață nicăieri. Negustorul lipscan
mai povestește și cum a intrat in Moldova și că vameșii l-au întrebat dacă a adus
vreun dar. Nu avea bani pentru ca nu vânduse nimic pana atunci, dar totuși le-a dat
cate un fular lung, un “baider”.

Au făcut un popas pentru a putea toată lumea să mănânce, atât oamenii, cât
și animalele. Vine la ei paznicul acelui loc de recreere, cerându-i lui Damian actele
oficiale care îi permiteau să vândă marfa pe care o avea. Negustorul avea toate
foile necesare, iar pe langa asta, o scrisoare de la Temistocle Bucsan, “nașul
negustorului”, care spunea că orice paznic sau vameș trebuie să-l lase pe Damian
sa își facă treaba fără probleme în legătură cu transportul. Supraveghetorul a
acceptat, dar în schimb a cerut ceva din marfa negustorului. Neavând nimic pe
gustul acestuia, îi dă și lui un baider.

Când va ajunge la destinație, la Iași, trebuie să ii dea ceva si nașului său și în

final se va odihni, deoarece încă nu era căsătorit. Povestirea se încheie cu câteva
bucate aduse de Ancuța oaspeților și cu un sărut pe ambii obraji din partea lui către
fată.