CONSTANTINESCU DOBRE

Și Referat chimie CLASA a 8-a B

SOPHIA MARIA ELIZA

CARBONUL
Introducere

Carbonul este al 6 – lea elementul chimic în sistemul periodic, fiind situat în grupa a IV-a, perioada a 2-a cu Z=6 si A=12.
Simbolul chimic al oxigenului: C .
Atomul de carbon conţine : 6 protoni + 6 neutroni , iar învelișul electronic are 6 electroni grupaţi pe 2 straturi
(stratul K=2 electroni, stratul L = 4 electroni):

Atom de Carbon

Izotopii carbonului

Izotopii carbonului sunt acele nuclee atomice care conțin 6 protoni plus un anumit numar de
neutroni (care variaza de la 2 la 16). Carbonul este un amestec de doi izotopi stabili (C-12 si C-
13) și unul instabil (C-14) care se întâlnește foarte rar în natură, dar se foloseste în laborator
Atom de Carbon
pentru determinări speciale .
Răspândire

Carbonul se găsește în Soare, în cea mai mare parte a stelelor, în comete și în meteoriți, în atmosfera terestră, în sol, în
apele oceanelor, dar și în organismele vii, sau în corpul uman (în proporție de 10,7% - pe locul 3 după hidrogen și oxigen).
Carbonul a fost descoperit încă din preistorie și a fost cunoscut în forma sa alotropică de cărbune încă din cele mai
îndepărtate timpuri, anume la începutul civilizațiilor umane. Denumirea derivă din din latină: carbo, „cărbune”.

Starea naturală a carbonului

Carbonul este un element răspândit in natură, sub diverse forme și varietăți.

În stare liberă, carbonul se găsește sub formă de: diamant, grafit , fulerene și cărbuni de pământ .
Iar sub formă de compuși se află în toate substanțele organice din natură, cum ar fi :
- dioxidul de carbon, CO2 – în atmosferă și ape organice,
- carbonați – Ca CO3 – calcar și marmură,
- dolomit – Mg CO3 .
Carbonul a fost cunoscut încă din antichitate sub formă de cărbune și funingine.

Diamant Grafit Fulerene Cărbuni de pământ

Proprietăţile fizice ale carbonului
Carbonul se prezintă în natură sub 3 forme cristalizate: diamant, grafit (cărbune amorf) și fulerene, și sub formă necristalizată ca și
carbune de pământ.

Diamantul

 Cristalizează in forma cubică.

 Este solid, incolor, foarte dur.
 Este rău conducător de căldură și electricitate.
 Este insolubil în orice dizolvant.
Diamant prelucrat
 Indice de refracție foarte mare.
Structura diamantului  Densitate ρ = 3,5 g/cm3

Etimologie

Denumirea de diamant provine din limba greacă αδάμας, adamas şi se traduce prin: de neînvins, indestructibil. Denumirea diamantului
era bine cunoscută în antichitate. În India se numea irra, iar in sanscrită i se spunea vajira, cuvânt ce definea tot ceea ce era dur. Arabii îi
spuneau "al-mas", adică "cel mai dur", de unde vine şi denumirea slavă de almaz.

Formare

Diamantele iau naștere la adâncimi mari (150 km), unde sunt temperaturi (1200-1400 °C) și presiuni ridicate.
Vârsta diamantelor este foarte diferită, fiind diamante vechi de peste 3 miliarde de ani, dar și diamante mai noi, care au vârsta de câteva sute
de milioane de ani. Circa 250 de tone de minereu trebuie să fie trecute printr-un procedeu de filtrare pentru ca, la final, să se poată ajunge la
un cristal cu tăietura specifică, de un carat.
Grafitul (Carbonul amorf)

 Cristalizează în formă hexagonală.

 Este opac, solid, de culoare neagră.
 Duritate mică, lasă urme pe hârtie.
 Este bun conducător de căldură și electricitate.
 Este insolubil în orice dizolvant.
 Densitate ρ = 2,2 g/cm3

Structura grafitului
Grafit

Etimologie

Etimologia termenului provine din limba greacă: γραφειν (graphein) = a scrie, aceasta fiind datorată urmei negre lăsată pe hârtie,
proprietate care a determinat folosirea mineralului în fabricarea minelor de creioane. In epoca târzie a fierului (între secolul V și I îH)
grafitul era folosit la înnegrirea obiectelor din ceramică, unele din acestea fiind descoperite în Passau.

