GRAFITUL

Grafitul sau plombagina (denumire de specialitate) este un mineral răspândit în natură ce face parte

din categoria nemetalelor, fiind după diamant un element stabil datorită structurii simetrice de C60 cu o
compoziție chimică de Carbon pur cristalizând hexagonal, rar romboedric sau fiind sub formă amorfă.
Grafitul are în structură cristale opace de culoare neagră, hexagonale, formă tabulară, solzoasă sau bare. 
Luciul fiind metalic la formele cristaline și mat la agregatele amorfe. Duritatea pe scara Mohs este
între 1 - 2, densitatea 2,1 - 2,3 având o urmă neagră cenușie. Denumirea de plombagină este folosită și
pentru a se face referire la un tip de hârtie acoperit cu grafit ce servește la multiplicarea textelor. Obiectul
mai este cunoscut și ca hârtie de indigo, denumire dată de culoarea caracteristică.
Grafitul sublimează la o temperatură de 3825 °C, fiind insolubil în acizi, devine magnetic bipolar
numai după o tratare pirolitică (încălzire), are un caracter anizotropic accentuat (de ex. radiația solară este
izotropă (uniformă în cele 3 dimensiuni), laserul este anizotrop) și este un bun conductor electric. -
coeficientul de dilatare liniara pe °C - 7.86 - punct de fierbere °C - 4200 - căldura latentă de topire Kcal/Kg -
≈4000 - căldura specifică Kcal/Kg x °C - 1,170 - conductivitatea termică la 20 °C Kcalx0,001/°C x cm x s -
0,012 - căldura de combustie Kcal/Kg ≈7800 .
Etimologia termenului provine din limba greacă: graphein = a scrie, aceasta fiind datorată urmei
negre lăsată pe hârtie, proprietate care a determinat folosirea mineralului în fabricarea minelor de creioane.
In epoca târzie a fierului (între secolul V și I î.e.n.), grafitul era folosit la înnegrirea obiectelor din ceramică,
unele din acestea fiind descoperite în Passau.