GRAFITUL

STRUCTURA. PROPRIETATI FIZICE SI CHIMICE

Grafitul sau plombagina (denumire de specialitate) este un mineral rspndit n natur
ce face parte din categoria nemetalelor, fiind dup diamant un element stabil datorit
structurii simetrice de C60 cu o compoziie chimic de Carbon pur cristaliznd
hexagonal, rar romboedric sau fiind sub form amorf. Grafitul are n structur cristale
opace de culoare neagr, hexagonale, form tabular, solzoas, sau bare.
Grafitul este format aproape in intregime din atomi de carbon si, ca la atomii de carbon,
este un element natural semimetal, si este un alotrop al carbonului. Grafitul este cea mai
stabila forma de carbon gasita in natura. Grafitul poate fi considerat ca cel mai inalt
grad de carbon, deasupra antracitului sau, altfel spus, meta-antracit. Totusi nu este
folosit in mod normal ca si combustibil deoarece este greu de aprins.
Grafitul sublimeaz la o temperatur de 3825 C, fiind insolubil n acizi, devine
magnetic bipolar numai dup o tratare pirolitic (nclzire), are un caracter anizotropic
accentuat (de ex. radiaia solar este izotrop = uniform n cele 3 dimensiuni; laserul
este anizotrop) i este un bun conductor electric. Coeficientul de dilatare liniara pe C 7.86 iar punctul de fierbere este la 4200C.
Alte caracteristici:
- cldura latent de topire Kcal/Kg - 4000
- cldura specific Kcal/Kg x C - 1,170
- conductivitatea termic la 20 C Kcalx0,001/C x cm x s - 0,012
- cldura de combustie Kcal/Kg 7800.
Grafitul are luciu sub-metalic. Este o substanta opaca. Culoarea acesteia este de un
negru spre gri metalic. Iar urma lasata de el pe o alta suprafata este de culoare neagra
spre gri metalic. Duritatea grafitului pe scara Mohs este 1-2, iar duritatea conform
testului Vickers este VHN10=7-11 kg/mm^2. Grafitul este flexibil. Despicarea unui corp
din grafit este perfecta. Grafitul are densitatea masurata de 2.09 2.23 g/cm^3, iar
densitatea sa calculata este de 2.26 g/cm^3.
Grafitul are o structura plana, stratificata. Pe fiecare strat, atomii de carbon sunt aranjati
in forma de fagure cu separare de 0.142 nm, iar distanta dintre planuri este de 0,335 nm.
Cele doua forme cunoscute de grafit, alfa (hexagonal) si beta (rhombohedral), au
proprietati fizice similare, totusi straturile de grafen sunt stivuite diferit. Grafitul
hexagonal poate fi fie plat, fie granular. Forma alfa poate fi transformata in forma beta
prin tratare mecanica, iar forma beta revine la forma alfa cand este incalzita la
temperaturi de peste 1300 grade Celsius.

Proprietatile acustice si termice ale grafitului sunt foarte anisotropice (= proprietatile

difra in functie de directia in care sunt masurate) deoarece fotonii se propaga rapid de-a
lungul planelor bine stranse dar traverseaza mai incet de la un plan la altul.
Grafitul este un conductor electric, folosit in electrozii lampilor cu arc electric. Poate
conduce electricitate printr-o delocalizare a electronilor din straturile carbonului (un
fenomen numit aromaticitate). Acesti electroni de valenta sunt liberi sa se miste, deci pot
conduce electricitate. Totusi, electricitatea este condusa in mod principal dinauntrul
planului straturilor. Proprietatile conductoare ale grafitului sub forma de pudra il fac util
ca senzor de presiune in microfoane cu carbon.
UTILIZARI
In al IV-lea mileniu I.Hr., in timpul Neoliticului in Europa de sud-est, cultura Marita (t,)
a folosit grafitul intr-o vopsea ceramica pentru decorarea olariei.
Ceva timp inainte de 1565, un depozit imens de grafit a fost descoperit aproape de Grey
Knots din satucul Seathwaite in comuna Borrowdale, Cumbria, Anglia, fiind folositor
localnicilor pentru marcarea oilor. In timpul domniei reginei Elizabeta I (1533-1603),
grafitul de Borrowdale a fost folosit ca un material refractant pentru a rotunji ghiulele de
tun, formand ghiulele mai rotunde si mai netede pentru trageri la distanta mai mare.
Abilitatea grafitului de a lasa urme pe hartie si pe alte obiecte i-a dat si numele sau
fiind botezat astfel in 1789 de mineralogistul Abraham Gottlob Werner. Provine din
verbul in greaca veche graphein, insemnand a desena/scrie. Mina creionului este de
obicei un amestec de pudra de grafit si argila, care a fost inventata de Nicolas-Jacques
Conte in 1795. Plumbago este un termen vechi pentru grafitul natural folosit in desen,
de obicei fiind o simpla bucata de grafit, fara un invelis din lemn. Termenul de desen
plumbago este in mod normal folosit numai pentru a descrie opere din secolele XVII si
XVIII, respeciv portrete.
Astazi, creioanele, desi mici, sunt o piata semnificativa pentru grafitul natural. In jur de
7% din cele 1.1 milioane de tone produse in 2011 a fost folosit pentru a face creioane.
Grafitul amorf si de calitate mai slaba provine din China.
Grafitul mai este folosit la realizarea suprafetei de redare a hartiei de copiat (hartie de
indigo), la realizarea de electrozi pentru cuptoare electrice cu arc, a cuvelor electrolitice
si fabricarea fibrelor de carbon.