Răspândire

Grafitul apare în natură sub formă de granule, în rocile metamorfice bogate în carbon, și ca vinișoare sau sub formă de filon în pegmatite.
Mineralul este exploatat în România, China, Coreea, Madagascar, Cehia, Brazilia, Ucraina, India etc. în total 600.000 tone pe an.
Fulerene

 Fulerene sau "C60" reprezintă o clasă de compuși de atomi

de carbon care prezintă per ansamblul structurii fie forme
sferice de tip dom geodezic.
 Molecula are forma icosaedrică.
 Este solid, de culoare neagră.
 Are duritate mică.
 Este rău conducătoare de căldură și electricitate,
Structura fulerene
 Este solubil în benzină.
 Densitate ρ = 1,75 – 2,19 g/cm3

Fulerene

Etimologie

Numele acestei familii de compuși ai carbonului provine de la numele americanului Richard Buckminster Fuller, care, deși nu a fost
creatorul primului dom geodezic, a fost totuși primul care s-a referit la astfel de structuri, atât în arhitectură, cât și în chimie.
Fulerenele, ca și o clasă aparte de substanțe chimice, au fost descoperite și apoi făcute cunoscute prin publicare de către Harold Kroto,
Richard Smalley și Robert Curl, în 1985, la Universitate Rice, fapt pentru care au primit Premiul Nobel pentru chimie în 1996.
 Cărbunii de pământ

 Cărbunii fosili sau cărbunii de pământ sunt roci combustibile amorfe

(necristalizate) rezultate prin carbonizarea plantelor în interiorul Pământului, la
presiuni și temperaturi înalte. Ei conțin între 50-95 % carbon.

Clasificare

Se disting 2 specii principale (și numeroase varietăți ) de cărbuni:

 Superioară (antracitul, huila și lignitul - care au procent de carbon si putere
calorică mare); antracitul și huila lasă pe o placă de porțelan poros o dâră neagră.

 Inferioară (cărbunele brun și turba - care au un procent de carbon și putere

calorica mică); lasă pe o placă de porțelan poros o dâră cafenie.

Turba Lignitul Huila Antracitul

Utilizare
Utilizare Puterea calorică a cărbunilor de pământ = cantitatea
de căldură degajată la arderea unui kg de cărbune,
crește odată cu creșterea conținutului de carbon, care
este cu atât mai mare cu cât cărbunele este mai vechi.

• Cărbunii de pământ constituie o sursă importantă de

energie deoarece se găsesc în cantități foarte mari, iar Centrale termoelectrice
zăcamintele de cărbuni sunt răspândite relativ uniform în
subsolul întregii planete. Ei se pot întâlni la mari adâncimi
în pământ și se exploatează din mine sau puțuri
subterane de mare adâncime. Minerii folosesc explozibili
și utilaje miniere pentru a tăia cărbunele din interiorul
zăcamintelui.
• O imensă cantitate de energie este necesară pentru
industrie și pentru a pune mașinile și utilajele în miscare.
În cea mai mare parte, această energie este dată de
cărbuni, alături de petrol și gaze naturale.
• Pentru a obține energie din cărbuni, aceștia trebuie să
ardă. Căldura care rezultă prin arderea lor poate fi folosită
pentru a încălzi ceva sau pentru a pune în funcțiune un
motor. De asemenea, cărbunii sunt utilizați la încălzitul
locuințelor sau pentru a produce energie electrică (în
centralele termoelectrice bazate pe arderea cărbunelui).
 Cocs
Prin ardere cărbunii de pământ produc în principal căldură, dar
ei au și alte întrebuințări: fabricarea săpunului, a vopselelor,
parfumurilor, catranului și alte multe produse chimice.
Cocsul este un reziduu al cărbunelui și se foloseste pentru
obținerea fontei și otelului. Cãrbunii de pãmânt constituie surse
energetice neregenerabile sau epuizabile. Odată arsă, o bucată
de cărbune nu va mai putea produce energie.

