Într-o toamnă încărcată de roade, din vremurile îndepărtate, mai mulți

drumeți petreceau la Hanul Ancuței. Acesta era un han cu ziduri groase si porți
încuiate foarte bine, semănând mai mult cu o cetate. Printre cei aflați acolo, se
găsea și un om înalt, cărunt, cu niște ochi ageri și o mustață tușinată. Acesta era
comisul Ioniță de la Drăgănești, un bărbat impunător și care era foarte mândru de
calul său. Un alt călător, Moș Leonte, îl provoacă pe Ioniță să povestească despre
acel cal frumos, deoarece el nu credea prea mult că este de rang înalt, fiind
descendent dintr-o iapă la care s-a uitat cu uimire chiar Vodă Mihalache Sturza.
Comisul le spune călătorilor că în tinerețe, a poposit la Hanul Ancuței și
când să plece, a întâlnit un boier scund, cu barbă roșă rotunjită și un lănțișor de aur
subțire la gât. El i-a făcut intrarea cum se cuvine cu oala cu vin și i-a urat sănătate.
Din vorbă în vorbă, i-a prezentat acestuia problema sa legată de o bucata de
pământ, moștenită de la tatăl său, părintele Iona. Acesta a decis să-și ia inima în
dinți și să se ducă la Vodă să-i facă dreptate pentru ceea ce este al lui.
Boierul l-a ascultat cu atenție si apoi l-a întrebat, curios si surprins te vitejia
acestuia, ce s-ar întâmpla dacă Vodă nu ar face dreptate. Comisul a spus ca acesta
îi va pupa iapa, nu departe de coada acestuia, drept pedeapsă la nedreptatea pe care
ar fi făcut-o.
Ajuns la Curtea Domnească, acesta i se înfățișează modest domnitorului și
stă în genunchi în fața domnitorului, cerându-și dreptul. Când Vodă i-a spus să se
ridice, comisul și-a dat seama ca acesta era boierul de la han. El a ridicat privirea, a
pupat poala hainei, dar Vodă i-a spus să se ridice și să îi arate dovezile care îi
susțin dreptatea. Încurajat de situație, i-a prezentat actele sale si domnitorul și-a dat
seama că nu a mințit cu nimic. Ioniță, impresionat de atitudinea domnitorului, s-a
așezat din nou în genunchi. Vodă i-a răspuns acțiunii sale si i-a spus sa se ridice in
picioare, urmând să-l întrebe care erau consecințele nerezolvării problemei
întâmpinate. Comisul i-a spus că el nu și-ar fi luat vorba înapoi, iar „Iapa-i peste
drum!”. Astfel, domnitorul a poruncit ca un slujbaș să meargă cu el, iar în fața lui
s-a dat porunca.
Comisul Ioniță își încheie povestirea, atrăgându-le atenția călătorilor asupra
originii nobile a calului sau. În final le promite o nouă povestire din ce i s-a mai
întâmplat în tinerețe.