Ca dezavantaje ale utilizării cărbunilor de pământ amintim:

instalațiile de ardere și de evacuare a cenușii sunt complicate, iar
mineritul cauzează distrugeri ambientale și este periculos chiar și
pentru om.
Cărbunii de pământ sunt foarte poluanți, însă continuă să fie utilizați
datorită necesităților mari de energie ale omenirii. Atunci când ard,
cărbunii murdăresc sau poluează aerul. Se degajă fum, particule
minuscule de funingine, și gaze dăunătoare oamenilor, plantelor și
animalelor. Prin arderea cărbunilor se degajă și dioxid de sulf care
cauzează ploi acide ce pot otrăvi plantele și copacii, pot coroda
metalele și rocile.

Extracția cărbunelui are o veche tradiție și în țara

noastră. Astfel, primele exploatări sunt cunoscute
încă din anul 1790 în Banat, și după anul 1840 în
bazinul carbonifer Petroșani.

Terrmocentrala de la Iernut
Proprietăţile chimice ale carbonului
Carbonul este un element chimic, metaloid foarte răspândit în natură, component de bază al tuturor substantelor organice, care se
găsește în cărbuni, petrol, gaze naturale, etc, iar în stare naturală în diamant, grafit și in cărbune negru.
Reacțiile carbonului au loc la temperatură ridicată. Exemple de reacții:

Reacția cu hidrogenul:

Prin reacția carbonului cu hidrogenul pot rezulta diferite hidrocarburi, în

funcție de condițiile de reacție și în absența aerului sau oxigenului:

C + 2H2 → CH4 Structura chimică a metanului

Reacția de ardere:

La temperaturi ridicate, carbonul reacţionează cu oxigenul formând oxizii de carbon. Monoxidul de

carbon se obţine prin combinarea carbonului cu o cantitate insuficientă de oxigen, sau prin
efectuarea reacţiei la o temperatură înaltă, la care dioxidul de carbon nu este stabil:

C + O2 → CO (ardere incompletă)
Structura chimică a dioxidului de
2C + O2 → 2 CO2 (ardere completă) carbon
Reacția cu apa:

Dacă peste cărbunii aduși la incandescență se trece un curent de vapori

de apa, se obține un amestec de gaze CO + H2O numit ”gaz de apă”.

C + H2O → CO + H2O (gaz de apă)

Reacţia cu metale și nemetale

Carbonul reacționează cu sulful cu obținerea de sulfură de carbon:
C + S → CS2
Carbonul preia oxigenul din oxizii metalici, cu
obținerea metalului elementar. Aceste reacții sunt folosite în
industria fierului și oțelului pentru obținerea fierului și în
vederea controlării conținutului de carbon din oțel:
Carbura de calciu, numită și carbid, este un alt exemplu de
carbură importantă din punct de vedere industrial, se obține
la nivel industrial prin reducerea varului nestins (oxidul de
calciu) cu cărbune de lemn sau cocs, la o temperatură de
2500°C:
CaO + 3 C → CaC2 + CO

Fe3O4 + 4 C → 3 Fe + 4 CO
C + 2 Fe2O 3 → 3 CO2 + 4 Fe ↓
EXPERIMENT - BULE EFERVESCENTE - CO2

Prezentare experiment

Când turnăm apă peste o tabletă efervescentă sau peste praf de copt,
se formează bule (baloane): se produce gaz (CO2).
Putem folosi acest gaz pentru a umfla un balon, fără a sulfa în el.

Scop experiment Ustensile folosite

Acest experiment ne familiarizează dioxidul de carbon (CO2).
Putem pune in evidență reacțiile și proprietățile acestui gaz.
 Baloane
Mai intâi dovedim prezența CO2 folosind apă de var. CO2 din orice sursă, în  O pâlnie
contact cu apa de var, reacționează chimic, formând H2CO3 ( acid carbonic).  Tablete efervescente (vitamina C) sau praf
de copt
Detectarea CO2 cu ajutorul apei de var  O sticlă transparentă de 500 ml
Experimentul detectării CO2 cu ajutorul apei de var a fost făcut pentru prima  Apă
 Vas transparent de sticlă
dată de chimistul Joseph Black (1728–1799).  Apă de var:
Apa de var este o soluție de hidroxid de calciu Ca(OH)2 . Când dioxidul de  (Obținem amestecând o linguriță de
carbon formează bule, carbonatul de calciu se transformă într-un precipitat ciment sau mortar cu aprox. 250 ml de apă.
Lăsăm amestecul să se așeze, apoi îl filtrăm
solid. Carbonatul de calciu este piatră de var, de aceea soluția nu este limpede. folosind două filtre de cafea. Filtratul este
apă cu lămâie (zeamă de ciment).

Ca(OH)2+ CO2 → CaCO3 + H2O  Un pai

Descrierea experimentului

Pasul 1:
• Umflăm un balon și apoi îl dezumflăm, pentru a-l face mai elastic.
Pasul 2:
• Folosim pâlnia pentru a umple balonul cu 5 tablete efervescente
sfărâmate.
Pasul 3:
• Turnăm 2-3 cm de apă în sticlă.
Pasul 4:
• Acoperim gâtul sticlei cu orificiul de suflat al balonului astfel încât
tabletele efervescente să ajungă în sticlă.
Pasul 5:
• Agităm sticla ușor. Balonul se umple cu gaz produs datorită
efervescenței.
Pasul 6: Concluzia:
• Când balonul se oprește din umflare, îl răsucim, astfel încât gazul Gazul din balon este CO2. Tabletele efervescente conțin
să nu poate scăpa și îl scoatem de pe sticlă. bicarbonat de sodiu (NaHCO3) și un acid solid (cum ar fi cristale
Pasul 7: de acid). În contact cu apa, între bicarbonatul de sodiu și acid
• Punem puțină apă de var într-un vas de sticlă. are loc o reacție, rezultând apă și CO2. Acest gaz este cel ce
Pasul 8: produce bulele atunci când o tabletă acidulată se dizolvă. În
• Punem un pai în gura balonului și ușor, eliberăm câte o cantitate viața noastră de zi cu zi, este, de asemenea, cel ce face
mică de gaz din balon în apa de var. Apa de var se precipită. prăjiturile să crească.
Circuitul carbonului în natură:
Circuitul carbonului din natură este format dintr-o serie de
schimburi de substanță, care antrenează carbonul, între
biosferă, atmosfer, hidrosferă și litosfera.
Cea mai mare parte a carbonului din circuit se află sub
formă gazoasă, în special ca dioxid de carbon (CO2).
Se consideră că în ultima jumătate de secol au fost emise în
atmosferă cantități foarte mari de CO2 și metan, care, prin
efectul de seră au dus la începerea fenomenului de încălzire
globală.
 Între atmosferă și biosferă: plantele în timpul nopții și animalele tot
timpul elimină prin respirație CO2. În timpul zilei plantele
asimilează carbonul din CO2 și, cu ajutorul luminii solare, prin
procesul de fotosinteză îl transformă în combinații organice,
eliberând oxigenul. Capacitatea biosferei de a asimila carbonul
este, totuși, limitată.
 Între atmosferă și hidrosferă: CO2 este un gaz relativ solubil în apă și
există un echilibru al concentrației CO2 în apă. Oceanele conțin
dizolvate cantități imense de CO2, care, în caz că echilibrul ar fi
perturbat, ar putea fi eliminate în atmosferă, ducând la o perturbație
climatică extremă. Solubilitatea gazelor în apă descrește pe măsură ce
temperatura apei crește, ca urmare la o încălzire a oceanelor,
eliberarea CO2 în atmosferă este un pericol real.
 Între biosferă și litosferă: în trecutul îndepărtat, o mare parte a
plantelor au ajuns în pământ, stocând în litosferă carbonul din corpul
lor sub formă de zăcăminte de cărbune. De fapt, se consideră că în
acea perioadă atmosfera terestră conținea CO2 în loc de oxigen, iar
plantele au transformat atmosfera, oxigenul de acum și lipsa
dioxidului de carbon (concentrația actuală de numai 0,03 %) fiind de
fapt urmarea acestei activități.
 Între atmosferă și litosferă: actual carbonul este eliberat din litosferă
în atmosferă sub formă de CO2 prin activități antropice (arderea
combustibililor fosili).
O diagramă a circuitului carbonului în
natură.
 Numerele scrise în negru indică
cantitatea de carbon care este depus
anual în anumite rezerve, în miliarde de
tone ("GtC" înseamnă gigatone de
carbon; cifrele sunt pentru anul 2004).
 Numerele în mov indică cantitatea de
carbon care părăsește rezervele în
fiecare an. Sedimentele, după cum sunt
reprezentate în această diagramă, nu
includ cele ≈70 milioane de GtC de roci
pe bază de carbonat și kerogenul.
  Principala utilizare economică a carbonului, în afara industriei
Utilizări ale carbonului alimentare se situează în domeniul hidrocarburilor, unde se
remarcă produse importante precum:metanul gazos ca
și combustibil fosil și petrolul sau țițeiul. Petrolul este
distilat în rafinării prin intermediul industriei petrochimice,
pentru a se obține benzina, kerosenul și alți produși.

 Celuloza este un polimer natural ce conține carbon, produs în

corpul plantelor, și care poate fi prelucrat sub formă de lemn,
bumbac sau pânză. Printre polimerii de origine animală cu
valoare comercială se numără lâna, cașmirul, mătasea.
Materialele plastice sunt fabricate din polimeri sintetici de
carbon, care mai conțin și atomi de oxigen și deaot în catena
principală. Materialele de bază pentru multe din aceste
substanțe sintetice provin din industria petrolieră.

Un polimer este o substanță compusă din molecule cu

masă moleculară mare, formate dintr-un număr mare
de molecule mici identice, numite monomeri, legate
prin legături covalente.
 Fibra de C Oțel

Pigment

 Carbonul poate forma diverse aliaje cu fierul, cel mai comun fiind oțelul.
 Grafitul se poate combina cu argilele pentru a forma uzualele mine de
grafit care sunt folosite pentru scris și grafică.
 Este folosit ca și lubrifiant și pigment, ca material de turnare în procesul
de fabricare al sticlei, ca și electrod în unele tipuri de baterii și ca
moderator nuclear în reactoarele nucleare.
 Instrument pentru
șlefuirea diamantelor, cu
 Diamantul cu calitățile necesare este utilizat pentru fabricarea bijuteriilor, un diamant monocristalin
iar diamantele industriale intră în componența instrumentelor folosite
pentru forajul, tăierea și polizarea metalelor și a unor pietre prețioase.
 Materialele plastice sunt fabricate din hidrocarburile fosile, iar fibra de
carbon, care este fabricată prin piroliza fibrelor sintetice de poliester, este
utilizată pentru consolidarea materialelor plastice.

Muncitor dintr-o fabrică de negru de fum

 Negrul de fum este utilizat ca și pigment de culoare neagră, în anumite cerneluri,

vopsele pe bază de ulei și de apă, hârtia de carbon și în cauciucuri și materiale plastice,
ca și aditiv.
 Cărbunele activ este un material cu proprietăți absorbante și adsorbante, fiind utilizat
ca și medicament în tratamentul intoxicațiilor cauzate prin ingerare, în măștile de
protecție contra gazelor și în sistemele de purificare a apei.
 Carburile de siliciu, wolfram, bor și titan sunt printre cele mai dure materiale
cunoscute, fiind utilizate ca și abrazivi. De asemenea, trebuie menționată și implicarea
izotopului carbon-14 în procesul de datare cu radioizotop, care are extrem de multe
aplicații (în special în arheologie).
Bibliografie

 https://ro.wikipedia.org/wiki/Carbon
 Nenițescu, Chimie Generală, p. 786, p. 791-792, p. 806-820, p. 827-829
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Gaz_natural
 https://dexonline.ro/definitie
 http://www.space-awareness.org/ro/activities/1601/bule-efervescente-co2-in-scoala/
 http://chimie195.blogspot.com/
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Fișier:Carbon_cycle-cute_diagram_ro.jpg
 www.eduvolt.ro/circuitul-carbonului-in-natura